(1)

Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție.

(2)

Programul de la Haga: consolidarea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană (3) solicită statelor membre să ia în considerare posibilitățile de concentrare într-un singur stat membru a urmăririlor penale în cauzele multilaterale transfrontaliere, în vederea creșterii eficienței urmăririlor penale, asigurându-se, în același timp, buna administrare a justiției.

(3)

Programul de măsuri pentru punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală (4) prevede crearea unui instrument care să permită transferul procedurilor penale către alte state membre.

(4)

Dezvoltarea în continuare a cooperării judiciare între statele membre este necesară pentru a spori administrarea eficientă și adecvată a justiției penale în cadrul spațiului comun de libertate, securitate și justiție și pentru a asigura faptul că statul membru cel mai bine plasat investighează sau urmărește penal o infracțiune. În special, existența unor norme comune pentru statele membre în ceea ce privește transferul de proceduri penale ar putea contribui la prevenirea procedurilor penale paralele inutile în diferite state membre referitoare la aceleași fapte și la aceeași persoană, care ar putea conduce la o încălcare a principiului ne bis in idem. De asemenea, aceste norme comune ar putea reduce numărul procedurilor penale multiple cu privire la aceleași fapte sau cu privire la aceeași persoană care se desfășoară în state membre diferite. Totodată, aceste norme comune urmăresc să asigure faptul că este posibil să aibă loc un transfer al procedurii penale în cazul în care predarea unei persoane în vederea urmăririi penale în temeiul unui mandat european de arestare, în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (5), este amânată sau refuzată din motive precum existența unei proceduri penale paralele aflate în curs de desfășurare într-un alt stat membru pentru aceeași infracțiune, pentru a se evita impunitatea persoanei urmărite penal.

(5)

Normele comune privind transferul procedurilor penale sunt, de asemenea, esențiale pentru combaterea eficientă a criminalității transfrontaliere, care sunt deosebit de importante în ceea ce privește infracțiunile comise de grupuri infracționale organizate, cum ar fi traficul de droguri, introducerea ilegală de migranți, traficul de persoane, traficul de arme de foc, infracțiunile împotriva mediului, criminalitatea informatică sau spălarea banilor. Urmărirea penală a grupurilor infracționale organizate care își desfășoară activitatea în mai multe state membre poate genera mari dificultăți pentru autoritățile implicate. Transferul procedurilor penale este un instrument important care ar spori eficacitatea luptei împotriva grupurilor infracționale organizate ce își desfășoară activitatea în întreaga Uniune.

(6)

Pentru a asigura cooperarea eficace între autoritățile solicitante și autoritățile solicitate în ceea ce privește transferul de proceduri penale, normele referitoare la acest transfer ar trebui să fie stabilite printr-un act al Uniunii obligatoriu din punct de vedere juridic și direct aplicabil.

(7)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor cererilor de transfer formulate în cadrul procedurilor penale.

(8)

Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului (6) urmărește să prevină situațiile în care aceeași persoană este supusă unor proceduri penale paralele în diferite state membre cu privire la aceleași fapte, care ar putea conduce la pronunțarea unor hotărâri definitive în două sau mai multe state membre. Prin urmare, respectiva decizie-cadru stabilește o procedură pentru consultări directe între autoritățile competente ale statelor membre în cauză pentru a se ajunge la un consens cu privire la orice soluție eficientă menită să evite consecințele negative care ar putea decurge din astfel de proceduri paralele și irosirea de timp și de resurse de către respectivele autorități competente. În cazul în care respectivele autorități competente decid, în urma consultărilor în conformitate cu decizia-cadru respectivă, să concentreze procedurile într-un stat membru prin transferul de proceduri penale, acest transfer ar trebui să fie realizat în conformitate cu prezentul regulament.

(9)

Alte acte juridice în materie penală, în special cele referitoare la anumite tipuri de infracțiuni, cum ar fi Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului (7) și Deciziile-cadru 2002/475/JAI (8) și 2008/841/JAI (9) ale Consiliului, includ dispoziții referitoare la factorii care trebuie luați în considerare în scopul centralizării procedurilor penale într-un singur stat membru în cazul în care mai multe state membre pot instrumenta urmărirea penală în mod valabil pe baza acelorași fapte. Atunci când autoritățile competente ale statelor membre în cauză decid, în urma cooperării în conformitate cu aceste acte juridice, să centralizeze procedurile penale într-un singur stat membru prin transferul de proceduri penale, acest transfer ar trebui să fie realizat în conformitate cu prezentul regulament.

(10)

Au fost adoptate mai multe acte juridice ale Uniunii privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare în materie penală, în special Deciziile-cadru 2005/214/JAI (10), 2008/909/JAI (11) și 2008/947/JAI (12) ale Consiliului. Prezentul regulament completează respectivele decizii-cadru și nu aduce atingere aplicării acestora.

(11)

Prezentul regulament nu aduce atingere schimburilor spontane de informații reglementate de alte acte juridice ale Uniunii.

(12)

Prezentul regulament nu se aplică deciziilor de realocare, de reunire sau de disjungere a cauzelor cu privire la care Parchetul European și-a exercitat competența în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (13).

(13)

În sensul prezentului regulament, statele membre ar trebui să desemneze autoritățile lor competente într-un mod care promovează principiul contactului direct între aceste autorități.

(14)

În sensul prezentului regulament și în vederea facilitării aplicării sale efective în întreaga Uniune, în cazul în care structura sistemelor juridice interne ale statelor membre care au tradiții juridice de tip common law nu permite ca instanțele și procurorii din aceste state membre să adopte măsuri accesorii deciziei de a accepta sau de a refuza un transfer al procedurii penale, o altă autoritate, competentă să adopte măsuri în cadrul procedurilor penale, ar trebui să fie în măsură să adopte astfel de măsuri accesorii. Implicarea unei astfel de autorități competente nu ar trebui să aducă atingere în niciun fel deciziei, care trebuie luată exclusiv de un judecător, o instanță de judecată, un judecător de instrucție sau un procuror, de a accepta sau de a refuza un transfer al procedurii penale, decizie care ar trebui să includă în mod necesar evaluarea realizată de acesta cu privire la motivele de refuz prevăzute de prezentul regulament. Implicarea oricărei alte autorități competente este menită exclusiv să faciliteze acest proces decizional judiciar și aplicarea efectivă a prezentului regulament.

(15)

Atunci când acest lucru este necesar ca urmare a structurii sistemelor lor juridice interne, ar trebui să fie posibil ca statele membre să desemneze una sau mai multe autorități centrale în vederea transmiterii și primirii administrative a cererilor de transfer al procedurilor penale, precum și a altor tipuri de corespondență oficială referitoare la astfel de cereri. Aceste autorități centrale ar putea, de asemenea, să ofere sprijin administrativ și să aibă roluri de coordonare și asistență, facilitând și promovând astfel acceptarea cererilor de transfer al procedurilor penale.

(16)

Unele acte juridice ale Uniunii impun deja statelor membre să ia măsurile necesare pentru a stabili competența în ceea ce privește infracțiuni specifice, cum ar fi cele legate de activități teroriste în temeiul Directivei (UE) 2017/541 sau cele legate de falsificarea monedei euro în temeiul Directivei 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului (14), în cazurile în care predarea unei persoane este refuzată.

