Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62015FJ0133

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice din 10 iunie 2016.
HI împotriva Comisia Europeană.
Funcție publică – Funcționari – Articolul 11 din statut – Datoria de loialitate – Articolul 11a – Conflict de interese – Funcționar însărcinat cu monitorizarea unui proiect finanțat de Uniune – Legătură de familie între acest funcționar și un angajat recrutat în scopul realizării proiectului de societatea însărcinată cu proiectul respectiv – Procedură disciplinară – Sancțiune disciplinară – Retrogradare – Legalitatea componenței comisiei de disciplină – Obligația de motivare – Durata procedurii – Termen rezonabil – Încălcarea dreptului la apărare – Principiul non bis in idem – Eroare vădită de apreciere – Proporționalitatea sancțiunii – Circumstanțe atenuante.
Cauza F-133/15.

Court reports – Reports of Staff Cases

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

A UNIUNII EUROPENE (judecător unic)

10 iunie 2016

HI

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Articolul 11 din statut — Datoria de loialitate — Articolul 11a — Conflict de interese — Funcționar însărcinat cu monitorizarea unui proiect finanțat de Uniune — Legătură de familie între acest funcționar și un angajat recrutat în scopul realizării proiectului de societatea însărcinată cu proiectul respectiv — Procedură disciplinară — Sancțiune disciplinară — Retrogradare — Legalitatea componenței comisiei de disciplină — Obligația de motivare — Durata procedurii — Termen rezonabil — Încălcarea dreptului la apărare — Principiul non bis in idem — Eroare vădită de apreciere — Proporționalitatea sancțiunii — Circumstanțe atenuante”

Obiectul:

Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care HI solicită anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri a Comisiei Europene din 10 decembrie 2014 prin care se aplică sancțiunea retrogradării cu două grade în aceeași grupă de funcții, precum și obligarea Comisiei la repararea prejudiciului moral rezultat, în opinia sa, din durata procedurii

Decizia:

Respinge acțiunea. HI suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

Sumarul hotărârii

  1. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Termene – Obligația Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și a administrației de a acționa într‑un termen rezonabil – Apreciere

    (Statutul funcționarilor, art. 86 și anexa IX)

  2. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Audierea persoanei interesate de către autoritatea împuternicită să facă numiri – Audiere prealabilă deciziei autorității împuternicite să facă numiri de a sesiza comisia de disciplină – Obiect – Obligația de informare a persoanei interesate cu privire la faptele imputate – Conținut

    (Statutul funcționarilor, art. 86 și anexa IX, art. 3, 9, 11 și 12)

  3. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Putere de apreciere a autorităţii împuternicite să facă numiri – Luare în considerare a circumstanțelor agravante sau atenuante

    (Statutul funcționarilor, art. 86)

  4. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Principiul non bis in idem – Aplicarea unei sancțiuni unice pentru diferite încălcări – Încălcare – Lipsă

    [Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 9 alin. (3) și art. 10]

  5. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Putere de apreciere a autorităţii împuternicite să facă numiri – Aprecierea realității faptelor care fac obiectul unei proceduri disciplinare – Avizul comisiei de disciplină – Domeniu de aplicare – Limite

    (Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 18)

  6. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Fapte noi care impun o redeschidere de către autoritatea împuternicită să facă numiri – Noţiune

    (Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 28)

  7. Funcționari – Drepturi și obligații – Datoria de loialitate – Noţiune – Domeniu de aplicare – Constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Criterii de apreciere

    (Statutul funcționarilor, art. 11, 12, 12b și 17a)

  8. Funcționari – Drepturi și obligații – Obligaţia de independenţă și de integritate – Obligația de a informa administrația cu titlu preventiv cu privire la orice conflict de interese eventual – Domeniu de aplicare

    (Statutul funcționarilor, art. 11a și 27)

  9. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Circumstanţă atenuantă – Durata procedurii disciplinare – Excludere

    (Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)

  10. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Circumstanţă atenuantă – Carențe ale superiorilor ierarhici ai funcționarului în cauză – Excludere

    (Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)

  11. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Circumstanțe agravante – Comportament al unui funcționar care expune integritatea, reputația sau interesele instituției unui risc de atingere – Includere

    [Statutul funcționarilor, art. 11 și 11a, și anexa IX art. 10 lit. (b)]

