26.5.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 139/1

(1)

În urma unei plângeri primite la 10 mai 2001, Comisia a trimis o solicitare scrisă Republicii Federale Germania la 9 noiembrie 2001. Măsura a fost notificată prin scrisoarea din 5 martie 2002, trimisă ca răspuns la această solicitare din partea Comisiei și primită la 8 martie 2002. Deoarece la momentul respectiv măsura fusese deja pusă în aplicare, aceasta a fost inclusă pe lista schemelor de ajutor care nu au fost notificate (ajutorul nr. NN 159/02).

(2)

Germania a trimis informații suplimentare prin scrisoarea din 20 noiembrie 2002, primită la 25 noiembrie 2002, prin scrisoarea din 28 aprilie 2003, primită la 2 mai 2003, prin scrisoarea din 27 mai 2003, primită la 28 mai 2003 și prin faxul din 2 octombrie 2003.

(3)

Prin scrisoarea din 19 februarie 2004, SG-Greffe (2004) D/200645, Comisia a informat Germania cu privire la decizia sa de a iniția, în ceea ce privește ajutorul, procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(4)

Decizia Comisiei de deschidere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (3). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutor.

(5)

Comisia nu a primit observații de la părțile interesate (4).

(6)

Germania și-a prezentat observațiile Comisiei în scrisoarea din 18 martie 2004, înregistrată de primire la data de 23 martie 2004. S-au trimis observații suplimentare prin scrisoarea din 10 ianuarie 2006, înregistrată la 10 ianuarie 2006 și prin scrisoarea din 13 iulie 2007, înregistrată la 16 iulie 2007.

(7)

Prin scrisoarea din 21 octombrie 2008, SG-Greffe (2008) D/206430, Comisia a informat Germania că a decis să extindă procedura inițiată în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE în ceea ce privește ajutorul.

(8)

Decizia Comisiei de extindere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (5). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutor.

(9)

Comisia nu a primit observații de la părțile interesate.

(10)

După o solicitare de prelungire a termenului, trimisă la 17 noiembrie 2008 și acceptată de Comisie la 21 noiembrie 2008), Germania a prezentat Comisiei observații prin scrisoarea din 23 decembrie 2008, înregistrată la 5 ianuarie 2009.

(11)

Kredit an die Gesellschaft für Weinabsatz mit nachfolgendem Forderungsverzicht [împrumut acordat Gesellschaft für Weinabsatz (Societate de comercializare a vinului) și renunțarea ulterioară la creanțe].

(12)

Măsura a fost pusă în aplicare pe baza unui acord contractual între Wiederaufbaukasse der rheinland-pfälzischen Weinbaugebiete (Fondul de reconstrucție pentru zonele viticole din Renania-Palatinat), denumită în continuare WAK și Gesellschaft für Weinabsatz Pfalz GmbH (Societate de comercializare a vinului din Palatinat, societate cu răspundere limitată), denumită în continuare GfW.

(13)

Obiectivul a fost acordarea unui împrumut către GfW pentru achiziția de must de la societățile viticole și comercianți. Activele gajate au fost convenite drept garanții. Aceste active făceau, de asemenea, obiectul unor drepturi de retenție cu diverse grade (Eigentumsvorbehalt) ale societăților viticole și ale comercianților (Weinbaugetriebe und Kommissionäre), sub forma unor drepturi de retenție simple, extinse sau prelungite. Renunțarea la creanțe s-a produs în momentul în care GfW a întâmpinat dificultăți financiare din cauza prăbușirii prețurilor de pe piață.

(14)

WAK este o persoană juridică de drept public din landul Renania-Palatinat, înregistrată la Mainz. Aceasta își desfășoară activitatea în domeniul viticol, într-o manieră asemănătoare unei bănci. Activitatea tipică a WAK constă în acordarea de împrumuturi pentru comasarea terenurilor (Flurbereinigung). WAK se finanțează din contribuții, taxe, împrumuturi și granturi [articolul 8 alineatul (1) din Weinbergsaufbaugesetz (legea privind dezvoltarea societăților viticole)].

(15)

Beneficiara măsurii a fost GfW, care a primit din partea WAK un împrumut ai cărui termeni nu erau conformi cu condițiile de pe piață.

(16)

GfW a fost o filială deținută integral de Bauern- und Winzerverband Rheinland-Pfalz Süd (asociația fermierilor viticoli și a societăților viticole din sudul landului Renania-Palatinat). Aceasta a fost înființată în 1984, cu scopul comercializării vinului, iar activitatea sa consta în producerea și comercializarea de vin spumant, suc de struguri, jeleu de struguri, rachiu și brandy din struguri. GfW presta, de asemenea, servicii destinate societăților viticole, legate de măsuri de distilare (Destillationsmaßnahmen). Aceste măsuri de distilare implicau măsurile care fac obiectul organizării comune a pieței (6) și distilări finanțate de stat, realizate în mod normal pe baza deciziilor Consiliului (7). Legat de acest aspect, GfW s-a ocupat cu consilierea micilor producători de vin și a organizat transportul vinului către distilerii.

(17)

Alți posibili beneficiari sunt societățile viticole și comercianții de la care GfW a ajuns, în urma împrumutului, în situația de a cumpăra must și care nu au renunțat la niciuna din creanțele lor față de GfW atunci când WAK a decis să procedeze în acest fel în momentul în care GfW a întâmpinat dificultăți financiare.

(18)

În 1999, folosind un împrumut de 15 302 696,25 EUR din partea WAK și resurse proprii, GfW a achiziționat 44 de milioane de litri de must. O proporție de 60 % din acest must avea cel puțin 60 de grade Oechsle și o medie de 81 de grade Oechsle. O proporție de 40 % din must era must pentru vin de masă obișnuit, cu minimum 44 de grade Oechsle, achiziționat pentru a beneficia de condițiile avantajoase de distilare preventivă. Pentru tot mustul achiziționat s-a plătit un preț mediu de 0,38 EUR pe litru. Nu s-a achiziționat vin finit. Achiziția s-a realizat pe baza drepturilor de retenție simple, extinse sau prelungite (einfache, erweiterte, verlängerte Eigentumsvorbehalte) ale societăților viticole și ale comercianților. În același timp, s-a convenit ca aceste active gajate să servească drept garanție pentru WAK.

(19)

Potrivit informațiilor furnizate de Germania, planul de afaceri al GfW era acela de a profita de oportunitățile de distilare oferite de Regulamentul (CEE) nr. 822/87 pentru 40 % din must și de a prelucra 60 % din must pentru a obține vin brut, destinat producerii de vin spumant, care urma să fie vândut producătorilor de vin spumant. În plus, GfW intenționa să stocheze 20 % din vinul brut timp de 9-12 luni, pentru a profita de subvențiile UE pentru stocarea vinului în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 822/87, înainte ca acesta să fie vândut pe piața vinului brut, pentru producerea de vin spumant.

(20)

La 11 noiembrie 1999, societățile viticole și comercianții au primit un acont în valoare de 80 % din prețul de vânzare. Acontul a fost, în medie, de 0,31 EUR pe litru.

(21)

În 1999, GfW și-a trimis 40 % din stocuri pentru distilare preventivă. Din cauza scăderii prețurilor de pe piața de vin brut de la sfârșitul anului 1999, GfW a hotărât să vândă vin brut în acel an și să aștepte restabilirea pieței în anul 2000.

(22)

În anul 2000, din cauza recoltelor relativ mari și a scăderii vânzărilor de vin spumant, piața de vinuri albe a suferit o cădere și mai accentuată (prețurile medii scăzând în anumite cazuri cu până la 0,20 EUR). O mare parte din vinul vărsat aflat încă în depozite a trebuit să fie trimis pentru o nouă rundă de distilare.

(23)

Ca urmare a unei modificări a organizării comune a pieței vitivinicole, adoptată în 1999 și intrată în vigoare la 1 august 2000, distilarea preventivă în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 822/87 a fost înlocuită cu distilarea pentru aprovizionarea pieței alcoolului alimentar în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1493/1999. Termenii erau mult mai puțin avantajoși, putându-se obține numai circa jumătate din prețul anterior pentru distilare preventivă, de 0,50-0,55 EUR pe litru.

(24)

În urma scăderii abrupte a prețurilor din anul 2000, a devenit imposibil pentru GfW să realizeze profiturile preconizate, atât pe piața vinului, cât și prin distilare pentru aprovizionarea pieței alcoolului alimentar. Drept urmare, valoarea contabilă a stocurilor GfW a trebuit redusă semnificativ, ceea ce a făcut ca pasivele GfW să depășească activele.

(25)

Având în vedere problemele comerciale descrise mai sus, s-a întocmit o situație contabilă intermediară pentru anul încheiat la 31 octombrie 2000, care a fost examinată de un auditor. La 31 octombrie 2000, pasivele GfW (15 670 155 EUR) erau mai mari decât activele curente (9 886 856 EUR) cu 5 783 299 EUR. Pasivele GfW sunt detaliate în tabelul de mai jos. Potrivit unui raport pregătit de Wirtschaftsprüfungsgesellschaft Falk & Co. GmbH, GfW urma să se confrunte în scurt timp cu o procedură de insolvență dacă nu se lua nicio măsură pentru evitarea acestui lucru, din cauză că pasivele aveau o valoare mai mare decât activele (Überschuldung).

(26)

Tabelul 1

(27)

În conformitate cu articolul 19 din Legea insolvenței din Germania (Insolvenzordnung), o situație în care pasivele depășesc ca valoare activele unei societăți reprezintă un motiv de deschidere a procedurii de insolvență. Din această cauză, în conformitate cu articolul 64 din Legea societăților comerciale în versiunea anterioară, coroborat cu articolul 19 din Legea insolvenței, comitetul executiv al GfW avea obligația de a solicita deschiderea procedurii de insolvență în termen de trei săptămâni de la apariția situației în care pasivele depășeau ca valoare activele (Überschuldung).

