(1)

Prin plângerea din 30 noiembrie 2012, Comisia a fost informată că Spania a pus în aplicare o serie de presupuse măsuri de ajutor în favoarea Iberpotash S.A., redenumită ICL Iberia Súria & Sallent în 2014 (ambele denumite în continuare „Iberpotash”). Reclamantul, care dorește ca identitatea sa să fie păstrată confidențială („reclamantul”), și-a completat plângerea cu informațiile suplimentare din 28 decembrie 2012, 14 februarie 2014, 24 februarie 2014, 6 mai 2014 și 27 ianuarie 2015.

(2)

Plângerea a fost transmisă Spaniei la 10 ianuarie 2013, împreună cu o solicitare de informații. Spania a răspuns la 8 martie 2013. Noi solicitări de informații au fost transmise Spaniei la 14 mai 2013, 16 ianuarie 2014 și 26 martie 2014. Prin scrisorile din 13 iunie 2013, 14 februarie 2014 și, respectiv, 15 aprilie 2014, Spania a furnizat Comisiei informații suplimentare ca răspuns la respectivele solicitări.

(3)

O scrisoare de evaluare preliminară a fost transmisă reclamantului la 30 ianuarie 2015. Ca răspuns la scrisoarea de evaluare preliminară, reclamantul a prezentat informații suplimentare la 5 martie 2015 (răspuns preliminar) și la 21 aprilie 2015 (răspuns final la scrisoarea de evaluare preliminară). În plus, la 9 martie 2015 a avut loc o reuniune cu reclamantul și informații suplimentare au fost furnizate de către reclamant la 4 iunie 2015.

(4)

Răspunsul final al reclamantului la scrisoarea de evaluare preliminară a fost transmis Spaniei pentru comentarii la 9 iunie 2015, împreună cu o solicitare de informații suplimentare. Spania a răspuns la 8 iulie 2015. La cererea Spaniei, o versiune neconfidențială a scrisorii de evaluare preliminară a fost trimisă Spaniei la 31 iulie 2015.

(5)

Prin scrisoarea din 26 ianuarie 2016, Comisia a informat Spania că a hotărât să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în ceea ce privește două dintre presupusele măsuri de ajutor. În aceeași scrisoare, Comisia a concluzionat că celelalte trei măsuri contestate nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(6)

Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la cele două presupuse măsuri de ajutor.

(7)

Prin scrisoarea din 19 aprilie 2016, Spania a prezentat observații cu privire la decizia de inițiere a procedurii. Prin scrisoarea din 6 octombrie 2016, Comisia a solicitat Spaniei să furnizeze informații suplimentare, care au fost prezentate de Spania prin scrisoarea din 28 noiembrie 2016.

(8)

Comisia a primit observații de la trei părți terțe interesate, inclusiv Iberpotash, presupusul beneficiar al ajutorului. Aceste observații au fost comunicate Spaniei, căreia i s-a oferit posibilitatea de a reacționa; observațiile Spaniei au fost primite prin scrisorile din 27 iulie 2016 și 6 aprilie 2017.

(9)

Iberpotash deține și operează două mine de potasă în bazinul hidrografic al râului Llobregat în regiunea Bages în Catalonia, una în Súria și alta în Sallent și Balsareny. Potasa este utilizată pentru producția de îngrășăminte. În plus, Iberpotash produce și comercializează, de asemenea, sare, în principal în scopuri industriale.

(10)

Iberpotash este o filială a ICL Fertilisers, o întreprindere multinațională israeliană care este cel mai mare producător de îngrășăminte din lume. Minele de potasă care își desfășoară activitatea în regiune încă din anii 1920 au fost deținute de stat până în anul 1998. Iberpotash a achiziționat minele de potasă din Suria și Sallent/Balsareny pe baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat la 21 octombrie 1998 cu Sociedad Estatal de Participaciones Industriales – SEPI, o societate publică a statului spaniol.

(11)

Potrivit reclamantului, autoritățile spaniole au furnizat un ajutor de stat ilegal și incompatibil societății Iberpotash printr-o serie de măsuri. Toate aceste presupuse măsuri de ajutor se referă la obligațiile de protecție a mediului ale Iberpotash în ceea ce privește siturile sale miniere în bazinul hidrografic al râului Llobregat și haldele de deșeuri de sare create pe aceste situri ca urmare a operării minelor timp de decenii. Presupusele măsuri de ajutor de stat includ:

(12)

Reclamantul estimează că totalul presupusului ajutor acordat Iberpotash datorită acestor măsuri se situează între 260 și 407 milioane EUR.

(13)

De asemenea, reclamantul a prezentat o plângere distinctă privind o presupusă încălcare a legislației UE din domeniul protecției mediului. Pe baza acestei plângeri, în iulie 2014 Comisia a trimis Spaniei o scrisoare de punere în întârziere, inițiind astfel procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în Directiva privind deșeurile extractive. În septembrie 2015, o scrisoare suplimentară de punere în întârziere a prelungit procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru nerespectarea Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) („Directiva-cadru privind apa”). Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este pendinte (5).

(14)

La 26 ianuarie 2016, Comisia a adoptat o decizie de inițiere a procedurii oficiale de investigare cu privire la măsurile 1 și 4 (6) („decizia de inițiere a procedurii”) pentru a aborda îndoielile sale cu privire la faptul că aceste măsuri constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat și că acestea sunt compatibile cu piața internă.

(15)

În același timp, Comisia a concluzionat că măsurile 2, 3 și 5 nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Întrucât această concluzie nu a fost contestată, măsurile 2, 3 și 5 nu fac obiectul prezentei decizii și nu trebuie să fie evaluate în continuare.

(16)

Comisia a constatat în decizia de inițiere a procedurii că nu putea exclude faptul că măsura 1 ar putea constitui ajutor de stat. În special, Comisia avea îndoieli cu privire la faptul că măsura 1 a implicat un transfer de resurse de stat și a oferit Iberpotash un avantaj economic și, prin urmare, a invitat autoritățile spaniole și părțile terțe să furnizeze dovezi suplimentare în acest sens.

(17)

În cazul în care măsura 1 constituie ajutor de stat, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că acesta ar putea fi considerată compatibilă.

(18)

Comisia a constatat în decizia de inițiere a procedurii că finanțarea publică pentru acoperirea haldei de deșeuri de la Vilafruns este susceptibilă să constituie ajutor de stat. În special, aceasta a considerat că măsura 4 a fost de natură să ofere Iberpotash un avantaj economic selectiv prin asigurarea unei mai bune preveniri a poluării la instalația de gestionare a deșeurilor deținută de Iberpotash, asigurând astfel respectarea obligațiilor de protecție a mediului. Prin urmare, Comisia a invitat autoritățile spaniole și părțile terțe să prezinte observații cu privire la aceste concluzii preliminare.

(19)

În continuare, Comisia a considerat că, întrucât costurile de investiții au fost finanțate integral de autoritățile publice, iar Iberpotash a acoperit doar costurile ulterioare de întreținere, intensitatea ajutorului măsurii 4 este mult mai ridicată decât intensitățile ajutoarelor pentru întreprinderile care depășesc standardele Uniunii sau sporesc nivelul de protecție a mediului în absența acestor standarde, în conformitate cu secțiunea 3.1.1 din Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului (2008/C 82/01) [„Orientările privind protecția mediului din 2008” (7)]. Prin urmare, Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la compatibilitatea unui astfel de ajutor și a invitat autoritățile spaniole și părțile terțe să prezinte observații cu privire la această constatare preliminară.

(20)

Iberpotash, în cea mai mare parte, aliniază observațiile sale cu cele prezentate de Spania referitor la ambele măsuri care fac obiectul anchetei.

(21)

În plus, Iberpotash remarcă faptul că măsura 1 nu implică resurse de stat deoarece, până în prezent, nu a existat niciun transfer de resurse din partea Spaniei către Iberpotash. În plus, riscul ca acest lucru să se întâmple este foarte scăzut, întrucât Iberpotash nu se confruntă cu dificultăți economice și va fi în măsură să suporte costurile de refacere a mediului în cazul în care valoarea garanției se dovedește a fi insuficientă. Iberpotash exprimă aceleași argumente ca Spania în ceea ce privește selectivitatea măsurilor și faptul dacă acestea conferă un avantaj economic sau denaturează concurența între statele membre.

(22)

Iberpotash reiterează că măsura 4 este compatibilă cu Orientările privind protecția mediului din 2008 și că intensitatea aplicabilă a ajutorului pentru restaurarea siturilor contaminate este de 100 %.

(23)

Prima parte interesată, care dorește ca identitatea sa să fie păstrată confidențială, sprijină deschiderea procedurii oficiale de investigare și susține argumentele Comisiei din decizia de inițiere a procedurii pentru ambele măsuri.

(24)

Prima parte interesată adaugă faptul că stabilirea unei garanții insuficiente presupune o povară reală pentru autoritățile publice, care suportă costul obligațiilor de protecție a mediului ale Iberpotash. De asemenea, aceasta remarcă faptul că Iberpotash a obținut un avantaj economic, întrucât aceasta a utilizat resursele financiare pe care le-a acumulat pentru a finanța propriile activități economice.

(25)

Prima parte interesată este de acord cu Comisia cu privire la faptul că ajutorul este incompatibil, întrucât acesta constituie ajutor de exploatare.

(26)

În ceea ce privește măsura 2, prima parte interesată atrage atenția Comisiei asupra unei hotărâri a Curții de Apel Provinciale din Barcelona din 22 februarie 2016, care a confirmat răspunderea Iberpotash pentru restaurarea terenurilor afectate de activitățile sale. De asemenea, acesta adaugă că acoperirea vârfului de sare nu reprezintă un proiect „pilot”, întrucât documentele referitoare la finanțarea publică a acestei măsuri nu descriu proiectul ca atare și deoarece metoda utilizată este una binecunoscută, care este utilizată de alte societăți miniere de cel puțin 15 ani pentru vârfuri similare.

(27)

Cea de a doua parte interesată, care dorește, de asemenea, ca identitatea sa să fie păstrată confidențială, sprijină decizia de inițiere a procedurii a Comisiei.

(28)

În ceea ce privește măsura 1, aceasta remarcă în plus că nu este relevantă chestiunea dacă valoarea garanției este conformă cu legislația UE sau spaniolă relevantă, întrucât ajutorul constă în asumarea de către stat a riscului financiar al restaurării instalațiilor afectate; cuantificarea acestui tip de risc este exclusiv o chestiune de fapt și nu de drept.

(29)

În plus, a doua parte interesată pune sub semnul întrebării disponibilitatea Iberpotash de a plăti pentru refacerea mediului atunci când survine această obligație, întrucât singurele active spaniole ale Iberpotash sunt instalațiile sale de minerit, care vor fi închise și, prin urmare, vor avea o valoare redusă după 2035.

(30)

Cea de a doua parte interesată remarcă, de asemenea, că stabilirea unei valori suficiente a garanției ar presupune un cost anual de cel puțin 2 806 000 EUR pentru Iberpotash, ceea ce nu este o sumă nesemnificativă. Aceasta adaugă că stabilirea de garanții la valoarea actuală conduce, de asemenea, la evitarea de către Iberpotash a colateralizării rezervelor sale financiare.

(31)

În ceea ce privește măsura 2, a doua parte interesată remarcă faptul că hotărârea Curții Supreme din 14 mai 2009, împreună cu Directiva 75/442/CEE a Consiliului (8) și cu dreptul spaniol aplicabil, prevede că Iberpotash este exclusiv responsabilă pentru acoperirea vârfului Vilafruns încă de la momentul în care acesteia i-au fost transferate drepturile de exploatare minieră, indiferent dacă situl este sau nu activ.

(32)

În ceea ce privește măsura 4, a doua parte interesată susține că acoperirea haldei de deșeuri de la Vilafruns este o responsabilitate a Iberpotash și, prin urmare, Iberpotash a beneficiat de un avantaj selectiv datorită finanțării publice a acoperirii. În plus, a doua parte interesată nu este de acord cu respectiva calificare a acoperirii ca proiect-pilot al unei noi tehnici de restaurare. Aceasta susține că acoperirea haldelor de deșeuri de sare cu geomembrane este o tehnică veche, utilizată deja de o perioadă lungă de timp, de exemplu de către societățile alsaciene și germane de potasă.