(17)

Pentru a asigura faptul că este posibil ca procedurile penale să fie transferate în conformitate cu prezentul regulament ori de câte ori interesele unei administrări eficiente și adecvate a justiției și protecția eficientă a drepturilor fundamentale ale persoanelor suspectate, ale persoanelor acuzate și ale victimelor, astfel cum este prevăzută de dreptul Uniunii, impun acest lucru, prezentul regulament ar trebui să stabilească competența în anumite cazuri specifice astfel încât statul solicitat să fie în măsură să își exercite competența în ceea ce privește infracțiunile în cazul cărora este aplicabil dreptul intern al statului solicitant. Statul solicitat ar trebui să aibă competență în ceea ce privește infracțiunile pentru care se solicită transferul procedurii penale, ori de câte ori se consideră că statul membru respectiv este cel mai în măsură să urmărească penal infracțiunea în cauză. Normele privind competența prevăzute în prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre să adopte măsuri naționale pentru a se asigura că sunt în măsură să își exercite competența în cazurile specifice prevăzute în prezentul regulament.

(18)

Pe lângă competența deja prevăzută de dreptul intern al statului solicitat, competența ar trebui să fie stabilită pe baza motivelor specifice prevăzute în prezentul regulament ori de câte ori statul membru respectiv este considerat ca fiind cel mai în măsură să desfășoare urmărirea penală. Statul solicitat ar trebui să aibă competență în situațiile în care refuză predarea unei persoane suspectate sau a unei persoane acuzate pentru care a fost emis un mandat european de arestare și care se află în statul solicitat și este resortisant sau rezident al statului respectiv, în cazul în care un astfel de refuz se bazează pe motivele specifice prevăzute în prezentul regulament. De exemplu, competența ar trebui să fie stabilită în cazul în care predarea este refuzată în temeiul articolului 4 punctul 7 litera (b) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, care se aplică în situațiile în care infracțiunile au fost săvârșite în afara teritoriului statului membru emitent, iar dreptul statului membru de executare nu permite urmărirea penală pentru aceleași infracțiuni atunci când sunt săvârșite în afara teritoriului său. Această regulă ar putea să fie aplicată în situațiile în care o infracțiune este săvârșită pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe de către resortisanți ai altor state membre sau de către resortisanți ai unor țări terțe, iar persoana suspectată sau persoana acuzată își are reședința în statul solicitat. Acest lucru are o importanță deosebită în ceea ce privește infracțiunile grave care încalcă valorile fundamentale ale comunității internaționale, cum ar fi crimele de război sau genocidul, în cazul cărora ar putea exista un risc de impunitate ca urmare a refuzului executării unui mandat european de arestare în temeiul articolului 4 punctul 7 litera (b) din Decizia-cadru 2002/584/JAI. Statul solicitat ar trebui, de asemenea, să aibă competență în cazul în care infracțiunea își produce efectele sau cauzează un prejudiciu în principal în statul solicitat. Prejudiciul ar trebui luat în considerare cu condiția să fie unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, în conformitate cu dreptul intern al statului solicitat. Statul solicitat ar trebui, de asemenea, să fie competent atunci când în statul respectiv se desfășoară deja o procedură penală împotriva aceleiași persoane suspectate sau a aceleiași persoane acuzate cu privire la alte fapte, astfel încât întregul comportament infracțional care îi este imputat unei astfel de persoane să poată fi judecat într-o singură jurisdicție, sau atunci când în acel stat se desfășoară proceduri penale împotriva altor persoane cu privire la aceleași fapte, la fapte parțial identice sau la fapte conexe, care ar putea avea o relevanță deosebită pentru concentrarea investigării și a urmăririi penale cu privire la o organizație criminală într-un stat membru. În ambele cazuri, persoana suspectată sau persoana acuzată în cadrul procedurii penale transferate ar trebui să fie resortisant sau rezident al statului solicitat.

(19)

Pentru a îndeplini scopul prezentului regulament și pentru a preveni conflictele de competență, acordând o atenție deosebită statelor membre ale căror sisteme juridice se bazează pe principul urmăririi penale obligatorii și celor în care urmărirea penală este obligatorie numai pentru anumite infracțiuni, statul solicitant, atunci când solicită transferul unei proceduri penale, ar trebui să fie în măsură să renunțe la procedura având ca obiect urmărirea penală a persoanei în cauză în raport cu infracțiunea pentru care se solicită transferul. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să le permită autorităților competente ale statului solicitant să renunțe la procedura penală aflată pe rolul lor, să o suspende sau să o înceteze în favoarea statului membru identificat ca fiind mai bine plasat pentru a instrumenta urmărirea penală, chiar și în cazul în care, în conformitate cu dreptul intern, respectivele autorități ar avea obligația de a efectua urmărirea penală. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor privind efectele transferurilor de proceduri penale în statul solicitant prevăzute în prezentul regulament.

(20)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

(21)

Prezentul regulament nu aduce atingere drepturilor procedurale prevăzute în cartă sau în alte acte juridice ale Uniunii, cum ar fi Directivele 2010/64/UE (15), 2012/13/UE (16), 2013/48/UE (17), (UE) 2016/343 (18), (UE) 2016/800 (19) și (UE) 2016/1919 (20) ale Parlamentului European și ale Consiliului, pentru statele membre care au obligații în temeiul acestora. În special, autoritatea solicitantă ar trebui să se asigure că aceste drepturi, astfel cum sunt prevăzute de dreptul Uniunii și de dreptul intern, sunt respectate atunci când solicită un transfer al unei proceduri penale în temeiul prezentului regulament.

(22)

Statele membre ar trebui să se asigure că necesitățile persoanelor vulnerabile sunt avute în vedere în contextul aplicării prezentului regulament. În conformitate cu Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (21), persoane suspectate sau acuzate vulnerabile ar trebui să fie considerate toate persoanele suspectate sau acuzate care nu sunt capabile să înțeleagă sau să participe în mod efectiv la procesul penal din cauza vârstei, a stării lor psihice sau fizice sau a oricărui handicap pe care l-ar putea avea.

(23)

În mod similar, statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când aplică prezentul regulament, sunt avute în vedere drepturile procedurale ale persoanelor suspectate și ale persoanelor acuzate care sunt supuse arestării preventive, ținând seama, atunci când este cazul, de Recomandarea (UE) 2023/681 a Comisiei (22).

(24)

O autoritate solicitantă ar trebui să poată solicita un transfer al unei proceduri penale fie din proprie inițiativă, indiferent dacă au avut sau nu loc consultări cu o autoritate solicitată, fie ca urmare a unei propuneri din partea unei persoane suspectate sau a unei persoane acuzate ori ca urmare a unei propuneri din partea unei victime. Prezentul regulament nu ar trebui să impună nicio obligație de se solicita transferul unei proceduri penale sau de a se efectua transferul acesteia. Atunci când analizează dacă ar trebui emisă o cerere de transfer al unei proceduri penale, autoritatea solicitantă ar trebui să evalueze dacă un astfel de transfer ar contribui la atingerea obiectivului administrării eficiente și adecvate a justiției, inclusiv dacă acesta este proporțional și adecvat în raport cu scopul procedurii în cauză. Respectiva evaluare ar trebui efectuată de la caz la caz, pentru a identifica statul membru care este cel mai bine plasat să instrumenteze urmărirea penală a infracțiunii în cauză.

