Válassza ki azokat a kísérleti funkciókat, amelyeket ki szeretne próbálni

Ez a dokumentum az EUR-Lex webhelyről származik.

Dokumentum 62023CJ0227

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 24 octombrie 2024.
Kwantum Nederland BV și Kwantum België BV împotriva Vitra Collections AG.
Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală și industrială – Drept de autor – Directiva 2001/29/CE – Articolele 2-4 – Drepturi exclusive – Protecția prin dreptul de autor a obiectelor de artă aplicată a căror țară de origine nu este un stat membru – Convenția de la Berna – Articolul 2 alineatul (7) – Criteriul reciprocității materiale – Repartizarea competențelor între Uniunea Europeană și statele membre – Aplicarea de către statele membre a criteriului reciprocității materiale – Articolul 351 primul paragraf TFUE.
Cauza C-227/23.

Határozatok Tára – Általános EBHT – „A közzé nem tett határozatokra vonatkozó információk” rész

Európai esetjogi azonosító: ECLI:EU:C:2024:914

Cauza C‑227/23

Kwantum Nederland BV
și
Kwantum België BV

împotriva

Vitra Collections AG

[cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden]

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 24 octombrie 2024

„Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală și industrială – Drept de autor – Directiva 2001/29/CE – Articolele 2-4 – Drepturi exclusive – Protecția prin dreptul de autor a obiectelor de artă aplicată a căror țară de origine nu este un stat membru – Convenția de la Berna – Articolul 2 alineatul (7) – Criteriul reciprocității materiale – Repartizarea competențelor între Uniunea Europeană și statele membre – Aplicarea de către statele membre a criteriului reciprocității materiale – Articolul 351 primul paragraf TFUE”

  1. Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29 – Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională – Domeniu de aplicare – Opera de artă aplicată originară dintr‑o țară terță și concepută de un resortisant al unei astfel de țări – Includere

    [art. 52 TUE; Directiva 2001/29 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (6), (9) și (15), art. 2 lit. (a), art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1)]

    (a se vedea punctele 45-47, 51 și 59-66 și dispozitiv 1)

  2. Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29 – Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională – Domeniu de aplicare – Operă – Noțiune – Interpretare autonomă și uniformă – Calificarea unui obiect drept operă – Condiții cumulative

    (Directiva 2001/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2-4)

    (a se vedea punctele 48-50 și 56)

  3. Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29 – Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională – Dreptul de reproducere și de distribuție – Excepții și limitări – Conținut – Excepție sau limitare în afara celor prevăzute de directivă – Excludere – Inaplicabilitatea criteriului reciprocității materiale prevăzut de Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice – Competența exclusivă a Uniunii de a stabili o astfel de limitare

    [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 17 alin. (2) și art. 52 alin. (1); Directiva 2001/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (a), art. 4 alin. (1) și art. 5]

    (a se vedea punctele 68-79 și dispozitiv 2)

  4. Acorduri internaționale – Acorduri încheiate de statele membre – Acorduri anterioare aderării la Uniune a unui stat membru – Acord care lasă posibilitatea statului membru de a lua o măsură contrară dreptului Uniunii – Obligația statului membru de a se abține de la adoptarea unei astfel de măsuri – Incompatibilitate care rezultă dintr‑o evoluție a dreptului Uniunii – Imposibilitatea statului membru de a se prevala de acordul menționat pentru a se exonera de obligațiile născute din această evoluție – Inaplicabilitatea criteriului reciprocității materiale prevăzut de Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice

    (art. 351 primul paragraf TFUE)

    (a se vedea punctele 83-91 și dispozitiv 3)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos), Curtea se pronunță cu privire la aplicabilitatea criteriului reciprocității materiale prevăzut de Convenția de la Berna, care supune protecția anumitor opere prin dreptul de autor condiției existenței unei protecții similare în țara de origine ( 1 ). Potrivit Curții, dreptul Uniunii Europene se opune aplicării acestui criteriu de către statele membre în privința unei opere de artă aplicată originare dintr‑o țară terță și al cărei autor este resortisant al unei astfel de țări.