(28)

Ca urmare a insolvenței iminente, GfW a solicitat anumitor creditori (WAK, societățile viticole și circa 130 de comercianți implicați în achiziția descrisă la considerentul 18) să renunțe la o parte din creanțele lor neîncasate, pentru a permite societății să își continue activitatea comercială. În cazul societăților viticole și al comercianților, era vorba de renunțarea la 90 % din creanțele neîncasate, cu alte cuvinte aceștia urmau să primească în plus numai 2 % din prețul de vânzare convenit. Restul deficitului urma să fie eliminat prin subordonarea necesară a creanțelor și prin renunțarea la creanțe de către WAK.

(29)

În calitate de creditor principal (a se vedea tabelul 1), cu un rang mai mic al garanțiilor, WAK avea un interes considerabil în evitarea insolvenței iminente. Prin urmare, acesta a încercat să convingă societățile viticole și comercianții să fie de acord cu renunțarea la o parte din creanțele acestora. WAK a semnat, de asemenea, un acord scris cu GfW, datat 4 decembrie 2000, în care convine să își subordoneze o parte din creanțele neîncasate – corespunzând deficitului GfW – în favoarea celorlalți creditori. Valoarea finală a subordonării creanțelor urma să fie precizată numai după primirea declarațiilor de renunțare la creanțe din partea societăților viticole și a comercianților, pentru a se reduce la minim suma subordonată. S-a convenit, de asemenea, ca în cazul în care acest lucru s-ar dovedi necesar într-un stadiu ulterior pentru evitarea procedurii de insolvență, WAK va renunța la creanțe în sumă egală cu cele subordonate.

(30)

Un număr de 1 700 din cele 2 700 de societăți viticole și comercianți și-au declarat disponibilitatea de a renunța la 90 % din creanțele rămase, corespunzând unei proporții de circa 60 % din creanțele neachitate ale întregului grup. Cu toate acestea, restul societăților viticole și al comercianților fie au refuzat în mod explicit oferta, fie nu au răspuns solicitării. Era clar că o parte dintre ei au decis să nu renunțe la creanțe, din cauza rangului mai mare al garanțiilor pe care le dețineau – unii dintre aceștia beneficiau de drept de retenție prelungit și primiseră deja aconturi în valoare de 80 % din prețul convenit. Aceasta însemna că în cazul unei proceduri de insolvență, sumele încasate de aceștia ar fi fost mai mari decât oferta de 2 % din prețul de vânzare.

(31)

În plus, o serie de societăți viticole și comercianți înaintaseră plângeri împotriva GfW, în urma cărora instanța a propus acorduri de soluționare a litigiilor. Potrivit acordurilor de soluționare a litigiilor, GfW ar fi trebuit să plătească 70 % din creanțele rămase, iar la restul de 30 % ar fi trebuit să se renunțe. Instanța a stabilit, de asemenea, că GfW ar urma să suporte 80 % din cheltuielile de judecată. Alte instanțe au propus acorduri similare de soluționare a litigiilor și, având în vedere acest lucru, GfW nu se mai putea aștepta ca celelalte societăți viticole și ceilalți comercianți să fie de acord cu renunțarea la 90 % din creanțele rămase. În plus, mai multe societăți viticole și mai mulți comercianți au declarat în acest stadiu că vor solicita plata integrală a restului de 20 %.

(32)

Articolul 305a din Legea insolvenței din Germania prevede că soluționarea pe căi extrajudiciare pentru evitarea plății datoriilor eșuează dacă un creditor hotărăște să inițieze recuperarea creanțelor după începerea negocierilor pentru soluționarea pe căi extrajudiciare.

(33)

Prin urmare, GfW nu a mai fost în măsură să pună în aplicare planul inițial de a solicita societăților viticole și comercianților să renunțe la creanțele lor. În schimb, GfW a semnat un acord cu WAK, datat 21 februarie 2001, care preciza că WAK este de acord să acopere integral deficitul GfW din anul 2000, prin renunțarea la suma de 5 005 441,60 din creanțele sale. Pentru restul datoriei aferente perioadei 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2001, urma să nu se perceapă nicio dobândă. Acordul prevedea, de asemenea, că restul creanțelor societăților viticole și ale comercianților vor fi plătite integral. În acest fel se garanta siguranța creanțelor nesubordonate ale WAK, se rezolva problema deficitului, procedura de insolvență era deocamdată evitată, iar GfW își putea continua activitatea comercială.

(34)

În perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie 2000, GfW a rambursat WAK suma de 1 440 446,92 EUR din valoarea împrumutului. În perioada 2001-2005, GfW și-a continuat activitatea comercială și a efectuat rambursări regulate ale împrumutului către WAK, în valoare totală de 3 728 969,40 EUR. În plus, în cursul anului 2001, GfW a efectuat plăți aferente dobânzilor către WAK, în valoare totală de 149 757,16 EUR.

(35)

Din cauza unei scăderi a cifrei de afaceri în domeniile principale de activitate ale GfW, aceasta a hotărât la data de 31 decembrie 2004 să își înceteze toate activitățile și să intre în lichidare. Toate stocurile din domeniile de activitate rămase au fost vândute. Sumele obținute au fost utilizate integral pentru plata datoriilor către WAK. S-a convenit cu cumpărătorul (o persoană fizică) că valoarea tuturor stocurilor rămase potrivit inventarului de la 31 decembrie 2004 urma să fie transferată către WAK la sfârșitul anului 2005. Această valoare urma să fie valoarea de achiziție inițială, de 79 579,79 EUR.

(36)

GfW s-a dizolvat în cele din urmă la 1 iunie 2005 și a fost radiată din registrul comerțului în cursul anului 2006. Nu există succesori legali sau vreo altă entitate juridică de la care să se poată recupera ajutorul.

(37)

Până la 31 decembrie 2005, se rambursase suma de 9 897 154,65 EUR și se efectuaseră plăți aferente dobânzilor în valoare de 793 994,99 EUR. După lichidarea activelor rămase ale GfW (în valoare de 87 079,79 EUR), restul de creanțe neachitate ale WAK, în valoare de circa 313 000 EUR, au fost declarate irecuperabile și au fost anulate. Partea nerambursată din împrumut s-a ridicat, prin urmare, la 5 318 441,60 EUR (constând în declarația inițială de renunțare la creanțe în valoare de 5 005 441,60 plus creanțele neachitate în urma lichidării, în valoare de 313 000 EUR).

(38)

Împrumutul în valoare de 15 302 696,25 EUR al WAK către GfW a fost acordat în anul 1999 în mai multe tranșe, pe termen de 12-18 luni.

(39)

Ratele dobânzii au fost următoarele:

(40)

La 11 noiembrie 1999, furnizorii au primit un acont de 80 % din prețul convenit. În plus, ca urmare a dreptului de retenție prelungit acordat unora dintre furnizori, care nu ar lua sfârșit cu ocazia prelucrării sau a amestecării, o parte din acest stoc a fost utilizat drept garanție pentru creanțele rămase ale acestor furnizori (20 %). S-a convenit, de asemenea, ca aceste stocuri să reprezinte garanții pentru WAK. Cu toate acestea, din cauza dreptului de retenție, WAK a avut numai calitate de creditor secundar pentru o parte din stocuri, atâta timp cât nu au fost achitate creanțele cu drept de retenție prelungit. Prin urmare, partea mai mare a riscului unor fluctuații de prețuri era suportată de GfW și creditorii săi, dintre care WAK era creditorul principal.

(41)

Pentru împrumutul acordat de WAK către GfW s-a plătit numai o dobândă limitată: între 11 noiembrie 1999 și 31 decembrie 1999 (la o rată de 3,28 %), între 1 ianuarie 2000 și 31 decembrie 2000 (3,51 %-5,15 %) și între 1 ianuarie 2001 și 31 decembrie 2001 (4,55 %-5,25 %). După 31 decembrie 2001 nu s-a mai reclamat plata niciunei dobânzi.

(42)

Având în vedere riscul asumat de WAK la acordarea unui împrumut către GfW, ar fi trebuit percepută o primă de risc considerabilă, care să se adauge ratei obișnuite a dobânzii. Având în vedere lipsa unei astfel de prime de risc adăugate la rata dobânzii, a existat la momentul acordării împrumutului o componentă de ajutor. Această componentă de ajutor poate fi calculată ca diferență între rata percepută a dobânzii, pe de o parte, și rata dobânzii de pe piață plus prima de risc care ar fi trebuit percepută, pe de alta.

(43)

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind metoda de stabilire a ratelor de referință și de actualizare (8), modificată prin Comunicarea Comisiei privind adaptările tehnice ale metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont (9), aplicabilă pentru perioada în cauză, rata de referință de bază pentru Germania se situa între 5,23 % și 6,33 %. Potrivit comunicării, rata de referință stabilită reprezintă un plafon minim care poate fi majorat în situații care implică riscuri speciale (de exemplu, o întreprindere în dificultate sau absența garanțiilor solicitate, în mod normal, de bănci). În asemenea situații, prima se poate ridica la 400 de puncte de bază sau mai mult în cazul în care nicio bancă privată nu ar accepta acordarea creditului respectiv.

(44)

Potrivit informațiilor comunicate de Germania, ratele dobânzilor percepute de băncile din Germania în aceeași perioadă pentru credite similare se situau între 5,25 % și 6,50 % (VR-Bank Südliche Winstrasse e.G.) și între 5,40 % și 6 % (Die Kreissparkasse Bad Dürkheim).

(45)

Măsură unică.

