Cauza C‑673/20

EP

împotriva

Préfet du Gers
și
Institut National de la Statistic et des Études Économiques (INSEE)

[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal judiciaire d’Auch (Tribunalul judiciar din Auch, Franța)]

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 9 iunie 2022

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Resortisant al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu reședința într‑un stat membru – Articolul 9 TUE – Articolele 20 și 22 TFUE – Dreptul de a alege și de a fi ales la alegerile locale în statul membru de reședință – Articolul 50 TUE – Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice – Consecințele retragerii unui stat membru din Uniune – Radiere de pe listele electorale în statul membru de reședință – Articolele 39 și 40 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Validitatea Deciziei (UE) 2020/135”

1. Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Cetățenia unui stat membru – Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană și din Euratom – Consecințe – Pierderea statutului de cetățean al Uniunii – Resortisanți ai Regatului Unit care și‑au exercitat dreptul de ședere într‑un stat membru înainte de încheierea perioadei de tranziție – Pierderea dreptului de a alege și de a fi ales la alegerile locale în statul membru de reședință – Resortisanți lipsiți de orice drept de vot în Regatul Unit în temeiul legislației acestui stat – Lipsa incidenței

   [art. 9 și art. 50 alin. (1) și (3) TUE; art. 18 primul paragraf, art. 20 alin. (1) și alin. (2) lit. (b), art. 21 primul paragraf și art. 22 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 39 și 40; Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, art. 2 lit. (e), art. 3 alin. (1), art. 10 lit. (a) și (b), art. 13-39, art. 126, art. 127 alin. (1) lit. (b) și art. 185 al patrulea paragraf]

   (a se vedea punctele 46-52, 55-61, 66-75, 80, 81 și 83 și dispozitiv 1)

2. State membre – Retragere din Uniunea Europeană – Decizia unui stat membru de a declanșa procedura de retragere – Caracter unilateral – Procedură – Efecte

   [art. 50 alin. (1), (2) și (3) TUE]

   (a se vedea punctele 53 și 54)

3. Întrebări preliminare – Competența Curții – Acte adoptate de instituții – Cerere de examinare a compatibilității cu tratatele a unui acord internațional încheiat de Uniune – Admisibilitate

   [art. 19 alin. (3) lit. (b) și art. 267 primul paragraf lit. (b) TFUE]

   (a se vedea punctele 84 și 85)

4. Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Cetățenia unui stat membru – Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană și din Euratom – Decizia 2020/135 – Validitate – Resortisanți ai Regatului Unit care și‑au exercitat dreptul de ședere într‑un stat membru înainte de încheierea perioadei de tranziție – Inexistența dreptului de a alege și de a fi ales la alegerile locale în statul membru de reședință – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență – Resortisanți lipsiți de orice drept de vot în Regatul Unit în temeiul legislației acestui stat – Lipsa incidenței

   [art. 9 și art. 50 alin. (1) și (3) TUE; art. 18, art. 20 alin. (2) lit. (b), art. 21 și 22 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 40; Decizia 2020/135 a Consiliului]

   (a se vedea punctele 91-102 și dispozitiv 2)

Rezumat

EP, o resortisantă a Regatului Unit cu reședința în Franța din 1984, a fost radiată de pe listele electorale franceze după intrarea în vigoare, la 1 februarie 2002, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare „Acordul de retragere”) ( 1 ).

EP a contestat această radiere în fața tribunal judiciaire d’Auch (Tribunalul judiciar din Auch, Franța) pentru motivul că nu mai putea vota nici în Franța, ca urmare a pierderii statutului său de cetățean al Uniunii din cauza retragerii Regatului Unit din Uniune, nici în Regatul Unit, ca urmare a faptului că nu mai beneficia de dreptul de a alege și de a fi aleasă în acest stat ( 2 ). Potrivit lui EP, această pierdere încalcă principiile securității juridice și proporționalității și constituie, de asemenea, o discriminare între cetățenii Uniunii și o atingere adusă libertății sale de circulație.

Instanța de trimitere consideră că aplicarea dispozițiilor Acordului de retragere în cazul lui EP aduce o atingere disproporționată dreptului fundamental de vot al acesteia din urmă. În acest sens, ea ridică problema dacă articolul 50 TUE ( 3 ) și Acordul de retragere trebuie interpretate în sensul că abrogă cetățenia europeană a resortisanților Regatului Unit care, deși sunt supuși legii acestui stat, s‑au instalat pe teritoriul unui alt stat membru de mai mult de 15 ani și, prin urmare, sunt lipsiți de orice drept de vot. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere solicită să se stabilească în ce măsură trebuie să se considere că dispozițiile relevante ale Acordului de retragere ( 4 ) și ale TFUE ( 5 ) permit acestor resortisanți să păstreze drepturile la cetățenia europeană de care beneficiau înainte de retragerea Regatului Unit din Uniune. Ea ridică de asemenea problema validității Acordului de retragere și, în consecință, a validității Deciziei 2020/135 a Consiliului privind încheierea acestui acord ( 6 ).