(33)

În sfârșit, a doua parte interesată susține că problema dacă Iberpotash este singurul producător de potasă din Spania este lipsită de pertinență, întrucât piața relevantă a potasei este o piață globală. Un efect asupra schimburilor comerciale este indiscutabil deoarece, din punct de vedere geografic, Iberpotash concurează cu producătorii francezi de sare, astfel cum reiese din proximitatea (mai puțin de 100 km distanță) siturilor Suria și Sallent de frontiera franceză.

(34)

Atât prima, cât și a doua parte interesată au prezentat observații, de asemenea, cu privire la alte trei măsuri analizate în decizia de inițiere a procedurii [măsuri privind: (i) noul colector de saramură; (ii) investițiile în instalații de tratare a apei; și (iii) studiul haldei de deșeuri Cogulló]. Cu toate acestea, astfel cum s-a remarcat în considerentul 15, Comisia a concluzionat deja în decizia de inițiere a procedurii că măsurile în cauză nu constituie ajutoare de stat, prin urmare, acestea nu fac obiectul procedurii oficiale de investigare. În consecință, observațiile părților terțe furnizate exclusiv în ceea ce privește respectivele măsuri care nu intră în domeniul de aplicare a procedurii oficiale de investigare sunt considerate irelevante în sensul prezentei decizii.

(35)

În ceea ce privește măsura 1, Spania este de opinie că valoarea garanției a fost întotdeauna corespunzătoare și a fost stabilită în conformitate cu legislația UE și spaniolă aplicabilă. Mai exact, Spania susține că posibilele încălcări ale Directivei privind deșeurile extractive nu includ stabilirea unui nivel prea scăzut al valorii garanției, prin urmare, aceasta nu ar fi putut constitui o încălcare a directivei.

(36)

În plus, în ceea ce privește chestiunea stabilirii valorii corespunzătoare a garanției, Spania respinge ca neconcludentă declarația din 2 octombrie 2013 a doamnei Assumpta Feran (directorul Direcției responsabile de mediu în cadrul Generalitat de Catalunya) în fața Comisiei de mediu a Parlamentului din Catalonia, care a afirmat că garanția financiară ar trebui să se ridice la 200 de milioane EUR. Potrivit Spaniei, declarația a fost făcută în contextul unei dezbateri între partide politice opuse, fiind așadar determinată de considerente politice. De asemenea, Spania consideră că hotărârea din 11 octombrie 2011 a Curții Superioare de Justiție din Catalonia nu este concludentă pentru a determina valoarea corespunzătoare a garanției, întrucât instanța însăși s-a abținut de la calcularea acesteia.

(37)

În plus, Spania consideră ca nefiind fiabil studiul pe care reclamantul l-a furnizat și pe care Comisia l-a citat în considerentul 71 din decizia de inițiere a procedurii, întrucât studiul nu a calculat valoarea corespunzătoare a garanției pe baza criteriilor stabilite în Decretul 202/1994 din 14 iunie, și anume legislația aplicabilă în raport cu valoarea garanției.

(38)

În plus, Spania susține că măsura 1 nu conferă un avantaj economic selectiv în favoarea Iberpotash. Orice presupus avantaj a fost stabilit pe baza unui cadru juridic care a fost aplicabil în mod egal tuturor potențialilor concurenți. În plus, exploatațiile de la Sallent și Suria sunt singurele active în Spania, prin urmare, Iberpotash nu ar fi putut dobândi un avantaj deoarece nu există exploatații comparabile pe teritoriul spaniol.

(39)

Spania susține că nu sunt implicate resurse de stat deoarece, în cazul în care valoarea garanției se dovedește a fi insuficientă, obligația Iberpotash de a restaura terenurile afectate de activitățile de extracție rămâne valabilă. Spania poate asigura respectarea obligației Iberpotash prin intermediul punerii sub sechestru a drepturilor și proprietăților acesteia pe teritoriul spaniol.

(40)

În sfârșit, Spania remarcă faptul că măsura 1 nu denaturează concurența și nici nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre, întrucât costurile care urmează să fie suportate de Iberpotash, în cazul în care aceasta ar fi obligată să stabilească o valoare mai mare a garanției, sunt neglijabile pentru standardele industriei de extracție de potasă.

(41)

În ceea ce privește măsura 4, Spania afirmă că Iberpotash nu ar fi putut dobândi un avantaj economic deoarece, nefiind un poluator, Iberpotash nu avea obligația de a acoperi vârful de sare de la Vilafruns în conformitate cu legislația spaniolă general aplicabilă. În plus, Iberpotash suportă costurile de întreținere pentru acoperirea vârfului, prin urmare, inclusiv în cazul în care, datorită finanțării publice, aceasta a economisit costurile de construcție a vârfului, ea este obligată să cheltuiască o valoare mult mai mare pentru menținerea acestuia în deceniile următoare și, în consecință, pierde orice avantaj economic câștigat prin intermediul măsurii.

(42)

Spania susține că măsura 4 nu poate fi selectivă, întrucât Iberpotash este singura întreprindere din Spania implicată în activități de extracție de potasă.

(43)

În plus, măsura nu are un efect de denaturare asupra concurenței între statele membre, având în vedere faptul că, din cauza dificultăților de transport, sarea extrasă nu pot fi transferată între statele membre.

(44)

În cazul în care, în pofida considerentelor de mai sus, Comisia constată că măsura 4 constituie ajutor de stat, Spania consideră că aceasta se încadrează în pragurile pentru ajutoarele de minimis din Regulamentelor (CE) nr. 1998/2006 (9) și (UE) nr. 1407/2013 (10) ale Comisiei.

(45)

În sfârșit, Spania solicită ca măsura 4 să fie declarată compatibilă pe baza Orientărilor privind protecția mediului din 2008, în special având în vedere caracterul inovator al tehnologiei utilizate pentru a acoperi vârful de sare de la Vilafruns care, spre deosebire de tehnologia utilizată în alte instalații de minerit, este concepută, de asemenea, pentru a împiedica scurgerile din materialul depozitat.

(46)

Spania a răspuns la observațiile formulate de cele două părți interesate cu privire la măsura 1 subliniind, încă o dată, procedura administrativă în vigoare în temeiul dreptului spaniol pentru punerea în aplicare a obligațiilor de protecție a mediului ale Iberpotash și pentru recuperarea oricăror sume din partea Iberpotash pe care Spania le-ar plăti în cele din urmă în cazul în care garanția pentru refacerea mediului înconjurător se dovedește a fi insuficientă. Capacitatea de a pune în aplicare ca atare obligația Iberpotash înseamnă că nu există nicio sarcină asupra bugetului de stat și, prin urmare, nu există niciun transfer de resurse de stat.

(47)

Spania a răspuns la observațiile formulate de cele două părți interesate cu privire la măsura 4 explicând că hotărârea Curții de Apel Provinciale din Barcelona din 22 februarie 2016 a inclus o listă de domenii în care Iberpotash a fost obligată să pună în aplicare măsuri de refacere a mediului care nici nu includ vârful Vilafruns, nici nu menționează faptul că vârful respectiv constituie o sursă de poluare. În plus, persoanele condamnate prin hotărârea menționată aparțineau de societăți care au exploatat minele înainte de achiziționarea concesiunii miniere de către Iberpotash. În plus, respectivele persoane au fost condamnate pentru acțiuni și omisiuni care au avut loc cu mult timp înainte de acoperirea vârfului de la Vilafruns.

(48)

De asemenea, Spania reiterează argumentele sale cu privire la lipsa de obligație a Iberpotash, în conformitate cu dreptul spaniol, de a acoperi vârful de la Vilafruns.

(49)

În cele din urmă, Spania arată că, deși prima parte interesată subliniază faptul că niciun document legat de finanțarea publică pentru acoperirea vârfului nu descrie proiectul ca fiind unul „pilot”, totuși partea respectivă nu a pus sub semnul întrebării faptul că tehnologia utilizată pentru acoperirea vârfului este diferită și, spre deosebire de tehnologia utilizată în alte mine de potasă, este concepută, de asemenea, pentru a împiedica scurgerile din materialul depozitat. Faptul că termenul „pilot” nu este menționat nu exclude caracterul inovator al tehnologiei utilizate.

(50)

Această decizie analizează mai întâi dacă cele două măsuri supuse controlului implică un ajutor de stat acordat în favoarea Iberpotash în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE și, ulterior, dacă acest ajutor, dacă există, ar fi legal și compatibil cu piața internă.

(51)

În temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(52)

Pentru a stabili dacă există un ajutor de stat, Comisia trebuie să evalueze dacă pentru măsura supusă evaluării sunt îndeplinite criteriile cumulative de la articolul 107 alineatul (1) din tratat (și anume, transferul de resurse de stat și imputabilitatea statului, avantajul selectiv, posibila denaturare a concurenței și afectarea schimburilor comerciale din interiorul UE).

(53)

În temeiul dreptului național și, în cazul minelor care funcționau deja la 1 mai 2008, în temeiul, de asemenea, al dreptului Uniunii începând din 2014, operatorii de instalații de minerit sunt obligați să stabilească o garanție financiară care să vizeze asigurarea faptului că aceștia dispun de resurse suficiente puse deoparte pentru a acoperi costurile de restaurare a siturilor lor în momentul în care activitățile miniere sunt închise. În plus, aceste resurse pot fi utilizate de autoritățile publice în conformitate cu legislația națională relevantă pentru a finanța măsuri de protecție a mediului pe care operatorii sunt obligați să le adopte, dar nu reușesc să facă acest lucru. Operatorul poate stabili astfel de garanții sub forma unei garanții bancare pentru care plătește o taxă. Potrivit reclamantului, Iberpotash a beneficiat de un ajutor ilegal și incompatibil prin stabilirea valorii garanției financiare de către autoritățile competente la un nivel foarte scăzut.

(54)

Comisia trebuie să evalueze, în primul rând, dacă nivelurile garanțiilor financiare, astfel cum au fost stabilite de autoritățile spaniole, într-adevăr au fost mai mici decât cele solicitate de normele aplicabile în perioada în cauză. Aceasta constituie o cerință necesară pentru existența oricărui posibil ajutor de stat în ceea ce privește respectiva măsură specifică. În cazul în care, dimpotrivă, nivelul garanțiilor a fost stabilit în conformitate cu normele aplicabile, Iberpotash ar fi fost tratată ca orice altă întreprindere într-o situație similară și nu ar fi existat niciun motiv de a considera că aceasta a fost favorizată în mod selectiv prin aplicarea concretă în cazul său a normelor prevăzute pentru stabilirea garanțiilor financiare.

(55)

Prin urmare, este necesar în primul rând să se rezume normele relevante ale Uniunii și naționale care reglementează stabilirea garanțiilor financiare.

(56)

În conformitate cu articolul 14 din Directiva privind deșeurile extractive, „înainte de începerea oricărei activități care implică acumularea sau depozitarea deșeurilor extractive într-o instalație de gestionare a deșeurilor, [autoritățile naționale competente] solicită o garanție financiară (de exemplu, sub formă de depozit financiar, inclusiv fond mutual de garantare sponsorizat de industrie sau sub o formă echivalentă)”. Obiectivul acestei garanții este ca „toate obligațiile din autorizația eliberată în temeiul prezentei directive, inclusiv dispozițiile referitoare la post-închidere, să fie respectate” și „[să existe] fonduri disponibile în orice moment pentru reabilitarea amplasamentului afectat de instalațiile de gestionare a deșeurilor”.

(57)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din directivă, calcularea garanției se face pe baza: (i) impactului potențial al instalației de gestionare a deșeurilor asupra mediului; și a (ii) ipotezei că părți terțe independente și cu o calificare corespunzătoare evaluează și realizează lucrările de reabilitare necesare. Cuantumul garanției este ajustat periodic în conformitate cu lucrările de reabilitare necesare.

(58)

În ceea ce privește normele naționale, Directiva privind deșeurile extractive a fost transpusă în dreptul spaniol prin Decretul regal 975/2009 din 12 iunie 2009 privind gestionarea deșeurilor în industria extractivă și protecția și reabilitarea zonelor afectate de activitățile miniere („Decretul regal 975/2009”). În conformitate cu prima dispoziție tranzitorie (Disposición transitoria primera) din Decretul regal 975/2009, dispozițiile respectivului act privind garanțiile financiare (și anume, în special articolul 43 s-ar aplica începând de la 1 mai 2014 siturilor miniere deja exploatate la 1 mai 2008 (și anume, inclusiv siturile Iberpotash).

