This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32024R1601
Commission Implementing Regulation (EU) 2024/1601 of 30 May 2024 amending Regulation (EC) No 474/2006 as regards the list of air carriers banned from operating or subject to operational restrictions within the Union
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1601 al Comisiei din 30 mai 2024 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 în ceea ce privește lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau sunt supuși unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1601 al Comisiei din 30 mai 2024 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 în ceea ce privește lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau sunt supuși unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii
C/2024/3722
JO L, 2024/1601, 31.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1601/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/1601 |
31.5.2024 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1601 AL COMISIEI
din 30 mai 2024
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 în ceea ce privește lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau sunt supuși unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2005 de stabilire a unei liste comunitare a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității și de informare a pasagerilor transportului aerian cu privire la identitatea transportatorului aerian efectiv și de abrogare a articolului 9 din Directiva 2004/36/CE (1), în special articolul 4 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 474/2006 al Comisiei (2) stabilește lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii. |
|
(2) |
În temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, anumite state membre și Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (denumită în continuare „agenția”) au comunicat Comisiei informații care sunt relevante în scopul actualizării listei respective. Țări terțe și organizații internaționale au furnizat, de asemenea, informații relevante. Pe baza informațiilor primite, este necesar ca lista să fie actualizată. |
|
(3) |
Comisia a informat toți transportatorii aerieni în cauză, fie direct, fie prin intermediul autorităților responsabile cu supravegherea reglementară a acestora, cu privire la principalele fapte și considerente care ar urma să stea la baza unei decizii de impunere, în ceea ce îi privește, a unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii sau a unei decizii de modificare a condițiilor unei interdicții de exploatare impuse unui transportator aerian inclus pe lista care figurează în anexa A sau B la Regulamentul (CE) nr. 474/2006. |
|
(4) |
Comisia a oferit transportatorilor aerieni în cauză posibilitatea să consulte toate documentele relevante, să prezinte comentarii scrise și să susțină o prezentare orală în fața Comisiei și a comitetului înființat prin articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 (denumit în continuare „Comitetul de siguranță aeriană al UE”). |
|
(5) |
Comisia a informat Comitetul de siguranță aeriană al UE cu privire la consultările aflate în curs de desfășurare, în cadrul Regulamentului (CE) nr. 2111/2005 și al Regulamentului delegat (UE) 2023/660 al Comisiei (3), cu autoritățile competente și cu transportatorii aerieni din Egipt, Kazahstan, Kenya, Pakistan, São Tomé și Príncipe și Sierra Leone. Comisia a informat Comitetul de siguranță aeriană al UE și cu privire la situația siguranței aviației în Armenia, Congo (Brazzaville), Irak, Kârgâzstan, Libia, Mali, Nepal și Suriname. |
|
(6) |
Agenția a informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană al UE cu privire la evaluările tehnice efectuate pentru evaluarea inițială și monitorizarea continuă a autorizațiilor de operator dintr-o țară terță (Third Country Operator, „TCO”) eliberate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 452/2014 al Comisiei (4). |
|
(7) |
De asemenea, agenția a informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană al UE cu privire la rezultatele analizei inspecțiilor la platformă efectuate în cadrul programului de evaluare a siguranței aeronavelor străine (Safety Assessment of Foreign Aircraft, „SAFA”), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei (5). |
|
(8) |
În plus, agenția a informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană al UE cu privire la proiectele de asistență tehnică desfășurate în țările terțe vizate de o interdicție de exploatare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 474/2006. Totodată, agenția a furnizat informații în legătură cu planurile și cu solicitările de continuare a asistenței și a cooperării tehnice în scopul dezvoltării capacității administrative și tehnice a autorităților aeronautice civile din țările terțe, pentru a le ajuta să asigure conformitatea cu standardele internaționale de siguranță a aviației civile aplicabile. Statele membre au fost invitate să răspundă acestor solicitări pe bază bilaterală, în coordonare cu Comisia și cu agenția. În această privință, Comisia a reiterat utilitatea informării comunității aeronautice internaționale, în special prin intermediul instrumentului parteneriatului de asistență în ceea ce privește punerea în aplicare a siguranței aviației al Organizației Aviației Civile Internaționale („OACI”), cu privire la asistența tehnică acordată țărilor terțe de Uniune și de statele membre în vederea îmbunătățirii siguranței aviației la nivel mondial. |
|
(9) |
Eurocontrol a furnizat Comisiei și Comitetului de siguranță aeriană al UE informații actualizate privind statutul funcțiilor de alertă SAFA și TCO, precum și statistici privind mesajele de alertă referitoare la transportatorii aerieni care fac obiectul unei interdicții. Eurocontrol a furnizat, de asemenea, informații cu privire la digitalizarea integrală planificată a noii platforme „iNM” a Eurocontrol și la punerea în aplicare a noii lista UE pentru siguranța aeriană. |
Transportatori aerieni din Uniune
|
(10) |
Ca urmare a analizării de către agenție a informațiilor obținute în urma inspecțiilor la platformă efectuate în ceea ce privește aeronavele transportatorilor aerieni din Uniune, precum și în urma inspecțiilor de standardizare efectuate de agenție, completate și de informațiile rezultate din inspecțiile și auditurile specifice efectuate de autoritățile aeronautice naționale, statele membre și agenția, acționând în calitate de autorități competente, au luat anumite măsuri corective și de asigurare a respectării legislației și au informat Comisia și Comitetul de siguranță aeriană al UE cu privire la măsurile respective. |
|
(11) |
Statele membre și agenția, acționând în calitate de autorități competente, au reiterat că sunt gata să acționeze în mod corespunzător în cazul în care informații pertinente privind siguranța ar indica existența unor riscuri iminente la adresa siguranței rezultând din nerespectarea de către transportatorii aerieni din Uniune a standardelor de siguranță relevante. |
Transportatori aerieni din Egipt
|
(12) |
Transportatorii aerieni certificați în Egipt nu au fost incluși niciodată în anexa A sau în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 474/2006. |
|
(13) |
În cadrul activităților sale de monitorizare continuă, la 17 aprilie 2024, Comisia, agenția, statele membre și reprezentanții Autorității Aeronautice Civile a Egiptului („ECAA”) au organizat o reuniune tehnică. |
|
(14) |
