This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32024H0608
Commission Recommendation (EU) 2024/608 of 18 December 2023 on the consistency of Poland’s measures with the Union’s climate-neutrality objective and with ensuring progress on adaptation
Recomandarea (UE) 2024/608 a Comisiei din 18 decembrie 2023 privind coerența măsurilor luate de Polonia cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică și cu asigurarea progreselor în materie de adaptare
Recomandarea (UE) 2024/608 a Comisiei din 18 decembrie 2023 privind coerența măsurilor luate de Polonia cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică și cu asigurarea progreselor în materie de adaptare
C/2023/9626
JO L, 2024/608, 7.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2024/608/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/608 |
7.3.2024 |
RECOMANDAREA (UE) 2024/608 A COMISIEI
din 18 decembrie 2023
privind coerența măsurilor luate de Polonia cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică și cu asigurarea progreselor în materie de adaptare
(Numai textul în limba polonă este autentic)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292,
având în vedere Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 (1), în special articolul 7 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
În temeiul Regulamentului (UE) 2021/1119 (Legea europeană a climei), Comisia trebuie să evalueze coerența măsurilor naționale cu obiectivul neutralității climatice și cu asigurarea progreselor în materie de adaptare. Comisia a evaluat coerența măsurilor adoptate de Polonia cu aceste obiective (2). Recomandările de mai jos se bazează pe evaluarea respectivă. Polonia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de prezentele recomandări și să le dea curs în conformitate cu Legea europeană a climei. |
|
(2) |
Deși emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii [inclusiv cele generate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF) și excluzând transportul internațional] prezintă, în general, o tendință descendentă constantă, în concordanță, în linii mari, cu traiectoria liniară de atingere a obiectivului climatic al Uniunii de – 55 % pentru 2030 și cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică până în 2050, ritmul reducerii emisiilor trebuie accelerat, iar acțiunea statelor membre este esențială. Progresele înregistrate în statele membre au fost amestecate cu o serie de provocări și deficiențe sectoriale care trebuie remediate fără întârziere. Evaluarea, pe baza informațiilor disponibile, arată că progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivului Uniunii de neutralitate climatică par a fi în mare măsură insuficiente pentru Polonia. În plus, Polonia nu și-a prezentat încă strategia pe termen lung în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (3) (4). Strategiile fiabile pe termen lung reprezintă piatra de temelie pentru realizarea transformării economice necesare în vederea atingerii obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică. |
|
(3) |
Planurile naționale actualizate privind energia și clima în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2018/1999 sunt esențiale pentru ca un stat membru să ia măsuri care să permită atingerea colectivă a obiectivului neutralității climatice și să asigure progrese continue în materie de adaptare în conformitate cu Legea europeană a climei. Cu toate acestea, Polonia nu a prezentat un proiect de actualizare a celui mai recent planului național integrat privind energia și clima notificat. |
|
(4) |
Prima etapă a consolidării ambiției privind adaptarea ar trebui să constea în adoptarea unui cadru juridic adecvat pentru politica națională în domeniul climei care să stabilească obiective de adaptare obligatorii și actualizate prin care să se măsoare progresele generale înregistrate în ceea ce privește consolidarea rezilienței. Politicile de adaptare ar trebui să se concentreze pe domenii sau sectoare deosebit de vulnerabile la schimbările climatice sau ale căror activități sunt esențiale pentru reziliența altor sectoare sau care au o importanță semnificativă pentru economia națională sau pentru sănătatea publică. Este necesar un răspuns prioritar cu privire la impacturile și riscurile care se preconizează că vor afecta infrastructura sau sistemele critice cu o durată de viață lungă sau despre care se estimează că vor afecta sistemele în mod ireversibil, ținând seama de interacțiunea cu dezvoltarea socioeconomică sau cu alți factori neclimatici. Monitorizarea și evaluarea eforturilor de adaptare sunt necesare pentru menținerea responsabilității și îmbunătățirea politicii de adaptare, |
RECOMANDĂ CA POLONIA SĂ IA MĂSURI PENTRU:
Coerența măsurilor naționale cu obiectivul neutralității climatice
|
(1) |
Intensificarea eforturilor de atenuare a schimbărilor climatice, realizând progrese concrete în ceea ce privește politicile existente și planificate și luarea în considerare a unor măsuri suplimentare urgente pentru a alinia reducerile și previziunile preconizate ale emisiilor de gaze cu efect de seră la obiectivul neutralității climatice. Prezentarea proiectului de actualizare a celui mai recent planului național integrat privind energia și clima notificat, astfel cum se prevede la articolul 14 din Regulamentul (UE) 2018/1999, în vederea unei evaluări a coerenței acestuia cu obiectivul neutralității climatice. |
|
(2) |
În special, eforturile ar trebui să fie direcționate către reducerea emisiilor generate de transporturi și către sporirea absorbțiilor în sectorul LULUCF. |
|
(3) |
Transmiterea strategiei naționale pe termen lung a Poloniei, astfel cum este prevăzut la articolul 15 din Regulamentul (UE) 2018/1999, în scopul evaluării coerenței acesteia cu obiectivul neutralității climatice. |
Coerența măsurilor naționale cu asigurarea progreselor în materie de adaptare
|
(4) |
Stabilirea unui cadru juridic adecvat pentru politica și acțiunile de adaptare la schimbările climatice. Asigurarea faptului că prioritățile, strategiile, politicile, planurile și eforturile de adaptare sunt proporționale cu viitoarele vulnerabilități și riscuri climatice preconizate, pe baza celor mai bune cunoștințe științifice disponibile și a instrumentelor disponibile de previzionare climatică și de alertă timpurie. Asigurarea faptului că politicile de adaptare sunt monitorizate și evaluate în mod sistematic și regulat, iar rezultatele se reflectă în elaborarea și punerea în aplicare revizuite a politicilor. |
Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 2023.
Pentru Comisie
Wopke HOEKSTRA
Membru al Comisiei
(2) COM(2023) 653 final, raportul intermediar din 2023 privind acțiunile climatice ale UE și Documentul de lucru al serviciilor Comisiei – Evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice în fiecare stat membru în conformitate cu Legea europeană a climei, SWD (2023) 932.
(3) Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).
(4) Întrucât Polonia nu a prezentat încă strategia pe termen lung prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (UE) 2018/1999, Comisia a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Poloniei, în conformitate cu articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene [ref. INFR (2022) 2089].
ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2024/608/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)