This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62022CJ0760
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 4 iulie 2024.
Proces penal împotriva FP și alții.
Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva (UE) 2016/343 – Dreptul de a fi prezent la proces – Posibilitatea unui inculpat de a participa la ședințele procesului său prin videoconferință.
Cauza C-760/22.
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 4 iulie 2024.
Proces penal împotriva FP și alții.
Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva (UE) 2016/343 – Dreptul de a fi prezent la proces – Posibilitatea unui inculpat de a participa la ședințele procesului său prin videoconferință.
Cauza C-760/22.
Court reports – general
ECLI identifier: ECLI:EU:C:2024:574
Cauza C‑760/22
FP,
QV,
IN,
YL,
VD,
JF
și
OL
(cerere de decizie preliminară formulată de Sofiyski gradski sad)
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 4 iulie 2024
„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva (UE) 2016/343 – Dreptul de a fi prezent la proces – Posibilitatea unui inculpat de a participa la ședințele procesului său prin videoconferință”
Cooperarea judiciară în materie penală – Consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale – Directiva 2016/343 – Dreptul de a fi prezent la proces – Participarea inculpatului, la cererea sa expresă, prin videoconferință la ședințele procesului său – Admisibilitate – Condiții – Respectarea dreptului la un proces echitabil
[Directiva 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 și art. 8 alin. (1)]
(a se vedea punctele 26-30 și 32 și dispozitivul)
Rezumat
Sesizată cu titlu preliminar de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria), Curtea se pronunță cu privire la posibilitatea unei persoane acuzate de a participa prin videoconferință la ședințele procesului său penal.
FP este acuzat de Spetsializirana prokuratura (Parchetul Specializat, Bulgaria) de participarea la un grup infracțional organizat creat în scopul îmbogățirii și în vederea săvârșirii unor infracțiuni fiscale. La 12 octombrie 2021, acesta a participat la prima ședință publică a procesului său prin intermediul unei videoconferințe. El a declarat că dorea să participe la proces online, întrucât locuia și lucra în Regatul Unit. Avocatul său, care era prezent fizic în sala de ședință, a arătat că clientul său avea cunoștință de toate documentele cauzei. De altfel, în cadrul ședinței, orice document nou îi putea fi transmis lui FP pe cale electronică în vederea examinării în timp util, iar consultările dintre acesta din urmă și avocatul său puteau fi organizate în mod confidențial prin intermediul unei conexiuni separate.
Tribunalul Penal sesizat atunci cu cauza ( 1 ) l‑a autorizat pe FP să participe prin videoconferință la proces, în temeiul unei dispoziții de drept național care prevede posibilitatea de a ține ședințele publice la distanță în timpul stării de urgență sau al situației epidemice extraordinare, precum și pentru o perioadă de două luni de la încetarea acesteia ( 2 ). Or, această dispoziție era aplicabilă numai până la 31 mai 2022. Astfel, deși, înainte de această dată, FP a participat efectiv prin videoconferință la majoritatea ședințelor procesului său, cu ocazia celei din 13 iunie 2022, instanța menționată a avut îndoieli cu privire la aspectul dacă această posibilitate continua să existe în dreptul bulgar.
În lipsa unui temei juridic în dreptul național care să permită în mod expres utilizarea videoconferinței, instanța de trimitere ridică problema dacă posibilitatea oferită unei persoane acuzate de a participa la ședințele procesului său prin recurgerea la această tehnică este compatibilă cu Directiva 2016/343 ( 3 ), în special cu articolul 8 alineatul (1) din aceasta ( 4 ).
Aprecierea Curții
Cu titlu introductiv, Curtea amintește că din jurisprudența sa reiese că, în temeiul dreptului consacrat la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343, o persoană acuzată trebuie să fie în măsură să se prezinte în persoană la ședințele care au loc în cadrul procesului care o vizează, fără ca această directivă să impună statelor membre să instituie o obligație pentru orice persoană suspectată sau acuzată de a fi prezentă la proces ( 5 ). Curtea subliniază de asemenea că din articolul 1 din directiva respectivă rezultă că aceasta are ca obiect stabilirea unor norme minime comune cu privire la anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție în cadrul procedurilor penale, precum și cu privire la dreptul persoanelor suspectate și acuzate de a fi prezente la proces în cadrul acestor proceduri, iar nu realizarea unei armonizări exhaustive a procedurii penale.
Reiese din cele de mai sus că articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 nu reglementează problema dacă statele membre pot prevedea ca inculpatul să poată participa, la cererea sa expresă, prin videoconferință la ședințele procesului său penal, întrucât o asemenea problemă intră sub incidența dreptului național. În consecință, această dispoziție nu se opune ca un inculpat să poată participa, la cererea sa expresă, prin videoconferință la ședințele procesului său, dreptul la un proces echitabil trebuind, pe de altă parte, să fie garantat.
( 1 ) Tribunalul sesizat inițial cu cauza era Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria). Cu toate acestea, în urma unei modificări legislative intrate în vigoare la 27 iulie 2022, acesta a fost desființat, iar competența de a soluționa anumite cauze penale deduse judecății respectivei instanțe, printre care și cauza principală, a fost transferată Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria).
( 2 ) Articolul 6a alineatul (2) din Zakon za merkite i deystviyata po vreme na izvanrednoto polozhenie, obyaveno s reshenie na Narodnoto sabranie 13.03.2020 i za preodolyavane na posleditsite [Legea privind măsurile și acțiunile în timpul stării de urgență, declarată printr‑o rezoluție a Adunării Naționale din 13 martie 2020, și privind atenuarea consecințelor, denumită în continuare „Legea privind măsurile în timpul stării de urgență”).
( 3 ) Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1).
( 4 ) Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 prevede: „Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate au dreptul de a fi prezente la propriul proces.”
( 5 ) A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2022, HN (Procesul unui acuzat îndepărtat de pe teritoriu) (C‑420/20, EU:C:2022:679, punctul 40), precum și Hotărârea din 8 decembrie 2022, HYA și alții (Imposibilitatea de a audia martorii acuzării) (C‑348/21, EU:C:2022:965, punctele 34 și 36).