În cursul reuniunii, reprezentanții ECAA au fost informați cu privire la rezultatul evaluării documentelor furnizate anterior Comisiei la solicitarea acesteia. Au fost transmise detalii cu privire la preocupările exprimate în urma examinării informațiilor transmise, în special în ceea ce privește nepunerea în aplicare a unui program național de siguranță/a unui plan național de siguranță a aviației, lipsa unor cifre verificabile în ceea ce privește inspectorii activi specializați în operațiuni de zbor care să îi supravegheze pe cei 16 titulari egipteni de certificate de operator aerian („AOC”) și problemele cu care se confruntă ECAA pentru a promova o cultură solidă a siguranței în rândul transportatorilor aerieni aflați sub supravegherea în domeniul siguranței. În acest context, s-a constatat de asemenea că nu erau disponibile niciun fel de evidențe ale unor cursuri de pregătire prin care să se poată verifica dacă pregătirea inspectorilor era actualizată. |
|
(15) |
Cu ocazia examinării au fost identificate deficiențe suplimentare legate de lipsa de orientări, atât la nivelul transportatorilor aerieni, cât și la nivelul ECAA, în ceea ce privește instituirea unui program de analiză a datelor de zbor. |
|
(16) |
ECAA a informat participanții la reuniune cu privire la situația actuală a industriei aviatice egiptene și la măsurile de îmbunătățire a siguranței adoptate și planificate pentru a elimina deficiențele identificate în materie de supraveghere a siguranței și de organizare. S-a luat act de faptul că ECAA se bucură de sprijinul deplin al guvernului egiptean pentru a continua aceste inițiative de ameliorare a siguranței. |
|
(17) |
În ceea ce privește în mod specific capacitatea și capabilitățile ECAA la nivel de personal, pentru a asigura o supraveghere eficace a siguranței industriei aviatice din Egipt, ECAA a subliniat eforturile care se depuneau pentru recrutarea și păstrarea experților și a personalului calificat, prin intermediul unui nou sistem de recompensare financiară. |
|
(18) |
Din punct de vedere organizațional și de reglementare, ECAA a indicat că era în desfășurare o revizuire cuprinzătoare a cadrului său legislativ și de reglementare, și că se creaseră noi direcții pentru siguranță, conformitate, evaluarea riscurilor, managementul schimbărilor și colectarea și prelucrarea datelor privind siguranța. În plus, ECAA a subliniat inițiativa luată pentru a introduce o supraveghere bazată pe riscuri. |
|
(19) |
Deși se recunoaște faptul că ECAA este implicată în prezent într-un proces cuprinzător de restructurare, se pare totuși că aceasta pune actualmente accentul pe abordarea în principal a deficiențelor vizibile și evidente, fără a efectua o analiză suficient de solidă a cauzelor profunde. Sunt necesare eforturi sporite în ceea ce privește supravegherea transportatorilor aerieni egipteni în domeniul siguranței și îmbunătățirea culturii siguranței, precum și punerea în aplicare corespunzătoare a măsurilor corective și preventive. |
|
(20) |
Comisia recunoaște eforturile depuse de ECAA pentru a ameliora nivelul supravegherii în domeniul siguranței în Egipt, însă a indicat că intenționează să mențină deschis procesul de consultare. În cadrul acestei activități de monitorizare continuă, se anticipează contacte și rapoarte periodice privind progresele înregistrate, precum și organizarea de viitoare reuniuni tehnice. Comisia și agenția își vor coordona îndeaproape eforturile, având în vedere numărul semnificativ de transportatori aerieni egipteni care dețin o autorizație de TCO. |
|
(21) |
Comisia a subliniat, de asemenea, necesitatea unui sprijin continuu din partea guvernului, precum și importanța asigurării stabilității la nivelul conducerii autorității, ca piatră de temelie pentru buna funcționare a CAA. |
|
(22) |
În conformitate cu criteriile comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, Comisia consideră că, în prezent, nu există motive pentru modificarea listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni certificați în Egipt. |
|
(23) |
Este necesar ca statele membre să verifice în continuare conformitatea efectivă a transportatorilor aerieni certificați în Egipt cu standardele internaționale de siguranță relevante, acordând prioritate efectuării de inspecții la platformă la toți transportatorii aerieni respectivi, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 965/2012. |
|
(24) |
În cazurile în care informații pertinente privind siguranța indică riscuri iminente la adresa siguranței din cauza nerespectării standardelor internaționale de siguranță relevante, ar putea fi necesară luarea unor măsuri suplimentare de către Comisie, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005. |
Transportatori aerieni din Kazahstan
|
(25) |
În decembrie 2016, transportatorii aerieni certificați în Kazahstan au fost eliminați din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2214 al Comisiei (6), cu excepția Air Astana, care fusese eliminat din anexa B la Regulamentul (CE) nr. 474/2006 deja în 2015 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2322 al Comisiei (7). |
|
(26) |
Ca urmare a deliberărilor din noiembrie 2023 ale Comitetului de siguranță aeriană al UE, experți din partea Comisiei, a agenției și a statelor membre au efectuat o vizită a Uniunii de evaluare la fața locului în Kazahstan, în perioada 5-9 februarie 2024, la Comitetul Aeronautic Civil din Kazahstan („CAC KZ”) și la societatea pe acțiuni Administrația Aeronautică a Kazahstanului (Aviation Administration of Kazakhstan Joint Stock Company, „AAK”), inclusiv o evaluare a unui eșantion de trei transportatori aerieni certificați în Kazahstan, și anume Berkut, Fly Jet.KZ și Prime Aviation. |
|
(27) |
Vizita de evaluare și-a axat activitățile pe AAK, având în vedere rolul și responsabilitatea sa pentru activitățile de supraveghere în domeniul siguranței vizând transportatorii aerieni certificați în Kazahstan. În urma vizitei de evaluare, este clar că AAK a adus îmbunătățiri importante în ceea ce privește actualizarea legislației sale în domeniul aviației, inclusiv a legislației sale primare în domeniul aviației și a modificărilor ulterioare ale acesteia, precum și în ceea ce privește asigurarea punerii sale efective în aplicare. Aceste modificări legislative s-au axat pe sporirea utilizării spațiului aerian, pe certificarea sistemelor aeriene fără pilot la bord, pe îmbunătățirea procedurilor de degivrare/antigivrare și pe introducerea unor obligații nete și a unor obligații voluntare de raportare a evenimentelor. Principalele evoluții care stau la baza acestor elemente tehnice au fost acordarea unor competențe de autoritate suplimentare directorului general al AAK și inspectorilor săi, precum și modernizarea structurii financiare a AAK. |
|
(28) |
Acțiunile AAK în ceea ce privește abordarea observațiilor și a recomandărilor formulate în urma vizitei de evaluare la fața locului efectuate de Uniune în octombrie 2021 au condus la punerea în aplicare a unor măsuri corective eficace. Cu toate acestea, au fost identificate domenii care necesită îmbunătățiri suplimentare, în special în ceea ce privește sistemul de examinare teoretică pentru piloți și supravegherea examinatorilor de zbor. |
|
(29) |
În domeniul operațiunilor aeriene („OPS”), AAK a furnizat dovezi verificabile ale acțiunilor întreprinse pentru a remedia deficiențele identificate. Cu toate acestea, domeniile care necesită o atenție sporită includ monitorizarea conformității în timpul proceselor de certificare și acordarea de aprobări speciale. În consecință, AAK ar trebui să își intensifice eforturile și să accelereze consolidarea capacităților inspectorilor săi. În plus, este esențial să se acorde prioritate îmbunătățirii sistemelor sale interne de calitate și de conformitate pentru a alinia activitățile departamentului de operațiuni de zbor la standardele internaționale de siguranță. |