  12. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Legalitate – Lipsa procedurii disciplinare desfășurate în privința unui alt funcționar sau aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe pentru fapte similare – Lipsa incidenței

    (Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)

  13. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Noţiune – Decizia de a nu fi promovat – Excludere

    (Statutul funcționarilor, art. 45 și 86)

  14. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Circumstanțe agravante – Lipsa conștientizării de către funcționarul în cauză a gravității încălcărilor reproșate – Includere

    (Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)

  1.  Statutul, prin articolul 86 și anexa IX la acesta, referitoare la regimul disciplinar aplicabil funcționarilor Uniunii, nu prevede niciun termen de prescripție pentru fapte care pot conduce la deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva unui funcționar acuzat că nu și‑a îndeplinit una dintre obligațiile sale statutare.

    Cu toate acestea, instituția sau, după caz, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are obligația de a acționa cu diligență, încă din momentul în care ia cunoștință despre fapte și conduite susceptibile să constituie încălcări ale obligațiilor ce revin funcționarilor și agenților, pentru aprecierea necesității de a deschide o anchetă, și apoi, în cazul unui răspuns afirmativ, în privința desfășurării acestei anchete și, după caz, în privința desfășurării procedurii disciplinare.

    Astfel, în materia inițierii unei proceduri de anchetă, respectarea termenului rezonabil se apreciază în cazul și din momentul în care administrația a luat cunoștință de fapte și conduite care pot constitui încălcări ale obligațiilor statutare ale unui funcționar.

    În această privință, durata anchetelor desfășurate de OLAF nu face obiectul unei dispoziții specifice a dreptului Uniunii. În consecință, revine instanței Uniunii sarcina de a aprecia dacă acest oficiu a acționat într‑un termen rezonabil și, în scopul acestei examinări, instanța Uniunii trebuie să ia în considerare miza litigiului pentru persoana interesată, complexitatea cauzei și comportamentul părților în speță. În orice caz, nu se poate reproșa autorității împuternicite să facă numiri că a așteptat rezultatele anchetei OLAF înainte de a decide cu privire la inițierea procedurilor disciplinare împotriva persoanei interesate.

    În ceea ce privește durata procedurii disciplinare statutare propriu‑zise, termenele prevăzute pentru a organiza desfășurarea, din punct de vedere temporal, a unei proceduri disciplinare nu sunt obligatorii, ci constituie înainte de toate o normă de bună administrare care impune instituției să desfășoare cu diligență procedura disciplinară și să acționeze astfel încât fiecare act de cercetare să intervină într‑un termen rezonabil în raport cu actul precedent. Astfel, pentru a aprecia termenul rezonabil în care trebuie să se desfășoare o procedură disciplinară, instanța Uniunii nu trebuie să ia în considerare decât timpul scurs între un act de cercetare și actul următor și această apreciere este independentă de durata totală a procedurii disciplinare.

    (a se vedea punctele 107-109, 112, 113, 116, 118 și 121)

    Trimitere la:

    Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 26 ianuarie 1995, D/Comisia, T‑549/93, EU:T:1995:15, punctul 25, și Hotărârea din 10 iunie 2004, François/Comisia, T‑307/01, EU:T:2004:180, punctul 48

    Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 8 martie 2012, Kerstens/Comisia, F‑12/10, EU:F:2012:29, punctele 122, 124 și 125 și jurisprudența citată, Hotărârea din 19 iunie 2013, Goetz/Comitetul Regiunilor, F‑89/11, EU:F:2013:83, punctul 126, Hotărârea din 30 aprilie 2014, López Cejudo/Comisia, F‑28/13, EU:F:2014:55, punctele 88, 90 și 97, și Hotărârea din 17 martie 2015, AX/BCE, F‑73/13, EU:F:2015:9, punctele 173-175 și jurisprudența citată

  2.  În vederea audierii în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut, funcționarul trebuie să fie informat în mod clar cu privire la toate faptele care, în convocare, îi sunt reproșate și dispozițiile statutului invocate împotriva sa.