(46)

Comisia a inițiat procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE din cauză că a suspectat că subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe ar putea constitui ajutor de stat în înțelesul articolului 107 din TFUE.

(47)

În particular, pe baza informațiilor disponibile la momentul deschiderii inițiale a procedurii oficiale de investigare, Comisia a examinat dacă subordonarea și renunțarea la creanțe s-au efectuat după aplicarea testului creditorului privat.

(48)

Testul creditorului privat constă în verificarea măsurii în care un creditor privat ar fi acționat sau a acționat, în condiții de piață similare, în același fel cu creditorul public. În cazul în speță, creditorii privați dețineau creanțe față de GfW în sumă totală de 5,5 milioane EUR la 31 octombrie 2000, dar niciunul dintre aceștia nu a renunțat la creanțe. Raportul realizat de un auditor independent a părut, într-adevăr, să arate că subordonarea și renunțarea de către WAK la o parte din creanțe era o măsură rațională din punct de vedere economic, dar nu explica motivul pentru care niciunul dintre ceilalți creditori nu era gata să renunțe la propriile creanțe.

(49)

La deschiderea procedurii oficiale de investigare, Comisia a concluzionat că la momentul deschiderii procedurii, nu se putea exclude ipoteza că subordonarea și renunțarea la creanțe din partea WAK (creanțe corespunzând împrumutului acordat GfW și plăților viitoare de dobândă aferente) nu au fost conforme testului creditorului privat, întrucât acestea păreau mai ridicate decât strictul necesar și au favorizat excesiv nu numai GfW, dar și alți creditori (în principal societățile viticole și comercianții), ale căror creanțe au fost plătite integral.

(50)

Procedura oficială de investigare a fost ulterior extinsă pentru a include și acordarea împrumutului. Mai exact, s-au exprimat îndoieli în privința măsurii în care împrumutul a fost acordat în termenii pieței (nu s-a perceput nicio primă de risc) și cu garanții suficiente.

(51)

În prelungirea procedurii oficiale de investigare au apărut din nou suspiciuni în privința unui posibil ajutor acordat societăților viticole și comercianților. Informațiile disponibile la momentul respectiv păreau să indice că prețul plătit pentru must era mai mare decât prețul de piață relevant, iar scopul tranzacției nu era maximizarea profitului, ci sprijinirea pieței de vin și must, iar rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților prin contractul de vânzare a fost mai avantajos decât ar fi fost în condiții normale.

(52)

Suspiciunile privitoare la preț au fost accentuate de documentele puse la dispoziție de Germania după prima deschidere a procedurii, care arătau fluctuații ale prețului unui litru de vin de masă (fără TVA) în 1999 în regiunea Pfalz-Rheinhessen, mergând de la o valoare minimă de 0,26 EUR (octombrie-noiembrie) la 0,30 EUR (iunie-septembrie) și 0,35 EUR (aprilie), cu o valoare maximă de 1,10 EUR (februarie, iunie, noiembrie-decembrie). Prin urmare, prețul minim al pieței care putea fi atins pentru vinul de masă la momentul acordării împrumutului a fost de 0,26 EUR pe litru.

(53)

Prin urmare, prețul mediu de cumpărare, de 0,38 EUR pe litru, părea mai mare decât prețul minim de pe piață, de circa 0,26 EUR pe litru.

(54)

Comisia a primit informații potrivit cărora renunțarea la creanțe menționată mai sus a fost finanțată cu fonduri ale WAK. Se pare că landul Renania-Palatinat, în calitate de autoritate publică responsabilă cu finanțarea WAK, a examinat o posibilă injecție de capital din cauza nivelului redus de capital propriu al WAK, dar în cele din urmă a hotărât să nu desfășoare această operație.

(55)

Comisia a primit o plângere privind presupusul ajutor de stat implicat în renunțarea la creanțe de către WAK. Plângerea menționa faptul că GfW era un actor pe piața distilatelor din vin și că, în urma renunțării la creanțe în favoarea acestei societăți, concurenții acesteia ar fi avut probleme considerabile în a-și vinde propriile produse. Reclamantul a prezentat câteva articole de ziar care conțineau informații privind renunțarea la creanțe de către WAK în favoarea GfW.

(56)

Același reclamant a prezentat, de asemenea, o scrisoare primită din partea biroului procuraturii din Kaiserslautern (biroul central de investigare a criminalității economice) ca răspuns la o scrisoare expediată de acesta. Scrisoarea din partea biroului procuraturii publice din Kaiserslautern rezumă informațiile primite de la reclamant sub forma unor articole de ziar și a unor declarații și îl informează pe acesta că pe baza informațiilor primite nu se justifică deschiderea unor proceduri de cercetare penală (strafrechtliches Ermittlungsverfahren einzuleiten).

(57)

Comisia nu a primit observații în cadrul procedurii oficiale de investigare.

(58)

Scrisorile primite în mod repetat de la reclamant după deschiderea inițială a procedurii nu au adus informații factuale sau argumente noi.

(59)

Germania a pus la dispoziție informații cuprinzătoare privind condițiile împrumutului acordat de WAK către GfW, care au fost incluse în descrierea măsurii din secțiunea II.

(60)

În observațiile sale, Germania este de acord că rata dobânzii percepute de WAK pentru împrumutul acordat GfW a fost mai mică decât rata pieței. Germania recunoaște că diferența dintre rata pieței și rata percepută a dobânzii reprezintă ajutor acordat GfW în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(61)

Germania a prezentat, de asemenea, dovezi privind lichidarea și dizolvarea GfW începând cu data de 1 iunie 2005. Toate stocurile din domeniile de activitate rămase au fost vândute. Sumele obținute au fost utilizate integral pentru plata datoriilor către WAK. S-a convenit cu cumpărătorul (o persoană fizică) că valoarea tuturor stocurilor rămase potrivit inventarului de la 31 decembrie 2004 urma să fie transferată către WAK la sfârșitul lui 2005. Această valoare urma să fie valoarea inițială de achiziționare, de 79 579,79 EUR. GfW a fost radiată din registrul comerțului în cursul anului 2006 și nu există un succesor legal sau o altă entitate juridică de la care să se poată recupera ajutorul. Prin urmare în conformitate cu jurisprudența constantă (10), recuperarea este, potrivit Germaniei, imposibilă.

(62)

Germania a dat asigurări că acordarea de către GfW a unor drepturi de retenție simple, extinse sau prelungite societăților viticole și comercianților în legătură cu vânzarea de must a fost conformă cu practicile comerciale uzuale. Germania a dat, de asemenea, asigurări că acceptarea activelor gajate drept garanție în pofida drepturilor de retenție, cum a procedat WAK în cazul împrumutului acordat GfW, este de asemenea conformă cu practicile comerciale uzuale.

(63)

În plus, Germania afirmă că achiziția efectuată de GfW în toamna lui 1999 s-a realizat la prețul pieței, deoarece 60 % din mustul achiziționat era must de calitate (minimum 60 de grade Oechsle), nu must pentru vin de masă obișnuit, cum s-a presupus la deschiderea procedurii. Potrivit autorităților din Germania, cerințele de calitate pentru producerea de vin spumant sunt mai ridicate decât cele pentru vinul de masă (minimum 60, respectiv 44 de grade Oechsle). Restul de 40 % era must pentru vin de masă obișnuit, care a fost achiziționat pentru a profita de condițiile avantajoase ale distilării preventive.

(64)

În observațiile sale, Germania a subliniat că strategia de marketing a GfW în ceea ce privește 60 % din stocurile în cauză implica achiziția de must de calitate în cantități mari și prelucrarea ulterioară a acestuia pentru obținerea de loturi omogene de vin brut destinat producerii de vin spumant (Sektgrundwein). Vinul brut destinat producerii de vin spumant necesită un nivel scăzut de SO2 și niveluri ridicate de acizi fructici. Acestea se pot obține numai dacă mustul a fost achiziționat în perioada de toamnă și prin prelucrarea mustului de către GfW pentru obținerea de vin brut.

(65)

Din informațiile puse la dispoziție de Germania rezultă că prețul de bază al unui litru de must de 60 de grade Oechsle, pe piața vinului brut destinat producerii de vin spumant, a fost de 0,312 EUR pe litru. Pentru fiecare grad Oechsle suplimentar (până la un nivel maxim de 80 de grade Oechsle) s-au plătit 0,005 EUR pe litru. Mustul de calitate furnizat de societățile viticole și comercianți, reprezentând 60 % din mustul cumpărat, a fost plătit în conformitate cu acest principiu.

(66)

În acest context, Germania face trimitere la piața relevantă. În opinia sa, prețul pieței pentru vinul de masă obișnuit nu poate fi utilizat ca nivel de referință pentru această parte de 60 % din stocuri, întrucât piața relevantă pentru GfW nu era reprezentată de vinul de masă obișnuit, ci de vinul brut de calitate mai ridicată, destinat producerii de vin spumant. Germania a făcut, de asemenea, trimitere la teoria substituirii cererii, care arată că două produse nu sunt comercializate pe aceeași piață dacă unul dintre ele nu poate fi înlocuit de celălalt chiar dacă prețul unuia dintre ele se modifică. În cazul în speță, cerințele specifice pentru mustul și vinul brut destinat producerii de vin spumant fac imposibilă înlocuirea acestuia cu must pentru vin obișnuit de masă sau cu vin de masă, chiar dacă prețul vinului de masă ar scădea semnificativ. Prin urmare, o scădere a prețului vinului de masă nu va influența prețul mustului destinat producerii de vin spumant, întrucât acestea nu sunt interschimbabile.