(25)

Atunci când evaluează dacă o cerere de transfer al procedurii penale este justificată, autoritatea solicitantă ar trebui să aibă în vedere mai multe criterii, a căror prioritate și pondere ar trebui să se bazeze pe faptele și pe fondul fiecărei cauze în parte. Toți factorii relevanți ar trebui avuți în vedere în interesul superior al justiției. De exemplu, în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită în tot sau în parte pe teritoriul statului solicitat sau în cazul în care majoritatea efectelor sau o parte substanțială a prejudiciului cauzat de infracțiune, atunci când respectivele efecte sau prejudicii fac parte din elementele constitutive ale infracțiunii, s-au produs în cea mai mare măsură pe teritoriul statului solicitat, ar trebui să fie posibil ca statul respectiv să fie considerat a fi mai bine plasat pentru a instrumenta urmărirea penală, având în vedere că probele care trebuie colectate, cum ar fi mărturiile martorilor și ale victimelor sau avizele experților, se regăsesc în statul solicitat și, astfel, ar putea fi colectate mai ușor în cazul în care procedura penală ar fi transferată. În plus, inițierea unor proceduri ulterioare pentru acordarea de despăgubiri în statul solicitat ar fi facilitată dacă procedurile subiacente de stabilire a răspunderii penale ar fi, de asemenea, desfășurate în același stat membru. În mod similar, dacă majoritatea probelor se află în statul solicitat, transferul procedurii penale ar putea facilita colectarea și admisibilitatea ulterioară a probelor colectate în conformitate cu dreptul intern al statului solicitat.

(26)

În cazul în care una sau mai multe persoane suspectate sau persoane acuzate sunt resortisanți ai statului solicitat sau rezidenți ai statului respectiv, transferul procedurii penale ar putea fi justificat în scopul asigurării dreptului persoanei suspectate sau persoanei acuzate de a fi prezentă la proces, în conformitate cu Directiva (UE) 2016/343. În mod similar, în cazul în care una sau mai multe dintre victime sunt resortisanți sau rezidenți ai statului solicitat, transferul procedurii penale ar putea fi justificat pentru a le permite victimelor să participe cu mai multă ușurință la procedura penală și să fie audiate efectiv în calitate de martori în cursul procedurii. În cazurile în care predarea unei persoane suspectate sau persoane acuzate pentru care a fost emis un mandat european de arestare este refuzată în statul solicitat din motivele specificate în prezentul regulament, transferul ar putea fi, de asemenea, justificat atunci când persoana respectivă se află în statul solicitat fără a fi resortisant sau rezident al statului respectiv.

(27)

Autorității solicitante îi revine sarcina de a evalua, pe baza elementelor de care dispune, dacă există motive rezonabile să se considere că persoana suspectată, persoana acuzată sau victima are reședința în statul solicitat. În cazul în care sunt disponibile doar informații limitate, o astfel de evaluare ar trebui să facă obiectul unor consultări între autoritatea solicitantă și cea solicitată pentru a se confirma faptul că persoana suspectată, persoana acuzată sau victima are reședința în statul solicitat. În sensul respectivei evaluări, s-ar putea dovedi relevante diferite împrejurări obiective care ar putea indica faptul că persoana în cauză și-a stabilit sau intenționează să își stabilească centrul obișnuit al intereselor sale într-un anumit stat membru. Motive rezonabile pentru a considera că o persoană are reședința în statul solicitat ar putea exista, în special, în cazul în care o persoană este înregistrată ca rezident în statul solicitat, prin deținerea unei cărți de identitate sau a unui permis de ședere sau prin înregistrarea într-un registru oficial de rezidență. În cazul în care persoana în cauză nu este înregistrată în statul solicitat, reședința ar putea fi indicată de faptul că persoana respectivă și-a manifestat intenția de a se stabili în statul membru respectiv sau a dobândit, în urma unei prezențe stabile în statul membru respectiv, anumite legături cu acesta care sunt similare celor care rezultă din stabilirea unei reședințe formale în statul membru respectiv. Pentru a stabili dacă, într-o situație concretă, există legături suficiente între persoana în cauză și statul solicitat care dau naștere unor motive rezonabile de a considera că persoana în cauză are reședința în statul membru respectiv, trebuie să se țină seama de diverși factori obiectivi care caracterizează situația persoanei respective, printre care figurează în special durata, natura și condițiile prezenței persoanei respective în statul solicitat sau legăturile familiale sau economice pe care persoana respectivă le are cu statul solicitat. Un vehicul înmatriculat în statul solicitat, existența unui cont bancar în acel stat, faptul că șederea persoanei în statul în cauză a fost neîntreruptă sau alți factori obiectivi ar putea fi relevanți pentru a stabili că există motive rezonabile să se considere că persoana în cauză are reședința în statul solicitat. O vizită de scurtă durată, un sejur de vacanță, inclusiv într-o casă de vacanță, sau o ședere similară în statul solicitat fără nicio altă legătură substanțială nu este suficientă pentru stabilirea reședinței în statul membru respectiv.

(28)

Transferul procedurii penale ar putea fi, de asemenea, justificat atunci când în statul solicitat există o procedură penală în curs cu privire la aceleași fapte, la fapte parțial identice sau la alte fapte împotriva persoanei suspectate sau persoanei acuzate sau atunci când în statul solicitat există o procedură penală în curs cu privire la aceleași fapte, la fapte parțial identice sau la fapte conexe împotriva altor persoane, de exemplu în cazurile de urmărire penală a organizațiilor criminale transfrontaliere, în care diferiți coinculpați ar putea fi urmăriți penal în state membre diferite. În plus, în cazul în care persoana suspectată sau persoana acuzată execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat pentru o altă infracțiune, transferul procedurii penale ar putea fi justificat pentru a asigura dreptul persoanei condamnate de a fi prezentă la procesul pentru care se solicită transferul procedurii penale, în timpul executării pedepsei în statul solicitat. Autoritățile solicitante ar trebui să analizeze în mod corespunzător dacă transferul procedurii penale ar putea îmbunătăți perspectivele de reabilitare socială a persoanei în cauză în situația în care pedeapsa ar fi executată în statul solicitat. În acest scop, s-ar putea ține seama de atașamentul persoanei față de statul solicitat, de aspectul dacă respectiva persoană consideră că în acest stat se regăsesc legăturile sale de natură familială, precum și legăturile de natură lingvistică, culturală, socială, economică sau de altă natură. De asemenea, autoritățile competente ajung adesea la acorduri privind concentrarea procedurilor pe baza identificării celei mai potrivite jurisdicții. S-ar putea ajunge la astfel de acorduri în cadrul reuniunilor de coordonare ale Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust), instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului (23), al unor reuniuni bilaterale sau multilaterale fără intervenția Eurojust sau în urma consultărilor desfășurate în temeiul Deciziei-cadru 2009/948/JAI.

(29)

Înainte de a lua în considerare posibilitatea de a transfera procedura penală exclusiv pentru motivul că majoritatea probelor se află în statul solicitat, autoritatea solicitantă este încurajată să ia în considerare posibilitatea de a obține probe din alte state membre prin intermediul instrumentelor existente de recunoaștere reciprocă a deciziilor judiciare, cum ar fi, pentru statele membre care au obligații în temeiul acesteia, Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului (24), și al instrumentelor de asistență judiciară reciprocă.