    În această privință, scopul declanșării unei proceduri disciplinare, însoțită de audierea persoanei interesate, este de a permite autorității împuternicite să facă numiri să examineze veridicitatea și gravitatea faptelor imputate funcționarului în cauză și să îl audieze în acest sens, în conformitate cu articolul 86 și cu anexa IX la statut, în vederea formării unei opinii, pe de o parte, în privința oportunității fie de încheiere fără urmări a procedurii disciplinare, fie de adoptare a unei sancțiuni disciplinare împotriva funcționarului și, pe de altă parte, dacă este cazul, în privința necesității de a‑l trimite sau de a nu îl trimite, înainte de adoptarea acestei sancțiuni, în fața comisiei de disciplină, potrivit procedurii prevăzute în anexa IX la statut.

    În cazul în care, în urma audierii persoanei interesate, autoritatea împuternicită să facă numiri decide să sesizeze comisia de disciplină, comunicându‑i raportul prevăzut la articolul 12 din anexa IX la statut, pe de o parte, funcționarul vizat poate deduce de aici, în raport cu modul de redactare a articolului 11 din aceeași anexă, că autoritatea respectivă nu a considerat oportun să îl sancționeze, fără consultarea comisiei de disciplină, printr‑un simplu avertisment scris sau mustrare, dar că, dimpotrivă, aceasta a considerat că gravitatea faptelor reproșate impunea sesizarea comisiei de disciplină în vederea eventualei aplicări a uneia dintre sancțiunile prevăzute la articolul 9 din anexa IX la statut.

    Pe de altă parte, prin raportul autorității împuternicite să facă numiri către comisia de disciplină, adoptat în urma audierii funcționarului în cauză, se urmărește numai stabilirea faptelor, în special în raport cu rezultatele audierii, și asigurarea corelației lor cu obligațiile sau dispozițiile statutare a căror încălcare este reproșată acestui funcționar.

    Articolul 12 din anexa IX nu impune totuși și nu poate fi interpretat în sensul că autoritatea împuternicită să facă numiri ar fi obligată, în acest stadiu inițial al procedurii, să precizeze în actul său de sesizare a comisiei de disciplină care dintre sancțiunile prevăzute la articolul 9 din anexa IX la statut ar fi considerată adecvată pentru a fi aplicată în speță. Dimpotrivă, raportul acestei autorități către comisia de disciplină nu este destinat să anticipeze dezbaterea contradictorie care trebuie să aibă loc între persoana interesată și autoritatea respectivă în fața comisiei de disciplină. Or, a se impune autorității împuternicite să facă numiri o asemenea obligație ar conduce la afectarea situației funcționarului în cauză, aducând, prin aceasta, atingere atât neutralității dezbaterii contradictorii menționate mai sus, cât și independenței comisiei de disciplină în formularea recomandării sancțiunii pe care o va considera adecvată.

    (a se vedea punctele 128-132)

    Trimitere la:

    Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 12 septembrie 2000, Teixeira Neves/Curtea de Justiție, T‑259/97, EU:T:2000:208, punctul 67, și Hotărârea din 13 martie 2003, Pessoa e Costa/Comisia, T‑166/02, EU:T:2003:73, punctul 36

  3.  În măsura în care nu se poate exclude ca autoritatea împuternicită să facă numiri să recunoască caracterul criticabil al anumitor fapte abia după ce a sesizat comisia de disciplină, trebuie să se considere ca fiind inerent procedurii contradictorii desfășurate în fața comisiei de disciplină, apoi în fața autorității împuternicite să facă numiri tripartite faptul că anumite circumstanțe se pot dovedi agravante sau atenuante pe tot parcursul procedurii disciplinare și nu pot fi stabilite în mod definitiv și exhaustiv doar de autoritatea împuternicită să facă numiri în raportul său către comisia de disciplină.

    (a se vedea punctul 135)

    Trimitere la:

    Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 19 martie 1998, Tzoanos/Comisia, T‑74/96, EU:T:1998:58, punctul 58

  4.  Este inerent pentru procedura disciplinară ca neîndeplinirea mai multor obligații sau dispoziții statutare să poate conduce la aplicarea de către autoritatea împuternicită să facă numiri a unei sancțiuni unice care ține seama de gravitatea cumulată a încălcărilor respective. În consecință, faptul că autoritatea respectivă acționează astfel nu poate constitui o încălcare a principiului non bis in idem, reluat la articolul 9 alineatul (3) din anexa IX la statut.

