This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32021D0872
Commission Implementing Decision (EU) 2021/872 of 28 May 2021 on the clearance of the accounts of the paying agencies of the United Kingdom concerning expenditure financed by the European Agricultural Fund for Rural Development (EAFRD) for financial year 2020 (notified under document C(2021) 3686) (Only the English text is authentic)
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/872 a Comisiei din 28 mai 2021 privind verificarea conturilor agențiilor de plăți din Regatul Unit în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru exercițiul financiar 2020 [notificată cu numărul C(2021) 3686] (Numai textul în limba engleză este autentic)
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/872 a Comisiei din 28 mai 2021 privind verificarea conturilor agențiilor de plăți din Regatul Unit în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru exercițiul financiar 2020 [notificată cu numărul C(2021) 3686] (Numai textul în limba engleză este autentic)
C/2021/3686
JO L 191, 31.5.2021, pp. 21–26
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
31.5.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 191/21 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/872 A COMISIEI
din 28 mai 2021
privind verificarea conturilor agențiilor de plăți din Regatul Unit în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru exercițiul financiar 2020
[notificată cu numărul C(2021) 3686]
(Numai textul în limba engleză este autentic)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 51, coroborat cu articolele 131 și 138 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice,
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
întrucât:
|
(1) |
În temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia, pe baza conturilor anuale prezentate de Regatul Unit, însoțite de informațiile necesare pentru verificarea conturilor și de o opinie de audit privind integralitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor, și pe baza rapoartelor întocmite de organismele de certificare, trebuie să verifice conturile agențiilor de plăți menționate la articolul 7 din regulamentul respectiv înainte de data de 31 mai a anului de după exercițiul bugetar în cauză. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 39 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, exercițiul financiar agricol începe la data de 16 octombrie a anului N-1 și se încheie la data de 15 octombrie a anului N. La verificarea conturilor pentru exercițiul financiar 2020, pentru a alinia perioada de referință privind cheltuielile din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) la cea a Fondului european de garantare agricolă (FEGA), trebuie să se țină seama de cheltuielile suportate de Regatul Unit între 16 octombrie 2019 și 15 octombrie 2020, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei (2). |
|
(3) |
Articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 prevede că sumele recuperabile de la Regatul Unit sau plătibile acestuia, în conformitate cu decizia privind verificarea conturilor menționată la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul respectiv, se calculează prin scăderea plăților intermediare pentru exercițiul financiar în cauză din cheltuielile recunoscute pentru același exercițiu în conformitate cu articolul 33 alineatul (1). |
|
(4) |
Comisia a verificat informațiile prezentate de Regatul Unit și i-a comunicat acestuia rezultatele verificărilor sale, însoțite de modificările necesare. |
|
(5) |
Pentru agențiile de plăți din Regatul Unit, „Department of Agriculture, Environment and Rural Affairs”, „The Scottish Government Rural Payments and Inspections Directorate”, „Welsh Government” și „Rural Payments Agency”, conturile anuale și documentele însoțitoare permit Comisiei să ia o decizie cu privire la integralitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor anuale prezentate. |
|
(6) |
Articolul 36 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 prevede că plățile intermediare se efectuează fără a se depăși contribuția financiară totală programată din FEADR. În temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014, atunci când totalul combinat al declarațiilor de cheltuieli depășește contribuția totală programată pentru un program de dezvoltare rurală, suma care trebuie plătită trebuie limitată la suma programată, fără a aduce atingere plafonului prevăzut la articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Suma limitată va face obiectul unei rambursări ulterioare de către Comisie în urma adoptării planului financiar modificat sau la încheierea perioadei de programare. |
|
(7) |
În conformitate cu articolul 75 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, normele privind termenele de plată pentru măsurile din cadrul dezvoltării rurale în contextul sistemului integrat de administrare și control se aplică începând cu anul de cerere 2019. Reducerile pentru nerespectarea ultimelor termene de plată, calculate în conformitate cu articolul 5a din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei (3), urmează procedura prevăzută la articolele 40 și 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și trebuie luate în considerare în prezenta decizie pentru exercițiul financiar 2020. Aceste reduceri pot fi examinate, acolo unde este cazul, în conformitate cu procedurile de verificare a conformității în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. |
|
(8) |
În temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor trebuie suportate de Regatul Unit dacă recuperarea nu se produce în termen de patru ani de la data solicitării de recuperare sau în decurs de opt ani în cazul în care recuperarea face obiectul unei acțiuni într-o instanță națională. Articolul 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 impune Regatului Unit să atașeze la conturile anuale pe care trebuie să le prezinte Comisiei în temeiul articolului 29 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 un tabel certificat reflectând sumele pe care urmează să le suporte Regatul Unit în temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Normele de aplicare privind obligația Regatului Unit de a raporta sumele care trebuie recuperate sunt stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014. Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 stabilește modelul de tabel pe care Regatul Unit trebuie să îl utilizeze pentru a furniza informații cu privire la sumele care trebuie recuperate. Pe baza tabelelor completate de Regatul Unit, Comisia trebuie să decidă asupra consecințelor financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor mai vechi de patru ani sau, respectiv, de opt ani. |
