Cauza C‑4/23 ( i )

M.‑A. A.

împotriva

Direcției de Evidență a Persoanelor Cluj, Serviciul stare civilă,
a
Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne
și a
Municipiului Cluj‑Napoca,

(cerere de decizie preliminară formulată de Judecătoria Sectorului 6 București)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 octombrie 2024

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolele 20 și 21 TFUE – Articolele 7 și 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cetățean al Uniunii care a obținut în mod legal, în timpul exercitării acestui drept și al șederii sale în alt stat membru, schimbarea prenumelui său și a identității sale de gen – Obligația statului membru de origine de a recunoaște și de a înscrie în actul de naștere această schimbare a prenumelui și a identității de gen – Reglementare națională care nu permite o astfel de recunoaștere și o asemenea înscriere, obligând persoana interesată să inițieze o nouă procedură, de natură judecătorească, de schimbare a identității de gen în statul membru de origine – Impactul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană”

Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cetățean al Uniunii care a obținut în mod legal, în timpul exercitării acestui drept și al șederii sale în alt stat membru, schimbarea prenumelui său și a identității sale de gen – Obligația statului membru de origine de a recunoaște legal și de a înscrie această schimbare în actul de naștere – Reglementare națională care nu permite o asemenea recunoaștere și o asemenea înscriere – Reglementare națională care obligă persoana interesată să inițieze o nouă procedură, de natură judecătorească, de schimbare a identității de gen în statul membru de origine – Inadmisibilitate – Retragerea din Uniune a celuilalt stat membru – Lipsa incidenței

(art. 20 și 21 TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7 și 45)

(a se vedea punctele 53-57, 62 și 68-71 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Judecătoria Sectorului 6 București (România), Curtea, întrunită în Marea Cameră, precizează întinderea obligației statului membru de origine de a recunoaște și de a înscrie în actul de naștere al unuia dintre resortisanții săi schimbarea prenumelui și a identității de gen legal dobândite de acest cetățean al Uniunii Europene în timpul exercitării libertății sale de circulație și de ședere într‑un alt stat membru.

M.‑A. A. este o persoană născută în anul 1992 în România, care a fost înregistrată la naștere ca fiind de sex feminin. După ce s‑a mutat în Regatul Unit în anul 2008, M.‑A. A. a dobândit cetățenia britanică prin naturalizare.

În luna februarie a anului 2017, M.‑A. A. și‑a schimbat în Regatul Unit prenumele și formula de adresare, din feminin în masculin, potrivit procedurii Deed Poll ( 1 ), și a procedat ulterior la schimbarea anumitor documente oficiale emise de autoritățile britanice. În luna iunie a anului 2020, M.‑A. A. a obținut în Regatul Unit un Gender Identity Certificate (certificat privind recunoașterea identității de gen), act care confirmă identitatea sa de gen masculină.

În luna mai a anului 2021, pe baza declarației efectuate în cadrul procedurii Deed Poll și a certificatului de identitate de gen, M.‑A. A. a solicitat autorităților române competente să înscrie în actul său de naștere mențiunile referitoare la schimbarea prenumelui său, a genului său și a codului său numeric personal pentru ca acestea să reflecte sexul masculin. El a solicitat de asemenea un nou certificat de naștere care să conțină aceste noi mențiuni. Prin decizia din 21 iunie 2021, autoritățile române au respins cererea lui M.‑A. A. printre altele pentru motivul că, în conformitate cu reglementarea aplicabilă, mențiunea referitoare la schimbarea identității de gen a unei persoane nu se poate înscrie în actul său de naștere decât atunci când aceasta a fost încuviințată printr‑o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

Sesizată cu o acțiune introdusă de M.‑A. A. împotriva acestei decizii, instanța de trimitere se întreabă în special dacă statutul de cetățean al Uniunii, precum și dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre se opun unei reglementări naționale care obligă persoana interesată să inițieze o nouă procedură de schimbare a identității de gen în fața instanțelor naționale, deși aceasta a finalizat deja cu succes o procedură în acest scop într‑un alt stat membru, a cărui cetățenie o deține de asemenea. În plus, instanța de trimitere se întreabă în ce mod este influențată soluționarea litigiului principal de retragerea Regatului Unit din Uniune ( 2 ).

Aprecierea Curții

Mai întâi, Curtea amintește că, deși, în stadiul actual al dreptului Uniunii, starea civilă a persoanelor, care include normele referitoare la schimbarea prenumelui și a identității de gen a unei persoane, este o materie care intră în competența statelor membre, fiecare stat membru este obligat să respecte dreptul Uniunii în exercitarea acestei competențe.

În acest context, Curtea a statuat deja că refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște numele unui resortisant al acestui stat care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație și care deține de asemenea cetățenia unui alt stat membru, astfel cum a fost stabilit în acest din urmă stat membru, poate împiedica exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, consacrat la articolul 21 TFUE ( 3 ). Or, un asemenea obstacol este susceptibil să rezulte și din refuzul acelorași autorități de a recunoaște schimbarea identității de gen efectuată în aplicarea procedurilor prevăzute în acest sens în statul membru în care cetățeanul Uniunii și‑a exercitat libertatea de circulație și de ședere, indiferent dacă această schimbare este legată de o schimbare a prenumelui, precum în speță, sau nu. Astfel, asemenea numelui, genul definește identitatea și statutul personal ale unei persoane. Prin urmare, refuzul de a modifica și de a recunoaște identitatea de gen pe care un resortisant al unui stat membru a obținut-o în mod legal într‑un alt stat membru este de natură să îi provoace acestuia inconveniente majore de ordin administrativ, profesional și privat. Astfel, pentru un cetățean al Uniunii, există un risc concret, din cauza faptului că are două prenume diferite și că i s‑au atribuit două identități de gen diferite, să fie nevoit să înlăture dubiile în ceea ce privește identitatea sa, precum și autenticitatea documentelor pe care le prezintă sau veridicitatea datelor conținute în acestea.

