Cauza C‑369/17

Shajin Ahmed

împotriva

Bevándorlási és Menekültügyi Hivatal

(cerere de decizie preliminară
formulată de Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság)

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Frontiere, azil și imigrare – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95/UE – Articolul 17 – Excludere de la recunoașterea statutului conferit prin protecție subsidiară – Cauze – Condamnare pentru o infracțiune gravă – Determinarea gravității pe baza pedepsei aplicabile potrivit dreptului național – Admisibilitate – Necesitatea unei evaluări individuale”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 13 septembrie 2018

1. Dreptul Uniunii Europene–Interpretare–Dispoziție care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre–Interpretare autonomă și uniformă–Aplicabilitate în privința noțiunilor „infracțiune gravă”, „infracțiune deosebit de gravă” și „infracțiune gravă de drept comun” în sensul Directivei 2011/95

   [Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 alin. (2) lit. (b), art. 14 alin. (4) lit. (b) și art. 17 alin. (1) lit. (b)]

2. Controale la frontiere, azil și imigrare–Politica privind azilul–Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară–Directiva 2011/95–Excludere de la recunoașterea statutului conferit prin protecție subsidiară–Cauze de excludere–Comiterea unei infracțiuni grave–Reglementare națională care determină gravitatea infracțiunii doar pe baza duratei pedepsei aplicabile pentru aceasta–Inadmisibilitate–Excludere condiționată de o evaluare individuală a faptelor de către autoritatea competentă

   [Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 17 alin. (1) lit. (b)]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 33, 34 și 36)

2.  Articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații a unui stat membru în temeiul căreia se consideră că solicitantul protecției subsidiare a „comis o infracțiune gravă” în sensul acestei dispoziții, care poate să îl excludă de la beneficiul acestei protecții, doar pe baza pedepsei aplicabile pentru o anumită infracțiune potrivit dreptului acestui stat membru. Revine autorității sau instanței naționale competente care se pronunță cu privire la cererea de protecție subsidiară sarcina de a aprecia gravitatea infracțiunii în cauză, prin efectuarea unei examinări complete a tuturor împrejurărilor specifice cazului individual respectiv.

   În această privință, trebuie subliniat că, chiar dacă criteriul pedepsei aplicabile în temeiul legislației penale a statului membru în cauză prezintă o importanță deosebită pentru aprecierea gravității infracțiunii care justifică excluderea protecției subsidiare conform articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/95, autoritatea competentă din statul membru în cauză nu se poate prevala de cauza de excludere prevăzută la această dispoziție decât după ce a efectuat, pentru fiecare caz în parte, o evaluare a faptelor specifice despre care are cunoștință pentru a stabili dacă există motive întemeiate pentru a considera că actele săvârșite de persoana interesată, care îndeplinește, pe de altă parte, criteriile pentru obținerea statutului solicitat, intră în sfera acestei cauze de excludere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 noiembrie 2010, B și D, C‑57/09 și C‑101/09, EU:C:2010:661, punctul 87, și Hotărârea din 31 ianuarie 2017, Lounani, C‑573/14, EU:C:2017:71, punctul 72).

   (a se vedea punctele 55 și 58 și dispozitivul)