(59)

Cu toate acestea, înainte de aplicarea Decretului regal 975/2009 care transpune Directiva privind deșeurile extractive, în regiunea Catalonia, autorizațiile, planurile de restaurare și garanțiile în cazul întreprinderilor miniere au fost reglementate de Legea nr. 12/1981 privind stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție a siturilor naturale afectate de activitățile miniere [„Legea nr. 12/1981” (11)] și de Decretul 202/1994 de stabilire a criteriilor de determinare a garanțiilor legate de programele de restaurare pentru activitățile miniere [„Decretul 202/1994” (12)]. În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Legea nr. 12/1981, garanția financiară ar trebui să fie stabilită luând în considerare în același timp zona afectată de restaurare și/sau costurile unei astfel de restaurări globale. Articolul 2 din Decretul 202/1994 cuantifică valoarea garanțiilor standard pentru fiecare hectar pentru diferitele măsuri standard de restaurare și indică faptul că, pentru orice alte măsuri specifice, valoarea ar trebui să ia în considerare costurile acestora (13). În plus, articolul 3 din Decretul 202/1994 prevede că, pentru activitățile miniere care nu sunt situate în situri naturale de interes special (inclusiv siturile Ibepotash), cuantumul rezultat în temeiul articolului 2 ar trebui să fie redus cu 50 %.

(60)

Pe baza acestor norme naționale, Iberpotash a obținut de la Generalitat de Catalunya o autorizație de exploatare a activității sale extractive de potasă pe situl său din Súria la 9 noiembrie 2006 și pe situl său din Balsareny/Sallent la 28 aprilie 2008. Aceste autorizații constituie decizii administrative individuale care au stabilit garanțiile financiare la 1 130 128 EUR pentru situl din Balsareny/Sallent și la 773 682,28 EUR (majorate la 828 013,24 EUR în 2008) pentru situl din Súria. Aceste valori ale garanțiilor au fost revizuite doar în 2015, când autoritățile spaniole au propus niveluri mult mai ridicate în valoare de 6 979 471,83 EUR pentru situl din Balsareny/Sallent (cu efect numai după aprobarea de către Curtea Superioară de Justiție din Catalonia în decembrie 2016 – a se vedea mai jos) și de 6 160 872,35 EUR pentru situl din Súria (cu efect începând din mai 2015). Valorile garanțiilor au fost stabilite prin decizii individuale și specifice adoptate de Generalitat și adresate Iberpotash.

(61)

În acest sens, trebuie evidențiat faptul că responsabilitatea pentru determinarea și aprobarea valorilor garanțiilor financiare în conformitate cu normele naționale sau regionale aplicabile în speță revine în primul rând autorităților competente din domeniul mediului. Cu toate că Comisia este responsabilă pentru salvgardarea transpunerii și a punerii în aplicare corecte a Directivei privind deșeurile extractive, care se aplică garanțiilor financiare ale Iberpotash începând cu 1 mai 2014, directiva lasă o importantă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește stabilirea valorii exacte a garanțiilor. Din acest motiv, Comisia nu s-a angajat într-o evaluare proprie a nivelurilor corecte ale garanțiilor financiare în conformitate cu Directiva privind deșeurile extractive, ci își limitează evaluarea la aprecierea elementelor de probă existente cu privire la insuficiența garanțiilor financiare. În fapt, există o serie de dovezi care sugerează că valoarea garanțiilor financiare, astfel cum a fost stabilită de autoritățile publice în 2006 și 2008, a fost mai scăzută în realitate decât cea solicitată de legislația în vigoare.

(62)

Cel mai important, Curtea Superioară de Justiție din Catalonia (Tribunal Superior de Justicia de Cataluña) a statuat la 11 octombrie 2011 că valoarea garanției financiare pentru halda de deșeuri Cogulló a Iberpotash de la situl său din Balsareny/Sallent, care s-a ridicat la 585 153 EUR, a fost mai scăzută decât cea solicitată. Hotărârea a stabilit că valoarea garanției nu respectă parametri legali și de reglementare stabiliți de legislația națională, făcând trimitere în special la articolul 8 alineatul (2) din Legea nr. 12/1981 și la Decretul nr. 202/1994. Hotărârea constată că, inclusiv în lipsa oricăror dovezi concludente („una prueba concluyemente determinada”) ale valorii corecte a garanției, Curtea este în măsură să concluzioneze că valoarea garanției stabilită la numai 585 153 EUR, în mod evident, nu este în conformitate cu respectivele dispoziții juridice. Prin urmare, instanța declară garanția ca fiind insuficientă și neconformă cu legislația aplicabilă și obligă autoritățile spaniole să stabilească un nou nivel de garanție financiară. Această hotărâre a fost confirmată pe deplin în recurs prin hotărârea Curții Supreme (Tribunal Supremo) din 9 iulie 2014. În cele din urmă, astfel cum a fost menționat de autoritățile spaniole, prin concluziile sale din 14 decembrie 2016 Curtea Superioară de Justiție din Catalonia a confirmat că o nouă valoare propusă de 6 979 471,83 EUR pentru întregul sit de la Balsareny/Sallent era adecvată.

(63)

Având în vedere hotărârea națională a Curții Supreme de Justiție din Catalonia din 11 octombrie 2011 care interpretează cu autoritate normele naționale relevante, Comisia consideră că a fost demonstrat faptul că valoarea inițială a garanției financiare pentru situl de la Balsareny/Sallent al Iberpotash, stabilită în 2006 la nivelul de 1 130 128 EUR (inclusiv 585 153 EUR pentru halda de deșeuri Cogulló), a fost insuficientă în mod semnificativ. Prin concluziile sale din 2016, Curtea Superioară de Justiție din Catalonia a confirmat că valoarea totală pentru Balsareny/Sallent ar fi trebuit să fie stabilită în realitate la un nivel de cel puținșase ori mai mare și, cel mai probabil, chiar mai ridicat pentru perioada anterioară anunțării planului Phoenix în 2011 – a se vedea considerentele 73, 80 și 81 de mai jos.

(64)

Cu toate că nu există o hotărâre judecătorească similară în ceea ce privește garanția pentru situl din Súria, există dovezi convingătoare conform cărora constatarea insuficienței clare a nivelului de garanție ar fi fost la fel de probabilă în cazul oricărei acțiuni în instanță. Valoarea garanției inițiale de 773 682,28 EUR (majorată la 828 013,24 EUR în 2008) reflectă în mod proporțional faptul că situl din Súria este mai mic decât cel din Balsareny/Sallent în ceea ce privește masa de deșeuri acumulate și suprafața totală a haldelor de deșeuri (14). În plus, garanția pentru Suria a fost majorată în mod considerabil la 6 160 872,35 EUR în același timp cu cea pentru Balsareny/Sallent (și anume, numai după hotărârea instanței și confirmarea acesteia în recurs) și chiar printr-o proporție mai mare (de peste 7 ori mai mare). Prin urmare, în lipsa altor factori care să explice diferența dintre valorile garanțiilor pentru Súria, pe de o parte, și pentru Balsareny/Sallent, pe de altă parte, valoarea garanției pentru Súria, de asemenea, poate fi considerată ca fiind insuficientă.

(65)

Atât autoritățile spaniole, cât și Iberpotash confirmă în observațiile lor că garanția pentru El Cogulló a fost considerată ca fiind insuficientă de către Curtea Supremă de Justiție din Catalonia. Acestea încearcă să atenueze hotărârea judecătorească afirmând că: (i) instanța a recunoscut că, cel puțin parțial, situația datează din 1929; (ii) instanța a admis că nu are nicio dovadă concludentă; și (iii) instanța nu a constatat nicio încălcare concretă a unei anumite norme juridice. Cu toate acestea, niciunul dintre aceste argumente cu privire la hotărâre nu afectează constatarea insuficienței garanției. Faptul că autoritățile spaniole au revizuit efectiv valoarea garanției în urma confirmării hotărârii în recurs și au prezentat-o instanței spre aprobare confirmă relevanța hotărârii. În plus, hotărârea din 11 octombrie 2011 se referă în mod explicit la dispozițiile legislative relevante prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Legea nr. 12/1981 și în Decretul 202/1994.

(66)

În afară de constatarea oficială din partea unei instanțe naționale, ancheta a evidențiat mai multe alte elemente de probă care confirmă constatarea că nivelul inițial al garanției financiare a fost scăzut în mod nejustificat.

(67)

În primul rând, părțile terțe au prezentat transcrieri oficiale ale audierii în fața Comitetului pentru mediu din cadrul Parlamentului catalan din 2 octombrie 2013, cu declarații explicite ale directorului general pentru mediu la Generalitat de Catalunya potrivit cărora garanțiile au fost în mod clar insuficiente. Directorul general a sugerat că suma garantată solicitată ar putea ajunge până la 200 de milioane EUR. Cu toate că transcrierea unei dezbateri politice în parlament nu conține nicio justificare pertinentă pentru suma transmisă și, prin urmare, trebuie să fie tratată cu prudență, ordinele de mărime și diferența față de valoarea reală confirmă concluziile experților în domeniu, care au considerat valoarea garanțiilor stabilite în 2006 și 2008 ca fiind în mod clar insuficientă.

(68)

În al doilea rând, reclamantul a prezentat un studiu din august 2012 pe care l-a comandat de la experți în mediu („studiul ERF”). Studiul este un sondaj la nivel de experți care analizează și compilează informațiile existente la scară largă (juridice, academice sau care rezultă din anchete de piață) pe tema respectivă. Studiu ERF a analizat situația existentă în ceea ce privește impactul asupra mediului al siturilor miniere ale Iberpotash și a estimat evoluții viitoare în ceea ce privește cantitatea totală de materii acumulate pe haldele de deșeuri. Acesta concluzionează că impactul asupra mediului al haldelor de deșeuri a fost semnificativ și se preconizează să crească în continuare în viitor.

(69)

Pe baza informațiilor disponibile, studiul ERF estimează următoarea evoluție a volumului de deșeuri acumulate în haldele de deșeuri din Suria și Sallent până la sfârșitul activităților miniere în 2035:

Tabelul 1

Acumularea estimată de deșeuri în haldele din Suria și Sallent

(70)

În plus, studiul ERF analizează posibile opțiuni pentru restaurarea haldelor de deșeuri, inclusiv: (i) rambleierea deșeurilor în minele subterane; (ii) dizolvarea sării conținute în haldele de deșeuri prin pomparea apei și eliminarea saramurii rezultate fie în mare, fie în subteran; sau (iii) acoperirea haldelor de deșeuri cu un material care previne infiltrarea apei de ploaie și care previne scurgerile de săruri în mediu. Acesta concluzionează că, în situația siturilor Iberpotash, cea mai adecvată metodă este acoperirea haldelor de deșeuri. Aceasta este o metodă mai degrabă simplă și bine cunoscută, fiind deja utilizată într-o serie de cazuri, inclusiv chiar de autoritățile catalane. În plus, aceasta este metoda cea mai adecvată pentru restaurarea de către administrațiile publice în cazul în care societatea minieră nu își îndeplinește obligațiile, întrucât, spre deosebire de alte metode, aceasta nu necesită nicio instalare suplimentară de infrastructuri industriale semnificative. În consecință, studiul FER calculează costurile preconizate de restaurare a siturilor Iberpotash prin acoperirea haldelor.

(71)

Calculul costurilor estimate se bazează pe analiza costurilor unitare ale componentelor individuale ale acoperirii pentru halda de deșeuri, care rezultă în urma unei cercetări de piață realizate de către experți asupra furnizorilor de diferite lucrări și bunuri implicate și utilizând date privind prețurile din 2012 publicate de Institutul de Tehnologie și Construcții din Catalonia (Institut de Tecnologia de la Construcció de Catalunya – ITeC). Pentru comparație, studiul utilizează, de asemenea, costurile totale ale restaurărilor pentru diferite opțiuni de restaurare, astfel cum a fost estimat în studiul realizat în 2001 de către Symonds Group pentru DG Mediu din cadrul Comisiei Europene (15). De asemenea, acesta include costurile de întreținere și de control al haldelor acoperite pentru încă 10 ani după finalizarea acoperirii. Aceste costuri unitare sunt aplicate în continuare la cantitatea estimată a deșeurilor din halde în trei momente diferite: (i) cantitățile reale în 2012; (ii) cantitățile preconizate în 2015 (anul începerii preconizate a producției de sare din deșeuri într-o nouă instalație în Suria); și (iii) cantitățile preconizate în 2035 (atunci când activitățile miniere ale Iberpotash sunt programate să fie oprite). Costurile totale de restaurare rezultate în aceste perioade sunt rezumate în tabelul următor:

Tabelul 2

Costuri de restaurare estimate în conformitate cu studiul ERF

(72)

Pe această bază, studiul ERF consideră că valoarea garanției financiare pe baza noilor norme legislative din Decretul regal 975/2009 ar trebui în mod cert să nu fie mai scăzută decât costurile de bază ale restaurării în 2012 în valoare de 71 de milioane EUR pentru ambele situri, iar valoarea sa corespunzătoare, luând în considerare costurile totale în viitor, ar trebui mai degrabă să fie de aproximativ 100 de milioane EUR.