(67)

Potrivit statisticilor privind importurile ale Asociației viticultorilor din Germania (Deutsche Weinbauverband) pentru anii 1998-2001, prețul vinului alb importat – adecvat pentru producția de vin spumant datorită calității sale ridicate – a fost de 0,38 EUR pe litru, semnificativ mai ridicat decât valoarea de 0,26 EUR pe litru citată pentru vinul de masă. În observațiile sale, Germania concluzionează că există două piețe separate, una pentru vinul de masă obișnuit și mustul pentru vin de masă, iar alta pentru vinul brut de calitate și mustul de calitate, destinat producerii de vin spumant.

(68)

Prin urmare, potrivit autorităților din Germania trebuie concluzionat că piața relevantă pentru vinul care nu se trimite la distilare este cea a vinului brut de calitate destinat producerii de vin spumant, pe care se pot atinge prețuri mult mai ridicate (0,38 EUR pe litru), nu piața vinului de masă obișnuit (cu prețuri de 0,26 EUR pe litru). Prin urmare, argumentul Germaniei este că prețul plătit de GfW pentru must a fost conform prețului pieței de pe piața relevantă, incluzând o marjă normală de profit.

(69)

În plus, GfW avea intenția de a participa la programele de stocare și distilare ale UE (GfW oferise deja în trecut astfel de servicii viticultorilor). În cadrul programului de stocare, s-au plătit 0,06 EUR pe litru pentru 20 % din stocurile care ar fi trebuit să fie ulterior vândute ca vin brut destinat producerii de vin spumant. În cadrul programului de distilare, s-au plătit 0,50-0,55 EUR pe litru pentru 40 % din stocul trimis la distilare.

(70)

În opinia autorităților din Germania, la momentul în care WAK a acordat un împrumut GfW era posibilă realizarea unui profit din aceste activități. Pe de o parte, GfW intenționa să utilizeze 40 % din achizițiile de must pentru distilare preventivă în decembrie 1999, la un preț de distilare considerabil mai ridicat decât prețul de achiziție (0,50-0,55 EUR pe litru). Pe de altă parte, s-a anticipat că producătorii de vin spumant vor plăti prețuri relativ ridicate (între 0,36 și 0,41 EUR pe litru) pentru loturi mari de vin brut cu calitate uniformă și garantată. Germania aduce argumentul că GfW ar fi putut obține din vânzări între 0,44 și 0,46 EUR pe litru, cu mult peste media de 0,38 EUR pe litru plătită societăților viticole și comercianților.

(71)

Previziunile s-au bazat pe următoarele ipoteze privind prețurile țintă:

(72)

Pe baza acestor ipoteze, s-a preconizat obținerea unui preț mediu de vânzare de 0,44-0,46 EUR/litru.

(73)

Previziunile de vânzări de mai sus au condus la următoarele calcule privind profitul:

(74)

Pe baza unui volum total de circa 44 de milioane de litri, s-a preconizat un profit total de 2,64-3,96 milioane EUR.

(75)

Germania face, de asemenea, trimitere la faptul că prețul pieței pentru vin de masă citat de Comisia Europeană în deciziile de deschidere (0,26 EUR pe litru) este cel mai scăzut preț al vinului de masă pentru luna noiembrie 1999. În luna noiembrie 1999, prețul vinului de masă a variat între 0,26 și 0,56 EUR pe litru. În plus, aceasta a fost plaja completă de prețuri pentru tot anul 1999. În 2000, plaja de prețuri s-a situat între 0,20 și 0,41 EUR pe litru. Germania mai subliniază că 60 % din mustul achiziționat de GfW avea în medie 81 de grade Oechsle, ceea ce reprezintă o valoare mult mai ridicată decât cea necesară pentru vinul de masă (44), iar acest lucru s-a reflectat în prețul plătit de GfW pentru must.

(76)

Potrivit autorităților din Germania, în urma unei situații contabile intermediare întocmite în noiembrie 2000 s-a stabilit că GfW se confrunta cu o situație de insolvență. La momentul respectiv, GfW avea un deficit contabil de circa 6 milioane EUR, care s-a confirmat cu ocazia întocmirii situației contabile pentru anul 2000. Motivul acestui deficit a fost scăderea valorii stocurilor aflate încă în posesia GfW, în urma unei prăbușiri a prețurilor de pe piață, ceea ce însemna că GfW ar fi putut să își vândă stocurile numai la un preț mai mic decât cel preconizat inițial.

(77)

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Germania, la data de 31 octombrie 2000 WAK avea încă creanțe în valoare de circa 10 milioane de EUR față de GfW. Garanția pentru WAK era reprezentată de activele gajate ale GfW, care la momentul respectiv valorau 5,7 milioane EUR. Acestea făceau obiectul unor drepturi de retenție (simple, extinse sau prelungite) ale societăților viticole și a comercianților, ceea ce le-ar fi dat prioritate în caz de insolvență, potrivit legislației germane. Prin urmare, potrivit autorităților din Germania, în cazul unei proceduri de insolvență GfW ar fi trebuit să își achite datoriile către societățile viticole și către comercianți, în valoare de circa 3,5 milioane EUR, înainte să se poată efectua plăți către orice alt creditor.

(78)

Pentru remedierea în timp util a situației de deficit și pentru evitarea deschiderii unei proceduri de insolvență în conformitate cu articolul 64 din Legea societăților comerciale în versiunea anterioară, coroborat cu articolul 19 din Legea insolvenței, erau necesare măsuri urgente.

(79)

Germania subliniază că, în calitate de creditor principal, cu un rang al garanțiilor mai mic, WAK avea un interes considerabil în evitarea insolvenței iminente. Prin urmare, acesta a încercat să convingă societățile viticole și comercianții să renunțe la o parte din creanțele acestora, iar la data de 4 decembrie 2000 a convenit următoarele cu GfW:

(80)

În pofida unui început reușit al negocierilor cu majoritatea societăților viticole și a comercianților, care au fost de acord să renunțe la propriile creanțe, GfW a eșuat în cele din urmă în demersurile sale, din cauza acțiunilor concertate ale unor societăți viticole și ale unor comercianți, împreună cu avocații acestora. Aceștia nu erau dispuși să renunțe la creanțe, din cauza rangului preferențial al garanțiilor deținute, rezultat în urma dreptului de retenție extins sau prelungit, și au formulat plângeri în instanță. Aceste plângeri au fost judecate de instanța care a propus acorduri de soluționare a litigiilor. Potrivit acordurilor de soluționare a litigiilor, GfW trebuia să plătească 70 % din creanțele rămase, iar la restul de 30 % trebuia să se renunțe. Instanța a stabilit, de asemenea, că GfW urma să suporte 80 % din cheltuielile de judecată. Alte instanțe au propus acorduri de soluționare similare. Având în vedere acest lucru, GfW nu se mai putea aștepta ca societățile viticole și comercianții să fie de acord cu renunțarea la 90 % din creanțele rămase. În plus, mai multe societăți viticole și mai mulți comercianți au declarat în acest stadiu că vor solicita plata integrală a restului de 20 %. Faptul că un număr de 1 700 din cele 2 700 de societăți viticole și de comercianți își indicaseră deja disponibilitatea de a renunța la o parte din creanțe nu mai era relevant, întrucât articolul 305a din Legea insolvenței din Germania prevede că o soluționare pe căi extrajudiciare pentru evitarea procedurilor de insolvență eșuează dacă un creditor hotărăște să inițieze recuperarea creanțelor după începerea negocierilor pentru soluționarea pe căi extrajudiciare.

(81)

Prin urmare, la 21 februarie 2001 WAK a convenit cu GfW să acopere deficitul anului 2000 prin renunțarea la suma de 5 005 441,60 EUR din creanțele sale, precum și faptul că nu se percepe nicio dobândă pentru datoria rămasă aferentă perioadei 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2001 și că creanțele societăților viticole și ale comercianților vor fi plătite integral. Se garanta siguranța creanțelor nesubordonate. Se rezolva problema deficitului GfW, se evitau procedurile de insolvență, iar GfW își putea continua activitatea comercială.

(82)

Germania susține că subordonarea și renunțarea la creanțe au fost conforme cu testul creditorului privat. În sprijinul acestei teze, Germania face trimitere la jurisprudența relevantă.

(83)

Renunțarea la o parte din creanțe poate fi necesară în vederea majorării sumei recuperate efectiv (11). Un creditor privat ar acționa pentru a își minimiza pierderile. În cazul în care o creanță are garanții insuficiente, acceptarea amânării plății ar crește șansele rambursării fără pierderi, deoarece debitorul ar avea șansa să depășească criza și să își amelioreze situația (12). În sentința dată de TPI în cauza HAMSA, curtea a respins practica anterioară a Comisiei prin care se solicita ca renunțarea la creanțe din partea creditorilor privați și a celor publici să se facă în proporții egale raportat la părțile lor din datoria debitorului. Curtea a hotărât, dimpotrivă, că testul creditorului privat poate fi aplicat și atunci când relația dintre renunțarea la creanțe a diferiților creditori este asimetrică. TPI subliniază faptul că rangul garanțiilor deținute de diverșii creditori (corespunzând unor creanțe asigurate, preferențiale sau obișnuite) este decisiv. TPI a hotărât că un creditor public acționează ca un creditor privat atunci când decide să renunțe la o parte din creanțele sale în urma unei evaluări cuprinzătoare și raționale a sumei pe care ar putea-o recupera, a riscului de lichidare și a șanselor ca firma să redevină viabilă (13). În fine, Germania face trimitere la hotărârea Comisiei în cazul Huta Cynku, în care Comisia a hotărât că nu există niciun avantaj și prin urmare nu există ajutor de stat, atunci când restructurarea aduce mai multe venituri decât lichidarea (14).