|
(30) |
S-au constatat progrese substanțiale în domeniul navigabilității, determinându-se faptul că, în prezent, se asigură o supraveghere eficace a siguranței. Aducerea de îmbunătățiri suplimentare în ceea ce privește evidențele de supraveghere va contribui la o evidență mai detaliată și mai transparentă a inspecțiilor întreprinse. |
|
(31) |
Evaluarea efectuată la Fly Jet.kz a stabilit că transportatorul aerian menține un sistem operațional de management al siguranței și un sistem de management al calității, susținute de o documentație detaliată, ceea ce reflectă un angajament clar față de standardele internaționale de siguranță. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi pentru a răspunde preocupărilor legate de constatările de audit nesoluționate din cadrul sistemului de management al calității și de absența unor termene clare pentru soluționare. Este important ca aceste aspecte să fie abordate prompt pentru a consolida și mai mult protocoalele de siguranță și eficacitatea generală a companiei aeriene. |
|
(32) |
Asigurarea de efective de personal adecvate și furnizarea de resurse în departamentul de întreținere și navigabilitate al Fly Jet.kz permit întreținerea consecventă a navigabilității aeronavelor. S-a constatat că documentația existentă, inclusiv evidențele personalului, inventarul cuprinzător al pieselor de schimb și jurnalele de întreținere întreținute cu diligență, sunt ușor accesibile și gestionate în mod corespunzător. |
|
(33) |
În pofida aspectelor menționate anterior, au fost identificate anumite neconcordanțe în cadrul departamentului de operațiuni de zbor al Fly Jet.kz, care au necesitat o examinare mai atentă a componenței echipajului și a practicilor de gestionare a timpului de serviciu, precum și discrepanțe în ceea ce privește calificările echipajului și calcularea încărcării aeronavelor. |
|
(34) |
Punerea în aplicare efectivă a sistemului de management al siguranței de către Prime Aviation a fost pusă în evidență în special printr-o documentație detaliată și bine gestionată, precum și prin politica companiei care încurajează implicarea personalului în raportarea evenimentelor. Deși sunt deja funcționale, se pot aduce îmbunătățiri în ceea ce privește asigurarea aplicării consecvente a măsurilor de gestionare a riscurilor. Sistemul de gestionare a conformității, deși eficace, își poate spori și mai mult impactul prin alinierea termenelor de punere în aplicare la standardele de reglementare. |
|
(35) |
Angajamentul Prime Aviation în ceea ce privește calitatea apare evident prin cadrul său structurat de pregătire a personalului și prin asigurarea unui personal adecvat pentru departamentul de navigabilitate, garantând astfel continuitatea navigabilității aeronavelor. În pofida utilizării unor instrumente software eficiente, ar fi necesare unele îmbunătățiri în ceea ce privește protocoalele de calificare a piloților și procedurile de aprobare aferente spațiului aerian superior al Atlanticului de Nord. |
|
(36) |
Sistemele de management al siguranței și de management al calității ale Berkut respectă efectiv standardele internaționale de siguranță. Cu toate acestea, au fost identificate posibilități de a aduce îmbunătățiri minore în ambele domenii. În plus, transportatorul aerian a demonstrat o bună organizare și profesionalism în comportamentul său operațional; cu toate acestea, a fost identificat un potențial de ameliorări ulterioare, în special în ceea ce privește îmbunătățirea controlului operațiunilor de expediere, definirea programei de pregătire și valabilitatea aprobărilor speciale. |
|
(37) |
Departamentul de întreținere și de navigabilitate al Berkut dispune de personal corespunzător, asigurând continuitatea navigabilității aeronavelor cu o documentație cuprinzătoare. Instalația de întreținere asigură un mediu optim pentru operațiunile de întreținere. |
|
(38) |
Pe baza rezultatelor vizitei Uniunii de evaluare la fața locului, Comisia a invitat CAC KZ și AAK la o audiere în fața Comitetului de siguranță aeriană al UE la 15 mai 2024. |
|
(39) |
În cursul audierii, AAK a furnizat Comisiei și Comitetului de siguranță aeriană al UE informații actualizate cu privire la reformele și progresele din sectorul aviației civile începând din 2021, demonstrându-și angajamentul de a spori siguranța, eficiența operațională și colaborarea internațională. În plus, aceasta a subliniat progresele înregistrate în ceea ce privește consolidarea structurii organizaționale și a mecanismelor financiare ale AAK, inclusiv tranziția către un model de autofinanțare în vigoare din iulie 2023. AAK și-a mărit, de asemenea, forța de muncă, în special în departamentele operaționale, și a perfecționat procesele interne pentru a îmbunătăți calitatea și eficacitatea serviciilor sale. |
|
(40) |
AAK a luat măsuri evidente în ceea ce privește abordarea și soluționarea majorității observațiilor și recomandărilor formulate în cursul vizitei de evaluare la fața locului efectuate de Uniune în februarie 2024. Autoritatea a abordat cu succes trei observații și șase recomandări, indicând îmbunătățiri în ceea ce privește conformitatea cu reglementările și standardele operaționale. Au fost aduse îmbunătățiri în ceea ce privește procedurile de autorizare a inspectorilor, aprobările pentru documentația de zbor în format electronic și operațiunile cu timp de deviere prelungit. Eforturile în curs pentru abordarea observațiilor rămase sunt structurate, cu termene de finalizare clare, stabilite pentru finele anului 2024 și primul trimestru al anului 2025. Aceste activități fac parte dintr-o inițiativă strategică mai amplă de consolidare a siguranței aviației, asigurând alinierea la standardele internaționale de siguranță. |
|
(41) |
În cursul audierii, AAK a prezentat, de asemenea, măsurile corective privind transportatorii aerieni Berkut, Prime Aviation și Fly Jet.kz. |
|
(42) |
În plus, AAK a prezentat viitoarele planuri de dezvoltare pentru perioada 2024-2025, cu accent pe dezvoltarea unor colaborări internaționale suplimentare. Aceste planuri includ pregătiri pentru zboruri directe către SUA, consolidarea infrastructurii digitale și continuarea investițiilor în resursele umane. |
|
(43) |
Recunoscând progresele înregistrate de la lansarea consultărilor oficiale în 2020, după cum o demonstrează dovezile colectate în cursul vizitei de evaluare la fața locului a Uniunii din 2024, precum și detaliile furnizate în cursul audierii, deliberările Comitetului de siguranță aeriană al UE au concluzionat că ar trebui finalizate consultările oficiale, încurajând în același timp AAK să facă periodic schimb de informații cu Comisia cu privire la evoluțiile viitoare și să elaboreze modalități de asigurare a continuității la nivelul conducerii AAK. |
|
(44) |
Conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, Comisia consideră că, în prezent, nu există motive pentru modificarea listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni din Kazahstan. |
|
(45) |
Este necesar ca statele membre să verifice în continuare conformitatea efectivă a transportatorilor aerieni certificați în Kazahstan cu standardele internaționale de siguranță relevante, acordând prioritate efectuării de inspecții la platformă la toți acei transportatori aerieni, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 965/2012. |
