Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2006/116/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind durata de protecție a drepturilor de autor și a anumitor drepturi conexe

COM(2008) 464 final – 2008/0157 (COD)

(2009/C 182/07)

Raportor: dl GKOFAS

La 4 septembrie 2008, în conformitate cu articolul 47 alineatul (2) și cu articolele 55 și 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2006/116/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind durata de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe

COM(2008) 464 final – 2008/0157 (COD).

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 6 ianuarie 2009. Raportor: dl GKOFAS.

În cea de-a 450-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 ianuarie 2009 (ședința din 14 ianuarie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 115 voturi pentru 3 voturi împotrivă și 15 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   Comitetul solicită ca, în domeniul creației muzicale, să fie instaurat în statele membre un regim uniform de protecție și armonizare, care să protejeze contribuțiile diferiților creatori, astfel încât să se evite problemele de repartizare transfrontalieră a redevențelor.

1.2   Comitetul solicită, de asemenea, ca o creație alcătuită dintr-o compoziție muzicală cu text să fie considerată o singură și unică operă, protejată pe o perioadă care se va încheia la 70 de ani de la decesul ultimului dintre autorii săi.

1.3   Statele membre permit adesea funcționarea unui mare număr de organisme de gestiune colectivă, care diferă în funcție de obiectul dreptului de autor, astfel încât utilizatorul este redevabil și supus reglementărilor mai multora dintre ele chiar și pentru o operă pe care o va fi achiziționat drept lucrare completă, independentă și unică, înregistrată pe un singur suport fizic. Este necesar să se prevadă și să se precizeze în mod expres că opera care a fost astfel înregistrată reprezintă un produs unic, complet și indivizibil și că trebuie tratată ca atare.

1.4   Pentru colectarea redevențelor celor în drept, ca și pentru protejarea lor, este necesar să se creeze un organism unic de gestiune a drepturilor de autor, care să fie și singurul responsabil atât pentru colectarea, cât și pentru punerea ulterioară a acestor sume la dispoziția altor organisme de reprezentare a celor în drept, deja existente sau nou create, după caz, astfel încât utilizatorul să poată ajunge la un acord și să poată încheia contracte cu un singur interlocutor, nu cu mai mulți.

1.5   Comitetul propune ca durata de protecție a fixărilor executărilor să fie extinsă de la 50 la 85 de ani. În vederea intensificării eforturilor de protejare a interpreților anonimi care, în general, își cesionează drepturile de exploatare a fonogramelor în schimbul unei „remunerații echitabile” sau a unei plăți fixe, va fi necesar să se creeze o normă, astfel încât producătorii de discuri să rezerve cel puțin 20 % din veniturile suplimentare provenite din vânzarea fonogramelor menționate pe care decid să le folosească în perioada de prelungire a protecției.

1.6   Comitetul propune să fie impusă obligația de a crea o agenție pentru interpreți, mai ales pentru cei de „rangul al doilea”, dat fiind că „marile nume” reușesc mereu să ajungă la un acord cu producătorii referitor la procentul pe care îl vor primi din vânzarea fonogramelor.

1.7   Comitetul consideră că trebuie încheiată o convenție scrisă între interpreți și membrii organismelor de gestiune colectivă care îi reprezintă, pentru a se garanta legalitatea administrării și colectării drepturilor. În absența unei astfel de convenții, încheiată în mod individual, cu fiecare dintre cei în drept, consemnată în scris și datată, aceste organisme nu vor fi abilitate să recupereze sume, indiferent de mijloace, în numele unui beneficiar.

1.8   Pentru a asigura buna distribuire a resurselor, va trebui ca aceste organisme să nu aibă scop lucrativ și să fie pe deplin transparente în documentația privind colectarea și vărsarea drepturilor de autor.

1.9   Comitetul își exprimă totuși temerea că plățile efectuate din venituri provenite din surse secundare pot constitui o povară excesivă pentru cei obligați la plată. În mod concret, este necesar să se facă precizări la nivel comunitar, care apoi să fie transpuse în legislația statelor membre, referitoare la noțiunea de comunicare publică prin mijloace radiofonice și de televiziune, care poate fi înțeleasă ca reproducerea rezonabilă și redifuzarea, prin mijloace private, a unor executări publice preplătite.