    (a se vedea punctul 141)

  5.  Comisia de disciplină are o funcție consultativă și, prin urmare, avizul comisiei de disciplină nu este obligatoriu pentru autoritatea împuternicită să facă numiri, în special în ceea ce privește materialitatea faptelor care trebuie să fie reținută, astfel încât aceasta poate, în decizia pe care o adoptă în urma procedurii disciplinare, să se îndepărteze de constatările de fapt reținute de comisia de disciplină în avizul său motivat, însă cu condiția ca aceasta să prezinte în mod diferențiat motivele care justifică aprecierea diferită reținută în final în această decizie.

    Astfel, în cazul în care aprecierea faptelor efectuată de comisia de disciplină în avizul său motivat ar trebui să fie obligatorie pentru autoritatea împuternicită să facă numiri, pe de o parte, o asemenea interpretare a procedurii disciplinare statutare ar implica să se considere că comisia de disciplină este un organ decizional, făcându‑l să își piardă natura sa de organ consultativ și împiedicând eventual autoritatea respectivă să adopte o sancțiune diferită de cea propusă de acest organ căruia statutul îi conferă doar o funcție consultativă. Pe de altă parte, o asemenea interpretare ar lipsi de efect util posibilitatea, prevăzută la articolul 18 din anexa IX la statut, pentru orice membru al comisiei de disciplină de a anexa o opinie divergentă la avizul adoptat cu majoritatea membrilor comisiei respective.

    (a se vedea punctele 147 și 148)

    Trimitere la:

    Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 17 martie 2015, AX/BCE, F‑73/13, EU:F:2015:9, punctul 244, și Hotărârea din 3 iunie 2015, Bedin/Comisia, F‑128/14, EU:F:2015:51, punctele 29 și 30

  6.  În cazul în care o măsură de cercetare suplimentară evidențiază o faptă nouă reproșată sau o circumstanță nouă în care au fost săvârșite faptele reproșate sau orice alt element care poate modifica în mod substanțial aprecierea realității, întinderii sau gravității faptelor reproșate, modificând astfel conținutul raportului autorității împuternicite să facă numiri cu care a fost sesizată comisia de disciplină, autoritatea respectivă este obligată efectiv, în temeiul articolului 28 din anexa IX la statut, interpretat în lumina principiului superior de drept reprezentat de respectarea dreptului la apărare, să redeschidă procedura disciplinară prin depunerea unui nou raport în fața comisiei de disciplină.

    (a se vedea punctul 149)

    Trimitere la:

    Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 26 ianuarie 1995, D/Comisia, T‑549/93, EU:T:1995:15, punctul 49

  7.  Dispozițiile articolelor 11, 12, 12b și 17a din statut constituie expresii specifice ale obligației fundamentale de loialitate și de cooperare a funcționarului față de Uniune și față de superiorii săi. Această obligație implică, în primul rând, obligația funcționarului de a se abține de la conduitele ce pot aduce atingere demnității funcției și respectului datorat Uniunii. Astfel, acesta trebuie să dea dovadă printre altele, cu atât mai mult cu cât deține un grad înalt, de un comportament mai presus de orice bănuială, astfel încât legăturile de încredere existente între Uniune și acesta să fie în permanență protejate. Aceste dispoziții constituie, în definitiv, pilonii deontologiei funcției publice europene.

    Aceste norme, care exprimă obligațiile și responsabilitățile care revin funcției publice europene, își găsesc justificarea în misiunile de interes general pe care trebuie să le îndeplinească Uniunea, ceea ce implică faptul că cetățenii Uniunii și statele membre trebuie să poată avea încredere în faptul că instituțiile, prin intermediul funcționarilor și agenților lor, asigură îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor respective. Astfel, asemenea obligații sunt menite în principal să mențină relația de încredere care trebuie să existe între Uniune și funcționarii sau agenții acesteia.

    Ținând seama de importanța relației de încredere existente între Uniune și funcționar în ceea ce privește atât funcționarea internă a Uniunii, cât și imaginea sa în exterior și având în vedere caracterul general al termenilor dispozițiilor articolelor 11, 12, 12b și 17a din statut, acestea acoperă orice împrejurare sau orice comportament despre care funcționarul trebuie să înțeleagă în mod rezonabil, având în vedere gradul său și funcția pe care o îndeplinește, precum și împrejurările specifice ale cauzei, că este de natură să fie considerat de terți ca fiind susceptibil să creeze confuzie cu privire la interesele urmărite de Uniune, interese pe care trebuie să le servească.