În consecință, refuzul de a recunoaște și de a înscrie în registrele de stare civilă ale unui stat membru schimbarea prenumelui și a identității de gen dobândită în mod legal de un resortisant al acestui stat într‑un alt stat membru, în temeiul unei reglementări naționale care nu permite o asemenea recunoaștere și o asemenea înscriere, cu consecința de a obliga persoana interesată să inițieze o nouă procedură, de natură judecătorească, de schimbare a identității de gen în acest prim stat membru, care face abstracție de schimbarea obținută în acest alt stat membru, este de natură să restrângă exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere pe teritoriul Uniunii.

În continuare, Curtea amintește că o reglementare națională de natură să restrângă exercitarea dreptului consacrat la articolul 21 TFUE nu poate fi justificată decât dacă este conformă cu drepturile fundamentale garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și în special cu dreptul la respectarea vieții private prevăzut la articolul 7 din aceasta, acest din urmă drept având același înțeles și același domeniu de aplicare precum cel garantat la articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 4 ) ( 5 ). Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că procedura de recunoaștere a identității de gen prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal este incompatibilă cu articolul 8 din CEDO întrucât nu îndeplinește cerințele impuse de dispoziția respectivă pentru examinarea unei cereri de schimbare a identității de gen introduse pentru prima dată în fața unei instanțe naționale. ( 6 ).

Această procedură nu poate constitui nici un mijloc eficient care să îi permită unui cetățean al Uniunii care, în timpul șederii sale în alt stat membru și, așadar, în exercitarea dreptului garantat la articolul 21 TFUE și la articolul 45 din cartă, a obținut deja în mod legal schimbarea prenumelui său și a identității sale de gen să își valorifice în mod util drepturile conferite de aceste articole, interpretate în lumina articolului 7 din cartă, cu atât mai puțin cu cât aceeași procedură expune cetățeanul amintit riscului ca ea să conducă la un rezultat diferit de cel adoptat de autoritățile acestui alt stat membru.

Astfel, pentru ca o reglementare națională referitoare la înscrierea în registrele de stare civilă a schimbării prenumelui și a identității de gen să poată fi considerată compatibilă cu dreptul Uniunii, este necesar ca dispozițiile sau procedura internă care permit să se introducă cererea pentru o asemenea înscriere să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă punerea în aplicare a drepturilor conferite de articolul 21 TFUE și în special a dreptului la recunoașterea respectivei schimbări. Or, exercitarea acestui drept este susceptibilă să fie repusă în discuție de puterea de apreciere de care dispun autoritățile competente în cadrul acestei proceduri, existența unei asemenea puteri putând conduce la o divergență între cele două nume și cele două genuri date aceleiași persoane pentru dovedirea identității sale, precum și la inconveniente majore de ordin administrativ, profesional și privat. Prin urmare, o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal nu respectă cerințele care decurg din articolul 21 TFUE.

În sfârșit, Curtea precizează că este lipsit de relevanță, în această privință, faptul că cererea de recunoaștere și de înscriere a schimbării prenumelui și a identității de gen a fost formulată la o dată la care retragerea din Uniune a statului membru în care fusese obținută în mod legal această schimbare intrase deja în vigoare ( 7 ).

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

( 1 ) Această procedură permite cetățenilor britanici să își schimbe numele sau prenumele printr‑o simplă declarație.

( 2 ) Arătând că în speță procedura de schimbare a identității de gen a fost inițiată în Regatul Unit anterior retragerii acestui stat din Uniune, dar s‑a finalizat ulterior acestei retrageri, în cursul perioadei de tranziție, instanța de trimitere se întreabă dacă, în asemenea împrejurări, România este obligată să recunoască efectele juridice ale acestei proceduri de schimbare a identității de gen desfășurate în Regatul Unit.

( 3 ) A se vedea Hotărârea din 8 iunie 2017, Freitag (C‑541/15, EU:C:2017:432). În această hotărâre, Curtea a constatat printre altele că pot apărea confuzii și inconveniente din cauza divergenței dintre cele două nume aplicate aceleiași persoane, întrucât numeroase acțiuni ale vieții cotidiene, atât în domeniul public, cât și în cel privat, impun să se facă dovada propriei identități (punctele 36 și 37).

( 4 ) Convenție semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”).

( 5 ) Potrivit articolului 52 alineatul (3) din cartă.

( 6 ) Curtea EDO, 19 ianuarie 2021, X și Y împotriva României, CE:ECHR:2021:0119JUD 000214516. În acea hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat printre altele că, în temeiul articolului 8 din CEDO, statele sunt obligate să prevadă o procedură clară și previzibilă de recunoaștere juridică a identității de gen care să permită schimbarea sexului și, prin urmare, a numelui sau a codului numeric personal în documentele oficiale în mod rapid, transparent și accesibil.

( 7 ) Curtea arată astfel că, în măsura în care M.‑A. A., în calitatea sa de cetățean al Uniunii, revendică în statul său membru de origine recunoașterea schimbării prenumelui său și a identității sale de gen dobândite, cu ocazia exercitării libertății sale de circulație și de ședere în Regatul Unit, înainte de retragerea acestui stat membru din Uniune și, respectiv, înainte de 31 decembrie 2020, data stabilită prin acordul de retragere ca fiind data de încheiere a perioadei de tranziție, el se poate prevala față de acest stat membru de origine de drepturile aferente respectivei calități, printre care cele prevăzute la articolele 20 și 21 TFUE, și după încheierea perioadei amintite.