(73)

În cele din urmă, studiul ERF analizează impactul extracției și al comercializării planificate a sării din halde pe baza planului Phoenix anunțat recent, care a început să fie pus în aplicare în 2012. Luând în considerare diferite scenarii în ceea ce privește producția preconizată de potasă și de sare în viitor (inclusiv cele mai ambițioase planuri ale Iberpotash de a vinde anual 1,5 milioane de tone de sare), studiul ERF concluzionează că, în oricare dintre aceste scenarii, planul Phoenix doar ar încetini, nu ar stopa creșterea anuală continuă a cantității totale de deșeuri acumulate la siturile Iberpotash. În cel mai optimist scenariu, planul Phoenix ar conduce la o reducere totală a deșeurilor depozitate în halde la 1 213 kt pe an (în comparație cu 1 979 kt pe an fără planul Phoenix). Prin urmare, în timp ce planul Phoenix are un rol semnificativ prin reducerea acumulării anuale de deșeuri cu până la aproape 40 %, studiul ERF consideră că planul Phoenix nu poate fi considerat o măsură autonomă de restaurare, ci mai degrabă un factor de atenuare, întrucât acesta va determina cel mult încetinirea creșterii haldelor de deșeuri existente, însă nu eliminarea lor.

(74)

Iberpotash susține că studiul ERF nu poate servi ca bază pentru calcularea valorii garanției, întrucât chiar aceasta recunoaște că nu se bazează pe dispozițiile relevante ale Decretului 202/1994 și deoarece studiul conține o serie de afirmații și date inexacte și imprecise.

(75)

Comisia recunoaște că studiul nu respectă dispozițiile relevante ale Decretului 202/1994 și se concentrează mai degrabă pe condițiile din Decretul regal 975/2009 care transpune Directiva privind deșeurile extractive, cu axare pe costurile estimate de restaurare. Cu toate acestea, rezultatele sale, care indică respectivele costuri estimate de restaurare pentru siturile individuale ale Iberpotash, se bazează pe o metodologie solidă și pe ipoteze rezonabile, astfel cum este descris mai sus în considerentele 68-73 și, prin urmare, sunt într-adevăr relevante pentru calcularea garanțiilor, de asemenea, în temeiul Decretului nr. 202/1994. Acest lucru este demonstrat în special de articolul 2 alineatul (4) litera (h) din Decretul 202/1994, care se referă la costurile legate de orice alte măsuri de restaurare specifice care pot fi necesare și, prin urmare, nu limitează calcularea la măsurile enumerate individual la punctele anterioare din articolul 2 (16).

(76)

În plus, relevanța amplorii daunelor aduse mediului și costurile preconizate de restaurare sunt evidente de asemenea, cel puțin implicit, din modul de redactare a hotărârii Curții Superioare de Justiție din Catalonia de la 11 octombrie 2011, care, în ceea ce privește valoarea garanțiilor financiare, afirmă: „dispoziția esențială și principală este articolul 8 alineatul (2) din Legea nr. 12/1981 […], care prevede că, în orice caz, în ceea ce privește restaurarea, suma ar trebui să fie stabilită pe baza zonei afectate de restaurare, a costurilor totale ale restaurării sau pe baza ambelor criterii […] («el precepto cardinal y central del caso es el artículo 8.2 de Ley 12/1981[…] al disponer que en cualquier caso, en lo referente a la restauración, la cuantía debe fijarse en función de la superficie afectada por la restauración, por el coste global de la restauración o por ambos aspectos conjuntamente […]»)” și care concluzionează ulterior că autorizația nu este în conformitate cu dreptul aplicabil deoarece „nu a stabilit garanțiile în speță în conformitate cu limitele legale […] («no ha establecido une fianza ajustada al caso en los límites legales […]»)”. În cele din urmă, aceste costurile preconizate de restaurare sunt relevante în mod clar pentru calcularea garanției în conformitate cu articolul 43 din Decretul regal 975/2009 aplicabil Iberpotash începând cu 1 mai 2014.

(77)

În plus, Comisia remarcă faptul că, în afară de o critică generală și imprecisă a presupuselor ipoteze inexacte și incorecte ale studiului ERF, nici autoritățile spaniole, nici Iberpotash nu identifică acele presupuse inexactități și ipoteze incorecte sau nu furnizează niciun argument specific sau nu propun nicio altă estimare alternativă proprie a costurilor totale de restaurare pentru siturile Iberpotash.

(78)

Autoritățile spaniole susțin că valorile garanțiilor au respectat criteriile prevăzute în dreptul național luând în considerare costurile preconizate în conformitate cu planul de restaurare existent la momentul respectiv. În plus, Iberpotash și-a prezentat propriul studiul de specialitate cu scopul de a demonstra că garanția a fost suficientă în ceea ce privește ambele criterii prevăzute în legislația națională, și anume dimensiunea zonei afectate și costurile estimate de restaurare.

(79)

Cu toate acestea, astfel cum s-a explicat mai sus, conformitatea cu criteriile prevăzute de dreptul național în mod clar nu a fost confirmată de hotărârea judecătorească. În plus, măsurile prevăzute în planul de restaurare și luate în considerare în studiul prezentat de Iberpotash s-au limitat la construirea de canale perimetrice, de bazine pentru saramura de ploaie colectată și la măsuri similare care vizează limitarea poluării, dar care în mod clar nu conduc la o restaurare permanentă a haldelor de deșeuri. Prin urmare, studiul nici nu include, nici nu cuantifică măsuri corespunzătoare de restaurare pentru calculul costurilor preconizate. Având în vedere faptul că respectivele costuri reale preconizate de restaurare sunt relevante pentru calculul garanției financiare atât în temeiul dreptului catalan (a se vedea considerentul 75 de mai sus), cât și al dreptului Uniunii, concluziile studiului furnizat de Iberpotash nu pot servi ca bază pentru calcularea valorii integrale și corecte a garanțiilor. Astfel cum s-a arătat nu numai de studiul ERF, ci și prin exemple de halde de deșeuri similare din Franța sau Germania (17), o astfel de restaurare implică, de regulă, fie: (a) îndepărtarea totală a haldelor (de exemplu, rambleierea materialului în subteran); (b) desalinizarea treptată a haldelor prin pomparea apei în halde și colectare saramurii rezultate; sau (c) acoperirea permanentă a haldelor. Cu toate acestea, astfel de măsuri de restaurare corespunzătoare sunt mult mai costisitoare decât construcția de canale perimetrice, de bazine pentru saramura de ploaie colectată și măsuri similare care vizează exclusiv limitarea poluării. Acest lucru este demonstrat, de asemenea, de costurile de acoperire a haldei de la Vilafruns, care s-au ridicat la 7,9 milioane EUR (fără a include costurile anuale de întreținere). Având în vedere că Vilafruns, cu aproximativ 3 milioane de tone de material de sare, este o haldă mică în comparație cu halda activă Cogulló (Balsareny/Salent), cu 41 de milioane de tone, sau cu halda Fusteret (Suria), cu 22 de milioane de tone, costurile totale de restaurare a acestor mine active și de acoperire a haldelor de deșeuri conexe sunt susceptibile să fie semnificativ mai mari decât costurile pentru Vilafruns.

(80)

În continuare, Iberpotash susține că respectiva cantitate de deșeuri din haldele de deșeuri va fi redusă în mod semnificativ datorită planului său Phoenix anunțat în 2011, care vizează prelucrarea deșeurilor din haldele de deșeuri pentru a produce sare tehnică care urmează să fie vândută pe piață. Ca parte a acestui proiect, Iberpotash planifică să construiască o instalație de extracție de sare care să extragă sare din deșeurile produse în timpul activităților sale de extracție de potasă, precum și să vândă această sare pe piață. Aceasta se așteaptă să înceapă cu vânzarea anuală a aproximativ 750 de mii de tone de sare și ulterior intenționează să crească această cantitate până la 1,5 milioane de tone de sare pe an.

(81)

Cu toate acestea, în pofida faptului că, în principiu, planul de a prelucra și a comercializa cel puțin o parte din deșeuri ar putea să reducă volumul și salinitatea haldelor și, prin urmare, costurile estimate de restaurare, acest plan a fost anunțat de Iberpotash abia în 2011 și punerea lui în aplicare începând cu 2012 este încă în curs. Prin urmare, planul Phoenix în mod clar nu ar fi trebuit luat în considerare pentru stabilirea valorii garanțiilor în 2006 și 2008, întrucât acesta era încă prea nesigur la momentul respectiv.

(82)

Având în vedere considerațiile de mai sus, Comisia consideră că dovezile colectate și rapoartele de expertiză depuse confirmă constatarea instanței naționale conform căreia valorile inițiale ale garanțiilor financiare au fost în mod clar insuficiente pentru a asigura restaurarea corespunzătoare.

(83)

Prin urmare, Comisia consideră că garanțiile financiare stabilite de autoritățile spaniole în 2006 și 2008 într-adevăr au fost mai scăzute decât nivelul necesar în mod normal în conformitate cu legislația națională aplicabilă. Prin urmare, Iberpotash a obținut un avantaj economic sub forma unor comisioane bancare mai mici plătite anual pentru garanția financiară. Întrucât, potrivit Iberpotash, comisioanele sale bancare pentru garanții s-au ridicat la 1 % din valoarea garanțiilor pe an, un nivel total mult mai scăzut al garanțiilor a scăzut comisioanele bancare relevante plătite de Iberpotash în consecință și, prin urmare, a redus costurile acesteia comparativ cu alți operatori ale căror garanții trebuiau să respecte legea. Prin urmare, Comisia consideră că Iberpotash a beneficiat de un avantaj economic datorită nivelului redus al garanțiilor financiare.

(84)

Argumentele prezentate de autoritățile spaniole și de Iberpotash potrivit cărora autoritățile publice nu au oferit niciun avantaj sau tratament preferențial în favoarea Iberpotash ca rezultat al aplicării riguroase a normelor relevante nu pot fi acceptate, întrucât s-a stabilit mai sus că deciziile autorităților publice au condus la un nivel al garanțiilor financiare care a fost mai scăzut decât cel solicitat în mod normal. În plus, argumentul potrivit căruia, în realitate, dreptul catalan era mai strict decât normele similare la nivel național sau din alte regiuni ale Spaniei nu este relevant, întrucât astfel de costuri sunt specifice fiecărui sit, iar normele relevante privind garanțiile financiare care trebuiau să fie stabilite de Iberpotash sunt cele aplicabile în Catalonia, unde erau situate haldele de deșeuri. Iberpotash a fost autorizată de autoritățile publice să mențină garanții financiare mai scăzute decât cele solicitate în mod normal de legislația catalană aplicabilă acesteia și, prin urmare, a beneficiat de un avantaj selectiv sub forma unor comisioane bancare mai scăzute pentru garanțiile reduse în comparație cu alți operatori aflați într-o situație similară.

(85)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura 1 a oferit Iberpotash un avantaj economic selectiv.

(86)

În ceea ce privește criteriul resurselor de stat, reclamantul susține că o garanție scăzută care nu acoperă costurile totale de restaurare prezintă un (potențial) transfer de resurse de stat. Se presupune că acesta ar constitui un risc ca, în cazul în care Iberpotash nu își îndeplinește obligațiile în ceea ce privește restaurarea siturilor sale, statul să fie nevoit să suporte aceste costuri. Reclamantul face referire la decizia Comisiei în cazul Georgsmarienhütte (18), în care Comisia a considerat ca fiind ajutor de stat o scutire de la obligațiile de protecție a mediului ale unui producător de oțel în ceea ce privește reciclarea și eliminarea prafului industrial.

(87)

Autoritățile spaniole și Iberpotash susțin că, inclusiv în cazul în care garanția ar fi mai mică decât este necesar, Iberpotash ar avea în continuare obligația generală de a restaura siturile sale și ar fi obligată să plătească costurile acestei restaurări. Aceste costuri nu sunt limitate în niciun fel la valoarea garanției financiare. Prin urmare, statul nu exonerează Iberpotash de obligațiile sale financiare. În plus, orice risc ca, în viitor, Iberpotash să nu fie în măsură să acopere toate costurile respective și ca statul să fie nevoit să intervină din resurse de stat este foarte îndepărtat și puțin probabil, având în vedere situația financiară bună a societății-mamă a Iberpotash. Autoritățile spaniole susțin că, în cazul în care, în viitor, Iberpotash nu îndeplinește aceste obligații, există suficiente active ale Iberpotash în Spania care ar putea fi confiscate de către autorități pentru a acoperi costurile de restaurare.

