Cauza C‑441/16

SMS group GmbH

împotriva

Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti

(cerere de decizie preliminară
formulată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie)

„Trimitere preliminară – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – A opta directivă 79/1072/CEE – Directiva 2006/112/CE – Persoană impozabilă cu reședința într‑un alt stat membru – Rambursarea TVA‑ului pentru bunuri importate – Condiții – Elemente obiective care confirmă intenția persoanei impozabile de a utiliza bunurile importate în cadrul activităților sale economice – Risc serios de nerealizare a operațiunii care a justificat importul”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 21 septembrie 2017

Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Rambursarea taxei persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării – Suspendarea executării unui contract de import de bunuri – Nerealizarea operațiunii căreia îi erau destinate bunurile menționate – Lipsa dovezii circuitului ulterior al bunurilor respective – Refuzul dreptului la rambursare – Inadmisibilitate

(Directiva 79/1072 a Consiliului și Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 170)

A opta directivă 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării coroborată cu articolul 170 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că se opune ca un stat membru să refuze unei persoane impozabile care nu este stabilită pe teritoriul său dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importul de bunuri într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care, la momentul importului, executarea contractului în cadrul căruia persoana impozabilă a cumpărat și a importat aceste bunuri era suspendată, operațiunea pentru care acestea urmau să fie utilizate nu s‑a mai realizat, iar persoana impozabilă nu a făcut dovada circuitului ulterior al acestora.

Astfel, din jurisprudența consacrată a Curții reiese că, în absența unei fraude sau a unui abuz și sub rezerva unor eventuale regularizări potrivit condițiilor prevăzute de Directiva TVA, dreptul la rambursare, odată născut, rămâne dobândit (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 martie 2012, Klub,C‑153/11, EU:C:2012:163, punctul 46 și jurisprudența citată).

Mai precis, în cazul în care persoana impozabilă nu a putut utiliza bunurile pentru care a avut loc rambursarea în cadrul operațiunii preconizate ca urmare a unor împrejurări exterioare voinței sale, dreptul la rambursare rămâne dobândit, întrucât într‑un astfel de caz nu există niciun risc de fraudă sau de abuz care să poată justifica refuzul rambursării (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 martie 2012, Klub,C‑153/11, EU:C:2012:163, punctul 47 și jurisprudența citată).

(a se vedea punctele 55, 56 și 58 și dispozitivul)