(30)

Persoanele suspectate, persoanele acuzate sau victimele ar trebui să fie în măsură să propună ca procedura penală care le vizează să fie transferată într-un alt stat membru. Persoanele suspectate, persoanele acuzate sau victimele ar trebui să fie în măsură să prezinte o astfel de propunere fie autorităților competente ale statului solicitant, fie celor ale statului solicitat în cazul în care consideră că există motive pentru care transferul procedurii penale este justificat în interesul înfăptuirii justiției. De exemplu, o astfel de propunere ar putea fi prezentată în statul solicitant de o persoană suspectată, de o persoană acuzată sau de o victimă care are cunoștință de faptul că în statul solicitat există o procedură penală în curs cu privire la aceleași fapte, la fapte parțial identice sau la alte fapte împotriva acelorași persoane suspectate sau persoane acuzate sau cu privire la aceleași fapte, la fapte parțial identice sau la fapte conexe împotriva altor persoane. O astfel de propunere ar putea fi prezentată în statul solicitat în cazul în care, de exemplu, o persoană suspectată, o persoană acuzată sau o victimă are reședința în statul respectiv sau este resortisant al acestuia sau are cunoștință de faptul că a fost inițiată o procedură cu privire la aceleași fapte, la fapte parțial identice sau la alte fapte referitoare la aceleași persoane suspectate sau persoane acuzate. Chiar dacă o astfel de propunere ar trebui să fie analizată și consemnată, aceasta nu ar trebui să creeze nicio obligație în sarcina autorității solicitante sau a celei solicitate de a solicita transferul sau de a transfera procedura penală ori de a iniția consultări cu autoritatea unui alt stat membru în acest scop. În cazul în care oricare dintre aceste autorități ia cunoștință de existența unor proceduri penale paralele pe baza unei propuneri privind transferul unei proceduri penale prezentate de o persoană suspectată, o persoană acuzată sau de victimă, ori de un avocat în numele lor, acesteia îi revine obligația de a se consulta cu cealaltă autoritate în conformitate cu Decizia-cadru 2009/948/JAI.

(31)

Autoritatea solicitantă ar trebui să informeze cât mai curând posibil persoana suspectată sau persoană acuzată cu privire la intenția de a emite o cerere de transfer al procedurii penale și ar trebui să asigure posibilitatea ca această persoană să exprime o opinie, inclusiv cu privire la aspectele legate de justiția reparatorie, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, pentru a le permite autorităților să țină seama de interesele legitime ale respectivei persoane înainte de a emite o cerere de transfer. Este important ca aceste informații să fie furnizate în scris. Informațiile ar trebui să poată fi furnizate și oral, cu condiția ca faptul că informațiile au fost furnizate să fie consemnat în conformitate cu procedura de înregistrare prevăzută de dreptul intern. Informațiile ar trebui să poată fi furnizate utilizând formulare standard. În cazul în care autoritatea solicitantă consideră că acest lucru este necesar, având în vedere, de exemplu, vârsta persoanei suspectate sau persoanei acuzate în cauză sau starea sa fizică ori mentală, reprezentantului legal al respectivei persoane ar trebui să i se ofere ocazia de a exprima o opinie, după caz. Atunci când evaluează interesul legitim al persoanei suspectate sau persoanei acuzate de a fi informată cu privire la intenția de a emite o cerere de transfer, autoritatea solicitantă ar trebui să țină seama de necesitatea de a asigura caracterul confidențial al unei investigări sau de riscul de prejudiciere a investigării persoanei respective, de exemplu ori de câte ori se impune protejarea unui interes public important, cum ar fi în cazurile în care astfel de informații ar putea aduce atingere investigărilor sub acoperire în curs sau ar putea aduce prejudicii grave la adresa securității naționale a statului membru în care este declanșată procedura penală. În cazul în care autoritatea solicitantă nu poate localiza sau contacta persoana suspectată sau persoana acuzată în ciuda eforturilor rezonabile depuse, obligația de a informa persoana respectivă ar trebui să se aplice din momentul în care persoana suspectată sau persoana acuzată a putut fi localizată sau contactată.

(32)

În cadrul aplicării prezentului regulament ar trebui să se țină seama de drepturile victimelor prevăzute în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului (25), inclusiv de dreptul la informare. Prezentul regulament nu ar trebui interpretat în sensul că se opune ca statele membre să acorde victimelor drepturi mai extinse în temeiul dreptului intern decât cele prevăzute în dreptul Uniunii.

(33)

Atunci când ia o decizie cu privire la cererea de transfer al unei proceduri penale, autoritatea solicitantă ar trebui să țină seama în mod corespunzător de interesele legitime ale victimelor, inclusiv de protecția acestora și de aspectele legate de justiția reparatorie, și ar trebui să evalueze dacă transferul procedurii penale ar putea afecta în mod negativ capacitatea victimelor de a-și exercita efectiv drepturile în cadrul procedurii penale în cauză. Această evaluare ar putea include, de exemplu, analizarea posibilității și a modalităților de care dispun victimele de a depune mărturie în timpul procesului în statul solicitat, dacă acesta nu este statul membru în care locuiesc. În plus, ar trebui avută în vedere posibilitatea ca victimele să obțină și să furnizeze probe, de exemplu de la martori și experți, să solicite despăgubiri ori să beneficieze de programe de protecție a martorilor sau de justiție reparatorie în statul solicitat. Drepturile victimelor la despăgubiri nu ar trebui să fie afectate de transferul procedurii penale. Prezentul regulament nu aduce atingere normelor privind despăgubirea victimelor și restituirea bunurilor care le aparțin în cadrul procedurilor naționale.

(34)

În cazul în care este necesar să se asigure că protecția acordată victimei în statul solicitant este menținută în statul solicitat, autoritățile competente din statul solicitant ar trebui să ia în considerare emiterea unui ordin european de protecție în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (26) sau, pentru statele membre care au obligații în temeiul acesteia, cu Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului (27).

(35)

Atunci când intenționează să emită o cerere de transfer al procedurii penale, autoritatea solicitantă ar trebui să informeze cât mai curând posibil victimele care își au reședința sau, în cazul persoanelor juridice, care sunt stabilite în statul solicitant și care primesc informații cu privire la procedura penală în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2012/29/UE, astfel cum a fost transpus în dreptul intern, sau, în cazul persoanelor juridice, care primesc astfel de informații în conformitate cu dreptul intern. Autoritatea solicitantă ar trebui să asigure posibilitatea ca aceste persoane să își exprime opinia, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, pentru a le permite autorităților să țină seama de interesele lor legitime înainte de a emite o cerere de transfer. Este important ca aceste informații să fie furnizate în scris. Informațiile ar trebui să poată fi furnizate și oral, cu condiția ca faptul că informațiile au fost furnizate să fie consemnat în conformitate cu procedura de înregistrare prevăzută de dreptul intern. Informațiile ar trebui să poată fi furnizate utilizând formulare standard sau, atunci când există un număr excepțional de mare de victime care trebuie informate, prin alte mijloace de informare generală a publicului, cum ar fi instrumentele de publicare online specifice de care dispun autoritățile judiciare în temeiul dreptului intern. În cazul în care autoritatea solicitantă consideră că acest lucru este necesar, având în vedere, de exemplu, vârsta victimei în cauză sau starea sa fizică ori mentală, reprezentantului său legal ar trebui să i se ofere ocazia de a-și exprima opinia, după caz. Atunci când evaluează interesul legitim al victimelor de a fi informate cu privire la intenția de a emite o cerere de transfer, autoritatea solicitantă ar trebui să țină seama de necesitatea de a asigura caracterul confidențial al unei investigări sau de riscul de prejudiciere a investigării, de exemplu în cazurile în care aceste informații ar putea aduce atingere investigărilor sub acoperire în curs sau ar putea aduce prejudicii grave la adresa securității naționale a statului solicitant.