|
(9) |
În conformitate cu articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pe baza unor argumente bine justificate, Regatul Unit poate decide să nu continue procedurile de recuperare. O asemenea decizie poate fi luată numai în cazul în care costurile deja suportate și cele susceptibile a fi suportate totalizează o sumă mai mare decât suma care trebuie recuperată sau în cazul în care recuperarea se dovedește a fi imposibilă din cauza insolvenței, înregistrate și recunoscute în temeiul dreptului național, a debitorului sau a persoanelor responsabile din punct de vedere juridic pentru neregulă. Dacă decizia a fost luată în decurs de patru ani de la data cererii de recuperare sau în decurs de opt ani în cazul în care se inițiază o acțiune de recuperare în fața unei instanțe naționale, consecințele financiare ale nerecuperării trebuie suportate în proporție de 100 % din bugetul Uniunii. Sumele pentru care Regatul Unit a decis să nu continue procedurile de recuperare și motivele deciziei se includ în raportul de sinteză menționat la articolul 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 coroborat cu articolul 102 alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (iv) din regulamentul respectiv. Prin urmare, aceste sume nu trebuie suportate de Regatul Unit și, în consecință, trebuie suportate din bugetul Uniunii. |
|
(10) |
Prezenta decizie trebuie să țină cont și de sumele care sunt încă imputabile Regatului Unit, rezultate din aplicarea articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ceea ce privește perioada de programare 2007-2013 pentru FEADR. |
|
(11) |
În conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prezenta decizie nu trebuie să aducă atingere deciziilor ulterioare pe care le-ar putea lua Comisia pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se validează conturile agențiilor de plăți din Regatul Unit, „Department of Agriculture, Environment and Rural Affairs” (Departamentul pentru agricultură, mediu și afaceri rurale), „The Scottish Government Rural Payments and Inspections Directorate” (Direcția pentru plăți rurale și inspecții a Guvernului Scoției), „Welsh Government” (Guvernul Țării Galilor) și „Rural Payments Agency” (Agenția pentru plăți rurale) în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru exercițiul financiar 2020 și referitor la perioada de programare 2014-2020.
Sumele care trebuie recuperate de la Regatul Unit sau plătibile acestuia în cadrul fiecărui program de dezvoltare rurală, în temeiul prezentei decizii, sunt stabilite în anexa I.
Articolul 2
Sumele imputabile Regatului Unit, rezultate din aplicarea articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ceea ce privește perioada de programare 2014-2020 și perioada de programare 2007-2013 pentru FEADR, sunt stabilite în anexa II la prezenta decizie.
Articolul 3
Reducerile pentru nerespectarea ultimelor termene de plată în conformitate cu articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în cadrul fiecărui program de dezvoltare rurală sunt stabilite în anexa III la prezenta decizie.
Articolul 4
Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare privind verificarea conformității pe care Comisia le poate lua în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii.
Articolul 5
Prezenta decizie se adresează Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Adoptată la Bruxelles, 28 mai 2021.
Pentru Comisie
Janusz WOJCIECHOWSKI
Membru al Comisiei
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 549.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare și transparența (JO L 255, 28.8.2014, p. 59).
(3) Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro (JO L 255, 28.8.2014, p. 18).
ANEXA I
Cheltuieli FEADR validate per program de dezvoltare rurală pentru exercițiul financiar 2020
Suma care trebuie recuperată de la Regatul Unit sau plătită acestuia, per program
Programe aprobate pentru care au fost declarate cheltuieli în cadrul FEADR 2014-2020
|
În EUR |
||||||||
|
|
CCI |
Cheltuieli 2020 |
Corecții |
Total |
Sume nereutilizabile |
Suma acceptată și validată pentru exercițiul financiar 2020 |
Plăți intermediare rambursate Regatului Unit pentru exercițiul financiar |
Sumă de recuperat (–) de la Regatul Unit sau de plătit (+) acestuia |
|
|
|
i |
ii |
iii = i + ii |
iv |
v = iii - iv |
vi |
vii = v - vi |
|
UK |
2014UK06RDRP001 |
529 807 924,15 |
0,00 |
529 807 924,15 |
0,00 |
529 807 924,15 |
529 808 201,17 |
- 277,02 |
|
UK |
2014UK06RDRP002 |
25 812 674,15 |
0,00 |
25 812 674,15 |
0,00 |
25 812 674,15 |
25 814 264,57 |
-1 590,42 |
|
UK |
2014UK06RDRP003 |
126 330 959,43 |
- 118 133,55 |
126 212 825,88 |
0,00 |
126 212 825,88 |
127 283 254,57 |
-1 070 428,69 |
|
UK |
2014UK06RDRP004 |
83 277 004,77 |
0,00 |
83 277 004,77 |
0,00 |
83 277 004,77 |
83 277 005,89 |
-1,12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA II
Verificarea conturilor agențiilor de plăți
Exercițiul financiar 2020 – FEADR
Corecții în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013
|
|
|
Corecții legate de perioada de programare 2014-2020 |
Corecții legate de perioada de programare 2007-2013 |
||
|
|
Moneda |
În moneda națională |
În EUR |
În moneda națională |
În EUR |
|
UK |
GBP |
1 249,48 |
0,00 |
57 807,72 |
0,00 |
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA III
Verificarea conturilor agențiilor de plăți
Exercițiul financiar 2020 – FEADR
Reduceri pentru nerespectarea ultimelor termene de plată în conformitate cu articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013
|
În EUR |
||
|
|
CCI |
Reduceri pentru nerespectarea ultimelor termene de plată pentru exercițiul financiar 2020 |
|
|
|
|
|
UK |
2014UK06RDRP001 |
0,00 |
|
UK |
2014UK06RDRP002 |
0,00 |
|
UK |
2014UK06RDRP003 |
0,00 |
|
UK |
2014UK06RDRP004 |
0,00 |