|
(46) |
În cazurile în care informații relevate privind siguranța indică riscuri iminente la adresa siguranței din cauza nerespectării standardelor internaționale de siguranță relevante, ar putea fi necesară luarea unor măsuri suplimentare de către Comisie, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005. |
Transportatori aerieni din Kenya
|
(47) |
Transportatorii aerieni certificați în Kenya nu au fost incluși niciodată în anexa A sau în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 474/2006. |
|
(48) |
În cadrul activităților sale de monitorizare continuă, la 10 aprilie 2024, Comisia, agenția, statele membre și reprezentanții Autorității Aeronautice Civile din Kenya („KCAA”) au organizat o reuniune tehnică. |
|
(49) |
În cursul reuniunii, reprezentanții KCAA au fost informați cu privire la rezultatul evaluării documentelor furnizate în 2023 la solicitarea Comisiei. Au fost transmise detalii cu privire la preocupările exprimate în urma examinării informațiilor transmise, în special în ceea ce privește numărul insuficient de membri ai personalului de inspecție având în vedere volumul și diversitatea industriei supravegheate. În plus, au fost identificate provocări în ceea ce privește eficacitatea planificării și a executării supravegherii în domeniul siguranței, în special în ceea ce privește operațiunile externe și auditul acestora. |
|
(50) |
În plus, deficiențele identificate se referă la lipsa unui proces intern pe deplin documentat și implementat privind evaluarea calității, la numărul redus de audituri realizate în domeniul operațiunilor de zbor și la cele doar câteva audituri ad-hoc efectuate. |
|
(51) |
În cursul reuniunii respective, KCAA a furnizat informații generale cu privire la sectorul aviației din Kenya, la personalul disponibil pentru activitățile de supraveghere a siguranței și la modul în care se desfășoară aceste activități. Au fost discutate, de asemenea, dificultățile întâmpinate cu anumiți transportatori aerieni care operează în afara țării, precum și deficiențele asociate în materie de siguranță. KCAA a informat Comisia cu privire la planul său imediat de revizuire completă a Legii privind aviația civilă din Kenya pentru a consolida capacitatea de supraveghere a autorității în domeniul siguranței și pentru a alinia dispozițiile acesteia la nevoile juridice emergente. În particular, KCAA a informat cu privire la acțiunile în curs legate de modificările aduse regulamentelor din domeniul siguranței, inclusiv cu privire la nivelul de implementare a programului său național în domeniul siguranței. |
|
(52) |
În ceea ce privește personalul, KCAA a indicat că atragerea și păstrarea personalului cu competențe și calificări corespunzătoare a reprezentat o provocare. S-a luat act de faptul că se depun eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de angajare în vederea recrutării și păstrării acestui personal, în special a inspectorilor calificați în supravegherea în domeniul siguranței. |
|
(53) |
În ceea ce privește incidentele/accidentele survenite din 2022 până în prezent în care au fost implicați transportatori aerieni certificați kenyeni care operează în afara Kenyei, KCAA a comunicat că au fost inițiate activități de supraveghere și de asigurare a respectării legii în domeniul siguranței, pentru prevenirea repetării unor astfel de evenimente. |
|
(54) |
Comisia a indicat Comitetului de siguranță aeriană al UE că intenționează să mențină procesul de consultare deschis, cu acordul KCAA. În cadrul acestei activități de monitorizare continuă, se anticipează contacte și rapoarte periodice privind progresele înregistrate, precum și organizarea de viitoare reuniuni tehnice. |
|
(55) |
Comisia a subliniat, de asemenea, necesitatea unui sprijin continuu din partea guvernului, precum și importanța asigurării stabilității conducerii în cadrul autorității, ca piatră de temelie pentru buna funcționare a Autorității Aeronautice Civile. |
|
(56) |
În conformitate cu criteriile comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, Comisia consideră că, în prezent, nu există motive pentru modificarea listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni certificați în Kenya. |
|
(57) |
Este necesar ca statele membre să verifice în continuare conformitatea efectivă a transportatorilor aerieni certificați în Kenya cu standardele internaționale de siguranță relevante, acordând prioritate efectuării de inspecții la platformă la toți transportatorii aerieni respectivi, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 965/2012. |
|
(58) |
În cazurile în care informații pertinente privind siguranța indică riscuri iminente la adresa siguranței din cauza nerespectării standardelor internaționale de siguranță relevante, ar putea fi necesară luarea unor măsuri suplimentare de către Comisie, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005. |
Transportatori aerieni din Pakistan
|
(59) |
În martie 2007, Pakistan International Airlines a fost inclus în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 474/2006 prin Regulamentul (CE) nr. 235/2007 al Comisiei (8) și ulterior eliminat din anexa respectivă în noiembrie 2007 prin Regulamentul (CE) nr. 1400/2007 al Comisiei (9). |
|
(60) |
Ca urmare a deliberărilor Comitetului de siguranță aeriană al UE din noiembrie 2023, experți din partea Comisiei, a agenției și a statelor membre au efectuat o vizită a Uniunii de evaluare la fața locului în Pakistan, în perioada 27-30 noiembrie 2023, la Autoritatea Aeronautică Civilă din Pakistan („PCAA”), inclusiv evaluarea unui eșantion de doi transportatori aerieni certificați în Pakistan, și anume Fly Jinnah și Airblue Ltd. |
|
(61) |
Vizita de evaluare și-a axat activitățile pe PCAA, având în vedere rolul și responsabilitatea sa pentru activitățile de supraveghere din domeniul siguranței vizând transportatorii aerieni certificați în Pakistan. |
|
(62) |
S-a constatat că PCAA are o politică consacrată de aderare la standardele internaționale de siguranță și că dispune de personal calificat din punct de vedere tehnic și profesional. Cu toate acestea, au fost observate deficiențe comune la nivelul întregii organizații, cum ar fi sublinierea neconformităților și lipsa verificărilor interne. În ceea ce privește funcțiile de supraveghere ale PCAA în domeniul siguranței, s-a observat o lipsă vizibilă de profunzime a controlului, și anume în privința închiderii constatărilor pe baza propunerii de planuri de măsuri corective, în locul furnizării unor dovezi concrete, sau lipsa unei evaluări adecvate a măsurilor corective propuse. |
|
(63) |
Vizita a evidențiat abateri de la procedurile PCAA, după cum reiese din faptul că unele AOC-uri au fost acordate cu toate că existau constatări deschise sau clasificate greșit sau planuri de supraveghere a siguranței executate cu nerespectarea specificațiilor. |
|
(64) |
De asemenea, a fost evident că, la momentul vizitei, Direcția pentru standarde de zbor prezenta o lipsă acută de personal cu calificări suficiente pentru a îndeplini toate sarcinile de certificare și de supraveghere în domeniul siguranței. Această situație este agravată de atribuirea de sarcini care nu intră neapărat în domeniul de aplicare al standardelor de zbor. |
|
(65) |
Punerea în aplicare a sistemului de management al siguranței se află într-un stadiu incipient și necesită îmbunătățiri, este clar că identificarea cauzelor principale și analiza lor este un domeniu care trebuie implementat în mod corespunzător. |
