Cauza C‑163/21

AD și alții

împotriva

PACCAR Inc
și a
DAF TRUCKS NV
și a
DAF Trucks Deutschland GmbH

[cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado Mercantil de Barcelona (Spania)]

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 10 noiembrie 2022

„Trimitere preliminară – Concurență – Repararea prejudiciului cauzat printr‑o practică interzisă la articolul 101 alineatul (1) TFUE – Acorduri coluzive privind stabilirea prețurilor și creșterea prețurilor brute ale camioanelor în Spațiul Economic European (SEE) – Directiva 2014/104/UE – Norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene – Articolul 22 alineatul (2) – Aplicabilitate ratione temporis – Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf – Noțiunea de probe relevante pe care le controlează pârâtul sau un terț – Articolul 5 alineatul (2) – Divulgarea anumitor elemente de probă sau a unor categorii relevante de probe pe baza unor elemente de fapt disponibile în mod rezonabil – Articolul 5 alineatul (3) – Examinare a proporționalității cererii de divulgare a probelor – Evaluare comparativă a intereselor legitime ale părților și ale terților – Întinderea obligațiilor rezultate din aceste dispoziții”

1. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directiva 2014/104 – Aplicare în timp – Dispoziții de drept material – Interdicție privind aplicarea retroactivă a reglementării naționale de transpunere – Dispoziții care nu sunt de drept material – Interdicție privind aplicarea reglementării naționale de transpunere unor acțiuni introduse înainte de 26 decembrie 2014

   (Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 22)

   (a se vedea punctele 27-30)

2. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directiva 2014/104 – Aplicare în timp – Dispoziție menită să confere instanțelor naționale posibilitatea de a dispune divulgarea probelor relevante pe care le controlează pârâtul sau un terț – Dispoziție care nu este de drept material

   [Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 5 alin. (1) primul paragraf și art. 22 alin. (2)]

   (a se vedea punctele 31-35)

3. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directiva 2014/104 – Cerere de divulgare a probelor relevante pe care le controlează pârâtul sau un terț – Obiectul – Probe care trebuie create ex novo prin reunirea sau clasificarea unor informații pe care le controlează destinatarul cererii – Includere

   [Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 5 alin. (1) primul paragraf]

   (a se vedea punctele 40-45, 53, 62 și 69 și dispozitivul)

4. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directiva 2014/104 – Cerere de divulgare a probelor relevante pe care le controlează pârâtul sau un terț – Obligații care revin instanței naționale sesizate – Verificarea pertinenței, a proporționalității și a necesității probelor vizate de cerere

   [Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 5 alin. (2) și (3)]

   (a se vedea punctele 50-52, 64, 67 și 68 și dispozitivul)

5. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directiva 2014/104 – Obiectiv

   [art. 101 și 102 TFUE; Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului]

   (a se vedea punctele 55-59)

Rezumat

Prin Decizia din 19 iulie 2016 ( 1 ), Comisia Europeană a constatat că, prin faptul că s‑au înțeles, pe de o parte, asupra prețurilor camioanelor în Spațiul Economic European (SEE) din anul 1997 până în anul 2011 și, pe de altă parte, asupra calendarului și a transferului costurilor aferente introducerii tehnologiilor în materie de emisii impuse prin normele Euro 3-Euro 6, PACCAR, DAF Trucks și DAF Trucks Deutschland (denumite în continuare „constructorii în discuție”) au participat, alături de alți constructori de camioane, la o înțelegere contrară normelor dreptului Uniunii care interzic înțelegerile ( 2 ).

La 25 martie 2019, 45 de părți care s‑au prezentat drept cumpărători de camioane ce puteau intra în sfera de aplicare a încălcării constatate prin Decizia din 19 iulie 2016 au sesizat Juzgado de lo Mercantil no 7 de Barcelona (Tribunalul Comercial nr. 7 din Barcelona, Spania) cu o cerere de acces la diferite elemente de probă deținute de constructorii în discuție, cu scopul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din încălcarea constatată prin Decizia din 19 iulie 2016. În această privință, părțile respective au invocat nevoia de a obține anumite mijloace de probă pentru a cuantifica creșterea artificială a prețurilor, în special pentru a compara prețurile recomandate înainte, în timpul și după perioada înțelegerii în cauză. Constructorii în discuție au contestat această cerere, arătând printre altele că unele dintre documentele solicitate ar necesita o elaborare ad‑hoc.

Dat fiind că accesul la elementele de probă vizate de cererea în litigiu se întemeia pe o dispoziție a legislației spaniole ( 3 ) care a transpus articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2014/104 ( 4 ), Tribunalul Comercial nr. 7 din Barcelona a sesizat Curtea cu o întrebare preliminară prin care a solicitat în esență să se stabilească dacă divulgarea probelor relevante menționată la acest articol privește numai documente aflate în posesia pârâtului sau a unui terț care există deja sau dacă, dimpotrivă, poate fi vorba despre documente noi pe care aceștia din urmă ar trebui să le creeze prin reunirea sau clasificarea unor date aflate în posesia lor.

În hotărârea sa, Curtea statuează că articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104 trebuie să fie interpretat în sensul că probele relevante pe care le controlează pârâtul sau un terț, a căror divulgare poate fi dispusă de instanțele naționale, nu se limitează la documentele aflate în posesia acestora care există deja, ci le includ și pe cele pe care partea căreia îi este adresată cererea de divulgare a probelor ar trebui să le creeze ex novo, prin reunirea sau clasificarea unor informații, a unor cunoștințe sau a unor date aflate în posesia sa, cu condiția respectării stricte de către aceste instanțe a obligației care le revine în temeiul alineatelor (2) și (3) din articolul menționat, de a limita divulgarea probelor la ceea ce este relevant, proporțional și necesar, ținând seama de interesele legitime și de drepturile fundamentale ale părții căreia îi este adresată cererea.