1.10   Comitetul consideră că plata trebuie să fie echitabilă pentru ambele părți, deținători ai drepturilor de autor și plătitori. Trebuie îndepărtată imprecizia referitoare la plata echitabilă pentru cesionarea dreptului de închiriere a interpreților. Este inadmisibil să nu existe reglementări comunitare unice în acest sens și situația să fie lăsată la aprecierea discreționară a legiuitorului din fiecare stat membru, deoarece acesta, la rândul său, atribuie competențele organismelor de colectare, care fixează adesea tarife incontrolabile și, de multe ori, nejustificate.

1.11   Comitetul estimează că este necesar să se precizeze în mod clar că „utilizarea publică” este cea în cursul căreia utilizatorul exploatează o operă în scop lucrativ și în cadrul unei activități antreprenoriale care necesită sau justifică utilizarea menționată (a unei opere sonore, vizuale sau sonore și vizuale).

1.12   Ar trebui să se menționeze în special dacă opera este reprodusă sau difuzată cu ajutorul unui echipament sau prin transmisie directă, cu ajutorul discurilor optice sau al undelor magnetice (receptori), caz în care responsabilitatea difuzării publice (și a selecției) revine difuzorului, și nu utilizatorului; în acest caz, utilizatorul operei nu este utilizatorul final și, prin urmare, nu se aplică noțiunea de executare publică.

1.13   Utilizarea mass-media nu poate reprezenta o executare publică primară atunci când retransmisia se efectuează din locuri precum restaurante, cafenele, autobuze, taxiuri etc., motiv pentru care aceasta trebuie scutită de obligația de plată a unor redevențe pentru drepturile de autor ale interpreților. Redevențele corespunzătoare fonogramelor au fost deja achitate de persoanele care dețin dreptul de a le face publice cu ajutorul echipamentelor cu fir sau fără fir. Ascultarea de fonograme la radio trebuie considerată o utilizare privată de către cetățean, indiferent că acesta se află acasă, la lucru, într-un autobuz sau într-un restaurant, dat fiind că nu poate fi în același timp în două locuri, iar redevența a fost plătită celor în drept de către posturile de radio, care sunt adevărații utilizatori.

1.14   Este necesar să fie scutite de plată sectoarele profesionale în activitatea cărora muzica sau imaginea nu joacă niciun rol în procesul de producție. În ceea ce privește sectoarele în care difuzarea de muzică sau de imagini are doar un rol secundar în exercitarea activității antreprenoriale, nu trebuie să li se ceară să plătească decât suma minimă fixată, care va fi fost stabilită în urma negocierilor dintre organismele de reprezentare colectivă a utilizatorilor și organismul unic de gestiune a drepturilor de autor.

1.15   Comitetul apreciază că, pentru a garanta că organismele de gestiune colectivă vor vărsa la rândul lor sumele interpreților, se impune constituirea unei agenții care, în cazul în care acestea întâmpină dificultăți, să acționeze ca un fond de garanție. Este vorba de introducerea clauzei de utilizare obligatorie, sub sancțiunea pierderii dreptului de utilizare [clauza UIOLI: „use-it-or-lose-it” („folosești sau pierzi”)] în contractele de înregistrare sonoră care sunt încheiate între interpreți și producători, ca și a principiului tabula rasa în cazul contractelor care acoperă perioada de prelungire dincolo de cei 50 de ani prevăzuți inițial.

1.16   Comitetul este îngrijorat în mod special să constate că, dintr-o perspectivă globală, legislația comunitară vizează protecția drepturilor de autor și a drepturilor conexe, dar nu le ia suficient în considerare pe cele ale utilizatorilor și ale consumatorilor finali. Într-adevăr, dacă se precizează că acțiunile de creație, artistice și de antreprenoriat constituie, într-o mare măsură, activități ce țin de profesiile liberale și, ca atare, trebuie ajutate și protejate, nu se păstrează aceeași abordare referitor la consumatori. Prin urmare, este necesar să se atenueze divergențele dintre legislațiile naționale ale statelor membre, înlocuind cu amenzi administrative măsurile penale pe care unele state le prevăd pentru infracțiunea de neplată a drepturilor datorate.

1.17   Comitetul își exprimă acordul pentru modificarea articolului 3 alineatul (1), astfel încât să prevadă instituirea unei perioade de 85 de ani și propune aceeași perioadă și pentru cea de-a doua și cea de-a treia frază din articolul 3 alineatul (2). De asemenea, este de acord cu introducerea alineatului (5), referitor la principiul retroactivității directivei.