|
(66) |
Nu a fost identificată nicio preocupare deosebită în cadrul direcțiilor responsabile cu navigabilitatea și cu organizațiile de licențiere/pregătire a personalului și s-a constatat că ambele direcții dispun de personal adecvat. |
|
(67) |
Nu au fost identificate probleme semnificative în ceea ce privește transportatorii aerieni vizitați, deși în cazul Fly Jinnah, s-a observat că, în materie de ținere a evidențelor și de gestionare a constatărilor, transportatorul aerian ar trebui să aplice măsuri specifice de îmbunătățire. |
|
(68) |
Pe baza rezultatelor vizitei Uniunii de evaluare la fața locului, Comisia a invitat PCAA și Fly Jinnah la o audiere în fața Comitetului de siguranță aeriană al UE la 14 mai 2024. |
|
(69) |
Cu ocazia audierii, pe baza unui plan de măsuri corective prezentat la 6 mai 2024, PCAA a abordat fiecare observație descrisă în raportul întocmit ca urmare a vizitei UE, luând act de analiza cauzelor profunde care stă la baza tuturor măsurilor corective luate sau planificate pe termen scurt, mediu și lung. S-a remarcat îndeosebi efortul depus de PCAA pentru a remedia deficiențele identificate la nivelul capacităților și capabilității sale de supraveghere în domeniul siguranței, în special în ceea ce privește asigurarea unei structuri organizaționale adecvate, alocarea sarcinilor, recrutarea și păstrarea personalului calificat, disponibilitatea unui număr proporționat de inspectori calificați și a unui program de pregătire adecvat. În special în ceea ce privește Direcția de standarde de zbor, autoritatea a indicat că a mărit numărul de inspectori calificați de la 1 la 19, ceea ce corespunde numărului necesar pentru alocarea revizuită a sarcinilor și pentru activitățile asociate de supraveghere în domeniul siguranței. |
|
(70) |
În plus, PCAA a menționat eforturile depuse pentru a remedia deficiențele în materie de management al calității identificate în timpul vizitei. Măsurile corective au prezentat înființarea unei secțiuni de control al calității în fiecare departament și a unui departament central și independent de asigurare a calității pentru PCAA în ansamblul său. În plus, PCAA și-a explicat eforturile depuse pentru a își îmbunătăți cadrul procedural și de reglementare, în special în ceea ce privește activitățile care vizează adaptarea legislației naționale în domeniul aviației la legislația UE în domeniul standardelor de zbor și al licențierii personalului, așa cum s-a întâmplat deja în cazul navigabilității. |
|
(71) |
În ceea ce privește în mod specific sistemul de management al siguranței al organizației, PCAA a remarcat că eforturile și dezvoltarea continuă, deși lente, înregistrează progrese, deoarece atât autoritatea de reglementare, cât și entitățile reglementate înțeleg importanța tranziției treptate de la o abordare bazată pe conformitate în materie de supraveghere a siguranței la o abordare bazată pe riscuri. |
|
(72) |
În cursul audierii, transportatorul aerian Fly Jinnah a făcut o prezentare generală a flotei și rutelor sale actuale, și a resurselor și facilităților disponibile. Aceasta a descris un set de instrumente software pentru gestionarea majorității funcțiilor principale, cum ar fi planificarea zborurilor și informările, monitorizarea datelor de zbor, planificarea orarului de lucru al echipajelor de zbor, planificarea auditurilor sistemului de management al calității și managementul continuității navigabilității. Transportatorul aerian a prezentat funcțiile externalizate, cum ar fi pregătirea echipajului, analiza monitorizării datelor de zbor, planificarea și întreținerea echipajului, majoritatea acestora fiind externalizate către compania Air Arabia. S-au remarcat în particular propunerile prezentate pentru abordarea observațiilor privind deficiențele identificate în sistemul de management al calității. |
|
(73) |
Pe baza deliberărilor sale, Comitetul de siguranță aeriană al UE a concluzionat că ar trebui să se acorde o atenție deosebită monitorizării continue a situației și evoluțiilor în materie de siguranță din Pakistan, prin organizarea periodică de reuniuni tehnice la Bruxelles înaintea fiecărui Comitet de siguranță aeriană al UE și prin transmiterea de către PCAA a unor rapoarte periodice privind progresele înregistrate. În plus, comitetul a reținut posibilitatea de a invita PCAA la audieri suplimentare în cadrul viitoarelor reuniuni ale Comitetului de siguranță aeriană al UE, dacă acest lucru va fi considerat justificat. |
|
(74) |
Comisia a subliniat, de asemenea, necesitatea unui sprijin continuu din partea guvernului, precum și importanța asigurării stabilității la nivelul conducerii autorității, ca piatră de temelie pentru buna funcționare a PCAA. |
|
(75) |
În conformitate cu criteriile comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, Comisia consideră că, în prezent, nu există motive pentru modificarea listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni certificați în Pakistan. |
|
(76) |
Este necesar ca statele membre să verifice în continuare conformitatea efectivă a transportatorilor aerieni certificați în Pakistan cu standardele internaționale de siguranță relevante, acordând prioritate efectuării de inspecții la platformă la toți transportatorii aerieni respectivi, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 965/2012. |
|
(77) |
În cazurile în care informații relevante privind siguranța indică riscuri iminente la adresa siguranței din cauza nerespectării standardelor internaționale de siguranță relevante, poate fi necesară luarea unor măsuri suplimentare de către Comisie, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2111/2005. |
Transportatori aerieni din São Tomé și Príncipe
|
(78) |
În noiembrie 2009, transportatorii aerieni certificați din São Tomé și Príncipe au fost incluși în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006, prin Regulamentul (CE) nr. 1144/2009 al Comisiei (10). |
|
(79) |
Prin scrisoarea din 19 decembrie 2023, ca parte a activităților de monitorizare continuă, Comisia a fost informată de Instituto Nacional de Aviação Civil de São Tomé et Príncipe că transportatorul aerian Africa’s Connection nu mai este certificat în São Tomé și Príncipe. |
|
(80) |
Conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, Comisia consideră că, în ceea ce privește transportatorii aerieni din São Tomé și Príncipe, lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii ar trebui modificată pentru a elimina Africa’s Connection din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006. |
|
(81) |
Este necesar ca statele membre să verifice în continuare conformarea efectivă a transportatorilor aerieni certificați în São Tomé și Príncipe cu standardele internaționale de siguranță relevante, acordând prioritate efectuării de inspecții la platformă la toți transportatorii aerieni respectivi, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 965/2012. |
Transportatori aerieni din Sierra Leone
|
(82) |
Transportatorii aerieni din Sierra Leone au fost incluși în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 474/2006. |
|
(83) |
În urma rezultatelor auditului din 2006 al Programului universal de auditare a supravegherii siguranței (Universal Safety Oversight Audit Programme, USOAP) al OACI și pe baza recomandărilor OACI, Autoritatea Aeronautică Civilă din Sierra Leone („SLCAA”) a inițiat un proces de radiere a aeronavelor și de revocare a AOC-urilor eliberate transportatorilor aerieni din Sierra Leone. SLCAA a informat Comisia cu privire la finalizarea acestui proces în mai 2020. |
