Cauza C-269/09

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Spaniei

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Articolele 18 CE, 39 CE și 43 CE — Articolele 28 și 31 din Acordul privind SEE — Legislație fiscală — Transferul reședinței unui contribuabil în străinătate — Obligație de a include orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal — Pierderea eventualului avantaj constituit de amânarea datoriei fiscale”

Sumarul hotărârii

1. State membre – Competențe rezervate – Fiscalitate directă – Obligație de a exercita această competență cu respectarea dreptului Uniunii

2. Cetățenia Uniunii – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Dispoziție generală a tratatului care își găsește o expresie specifică în dispozițiile care prevăd libera circulație a lucrătorilor, precum și libertatea de stabilire

   (art. 18 CE, 39 CE și 43 CE)

3. Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Dispozițiile tratatului – Obiect – Norme care urmăresc să faciliteze exercitarea de activități profesionale pe întreg teritoriul Uniunii

4. Cetățenia Uniunii – Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Restricții – Legislație fiscală – Transferul reședinței unui contribuabil în alt stat membru – Obligația de a include orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal – Inadmisibilitate – Justificare – Recuperare eficientă a datoriei fiscale – Menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre – Coerența regimului fiscal – Lipsă

   (art. 18 CE, 39 CE și 43 CE; Directiva 2008/55 a Consiliului)

5. Cetățenia Uniunii – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Dispoziții naționale care împiedică sau descurajează un resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine – Inadmisibilitate – Justificare ce trebuie să se întemeieze pe motive obiective de interes general independente de cetățenia persoanelor

6. Acorduri internaționale – Acordul de instituire a Spațiului Economic European – Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Legislație fiscală – Transferul reședinței unui contribuabil într-un stat membru parte la acest acord – Obligația de a include orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal – Restricție – Justificare – Recuperare eficientă a datoriei fiscale – Condiții

   (Acordul privind SEE, art. 28 și 31)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 47)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 49)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 51)

4.  Un stat membru care adoptă și menține în vigoare o legislație care obligă contribuabilii care își transferă reședința în alt stat membru să includă orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal în cadrul căruia au fost considerați contribuabili rezidenți nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 18 CE, 39 CE și 43 CE.

   Astfel, deși, potrivit textelor lor, dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a persoanelor urmăresc să asigure beneficiul tratamentului național în statul membru gazdă, acestea se opun de asemenea unor dispoziții care împiedică sau descurajează un resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine pentru a-și exercita dreptul la liberă circulație. Această situație se regăsește în cazul legislației unui stat membru care dă naștere obligației contribuabilului care își transferă reședința în alt stat membru de a plăti impozitul înainte de a fi obligați să facă acest lucru contribuabilii care au în continuare reședința în primul stat membru. Această diferență de tratament, care este de natură să defavorizeze, pe plan financiar, persoanele care își transferă reședința în străinătate, nu se explică printr-o diferență obiectivă de situație. Prin urmare, în ceea ce privește legislația unui stat membru care urmărește să impoziteze veniturile realizate, situația unei persoane care își transferă reședința în alt stat membru este similară cu cea a unei persoane care își păstrează reședința în primul stat membru. Rezultă că o astfel de diferență de tratament constituie un obstacol în exercitarea libertăților consacrate la articolele 39 CE și 43 CE.

   Acest obstacol nu poate fi justificat de necesitatea de a garanta o recuperare eficientă a datoriei fiscale, din moment ce mecanismele de cooperare existente între autoritățile statelor membre la nivelul Uniunii, în special cele prevăzute de Directiva 2008/55 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri, sunt suficiente pentru a permite statului membru de origine să efectueze o recuperare a datoriei fiscale în alt stat membru. Obligația impusă prin respectiva reglementare națională este, așadar, disproporționată în raport cu scopul de a facilita recuperarea datoriei fiscale.

   Acest obstacol nu este justificat nici de necesitatea de a asigura repartizarea competenței de impozitare între statele membre, dat fiind că statul membru de origine nu pierde, cu ocazia transferului reședinței unui contribuabil în alt stat membru, puterea de a-și exercita competența fiscală în raport cu activități deja realizate pe teritoriul său și, astfel, nu trebuie să renunțe la dreptul său de a stabili cuantumul impozitului corespunzător.

   În sfârșit, în lipsa unei legături directe, în legislația națională, între, pe de o parte, avantajul fiscal reprezentat de posibilitatea de a lua în calcul venituri pe mai multe perioade de impozitare și, pe de altă parte, compensarea acestui avantaj prin vreo sarcină fiscală, această legislație nu poate fi justificată de necesitatea garantării coerenței regimului fiscal.

   (a se vedea punctele 52, 53, 57, 59-61, 67, 68, 79, 87, 88, 101 și dispozitiv 1)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 91 și 92)

6.  Un stat membru care adoptă și menține în vigoare o legislație care obligă contribuabilii care își transferă reședința în alt stat membru să includă orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal în cadrul căruia au fost considerați contribuabili rezidenți își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 28 și 31 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE).

   Prin urmare, un astfel de obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și a libertății de stabilire a resortisanților statelor părți la Acordul privind SEE este justificat de necesitatea de a garanta o recuperare eficientă a datoriei fiscale, în măsura în care cadrul de cooperare între autoritățile competente ale statelor membre stabilit prin normele de drept al Uniunii nu există între aceste autorități și cele dintr-un stat terț atunci când acesta din urmă nu și-a asumat niciun angajament de asistență reciprocă pentru încasarea sau recuperarea impozitelor.