1.18   Comitetul cere Comisiei să țină seama de observațiile și propunerile sale, astfel încât jurisprudența existentă să fie îmbunătățită, iar statele membre să se conformeze directivelor și să ia măsurile legislative indispensabile pentru a le introduce în ordinea juridică internă.

2.   Introducere

2.1   Regimul actual, care prevede o perioadă de protecție de 50 de ani, decurge din Directiva 2006/116/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind durata de protecție a drepturilor de autor și, în general, a anumitor drepturi conexe ale interpreților.

2.2   În plus, după cum se menționează în expunerea de motive a propunerii, sunt afectați de această situație artiștii renumiți, și, mai ales, cei care și-au cesionat drepturile exclusive producătorului de fonograme în schimbul unui plăți fixe. Bineînțeles, plățile care le revin în cadrul „remunerației unice echitabile” pentru difuzarea radiotelevizată de fonograme ar urma să înceteze.

3.   Observații generale

3.1   Prezenta sesizare urmărește să modifice anumite articole din Directiva 2006/116/CE, care reglementează durata de protecție aplicabilă executării și fonogramelor, precum și să atragă atenția asupra unor măsuri suplimentare menite să asigure atingerea acestui obiectiv, dar și să expună diferite aspecte care vor contribui la realizarea mai eficientă a scopului urmărit, și anume să reducă disparitățile sociale dintre producători, interpreți renumiți și muzicieni independenți.

3.2   Exprimându-și preocuparea constantă pentru protecția drepturilor de autor ale interpreților și, în general, a drepturilor conexe, în special sub forma fonogramelor, CESE propune ca necesarul în acest domeniu să fie asigurat printr-o contribuție minimă în favoarea lor în perioada de prelungire a protecției.

4.   Observații speciale

4.1   Ideea asupra căreia Comisia se axează în primul rând este prelungirea perioadei de protecție a drepturilor de autor ale interpreților.

4.2   Comitetul consideră că armonizarea între statele membre este indispensabilă pentru a se evita dificultățile de repartizare transfrontalieră a drepturilor de exploatare provenind din diferitele țări ale Uniunii.

4.3   Comitetul este, de asemenea, convins că o creație muzicală cu text trebuie să fie considerată o singură și unică operă, protejată de o perioadă de protecție care se va încheia la 70 de ani de la decesul ultimului dintre autorii săi, dat fiind că protejarea la maxim a drepturilor de autor ale creatorilor este o soluție preferabilă unei reduceri a perioadei de protecție, care ar crea numeroase probleme.

4.4   În logica aprecierilor de mai sus, Comitetul propune ca perioada de protecție pentru fixarea executărilor să fie extinsă de la 50 la 85 de ani.

4.5   Pentru a întări efortul de protecție a interpreților anonimi care, în general, își cesionează drepturile de exploatare a fonogramelor în schimbul unei „remunerații echitabile” sau al unei sume fixe, este necesar să se elaboreze o normă în temeiul căreia producătorii de discuri să rezerve cel puțin 20 % din veniturile suplimentare provenite din vânzarea fonogramelor menționate, pe care decid să le folosească în perioada de prelungire a protecției

4.6   Pentru a concretiza obiectivul de mai sus, Comitetul apreciază că va fi necesară crearea unei agenții pentru interpreți, și mai ales, pentru cei „de rangul al doilea”.

4.7   Se propune ca administrarea și plata remunerațiilor să se efectueze prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, care vor administra aceste „drepturi de remunerație secundară”. Ar trebui totuși să se ia anumite măsuri de precauție în ceea ce privește funcționarea și compoziția acestor organisme.

4.8   Comitetul crede că, în principiu, va trebui să fie încheiată o convenție scrisă între interpreți și membrii organismelor de gestiune colectivă care îi reprezintă, pentru a se garanta legalitatea administrării și colectării drepturilor.

4.9   Va trebui ca aceste organisme să nu aibă scop lucrativ și să fie pe deplin transparente în documentația privind colectarea și vărsarea drepturilor de autor. Comitetul consideră că aceste organisme, care ar trebui constituite cu respectarea normelor și legilor fiecărui stat, ar trebui să fie grupate în doar două categorii, reprezentându-i pe autori și, respectiv, pe interpreți. Comitetul este convins că existența unui număr mai mare, reprezentând o varietate de părți implicate, ar conduce la o situație confuză și imperativele de transparență și de control ar deveni, cu siguranță, mai complicate.

