Cauza C‑292/11 P

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Portugheze

„Recurs — Executarea unei hotărâri a Curții prin care s‑a constatat o neîndeplinire a obligațiilor — Penalitate cu titlu cominatoriu — Cerere de plată — Abrogarea legislației naționale aflate la originea neîndeplinirii obligațiilor — Aprecierea de către Comisie a măsurilor adoptate de statul membru pentru a se conforma hotărârii Curții — Limite — Repartizarea competențelor între Curte și Tribunal”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 ianuarie 2014

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor — Neîndeplinirea obligației de a executa hotărârea — Procedură judiciară specială de executare a hotărârilor Curții — Analiza neîndeplinirii obligațiilor considerate de Curte ca fondate în temeiul articolului 258 TFUE

   [art. 258 TFUE și art. 260 alin. (2) TFUE]

2. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre și prin care s‑au impus penalități cu titlu cominatoriu — Apreciere de către Comisie a măsurilor adoptate de statul membru pentru a se conforma hotărârii Curții — Limită

   (art. 258 TFUE-260 TFUE)

3. Procedură jurisdicțională — Repartizarea competențelor între Curte și Tribunal — Acțiune în anulare introdusă de un stat membru împotriva unei decizii a Comisiei de stabilire a cuantumului penalităților cu titlu cominatoriu datorate în executarea unei hotărâri a Curții — Competența Tribunalului de a controla aprecierea Comisiei cu privire la reglementarea națională în cauză — Limite

   [art. 256 alin. (1) primul paragraf TFUE și art. 260 alin. (2) TFUE]

4. Procedură jurisdicțională — Motivarea hotărârilor — Conţinut

   (Statutul Curții de Justiție, art. 36)

1.  Nu pot fi analizate, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 260 TFUE, decât neîndepliniri ale obligațiilor care revin statului membru în temeiul Tratatului FUE pe care Curtea, în virtutea articolului 258 TFUE, le‑a considerat fondate.

   Astfel, contrar procedurii instituite de articolul 258 TFUE, prin care se urmărește să se constate și să se determine încetarea comportamentului unui stat membru care constituie o încălcare a dreptului Uniunii, obiectul procedurii prevăzute la articolul 260 TFUE este mult mai restrâns, în măsura în care constă doar în impulsionarea unui stat membru aflat în culpă să execute o hotărâre prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor. În consecință, această din urmă procedură trebuie să fie considerată o procedură jurisdicțională specială de executare a hotărârilor Curții și, cu alte cuvinte, o cale de executare.

   (a se vedea punctele 39 și 40)

2.  În cazul în care, în cadrul verificării executării unei hotărâri pronunțate de Curte în temeiul articolului 260 TFUE, există un diferend între Comisie și statul membru în cauză cu privire la aptitudinea unei practici sau a unei reglementări naționale neexaminate anterior de Curte de a executa o asemenea hotărâre, Comisia nu poate, prin adoptarea unei decizii, să tranșeze ea însăși un astfel de diferend și să deducă din aceasta consecințele care se impun pentru calcularea penalităților cu titlu cominatoriu.

   Astfel, este, desigur, adevărat că, în cadrul executării unei hotărâri a Curții prin care se aplică penalități cu titlu cominatoriu unui stat membru, Comisia trebuie să poată aprecia măsurile adoptate de acesta din urmă pentru a se conforma hotărârii în care s‑a constatat neîndeplinirea obligațiilor, însă nu este mai puțin adevărat că această competență de apreciere nu poate fi exercitată într‑un mod în care să aducă atingere competenței exclusive a Curții de a se pronunța asupra conformității unei legislații naționale cu dreptul Uniunii. Or, atât timp cât, potrivit sistemului instituit la articolele 258 TFUE-260 TFUE, stabilirea drepturilor și a obligațiilor statelor membre, precum și calificarea comportamentului lor pot rezulta numai dintr‑o hotărâre a Curții, verificarea de către Comisie a măsurilor adoptate de un stat membru pentru a se conforma unei hotărâri a Curții și recuperarea sumelor datorate în aplicarea sancțiunilor impuse trebuie să fie efectuate ținându‑se seama de delimitarea neîndeplinirii obligațiilor, astfel cum a fost realizată de Curte în hotărârile sale pronunțate în temeiul articolelor 258 TFUE și 260 TFUE.