   (a se vedea punctele 95-99)

Cauza C-269/09

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Spaniei

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Articolele 18 CE, 39 CE și 43 CE — Articolele 28 și 31 din Acordul privind SEE — Legislație fiscală — Transferul reședinței unui contribuabil în străinătate — Obligație de a include orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal — Pierderea eventualului avantaj constituit de amânarea datoriei fiscale”

Sumarul hotărârii

1. State membre — Competențe rezervate — Fiscalitate directă — Obligație de a exercita această competență cu respectarea dreptului Uniunii

2. Cetățenia Uniunii — Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre — Dispoziție generală a tratatului care își găsește o expresie specifică în dispozițiile care prevăd libera circulație a lucrătorilor, precum și libertatea de stabilire

   (art. 18 CE, 39 CE și 43 CE)

3. Libera circulație a persoanelor — Lucrători — Dispozițiile tratatului — Obiect — Norme care urmăresc să faciliteze exercitarea de activități profesionale pe întreg teritoriul Uniunii

4. Cetățenia Uniunii — Libera circulație a persoanelor — Libertatea de stabilire — Restricții — Legislație fiscală — Transferul reședinței unui contribuabil în alt stat membru — Obligația de a include orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal — Inadmisibilitate — Justificare — Recuperare eficientă a datoriei fiscale — Menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre — Coerența regimului fiscal — Lipsă

   (art. 18 CE, 39 CE și 43 CE; Directiva 2008/55 a Consiliului)

5. Cetățenia Uniunii — Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre — Dispoziții naționale care împiedică sau descurajează un resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine — Inadmisibilitate — Justificare ce trebuie să se întemeieze pe motive obiective de interes general independente de cetățenia persoanelor

6. Acorduri internaționale — Acordul de instituire a Spațiului Economic European — Libera circulație a persoanelor — Libertatea de stabilire — Legislație fiscală — Transferul reședinței unui contribuabil într-un stat membru parte la acest acord — Obligația de a include orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal — Restricție — Justificare — Recuperare eficientă a datoriei fiscale — Condiții

   (Acordul privind SEE, art. 28 și 31)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 47)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 49)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 51)

4.  Un stat membru care adoptă și menține în vigoare o legislație care obligă contribuabilii care își transferă reședința în alt stat membru să includă orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal în cadrul căruia au fost considerați contribuabili rezidenți nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 18 CE, 39 CE și 43 CE.

   Astfel, deși, potrivit textelor lor, dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a persoanelor urmăresc să asigure beneficiul tratamentului național în statul membru gazdă, acestea se opun de asemenea unor dispoziții care împiedică sau descurajează un resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine pentru a-și exercita dreptul la liberă circulație. Această situație se regăsește în cazul legislației unui stat membru care dă naștere obligației contribuabilului care își transferă reședința în alt stat membru de a plăti impozitul înainte de a fi obligați să facă acest lucru contribuabilii care au în continuare reședința în primul stat membru. Această diferență de tratament, care este de natură să defavorizeze, pe plan financiar, persoanele care își transferă reședința în străinătate, nu se explică printr-o diferență obiectivă de situație. Prin urmare, în ceea ce privește legislația unui stat membru care urmărește să impoziteze veniturile realizate, situația unei persoane care își transferă reședința în alt stat membru este similară cu cea a unei persoane care își păstrează reședința în primul stat membru. Rezultă că o astfel de diferență de tratament constituie un obstacol în exercitarea libertăților consacrate la articolele 39 CE și 43 CE.

   Acest obstacol nu poate fi justificat de necesitatea de a garanta o recuperare eficientă a datoriei fiscale, din moment ce mecanismele de cooperare existente între autoritățile statelor membre la nivelul Uniunii, în special cele prevăzute de Directiva 2008/55 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri, sunt suficiente pentru a permite statului membru de origine să efectueze o recuperare a datoriei fiscale în alt stat membru. Obligația impusă prin respectiva reglementare națională este, așadar, disproporționată în raport cu scopul de a facilita recuperarea datoriei fiscale.

   Acest obstacol nu este justificat nici de necesitatea de a asigura repartizarea competenței de impozitare între statele membre, dat fiind că statul membru de origine nu pierde, cu ocazia transferului reședinței unui contribuabil în alt stat membru, puterea de a-și exercita competența fiscală în raport cu activități deja realizate pe teritoriul său și, astfel, nu trebuie să renunțe la dreptul său de a stabili cuantumul impozitului corespunzător.

   În sfârșit, în lipsa unei legături directe, în legislația națională, între, pe de o parte, avantajul fiscal reprezentat de posibilitatea de a lua în calcul venituri pe mai multe perioade de impozitare și, pe de altă parte, compensarea acestui avantaj prin vreo sarcină fiscală, această legislație nu poate fi justificată de necesitatea garantării coerenței regimului fiscal.

   (a se vedea punctele 52, 53, 57, 59-61, 67, 68, 79, 87, 88, 101 și dispozitiv 1)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 91 și 92)

6.  Un stat membru care adoptă și menține în vigoare o legislație care obligă contribuabilii care își transferă reședința în alt stat membru să includă orice venit neluat în calcul în baza impozabilă a ultimului exercițiu fiscal în cadrul căruia au fost considerați contribuabili rezidenți își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 28 și 31 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE).

   Prin urmare, un astfel de obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și a libertății de stabilire a resortisanților statelor părți la Acordul privind SEE este justificat de necesitatea de a garanta o recuperare eficientă a datoriei fiscale, în măsura în care cadrul de cooperare între autoritățile competente ale statelor membre stabilit prin normele de drept al Uniunii nu există între aceste autorități și cele dintr-un stat terț atunci când acesta din urmă nu și-a asumat niciun angajament de asistență reciprocă pentru încasarea sau recuperarea impozitelor.

   (a se vedea punctele 95-99)