Vitra Collections AG (denumită în continuare „Vitra”), societate de drept elvețian, este fabricantă și titulară a drepturilor de proprietate intelectuală asupra scaunului Dining Sidechair Wood (denumit în continuare „scaunul DSW”). Acest scaun a fost conceput de doi resortisanți ai Statelor Unite ale Americii în cadrul unui concurs de concepție de mobilier lansat de Museum of Modern Art din New York (Statele Unite) și expus în acest muzeu începând cu anul 1950.

Kwantum Nederland BV și Kwantum België BV (denumite în continuare, împreună, „Kwantum”) exploatează, în Țările de Jos și în Belgia, un lanț de magazine de articole de amenajare interioară și comercializează un scaun denumit „scaun Paris”. Potrivit Vitra, această comercializare încalcă drepturile sale de autor asupra scaunului DSW.

Sesizat de Vitra, rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos) a statuat că Kwantum nu încălca drepturile de autor ale Vitra în Țările de Jos și în Belgia. Această hotărâre a fost anulată de Gerechtshof Den Haag (Curtea de Apel din Haga, Țările de Jos), potrivit căreia Kwantum a încălcat drepturile de autor ale Vitra asupra scaunului DSW în aceste două țări.

Sesizată cu un recurs, instanța de trimitere solicită Curții, mai întâi, să stabilească dacă situația în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii. În continuare, aceasta urmărește să afle în esență dacă articolul 2 litera (a) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 ( 2 ), interpretate în lumina cartei ( 3 ), precum și articolul 351 TFUE se opun ca instanța națională să aplice criteriul reciprocității materiale, stabilit la articolul 2 alineatul (7) a doua teză din Convenția de la Berna ( 4 )(denumit în continuare „criteriul reciprocității materiale”) în litigiul principal.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea arată că domeniul de aplicare al Directivei 2001/29 nu este definit în funcție de criteriul țării de origine a operei sau a cetățeniei autorului său, ci prin referire la piața internă, care constă în teritoriile statelor membre. Astfel, o situație în care o societate solicită protecția prin dreptul de autor a unui obiect de artă aplicată comercializat într‑un stat membru, precum scaunul DSW, în măsura în care acesta poate fi calificat drept „operă” în sensul acestei directive, intră în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii.

În al doilea rând, mai întâi, Curtea precizează că articolul 2 litera (a) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 se aplică operelor de artă aplicată originare din țări terțe sau ai căror autori sunt resortisanți ai unor asemenea țări. Astfel, potrivit acestor dispoziții, statele membre prevăd, pentru autori, drepturile exclusive de a autoriza sau de a interzice reproducerea și distribuirea către public a operelor lor. Or, această directivă nu stabilește nicio condiție referitoare la țara de origine a operei în cauză sau la cetățenia autorului său. În această privință, Curtea constată că, prin definirea domeniului de aplicare al Directivei 2001/29 prin intermediul unui criteriu teritorial, legiuitorul Uniunii a luat în considerare în mod necesar toate operele a căror protecție se solicită pe teritoriul Uniunii, indiferent de țara de origine a acestor opere sau de cetățenia autorului lor. Ea adaugă că această interpretare este conformă cu obiectivele urmărite de Directiva 2001/29 ( 5 ), care constau în armonizarea dreptului de autor pe piața internă.