(36)

În anumite situații prevăzute de prezentul regulament ar trebui să poată fi utilizate formulare standard pentru a facilita asistența reciprocă acordată de autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată în activitatea de informare a persoanei suspectate, a persoanei acuzate sau a victimei și în solicitarea opiniei acestora cu privire la intenția de a emite o cerere de transfer al procedurii penale. Posibilitatea de a utiliza astfel de formulare standard nu ar trebui să excludă posibilitatea notificării directe a persoanelor suspectate, a persoanelor acuzate sau a victimelor de către autoritatea solicitantă sau de către cea solicitată.

(37)

Aplicarea corespunzătoare a prezentului regulament presupune comunicarea între autoritatea solicitantă și cea solicitată, care ar trebui încurajate să se consulte reciproc ori de câte ori acest lucru este oportun pentru a facilita aplicarea fără probleme și eficientă a prezentului regulament, fie în mod direct, fie, după caz, prin intermediul Eurojust.

(38)

Autoritatea solicitantă ar trebui să fie în măsură să consulte autoritatea solicitată înainte de a emite o cerere de transfer al unei proceduri penale atunci când situația o impune, în special pentru a stabili dacă transferul procedurii penale ar servi intereselor unei administrări eficiente și adecvate a justiției, inclusiv dacă acesta este proporțional și adecvat în raport cu scopul procedurii în cauză, precum și dacă este probabil ca autoritatea solicitată să invoce unul dintre motivele de refuz prevăzute de prezentul regulament.

(39)

Atunci când transmite o cerere de transfer al unei proceduri penale, autoritatea solicitantă ar trebui să furnizeze informații exacte și clare cu privire la circumstanțele și condițiile care stau la baza cererii, precum și orice alte documente justificative, pentru a-i permite autorității solicitate să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la cererea de transfer al procedurii penale. Formularul de cerere completat și, în vederea reducerii costurilor și a timpului de traducere, cel puțin părțile esențiale ale oricăror documente justificative sau informații scrise ar trebui traduse de autoritatea solicitantă într-o limbă oficială a statului solicitat sau în orice altă limbă acceptată de respectivul stat în conformitate cu prezentul regulament. Părțile esențiale ale documentelor în cauză sunt acele extrase care par necesare pentru ca autoritatea solicitată să ia o decizie în cunoștință de cauză în legătură cu cererea de transfer al procedurii penale.

(40)

Cât timp autoritatea solicitată nu a luat o decizie de acceptare sau de refuz al transferului unei proceduri penale, autoritatea solicitantă ar trebui să aibă posibilitatea de a retrage cererea de transfer, de exemplu atunci când ia cunoștință de alte elemente pe baza cărora transferul nu mai pare justificat. Informațiile cu privire la retragerea cererii având ca obiect transferul procedurii penale ar trebui furnizate imediat autorității solicitate și ar trebui comunicate persoanelor suspectate sau persoanelor acuzate și victimelor, după caz.

(41)

Autoritatea solicitată ar trebui să informeze autoritatea solicitantă cu privire la decizia sa de a accepta sau refuza transferul procedurii penale fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de cel mult 60 de zile de la primirea cererii de transfer al procedurii penale. În cazuri specifice, atunci când respectarea acestui termen de către autoritatea solicitată nu este fezabilă, de exemplu în cazul în care aceasta consideră că sunt necesare informații suplimentare, ar trebui să fie posibil ca termenul să fie prelungit doar cu maximum 30 de zile, pentru a fi evitate întârzierile excesive. Atunci când acceptă transferul unei proceduri penale, autoritatea solicitată ar trebui să ia o decizie motivată corespunzător. În cazul în care autoritatea solicitată refuză transferul unei proceduri penale, aceasta ar trebui să informeze autoritatea solicitantă cu privire la motivele refuzului. În acest scop, este suficient ca autoritatea solicitată să furnizeze informații succinte cu privire la motivul sau motivele relevante care justifică refuzul.

(42)

În cazul în care autoritatea solicitată a acceptat transferul procedurii penale, autoritatea solicitantă ar trebui să îi transmită fără întârzieri nejustificate autorității solicitate originalele sau copii legalizate ale tuturor documentelor din dosar, sau cel puțin părțile relevante ale acestora, însoțite de traducerea lor. În momentul în care procedura națională a încetat, autoritatea solicitantă ar trebui să îi transmită autorității solicitate, fără întârzieri nejustificate, toate celelalte părți relevante din dosar, în original sau în copie legalizată, inclusiv probele fizice relevante, cum ar fi obiecte ale infracțiunii sau eșantioane de sânge sau de ADN. Documentația originală ar trebui transmisă numai dacă autoritatea solicitată cere acest lucru, de exemplu atunci când este necesar să se examineze un document în scopuri criminalistice. Cu condiția ca documentele originale din dosar și probele fizice să nu mai fie necesare în statul solicitat, acestea ar trebui să fie returnate statului solicitant la cererea acestuia, de exemplu în cazul în care aceste documente sau probe fizice sunt necesare în scopul efectuării unei alte investigări. În cazul în care statul solicitant, ca răspuns la o întrebare din partea statului solicitat, indică faptul că nu intenționează să recupereze documentele originale din dosar sau probele fizice atunci când acestea nu mai sunt necesare sau la sfârșitul procedurii, statul solicitat ar trebui să poată decide, în conformitate cu dreptul său intern, cum să gestioneze probele rămase, inclusiv dacă să le păstreze sau să le distrugă. Odată ce o cerere de transfer al unei proceduri penale a fost acceptată și pentru a facilita efectuarea eficientă a transferului, autoritatea solicitantă și cea solicitată ar trebui să se poată consulta reciproc pentru a stabili care sunt documentele necesare sau părțile din aceste documente care trebuie transmise, precum și care sunt cele care trebuie traduse, dacă este necesar. Cu toate acestea, este important ca decizia de a trimite numai anumite părți ale documentelor să fie echilibrată și să se bazeze pe o analiză atentă a documentelor în cauză, astfel încât să nu se aducă atingere caracterului echitabil al procedurii.

(43)

Transferul unei proceduri penale nu ar trebui refuzat din alte motive decât cele prevăzute în prezentul regulament. Pentru ca transferul procedurii penale să fie acceptat, urmărirea penală a faptelor care stau la baza procedurii penale ce face obiectul transferului ar trebui să fie posibilă în statul solicitat. Autoritatea solicitată ar trebui să refuze transferul procedurii penale în cazul în care fapta pentru care se solicită transferul nu constituie o infracțiune în statul solicitat sau în cazul în care statul solicitat nu are competență în ceea ce privește infracțiunea respectivă, cu excepția cazului în care își exercită competența prevăzută de prezentul regulament. De asemenea, autoritatea solicitată ar trebui să refuze transferul procedurii penale în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru urmărirea penală a infracțiunii în statul solicitat. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, în cazul în care nu a fost depusă la timp o plângere din partea victimei, dacă aceasta este necesară pentru urmărirea penală a infracțiunii în statul solicitat, sau în cazul în care, din cauza decesului sau a alienației mintale a persoanei suspectate sau a persoanei acuzate, urmărirea penală a devenit imposibilă potrivit dreptului intern al statului solicitat. În plus, autoritatea solicitată ar trebui să refuze transferul procedurii penale în cazul în care există alte obstacole în calea efectuării urmăririi penale în statul solicitat. Autoritatea solicitată ar trebui să poată refuza transferul unei proceduri penale în cazul în care persoana suspectată sau persoana acuzată beneficiază de un privilegiu sau de imunitate în conformitate cu dreptul intern al statului solicitat, de exemplu în ceea ce privește anumite categorii de persoane, cum ar fi diplomații, sau anumite relații protejate în mod specific, cum ar fi secretul profesional al avocatului, sau în cazul în care autoritatea solicitată consideră că un astfel de transfer nu este justificat de interesele administrării eficiente și adecvate a justiției, de exemplu deoarece niciunul dintre criteriile pentru solicitarea transferului unei proceduri penale nu este îndeplinit, sau dacă formularul de cerere de transfer al unei proceduri penale este incomplet sau vădit incorect și nu a fost completat sau corectat de autoritatea solicitantă, ceea ce înseamnă că autoritatea solicitată nu dispune de informațiile necesare pentru a evalua cererea de transfer al procedurii penale. Autoritatea solicitată ar trebui, de asemenea, să poată refuza cererea în cazul în care fapta nu constituie o infracțiune în locul în care a fost săvârșită, iar statul solicitat nu are competența inițială de a ancheta și de a urmări penal o astfel de infracțiune. Respectivul motiv de refuz ține seama de principiul teritorialității, ceea ce înseamnă că statul solicitat ar trebui să aibă posibilitatea să refuze transferul procedurii penale în cazurile în care presupusa infracțiune, care este săvârșită în afara teritoriului statului solicitant, nu constituie o infracțiune în locul în care a fost săvârșită, iar dreptul intern al statului solicitat nu autorizează urmărirea penală a unor astfel de infracțiuni atunci când sunt săvârșite în afara teritoriului său. În sensul prezentului regulament, „competență inițială” este competența care este deja prevăzută de dreptul intern și nu decurge din prezentul regulament.