|
(84) |
La 31 ianuarie 2024, la solicitarea Comisiei, SLCAA a furnizat informații actualizate cu privire la situația aviației civile din Sierra Leone, inclusiv detalii privind îmbunătățirile aduse de SLCAA în ceea ce privește conformitatea cu standardele internaționale de siguranță, precum și ambițiile de reluare a activităților în ceea ce privește certificarea transportatorilor aerieni și a aeronavelor și supravegherea lor în domeniul siguranței. |
|
(85) |
Având în vedere absența aeronavelor în registrul național din Sierra Leone și lipsa de transportatori aerieni certificați de SLCAA, la 25 aprilie 2024 a fost convocată o reuniune pentru a discuta planurile SLCAA, cu scopul de a sprijini ulterior evoluțiile viitoare ale aviației civile din Sierra Leone. Această reuniune a implicat reprezentanți ai Comisiei, ai agenției, ai statelor membre, ai SLCAA și ai Parlamentului din Sierra Leone. |
|
(86) |
În cursul reuniunii, SLCAA a împărtășit rezultatele vizitei USOAP din 2023 efectuată de OACI, a prezentat planurile de consolidare în continuare a capacităților sale de certificare și de supraveghere în domeniul siguranței și a furnizat informații cu privire la semnarea, în martie 2024, a unui memorandum de înțelegere cu Italia menit să stabilească o cooperare tehnică între Sierra Leone și Italia. SLCAA a confirmat, de asemenea, că fusese mandatată oficial să procedeze la certificarea noilor transportatori aerieni, precum și la înmatricularea aeronavelor. |
|
(87) |
Comisia recunoaște eforturile SLCAA de a se conforma standardelor internaționale de siguranță și a luat act de sprijinul continuu oferit de guvernul din Sierra Leone. Comisia recunoaște, de asemenea, angajamentul SLCAA de a dezvolta în continuare, cu sprijinul Italiei, capacitățile necesare pentru înregistrarea aeronavelor, certificarea transportatorilor aerieni și supravegherea activităților transportatorilor aerieni pe care îi va fi certificat, în conformitate cu standardele internaționale de siguranță. |
|
(88) |
Cele mai recente informații indică faptul că, până în prezent, SLCAA nu a putut demonstra existența capacităților necesare pentru înregistrarea aeronavelor, certificarea transportatorilor aerieni și supravegherea navigabilității și a operațiunilor transportatorilor aerieni, în conformitate cu standardele internaționale de siguranță. În consecință, Comisia va continua consultările cu SLCAA și va monitoriza acțiunile ulterioare întreprinse de SLCAA pentru a soluționa aceste aspecte. Se va lua din nou în considerare, după caz, efectuarea unei eventuale vizite a Uniunii de evaluare la fața locului odată ce sunt îndeplinite condițiile. |
|
(89) |
Conform criteriilor comune prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, Comisia consideră că, în prezent, nu există motive pentru modificarea listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește transportatorii aerieni certificați în Sierra Leone. |
|
(90) |
Este necesar ca statele membre să verifice în continuare conformarea efectivă a transportatorilor aerieni certificați în Sierra Leone cu standardele internaționale de siguranță relevante, acordând prioritate efectuării de inspecții la platformă la toți transportatorii aerieni respectivi, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 965/2012. |
|
(91) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 474/2006 trebuie să fie modificat în consecință. |
|
(92) |
Articolele 5 și 6 din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 recunosc necesitatea ca deciziile să fie luate cu rapiditate și, după caz, de urgență, având în vedere implicațiile în materie de siguranță. Prin urmare, pentru protejarea informațiilor sensibile și a publicului călător, este esențial ca orice decizie luată în contextul actualizării listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții sau al unei restricții de exploatare pe teritoriul Uniunii să se aplice imediat după adoptarea sa. |
|
(93) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de siguranță aeriană al UE instituit prin articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 474/2006 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Anexa A se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament. |
|
2. |
Anexa B se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 30 mai 2024.
Pentru Comisie,
Pentru Președintă,
Adina VĂLEAN
Membră a Comisiei
(1) JO L 344, 27.12.2005, p. 15, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/2111/oj.
(2) Regulamentul (CE) nr. 474/2006 al Comisiei din 22 martie 2006 de stabilire a listei comunitare a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității menționate la capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 84, 23.3.2006, p. 14, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2006/474/oj).
(3) Regulamentul delegat (UE) 2023/660 al Comisiei din 2 decembrie 2022 de stabilire a normelor detaliate pentru lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau sunt supuși unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii, menționate la capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 473/2006 de stabilire a normelor de aplicare pentru lista comunitară a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității, menționate la capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 83, 22.3.2023, p. 47, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/660/oj).
(4) Regulamentul (UE) nr. 452/2014 al Comisiei din 29 aprilie 2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene ale operatorilor din țări terțe în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 133, 6.5.2014, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2014/452/oj).
(5) Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei din 5 octombrie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 296, 25.10.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/965/oj).
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2214 al Comisiei din 8 decembrie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 în ceea ce privește lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Uniunii (JO L 334, 9.12.2016, p. 6, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2016/2214/oj).
(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2322 al Comisiei din 10 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 de stabilire a listei comunitare a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității (JO L 328, 12.12.2015, p. 67, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2015/2322/oj).
(8) Regulamentul (CE) nr. 235/2007 al Comisiei din 5 martie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 de stabilire a listei comunitare a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității (JO L 66, 6.3.2007, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/235/oj).
(9) Regulamentul (CE) nr. 1400/2007 al Comisiei din 28 noiembrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 de stabilire a listei comunitare a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității (JO L 311, 29.11.2007, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/1400/oj).
(10) Regulamentul (CE) nr. 1144/2009 al Comisiei din 26 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 474/2006 de stabilire a listei comunitare a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității (JO L 312, 27.11.2009, p. 16, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1144/oj).