4.10   Interpreții obțin totuși venituri și din alte surse. Organismele de gestiune colectivă au fost constituite, în primul rând, în scopul de a administra „drepturile de remunerație secundară”, care sunt, în general, în număr de trei: a) remunerația echitabilă datorată pentru difuzarea radiotelevizată și comunicarea publică, b) redevențele pentru copiile private, c) remunerația echitabilă pentru cesionarea dreptului de închiriere a interpreților. Cu siguranță, aceste venituri vor crește datorită prelungirii perioadei de protecție de la 50 la 85 de ani.

4.11   Comitetul își exprimă totuși temerea că plățile efectuate din venituri provenite din surse secundare pot constitui o povară excesivă pentru cei obligați la plată; aceasta este, cu siguranță, o problemă fără legătură cu prelungirea perioadei de protecție. În mod concret, este necesar să se facă precizări la nivel comunitar, care apoi să fie transpuse în legislația statelor membre, referitoare la noțiunea de comunicare publică prin mijloace radiofonice și de televiziune, care poate fi înțeleasă ca reproducerea rezonabilă și redifuzarea prin mijloace private a unor executări publice preplătite.

4.12   Comitetul consideră că a cere plata „remunerației echitabile” pentru redifuzarea unei executări deja protejate, mai ales când redifuzarea se face în mod clar în scopuri nelucrative, constituie o practică abuzivă și încurajează pirateria muzicală.

4.13   În plus, Comitetul este îngrijorat din cauza modului în care sunt gestionate resursele provenite din celelalte două surse de venituri ale artiștilor. Este vorba despre o chestiune care îi preocupă pe toți cei implicați în plata drepturilor de autor: în absența unei convenții scrise prealabile încheiate între cel în drept să primească acest venit suplimentar și reprezentantul său în cadrul organismului de gestiune colectivă, cum se poate garanta că acesta din urmă își va îndeplini efectiv obligația de a face vărsământul venitului suplimentar?

4.14   În afară de aceasta, este necesar să se îndepărteze imprecizia referitoare la remunerația echitabilă pentru cesionarea drepturilor de închiriere a interpreților. Comitetul consideră că remunerația trebuie să fie echitabilă pentru ambele părți, deținători ai drepturilor de autor respectiv responsabili de plata acestora. Pe de altă parte, ar trebui ca această remunerație echitabilă să fie determinată proporțional, aproximativ din cinci în cinci ani, în urma unei negocieri colective bilaterale.

4.15   Comitetul are convingerea că, acționând astfel, precum și prin reglementarea redevențelor pentru copiile private, mai ales în cazul profesioniștilor din domeniul divertismentului, care folosesc aceste copii în scopuri nu neapărat private, va fi posibil să se asigure un flux stabil al veniturilor reprezentând drepturi de remunerație secundară pe toată durata perioadei de prelungire a protecției, să se combată pirateria muzicală și să se mărească vânzările legale de fonograme pe internet.

4.16   Comitetul consideră că, pentru a garanta că, la rândul lor, organismele de gestiune colectivă vor vărsa sumele datorate interpreților, se impune înființarea unei agenții complementare care, în cazul în care acestea ar întâmpina dificultăți, să acționeze ca un fond de garanție și să fie în măsură să aloce sumele necesare.

4.17   De asemenea, Comitetul consideră că, dacă se dorește atingerea obiectivului urmărit de această sesizare, ar trebui introduse în directiva examinată și anumite măsuri însoțitoare. Mai exact, este vorba de introducerea clauzei de utilizare obligatorie, sub sancțiunea pierderii dreptului de utilizare (clauza UIOLI, „folosești sau pierzi”) în contractele de înregistrare sonoră încheiate între interpreți și producători, ca și a principiului tabula rasa pentru clauzele contractuale referitoare la perioada de prelungire, dincolo de cei 50 de ani prevăzuți inițial. În cazul în care a trecut un an de la prelungirea perioadei de protecție, drepturile pe care producătorul și executantul le dețin asupra fonogramei, dar și asupra fixării executării, devin caduce.

4.18   Considerând ca evident faptul că este prioritară protecția interpreților împotriva riscului ca interpretările lor să devină prizonierele unor fonograme din care producătorii, din cauza dificultăților, să nu difuzeze niciun exemplar în public, Comitetul apreciază că va fi necesar să se ia măsuri care să îi împiedice pe cei din urmă să arunce la gunoi munca celor dintâi și care ar putea consta în dispoziții de natură administrativă sau din categoria amenzi și sancțiuni.