(44)

Principiul ne bis in idem, astfel cum este prevăzut la articolele 54-58 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (28) și la articolul 50 din cartă și astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este un principiu fundamental al dreptului penal, potrivit căruia un inculpat nu ar trebui să fie judecat sau pedepsit penal din nou pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă. Prin urmare, autoritatea solicitată ar trebui să refuze transferul procedurii penale în cazul în care preluarea acesteia ar fi contrară acestui principiu.

(45)

Atunci când examinează dacă să accepte sau să refuze o cerere de transfer al unei proceduri penale, autoritatea solicitată ar trebui să evalueze dacă acest transfer ar contribui la atingerea obiectivului administrării eficiente și adecvate a justiției. Respectiva evaluare ar trebui efectuată de la caz la caz, pentru a identifica statul membru care este cel mai bine plasat să instrumenteze urmărirea penală a infracțiunii în cauză. Autoritatea solicitată ar trebui să dispună de o marjă largă de apreciere pentru a efectua această evaluare. Această evaluare ar trebui să se limiteze la circumstanțele relevante ale cauzei, incluzând aspectul dacă există elemente care să indice prima facie că infracțiunea nu a fost săvârșită integral sau parțial pe teritoriul statului solicitat, că majoritatea efectelor sau o parte substanțială a prejudiciului, care fac parte din elementele constitutive ale infracțiunii, nu s-au înregistrat pe teritoriul statului respectiv și că persoana suspectată sau persoana acuzată nu este resortisant sau rezident al statului respectiv. Situația personală, materială sau familială a unei victime, a unui martor sau a unei alte persoane implicate nu ar trebui să fie decisivă în sine pentru a evalua dacă transferul procedurii penale ar contribui la atingerea obiectivului administrării eficiente și adecvate a justiției.

(46)

Înainte de a decide să refuze o cerere de transfer al unei proceduri penale pe baza oricărui motiv de refuz, autoritatea solicitată ar trebui, atunci când este cazul, să consulte autoritatea solicitantă pentru a obține orice informație suplimentară care ar fi necesară.

(47)

Statul solicitat ar trebui să le asigure persoanelor suspectate, persoanelor acuzate și victimelor accesul la o cale de atac eficientă împotriva deciziei de a accepta transferul unei proceduri penale, în conformitate cu articolul 47 din cartă și cu procedurile aplicabile în temeiul dreptului intern, ori de câte ori drepturile lor sunt afectate în mod negativ de aplicarea prezentului regulament. Reexaminarea deciziei privind transferul unei proceduri penale ar trebui să se bazeze exclusiv pe criteriile prevăzute în cadrul motivelor de refuz prevăzute în prezentul regulament. Evaluarea aspectului dacă procedura penală ar trebui sau nu să fie transferată ar trebui să țină seama de toate circumstanțele care sunt relevante pentru examinarea acestor criterii. Această evaluare ar putea implica adesea nu numai punerea în balanță a intereselor sau a drepturilor persoanelor ale căror drepturi pot fi afectate, ci și luarea în considerare a particularităților și a aspectelor practice ale funcționării sistemului de justiție penală. Această cale de atac nu ar trebui să aducă atingere altor căi de atac prevăzute de dreptul intern.

(48)

Autoritatea solicitată ar trebui să dispună de o marjă largă de apreciere cu privire la evaluarea aspectului dacă transferul unei proceduri penale este în interesul administrării eficiente și adecvate a justiției, precum și a aspectului dacă o cerere de transfer ar trebui refuzată pentru oricare dintre motivele opționale de refuz prevăzute în prezentul regulament. Examinarea modului în care este exercitată această marjă de apreciere ar trebui să se limiteze la a verifica dacă autoritatea solicitată, atunci când a luat decizia de a accepta cererea de transfer al procedurii penale, a depășit în mod vădit limitele marjei sale de apreciere.

(49)

Rezultatul căii de atac ar putea fi acela că decizia de a accepta transferul procedurii penale este confirmată sau invalidată în tot sau în parte. În principiu, în cazul în care calea de atac este admisă, procedura penală va fi returnată statului solicitant. Cu toate acestea, în unele situații, instanța ar putea decide de asemenea, în conformitate cu dreptul său intern, că decizia de a accepta transferul procedurii penale poate fi confirmată sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții sau formalități suplimentare, de exemplu condiția ca anumite elemente care lipsesc din formularul de cerere să fie completate sau ca anumite măsuri suplimentare să fie luate în vederea executării transferului, cum ar fi menținerea protecției martorilor.

(50)

O cale de atac exercitată în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să implice o reexaminare a fondului cauzei, cum ar fi aspectul dacă probele sunt suficiente pentru a justifica deschiderea sau continuarea unei investigări, dacă faptele cauzei sau aspectele subiective, cum ar fi intenția sau culpa gravă, sunt dovedite corespunzător cerințelor legale, sau aspectele referitoare la valoarea probatorie sau la forța probantă a probelor deja colectate sau la credibilitatea declarațiilor.

(51)

Pentru a garanta exercitarea efectivă a dreptului la o cale de atac, statul solicitat ar trebui să asigure faptul că persoanele suspectate, persoanele acuzate și victimele au dreptul de acces la toate documentele legate de transferul procedurii penale care au stat la baza deciziei de a accepta un transfer în temeiul prezentului regulament și care sunt necesare pentru a contesta în mod util decizia respectivă. Dreptul de acces la aceste documente ar trebui exercitat în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul intern al statului solicitat și ar putea fi limitat în cazul în care ar periclita confidențialitatea unei investigări sau i-ar aduce atingere într-un alt mod sau ar afecta siguranța unor persoane. Orice decizie de a refuza accesul la aceste documente ar trebui să fie pusă în balanță cu drepturile persoanelor în cauză, ținând seama de diferitele etape ale procedurii penale. Restricțiile privind accesul respectiv ar trebui interpretate restrictiv și în conformitate cu dreptul la un proces echitabil prevăzut de cartă.