(84)

Din aceste motive, Germania susține că, având în vedere postura de creditor principal a WAK, precum și garanțiile sale inferioare ca rang celor deținute de societățile viticole și comercianți, atât subordonarea, cât și renunțarea la creanțe au fost conforme testului creditorului privat și nu reprezintă ajutoare de stat. Printr-o procedură de insolvență, WAK ar fi pierdut cel puțin aceeași sumă și cel mai probabil o sumă mult mai mare din creanțele rămase.

(85)

Numai prin evitarea insolvenței GfW și prin achitarea creanțelor rămase ale societăților viticole și ale comercianților ar fi avut WAK drepturi de garanție depline asupra stocului rămas și ar fi putut obține o plată în proporție mai mare a creanțelor rămase decât cea care s-ar fi obținut în caz de insolvență.

(86)

Judecând cu datele de la acel moment, comportamentul WAK a fost, potrivit autorităților din Germania, corect, întrucât s-a reușit garantarea plății în proporție mai mare prin transformarea garanțiilor de rang inferior în garanții prioritare și s-a evitat insolvența iminentă a GfW. Potrivit autorităților din Germania, orice bancă privată ar fi acționat în același fel în situația respectivă.

(87)

Potrivit autorităților din Germania, o evaluare preliminară a conturilor GfW ar fi estimat că, prin continuarea activității GfW, WAK ar fi fost în măsură să încaseze creanțe în valoare de 5 112 918,81 EUR. Pe de altă parte, dacă GfW ar fi intrat în procedura de insolvență, WAK ar fi încasat maximum 2,4 milioane EUR. Diferența este de cel puțin 2,7 milioane EUR.

(88)

Aceste elemente sunt confirmate de un raport din 3 februarie 2003, pregătit de un auditor independent (15), comandat de WAK și prezentat de autoritățile din Germania. Raportul concluzionează că subordonarea creanțelor, renunțarea la o parte din creanțele menționate mai sus și renunțarea la plata dobânzii în viitor au reprezentat o decizie rațională din punct de vedere economic pentru WAK. Motivația acestei concluzii, prezentată de Germania, este următoarea:

(89)

Germania subliniază că o evaluare ex post arată că varianta subordonării creanțelor și a renunțării la acestea a fost mai rațională din punct de vedere economic, întrucât rambursările obținute prin evitarea insolvenței GfW s-au ridicat la 4 670 517,65 EUR, o sumă mai mare decât suma maximă de 2,4 milioane EUR care ar fi putut fi obținută în cadrul procedurii de insolvență.

(90)

Germania concluzionează că, întrucât subordonarea creanțelor și renunțarea la acestea au fost conforme testului creditorului privat, nu s-au acordat ajutoare societăților viticole și comercianților la momentul subordonării creanțelor și al renunțării la acestea de către WAK.

(91)

Până la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (16), viticultura și prelucrarea vinului erau reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1493/1999. Conform articolului 71 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, pentru producerea și comercializarea produselor care fac obiectul acestui regulament se aplică articolele 87, 88 și 89 din Tratat (în prezent articolele 107, 108 și 109 din TFUE). Înainte de 31 iulie 2000, viticultura și prelucrarea vinului erau reglementate de Regulamentul (CEE) nr. 822/87. Conform articolului 76 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87, pentru producerea și comercializarea produselor enumerate la articolul 1 din regulament se aplică articolele 92, 93 și 94 din Tratat (în prezent articolele 107, 108 și 109 din TFUE). Prin urmare, măsurile avute în vedere vor fi analizate ținând seama de regulile privind ajutoarele de stat.

(92)

Conform articolului 107 alineatul (1) din TFUE, sunt interzise ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(93)

WAK este persoană juridică de drept public, finanțată parțial din fonduri ale landului Renania-Palatinat și parțial din taxe parafiscale. Prin urmare, măsura este finanțată din fonduri de stat.

(94)

Se consideră că ajutoarele acordate unei întreprinderi afectează schimburile comerciale între statele membre atunci când întreprinderea respectivă funcționează pe o piață deschisă comerțului în interiorul Uniunii (17). Schimburile comerciale de produse agricole în interiorul Uniunii Europene sunt substanțiale. Prin urmare, ajutoarele în cauză sunt susceptibile de a afecta schimburile comerciale între statele membre (18).

(95)

Curtea a hotărât că pentru a stabili dacă o măsură de stat constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, este, de asemenea, necesar să se stabilească dacă întreprinderea primește un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață (19) și/sau dacă măsura a permis întreprinderii să evite suportarea unor costuri pe care în mod normal ar fi trebuit să le suporte din resurse proprii (20). Aceste elemente ar fi, într-adevăr, suficiente pentru a indica denaturări potențiale ale concurenței (21).

(96)

WAK a acordat împrumutul în valoare de 15 302 696,25 EUR în toamna anului 1999. Rata dobânzii percepută GfW a variat între 3,28 % și 5,25 % pe perioada împrumutului. Nu s-a perceput nicio primă de risc. Rata de referință pentru perioada respectivă în Germania s-a situat între 5,23 % și 6,33 %.

(97)

Germania a fost de acord cu opinia Comisiei, potrivit căreia împrumutul nu a fost acordat în condițiile pieței. Dacă împrumutul ar fi fost acordat în condițiile pieței, ar fi trebuit percepută o rată de bază a dobânzii mai ridicată, la care ar fi trebuit să se adauge o primă de risc, dată fiind siguranța limitată pe care o ofereau garanțiile împrumutului.

(98)

Se poate concluziona că împrumutul acordat GfW conținea o componentă de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, întrucât GfW a beneficiat de un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață. Componenta de ajutor se calculează ca diferență între dobânda percepută și rata de referință plus o primă de risc adecvată.

(99)

Posibilitatea transferării ajutorului către succesorii legali

(100)

Potrivit autorităților din Germania, GfW a fost lichidată și dizolvată la 1 iunie 2005. Toate stocurile din domeniile de activitate rămase au fost vândute. Sumele obținute au fost utilizate integral pentru plata datoriilor către WAK. S-a convenit cu cumpărătorul (o persoană fizică) că valoarea tuturor stocurilor rămase potrivit inventarului de la 31 decembrie 2004 urma să fie transferată către WAK la sfârșitul anului 2005. Această valoare urma să fie valoarea de vânzare originară, de 79 579,79 EUR. GfW a fost radiată din registrul comerțului în cursul anului 2006 și nu există un succesor legal sau o altă entitate juridică de la care să se poată recupera ajutorul. Prin urmare în conformitate cu jurisprudența constantă (22), recuperarea este, potrivit Germaniei, imposibilă.

(101)

Întrucât activele rămase ale GfW au fost vândute, este posibil ca persoana care le-a cumpărat să fi beneficiat de ajutorul acordat GfW. Cu toate acestea, întrucât cumpărătorul a plătit prețul inițial de achiziție, iar piața a suferit o cădere în ultimii ani, este clar că prețul plătit de acesta este cel puțin egal cu prețul pieței. Prin urmare, Comisia concluzionează că nu i-a fost transferat niciun ajutor cumpărătorului stocurilor rămase ale GfW. În același timp, GfW și-a încetat existența și, prin urmare, nu mai există ajutoare care să fie recuperate.

(102)

Subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe și la plata dobânzii au fost finanțate din resursele proprii ale WAK și printr-un împrumut contractat în acest scop de WAK, considerându-se, prin urmare, că au fost finanțate din resurse ale statului.

(103)

Pentru a stabili dacă subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe și la plata dobânzii constituie ajutor de stat către GfW în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, este, de asemenea, necesar să se stabilească dacă GfW a primit un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață și/sau dacă măsura a permis GfW să evite suportarea unor costuri pe care în mod normal ar fi trebuit să le suporte din resurse proprii. Această evaluare trebuie realizată cu ajutorul testului creditorului privat. Testul creditorului privat constă în verificarea măsurii în care un creditor privat ar fi acționat sau a acționat, în condiții de piață similare, în același fel cu creditorul public.

(104)

Potrivit jurisprudenței constante, renunțarea la o parte din creanțe poate fi necesară în vederea majorării sumei recuperate efectiv. Un creditor privat ar acționa pentru a-și minimiza pierderile (23). În cazul în care o creanță are garanții insuficiente, acceptarea amânării plății ar crește șansele rambursării fără pierderi, deoarece debitorul ar avea șansa să depășească criza și să își amelioreze situația (24).

(105)

În hotărârea HAMSA (25) a TPI, Curtea a respins practica anterioară a Comisiei prin care se solicita ca renunțarea la creanțe din partea creditorilor privați și a celor publici să se facă în proporții egale raportat la părțile lor din datoria debitorului. Curtea a hotărât, dimpotrivă, că testul creditorului privat poate fi aplicat și atunci când relația dintre renunțarea la creanțe a diferiților creditori este asimetrică. Punctele 168 și 169 din decizia curții:

(106)

În plus, în cauza HAMSA (26), TPI a hotărât că un creditor public acționează ca un creditor privat atunci când decide să renunțe la o parte din creanțele sale în urma unei evaluări cuprinzătoare și raționale a sumei pe care ar putea-o recupera, a riscului de lichidare și a șanselor ca firma să redevină viabilă. În fine, în cazul Huta Cynku (27), Comisia a decis că nu există niciun avantaj și, prin urmare, nu există ajutor de stat atunci când restructurarea aduce mai multe venituri decât lichidarea.

(107)

Având în vedere jurisprudența citată mai sus, pentru a evalua dacă un creditor privat ar fi acționat sau nu la fel ca WAK, este necesară examinarea opțiunilor pe care le avea la dispoziție WAK în momentul când a concluzionat că GfW era amenințată de insolvență și care erau implicațiile economice ale acestor opțiuni. În a doua etapă, este necesar să se întreprindă aceeași examinare și în cazul societăților viticole și al comercianților, iar apoi să se evalueze dacă situația cu care se confrunta WAK poate fi comparată cu cea a societăților viticole și a comercianților și dacă poate fi evaluată pe baza acestora.