(88)

Comisia remarcă faptul că garanțiile avute în vedere în speță nu sunt examinate în temeiul normelor privind ajutoarele de stat în ceea ce privește valoarea taxei eventual neîncasate, având în vedere riscurile sau expunerea suportată de garant (și anume, o bancă privată, nu de stat), ci în ceea ce privește riscul pentru stat în cazul în care suma garantată este mai mică decât costurile efective ale daunelor aduse mediului și în cazul în care societatea garantată nu plătește sau nu poate plăti integral costurile de restaurare.

(89)

În ceea ce privește cazul precedent invocat de reclamant, cazul Georgsmarienhütte a fost diferit în mod semnificativ în măsura în care Landul Saxonia Inferioară și-a asumat în mod clar responsabilitatea pentru eliminarea prafului și a plătit efectiv 64,64 milioane DEM pentru această eliminare. Acest lucru nu este valabil în cazul de față deoarece, indiferent de valoarea garanției, Iberpotash rămâne responsabilă pentru restaurarea siturilor sale miniere, iar autoritățile spaniole, până în prezent, nu s-au angajat să plătească niciun cost de restaurare în locul Iberpotash. Prin urmare, cazul Georgmarienhütte nu poate constitui un precedent pentru cazul de față.

(90)

Garanția financiară a Iberpotash este furnizată sub forma unei garanții bancare care nu este disponibilă în mod liber pentru stat. Aceasta poate fi utilizată doar pentru măsuri strict definite de lege, în special pentru finanțarea eliminării deșeurilor, restaurarea sitului și alte măsuri de protecție a mediului în cazul în care Iberpotash nu își îndeplinește obligațiile de protecție a mediului. Statul nu obține nicio dobândă la fondurile garanției sau niciun alt avantaj financiar care ar putea fi redus în cazul unei valori mai scăzute a garanției. În plus, până în prezent, statul nu s-a aflat într-o poziție în care ar fi necesar să utilizeze garanția pentru oricare dintre scopurile menționate mai sus. Cu toate acestea, deși până în prezent valoarea redusă a garanției nu a condus la niciun efect real asupra resurselor de stat, această simplă împrejurare nu exclude existența unui posibil efect asupra resurselor de stat din cauza riscului crescut ca statul să fie obligat să își cheltuiască resursele în viitor.

(91)

Într-adevăr, crearea unui risc concret de impunere a unei sarcini suplimentare pentru stat în viitor este suficientă în sensul îndeplinirii noțiunii de ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat (19). Curtea de Justiție a susținut, de asemenea, că legătura cu resursele de stat a unei măsuri de ajutor de stat și efectul asupra acestora nu trebuie să fie directă pentru ca acest criteriu să fie îndeplinit.

(92)

Scopul unor astfel de garanții financiare este de a asigura că societățile de exploatare minieră păstrează suficiente resurse pentru a acoperi viitoarele costuri de restaurare, indiferent care ar fi situația lor financiară în viitor (adesea mai degrabă îndepărtat). Prin urmare, este evident că, în cazul în care valoarea garanției este în mod semnificativ mai mică decât costurile preconizate de restaurare, există cel puțin un risc crescut ca resursele de stat să fie afectate în viitor. Acest risc de posibile costuri pentru bugetul public este în mod clar mai ridicat decât în cazul în care suma garantată ar fi fost stabilită corect în conformitate cu legislația aplicabilă, luând în considerare în mod corespunzător costurile preconizate de restaurare. Dacă aceste resurse sunt semnificativ mai mici decât este necesar, în cele din urmă resursele de stat ar trebui să acopere o parte mai mare a costurilor în cazul în care Iberpotash, din orice motiv, nu este dispusă sau nu este în măsură să facă acest lucru. În plus, în cazul imposibilității Iberpotash de a plăti cheltuielile de restaurare în viitor, presupusa posibilitate ca autoritățile spaniole să confiște activele Iberpotash nu este susceptibilă să aducă resurse suplimentare semnificative, întrucât singurele active spaniole ale Iberpotash (și ale întregului grup ICL) sunt instalațiile sale de extracție de potasă. Cu toate acestea, odată ce minele de potasă sunt închise, valoarea acestor active este îndoielnică.

(93)

Faptul că statul ar fi obligat să intervină din proprie inițiativă în cazul în care Iberpotash nu este dispusă sau nu este în măsură să ia măsurile de restaurare necesare în ceea ce privește haldele sale de deșeuri este bine stabilit în legislația aplicabilă.

(94)

În primul rând, în temeiul articolului 102 din Legea 39/2015 (20), statul poate lua măsuri în locul părții responsabile din punct de vedere legal pentru adoptarea acestor măsuri. Spania ar trebui: (i) să impună societății Iberpotash să ia măsuri definite în mod specific; (ii) să informeze Iberpotash că, în caz contrar, administrația va adopta ea însăși aceste măsuri, precum și la ce preț; (iii) să pună în aplicare aceste măsuri; și (iv) să încerce să recupereze costurile de la Iberpotash, ceea ce, prin definiție, nu va fi posibil dacă Spania trebuie să execute garanția financiară insuficientă. Cu toate că această decizie este facultativă în mod formal, în cazul în care Iberpotash nu își îndeplinește obligațiile de a-și restaura instalațiile, Spania nu ar avea altă opțiune decât să plătească în avans pentru această restaurare, întrucât, în caz contrar, Spania nu și-ar respecta propriile obligații.

(95)

În al doilea rând, astfel cum s-a menționat în considerentul 13, Spania este posibil să își încalce obligațiile în conformitate cu Directiva privind deșeurile extractive și Directiva-cadru privind apa. Prin urmare, în cazul în care Iberpotash își abandonează instalațiile după epuizarea resurselor minerale și nu restaurează aceste instalații, având în vedere garanția insuficientă, singura modalitate pentru Spania de a-și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul acestor directive și, în cele din urmă, de a evita penalități cu titlu cominatoriu zilnice impuse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene este de a plăti pentru îndepărtarea vârfurilor de sare sau pentru o restaurare la fel de eficientă.

(96)

În al treilea rând, în temeiul dispozițiilor din Legea spaniolă 27/2006 din 18 iulie 2006 (21), autoritățile spaniole pot fi obligate să respecte obligațiile care le revin în temeiul legislației privind protecția mediului. Orice organizație neguvernamentală care îndeplinește criteriile prevăzute de Legea nr. 27/2006 poate, în cazul unei încălcări în materie de protecție a mediului enumerate la articolul 18 alineatul (1) din Legea 27/2006 (inclusiv, de exemplu, încălcări referitoare la obligațiile în domeniul protecției apei), să acționeze în justiție pentru a obliga administrația să își respecte obligațiile de protecție a mediului.

(97)

În al patrulea rând, Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (22) precizează la articolul 6 alineatul (3) că, în cazul în care un operator responsabil să ia măsuri de reparare cu privire la daunele aduse mediului nu se achită de obligațiile sale, autoritatea competentă poate lua ea însăși, în ultimă instanță, aceste măsuri. În mod similar, în temeiul articolului 5 alineatul (3), în cazul în care operatorul nu reușește să facă acest lucru, autoritățile competente pot să ia măsurile de prevenire necesare pentru a elimina o amenințare iminentă de producere a unei daune asupra mediului. În cazul în care Iberpotash nu ia măsurile necesare de restaurare de îndată ce activitățile sale miniere sunt închise, haldele de deșeuri nerestaurate pot deveni o amenințare iminentă pentru mediu, necesitând, în ultimă instanță, o acțiune de reparare sau de prevenire de către autoritățile publice competente.

(98)

În cele din urmă, însăși autoritățile spaniole indică (23) faptul că, în conformitate cu articolul 9 din Legea 12/1981, în cazul în care operatorul nu își respectă obligațiile, Administratión de la Generalitat poate executa cu forță aceste măsuri pe cheltuiala operatorului. Acestea arată că, în practică, administrația pune în aplicare măsurile relevante, care ulterior sunt finanțate din garanția financiară sau, în cazul în care garanția nu este suficientă, din vânzarea activelor operatorului. Prin urmare, în cazul în care garanția financiară este în mod semnificativ mai scăzută decât este necesar, administrația publică se confruntă cu riscul ca activele operatorului să nu fie suficiente pentru a finanța măsurile relevante executate de aceasta. Aceasta confirmă faptul că o garanție financiară prea scăzută crește riscul ca măsurile de restaurare adoptate de administrație să nu fie acoperite suficient de activele operatorului (în special în cazul în care acesta nu are alte activități spaniole, precum în cazul Iberpotash) și ar trebui să fie plătite din resurse publice.

(99)

Prin urmare, un nivel de garanții care este în mod semnificativ mai scăzut decât este necesar conform legislației expune statul la un risc concret de sarcini suplimentare asupra resurselor sale. În consecință, riscul sporit de sarcină suplimentară pentru stat este suficient de concret pentru a constitui cel puțin un potențial impact asupra resurselor de stat din cauza unui nivel excesiv de scăzut al garanției financiare.

(100)

Nivelul garanțiilor financiare care trebuie să fie stabilite de Iberpotash a fost prevăzut de deciziile administrative ale Generalitat de Catalunya, care a aprobat autorizațiile de funcționare pentru activitatea sa de extracție de potasă. Având în vedere că noțiunea de stat (membru) în sensul aplicării articolului 107 alineatul (1) din TFUE cuprinde toate nivelurile de autorități publice, indiferent dacă este vorba despre o autoritate națională, regională sau locală, decizia de a aplica un nivel redus de garanții financiare este imputabilă statului.

(101)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura 1 a implicat un transfer de resurse de stat și este imputabilă statului.

(102)

Comisia consideră că respectivele costuri reduse ale Iberpotash, din cauza unui nivel de garanții financiare care este mai scăzut decât cel impus de legislația relevantă, sunt de natură să denatureze concurența pe piețele pe care Iberpotash este activă – în principal piețele de potasă și sare. Conform explicațiilor de mai jos (a se vedea considerentul 110 și următoarele), această reducere a costurilor a ajuns în perioada relevantă la aproximativ 1,8 milioane EUR și, prin urmare, contrar afirmațiilor autorităților spaniole, nu a fost neglijabilă.

(103)

În plus, faptul că Iberpotash este singurul producător spaniol de potasă nu exclude o posibilă denaturare a concurenței, întrucât, în mod evident, piața geografică relevantă este mai extinsă decât piața națională spaniolă. Comisia a considerat deja în 1993 că piața potasei este mai extinsă decât Spania, incluzând, de asemenea, Franța, Regatul Unit și alte state membre cu excepția Germaniei (24). În plus, în raportul său de sustenabilitate din 2014 (25), Iberpotash indică faptul că doar 23 % din producția sa de potasă și sare este vândută în Spania, în timp ce 50 % merge către alte țări europene, 18 % către America de Sud și, de asemenea, există alte vânzări către America de Nord, Africa și Asia. În toate aceste regiuni, Iberpotash concurează cu alți producători de potasă și sare, iar această concurență este susceptibilă să fie afectată de costurile scăzute în mod artificial ale Iberpotash.

(104)

În cele din urmă, posibila denaturare a concurenței nu este pusă sub semnul întrebării de argumentul Iberpotash potrivit căruia, indiferent de nivelul garanțiilor financiare, obligațiile sale de protecție a mediului rămân aceleași (și anume, asigurarea restaurării siturilor sale și prevenirea poluării) și, în orice caz, aceasta trebuie să mențină provizioane care să acopere eventualele răspunderi pentru protecția mediului. În plus față de aceste provizioane contabile, obligația de a menține garanțiile financiare specifice în conformitate cu legislația relevantă reprezintă, în realitate, costuri de funcționare normale, dar specifice suportate de Iberpotash – sau de orice altă societate minieră care face obiectul acelorași norme – ca urmare a comisioanelor pe care banca le aplică pentru instituirea și menținerea garanției și, în consecință, nivelul lor redus în mod nejustificat are potențialul de a favoriza Iberpotash și de a denatura concurența.

(105)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura 1 are potențialul de a denatura concurența.