Aprecierea Curții

În prealabil, Curtea precizează condițiile de aplicare în timp a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2014/104, amintind de la bun început că articolul 22 din această directivă stabilește în mod expres condiții de aplicare în timp a dispozițiilor sale, după cum este vorba sau nu, în raport cu dreptul Uniunii, despre dispoziții de drept material.

În speță, Curtea arată că posibilitatea de a dispune divulgarea probelor relevante pe care le controlează pârâtul sau un terț, în condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104, se numără printre competențele speciale pe care trebuie să le aibă instanțele naționale în cadrul examinării litigiilor privind acțiunile în despăgubire având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a încălcărilor legislației în materie de concurență. Or, prin această cerință, dispoziția respectivă urmărește să remedieze asimetria informațională ce caracterizează, în principiu, aceste litigii în detrimentul părții vătămate. Cu toate acestea, obiectul său nu privește decât măsurile procedurale aplicabile în fața instanțelor naționale, fără să afecteze în mod direct situația juridică a părților.

În aceste condiții, articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104 nu figurează printre dispozițiile de drept material ale directivei respective, în sensul articolului 22 alineatul (1) din aceasta, ci printre dispozițiile „în afara” acestora, prevăzute la articolul 22 alineatul (2) din directiva amintită, pe care această dispoziție le declară aplicabile acțiunilor introduse după26 decembrie 2014. Rezultă că articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104 este aplicabil acțiunii cu care a fost sesizată instanța de trimitere, din moment ce aceasta a fost introdusă la 25 martie 2019.

Prin urmare, considerând că este necesar să răspundă pe fond instanței de trimitere, Curtea observă mai întâi că, în măsura în care modul de redactare a articolului 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104 conduce la concluzia că o cerere de divulgare a probelor nu poate privi decât probe preexistente, interpretarea acestei dispoziții trebuie să țină seama și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

În ceea ce privește, pe de o parte, contextul articolului 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104, Curtea arată că definiția termenului „probă” care figurează la articolul 2 punctul 13 din această directivă, care vizează „orice tip de mijloace de probă admisibile înaintea instanței naționale sesizate, în special înscrisuri și orice alte obiecte care conțin informații, indiferent de mediul de stocare a informației”, nu permite să se considere că probele a căror divulgare este solicitată corespund în mod necesar unor „documente” preexistente. În această privință, Curtea consideră că referirea la probe „pe care le controlează” pârâtul sau un terț nu face decât să reflecte o situație de fapt legată de asimetria informațională evocată anterior, pe care legiuitorul Uniunii intenționează să o remedieze.

Potrivit Curții, această analiză este confirmată de interpretarea articolului 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104 în lumina alineatelor (2) și (3) ale acestui articol, care impun instanțelor naționale să se asigure de respectarea cerinței de specificitate a cererii de divulgare a probelor și, respectiv, de respectarea principiului proporționalității.

În ceea ce privește, pe de altă parte, finalitatea articolului 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104, Curtea amintește că adoptarea Directivei 2014/104 decurge din constatarea de către legiuitorul Uniunii a caracterului insuficient al combaterii comportamentelor anticoncurențiale la inițiativa Comisiei și a autorităților naționale de concurență pentru a se asigura respectarea deplină a normelor de concurență ale Uniunii și, prin urmare, a necesității de a se facilita posibilitatea ca sfera privată să participe la sancțiunea pecuniară și, astfel, la prevenirea unor asemenea comportamente. Or, competențele speciale pe care trebuie să le aibă instanțele naționale pentru a remedia asimetria informațională dintre părțile în cauză participă la acest obiectiv.

Din această perspectivă, Curtea consideră că limitarea de la bun început a probelor a căror divulgare poate fi solicitată numai la documentele preexistente pe care le controlează pârâtul sau un terț ar putea, în anumite cazuri, să contravină obiectivului principal urmărit de Directiva 2014/104.

Totuși, Curtea subliniază, în sfârșit, că o asemenea interpretare a articolului 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/104 nu afectează cu nimic aplicarea mecanismului de evaluare comparativă a intereselor în cauză, așa cum rezultă din alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol. Astfel, dat fiind că dispozițiile acestei directive trebuie să fie puse în aplicare cu respectarea drepturilor fundamentale și a principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, instanțelor naționale sesizate cu o cerere de divulgare a probelor le revine sarcina de a limita divulgarea unor asemenea probe la ceea ce este relevant, proporțional și necesar, ținând seama de interesele legitime și de drepturile fundamentale ale părții căreia îi este adresată cererea, în conformitate cu articolul 5 alineatele (2) și (3) din directivă.

( 1 ) Decizia C(2016) 4673 final a Comisiei referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39824 – Camioane).

( 2 ) Articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE.

( 3 ) În speță, articolul 283 bis a) din Ley de Enjuiciamiento Civil (Legea nr. 1/2000 privind Codul de procedură civilă) din 7 ianuarie 2000 (BOE nr. 7 din 8 ianuarie 2000, p. 575).

( 4 ) Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene (JO 2014, L 349, p. 1).