Cauza C-403/09 PPU

Jasna Detiček

împotriva lui

Maurizio Sgueglia

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Višje sodišče v Mariboru)

„Cooperare judiciară în materie civilă — Materia matrimonială și materia răspunderii părintești — Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 — Măsuri provizorii cu privire la încredințare — Hotărâre executorie într-un stat membru — Deplasare ilicită a copilului — Alt stat membru — Altă instanță — Încredințare a copilului celuilalt părinte — Competență — Procedură preliminară de urgență”

Luare de poziție a avocatului general Y. Bot prezentată la 9 decembrie 2009   I ‐ 12197

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 23 decembrie 2009   I ‐ 12220

Sumarul hotărârii

1. Întrebări preliminare – Procedură preliminară de urgență – Condiții

   (Regulamentul de procedură al Curții, art. 104b)

2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Măsuri provizorii și asigurătorii – Deplasare ilicită a unui copil

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 2 alin. (11) și art. 20 alin. (1)]

3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Măsuri provizorii și asigurătorii – Modificare a măsurii de încredințare a unui copil

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (1)]

4. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Măsuri provizorii și asigurătorii – Respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, astfel cum sunt prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

   (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 24; Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 20)

1.  Este întemeiată cererea formulată de o instanță națională de a se judeca trimiterea preliminară potrivit procedurii de urgență prevăzute la articolul 104b din Regulamentul de procedură, care este motivată prin:

   —	existența unei hotărâri judecătorești executorii de dispunere a unor măsuri asiguratorii, adoptată de o instanță dintr-un stat membru, prin care copilul i-a fost încredințat tatălui;

   —	o hotărâre contrară prin care se dispun măsuri asiguratorii, adoptată de o instanță dintr-un alt stat membru, prin care copilul i-a fost încredințat mamei;

   —	necesitatea de a acționa cu celeritate, întrucât o decizie tardivă ar contraveni interesului copilului și ar putea conduce la o deteriorare ireparabilă a relațiilor dintre copil și tatăl său;

   —	natura provizorie a măsurii adoptate, în cadrul măsurii asiguratorii privind încredințarea copilului, care impune prin ea însăși intervenția urgentă a Curții pentru a nu mai prelungi actuala stare de insecuritate juridică.

   (a se vedea punctele 29-31)

2.  Articolul 20 din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000 trebuie să fie interpretat în sensul că nu permite unei instanțe dintr-un stat membru să adopte o măsură provizorie în materia răspunderii părintești prin care un copil care se află pe teritoriul acestui stat membru să fie încredințat unuia dintre părinți în cazul în care o instanță dintr-un alt stat membru, competentă în temeiul regulamentului menționat pentru soluționarea pe fond a cauzei privind încredințarea copilului, a pronunțat deja o hotărâre prin care copilul a fost încredințat provizoriu celuilalt părinte, iar hotărârea respectivă a fost declarată executorie pe teritoriul primului stat membru.

   Astfel, dacă o modificare a circumstanțelor care rezultă dintr-un proces treptat, precum integrarea copilului într-un nou mediu, ar fi suficientă pentru a autoriza o instanță dintr-un stat membru, care nu este competentă pentru a soluționa cauza pe fond, să adopte o măsură provizorie prin care se urmărește modificarea măsurii în materia răspunderii părintești dispuse de instanța dintr-un alt stat membru, competentă pe fond, și care a fost declarată executorie pe teritoriul primului stat membru, eventuala temporizare a procedurii de executare în statul membru solicitat ar contribui la crearea condițiilor care să permită primei instanțe să împiedice executarea hotărârii declarate executorii. O astfel de interpretare ar compromite înseși principiile pe care se întemeiază regulamentul menționat, în special principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor pronunțate în statele membre instituit prin acest regulament.

   Contravine de asemenea obiectivului aceluiași regulament, care urmărește să descurajeze deplasările sau reținerile ilicite ale copiilor între statele membre, recunoașterea unei situații de urgență în cazul în care modificarea situației copilului rezultă dintr-o deplasare ilicită în sensul articolului 2 punctul 11 din regulamentul menționat. Astfel, a admite posibilitatea adoptării unei măsuri care presupune schimbarea răspunderii părintești, în temeiul articolului 20 alineatul (1) din regulamentul amintit, ar echivala, prin consfințirea unei situații de fapt rezultate dintr-un comportament ilicit, cu consolidarea poziției părintelui responsabil pentru deplasarea ilicită.

   (a se vedea punctele 45 și 47-49 și dispozitivul)

3.  Astfel cum reiese din modul de redactare a articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000, măsurile provizorii trebuie luate cu privire la persoanele sau la bunurile prezente în statul membru unde se află instanțele competente să adopte astfel de măsuri.

   În materia răspunderii părintești, o măsură provizorie având ca obiect modificarea încredințării unui copil nu este luată exclusiv cu privire la copilul respectiv, ci de asemenea cu privire la părintele căruia îi este astfel încredințat copilul, precum și cu privire la celălalt părinte, căruia, ca urmare a adoptării unei astfel de măsuri, nu îi este încredințat copilul.

   (a se vedea punctele 50 și 51)

4.  Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000 respectă principiile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, asigurându-se, în special, că sunt respectate drepturile fundamentale ale copilului, în conformitate cu articolul 24 din aceasta. Articolul 20 din regulamentul menționat nu poate fi, așadar, interpretat astfel încât să poată servi drept instrument în mâinile părintelui care a deplasat ilicit copilul, pentru a prelungi situația de fapt creată prin comportamentul său ilicit sau pentru a legitima efectele acestui comportament.

   O măsură care constituie un obstacol în calea întreținerii cu regularitate de relații personale și de contacte directe cu ambii părinți nu poate fi justificată decât printr-un alt interes al copilului, de o intensitate atât de puternică, încât primează asupra interesului care stă la baza dreptului fundamental amintit. Cu toate acestea, o evaluare echilibrată și rațională a tuturor intereselor aflate în joc, care trebuie să se întemeieze pe considerații obiective privind însăși persoana copilului și mediul său social, trebuie, în principiu, să se realizeze în cadrul unei proceduri în fața instanței competente pentru a soluționa cauza pe fond conform dispozițiilor Regulamentului nr. 2201/2003.

   (a se vedea punctele 53, 57, 59 și 60)