(106)

Astfel cum s-a menționat deja mai sus, piețele de potasă și sare sunt în mod clar piețe transfrontaliere, 50 % din producția Iberpotash fiind exportată către alte țări europene. În consecință, nivelul redus al garanțiilor financiare este de natură să afecteze schimburile comerciale între statele membre ale UE.

(107)

Prin urmare, argumentul Iberpotash potrivit căruia piețele de sare sunt doar naționale sau chiar regionale din cauza costurilor ridicate de transport nu este susținut de cifrele furnizate de Iberpotash în raportul său de sustenabilitate din 2014, având în vedere faptul că 80 % din producția sa de sare este exportată nu numai în alte țări europene, ci și în Asia, Africa de Nord și America. În plus, observațiile Iberpotash privind decizia de inițiere a procedurii sunt contradictorii în ceea ce privește acest punct deoarece susțin, pe de o parte, că piața pentru sare este națională sau chiar regională și, pe de altă parte, că un producător de sare francez este concurentul său direct și încearcă să excludă Iberpotash de pe piață.

(108)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura 1 afectează schimburile comerciale în interiorul UE.

(109)

Stabilirea valorii efective a ajutorului necesită, în primul rând, stabilirea cel puțin a unei valori aproximative „corecte” a garanției financiare în conformitate cu normele legislative aplicabile în perioada în cauză. În continuare, valoarea ajutorului ar corespunde diferenței dintre valoarea preconizată a comisioanelor bancare pe care Iberpotash ar fi trebuit să le plătească pentru a constitui valoarea garanției stabilită în mod corect și valoarea efectivă a comisioanelor bancare pe care le-a plătit societatea.

(110)

Partea terță susține că valoarea ajutorului nu ar trebui să se limiteze la comisioanele bancare reduse, ci ar trebui să includă, de asemenea, necesitatea de a oferi garanții suficiente băncii sub formă de rezerve financiare. Cu toate acestea, având în vedere faptul că valoarea garanțiilor „corectate”, astfel cum este estimată mai jos, este relativ modestă dată fiind cifra de afaceri anuală a Iberpotash (aproximativ 300 de milioane EUR) și a întregului grup ICL (5,4 miliarde USD), este puțin probabil că garantarea unei valori mai ridicate a garanției ar necesita costuri suplimentare semnificative pentru societate.

(111)

Având în vedere faptul că, potrivit autorităților spaniole, Curtea Superioară de Justiție din Catalonia a constatat în decembrie 2016 că suma majorată de 6 979 471,83 EUR pentru situl din Balsareny/Sallent este conformă cu legislația în vigoare, Comisia consideră că, în prezent, valoarea „corectă” a garanțiilor pentru Balsareny/Sallent corespunde acestei valori aplicabile în prezent aprobate de curte.

(112)

În plus, prin analogie (a se vedea, de asemenea, considerentul 64 de mai sus), Comisia consideră că suma de 6 160 872,35 EUR pentru garanția pentru Suria, aplicabilă din 2015, poate fi considerată, de asemenea, conformă cu legislația aplicabilă. În pofida faptului că nu există nicio concluzie autoritativă a Curții cu privire la acest sit, valoarea majorată a garanției pentru un sit mai mic în Suria este, în realitate, aproape comparabilă cu valoarea aprobată pentru Balsareny/Sallent. Aceasta confirmă faptul că valoarea poate fi considerată ca fiind adecvată și conformă cu legislația aplicabilă.

(113)

Prin urmare, valoarea corectă a garanțiilor în prezent corespunde în total sumei de 13 140 344,18 EUR.

(114)

Cu toate acestea, calculul acestei valori ia în considerare planul Phoenix, anunțat în 2011 și pus în aplicare treptat începând cu 2012. Planul prevede, printre altele, investiții într-o instalație de extracție de sare cu scopul de a prelucra și a comercializa sarea conținută în deșeurile provenite din exploatarea minieră de potasă. Conform acestui plan, în cele din urmă, Iberpotash ar trebui să vândă anual aproximativ 1,5 milioane de tone de sare.

(115)

Comisia este de acord cu studiul ERF în privința faptului că planul Phoenix ca atare nu poate fi considerat o măsură de restaurare și, în realitate, nu ar stopa creșterea depozitelor de deșeuri în timpul funcționării minelor. Cu toate acestea, Comisia recunoaște, de asemenea, afirmațiile Iberpotash și ale autorităților spaniole potrivit cărora planul are un impact asupra costurilor totale preconizate de restaurare. Studiu ERF nu ia în considerare faptul că prelucrarea și vânzările de sare sunt susceptibile să continue, de asemenea, odată ce activitățile de exploatare a potasei sunt oprite. Prin urmare, planul Phoenix ar putea să contribuie la eliminarea treptată a haldelor de deșeuri în viitor și, ca atare, poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului adecvat al garanțiilor, astfel cum este cazul nivelurilor crescute de garanții propuse în 2015 și, cel puțin pentru Balsareny/Sallent, confirmate de instanța de trimitere.

(116)

Cu toate acestea, acest lucru înseamnă că nivelul actual al garanțiilor financiare nu poate fi considerat adecvat pentru perioada de dinainte de inițierea planului Phoenix în 2012. În pofida faptului că, inclusiv înainte de anunțarea planului Phoenix, Iberpotash a prelucrat și a comercializat cantități mai degrabă mici de sare din haldele sale de deșeuri, cea mai mare parte a deșeurilor de sare era acumulată pur și simplu în haldele de deșeuri, în speranța că aceasta ar putea fi utilizate în scop comercial în viitor (26). Cu toate acestea, nu a existat niciun plan concret cu privire la modul și momentul creșterii instalației de prelucrare a sării astfel încât cantitățile de deșeuri de sare eliminate în acest mod să fie mai semnificative și, prin urmare, să aibă un impact semnificativ asupra viitoarelor costuri de restaurare. În consecință, în ceea ce privește perioada de dinainte de lansarea planului Phoenix, această viitoare reducere mai degrabă ipotetică a haldelor de deșeuri, generată de prelucrarea și vânzarea de cantități semnificative de sare, nu ar trebui să fie luată în considerare.

(117)

Prin urmare, Comisia trebuie să ia în considerare alte dovezi disponibile pentru a estima valoarea aproximativă „corectă” a garanțiilor în perioada 2006-2011 pe baza costurilor de restaurare, astfel cum au fost preconizate la momentul respectiv, fără a lua în considerare impactul planului Phoenix.

(118)

Astfel cum s-a explicat deja mai sus (a se vedea considerentele 68-81), cele mai fiabile estimări ale costurilor totale preconizate de restaurare (fără planul Phoenix) au fost furnizate în studiul ERF prezentat de reclamant. Comisia consideră credibile ipotezele respectivului raport de expertiză, întrucât acestea se bazează în mare parte pe studii de piață și analize comparative cu situri similare din alte părți ale lumii. În schimb, astfel cum s-a explicat mai sus, studiul furnizat de Iberpotash nu poate fi considerat o estimare fiabilă a costurilor preconizate de restaurare deoarece nu ia în considerare măsuri de restaurare corespunzătoare (a se vedea considerentul 79).

(119)

Studiu ERF estimează că respectivele costuri totale de restaurare se ridică la cel puțin 71 de milioane EUR. În plus, toate celelalte indicații ale posibilelor sumele corecte din studiul ERF sau din alte surse (a se vedea secțiunea 5.1.1.1 de mai sus) sunt chiar mai mari. Prin urmare, Comisia consideră că, în absența oricărei estimări mai bune pentru perioada 2006-2011, costurile preconizate relevante de restaurare care trebuie să fie luate în considerare se ridică la 71 de milioane EUR (24,8 milioane EUR pentru Suria și 46,2 milioane EUR pentru Balsareny/Sallent).

(120)

În cele din urmă, în temeiul articolului 3 din Decretul nr. 202/1994 (legislația aplicabilă în perioada respectivă), valoarea rezultată a garanției financiare pe baza articolului 2 (și anume, pe baza costurilor preconizate de restaurare) ar trebui să fie redusă cu 50 % pentru activitățile miniere care nu sunt situate în situri naturale de interes special (inclusiv siturile Ibepotash).

(121)

Prin urmare, pe baza dovezilor disponibile, Comisia consideră că valoarea „corectă” a garanțiilor financiare pentru activitățile miniere ale Iberpotash se ridică la cel puțin 12,4 milioane EUR pentru Suria (pentru perioada 2006-2011) și 23,1 milioane EUR pentru Balsareny/Sallent (pentru perioada 2008-2011).

(122)

Potrivit Iberpotash, costurile actuale ale garanției se ridică la 1 % din valoarea garanției pe an. Utilizând valorile corecte de mai sus ale garanției pentru cele două perioade relevante, ajutorul total acordat Iberpotash sub forma unor comisioane de garanție mai scăzute s-ar ridica în consecință în fiecare an la 1 % din diferența dintre valoarea „corectă” și valoarea efectivă stabilită pentru anul respectiv, astfel cum se arată în tabelul de mai jos.

Tabelul 3

Calcularea valorii ajutorului

(123)

Prin urmare, suma totală a ajutorului acordat Iberpotash sub forma unor comisioane bancare mai scăzute pentru nivelul redus al garanțiilor pentru întreaga perioadă 20062016 se ridică la 1 864 622 EUR.

Acest ajutor a fost acordat în momentul în care nivelurile reduse ale garanțiilor au fost stabilite în autorizațiile de mediu eliberate de autoritățile spaniole, și anume la 6 noiembrie 2006 pentru Suria și la 29 aprilie 2008 pentru Balsareny/Sallent.

(124)

Având în vedere considerațiile de mai sus, Comisia este de opinie că măsura 1 constituie ajutor de stat și, prin urmare, va evalua legalitatea și compatibilitatea sa cu piața internă.

(125)

La 17 decembrie 2007, Ministerul Mediului din Spania și Generalitat de Catalunya au semnat o convenție prin care au convenit să coopereze și să partajeze costurile cu privire la proiectul care vizează acoperirea haldei de deșeuri de la Vilafruns, reducând astfel impactul negativ al acesteia asupra mediului. Ministerul de Finanțe a fost de acord să contribuie cu 4 milioane EUR la costurile de investiții, în timp ce restul urma să fie acoperit de Agencia Catalana del Agua, o întreprindere publică gestionată de Generalitat de Catalunya. Activitățile proiectului au demarat în august 2008 și au durat 18 luni. Costurile totale de investiție s-au ridicat la 7 887 571 EUR și au fost acoperite în întregime de autoritățile publice, astfel cum s-a convenit în convenția din 2007.

(126)

Proiectul a constat în acoperirea haldei de deșeuri Vilafruns cu un strat impermeabil („lámina impermeable”) care ar conduce la sigilarea haldei de deșeuri și la izolarea deșeurilor de sare de orice contact cu apa din exterior, prevenind astfel scurgerile de sare din halde. Stratul a fost protejat de folii geotextile și a fost acoperit cu pământ, ceea ce a permis plantarea de vegetație pe partea superioară a haldei acoperite.

(127)

Halda de deșeuri Vilafruns se află la sediul și în proprietatea Iberpotash. Aceasta a fost transferată întreprinderii ca parte a acordului de vânzare din 21 octombrie 1998 prin care Iberpotash a achiziționat activitățile miniere în regiunea Catalonia de la Sociedad Estatal de Participaciones Industriales – SEPI, o societate publică a statului spaniol. La momentul transferului, halda de deșeuri era deja inactivă, întrucât exploatarea minei căreia i-a aparținut halda de deșeuri Vilafruns era oprită încă din 1973.

(128)

Astfel cum se menționează mai sus, investițiile în acoperirea haldei de deșeuri Vilafruns, aflată la sediul și în proprietatea Iberpotash, au fost finanțate integral de autoritățile publice. Iberpotash suportă doar costurile de întreținere a instalației pe durata sa de viață.

(129)

Acoperirea realizată în perioada 2008-2009 se referă la o haldă de deșeuri deținută de Iberpotash din 1998, când situl a fost privatizat împreună cu alte situri de exploatare minieră de potasă din regiune. Halda este legată a o mină care și-a încetat operațiunile încă din 1973, prin urmare, Iberpotash a preluat situl atunci când acesta nu mai era operațional. Iberpotash susține astfel că nu are nicio obligație de a lua măsuri pentru a preveni poluarea generată de haldă, fie în temeiul legislației naționale sau a Uniunii, întrucât Iberpotash nu a fost poluatorul inițial.