ANEXA I
„ANEXA A
LISTA TRANSPORTATORILOR AERIENI CARE FAC OBIECTUL UNEI INTERDICȚII DE EXPLOATARE PE TERITORIUL UNIUNII, CU EXCEPȚII (1)
|
Denumirea de persoană juridică a transportatorului aerian, așa cum este indicată pe certificatul AOC al acestuia (și denumirea comercială, dacă este diferită) |
Numărul certificatului de operator aerian («AOC») sau numărul licenței de operare |
Indicativul de trei litere atribuit de OACI |
Statul operatorului |
|
AIR ZIMBABWE (PVT) |
177/04 |
AZW |
Zimbabwe |
|
AVIOR AIRLINES |
ROI-RNR-011 |
ROI |
Venezuela |
|
BLUE WING AIRLINES |
SRBWA-01/2002 |
BWI |
Suriname |
|
IRAN ASEMAN AIRLINES |
FS-102 |
IRC |
Iran |
|
FLY BAGHDAD |
007 |
FBA |
Irak |
|
IRAQI AIRWAYS |
001 |
IAW |
Irak |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Afganistan, inclusiv |
|
|
Afganistan |
|
ARIANA AFGHAN AIRLINES |
AOC 009 |
AFG |
Afganistan |
|
KAM AIR |
AOC 001 |
KMF |
Afganistan |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Angola, cu excepția TAAG Angola Airlines și Heli Malongo, inclusiv |
|
|
Angola |
|
AEROJET |
AO-008/11-07/17 TEJ |
TEJ |
Angola |
|
GUICANGO |
AO-009/11-06/17 YYY |
Necunoscut |
Angola |
|
AIR JET |
AO-006/11-08/18 MBC |
MBC |
Angola |
|
BESTFLYA AIRCRAFT MANAGEMENT |
AO-015/15-06/17YYY |
Necunoscut |
Angola |
|
HELIANG |
AO 007/11-08/18 YYY |
Necunoscut |
Angola |
|
SJL |
AO-014/13-08/18YYY |
Necunoscut |
Angola |
|
SONAIR |
AO-002/11-08/17 SOR |
SOR |
Angola |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Armenia, inclusiv |
|
|
Armenia |
|
AIR DILIJANS |
AM AOC 065 |
NGT |
Armenia |
|
ARMENIAN AIRLINES |
AM AOC 076 |
AAG |
Armenia |
|
ARMENIA AIRWAYS |
AM AOC 063 |
AMW |
Armenia |
|
ARMENIAN HELICOPTERS |
AM AOC 067 |
KAV |
Armenia |
|
FLY ARNA |
AM AOC 075 |
ACY |
Armenia |
|
FLYONE ARMENIA |
AM AOC 074 |
FIE |
Armenia |
|
NOVAIR |
AM AOC 071 |
NAI |
Armenia |
|
SHIRAK AVIA |
AM AOC 072 |
SHS |
Armenia |
|
SKYBALL |
AM AOC 073 |
N/A |
Armenia |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Congo (Brazzaville), inclusiv |
|
|
Congo (Brazaville) |
|
CANADIAN AIRWAYS CONGO |
CG-CTA 006 |
TWC |
Congo (Brazzaville) |
|
EQUAFLIGHT SERVICES |
CG-CTA 002 |
EKA |
Congo (Brazzaville) |
|
EQUAJET |
RAC06-007 |
EKJ |
Congo (Brazzaville) |
|
TRANS AIR CONGO |
CG-CTA 001 |
TSG |
Congo (Brazzaville) |
|
SOCIETE NOUVELLE AIR CONGO |
CG-CTA 004 |
Necunoscut |
Congo (Brazaville) |
|
Toți transportatorii aerieni posesori ai unui certificat eliberat de autoritățile responsabile de supravegherea reglementară din Republica Democratică Congo (DRC), inclusiv |
|
|
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
AB BUSINESS |
AAC/DG/OPS-09/14 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
AIR FAST CONGO |
AAC/DG/OPS-09/03 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
AIR KASAI |
AAC/DG/OPS-09/11 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
AIR KATANGA |
AAC/DG/OPS-09/08 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
BUSY BEE CONGO |
AAC/DG/OPS-09/04 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
COMPAGNIE AFRICAINE D’AVIATION (CAA) |
AAC/DG/OPS-09/02 |
PPB |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
CONGO AIRWAYS |
AAC/DG/OPS-09/01 |
COG |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
GOMA EXPRESS |
AAC/DG/OPS-09/13 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
KIN AVIA |
AAC/DG/OPS-09/10 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
MALU AVIATION |
AAC/DG/OPS-09/05 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
SERVE AIR CARGO |
AAC/DG/OPS-09/07 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
SWALA AVIATION |
AAC/DG/OPS-09/06 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
TRACEP CONGO AVIATION |
AAC/DG/OPS-09/15 |
Necunoscut |
Republica Democratică Congo (RDC) |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Djibouti, inclusiv |
|
|
Djibouti |
|
DAALLO AIRLINES |
Necunoscut |
DAO |
Djibouti |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Guineea Ecuatorială, inclusiv |
|
|
Guineea Ecuatorială |
|
CEIBA INTERCONTINENTAL |
2011/0001/MTTCT/DGAC/SOPS |
CEL |
Guineea Ecuatorială |
|
CRONOS AIRLINES |
2011/0004/MTTCT/DGAC/SOPS |
Necunoscut |
Guineea Ecuatorială |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Eritreea, inclusiv |
|
|
Eritreea |
|
ERITREAN AIRLINES |
AOC nr. 004 |
ERT |
Eritreea |
|
NASAIR ERITREA |
AOC nr. 005 |
NAS |
Eritreea |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Kârgâzstan, inclusiv |
|
|
Kârgâzstan |
|
AERO NOMAD AIRLINES |
57 |
ANK |
Kârgâzstan |
|
AEROSTAN |
08 |
BSC |
Kârgâzstan |
|
AIR COMPANY AIR KG |
50 |
KGC |
Kârgâzstan |
|
AIRCOMPANY MOALEM AVIATION |
56 |
AMA |
Kârgâzstan |
|
AVIA TRAFFIC COMPANY |
23 |
AVJ |
Kârgâzstan |
|
CENTRAL ASIAN AVIATION SERVICES |
58 |
KAS |
Kyrgyzstan |
|
FLYSKY AIRLINES |
53 |
FSQ |
Kyrgyzstan |
|
GLOBAL 8 AIRLINES |
59 |
Necunoscut |
Kârgâzstan |
|
HELI SKY |
47 |
HAC |
Kârgâzstan |
|
KAP.KG AIRCOMPANY |
52 |
KGS |
Kârgâzstan |
|
MAC.KG AIRLINES |
61 |
MSK |
Kârgâzstan |
|
SAPSAN AIRLINE |
54 |
KGB |
Kârgâzstan |
|
SKY JET |
60 |
SJL |
Kârgâzstan |
|
SKY KG AIRLINES |
41 |
KGK |
Kârgâzstan |
|
TRANS CARAVAN KG |
55 |
TCK |
Kârgâzstan |
|
TEZ JET |
46 |
TEZ |
Kârgâzstan |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Liberia |
|
|
Liberia |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Libia, inclusiv |
|
|
Libia |
|
