Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62008CJ0472

Sumarul hotărârii

Cauza C-472/08

Alstom Power Hydro

împotriva

Valsts ieņēmumu dienests

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Augstākās Tiesas Senāts)

„Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — A șasea directivă TVA — Articolul 18 alineatul (4) — Legislație națională care prevede un termen de prescripție de trei ani pentru rambursarea excedentelor de TVA”

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 ianuarie 2010   I ‐ 625

Sumarul hotărârii

Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Impozite pe cifra de afaceri – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Restituirea excedentului

[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 18 alin. (4)]

Articolul 18 alineatul (4) din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri trebuie interpretat în sensul că nu se opune reglementării unui stat membru care prevede un termen de prescripție de trei ani pentru introducerea unei cereri de rambursare a excedentelor de taxă pe valoarea adăugată percepute fără a fi datorate de administrația fiscală a acestui stat.

Un astfel de termen nu poate, în sine, să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului de deducere, din moment ce un termen de prescripție de trei ani este, în principiu, de natură să permită oricărei persoane impozabile normal de diligentă să își valorifice în mod valabil drepturile de care beneficiază în temeiul ordinii juridice a Uniunii.

(a se vedea punctele 20-22 și dispozitivul)

Top