Cauza T‑529/20

LR

împotriva

Băncii Europene de Investiții

Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 7 septembrie 2022

„Funcție publică – Personalul BEI – Remunerație – Indemnizație de reinstalare – Stabilirea reședinței agentului la propria locuință după încetarea raporturilor de muncă – Articolul 13 primul paragraf a doua liniuță din Dispozițiile administrative aplicabile personalului BEI – Noțiunea de locuință – Interpretare literală potrivit unei versiuni lingvistice preponderente – Competență de fond – Litigiu cu caracter pecuniar – Admisibilitate”

1. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Texte multilingve ale Băncii Europene de Investiții – Interpretare uniformă – Luarea în considerare a diferitelor versiuni lingvistice – Caracter preponderent al versiunii lingvistice originale potrivit intenției autorului actului la momentul adoptării sale

   (a se vedea punctele 27-29)

2. Funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Remunerație – Indemnizație de reinstalare – Obiect – Condiții de acordare – Schimbare de reședință a unui agent după încetarea raporturilor de muncă, cu condiția de a nu‑și stabili reședința la propria locuință – Domeniu de aplicare – Transfer la locul de reședință al membrilor familiei sale – Excludere de la acordarea indemnizației – Transfer la o locuință care aparține agentului – Acordarea beneficiului indemnizației

   (Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 16)

   (a se vedea punctele 31, 35, 37-41, 45, 46 și 50-62)

3. Banca Europeană de Investiții – Autonomie – Personalul Băncii – Instituirea unui regim contractual de muncă – Consecințe – Excluderea aplicării prin analogie a statutului funcționarilor – Condiție – Atingere adusă autonomiei de funcționare a Băncii

   (art. 308 și 336 TFUE)

   (a se vedea punctele 42, 43, 47 și 48)

4. Acțiune introdusă de funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Aplicarea prin analogie a articolului 91 alineatul (1) din statut – Competență de fond – Litigii cu caracter pecuniar – Noțiune – Acțiune care urmărește obținerea plății retroactive a indemnizației de reinstalare – Includere

   [Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 72-76)

Rezumat

LR, fost agent al Băncii Europene de Investiții (BEI), a solicitat acesteia plata unei indemnizații de reinstalare pentru motivul că, ulterior pensionării, s‑a mutat în afara locului său de repartizare.

BEI a respins această cerere pentru motivul că LR era proprietarul casei în care s‑a reinstalat și că, din acest motiv, nu îndeplinea condițiile de atribuire a indemnizației de reinstalare după încetarea raporturilor de muncă, prevăzută la articolul 13 din Dispozițiile administrative aplicabile personalului BEI (denumite în continuare „Dispozițiile administrative”). Întrucât cererea lui LR având ca obiect reexaminarea refuzului menționat a fost de asemenea respinsă, acesta a sesizat Tribunalul cu o acțiune având ca obiect, pe de o parte, anularea deciziei prin care i se refuza acordarea indemnizației de reinstalare și, pe de altă parte, obligarea BEI la plata indemnizației respective.

Această acțiune este admisă de Tribunal, care, întrunit în cameră extinsă, precizează condițiile de acordare a indemnizației de reinstalare după încetarea raporturilor de muncă în temeiul articolului 13 din Dispozițiile administrative. În acest cadru, Tribunalul aduce, în plus, precizări cu privire la interpretarea acestei norme cu caracter general adoptate de BEI în caz de neconcordanță lingvistică.

Aprecierea Tribunalului

Tribunalul începe prin a constata că, deși articolul 13 din Dispozițiile administrative prevede plata unei indemnizații forfetare de reinstalare în beneficiul unui agent al BEI care și‑a schimbat locul de reședință, după încetarea raporturilor de muncă, pentru a‑l stabili la o distanță de cel puțin 50 de kilometri de ultimul său loc de repartizare, acordarea acestei indemnizații este totuși subordonată condiției ca agentul în cauză să nu își fi stabilit reședința la propria locuință.

În ceea ce privește interpretarea literală a acestei dispoziții, Tribunalul subliniază lipsa unei definiții a noțiunilor de „reședință” și „locuință” în Dispozițiile administrative și posibilitatea de a interpreta în mod diferit, pe de o parte, expresia „propre foyer” (propria locuință) utilizată în versiunea în limba franceză a articolului 13 din Dispozițiile administrative și, pe de altă parte, expresia „own home” utilizată în versiunea în limba engleză.

După ce a amintit jurisprudența constantă potrivit căreia, în caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziția în cauză trebuie, în principiu, să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte ( 1 ), Tribunalul derogă de la această jurisprudență, în împrejurările specifice ale speței, în măsura în care, pe de o parte, articolul 13 din Dispozițiile administrative rezultă dintr‑o propunere redactată și adoptată în franceză, și, pe de altă parte, BEI a ales să indice în mod expres, în ultimul paragraf al introducerii Dispozițiilor administrative, că versiunea engleză, între altele, a dispozițiilor menționate este „o traducere a versiunii originale franceze”.