(130)

Autoritățile spaniole nu sunt de acord cu aceste argumente ale Iberpotash și susțin că Iberpotash are o obligație generală de a lua măsurile adecvate pentru a preveni poluarea cauzată de halda de deșeuri aflată în proprietatea sa și de a gestiona halda în conformitate cu normele juridice aplicabile. Astfel, Iberpotash este responsabilă pentru asigurarea măsurilor necesare de protecție a mediului în temeiul legislației relevante, precum și pentru orice daune aduse mediului de halda în cauză.

(131)

De asemenea, observațiile părților terțe indică responsabilitatea Iberpotash de a gestiona Vilafruns de la momentul în care respectivele drepturi de exploatare minieră i-au fost transferate acesteia. O astfel de responsabilitate se bazează pe Legea spaniolă 6/1993 din 15 iulie 1993 privind gestionarea deșeurilor și, de asemenea, pe Decretul legislativ regal nr. 1/2001 din 20 iulie 2001 de reformare a Legii spaniole a apelor. Partea terță susține că faptul că Vilafruns nu mai era activă atunci când a fost achiziționată de Iberpotash este lipsit de relevanță, întrucât orice titular al unei concesiuni miniere trebuie să gestioneze toate deșeurile miniere în totalitate, și anume inclusiv orice tip de deșeuri generate înainte de achiziționarea concesiunii de către titular.

(132)

Comisia consideră că faptul că mina de la halda de deșeuri Vilafruns și-a încetat activitatea încă din 1973 nu exclude ca atare responsabilitatea Iberpotash în calitate de proprietar de a asigura restaurarea adecvată. Astfel cum a fost confirmat de autoritățile spaniole, toate planurile de restaurare, inclusiv planul din 2008, au inclus măsuri specifice de restaurare pe care Iberpotash era obligată să le ia în ceea ce privește halda de la Vilafruns. În conformitate cu articolul 121 din Legea industriei miniere spaniole din 1973, neîndeplinirea obligațiilor incluse în planul de restaurare constituia o încălcare gravă. În plus, autoritățile spaniole confirmă că, în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția apei, Iberpotash a fost întotdeauna obligată să ia măsurile necesare pentru a evita poluarea apei de la toate instalațiile sale, inclusiv halda de la Vilafruns. De asemenea, Comisia remarcă faptul că, în conformitate cu articolul 4 din Directiva privind deșeurile extractive, operatorul ia toate măsurile necesare pentru prevenirea sau reducerea pe cât posibil a efectelor nefaste asupra mediului, inclusiv în cazul gestionării unei instalații de deșeuri după închiderea acesteia.

(133)

De asemenea, Iberpotash susține că respectivul contract de vânzare-cumpărare pentru sit include o clauză care poate fi interpretată ca excluzând răspunderea Iberpotash rezultată din activități care au avut loc înainte de 1997, și anume, inclusiv orice responsabilitate pentru halda de deșeuri. În acest sens, Iberpotash face trimitere la o hotărâre a Curții Supreme din 14 mai 2009 invocând dispoziția din contractul de vânzare care prevede că partea care vinde ar trebui să compenseze cumpărătorul pentru orice obligații care rezultă în urma reclamațiilor formulate de părți terțe în legătură cu fapte care au avut loc înainte de transfer care nu au fost reflectate în bilanț și nu au fost evidente în timpul procesului de verificare prealabilă. Iberpotash susține că obligațiile referitoare la restaurarea Vilafruns nu au fost evidente înainte de vânzare și nu au existat dispoziții conexe în bilanț deoarece nicio astfel de obligație juridică nu exista la momentul respectiv.

(134)

Cu toate acestea, autoritățile spaniole indică faptul că respectivul contract de vânzare de acțiuni din 1998 nu includea dispoziții specifice care să oblige vânzătorul să preia responsabilitățile cumpărătorului ca urmare a transferului de acțiuni.

(135)

Comisia constată în continuare că dispoziția citată în hotărârea pronunțată de Curtea Supremă este mai degrabă o normă contractuală standard care protejează vânzătorul împotriva pretențiilor ulterioare ale unor părți terțe referitoare la fapte care nu sunt cunoscute în timpul vânzării. Cu toate acestea, Iberpotash nu poate pretinde că nu ar fi avut la cunoștință halda de deșeuri de la Vilafruns existentă preluată ca parte a tranzacției, precum și de răspunderea generală a titularului de a asigura gestionarea corespunzătoare a instalațiilor sale de deșeuri. Faptul că Iberpotash a acceptat obligații de protecție a mediului în ceea ce privește halda de la Vilafruns în diverse planuri de restaurare confirmă faptul că a avut la cunoștință de aceste responsabilități.

(136)

Prin urmare, Comisia consideră că, drept consecință a achiziționării activităților de exploatare minieră de potasă în Catalonia în 1998, Iberpotash era responsabilă pentru asigurarea bunei gestionări a haldei de deșeuri de la Vilafruns în conformitate cu normele juridice aplicabile.

(137)

Cu toate acestea, acceptând această concluzie, autoritățile spaniole susțin că obligațiile Iberpotash nu includ acoperirea haldei de deșeuri Vilafruns. Potrivit autorităților spaniole, obligațiile Iberpotash ar fi fost îndeplinite prin măsuri mult mai ieftine care au fost incluse în planul său inițial de restaurare din 2008 (și anume, instalarea unui sistem de conducte/de canalizare, alte tipuri de protecție și restaurare, cu costuri totale de aproximativ […] EUR (*1)). Astfel, acestea susțin, împreună cu Iberpotash, că investițiile publice în acoperirea haldei nu constituie un avantaj economic pentru Iberpotash, întrucât respectivele costuri economisite de Iberpotash ([…] EUR) sunt mai mult decât compensate de costurile de întreținere pe care aceasta trebuie să pe suporte pentru durata de viață a instalației (în valoare de […] EUR doar pentru perioada cuprinsă între martie 2015 și martie 2016) și de costurile de oportunitate de a nu fi în măsură să prelucreze și să vândă sarea de la halda de la Vilafruns acoperită, astfel cum intenționează să facă pentru celelalte halde ale sale (30).

(138)

Comisia consideră că, indiferent de amploarea obligațiilor Iberpotash în ceea ce privește Vilafruns, nu se poate accepta că investiții publice de 7,9 milioane EUR într-o protecție a mediului semnificativ mult bună, care a condus, în principiu, la restaurarea sitului minier fără niciun cost de investiție pentru Iberpotash, nu au adus într-adevăr niciun avantaj economic întreprinderii Iberpotash. Instalarea acoperirii haldei de deșeuri a vizat reducerea în mod semnificativ a poluării cauzate de scurgerile din halda de la Vilafruns. Măsurile alternative în absența ajutorului nu ar fi asigurat o protecție atât de bună și de lungă durată și ar fi expus Iberpotash riscului de a fi nevoită să suporte consecințele poluării (astfel cum s-a demonstrat prin hotărârile penale din 18 decembrie 2014 și din 25 februarie 2015 referitoare la celelalte situri miniere ale sale – a se vedea considerentele 27 și 94 din decizia de inițiere a procedurii). Prin urmare, construcția instalației plătite din resurse publice a permis Iberpotash să prevină mai bine poluarea, să reducă riscurile sale pentru mediu pe viitor și să prevadă restaurarea pe termen lung a haldei (în conformitate cu restaurări similare de halde de deșeuri de sare în Franța sau Germania, astfel cum s-a explicat mai sus în considerentele 26 și 32). Într-un final, Iberpotash ar fi fost obligată să asigure restaurarea corespunzătoare a haldei de deșeuri Vilafruns.

(139)

În cele din urmă, Comisia consideră că măsura este selectivă, întrucât aceasta a vizat în mod specific finanțarea publică a acoperirii haldei de deșeuri Vilafruns aflată în proprietatea Iberpotash. Autoritățile spaniole susțin că măsura nu poate fi selectivă, întrucât Iberpotash este singura societate de exploatare minieră de potasă din Spania și, prin urmare, nu există posibilitatea unei comparații cu alte companii. Cu toate acestea, faptul că Iberpotash este singura societate de exploatare minieră de potasă din Spania nu anulează caracterul selectiv al măsurii, care vizează în mod clar o instalație de deșeuri identificată în mod specific, și nu oricare alta.

(140)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura 4 a oferit Iberpotash un avantaj economic selectiv.

(141)

Costurile totale de investiție ale acoperirii haldei de deșeuri de la Vilafruns au fost plătite de autoritățile publice, 4 milioane EUR de către Ministerul Mediului din Spania, iar restul de 3 887 571 EUR de către Agencia Catalana del Agua, întreprindere publică gestionată de Generalitat de Catalunya, care a respectat astfel angajamentul de a acoperi restul costurilor de investiție pe care Generalitat de Catalunyua l-a acceptat în cadrul convenției din 17 decembrie 2007.

(142)

Nici autoritățile spaniole, nici Iberpotash nu au pretins absența resurselor de stat cu privire la această măsură.

(143)

În plus, decizia de a furniza finanțare publică pentru acoperirea haldei de deșeuri de la Vilafruns a fost luată de Ministerul Mediului din Spania și de Generalitat de Catalunya, prin urmare, aceasta este în mod clar imputabilă statului.

(144)

În consecință, Comisia concluzionează că măsura 4 a implicat transferul de resurse de stat și este imputabilă statului.

(145)

Astfel cum se menționează în detaliu mai sus (a se vedea considerentele 103 și 105), Iberpotash se află în concurență cu alți producători de potasă și sare. Prin urmare, faptul că cel puțin o parte din obligațiile acesteia de protecție a mediului în ceea ce privește Vilafruns au fost finanțate din resurse publice este de natură să denatureze concurența prin reducerea în mod artificial a costurilor suportate de Iberpotash, oferind astfel un avantaj necuvenit față de concurenții acesteia.

(146)

În consecință, Comisia concluzionează că măsura 4 are potențialul de a denatura concurența.

(147)

Atât potasa, cât și sarea sunt tranzacționate în cadrul UE (a se vedea mai sus considerentele 106 și 107), prin urmare, Comisia concluzionează că măsura 4 afectează schimburile comerciale în interiorul UE.

(148)

Având în vedere considerațiile de mai sus, Comisia este de opinie că măsura 4 constituie ajutor de stat în valoare de 7 887 571 EUR și, prin urmare, va evalua legalitatea și compatibilitatea acesteia cu piața internă.

(149)

Atât măsura 1, cât și măsura 4 au fost acordate prin încălcarea obligației de notificare și a clauzei de standstill prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din TFUE. Prin urmare, Comisia consideră că ambele măsuri constituie astfel ajutor de stat ilegal.

(150)

Nici autoritățile spaniole, nici Iberpotash nu invocă niciun motiv de compatibilitate pentru ajutorul acordat sub formă de garanții financiare mai scăzute decât cele solicitate în temeiul legislației relevante.

(151)

Comisia consideră că măsura constituie ajutor de funcționare acordat Iberpotash, întrucât aceasta a permis ca respectivele costuri aferente comisioanelor de garanție să fie inferioare celor solicitate în îndelungata perioadă 2006-2016.

(152)

Comisia nu a găsit niciun posibil motiv de compatibilitate pentru acest ajutor de funcționare acordat fără a urmări niciun obiectiv de interes comun și, prin urmare, concluzionează că măsura care constă în reducerea nivelului de garanțiile financiare ale Iberpotash constituie ajutor incompatibil sub forma unor comisioane bancare mai reduse care rezultă din nivelul scăzut în mod nejustificat al garanțiilor financiare.

(153)

Autoritățile spaniole susțin că, în cazul în care acoperirea haldei de deșeuri de la Vilafruns constituie ajutor de stat, acesta ar fi compatibil în temeiul secțiunii 3.1.1 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008 referitoare la ajutoarele de mediu pentru întreprinderi care depășesc standardele Uniunii sau care sporesc nivelul de protecție a mediului în absența unor standarde ale Uniunii.

(154)

Acestea susțin că acoperirea haldei de deșeuri este un proiect-pilot al cărui obiectiv constă în testarea unei tehnologii noi pentru prevenirea scurgerilor de la haldele de deșeuri de sare. Situl de la Vilafruns a fost ales pentru acest proiect-pilot datorită caracteristicilor sale specifice (volum mai mic, amplasament ca primă haldă de sare situată cel mai în amonte de râul Llobregat, faptul că era inactiv deja de mai multe decenii). Furnizând autorităților date cu privire la rezultatele reale, acest proiect le-ar permite să abordeze mai bine problema generală a haldelor de deșeuri de sare din regiune. În acest sens, se preconizează ca proiectul contribuie la menținerea, protejarea și refacerea mediului în regiunea bazinului hidrografic al râului Llobregat, urmărind astfel un obiectiv de interes comun.