    Astfel, prin comportamentul lor, funcționarii și agenții Uniunii trebuie să prezinte o imagine demnă, în conformitate cu conduita deosebit de corectă și de respectuoasă care este așteptată în mod legitim din partea membrilor personalului unei organizații publice internaționale.

    (a se vedea punctele 187-190)

    Trimitere la:

    Curte: Hotărârea din 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, EU:C:2001:127, punctele 44 și 46

    Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 7 martie 1996, Williams/Curtea de Conturi, T‑146/94, EU:T:1996:34, punctul 65

    Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Andreasen/Comisia, F‑40/05, EU:F:2007:189, punctul 233 și jurisprudența citată, Hotărârea din 23 octombrie 2013, Gomes Moreira/ECDC, F‑80/11, EU:F:2013:159, punctele 61-63, Hotărârea din 19 noiembrie 2014, EH/Comisia, F‑42/14, EU:F:2014:250, punctul 123, și Hotărârea din 17 martie 2015, AX/BCE, F‑73/13, EU:F:2015:9, punctele 210 și 232

  8.  Reiese în mod expres din textul articolului 11a din statut că, în exercitarea atribuțiilor sale, funcționarul nu se va ocupa de nicio activitate în care are, în mod direct sau indirect, un interes personal, în special un interes de ordin familial sau financiar, care îi poate afecta independența și că, în cazul în care ar trebui să se ocupe de o astfel de activitate, trebuie să comunice de îndată acest lucru autorității împuternicite să facă numiri, care adoptă măsurile care se impun. În sfârșit, articolul 11a alineatul (3) din statut prevede printre altele că funcționarul nu poate păstra, în întreprinderile care sunt supuse controlului de către instituția căreia îi aparține, interese de așa natură sau importanță încât i‑ar putea afecta independența în exercitarea atribuțiilor sale.

    În această privință, în cazul aprecierii unui risc de conflict de interese, existența unor relații profesionale sau de familie între un funcționar și un terț nu poate, în principiu, să implice automat că independența acestui funcționar este compromisă sau pare compromisă atunci când funcționarul este chemat să se pronunțe asupra unei cauze în care intervine acest terț.

    Cu toate acestea, întrucât aprecierea realității conflictului de interese revine autorității împuternicite să facă numiri, articolul 11a din statut nu permite funcționarilor și agenților să efectueze ei înșiși o asemenea apreciere și le impune, dimpotrivă, să declare superiorilor ierarhici prezența unui membru al familiei lor, cu atât mai mult în cazul în care este vorba despre un ascendent, un descendent sau un colateral direct, în cadrul unei entități din afara instituției care are relații directe cu instituția respectivă și care intră în cadrul atribuțiilor funcționarilor și agenților amintiți.

    În această privință, deși articolul 11a din statut impune funcționarului în cauză o obligație declarativă, prezența în cadrul instituției respective a acestui membru al familiei unei persoane din afara instituției nu privează această persoană din afara instituției de posibilitatea de a desfășura o activitate profesională în cadrul unei societăți aflate sub controlul instituției în cauză. În același mod, această circumstanță nu privează membrul familiei unui funcționar sau a unui agent al Uniunii de posibilitatea de a candida la un concurs sau pentru un post pentru selecția căruia intervine o comisie de evaluare din cadrul concursului sau un juriu de selecție, sub rezerva totuși, atunci când funcționarul în cauză face parte din comisia de evaluare sau din juriul respectiv, a obligației declarative care revine acestui funcționar în temeiul articolului 11a din statut și a obligației declarative specifice care revine candidatului, care dorește să fie angajat în cadrul Uniunii, în temeiul articolului 27 din statut.