(108)

Atunci când a fost informat că GfW era amenințată de insolvență, WAK avea două opțiuni. Putea fie să permită deschiderea procedurii de insolvență, fie să încerce evitarea acestui lucru prin ajungerea la un acord cu GfW care să îi permită acesteia să își continue activitatea comercială. Pe baza informațiilor prezentate de Germania și sprijinite de un raport din 3 februarie 2003, alcătuit de un auditor independent (a se vedea considerentul 88), implicațiile economice ale acestor două opțiuni sunt, potrivit autorităților din Germania, următoarele. Cu datele din acel moment, WAK ar fi putut, în cazul unei proceduri de insolvență, să recupereze o sumă maximă de aproximativ 2,4 milioane EUR din creanțele sale. În cazul în care WAK semna un acord cu GfW, renunțând la o parte din creanțe și permițând astfel GfW să își continue activitatea comercială, WAK ar fi putut, cu datele din acel moment, să spere că își va recupera 5,1 milioane EUR din creanțe. Rezultă, astfel, o diferență de 2,7 milioane EUR în favoarea ideii de a sprijini GfW să evite procedura de insolvență. Disponibilitatea societăților viticole și a comercianți de a proceda la fel avea numai un impact redus asupra calculelor privind recuperarea datoriilor, dar nu schimba rezultatul comparației dintre cele două alternative.

(109)

Estimarea ratei de recuperare de 2,4 milioane EUR în cazul insolvenței, prezentă în raport, se bazează pe o ipoteză a autorităților din Germania, aceea că datoriile față de societățile viticole și comercianți, în sumă de 4,4 milioane EUR, ar fi trebuit achitate înainte celor ale WAK. Cu toate acestea, potrivit Comisiei Europene, Legea insolvenței din Germania prevede că numai datoriile către societățile viticole și comercianții beneficiari ai unor drepturi de retenție prelungite ar fi trebuit achitate înaintea datoriilor către WAK. Restul datoriilor ar fi avut același rang cu datoriile către WAK. Propriile calcule ale Comisiei arată însă că, chiar și în cazul în care toate creanțele WAK, ale societăților viticole și ale comercianților ar fi avut același statut, WAK se putea aștepta să recupereze maximum 4,7 milioane EUR în caz de insolvență (pe baza unei valori totale rambursate în caz de insolvență de 6,8 milioane EUR și pe principiul că WAK și societățile viticole ar fi fost rambursate proporțional cu sumele datorate către ele – 10 milioane EUR, respectiv 4,4 milioane EUR). Prin urmare, se poate concluziona că opțiunea ex ante cea mai favorabilă pentru WAK ar fi fost să ajute GfW la evitarea insolvenței.

(110)

De cealaltă parte, calculele realizate de societățile viticole și de comercianți erau foarte diferite. În primul rând, aceștia primiseră deja 80 % din sumele datorate pentru produsele livrate. În al doilea rând, potrivit ofertei făcute GfW, aceștia ar primi numai 10 % din procentul de 20 % din creanțe neachitat încă. În practică, aceasta însemna că dacă semnau contractul ar fi primit în plus numai 2 % din prețul de achiziție convenit. Această sumă reprezintă, cu siguranță, mai puțin decât cea pe care se puteau aștepta să o primească în urma unei proceduri de insolvență, indiferent de rangul garanțiilor lor (drept de retenție simplu, extins sau prelungit). În medie, se puteau aștepta să primească 48 % din creanțele neachitate (2,1 milioane EUR din totalul de 4,4 milioane datorate lor). Prin urmare, nu este deloc surprinzător că o parte din societățile viticole și din comercianți au refuzat oferta GfW. În al treilea rând, a fost probabil evident că ar fi fost în interesul WAK să renunțe la o parte din creanțe și să evite insolvența chiar dacă societățile viticole și comercianții nu procedau la fel, ceea ce ar fi permis de asemenea societăților viticole și comercianților să obțină plata unei părți mai mari din creanțele neachitate decât procentul de 10 % oferit. În al patrulea rând, o parte dintre aceștia acționaseră deja GfW în instanța, iar instanța hotărâse în favoarea lor, obligând GfW la plata a 80 % din creanțele rămase.

(111)

Se poate concluziona că, în pofida faptului că societățile viticole, comercianții și WAK erau împreună creditori ai GfW, opțiunile și rezultatul exercitării acestor opțiuni în cazul WAK și în cel al societăților viticole și al comercianților erau atât de diferite, încât nu sunt comparabile. Faptul că societățile viticole și comercianții au ales să nu renunțe la creanțele lor nu ar trebui să fie un contraargument atunci când se evaluează dacă WAK a acționat în conformitate cu testul creditorului privat.

(112)

Comparând între ele diversele opțiuni pe care le avea la dispoziție WAK, Comisia a concluzionat că subordonarea și renunțarea parțială la creanțe din 4 decembrie 2000 și din 21 februarie 2001, în sumă totală de 5 005 441,60 EUR, precum și renunțarea la plata dobânzilor de la 31 decembrie 2000 au reprezentat opțiunea cea mai favorabilă pentru WAK, fiind, prin urmare, conforme cu testul creditorului privat. Subordonarea și renunțarea la creanțe conduc la o amânare a datoriei, care este mai avantajoasă pentru creditor decât lichidarea. În conformitate cu jurisprudența constantă (28), un creditor public pune în balanță suma care îi este oferită în cadrul unui plan de restructurare și suma pe care ar putea să o recupereze prin lichidarea firmei. Prin urmare, GfW nu a primit niciun avantaj de care nu ar fi beneficiat în condițiile normale ale pieței, ceea ce înseamnă că GfW nu a primit ajutoare de stat în urma deciziei WAK de subordonare și renunțare la o parte din creanțele sale.

(113)

La deschiderea procedurii, s-au exprimat îndoieli privitoare la măsura în care WAK s-a limitat la strictul necesar în privința subordonării și renunțării la creanțe. Cu toate acestea, potrivit observațiilor trimise de Germania, WAK a renunțat la acea parte din creanțele sale de care era nevoie pentru acoperirea deficitului GfW pe anul 2000, ceea ce, potrivit Legii insolvenței din Germania (a se vedea considerentul 25) era necesar pentru evitarea procedurii de insolvență și pentru a permite GfW să își continue activitatea comercială. În primul contract (semnat la 4 decembrie 2000) dintre GfW și WAK, acesta din urmă este de acord, pentru a evita insolvența GfW, cu subordonarea unor creanțe egale ca valoare cu deficitul GfW după ce societățile viticole și comercianții fuseseră de acord să renunțe la 90 % din creanțele rămase și, dacă este necesar, să renunțe la creanțele pe care fuseseră de acord să le subordoneze (a se vedea considerentele 79 și 80). Motivul pentru care renunțarea a avut o valoare mai mare decât se preconiza inițial a fost acela că, în pofida eforturilor WAK și ale GfW de a convinge societățile viticole și comercianții să ia parte la efortul de sprijinire a GfW pentru evitarea insolvenței (a se vedea considerentele 79 și 80 din observațiile Germaniei), societățile viticole și comercianții au hotărât să nu renunțe la creanțele lor, din motivele precizate în considerentul 110 de mai sus. După cum s-a menționat la considerentul 108, decizia societăților viticole și a comercianților de a nu renunța la o parte din creanțele neachitate a avut numai un impact limitat asupra evaluării economice realizate de WAK și nu a modificat rezultatul acestei evaluări, și anume concluzia că era preferabil din punct de vedere economic pentru WAK să ajute GfW la evitarea procedurii de insolvență.

(114)

Prin urmare, Comisia concluzionează că subordonarea parțială de către WAK și renunțarea la creanțe reprezenta varianta cea mai favorabilă pentru WAK, fiind ca atare conformă cu testul creditorului privat și neputând fi considerată ajutor de stat către GfW în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(115)

La deschiderea și în prelungirea ulterioară a procedurii oficiale de investigare s-au ridicat întrebări în privința unui posibil ajutor acordat societăților viticole și comercianților. În primul rând, rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților de către GfW la momentul achiziției a părut relativ ridicat și au apărut dubii în privința conformității cu practicile comerciale obișnuite a acordării unui asemenea rang al garanțiilor. În al doilea rând, s-a estimat că prețul plătit pentru mustul achiziționat era superior prețului pieței. În al treilea rând, decizia societăților viticole și a comercianților de a nu renunța la creanțele lor în momentul în care GfW s-a confruntat cu o situație de insolvență a fost examinată împreună cu decizia WAK de a subordona și apoi de a renunța la o parte din creanțe, în pofida faptului că societățile viticole și comercianții au decis să nu renunțe la 90 % din creanțele rămase (20 % din valoarea stocurilor).

(116)

În observațiile lor, autoritățile din Germania au dat asigurări că acordarea de către GfW a unor drepturi de retenție simple, extinse sau prelungite societăților viticole și comercianților în legătură cu vânzarea de must a fost conformă cu practicile comerciale uzuale. Aceasta înseamnă că, deși societățile viticole și comercianții primeau un rang al garanțiilor relativ ridicat, în special în cazurile în care s-a acordat drept de retenție prelungit, acest lucru era conform practicilor comerciale uzuale și nu conferea o poziție mai puternică decât dacă relația ar fi implicat un cumpărător privat.