În hotărârea sa, Curtea statuează, pe de o parte, că dispozițiile relevante ale TUE ( 7 ) și ale TFUE ( 8 ) coroborate cu Acordul de retragere trebuie interpretate în sensul că, de la retragerea Regatului Unit din Uniune, resortisanții acestui stat care și‑au exercitat dreptul de ședere într‑un stat membru înainte de încheierea perioadei de tranziție prevăzute de acest acord nu mai beneficiază de statutul de cetățean al Uniunii. Mai precis, ei nu mai beneficiază de dreptul de a alege și de a fi aleși la alegerile locale în statul membru de reședință, inclusiv atunci când sunt lipsiți, în temeiul legislației statului ai cărui resortisanți sunt, și de dreptul de a alege la alegerile organizate de acest stat. Pe de altă parte, Curtea nu identifică niciun element de natură să afecteze validitatea Deciziei 2020/135.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea amintește că cetățenia Uniunii necesită, în conformitate cu articolul 9 TUE și cu articolul 20 alineatul (1) TFUE, deținerea cetățeniei unui stat membru și că între deținerea cetățeniei unui stat membru și dobândirea, precum și păstrarea statutului de cetățean al Uniunii există o legătură indisociabilă și exclusivă.

Din cetățenia Uniunii decurg o serie de drepturi ( 9 ), mai ales dreptul fundamental și individual de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre. În special, în ceea ce îi privește pe cetățenii Uniunii care au reședința într‑un stat membru și care nu sunt resortisanții acestuia, drepturile menționate cuprind dreptul de a alege și de a fi aleși la alegerile locale din statul membru în care au reședința, drept care este recunoscut în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( 10 ). În schimb, niciuna dintre dispozițiile menționate nu consacră acest drept în favoarea resortisanților unor state terțe. În consecință, faptul că o persoană privată și‑a exercitat dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul unui alt stat membru, atunci când statul al cărui resortisant este era un stat membru, nu este de natură să îi permită păstrarea statutului de cetățean al Uniunii și a tuturor drepturilor care decurg din acesta potrivit TFUE, în cazul în care, în urma retragerii din Uniune a statului său de origine, ea nu mai are cetățenia unui stat membru.

În al doilea rând, Curtea amintește că, în temeiul deciziei sale suverane, adoptată în conformitate cu articolul 50 alineatul (1) TUE, de a părăsi Uniunea, Regatul Unit nu mai este membru al acesteia de la 1 februarie 2020, astfel încât resortisanții săi au în prezent cetățenia unui stat terț, iar nu pe cea a unui stat membru. Or, pierderea cetățeniei unui stat membru implică, pentru orice persoană care nu are și cetățenia unui alt stat membru, pierderea automată a statutului său de cetățean al Uniunii. În consecință, această persoană nu mai beneficiază de dreptul de a alege și de a fi aleasă la alegerile locale în statul membru de reședință.

În această privință, Curtea precizează că, întrucât pierderea statutului de cetățean al Uniunii de către resortisanții Regatului Unit este o consecință automată a deciziei adoptate în mod suveran de Regatul Unit de a se retrage din Uniune, nici autoritățile competente ale statelor membre, nici instanțele acestora nu pot fi obligate să efectueze o examinare individuală a consecințelor pierderii statutului de cetățean al Uniunii pentru persoanele în cauză, în raport cu principiul proporționalității.

În al treilea rând, Curtea arată că Acordul de retragere nu cuprinde nicio dispoziție care să mențină, după retragerea Regatului Unit din Uniune, în favoarea resortisanților Regatului Unit care și‑au exercitat dreptul de ședere într‑un stat membru înainte de încheierea perioadei de tranziție, dreptul de a alege și de a fi aleși la alegerile locale din statul membru de reședință.

Deși acest acord prevede principiul menținerii aplicabilității dreptului Uniunii în Regatul Unit în perioada de tranziție, totuși, prin derogare de la acest principiu, articolul 127 alineatul (1) litera (b) exclude în mod expres aplicarea în Regatul Unit și pe teritoriul său a dispozițiilor TFUE și ale cartei ( 11 ) referitoare la dreptul de a alege și de a fi aleși al cetățenilor Uniunii în Parlamentul European și la alegerile locale în statul membru de reședință în această perioadă. Desigur, această excludere menționează, literal, Regatul Unit și „teritoriul acestui stat” fără a viza în mod explicit resortisanții acestuia din urmă. Cu toate acestea, având în vedere articolul 127 alineatul (6) din Acordul de retragere, excluderea menționată trebuie înțeleasă în sensul că se aplică și resortisanților Regatului Unit care și‑au exercitat dreptul de ședere într‑un stat membru în conformitate cu dreptul Uniunii înainte de încheierea perioadei de tranziție. Prin urmare, începând de la 1 februarie 2020, statele membre nu mai erau obligate să asimileze resortisanții Regatului Unit care au reședința pe teritoriul lor resortisanților unui stat membru în ceea ce privește acordarea dreptului de a alege și de a fi aleși la alegerile Parlamentului European, precum și cu alegerile locale.