(52)

Termenul pentru introducerea unei căi de atac eficiente de către persoana suspectată, de către persoana acuzată sau de către victimă nu ar trebui să depășească 15 zile de la data primirii de către persoana în cauză a deciziei motivate de a accepta transferul procedurii penale. Situațiile în care persoana suspectată, persoana acuzată sau victima nu este identificată la momentul transferului procedurii penale și în care, din acest motiv, decizia motivată nu i-a putut fi comunicată acestei persoane la momentul respectiv ar trebui să fie reglementate de dreptul intern.

(53)

Acceptarea transferului procedurii penale de către autoritatea solicitată ar trebui să aibă ca rezultat suspendarea sau încetarea procedurii penale în statul solicitant pentru a evita suprapunerea măsurilor în statul solicitant și în statul solicitat. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere însă măsurilor de investigare sau altor măsuri procedurale necesare, inclusiv măsurilor urgente necesare, pe care statul solicitant ar putea fi nevoit să le ia după primirea notificării privind acceptarea de către autoritatea solicitată, în cazul în care administrarea eficientă și adecvată a justiției impun acest lucru. Noțiunea de „măsuri de investigare sau alte măsuri procedurale” ar trebui interpretată în sens larg ca incluzând nu numai orice măsură în scopul strângerii de probe, ci și orice act procedural care impune arestarea preventivă sau orice altă măsură provizorie. Pentru a se asigura că procedurile penale nu sunt prelungite pe termen lung în statul solicitant, odată ce măsurile de investigare sau alte măsuri procedurale întreprinse sunt finalizate sau nu mai sunt necesare, procedura penală din statul solicitant ar trebui să fie suspendată sau încetată. În cazul în care în statul solicitat a fost invocată o cale de atac cu efect suspensiv, procedura penală nu ar trebui să fie suspendată sau încetată în statul solicitant până la luarea unei decizii cu privire la calea de atac în statul solicitat.

(54)

În cazurile în care competența în legătură cu procedura penală decurge exclusiv din prezentul regulament și în care a fost primită o cerere de transfer, în așteptarea deciziei privind acceptarea sau refuzul transferului procedurii penale, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili în dreptul lor intern un temei juridic pentru arestarea provizorie a persoanei suspectate sau a persoanei acuzate care se află în statul solicitat sau pentru adoptarea altor măsuri provizorii de către autoritatea competentă a acestui stat. Arestarea provizorie sau celelalte măsuri provizorii ar trebui să fie dispuse numai în conformitate cu dreptul intern și numai dacă este necesar. Arestarea provizorie sau celelalte măsuri provizorii ar trebui să facă obiectul acelorași garanții procedurale care sunt aplicabile în cazul măsurilor similare prevăzute de dreptului intern, inclusiv în ceea ce privește controlul judiciar. În plus, arestarea provizorie sau celelalte măsuri provizorii ar trebui să fie dispuse în urma unei evaluări corespunzătoare realizate pe baza informațiilor de care dispune autoritatea solicitată. Prezentul regulament nu ar trebui să constituie însă un temei juridic pentru arestarea persoanelor în vederea transferului lor fizic către statul solicitat pentru ca acesta din urmă să inițieze o procedură penală împotriva persoanei respective.

(55)

O autoritate competentă a statului solicitat ar trebui să informeze în scris autoritatea solicitantă cu privire la orice decizie luată la încheierea procedurii penale în statul solicitat. Decizia-cadru 2009/948/JAI impune o obligație similară în cazul în care s-a ajuns la un acord cu privire la concentrarea procedurilor într-un stat membru. În cazul în care decide să înceteze procedura penală legată de faptele care stau la baza cererii de transfer, autoritatea solicitată ar trebui să informeze autoritatea solicitantă cu privire la motivele încetării. Cel puțin părțile esențiale ale acestor informații și ale deciziei scrise definitive luate în statul solicitat ar trebui să fie traduse de autoritatea solicitată într-o limbă oficială a statului solicitant sau în orice altă limbă acceptată de respectivul stat în conformitate cu prezentul regulament. Elementele esențiale ale informațiilor și ale deciziei sunt acele extrase care par necesare pentru ca autoritatea solicitantă să aibă cunoștință de conținutul lor general.

(56)

În cazul în care autoritatea solicitată decide să înceteze procedura penală legată de faptele care stau la baza cererii de transfer, autoritatea solicitantă ar trebui să aibă posibilitatea să continue sau să redeschidă procedura penală în cazul în care acest lucru nu ar implica o încălcare a principiului ne bis in idem, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, și anume dacă decizia de a înceta procedura nu împiedică în mod definitiv derularea ulterioară a urmăririi penale în temeiul dreptului intern al statului solicitat și nu a fost luată după pronunțarea unei hotărâri privind fondul cauzei, neîmpiedicând astfel inițierea unei alte proceduri penale, cu privire la aceleași fapte, în statul respectiv. Victimele ar trebui să aibă posibilitatea de a iniția sau de a solicita redeschiderea procedurii penale în statul solicitant în conformitate cu dreptul intern al statului respectiv, cu condiția ca acest fapt să nu implice o încălcare a principiului ne bis in idem.

(57)

Odată ce procedura penală este transferată în conformitate cu prezentul regulament, autoritatea solicitată ar trebui să aplice legislația și procedurile sale naționale relevante. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui interpretată ca fiind în conflict cu vreo putere discreționară în materie de urmărire penală prevăzută în dreptul intern.

(58)

Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui interpretată în sensul de a afecta termenele de prescripție în statul solicitat, astfel cum sunt prevăzute de dreptul intern al statului respectiv.

(59)

În scopul de a se asigura deplina eficacitate a transferului unei proceduri penale, nu ar trebui ca probele transferate de autoritatea solicitantă să nu fie admise în cadrul procedurii penale corespunzătoare din statul solicitat exclusiv pe baza faptului că respectivele probe au fost colectate într-un alt stat membru. Instanța competentă din statul solicitat ar trebui să își mențină puterea discreționară de a evalua respectivele probe în conformitate cu dreptul intern, în timp ce persoanele suspectate și persoanele acuzate ar trebui să își mențină dreptul de a contesta admisibilitatea acestor probe în conformitate cu dreptul la apărare pe care li-l conferă carta. În conformitate cu aceste principii și cu respectarea diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale statelor membre, astfel cum se prevede la articolul 67 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), nicio dispoziție din prezentul regulament nu trebuie să fie interpretată în sensul de a interzice instanțelor de judecată să aplice principiile fundamentale ale dreptului intern referitoare la caracterul echitabil al procedurii pe care le aplică în sistemele lor naționale, inclusiv în sistemele de tip common law.

(60)

Statul solicitat ar trebui să aplice dreptul său intern pentru a stabili pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea în cauză. În cazurile în care infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul statului solicitant, autoritățile solicitate ar trebui să aibă posibilitatea să ia în considerare, la stabilirea pedepsei, pedeapsa maximă prevăzută de dreptul intern al statului solicitant, ori de câte ori acest lucru îi este favorabil persoanei acuzate și în conformitate cu dreptul intern al statului solicitat. Acest aspect ar trebui luat în considerare în situațiile în care transferul procedurii penale ar conduce la aplicarea în statul solicitat a unei pedepse mai aspre decât pedeapsa maximă prevăzută în statul solicitant pentru aceeași infracțiune, în vederea asigurării unui anumit grad de securitate juridică și de previzibilitate a legii aplicabile pentru persoanele suspectate sau persoanele acuzate în cauză. Pedeapsa maximă prevăzută de dreptul intern al statului solicitant ar trebui să fie întotdeauna luată în considerare în cazul în care competența statului solicitat se bazează exclusiv pe prezentul regulament.