(117)

Comisia face trimitere la recomandările (29) înregistrate de Federația întreprinderilor viticole și a comercianților cu amănuntul de vin din Germania, Trier, de Federația comercianților de vin din Germania, Mainz și de Asociația viticultorilor din Germania, Bonn (Der Bundesverband der Deutschen Weinkellereien und des Weinfachhandels e.V., Trier, der Bundesverband der Deutschen Weinkommissionäre e.V., Mainz und der Deutsche Weinbauverband e.V., Bonn) la autoritățile responsabile cu concurența din Germania (Bundeskartellamt) în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) punctul 2 din Legea împotriva limitării concurenței (des Gesetzes gegen Wettbewerbsbeschränkungen) (30). Prima versiune a recomandărilor a fost înregistrată în 1990, iar versiunea actuală în 2005. Aceste recomandări precizează clar că în cazurile în care nu se plătește întregul preț de vânzare la momentul transferului mărfii, vânzătorul trebuie să își păstreze titlul de proprietate până la achitarea integrală a prețului. Rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților în cazul în speță a fost variat. Numai cele cu drept de retenție prelungit beneficiau de garantarea integrală a plății. Aceasta înseamnă că rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților era, în medie, mai mic decât cel sugerat în recomandările menționate mai sus. Prin urmare, Comisia acceptă, cu referire la recomandări și la rangul efectiv al garanțiilor acordate, asigurările date de Germania, potrivit cărora acordarea unui rang al garanțiilor de tipul celui de care au beneficiat societățile viticole și comercianții în acest caz constituie o practică comercială normală, iar rangul garanțiilor acordate nu a fost mai mare decât ar fi fost în cazul unui contract normal dintre doi actori privați și, prin urmare, nu a reprezentat ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(118)

În deschiderea procedurii, s-a afirmat că prețul plătit de GfW pentru mustul achiziționat era mai mare decât prețul pieței. S-a utilizat drept preț al pieței prețul vinului de masă, menționându-se prețul de referință de 0,26 EUR pe litru. În observațiile sale, Germania a prezentat informații substanțiale privind strategia de afaceri a GfW, care arată că piața vinului de masă obișnuit nu este una relevantă și că strategia GfW avea trei componente. Mai întâi, achiziționarea mustului pentru vin de masă cu care să participe la programul de distilare al UE (40 % din stoc). În al doilea rând, achiziția de must de calitate cu intenția de a-l vinde pe piața vinului brut de calitate, pentru a fi utilizat la producerea de vin spumant (60 % din stoc). În al treilea rând, participarea la programul de stocare al UE cu 20 % din stocuri înainte de vânzarea acestora pentru producerea de vin spumant. În încercarea de a stabili dacă aceste două produse aparțin aceleiași piețe, Comisia a recurs la Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței  (31). Potrivit punctului 7 din comunicare, „o piață relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia acestea îi sunt destinate”.

(119)

Piața pentru mustul achiziționat pentru a profita de programul de distilare al UE este, bineînțeles, cea a vinului obișnuit de masă. Cu toate acestea, prețul relevant trebuie să fie cel plătit pentru vinul trimis la distilare.

(120)

La fel ca în cazul tuturor măsurilor tradiționale de intervenție asupra piețelor agricole, distilarea preventivă a vinului în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CEE) 822/87 are drept scop principal eliminarea ofertei excedentare de pe piața vinului, astfel încât prețul pentru această distilare benevolă trebuia să fie suficient de ridicat încât să îi motiveze pe producători să trimită vinul la distilare. Prețul anual efectiv pentru măsura de distilare a fost definit de Consiliu drept 65 % din așa-numitul preț orientativ.

(121)

Prețul orientativ este decis de Consiliu o dată pe an, iar valoarea acestuia este stabilită cu scopul expres de sprijinire a pieței. Pentru a putea îndeplini acest scop, valoarea trebuie să fie, în mod evident, suficient de ridicată. Regulamentul (CE) 1676/1999 al Consiliului din 19 iulie 1999 de stabilire a prețului orientativ pentru anul viticol 1999/2000 (32) a stabilit prețurile orientative pentru diversele categorii de vin. Prețul pentru categoria AII (vin alb de masă din soiurile de tip Sylvaner sau Müller-Thurgau) a fost stabilit la valoarea de 82,81 EUR pe hectolitru, iar cel pentru categoria AIII (vin alb de masă din soiurile de tip Riesling) la valoarea de 94,57 EUR pe hectolitru. În conformitate cu anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1681/1999 al Comisiei din 26 iulie 1999 de stabilire a prețurilor de achiziție, a ajutoarelor și a anumitor alte sume aplicabile pentru anul viticol 1999/2000 la măsurile de intervenție în sectorul vinicol (33), suma exactă plătită pentru distilare depinde de gradul alcoolic al vinului livrat, deoarece prețul pentru distilarea preventivă (65 % din prețul orientativ) a fost calculat de Comisie nu pe hectolitru, ci în funcție de gradul alcoolic pe hectolitru în anul respectiv.

(122)

Rolul principal al Comisiei în ceea ce privește distilarea vinului a fost acela de a evalua situația efectivă de pe piață și de a stabili în funcție de aceasta cantitățile acceptate pentru distilare preventivă în fiecare an și în fiecare stat membru. Regulamentul (CE) nr. 2367/1999 al Comisiei din 5 noiembrie 1999 de introducere a distilării preventive conform dispozițiilor de la articolul 38 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 al Consiliului pentru anul viticol 1999/2000 (34) a alocat 148 000 de hectolitri pieței din Germania pentru anul viticol 1999-2000. Regulamentul (CE) nr. 546/2000 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2367/1999 de introducere a distilării preventive conform dispozițiilor de la articolul 38 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 al Consiliului pentru anul viticol 1999/2000 (35) a majorat această valoare la 468 000 de hectolitri. Regulamentul (CE) nr. 2367/1999 a limitat cantitatea de vin trimis la distilare la 40 % din producție. Potrivit evidențelor Comisiei, producătorii din Germania au distilat circa 400 000 de hectolitri în cadrul acestei scheme.

(123)

Potrivit autorităților din Germania, prețul plătit pentru vinul trimis spre distilare a fost de 0,50-0,55 EUR pe litru. Având în vedere metoda de calcul de mai sus, Comisia consideră că prețul menționat de Germania este realist.

(124)

Comisia concluzionează că intervenția pe piață a UE în cazul unei proporții semnificative din vin a creat două piețe separate. Una în care prețul de referință era cel plătit pentru vinul trimis spre distilare, în acest caz 0,50-0,55 EUR pe litru, și alta în care prețul de referință era cel al pieței. Prin urmare, valoarea de 0,26 EUR pe litru menționată în decizia de deschidere a procedurii nu poate fi considerată prețul de referință relevant pentru mustul achiziționat pentru a fi trimis spre distilare.

(125)

Pentru a stabili care era piața relevantă pentru mustul achiziționat în vederea transformării în vin brut pentru producția de vin spumant, este mai întâi necesar să se evalueze dacă existau piețe separate pentru vin și dacă mustul achiziționat de GfW aparține aceleiași piețe ca vinul de masă sau nu. Va fi, de asemenea, necesar să se stabilească dacă pentru vinul de calitate s-ar putea obține prețuri mai mari. În statisticile sale, Comisia face întotdeauna referință la diversele prețuri în funcție de calitatea vinului. Potrivit experților în materie de vin din cadrul Comisiei, prețul vinului nu este același pentru fiecare lot, iar statisticile disponibile prezintă numai prețurile medii pentru diverse niveluri de calitate a vinului. Prețul efectiv este influențat de mai multe elemente. Principalele elemente sunt calitatea, vârsta, reputația, cererea și gradul alcoolic sau gradele Oechsle. Gradele Oechsle indică gradul de coacere și nivelul de zahăr prezent în struguri. Acest element este important întrucât determină gradul alcoolic natural final al unui vin. Potrivit Deutsches Weininstitute (Institutul german pentru vinuri), producerea de vin spumant necesită vin brut cu un conținut mai ridicat de alcool (36).

(126)

Aceasta vine în sprijinul afirmațiilor autorităților din Germania, potrivit cărora mustul trebuie să aibă mai multe grade Oechsle dacă produsul finit este reprezentat de vinul spumant decât în cazul vinului de masă, ceea ce a impus plata unei prime pentru mustul cu mai multe grade Oechsle. Prin urmare, Comisia acceptă argumentația Germaniei, potrivit căreia există piețe separate, iar prețul trebuie să fie mai ridicat pentru mustul destinat producerii de vin spumant comparativ, cu cel pentru producerea de vin de masă. Drept urmare, Comisia acceptă, de asemenea, că prețul plătit de GfW la momentul achiziției nu poate fi comparat cu prețul pentru vinul de masă – 0,26 EUR pe litru – cum s-a procedat în deschiderea procedurii.

(127)

Germania continuă prezentarea de informații privind prețul care poate fi atins pe piața relevantă, și anume piața pentru must de calitate destinat producerii de vin spumant. Potrivit acestor informații, prețul de bază al unui litru de must de 60 de grade Oechsle pe piața vinului brut destinat producerii de vin spumant a fost de 0,312 EUR pe litru. Pentru fiecare grad Oechsle suplimentar (până la un nivel maxim de 80 de grade Oechsle) s-au plătit 0,005 EUR pe litru. Mustul de calitate furnizat de societățile viticole și comercianți, reprezentând 60 % din mustul cumpărat, a fost plătit în conformitate cu acest principiu. De asemenea, potrivit statisticilor privind importurile ale Asociației viticultorilor din Germania (Deutsche Weinbauverband) pentru anii 1998-2001, prezentate de Germania, prețul vinului alb vrac importat – adecvat pentru producția de vin spumant datorită calității sale ridicate – a fost de 0,38 EUR pe litru.

(128)

Comisia este dispusă să accepte argumentele Germaniei în favoarea unui preț relevant al pieței de circa 0,38 EUR pe litru, pe baza informațiilor privind determinarea prețului la vin provenite de la experții interni, a informațiilor provenite de la Deutsches Weininstitute menționate mai sus și a calculării profitului din planul de afaceri al GfW.

