Cauza C-14/07

Ingenieurbüro Michael Weiss und Partner GbR

împotriva

Industrie- und Handelskammer Berlin

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesgerichtshof)

„Cooperare judiciară în materie civilă — Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 — Notificarea și comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare — Lipsa traducerii anexelor la act — Consecințe”

Concluziile avocatului general V. Trstenjak prezentate la 29 noiembrie 2007   I - 3371

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 8 mai 2008   I - 3401

Sumarul hotărârii

1. Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea și comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1348/2000 – Act de sesizare a instanței – Noțiune

   [Regulamentul nr. 1348/2000 al Consiliului, art. 8 alin. (1)]

2. Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea și comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1348/2000 – Notificarea unui act întocmit într-o altă limbă decât limba oficială a statului de destinație

   [Regulamentul nr. 1348/2000 al Consiliului, art. 8 alin. (1)]

3. Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea și comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1348/2000 – Notificarea unui act întocmit într-o altă limbă decât limba oficială a statului de destinație

   [Regulamentul nr. 1348/2000 al Consiliului, art. 8 alin. (1) litera (b)]

4. Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea și comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1348/2000 – Notificarea unui act întocmit într-o altă limbă decât limba oficială a statului de destinație

   [Regulamentul nr. 1348/2000 al Consiliului, art. 8 alin. (1)]

1.  Noțiunea „act de notificat sau de comunicat”, avută în vedere la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1348/2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială, se interpretează, atunci când este vorba despre un act de sesizare a instanței, în sensul că desemnează actul sau actele a căror notificare sau comunicare către pârât, efectuată în timp util, dă posibilitatea acestuia să își invoce drepturile în cadrul unei proceduri judiciare în statul de origine. Un astfel de act trebuie să permită să se identifice în mod cert cel puțin obiectul și cauza cererii, precum și invitația de a se prezenta în fața unei instanțe sau, după natura procedurii în curs, posibilitatea de a exercita o cale de atac în fața unei instanțe. Documentele care îndeplinesc exclusiv o funcție probatorie și nu sunt indispensabile pentru înțelegerea obiectului și a cauzei cererii nu fac parte din actul de sesizare a instanței în sensul acestui regulament.

   (a se vedea punctul 73)

2.  Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1348/2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială, trebuie interpretat în sensul că destinatarul unui act de sesizare a instanței de notificat sau de comunicat nu are dreptul să refuze primirea acestui act, cu condiția ca actul să îi dea posibilitatea să își invoce drepturile în cadrul unei proceduri judiciare în statul membru de origine, atunci când acest act este însoțit de anexe formate din înscrisuri justificative care nu sunt redactate în limba statului membru de destinație sau într-o limbă din statul membru de origine pe care destinatarul o înțelege, dar care au exclusiv o funcție probatorie și nu sunt indispensabile pentru a se înțelege obiectul și cauza cererii.

   Astfel, pe de o parte, din examinarea mai multor dispoziții din Convenția de la Haga din 1965, din Convenția de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială, cu modificările ulterioare, și din Convenția din 26 mai 1997 privind notificarea și comunicarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, din Regulamentul nr. 1348/2000 și din Regulamentul nr. 44/2001, precum și din informațiile comunicate de statele membre în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1348/2000 rezultă că traducerea unui act de sesizare a instanței realizată prin grija reclamantului nu este considerată un element indispensabil pentru exercitarea dreptului la apărare al pârâtului, întrucât acesta trebuie doar să dispună de termenul suficient care să îi permită să traducă actul și să își organizeze apărarea.

   Pe de altă parte, din interpretarea autonomă a noțiunii de act de sesizare a instanței rezultă că un astfel de act trebuie să conțină documentul sau documentele, atunci când acestea sunt legate în mod intrinsec, care dau posibilitatea pârâtului să înțeleagă obiectul și motivarea acțiunii reclamantului, precum și existența unei proceduri judiciare în cursul căreia își poate invoca drepturile. În schimb, înscrisurile justificative care îndeplinesc exclusiv o funcție probatorie, separată de obiectul notificării sau al comunicării în sine, și nu sunt legate în mod intrinsec de cererea introductivă, în măsura în care nu sunt indispensabile pentru înțelegerea obiectului și a cauzei acțiunii reclamantului, nu fac parte din actul de sesizare a instanței, în sensul acestei dispoziții. Instanța națională este competentă să verifice dacă conținutul actului de sesizare a instanței este suficient pentru a da posibilitatea pârâtului să își invoce drepturile sau dacă îi revine expeditorului obligația de a remedia lipsa traducerii unei anexe indispensabile.

   (a se vedea punctele 52, 56, 64, 65, 69, 75 și 78 și dispozitiv 1)

3.  Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1348/2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că faptul că destinatarul unui act comunicat sau notificat a convenit într-un contract încheiat cu reclamantul în cadrul activității sale profesionale că limba de corespondență este limba statului membru de origine nu constituie o prezumție de cunoaștere a limbii, dar este un indiciu pe care instanța îl poate lua în considerare atunci când verifică dacă acest destinatar înțelege limba statului membru de origine astfel încât acesta să își poată valorifica drepturile.

   (a se vedea punctul 88 și dispozitiv 2)

4.  Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1348/2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că destinatarul unui act de sesizare a instanței notificat sau comunicat nu poate, indiferent de situație, să invoce această dispoziție pentru a refuza primirea anexelor la un act care nu sunt redactate în limba statului membru de destinație sau într-o limbă din statul membru de origine pe care destinatarul o înțelege atunci când, în cadrul activității sale profesionale, a încheiat un contract în care s-a convenit că limba de corespondență este limba statului membru de origine și că anexele, pe de o parte, se referă la corespondența menționată și, pe de altă parte, sunt redactate în limba convenită.

   Astfel, traducerea anexelor poate fi solicitată atunci când conținutul acestui act care a fost tradus este insuficient pentru a se identifica obiectul și cauza cererii și pentru a da astfel posibilitatea pârâtului să își invoce drepturile. Cu toate acestea, o astfel de traducere nu este necesară atunci când din împrejurările de fapt rezultă că destinatarul actului de sesizare a instanței are cunoștință despre conținutul acestor anexe. Aceasta este situația atunci când destinatarul este autorul actelor sau se presupune că le înțelege conținutul, de exemplu pentru că a semnat un contract, în cadrul activității sale profesionale, în care s-a convenit că limba de corespondență este aceea a statului membru de origine și că anexele se referă la corespondența menționată și sunt redactate în limba convenită.

   (a se vedea punctele 90-92 și dispozitiv 3)