Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32004D0040

    Decizia Comisiei din 23 decembrie 2003 de stabilire a condițiilor speciale care reglementează importurile de produse pescărești din Guyana [notificată cu numărul C(2003) 5044]Text cu relevanță pentru SEE.

    JO L 8, 14.1.2004, p. 27–31 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 30/04/2007; abrogat prin 32006R1664

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2004/40(1)/oj

    03/Volumul 52

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    197


    32004D0040


    L 008/27

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA COMISIEI

    din 23 decembrie 2003

    de stabilire a condițiilor speciale care reglementează importurile de produse pescărești din Guyana

    [notificată cu numărul C(2003) 5044]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2004/40/CE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Directiva 91/493/CEE a Consiliului din 22 iulie 1991 de stabilire a condițiilor de sănătate pentru producția și introducerea pe piață a produselor pescărești (1), în special articolul 11,

    întrucât:

    (1)

    S-a efectuat o inspecție în Guyana, în numele Comisiei, pentru verificarea condițiilor în care sunt produse, depozitate și expediate către Comunitate produsele pescărești.

    (2)

    Normele privind inspecția sanitară veterinară și monitorizarea produselor pescărești definite în legislația din Guyana pot fi considerate echivalente cu cele prevăzute de Directiva 91/493/CEE.

    (3)

    În special, serviciul de sănătate publică veterinară (VPHU) este în măsură să verifice în mod eficient aplicarea legislației în vigoare.

    (4)

    VPHU a oferit garanții oficiale privind respectarea standardelor prevăzute la capitolul V din anexa la Directiva 91/493/CEE privind controalele sanitar-veterinare și monitorizarea produselor pescărești și punerea în aplicare a condițiilor de igienă echivalente cu cele stabilite de directiva menționată anterior.

    (5)

    Este necesar să se stabilească norme detaliate privind produsele pescărești importate în Comunitate din Guyana, în conformitate cu Directiva 91/493/CEE.

    (6)

    De asemenea, este necesar să se întocmească o listă cu unitățile, navele fabrică și antrepozitele frigorifice aprobate, precum și o listă cu navele frigorifice echipate în conformitate cu Directiva 92/48/CEE a Consiliului din 16 iunie 1992 de stabilire a normelor minime de igienă care se aplică produselor pescărești obținute la bordul anumitor vase în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 91/493/CEE (2). Aceste liste trebuie să se stabilească pe baza unei comunicări a VPHU adresate Comisiei.

    (7)

    Deoarece importurile de produse pescărești din Guyana vor fi autorizate pentru prima dată prin prezenta decizie, nu este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție, fiind suficientă o perioadă de trei zile pentru asigura publicitatea necesară cu privire la autorizare. Prin urmare, importurile provenind din această țară pot fi autorizate după trei zile de la publicarea prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    (8)

    Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Serviciul de sănătate publică veterinară (VPHU) este autoritatea competentă în Guyana desemnată să verifice și să certifice faptul că produsele pescărești sunt conforme cu cerințele Directivei 91/493/CEE.

    Articolul 2

    Produsele pescărești importate în Comunitate din Guyana îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 3, 4 și 5.

    Articolul 3

    (1)   Fiecare transport este însoțit de un certificat de sănătate, în original, numerotat, în conformitate cu modelul din anexa I, care conține o singură pagină și este completat corespunzător, semnat și datat.

    (2)   Certificatul de sănătate se întocmește în cel puțin una din limbile oficiale ale statului membru în care se efectuează controalele.

    (3)   Certificatul de sănătate conține numele, calitatea și semnătura reprezentantului VPHU, precum și ștampila sa oficială, într-o culoare diferită de cea a altor mențiuni.

    Articolul 4

    Produsele pescărești provin din unități, nave fabrică sau antrepozite frigorifice aprobate sau nave frigorifice înregistrate, enumerate în anexa II.

    Articolul 5

    Toate ambalajele au marcată cu litere de neșters mențiunea „GUYANA” și numărul aprobării/înregistrării unității, navei fabrică, antrepozitului frigorific sau navei frigorifice de origine, cu excepția produselor pescărești congelate în vrac destinate fabricării alimentelor conservate.

    Articolul 6

    Prezenta decizie se aplică de la 17 ianuarie 2004.

    Articolul 7

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 23 decembrie 2003.

    Pentru Comisie

    David BYRNE

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 268, 24.9.1991, p. 15. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (JO L 122, 16.5.2003, p. 1).

    (2)  JO L 187, 7.7.1992, p. 41.


    ANEXA I

    Image

    Image


    ANEXA II

    LISTA UNITĂȚILOR ȘI A NAVELOR

    Numărul aprobării/Approval No

    Denumirea/Name

    Oraș/City Regiune/Region

    Data limită a aprobării/Approval limit

    Categorie/Category

    SP/002

    Noble House Seafoods

    East Bank Demerara

     

    PP

    PP

    :

    Unitate de prelucrare/Processing Plant


    Top