   Pe de altă parte, a recunoaște Comisiei o mai mare marjă de apreciere în ceea ce privește evaluarea măsurilor de executare a unei hotărâri pronunțate în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE ar determina încălcarea drepturilor procedurale ale apărării de care dispun statele membre în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, conform articolelor 258 TFUE-260 TFUE, statele membre în privința cărora Comisia pretinde că nu și‑au respectat obligațiile care decurg din dreptul Uniunii pot, printre altele, să își precizeze poziția în cadrul unei faze precontencioase. Această fază a procedurii are ca obiectiv tocmai să dea statului membru în cauză ocazia de a se conforma obligațiilor sale sau de a face uz în mod eficient de mijloacele de apărare împotriva motivelor formulate de Comisie.

   (a se vedea punctele 41, 47-49, 52, 55 și 56)

3.  În cadrul unei acțiuni în anulare împotriva unei decizii a Comisiei de stabilire a cuantumului datorat de un stat membru în temeiul penalităților cu titlu cominatoriu la care a fost obligat de Curte potrivit articolului 260 alineatul (2) TFUE, Tribunalul nu poate să se pronunțe asupra aprecierii efectuate de Comisie cu privire la aptitudinea unei practici sau a unei reglementări naționale care nu a fost examinată anterior de Curte de a asigura executarea unei astfel de hotărâri pronunțate în materia neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, procedând în acest mod, Tribunalul ar fi pus în mod inevitabil în situația de a se pronunța cu privire la conformitatea unei asemenea practici sau reglementări cu dreptul Uniunii și ar aduce, așadar, atingere competenței exclusive a Curții în această privință.

   (a se vedea punctul 51)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 72)

Cauza C‑292/11 P

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Portugheze

„Recurs — Executarea unei hotărâri a Curții prin care s‑a constatat o neîndeplinire a obligațiilor — Penalitate cu titlu cominatoriu — Cerere de plată — Abrogarea legislației naționale aflate la originea neîndeplinirii obligațiilor — Aprecierea de către Comisie a măsurilor adoptate de statul membru pentru a se conforma hotărârii Curții — Limite — Repartizarea competențelor între Curte și Tribunal”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 ianuarie 2014

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor – Neîndeplinirea obligației de a executa hotărârea – Procedură judiciară specială de executare a hotărârilor Curții – Analiza neîndeplinirii obligațiilor considerate de Curte ca fondate în temeiul articolului 258 TFUE

   [art. 258 TFUE și art. 260 alin. (2) TFUE]

2. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Hotărâre a Curții prin care se constată neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre și prin care s‑au impus penalități cu titlu cominatoriu – Apreciere de către Comisie a măsurilor adoptate de statul membru pentru a se conforma hotărârii Curții – Limită

   (art. 258 TFUE-260 TFUE)

3. Procedură jurisdicțională – Repartizarea competențelor între Curte și Tribunal – Acțiune în anulare introdusă de un stat membru împotriva unei decizii a Comisiei de stabilire a cuantumului penalităților cu titlu cominatoriu datorate în executarea unei hotărâri a Curții – Competența Tribunalului de a controla aprecierea Comisiei cu privire la reglementarea națională în cauză – Limite

   [art. 256 alin. (1) primul paragraf TFUE și art. 260 alin. (2) TFUE]

4. Procedură jurisdicțională – Motivarea hotărârilor – Conţinut

   (Statutul Curții de Justiție, art. 36)

1.  Nu pot fi analizate, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 260 TFUE, decât neîndepliniri ale obligațiilor care revin statului membru în temeiul Tratatului FUE pe care Curtea, în virtutea articolului 258 TFUE, le‑a considerat fondate.