Astfel, Tribunalul decide, pentru a stabili în mod obiectiv intenția autorului dispoziției în litigiu la momentul adoptării sale, să interpreteze termenii articolului 13 din Dispozițiile administrative în conformitate cu sensul lor obișnuit în versiunea lingvistică preponderentă, în speță limba franceză.

În această privință, Tribunalul precizează că, în limba franceză, termenul „foyer” desemnează locul în care se face focul și, prin extensie, locul în care locuiește familia unei persoane, în timp ce termenul „résidence” desemnează locul sau locuința în care o persoană este stabilită. Rezultă astfel din modul de redactare a articolului 13 din Dispozițiile administrative că plata indemnizației forfetare de reinstalare este exclusă atunci când noua reședință a fostului agent coincide cu locuința în care are reședința familia sa. Având în vedere că locuința deținută de o persoană nu corespunde nici în mod necesar, nici sistematic cu locul de reședință al membrilor familiei acestei persoane, dintr‑o interpretare literală a acestei dispoziții rezultă că plata indemnizației de reinstalare este exclusă numai în cazul în care agentul în cauză își transferă reședința obișnuită în locul în care au reședința membrii familiei sale, iar nu în cazul în care locuința în care agentul se reinstalează este proprietatea sa.

Această interpretare literală a articolului 13 din Dispozițiile administrative este confirmată de interpretarea sa contextuală. Astfel, celelalte articole din Dispozițiile administrative utilizează termenul „cămin” pentru a desemna locul în care au reședința obișnuită membrii familiei agentului, iar nu locuința al cărei proprietar este agentul.

Tribunalul observă, pe de altă parte, că articolul 5 alineatul (4) din anexa VII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) cuprinde o clauză de excludere de la dreptul la indemnizația de instalare care, potrivit jurisprudenței ( 2 ), se aplică în ipoteza în care funcționarul este repartizat la locul în care familia sa are deja reședința și se instalează împreună cu aceasta Or, confirmând totodată că BEI dispune de o autonomie funcțională pentru stabilirea regimului aplicabil membrilor personalului său, Tribunalul apreciază că această instituție nu a stabilit modul în care autonomia sa funcțională ar fi încălcată printr‑o aplicare prin analogie a acestei jurisprudențe în cazul clauzei de excludere de la dreptul la indemnizația de reinstalare prevăzută la articolul 13 primul paragraf a doua liniuță din Dispozițiile administrative.

În sfârșit, Tribunalul arată că interpretarea teleologică a articolului 13 din Dispozițiile administrative confirmă această interpretare literală și contextuală a articolului menționat.

Finalitatea indemnizației de reinstalare este de a acoperi și de a reduce sarcinile care decurg din reinstalarea fostului funcționar sau agent într‑un mediu nou pentru o perioadă nedeterminată, dar destul de lungă, ca urmare a schimbării reședinței sale principale după încetarea definitivă a raporturilor sale de muncă.

Desigur, împrejurarea că agentul, cu ocazia încetării raporturilor de muncă, se reinstalează într‑o locuință al cărei proprietar sau coproprietar este poate reduce anumite cheltuieli legate de reinstalarea sa. Nu se poate deduce însă dintr‑o astfel de circumstanță o prezumție generală potrivit căreia integrarea agentului în cauză într‑un mediu diferit de cel al ultimului loc de repartizare nu l‑ar expune la niciun fel de cheltuieli.

Având în vedere cele de mai sus, Tribunalul statuează că, prin refuzul de a‑i acorda lui LR indemnizația de reinstalare pentru motivul că era proprietarul locuinței în care s‑a reinstalat, BEI a încălcat articolul 13 din Dispozițiile administrative. În consecință, Tribunalul anulează această decizie a BEI.

În plus, Tribunalul aplică prin analogie articolul 91 alineatul (1) din statut, care, în litigiile cu caracter pecuniar îndreptate de agenți împotriva unei instituții, conferă instanței Uniunii competența de fond ( 3 ), și, admițând concluziile formulate de LR în acest sens, obligă astfel BEI la plata indemnizației de reinstalare, majorată cu dobânzi moratorii.

( 1 ) Hotărârea din 21 decembrie 2021, Trapeza Peiraios (C‑243/20, EU:C:2021:1045, punctul 32 și jurisprudența citată).

( 2 ) Hotărârea din 18 noiembrie 2015, FH/Parlamentul (F‑26/15, EU:F:2015:137, punctul 35).

( 3 ) Hotărârea din 2 octombrie 2001, BEI/Hautem (C‑449/99 P, EU:C:2001:502, punctul 95).