Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32026R1791

Regulamentul (UE) 2026/1791 al Comisiei din 23 iulie 2026 de modificare și de rectificare a Regulamentului (UE) 2017/1151 în ceea ce privește procedurile de omologare de tip pentru emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale referitoare la datele de expirare ale vehiculelor Euro 6 și anumite cerințe tehnice specifice

C/2026/5045

JO L, 2026/1791, 24.7.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/1791/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/1791/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1791

24.7.2026

REGULAMENTUL (UE) 2026/1791 AL COMISIEI

din 23 iulie 2026

de modificare și de rectificare a Regulamentului (UE) 2017/1151 în ceea ce privește procedurile de omologare de tip pentru emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale referitoare la datele de expirare ale vehiculelor Euro 6 și anumite cerințe tehnice specifice

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) (1), în special articolul 5 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 715/2007 reglementează omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile generate. Dispozițiile tehnice specifice necesare pentru punerea în aplicare a regulamentului menționat sunt cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (2).

(2)

În urma intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2024/1257 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și pentru a facilita punerea în aplicare și a asigura practici comune și armonizate la nivelul autorităților naționale în ceea ce privește înmatricularea vehiculelor noi, ultimele date de înmatriculare a vehiculelor Euro 6 ar trebui să se reflecte în Regulamentul (UE) 2017/1151.

(3)

În mod similar, este necesar să se alinieze metodologia procedurii de încercare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/1151 la Regulamentul ONU nr. 154 (4) în ceea ce privește vehiculele care funcționează cu hidrogen, în special în ceea ce privește măsurarea emisiilor de CO2.

(4)

Pentru a asigura coerența și alinierea la standardele armonizate la nivel mondial, este necesar să se modifice dispozițiile actuale în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 154. Mai precis, pentru încercarea de conformitate a vehiculului în ceea ce privește emisiile evaporative și sistemele de diagnosticare la bord, trebuie să prevaleze trimiterea la Regulamentul ONU nr. 154 în cazul încercării privind emisiile evaporative (încercarea de tip 4) și al sistemelor de diagnosticare la bord, iar cerințele privind conformitatea producției prevăzute la punctele 4.6 și 4.7 din anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1151 trebuie eliminate. Anexele I și IIIA la Regulamentul (UE) 2017/1151 trebuie modificate în consecință.

(5)

Pentru a asigura coerența și alinierea la standardele armonizate la nivel mondial, este necesar să se modifice dispozițiile actuale în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 168 (5). Apendicele 1 la anexa IIIA la Regulamentul (UE) 2017/1151 trebuie revizuit pentru a se asigura faptul că trimiterile la „sistemul portabil de măsurare a emisiilor” respectă cerințele prevăzute în anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 168. În plus, apendicele 7 trebuie actualizat pentru a reflecta calculele pentru corectarea abaterii în conformitate cu punctul 5.0 din anexa 7 la Regulamentul ONU nr. 168 și metoda de calcul care utilizează debitul masic de aer și raportul aer/combustibil în conformitate cu punctul 7.3 din anexa 7 la Regulamentul ONU nr. 168.

(6)

Pentru a clarifica aplicabilitatea măsurării puterii sistemelor electrice de transmisie, este oportun să se prevadă că trebuie determinate atât puterea netă a motorului, cât și puterea maximă timp de 30 de minute atunci când astfel de sisteme electrice de transmisie sunt compuse din controlere și motoare, care sunt utilizate ca mod unic de propulsie o parte din timp (vehicule hibride).

(7)

Pentru a conferi claritate și pentru a se alinia la Regulamentele ONU nr. 154 și nr. 168, este necesar să se corecteze unele erori care au fost detectate sub forma unor trimiteri comune incorecte și să se asigure alinierea articolului 2, precum și a anexelor I și IIIA la Regulamentul (UE) 2017/1151 la regulamentele ONU respective.

(8)

Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (UE) 2017/1151 să fie modificat și rectificat în consecință.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic – autovehicule,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului (UE) 2017/1151

Anexele I, IIIA și IV la Regulamentul (UE) 2017/1151 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Rectificarea Regulamentului (UE) 2017/1151

Anexele IA și IIIA la Regulamentul (UE) 2017/1151 se rectifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 171, 29.6.2007, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/715/oj.

(2)  Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (JO L 175, 7.7.2017, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/1151/oj).

(3)  Regulamentul (UE) 2024/1257 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 aprilie 2024 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, în ceea ce privește emisiile și durabilitatea bateriilor (Euro 7), de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (UE) nr. 582/2011, (UE) 2017/1151 și (UE) 2017/2400 ale Comisiei și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1362 al Comisiei (JO L, 2024/1257, 8.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1257/oj).

(4)  Regulamentul ONU nr. 154 – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile de referință, emisiile de dioxid de carbon și consumul de combustibil și/sau măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei electrice (WLTP), Seria 02 de amendamente [2022/2124] (JO L 290, 10.11.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/2124/oj).

(5)  Regulamentul ONU nr. 168 – Dispoziții generale privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile generate în condiții reale de conducere (RDE) [2024/211] (JO L, 2024/211, 12.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/211/oj).