O interpretare contrară a articolului 127 alineatul (1) litera (b) din Acordul de retragere, care constă în limitarea aplicării acestuia numai la teritoriul Regatului Unit și, deci, numai la cetățenii Uniunii care aveau reședința în acest stat în perioada de tranziție, ar crea în plus o asimetrie între drepturile conferite de acest acord resortisanților Regatului Unit și cetățenilor Uniunii. Această asimetrie ar fi astfel contrară obiectului acordului, care este de a garanta o protecție reciprocă cetățenilor Uniunii și, respectiv, resortisanților Regatului Unit care și‑au exercitat drepturile lor la liberă circulație înainte de încheierea perioadei de tranziție.

În ceea ce privește perioada care a început la încheierea perioadei de tranziție, Curtea precizează că dreptul de a alege și de a fi aleși al resortisanților Regatului Unit la alegerile locale în statul membru de reședință nu intră în domeniul de aplicare al celei de a doua părți a Acordului de retragere, care prevede norme destinate să protejeze, după 1 ianuarie 2021, în mod reciproc și egal, cetățenii Uniunii și resortisanții Regatului Unit ( 12 ) care și‑au exercitat drepturile la liberă circulație înainte de încheierea perioadei de tranziție.

În sfârșit, articolul 18 primul paragraf și articolul 21 primul paragraf TFUE ( 13 ), pe care Acordul de retragere le face aplicabile în perioada de tranziție și după aceasta, nu pot fi interpretate în sensul că impun statelor membre să continue să acorde, după 1 februarie 2020, resortisanților Regatului Unit care au reședința pe teritoriul lor dreptul de a alege și de a fi aleși la alegerile locale organizate pe acest teritoriu pe care îl acordă cetățenilor Uniunii.

În al patrulea și ultimul rând, în ceea ce privește validitatea Deciziei 2020/135, Curtea statuează că această decizie nu este contrară dreptului Uniunii ( 14 ). În special, niciun element nu permite să se considere că Uniunea, în calitate de parte contractantă la Acordul de retragere, ar fi depășit limitele puterii sale de apreciere în desfășurarea relațiilor externe, prin faptul că nu a impus ca dreptul de a alege și de a fi ales la alegerile locale în statul membru de reședință să fie prevăzut în beneficiul resortisanților Regatului Unit care și‑au exercitat dreptul de ședere într‑un stat membru înainte de încheierea perioadei de tranziție.

( 1 ) Acord privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7).

( 2 ) În temeiul unei norme de drept al Regatului Unit potrivit căreia un resortisant al acestui stat care locuiește de mai mult de 15 ani în străinătate nu mai are dreptul să participe la alegeri în Regatul Unit.

( 3 ) Articolul 50 TUE privește dreptul și modalitățile de retragere a unui stat membru al Uniunii Europene.

( 4 ) Articolele 2, 3, 10, 12 și 127 din Acordul de retragere.

( 5 ) Articolele 18, 20 și 21 TFUE

( 6 ) Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului din 30 ianuarie 2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 1).

( 7 ) Articolul 9 TUE, referitor la cetățenia Uniunii, și articolul 50 TUE, referitor la dreptul și la modalitățile de retragere a unui stat membru din Uniunea Europeană.

( 8 ) Articolul 20 TFUE, referitor la cetățenia Uniunii, articolul 21 TFUE, referitor la libertatea de circulație și la libertatea de stabilire a cetățenilor Uniunii, și articolul 22 TFUE, referitor la drepturile de a alege și de a fi ales ale cetățenilor Uniunii.

( 9 ) În temeiul articolului 20 alineatul (2) și al articolelor 21 și 22 TFUE.

( 10 ) Articolul 40 din cartă.

( 11 ) Articolul 20 alineatul (2) litera (b) și articolul 22 TFUE, precum și articolele 39 și 40 din cartă.

( 12 ) Articolul 10 literele (a) și (b) din Acordul de retragere.

( 13 ) Articolul 18 TFUE privește interzicerea oricărei discriminări exercitate pe motiv de cetățenie sau naționalitate, iar articolul 21 TFUE privește libertatea de circulație și libertatea de stabilire a cetățenilor Uniunii.

( 14 ) În speță, la articolul 9 TUE, la articolele 18, 20, 21 și 22 TFUE, precum și la articolul 40 din cartă.