(129)

Planul de afaceri al GfW, prezentat de Germania, arată că la momentul achiziției mustului, GfW preconiza să poată trimite 40 % din stocuri spre distilare preventivă, la un preț de 0,50-0,55 EUR pe litru, să vândă 60 % din stocuri la un preț de 0,375 EUR pe litru, iar pentru 20 % din stocuri să primească o subvenție suplimentară din partea UE pentru stocarea vinului, în valoare de 0,06 EUR pe litru, înainte de a vinde cantitatea respectivă la prețul de 0,375 EUR pe litru un an mai târziu. În total, firma preconiza să vândă stocurile la un preț mediu de 0,44-0,46 EUR și să realizeze un profit de 0,06-0,09 EUR pe litru. Ar fi rezultat un profit total de 2,64-3,96 milioane EUR.

(130)

În 1999, GfW a trimis 40 % din stocuri spre distilare preventivă și a primit un preț de 0,50-0,55 EUR pe litru. Având în vedere scăderea prețurilor pe piața vinului la sfârșitul anului 1999 – la care GfW nu se așteptase, ținând cont de prețurile mai ridicate din anul precedent – GfW a hotărât să nu vândă stocurile rămase în acel an, ci să le păstreze și să le vândă în 2000 sau, dacă prețurile pieței aveau să rămână scăzute, să beneficieze de a doua rundă de distilare preventivă. Decizia s-a bazat pe ipoteza că distilarea preventivă va continua. Cu toate acestea, Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole a desființat distilarea preventivă. În locul acesteia, s-a introdus opțiunea distilării benevole pentru a aproviziona piața alcoolului alimentar. Noua măsură de distilare în caz de criză poate fi utilizată numai în cazuri excepționale de perturbare a pieței. Considerentul 35 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 se referă în mod explicit la eliminarea sistemului de distilare ca debușeu artificial în caz de producție excedentară. Noul regulament a intrat în vigoare la 31 iulie 2000.

(131)

Pentru GfW, aceasta însemna că măsurile de distilare din anul viticol 2000/2001 erau semnificativ mai puțin favorabile decât cele din anii anteriori. Prin distilare pentru aprovizionarea pieței de alcool alimentar se putea obține numai aproximativ jumătate din prețul mediu atins anterior, de 0,50-0,55 EUR pe litru.

(132)

După părerea autorităților din Germania, această evoluție nu putea fi anticipată la momentul în care GfW a hotărât să depoziteze în continuare vinul. Comisia, pe de altă parte, consideră că această evoluție era previzibilă. Noua organizare a pieței vitivinicole își propunea în mod explicit eliminarea sistemului de distilare. Astfel, ar fi trebuit să fie clar pentru GfW, în momentul în care s-a decis încercarea unei a doua runde de distilare, că măsurile de distilare din a doua jumătate a anului 2000 și ulterioare acestei perioade nu vor mai oferi compensări pentru scăderea prețurilor de pe piața vinului.

(133)

Cu toate acestea, argumentele pro și contra ideii că GfW ar fi trebuit să fie la curent cu modificarea nu sunt relevante. Planul de afaceri la momentul achiziției, în raport cu care trebuie evaluat comportamentul GfW în calitate de investitor privat, includea numai o primă rundă de distilare preventivă, care a avut loc și pentru care GfW a încasat 0,50-0,55 EUR pe litru. Planul de afaceri nu includea o a doua rundă de distilare preventivă și, prin urmare, profitul preconizat în urma unei astfel de operațiuni nu făcea parte din calculul global al profitului la momentul achiziției. Această a doua rundă nu făcea parte din planul de afaceri și, deși decizia GfW de a încerca o a doua rundă de distilare într-un moment când prețul pieței era în scădere a fost fără îndoială greșită, nu se poate considera că aceasta a reprezentat ajutor de stat către societățile viticole și comercianți la momentul achiziției.

(134)

Pe baza elementelor de mai sus, Comisia concluzionează că GfW a plătit prețul pieței pentru mustul achiziționat în toamna lui 1999 și că, prin urmare, societățile viticole și comercianții nu au primit ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(135)

La considerentul 114 s-a concluzionat că subordonarea și renunțarea la creanțe de către WAK s-a realizat exclusiv în interes propriu și în conformitate cu testul creditorului privat, prin urmare neexistând un ajutor de stat către GfW. Faptul că decizia WAK a favorizat societățile viticole și comercianții nu are nicio relevanță, întrucât acest lucru nu a fost intenționat, ci numai o consecință a faptului că WAK a încercat să recupereze o sumă cât mai mare din propriile fonduri.

(136)

Comisia concluzionează că prin subordonarea și renunțarea la creanțe, WAK nu a acordat un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE societăților viticole și comercianților.

(137)

Deoarece componenta de ajutor a împrumutului primit de GfW de la WAK a fost acordată și plătită fără notificarea în prealabil a Comisiei, este vorba despre un ajutor ilegal în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 privind normele de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (37).

(138)

Prin urmare, trebuie examinat dacă se aplică vreuna din derogările privind interzicerea ajutoarelor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1).

(139)

Din punctul de vedere actual, derogările prevăzute la articolul 107 alineatul (2) și la articolul 107 alineatul (3) literele (a), (b) și (d) nu se aplică, întrucât ajutorul în chestiune nu se încadrează în niciuna din următoarele categorii:

(140)

Prin urmare, articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE este singura derogare care s-ar putea aplica.

(141)

La momentul acordării ajutorului, ajutorul pentru producătorii primari era evaluat sub directa incidență a articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. În conformitate cu practicile din momentul respectiv, ajutoarele pentru investiții, credite, sectorul creșterii animalelor, organizații de producători, publicitate și promovare, despăgubiri pentru daune provocate de boli, prime de asigurare și asistență tehnică ar putea fi considerate compatibile cu piața internă, cu condiția îndeplinirii anumitor criterii. Cu toate acestea, niciuna din formele de ajutor compatibile cu piața internă menționate mai sus nu poate fi folosită pentru obținerea unei derogări pentru ajutorul în cauză.

(142)

În plus, în efortul de a explora toate căile posibile, Comisia a analizat dacă orientările privind salvarea și restructurarea firmelor aflate în dificultate nu ar putea fi aplicate cazului în speță. Prima condiție care trebuie îndeplinită de o întreprindere pentru a beneficia de ajutoare pentru salvare sau restructurare este aceea de a fi considerată în dificultate în înțelesul Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea firmelor aflate în dificultate (38). Informațiile deținute de Comisie nu conțin nicio indicație că întreprinderea ar fi fost în dificultate în sensul orientărilor sus-menționate la momentul acordării ajutorului. GfW s-a aflat în dificultate numai un an mai târziu, din cauza scăderii accentuate a prețurilor.

(143)

În orice caz, Comisia dorește să sublinieze că este datoria statului membru în cauză să coopereze cu Comisia prin furnizarea tuturor elementelor necesare pentru ca aceasta din urmă să poată verifica dacă s-au îndeplinit toate condițiile pentru acordarea derogării de care statul în cauză dorește să beneficieze (39). În cazul în speță, Germania nu a pus la dispoziție suficiente informații care să permită Comisiei să evalueze datele în lumina acestor orientări sau o documentație care să permită Comisiei să evalueze ajutorul în lumina altor forme de ajutoare compatibile menționate la considerentul 126, în pofida informațiilor puse la dispoziție de Comisie la punctul 44 al deciziei de deschidere a procedurii de investigare.

(144)

Evaluarea directă a măsurilor de ajutor în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE trebuie efectuată în mod restrictiv. Trebuie demonstrat în mod clar că efectele pozitive ale măsurii de ajutor depășesc efectele negative pe care l-ar putea avea ajutorul asupra concurenței și asupra funcționării corespunzătoare a pieței interne. Măsurile unilaterale de ajutor de stat care sunt destinate doar îmbunătățirii situației financiare a producătorului, dar nu contribuie în niciun fel la dezvoltarea sectorului nu sunt considerate conforme acestor criterii și prin urmare reprezintă ajutor de funcționare care nu este compatibil cu piața comună.

(145)

Din motivele menționate mai sus, ajutorul acordat GfW ca parte a împrumutului nu îndeplinește condițiile pentru acordarea vreuneia din derogările posibile de la articolul 107 alineatul (3). Prin urmare, acesta reprezintă un ajutor incompatibil cu piața internă.

(146)

Nu este aplicabilă nicio altă derogare în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(147)

Din motivele menționate mai sus, Comisia consideră că împrumutul acordat GfW nu poate fi considerat compatibil cu piața internă. Comisia consideră, de asemenea, că punerea în aplicare a măsurii de către Germania a fost ilegală.

(148)

Din motivele menționate mai sus, Comisia consideră că subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe și la plata viitoare a dobânzii, survenite ulterior, nu reprezintă ajutor de stat în favoarea GfW, nici în favoarea societăților viticole și a comercianților.

(149)

Din motivele menționate mai sus, Comisia consideră că achiziția mustului s-a realizat la prețul pieței și în conformitate cu practicile de afaceri uzuale și, prin urmare, nu reprezintă ajutor de stat către societățile viticole și comercianți.

(150)

În cazul în care se constată că ajutorul de stat acordat în mod ilegal este incompatibil cu piața internă, consecința naturală este aceea că ajutorul în cauză trebuie recuperat, pentru a se restabili – în măsura posibilului – poziția concurențială existentă înaintea acordării ajutorului.

(151)

Întrucât GfW nu are niciun succesor legal, recuperarea nu este posibilă în conformitate cu jurisprudența constantă (40),