ANEXA I

Anexele I, IIIA și XX la Regulamentul (UE) 2017/1151 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa I se modifică după cum urmează:

(a)

la punctul 2.4.1, figura I.2.4, rubrica referitoare la „Emisii de CO2, consum de combustibil, consum de energie electrică și autonomie electrică” se înlocuiește cu următorul text:

„Emisii de CO2, consum de combustibil, consum de energie electrică și autonomie electrică

Da

Da

Da

Da (9)

Da

(ambii combustibili)

Da

(ambii combustibili)

Da (benzină),

Da (9) (hidrogen)

Da

(ambii combustibili)

Da

Da

Da

Da (10)”

(b)

în figura I.2.4, în lista notelor la tabel se adaugă următoarele note (9) și (10):

„(9)

Când vehiculul funcționează cu hidrogen, se determină numai consumul de combustibil.

(10)

Măsurarea emisiilor de CO2 nu este necesară.”;

(c)

punctele 4.6 și 4.7 se elimină;

(d)

în apendicele 6, tabelul 1 se modifică după cum urmează:

(i)

rubricile EB, EC, AX, AY și AZ se înlocuiesc cu următorul text:

„EB

Euro 6e -bis

Euro 6-2

M1, N1

PI, CI

1.1.2025

1.1.2026

28.11.2027

ED

Euro 6e-bis

Euro 6-2

M1, N1 SVM (3)

PI, CI

1.1.2025

1.1.2026

31.12.2027

EB

Euro 6e-bis

Euro 6-2

M2, N2

PI, CI

1.1.2025

1.1.2026

31.12.2027

EC

Euro 6e-bis-FCM

Euro 6-2

M1, N1

PI, CI

 

 

28.11.2027

EC

Euro 6e-bis-FCM

Euro 6-2

M2, N2

PI, CI

1.1.2027

1.1.2028

28.5.2029

EE

Euro 6e-bis-FCM

 

M1, N1 SVM (3)

PI, CI

1.1.2027

1.1.2028

30.6.2030

EE

Euro 6e-bis-FCM

 

M2, N2 SVM (4)

PI, CI

1.1.2027

1.1.2028

30.6.2031

AX

nu se aplică

nu se aplică

M1, N1

Baterii pur electrice

 

 

28.11.2027

AX

nu se aplică

nu se aplică

M2, N2

Baterii pur electrice

 

 

28.5.2029

AS

nu se aplică

nu se aplică

M1, N1 SVM (3)

Baterii pur electrice

 

 

30.6.2030

AS

nu se aplică

nu se aplică

M2, N2 SVM (4)

Baterii pur electrice

 

 

30.6.2031

AY

nu se aplică

nu se aplică

M1, N1

Pilă de combustie

 

 

28.11.2027

AY

nu se aplică

nu se aplică

M2, N2

Pilă de combustie

 

 

28.5.2029

AT

nu se aplică

nu se aplică

M1, N1 SVM (3)

Pilă de combustie

 

 

30.6.2030

AT

nu se aplică

nu se aplică

M2, N2 SVM (4)

Pilă de combustie

 

 

30.6.2031

AZ

nu se aplică

nu se aplică

Vehiculele din categoriile M1 și N1 care utilizează certificate în conformitate cu punctul 2.1.1 din anexa I

PI, CI

 

 

30.6.2030

AZ

nu se aplică

nu se aplică

Vehiculele din categoriile M2 și N2 care utilizează certificate în conformitate cu punctul 2.1.1 din anexa I

PI, CI

 

 

30.6.2031”;

(ii)

în lista notelor la tabel se adaugă următoarele note (3) și (4):

„(3)

Vehiculele din categoriile M1 și N1 fabricate de producători mici, astfel cum sunt definiți la articolul 3 punctul 48 din Regulamentul (UE) 2024/1257, sau de producători foarte mici, astfel cum sunt definiți la articolul 3 punctul 49 din Regulamentul (UE) 2024/1257.

(4)

Vehiculele din categoriile M2 și N2 fabricate de producători mici, astfel cum sunt definiți la articolul 3 punctul 48 din Regulamentul (UE) 2024/1257, sau de producători foarte mici, astfel cum sunt definiți la articolul 3 punctul 49 din Regulamentul (UE) 2024/1257.”;

(e)

în apendicele 7, prima liniuță de sub „certifică faptul că” se înlocuiește cu următorul text:

„—

Tipurile de vehicule enumerate în anexa la prezentul certificat sunt conforme cu dispozițiile de la punctul 7 din apendicele 1 la anexa C5 la regulamentul ONU nr. 154 (*1) referitoare la performanța în funcționare a sistemului OBD în toate condițiile de circulație care pot fi anticipate în mod rezonabil.

(*1)  Regulamentul ONU nr. 154 – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile de referință, emisiile de dioxid de carbon și consumul de combustibil și/sau măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei electrice (WLTP), Seria 02 de amendamente [2022/2124] (JO L 290, 10.11.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/2124/oj).”"