Într‑o a doua etapă, Curtea examinează dacă aceste dispoziții se opun aplicării, în dreptul național, a criteriului reciprocității materiale. Ea arată, pe de o parte, că, în temeiul acestui criteriu, operele de artă aplicată originare din țări terțe ar putea fi tratate în mod diferit în diferite state membre. Pe de altă parte, întrucât drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate în temeiul articolului 17 alineatul (2) din cartă, orice restrângere a exercițiului acestor drepturi trebuie, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, să fie prevăzută de lege. Astfel, aplicarea de către un stat membru a acestui criteriu poate constitui o asemenea restrângere care trebuie să fie prevăzută de lege. În această privință, Curtea a statuat deja că, atunci când o normă de drept al Uniunii armonizează protecția dreptului de autor, revine exclusiv legiuitorului Uniunii, iar nu legiuitorilor naționali, sarcina de a stabili dacă este necesar să limiteze acordarea în Uniune a acestui drept, în privința operelor originare dintr‑o țară terță sau al căror autor este un resortisant al unei astfel de țări ( 6 ). Or, legiuitorul Uniunii nu a inclus în Directiva 2001/29 și nici în vreo altă dispoziție a dreptului Uniunii o limitare a drepturilor exclusive acordate autorilor prin articolul 2 litera (a) și prin articolul 4 alineatul (1) din această directivă sub forma unui criteriu de reciprocitate materială.

Curtea concluzionează că aceste articole din Directiva 2001/29 coroborate cu articolul 17 alineatul (2) și cu articolul 52 alineatul (1) din cartă se opun ca statele membre să aplice în dreptul național criteriul reciprocității materiale în privința unei opere de artă aplicată a cărei țară de origine este o țară terță și al cărei autor este resortisant al unei astfel de țări. Revine numai legiuitorului Uniunii sarcina de a prevedea, printr‑o legislație a Uniunii, dacă este necesar să se limiteze acordarea în Uniune a drepturilor prevăzute la aceste articole din directivă.

În ultimul rând, Curtea consideră că articolul 351 primul paragraf TFUE nu permite unui stat membru să aplice, prin derogare de la dispozițiile dreptului Uniunii, criteriul reciprocității materiale în privința unei opere a cărei țară de origine este Statele Unite ale Americii. Acest articol precizează că aplicarea tratatului nu afectează angajamentul statului membru în cauză de a respecta drepturile statelor terțe care rezultă dintr‑o convenție anterioară aderării sale la Uniune. În această privință, Curtea arată că statele membre nu se mai pot prevala de posibilitatea de a aplica acest criteriu, chiar dacă Convenția de la Berna a intrat în vigoare înainte de 1 ianuarie 1958. Astfel, atunci când o convenție internațională încheiată de un stat membru anterior aderării sale îi permite să adopte o măsură care este contrară dreptului Uniunii, fără însă a‑l obliga să facă acest lucru, acest stat trebuie să se abțină de la adoptarea ei. Curtea adaugă că Convenția de la Berna nu interzice părților la aceasta să protejeze prin dreptul de autor o operă de artă aplicată care, în țara de origine a acestei opere, nu este protejată decât în temeiul unui regim special ca desen sau model industrial. Astfel, părțile la această convenție dispun de o marjă de apreciere în această privință.


( 1 ) Convenția pentru protecția operelor literare și artistice, semnată la Berna la 9 septembrie 1886 (Actul de la Paris din 24 iulie 1971), în versiunea care rezultă din modificarea din 28 septembrie 1979 (denumită în continuare „Convenția de la Berna”).

( 2 ) Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).

( 3 ) A se vedea articolul 17 alineatul (2) și articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

( 4 ) Articolul 2 alineatul (7) a doua teză din Convenția de la Berna prevede că „se rezervă legislațiilor țărilor Uniunii [instituite prin această convenție] dreptul de reglementare a câmpului de aplicare a legilor privind operele de artă aplicată, precum și desenele și modelele industriale, precum și condițiile de protecție a acestor opere, desene și modele […] Pentru operele protejate numai ca desene și modele [industriale] în țara de origine nu poate fi cerută în altă țară a Uniunii [instituite prin respectiva Convenție] decât protecția specială acordată în această țară desenelor și modelelor [industriale]; totuși, dacă o astfel de protecție specială nu se acordă în această țară, aceste opere sunt protejate ca opere artistice”.

( 5 ) Considerentele (6), (9) și (15) ale Directivei 2001/29.

( 6 ) A se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2020, Recorded Artists Actors Performers (C‑265/19, EU:C:2020:677, punctul 88).

Az oldal tetejére