   Astfel, contrar procedurii instituite de articolul 258 TFUE, prin care se urmărește să se constate și să se determine încetarea comportamentului unui stat membru care constituie o încălcare a dreptului Uniunii, obiectul procedurii prevăzute la articolul 260 TFUE este mult mai restrâns, în măsura în care constă doar în impulsionarea unui stat membru aflat în culpă să execute o hotărâre prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor. În consecință, această din urmă procedură trebuie să fie considerată o procedură jurisdicțională specială de executare a hotărârilor Curții și, cu alte cuvinte, o cale de executare.

   (a se vedea punctele 39 și 40)

2.  În cazul în care, în cadrul verificării executării unei hotărâri pronunțate de Curte în temeiul articolului 260 TFUE, există un diferend între Comisie și statul membru în cauză cu privire la aptitudinea unei practici sau a unei reglementări naționale neexaminate anterior de Curte de a executa o asemenea hotărâre, Comisia nu poate, prin adoptarea unei decizii, să tranșeze ea însăși un astfel de diferend și să deducă din aceasta consecințele care se impun pentru calcularea penalităților cu titlu cominatoriu.

   Astfel, este, desigur, adevărat că, în cadrul executării unei hotărâri a Curții prin care se aplică penalități cu titlu cominatoriu unui stat membru, Comisia trebuie să poată aprecia măsurile adoptate de acesta din urmă pentru a se conforma hotărârii în care s‑a constatat neîndeplinirea obligațiilor, însă nu este mai puțin adevărat că această competență de apreciere nu poate fi exercitată într‑un mod în care să aducă atingere competenței exclusive a Curții de a se pronunța asupra conformității unei legislații naționale cu dreptul Uniunii. Or, atât timp cât, potrivit sistemului instituit la articolele 258 TFUE-260 TFUE, stabilirea drepturilor și a obligațiilor statelor membre, precum și calificarea comportamentului lor pot rezulta numai dintr‑o hotărâre a Curții, verificarea de către Comisie a măsurilor adoptate de un stat membru pentru a se conforma unei hotărâri a Curții și recuperarea sumelor datorate în aplicarea sancțiunilor impuse trebuie să fie efectuate ținându‑se seama de delimitarea neîndeplinirii obligațiilor, astfel cum a fost realizată de Curte în hotărârile sale pronunțate în temeiul articolelor 258 TFUE și 260 TFUE.

   Pe de altă parte, a recunoaște Comisiei o mai mare marjă de apreciere în ceea ce privește evaluarea măsurilor de executare a unei hotărâri pronunțate în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE ar determina încălcarea drepturilor procedurale ale apărării de care dispun statele membre în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, conform articolelor 258 TFUE-260 TFUE, statele membre în privința cărora Comisia pretinde că nu și‑au respectat obligațiile care decurg din dreptul Uniunii pot, printre altele, să își precizeze poziția în cadrul unei faze precontencioase. Această fază a procedurii are ca obiectiv tocmai să dea statului membru în cauză ocazia de a se conforma obligațiilor sale sau de a face uz în mod eficient de mijloacele de apărare împotriva motivelor formulate de Comisie.

   (a se vedea punctele 41, 47-49, 52, 55 și 56)

3.  În cadrul unei acțiuni în anulare împotriva unei decizii a Comisiei de stabilire a cuantumului datorat de un stat membru în temeiul penalităților cu titlu cominatoriu la care a fost obligat de Curte potrivit articolului 260 alineatul (2) TFUE, Tribunalul nu poate să se pronunțe asupra aprecierii efectuate de Comisie cu privire la aptitudinea unei practici sau a unei reglementări naționale care nu a fost examinată anterior de Curte de a asigura executarea unei astfel de hotărâri pronunțate în materia neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, procedând în acest mod, Tribunalul ar fi pus în mod inevitabil în situația de a se pronunța cu privire la conformitatea unei asemenea practici sau reglementări cu dreptul Uniunii și ar aduce, așadar, atingere competenței exclusive a Curții în această privință.

   (a se vedea punctul 51)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 72)