(155)

Autoritățile spaniole explică în continuare că proiectul face parte dintr-un plan general pentru o mai bună gestionare a bazinului hidrografic catalan, incluzând diverse măsuri; unele finanțate din resurse publice, iar altele din resurse private.

(156)

Comisia consideră că Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008 furnizează într-adevăr o bază pentru evaluarea compatibilității în cazul de față. În special, punctul 205 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008, interpretat în coroborare cu punctul 248 din Orientările privind ajutorul pentru energie și protecția mediului 2014-2020 (31), permite Comisiei să aplice normele prevăzute în Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008 ajutoarelor ilegale acordate în perioada 2009-2011.

(157)

În conformitate cu secțiunea 3.1.1 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008, ajutoarele pentru investiții care permit întreprinderilor să depășească standardele Uniunii pentru protecția mediului sau să sporească nivelul de protecție a mediului în absența unor standarde ale Uniunii vor fi considerate compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE [în prezent, articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE], cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute la punctele 74-84 și în secțiunea 3.2 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008.

(158)

Standardele Uniunii pentru restaurarea deșeurilor extractive sunt prevăzute în Directiva privind deșeurile extractive. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 24 alineatul (4) din directivă, articolul 5, articolul 6 alineatele (3)-(5), articolul 7, articolul 8, articolul 12 alineatele (1) și (2), articolul 14 alineatele (1)-(3) nu se aplică instalațiilor de gestionare a deșeurilor care au încetat acceptarea de deșeuri înainte de 1 mai 2006, astfel cum este cazul haldei de deșeuri de la Vilafruns. Prin urmare, în cazul de față nu există standarde specifice ale Uniunii care să stabilească nivelul care trebuie atins pentru halda de deșeuri de la Vilafruns din punct de vedere al protecției mediului.

(159)

O parte terță susține că Iberpotash era deja supusă în perioada 2008-2009 unei obligații legale imediate de a asigura acoperirea haldei, fără a furniza însă niciun element de probă specific pentru aceste afirmații. În orice caz, Comisia consideră că, deși în cele din urmă Iberpotash ar fi fost obligată în viitor să asigure restaurarea adecvată a haldei de deșeuri de la Vilafruns, o astfel de obligație nu exista în perioada 2008-2009 și, în absența ajutorului, Iberpotash ar fi fost în măsură să continue gestionarea haldei de deșeuri, îndeplinindu-și obligațiile în conformitate cu planul de restaurare.

(160)

În conformitate cu punctul 79 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008, intensitatea ajutorului pentru un astfel de ajutor în cazul întreprinderilor mari nu trebuie să depășească 50 % din costurile eligibile. În cazul în care investițiile se referă la achiziționarea unui activ de ecoinovare sau la lansarea unui proiect de ecoinovare, intensitatea ajutorului poate fi majorată cu 10 puncte procentuale, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de la punctul 78 din Orientările privind ajutor pentru protecția mediului din 2008. În plus, intensitatea ajutorului poate ajunge la 100 % în cazul în care ajutorul pentru investiții este acordat în cadrul unei proceduri de ofertare cu adevărat competitive, pe baza unor criterii clare, transparente și nediscriminatorii, care să garanteze în mod real că ajutorul este limitat la minimul necesar pentru obținerea de avantaje pentru mediu (a se vedea punctul 77 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008). O asemenea procedură de ofertare trebuie să fie nediscriminatorie și să permită participarea unui număr suficient de întreprinderi. În plus, bugetul aferent procedurii de ofertare trebuie să fie o constrângere obligatorie, în sensul că nu toți participanții pot beneficia de ajutor.

(161)

În conformitate cu punctul 80 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008, costurile eligibile trebuie limitate la costurile de investiții suplimentare necesare pentru atingerea unui nivel mai ridicat de protecție a mediului, scăzute cu orice venituri de exploatare și majorate cu orice costuri de exploatare în primii cinci ani. În absența standardelor Uniunii, aceste costuri de investiții suplimentare constau în costurile de investiții suplimentare necesare pentru atingerea unui nivel de protecție a mediului mai ridicat decât cel pe care l-ar atinge întreprinderea în cauză în lipsa oricărui ajutor pentru mediu [a se vedea punctul 84 litera (c) din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008].

(162)

În cazul de față, autoritățile spaniole susțin că, înainte de investiția în acoperirea haldei, planul de restaurare aplicabil al Iberpotash includea măsuri specifice de restaurare a haldei de deșeuri de la Vilafruns care vizau limitarea scurgerilor de la halda de deșeuri, reducând astfel la minimum impactul acesteia asupra mediului. Costurile preconizate ale acestor măsuri, care constituie o situație contrafactuală în lipsa ajutorului de stat în conformitate cu punctul 81 litera (a) din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008, s-au ridicat la […] EUR. Comisia înțelege că aceste măsuri au fost considerate suficiente de către autoritățile spaniole pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor de protecție a mediului aplicabile la momentul respectiv haldei de deșeuri inactive de la Vilafruns.

(163)

În plus, potrivit explicațiilor oferite de autoritățile spaniole, acoperirea haldei de deșeuri de la Vilafruns a fost considerată un așa-numit „proiect-pilot” în scopul de a verifica în practică adecvarea acestei metode de restaurare în vederea soluționării problemelor de mediu ale regiunii Llobregat. Prin urmare, acoperirea nu a fost efectuată din cauza unei obligații juridice efective de a face acest lucru, ci mai degrabă având în vedere un interes public general de identificare a celei mai adecvate metode de restaurare care să fie pusă în aplicare în viitor pentru toate celelalte halde de deșeuri care afectează mediul din regiune.

(164)

Prin urmare, acoperirea haldei de deșeuri de la Vilafruns în perioada 2008-2009 a permis Iberpotash să sporească nivelul de protecție a mediului care rezultă din activitățile sale, în lipsa standardelor Uniunii, în conformitate cu punctul 74 litera (b) din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008.

(165)

Având în vedere considerațiile de mai sus, costurile de investiții suplimentare pentru proiectul de investiții ar conduce la investiții de 7 887 571 EUR minus costuri de […] EUR în scenariul contrafactual. Întrucât Vilafruns nu a funcționat timp de mai mulți ani, nu există venituri de exploatare din acoperirea haldei de deșeuri. Potrivit autorităților spaniole, costurile de exploatare pentru întreținerea instalației s-au ridicat anul trecut la […] EUR. Presupunând că acestea rămân la acest nivel în cursul primilor cinci ani, valoarea totală a costurilor de exploatare care urmează să fie adăugate la costurile eligibile ar fi de […] EUR. Costurile eligibile totale s-ar ridica astfel la 7 804 922,60 EUR (32).

(166)

Întrucât ajutorul s-a ridicat la costul total de investiție de 7 887 571 EUR, acesta constituie mai mult de 100 % din costurile eligibile.

(167)

Autoritățile spaniole nu au furnizat nicio dovadă conform căreia halda de deșeuri de la Vilafruns ar fi fost selectată în cadrul unei veritabile proceduri concurențiale de ofertare, pe baza unor criterii clare, transparente și nediscriminatorii, dintr-un număr mare de alte posibile proiecte. De fapt, halda a fost aleasă de autoritățile spaniole numai datorită caracteristicilor sale care au fost considerate ca fiind adecvate pentru proiect (a se vedea considerentul 154 de mai sus). Prin urmare, punctul 77 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008, care permite o intensitate a ajutorului de până la 100 %, nu poate fi utilizat în cazul de față.

(168)

În plus, Comisia consideră că metoda de restaurare a haldei de deșeuri prin acoperirea acesteia cu un strat impermeabil care asigură izolarea sa de apă nu poate fi considerată un proiect de ecoinovare în sensul punctului 78 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008. În pofida argumentelor invocate de autoritățile spaniole potrivit cărora acoperirea este unică și inovatoare, această metodă nu poate fi considerată nouă sau îmbunătățită în mod substanțial în raport cu stadiul actual al tehnologiei din sectorul industrial din Uniune din următoarele motive.

(169)

Pot exista diferențe tehnice între acoperirea Vilafruns și acoperirea realizată în cazul haldelor de deșeuri din Alsacia, astfel cum se explică într-o contribuție tehnică a Agencia Catalana del Agua. Cu toate acestea, metodologii similare care vizează acoperirea și sigilarea haldei cu un material impermeabil au fost realizate deja, în special în Germania. Potrivit cărții unui expert german care abordează în mod specific tehnologiile disponibile în industria de potasă (33), există o vastă experiență de 30 de ani în acoperirea unor halde întregi de deșeuri de potasă în Germania cu scopul de a preveni intrarea apei în haldă și, prin urmare, de a reduce la minimum scurgerile. Cartea susține că experimentele de acoperire a haldelor de deșeuri în Germania datează din 1950 și că, începând cu 1970, dar în special din 1990, o serie de halde de deșeuri, în principal de dimensiuni medii, au fost acoperite în Germania încercând diferite tipuri de materiale și tehnici. Raportul anual din 2015 al societății germane de potasă K + S indică faptul că haldele de steril de dimensiuni mici și mijlocii care au fost scoase din uz au fost acoperite ca parte a strategiei sale tradiționale privind haldele, în încercarea de a evita și de a reduce la minimum impactul pe termen lung asupra naturii și mediului. În total, în prezent sunt întreținute 41 de halde de steril scoase din uz în Saxonia Inferioară și două în Baden-Württemberg. Cincisprezece dintre acestea au fost revegetate și alte șase sunt în curs de revegetare (34).

(170)

Prin urmare, în pofida faptului că detaliile tehnice ale acestor proiecte pot varia în funcție de condițiile specifice ale fiecărui sit, proiectul nu poate fi considerat o ecoinovare în conformitate cu secțiunea 3.1.1 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008.

(171)

Astfel, intensitatea maximă a ajutorului acordat Iberpotash ca întreprindere mare în conformitate cu punctul 76 din Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008 este de 50 % din costurile eligibile.

(172)

Prin urmare, valoarea maximă a ajutorului pe care Comisia îl consideră compatibil cu piața internă în temeiul Orientărilor privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008 ca ajutor pentru investiții care permite Iberpotash să sporească nivelul de protecție a mediului este de 3 902 461,30 EUR.

(173)

În consecință, Comisia consideră că restul valorii totale a ajutorului pentru această măsură (și anume 3 985 109,70 EUR) reprezintă ajutor ilegal și incompatibil.

(174)

În conformitate cu tratatul și cu jurisprudența consacrată a Curții, Comisia are competența de a decide dacă statul membru în cauză trebuie să anuleze sau să modifice ajutorul în cazul în care s-a constatat că acesta este incompatibil cu piața internă (35). De asemenea, Curtea a susținut în mod consecvent că obligația impusă unui stat membru de a elimina ajutorul considerat de Comisie ca fiind incompatibil cu piața internă are rolul de a restabili situația existentă anterior (36).

(175)

În acest context, Curtea a stabilit că obiectivul este atins de îndată ce beneficiarul a rambursat sumele acordate prin intermediul ajutorului ilegal, pierzând astfel avantajul de care a beneficiat față de concurenții săi de pe piață, iar situația anterioară plății ajutorului este restabilită (37).

(176)

În conformitate cu jurisprudența, articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (38) prevede că „[a]tunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar […]”.

(177)

Astfel, având în vedere că măsurile în cauză:

(178)

Comisia constată că Spania a pus în aplicare în mod ilegal ajutorul acordat în favoarea Iberpotash în cadrul măsurii 1 sub forma unor comisioane de garanție reduse în mod nejustificat care rezultă din nivelul redus în mod nejustificat al garanțiilor pentru perioada 2006-2016, în valoare de 1 864 622 EUR, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Comisia constată că acest ajutor este incompatibil cu piața internă și trebuie recuperat.

(179)

Comisia constată că Spania a pus în aplicare în mod ilegal ajutorul pentru investiții care a permis Iberpotash să sporească nivelul de protecție a mediului prin acoperirea haldei de deșeuri Vilafruns (măsura 4), încălcând articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(180)

Cu toate acestea, Comisia constată că o parte din măsura 4 în valoare de 3 902 461,30 EUR este compatibilă cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c), deoarece este în conformitate cu Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului din 2008.

(181)

În schimb, Comisia constată că partea rămasă din valoarea totală a ajutorului pentru măsura 4 care depășește intensitatea maximă admisă a ajutorului, și anume 3 985 109,70 EUR, este incompatibilă cu piața internă și trebuie să fie recuperată,