Cauza C‑133/15

H. C. Chavez‑Vilchez și alții

împotriva

Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Centrale Raad van Beroep)

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolul 20 TFUE – Drept de ședere într‑un stat membru care condiționează accesul la ajutoarele sociale, precum și la alocațiile familiale – Resortisant al unei țări terțe care asigură îngrijirea zilnică și efectivă a copilului său minor, resortisant al acestui stat membru – Obligația resortisantului unei țări terțe de a demonstra incapacitatea celuilalt părinte, resortisant al statului membru menționat, de a asigura îngrijirea copilului – Refuz al șederii care poate obliga copilul să părăsească teritoriul statului membru sau chiar teritoriul Uniunii”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 10 mai 2017

1. Cetățenia Uniunii–Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre–Directiva 2004/38–Beneficiari–Membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, resortisanți ai unui stat terț–Condiție–Cetățean al Uniunii care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație

   [Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]

2. Cetățenia Uniunii–Dispozițiile tratatului–Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre–Cetățean al Uniunii care se întoarce în statul membru al cărui cetățean este după ce a locuit în alt stat membru numai în considerarea calității sale de cetățean al Uniunii–Drept de ședere derivat al membrilor familiei sale, resortisanți ai unui stat terț–Condiții–Ședere efectivă a cetățeanului Uniunii în statul membru gazdă în temeiul articolelor 7 și 16 din Directiva 2004/38–Aplicarea prin analogie a condițiilor de acordare prevăzute de această directivă

   [art. 21 alin. (1) TFUE; Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6, art. 7 alin. (1) și (2) și art. 16 alin. (1) și ( 2)]

3. Cetățenia Uniunii–Dispozițiile tratatului–Domeniu de aplicare personal–Minor, resortisant al unui stat membru, care nu și‑a exercitat niciodată dreptul la liberă circulație–Includere–Efecte–Drept de ședere și de muncă al părintelui resortisant al unei țări terțe care are în îngrijire minorul în statul membru al cărui cetățean este minorul și în care locuiește

   (art. 20 TFUE)

4. Cetățenia Uniunii–Dispozițiile tratatului–Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre–Copil, cetățean al Uniunii, care are un părinte resortisant al unei țări terțe–Refuz al acordării dreptului de ședere părintelui respectiv, care poate avea ca efect să constrângă copilul să părăsească teritoriul Uniunii–Existența unei relații de dependență între copil și acest părinte–Celălalt părinte, cetățean al Uniunii, capabil și pregătit să asigure singur îngrijirea zilnică și efectivă a copilului–Împrejurare insuficientă pentru a stabili absența relației de dependență dintre copil și părintele său resortisant al unei țări terțe–Apreciere întemeiată pe luarea în considerare a tuturor împrejurărilor speței

   (art. 20 TFUE)

5. Cetățenia Uniunii–Dispozițiile tratatului–Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre–Resortisant al unei țări terțe care asigură îngrijirea zilnică și efectivă a copilului său, cetățean al Uniunii–Reglementare națională care condiționează dreptul de ședere al resortisantului respectiv de obligația de a demonstra consecințele unei decizii de refuz al acordării dreptului de ședere, care poate obliga copilul să părăsească teritoriul Uniunii–Admisibilitate–Condiție–Obligația autorităților naționale competente de a efectua cercetările necesare pentru a aprecia consecințele unei asemenea decizii de refuz

   (art. 20 TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 52)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 54 și 55)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 61-63)

4.  Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că, pentru a aprecia dacă un copil, cetățean al Uniunii Europene, ar fi constrâns să părăsească teritoriul Uniunii în ansamblul său și ar fi, astfel, privat de beneficiul efectiv al esenței drepturilor pe care i le conferă acest articol în cazul în care părintelui său, resortisant al unei țări terțe, i s‑ar refuza recunoașterea unui drept de ședere în statul membru în cauză, împrejurarea că celălalt părinte, cetățean al Uniunii, este realmente capabil și pregătit să asigure singur îngrijirea zilnică și efectivă a copilului este un element pertinent, dar nu suficient pentru a putea constata absența, între părintele resortisant al unei țări terțe și copil, a unei relații de dependență de așa natură încât acesta din urmă ar fi supus unei asemenea constrângeri în cazul unui astfel de refuz. O asemenea constatare trebuie să fie întemeiată pe luarea în considerare, în interesul superior al copilului, a tuturor împrejurărilor speței, în special a vârstei sale, a dezvoltării sale fizice și emoționale, a gradului relației sale afective atât cu părintele cetățean al Uniunii, cât și cu părintele resortisant al unei țări terțe, precum și a riscului pe care separarea de acesta din urmă l‑ar genera pentru echilibrul său.

   (a se vedea punctul 72 și dispozitiv 1)

5.  Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să condiționeze dreptul de ședere pe teritoriul său al unui resortisant al unei țări terțe, părinte al unui copil minor care are cetățenia acestui stat membru, căruia îi asigură îngrijirea zilnică și efectivă, de obligația acestui resortisant de a prezenta elementele care permit să se stabilească faptul că o decizie prin care se refuză dreptul de ședere părintelui resortisant al unei țări terțe l‑ar priva pe copil de beneficiul efectiv al esenței drepturilor aferente statutului de cetățean al Uniunii, obligându‑l să părăsească teritoriul Uniunii luat în ansamblul său. Cu toate acestea, revine autorităților competente ale statului membru în cauză obligația de a efectua, pe baza elementelor furnizate de resortisantul unei țări terțe, cercetările necesare pentru a putea aprecia, în lumina tuturor împrejurărilor speței, dacă o decizie de refuz ar avea asemenea consecințe.

   (a se vedea punctul 78 și dispozitiv 2)