AFRIQIYAH AIRWAYS |
007/01 |
AAW |
Libia |
|
AIR LIBYA |
004/01 |
TLR |
Libia |
|
AL MAHA AVIATION |
030/18 |
Necunoscut |
Libia |
|
BERNIQ AIRWAYS |
032/21 |
BNL |
Libia |
|
BURAQ AIR |
002/01 |
BRQ |
Libia |
|
GLOBAL AIR TRANSPORT |
008/05 |
GAK |
Libia |
|
HALA AIRLINES |
033/21 |
HTP |
Libia |
|
LIBYAN AIRLINES |
001/01 |
LAA |
Libia |
|
LIBYAN WINGS AIRLINES |
029/15 |
LWA |
Libia |
|
PETRO AIR |
025/08 |
PEO |
Libia |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Nepal, inclusiv |
|
|
Nepal |
|
AIR DYNASTY HELI. S. |
035/2001 |
Necunoscut |
Nepal |
|
ALTITUDE AIR |
085/2016 |
Necunoscut |
Nepal |
|
BUDDHA AIR |
014/1996 |
BHA |
Nepal |
|
FISHTAIL AIR |
017/2001 |
Necunoscut |
Nepal |
|
SUMMIT AIR |
064/2010 |
Necunoscut |
Nepal |
|
HELI EVEREST |
086/2016 |
Necunoscut |
Nepal |
|
HIMALAYA AIRLINES |
084/2015 |
HIM |
Nepal |
|
KAILASH HELICOPTER SERVICES |
087/2018 |
Necunoscut |
Nepal |
|
MAKALU AIR |
057A/2009 |
Necunoscut |
Nepal |
|
MANANG AIR PVT |
082/2014 |
Necunoscut |
Nepal |
|
MOUNTAIN HELICOPTERS |
055/2009 |
Necunoscut |
Nepal |
|
PRABHU HELICOPTERS |
081/2013 |
Necunoscut |
Nepal |
|
NEPAL AIRLINES CORPORATION |
003/2000 |
RNA |
Nepal |
|
SAURYA AIRLINES |
083/2014 |
Necunoscut |
Nepal |
|
SHREE AIRLINES |
030/2002 |
SHA |
Nepal |
|
SIMRIK AIR |
034/2000 |
Necunoscut |
Nepal |
|
SIMRIK AIRLINES |
052/2009 |
RMK |
Nepal |
|
SITA AIR |
033/2000 |
Necunoscut |
Nepal |
|
TARA AIR |
053/2009 |
Necunoscut |
Nepal |
|
YETI AIRLINES |
037/2004 |
NYT |
Nepal |
|
Următorii transportatori aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Rusia |
|
|
Rusia |
|
AURORA AIRLINES |
486 |
SHU |
Rusia |
|
AVIACOMPANY «AVIASTAR-TU» CO. LTD |
458 |
TUP |
Rusia |
|
IZHAVIA |
479 |
IZA |
Rusia |
|
JOINT STOCK COMPANY «AIR COMPANY „YAKUTIA”» |
464 |
SYL |
Rusia |
|
JOINT STOCK COMPANY «RUSJET» |
498 |
RSJ |
Rusia |
|
JOINT STOCK COMPANY «UVT AERO» |
567 |
UVT |
Rusia |
|
JOINT STOCK COMPANY SIBERIA AIRLINES |
31 |
SBI |
Rusia |
|
JOINT STOCK COMPANY SMARTAVIA AIRLINES |
466 |
AUL |
Rusia |
|
JOINT-STOCK COMPANY «IRAERO» AIRLINES |
480 |
IAE |
Rusia |
|
JOINT-STOCK COMPANY «URAL AIRLINES» |
18 |
SVR |
Rusia |
|
JOINT-STOCK COMPANY ALROSA AIR COMPANY |
230 |
DRU |
Rusia |
|
JOINT-STOCK COMPANY NORDSTAR AIRLINES |
452 |
TYA |
Rusia |
|
JS AVIATION COMPANY «RUSLINE» |
225 |
RLU |
Rusia |
|
JSC YAMAL AIRLINES |
142 |
LLM |
Rusia |
|
LLC «NORD WIND» |
516 |
NWS |
Rusia |
|
LLC «AIRCOMPANY IKAR» |
36 |
KAR |
Rusia |
|
LTD. I FLY |
533 |
RSY |
Rusia |
|
POBEDA AIRLINES LIMITED LIABILITY COMPANY |
562 |
PBD |
Rusia |
|
PUBLIC JOINT STOCK COMPANY «AEROFLOT – RUSSIAN AIRLINES» |
1 |
AFL |
Rusia |
|
ROSSIYA AIRLINES, JOINT STOCK COMPANY |
2 |
SDM |
Rusia |
|
SKOL AIRLINE LLC |
228 |
CDV |
Rusia |
|
UTAIR AVIATION, JOINT-STOCK COMPANY |
6 |
UTA |
Rusia |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din São Tomé și Príncipe, inclusiv |
|
|
São Tomé și Príncipe |
|
STP AIRWAYS |
03/AOC/2006 |
STP |
São Tomé și Príncipe |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Sierra Leone |
|
|
Sierra Leone |
|
Toți transportatorii aerieni certificați de autoritățile responsabile cu supravegherea reglementară din Sudan, inclusiv |
|
|
Sudan |
|
ALFA AIRLINES SD |
54 |
AAJ |
Sudan |
|
BADR AIRLINES |
35 |
BDR |
Sudan |
|
BLUE BIRD AVIATION |
11 |
BLB |
Sudan |
|
ELDINDER AVIATION |
8 |
DND |
Sudan |
|
GREEN FLAG AVIATION |
17 |
GNF |
Sudan |
|
HELEJETIC AIR |
57 |
HJT |
Sudan |
|
KATA AIR TRANSPORT |
9 |
KTV |
Sudan |
|
KUSH AVIATION CO. |
60 |
KUH |
Sudan |
|
NOVA AIRWAYS |
46 |
NOV |
Sudan |
|
SUDAN AIRWAYS CO. |
1 |
SUD |
Sudan |
|
SUN AIR |
51 |
SNR |
Sudan |
|
TARCO AIR |
56 |
TRQ |
Sudan |
(1) Transportatorii aerieni enumerați în prezenta anexă pot fi autorizați să exercite drepturi de trafic dacă utilizează aeronave închiriate cu echipaj aparținând unui transportator aerian care nu face obiectul unei interdicții de exploatare, cu condiția respectării standardelor de siguranță relevante.
ANEXA II
„ANEXA B
LISTA TRANSPORTATORILOR AERIENI CARE FAC OBIECTUL UNOR RESTRICȚII OPERAȚIONALE PE TERITORIUL UNIUNII (1)
|
Denumirea de persoană juridică a transportatorului aerian, așa cum este indicată pe certificatul AOC al acestuia (și denumirea comercială, dacă este diferită) |
Numărul certificatului de operator aerian («AOC») |
Indicativul de trei litere atribuit de OACI |
Statul operatorului |
Tipurile de aeronave restricționate |
Însemnele de înmatriculare și, dacă sunt disponibile, numerele de serie ale aeronavelor restricționate |
Statul de înmatriculare |
|
IRAN AIR |
IR.AOC.100 |
IRA |
Iran |
Toate aeronavele de tip Fokker F100 și de tip Boeing B747 |
Aeronavele de tip Fokker F100, astfel cum se menționează în AOC; aeronavele de tip Boeing B747, astfel cum se menționează în AOC |
Iran |
|
AIR KORYO |
GAC-AOC/KOR-01 |
KOR |
Coreea de Nord |
Toată flota, exceptând: 2 aeronave de tip TU-204. |
Toată flota, exceptând: P-632, P-633. |
Coreea de Nord |
(1) Transportatorii aerieni enumerați în prezenta anexă pot fi autorizați să exercite drepturi de trafic dacă utilizează aeronave închiriate cu echipaj aparținând unui transportator aerian care nu face obiectul unei interdicții de exploatare, cu condiția respectării standardelor de siguranță relevante.
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1601/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)