4.19   Comitetul este, de asemenea, convins că, în măsura în care statele membre ale Uniunii dețin un vast patrimoniu de cântece populare, este necesară elaborarea unei reglementări speciale pentru acest tip de opere, dar și pentru altele asemănătoare, care pot fi considerate drept „opere orfane”, pentru a le aduce în domeniul public.

4.20   Comitetul este de acord cu menționarea, la articolul 10, a caracterului retroactiv al legislației pentru toate contractele în vigoare.

4.21   Comitetul este de acord, de asemenea, cu alineatele (3) și (6) de la articolul 10.

4.22   Comitetul își exprimă acordul în ceea ce privește dreptul la o remunerație anuală suplimentară pentru perioada de prelungire a protecției în contractele de cesionare sau atribuire ale artiștilor interpreți sau executanți.

4.23   Comitetul apreciază că un procent de 20 % din veniturile pe care producătorul le-a perceput pe durata întregului an anterior celui în care se face plata respectivei remunerații reprezintă o sumă suficientă pentru această retribuție suplimentară.

4.24   Comitetul nu este de acord cu propunerea care prevede ca statele membre să dispună de posibilitatea de a reglementa efectuarea plății remunerației suplimentare anuale de către organismele de gestiune colectivă.

4.25   Comitetul consideră indispensabilă semnarea unui contract scris între fiecare artist executant, considerat în mod individual, și reprezentanții organismului. Acest contract va preceda în mod obligatoriu colectarea drepturilor de către reprezentanți, în numele celui în drept. Va trebui ca în fiecare an aceste organisme să justifice, în fața unui organ unic și distinct, constituit din interpreți și producători, gestionarea veniturilor obținute din remunerațiile suplimentare, obținute datorită prelungirii perioadei de protecție.

4.26   Comitetul aderă atât la dispoziția tranzitorie a articolului 10, cât și la cea referitoare la exploatarea fonogramelor de către interpret.

4.27   Comitetul consideră indispensabilă dispoziția uniformizată conform căreia anumiți producători, și anume cei al căror venit anual nu depășește pragul de 2 milioane de euro, sunt scutiți de obligația de a rezerva 20 %. Ar trebui, cu siguranță, să fie supuși unui control anual, pentru a se stabili cine intră în această categorie.

4.28   Comitetul este îngrijorat de faptul că – în absența dispozițiilor legislative care să reglementeze în prealabil modul de repartizare a resurselor, controlul distribuirii lor, facturile justificative, eventualul faliment al organismului, situațiile în care cei în drept decedează ori renunță la remunerația lor sau problema contractelor încheiate între ei și organismele de gestiune colectivă, chestiunea controlului celor din urmă și a altor numeroase aspecte juridice – adoptarea directivei în cauză, mai ales referitor la gestionarea și vărsarea în cont a 20 % din veniturile suplimentare, va crea numeroase probleme de aplicare, fără a aduce într-adevăr o soluție de reechilibrare a condițiilor oferite interpreților consacrați și a regimului acordat interpreților anonimi.

4.29   Rezolvarea problemei de reechilibrare nu se limitează doar la prelungirea perioadei de protecție, ci presupune și încheierea de contracte rezonabile, în conformitate cu clauza care obligă la utilizarea unui drept, sub sancțiunea pierderii sale definitive. Comitetul consideră că este indispensabil să se adopte, în același timp cu propunerea de modificare a directivei, un dispozitiv juridic care va permite evitarea imobilizării interpretărilor pe o perioadă de 50 de ani. Înainte de transpunerea directivei modificate în ordinea juridică a statelor membre, trebuie neapărat adoptate dispoziții complementare, în special pentru a reglementa modalitățile de plată către cei în drept.

4.30   Comitetul consideră că, pentru a evita generalizările și interpretările contradictorii, este necesar să se definească în mod clar noțiunea de publicare a unei fonograme. O altă problemă care apare este situația în care o fonogramă este oferită simultan publicului de către interpreți diferiți, în special de muzicieni independenți, care nu și-au cesionat drepturile producătorului în cauză, indiferent dacă este vorba de difuzare prin mass-media, de repetarea cântecelor în cadrul concursurilor sau de difuzarea pe internet.