    (a se vedea punctele 193-196)

    Trimitere la:

    Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 19 mai 1999, Connolly/Comisia, T‑34/96 și T‑163/96, EU:T:1999:102, punctul 168, Hotărârea din 3 februarie 2005, Mancini/Comisia, T‑137/03, EU:T:2005:33, punctul 33, și Hotărârea din 12 iulie 2005, De Bry/Comisia, T‑157/04, EU:T:2005:281, punctul 35

    Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța din 25 februarie 2014, García Dominguez/Comisia, F‑155/12, EU:F:2014:24, punctul 34, Hotărârea din 30 aprilie 2014, López Cejudo/Comisia, F‑28/13, EU:F:2014:55, punctul 62, și Hotărârea din 22 septembrie 2015, Gioria/Comisia, F‑82/14, EU:F:2015:108, punctul 36

  9.  Durata procedurii disciplinare nu figurează printre elementele menționate la articolul 10 din anexa IX la statut și nu este relevantă pentru a stabili sancțiunea disciplinară care, potrivit acestui articol, trebuie să fie proporțională cu gravitatea abaterii comise. În consecință, acest aspect nu trebuie considerat a constitui o circumstanță atenuantă.

    (a se vedea punctul 200)

  10.  Eventualele carențe ale superiorilor ierarhici ai unui funcționar vizat de o procedură disciplinară nu pot justifica neîndeplinirile reproșate funcționarului respectiv, care rămâne responsabil de actele sale.

    (a se vedea punctul 202)

    Trimitere la:

    Curte: Hotărârea din 11 iulie 1985, R./Comisia, 255/83 și 256/83, EU:C:1985:324, punctul 44

    Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 4 mai 1999, Z/Parlamentul, T‑242/97, EU:T:1999:92, punctul 115

    Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 17 martie 2015, AX/BCE, F‑73/13, EU:F:2015:9, punctul 222

  11.  Independența funcționarilor față de terți, pe care în special articolele 11 și 11a din statut urmăresc să o protejeze, nu trebuie să fie apreciată doar din punct de vedere obiectiv, întrucât aceasta presupune de asemenea evitarea, în special în gestionarea fondurilor publice, a oricărui comportament care poate afecta în mod obiectiv imaginea instituțiilor și poate slăbi încrederea pe care acestea trebuie să o inspire publicului. Astfel, în temeiul articolului 10 litera (b) din anexa IX la statut, instituția poate lua în considerare ca circumstanță agravantă riscul la care comportamentul funcționarului a expus integritatea, reputația sau interesele instituției, fără a fi obligată să demonstreze dacă și câte persoane din afara instituției au fost informate cu privire la comportamentele respective ale funcționarului în cauză.

    (a se vedea punctul 204)

    Trimitere la:

    Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 28 martie 2012, BD/Comisia, F‑36/11, EU:F:2012:49, punctul 80

  12.  În cadrul unei proceduri disciplinare, răspunderea funcționarului în cauză trebuie să facă obiectul unei examinări individuale și autonome, și anume independent de eventuala legalitate sau nelegalitate a unei decizii sau de lipsa unei decizii adoptate împotriva altor membri ai personalului. Astfel, funcționarul respectiv nu poate invoca în mod util faptul că împotriva unui alt funcționar nu a fost îndreptată nicio procedură disciplinară cu sesizarea comisiei de disciplină sau că acestui alt funcționar i‑a fost aplicată o sancțiune mai puțin severă, pentru fapte similare celor reținute în sarcina sa, pentru a contesta sancțiunea care i‑a fost aplicată lui însuși.

    (a se vedea punctul 205)

    Trimitere la:

    Curte: Hotărârea din 4 iulie 1985, Williams/Curtea de Conturi, 134/84, EU:C:1985:297, punctul 14

    Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 17 martie 2015, AX/BCE, F‑73/13, EU:F:2015:9, punctul 123 și jurisprudența citată

  13.  Întrucât procedura de evaluare și procedura disciplinară sunt proceduri distincte care nu au același obiect, aspectul promovării funcționarului în cauză nu este nicidecum relevant pentru definirea sancțiunii care trebuie să fie impusă în urma procedurii disciplinare.

    (a se vedea punctul 206)

  14.  Lipsa conștientizării de către funcționarul în cauză a gravității încălcărilor care îi sunt reproșate poate fi, în anumite situații, luată în considerare în temeiul articolului 10 din anexa IX la statut pentru a agrava sancțiunea disciplinară care trebuie aplicată.

    (a se vedea punctul 208)

    Trimitere la:

    Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea din 22 mai 2014, BG/Ombudsmanul, T‑406/12 P, EU:T:2014:273, punctul 70

Top