()  Regulamentul ONU nr. 154 – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile de referință, emisiile de dioxid de carbon și consumul de combustibil și/sau măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei electrice (WLTP), Seria 02 de amendamente [2022/2124] (JO L 290, 10.11.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/2124/oj).”

2.

Anexa IIIA se modifică după cum urmează:

(a)

primul paragraf de la punctul 3.3 se înlocuiește cu următorul text:

„Nu sunt necesare încercările PEMS pentru fiecare «tip de vehicul în ceea ce privește emisiile». Producătorul vehiculului poate reuni mai multe tipuri de vehicule în ceea ce privește emisiile pentru a forma o «familie de încercări PEMS» în conformitate cu cerințele de la punctul 3.3.1, care trebuie validată în conformitate cu cerințele de la punctul 3.4”;

(b)

apendicele 1 se înlocuiește cu următorul text:

Apendicele 1

Atunci când se face trimitere la «Sistemul portabil de măsurare a emisiilor» sau la «PEMS», se aplică cerințele prevăzute în anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 168 (*2).

(*2)  Regulamentul ONU nr. 168 – Dispoziții generale privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile generate în condiții reale de conducere (RDE) [2024/211] (JO L, 2024/211, 12.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/211/oj)."

()  Regulamentul ONU nr. 168 – Dispoziții generale privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile generate în condiții reale de conducere (RDE) [2024/211] (JO L, 2024/211, 12.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/211/oj).

(c)

apendicele 7 se modifică după cum urmează:

(i)

punctul 5.1 se înlocuiește cu următorul text:

„5.1.

Corectarea abaterilor

Corectarea abaterilor se efectuează în conformitate cu punctul 5.0 din anexa 7 la Regulamentul ONU nr. 168.”;

(ii)

punctul 7.3 se înlocuiește cu următorul text:

„7.3.

Metoda de calcul care utilizează debitul masic al aerului și raportul aer/combustibil

Rata debitului masic instantaneu se poate calcula în conformitate cu punctul 7.3 din anexa 7 la Regulamentul ONU nr. 168.”;

(iii)

la punctul 8, paragraful introductiv se înlocuiește cu următorul text:

„Emisiile masice instantanee [g/s] se determină prin înmulțirea concentrației instantanee a poluantului în cauză [ppm] cu rata debitului masic instantaneu al gazelor de evacuare [kg/s], ambele corectate și aliniate în funcție de timpul de transformare, și cu valoarea u corespunzătoare din tabelul A7/1. În cazul în care se măsoară pe o bază uscată, corecția uscat-umed în conformitate cu punctul 5.2 se aplică concentrațiilor instantanee ale componentelor înainte de efectuarea oricăror calcule suplimentare. Dacă apar, valorile negative ale emisiilor instantanee trebuie incluse în toate evaluările ulterioare ale datelor. Valorile parametrilor intră în calculul emisiilor instantanee [g/s], astfel cum au fost indicate de analizor, de instrumentul de măsurare a debitului, de senzor sau de ECU. Se aplică următoarea ecuație:”.

3.

În anexa XX, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„1. INTRODUCERE

Prezenta anexă stabilește cerințele pentru măsurarea

(a)

puterii nete a motorului;

(b)

puterii nete și puterii maxime timp de 30 de minute a sistemelor electrice de transmisie.

În cazul sistemelor electrice de transmisie care sunt compuse din controlere și motoare care sunt utilizate ca mod unic de propulsie o parte din timp, cerințele pentru măsurarea puterii nete și a puterii maxime timp de 30 de minute a sistemelor electrice de transmisie se aplică, de asemenea, în plus față de cerințele pentru măsurarea puterii nete a motorului.”


(*1)  Regulamentul ONU nr. 154 – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile de referință, emisiile de dioxid de carbon și consumul de combustibil și/sau măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei electrice (WLTP), Seria 02 de amendamente [2022/2124] (JO L 290, 10.11.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/2124/oj).”

(*2)  Regulamentul ONU nr. 168 – Dispoziții generale privind omologarea vehiculelor ușoare pentru pasageri și a vehiculelor ușoare comerciale în ceea ce privește emisiile generate în condiții reale de conducere (RDE) [2024/211] (JO L, 2024/211, 12.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/211/oj).


ANEXA II

Anexele I și IIIA la Regulamentul (UE) 2017/1151 se rectifică după cum urmează:

1.

În anexa I, la punctul 3.5.2.2, ecuația se înlocuiește cu următorul text:

„(E) = |(V2-V1)|/V1”

2.

În anexa IIIA, apendicele 9 se rectifică după cum urmează:

(a)

la punctul 3.1.2, a treia ecuație se înlocuiește cu următorul text:

"

Formula
";

(b)

la punctul 3.1.3.1, al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Numărul seturilor de date cu valori ale accelerației ai > 0,1 m/s2 trebuie să fie mai mare sau egal cu 100 în cadrul fiecărei clase de viteză.”;

(c)

la punctul 4.1.1, „31,365” se înlocuiește cu „31,635”.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/1791/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top