(61)

Fiecare stat membru ar trebui să suporte propriile costuri pentru transferul procedurilor penale, inclusiv pe cele legate de exercitarea drepturilor procedurale de care persoana suspectată sau cea acuzată se bucură în fiecare dintre statele membre în cauză, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern aplicabil. Statele membre nu ar trebui să poată pretinde unul altuia compensarea costurilor care decurg din aplicarea prezentului regulament. Cu toate acestea, în cazul în care statul solicitant a suportat costuri ridicate sau excepționale legate de traducerea documentelor din dosarul cauzei care urmează să fie transferate statului solicitat, autoritatea solicitată ar trebui să ia în considerare o propunere a autorității solicitante ca aceste costuri să fie suportate în comun. În astfel de cazuri, autoritatea solicitantă și cea solicitată ar trebui să se consulte reciproc pentru a ajunge la un acord cu privire la suportarea în comun a costurilor. În mod ideal, aceste consultări ar trebui să aibă loc înainte de emiterea cererii de transfer. În cazul în care nu se poate ajunge la un acord înainte de adoptarea deciziei de acceptare a transferului procedurii penale, autoritatea solicitantă ar trebui să aibă posibilitatea să decidă să retragă cererea în conformitate cu prezentul regulament sau să mențină cererea și să suporte acea parte a costurilor considerată a fi excepțional de ridicată.

(62)

Utilizarea unui formular de cerere standardizat tradus în toate limbile oficiale ale Uniunii ar facilita cooperarea și schimbul de informații între autoritatea solicitantă și cea solicitată, permițându-le să ia o decizie cu privire la cererea de transfer al unei proceduri penale într-un mod mai rapid și mai eficace. De asemenea, utilizarea unui astfel de formular de cerere ar reduce costurile de traducere și ar contribui la o mai bună calitate a cererilor.

(63)

Formularul de cerere ar trebui să includă numai datele cu caracter personal necesare pentru a facilita decizia autorității solicitate cu privire la cererea de transfer al unei proceduri penale. Formularul de cerere ar trebui să conțină o indicație a categoriilor de date cu caracter personal, cum ar fi dacă persoana în cauză este o persoană suspectată, o persoană acuzată sau o victimă, precum și câmpurile specifice pentru fiecare dintre aceste categorii.

(64)

Pentru a răspunde în mod eficace unei posibile necesități de îmbunătățire în ceea ce privește formularul de cerere care urmează să fie utilizat pentru a solicita transferul de proceduri penale sau în ceea ce privește alte formulare, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (29). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(65)

Pentru a asigura schimbul rapid, direct, interoperabil, fiabil și securizat de date referitoare la cauze, comunicarea în temeiul prezentului regulament între autoritatea solicitantă și cea solicitată și cu implicarea autorităților centrale, în cazul în care un stat membru a desemnat o autoritate centrală, precum și cu Eurojust ar trebui, de regulă, să se efectueze prin intermediul sistemului informatic descentralizat în înțelesul Regulamentului (UE) 2023/2844 al Parlamentului European și al Consiliului (30). În special, sistemul informatic descentralizat ar trebui, ca regulă, să fie utilizat pentru schimbul de formulare de cerere, de orice alte informații și documente relevante și pentru orice altă comunicare între autorități în temeiul prezentului regulament. În cazurile în care se aplică una sau mai multe dintre excepțiile prevăzute de Regulamentul (UE) 2023/2844, în special în cazul în care utilizarea sistemului informatic descentralizat nu este posibilă sau adecvată, ar trebui să fie posibilă utilizarea altor mijloace de comunicare, astfel cum se specifică în regulamentul respectiv.

(66)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să utilizeze software-ul dezvoltat de Comisie (denumit în continuare „software de implementare de referință”) în locul unui sistem informatic național. Software-ul de implementare de referință ar trebui să se bazeze pe o configurație modulară, ceea ce înseamnă că software-ul este structurat și livrat separat de componentele sistemului e-CODEX stabilit în temeiul Regulamentului (UE) 2022/850 al Parlamentului European și al Consiliului (31), care sunt necesare pentru a-l conecta la sistemul informatic descentralizat. Configurația respectivă ar trebui să permită statelor membre să reutilizeze sau să îmbunătățească infrastructura lor națională de comunicații judiciare existentă în scopul utilizării transfrontaliere.

(67)

Comisia ar trebui să fie responsabilă de crearea, întreținerea și dezvoltarea software-ului de implementare de referință. Comisia ar trebui să proiecteze, să dezvolte și să întrețină software-ul de implementare de referință într-un mod care să le permită operatorilor să asigure respectarea cerințelor în materie de protecție a datelor și a principiilor de protecție a datelor stabilite în Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (32) și în Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (33), în special a obligațiilor privind protecția datelor din faza de proiectare și în mod implicit, precum și un nivel ridicat de securitate cibernetică. Software-ul de implementare de referință ar trebui, de asemenea, să includă măsurile tehnice adecvate și să permită măsurile organizatorice necesare pentru a asigura un nivel adecvat de securitate și interoperabilitate, ținând seama de faptul că schimbul de date ar putea include și categoriile speciale de date. Comisia nu prelucrează date cu caracter personal în contextul creării, întreținerii și dezvoltării software-ului de implementare de referință.

(68)

Software-ul de implementare de referință dezvoltat de Comisie ca sistem back-end ar trebui să colecteze în mod programat datele statistice necesare în scopuri de monitorizare, iar datele respective ar trebui să fie transmise Comisiei. Dacă statele membre aleg să utilizeze un sistem informatic național în locul software-ului de implementare de referință dezvoltat de Comisie, respectivul sistem ar putea fi echipat să colecteze în mod programat datele respective și, într-un astfel de caz, datele respective ar trebui să fie transmise Comisiei. Conectorul e-CODEX ar putea fi, de asemenea, echipat cu o funcționalitate care să permită extragerea datelor statistice relevante.

(69)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei în scopul instituirii unui sistem informatic descentralizat. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (34).

(70)

Prezentul regulament ar trebui să creeze temeiul juridic pentru schimbul de date cu caracter personal între statele membre în scopul transferului de proceduri penale în conformitate cu articolul 8 și cu articolul 10 litera (a) din Directiva (UE) 2016/680. Cu toate acestea, orice alte aspecte referitoare la datele cu caracter personal, cum ar fi perioada de păstrare a datelor cu caracter personal primite de autoritatea solicitantă și prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritatea solicitantă și de către autoritatea solicitată, ar trebui să facă obiectul dreptului intern al statelor membre adoptat în temeiul Directivei (UE) 2016/680. Autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată ar trebui considerate operatori în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul directivei respective. Autoritățile centrale ar putea oferi sprijin administrativ autorității solicitante și autorității solicitate și, în măsura în care prelucrează date cu caracter personal în numele operatorilor respectivi, acestea ar trebui să fie considerate persoane împuternicite de operatorul respectiv. În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către Eurojust, Regulamentul (UE) 2018/1725 ar trebui să se aplice în contextul prezentului regulament, fără a se aduce atingere normelor specifice privind protecția datelor prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1727. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui interpretată ca extinzând și mai mult drepturile de acces la alte sisteme de informații ale Uniunii în temeiul actelor juridice ale Uniunii care instituie sistemele respective.

(71)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume transferul de proceduri penale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(72)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat, prin scrisoarea din 13 iulie 2023, intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.

(73)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(74)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și a emis un aviz la 22 mai 2023 (35),