Cauza C-101/05

Skatteverket

împotriva

A

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Regeringsrätten)

„Libera circulație a capitalurilor — Restricție privind circulația capitalurilor între statele membre și țările terțe — Impozit pe veniturile din capital — Dividende percepute de o societate stabilită într-un stat membru al SEE — Scutire — Dividende percepute de o societate stabilită într-o țară terță — Scutire condiționată de existența unei convenții fiscale care prevede un schimb de informații — Eficacitatea controalelor fiscale”

Concluziile avocatului general Y. Bot prezentate la 11 septembrie 2007   I - 11535

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 decembrie 2007   I - 11568

Sumarul hotărârii

1. Libera circulație a capitalurilor – Dispozițiile tratatului

   [art. 56 alin. (1) CE, art. 57 alin. (1) CE și art. 58 CE]

2. Libera circulație a capitalurilor – Restricții

   [art. 56 alin. (1) CE]

3. Libera circulație a capitalurilor – Restricții privind circulația capitalurilor având ca destinație sau provenind din țări terțe

   [art. 57 alin. (1) CE]

4. Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Impozite pe venit

   (art. 56 CE și 58 CE)

1.  În ceea ce privește circulația capitalurilor între statele membre și țările terțe, articolul 56 alineatul (1) CE coroborat cu articolele 57 CE și 58 CE poate fi invocat în fața instanței naționale și poate determina inaplicabilitatea normelor naționale care îi sunt contrare, independent de categoria de mișcări de capitaluri în cauză. Într-adevăr, articolul 56 alineatul (1) CE are efect direct fără să fie necesar să se facă o distincție între categoriile de mișcări de capitaluri care intră în domeniul de aplicare al articolului 57 alineatul (1) CE și cele care nu intră în acest domeniu de aplicare, excepția prevăzută în dispoziția menționată neputându-se opune ca articolul 56 alineatul (1) CE să confere particularilor drepturi pe care le pot valorifica în justiție.

   (a se vedea punctele 26 și 27)

2.  Noțiunea de restricții privind circulația capitalurilor trebuie să fie interpretată în același mod în relațiile dintre statele membre și țările terțe și în relațiile dintre statele membre. Într-adevăr, chiar dacă liberalizarea circulației capitalurilor cu țările terțe poate, desigur, să urmărească alte obiective decât cel de a realiza piața internă, cum ar fi, în special, cele de a asigura credibilitatea monedei unice comunitare pe piețele financiare mondiale și de a menține în statele membre centre financiare de dimensiune mondială, trebuie să se constate că, atunci când principiul liberei circulații a capitalurilor a fost extins, prin articolul 56 alineatul (1) CE, la circulația capitalurilor între țările terțe și statele membre, acestea din urmă au ales să consacre acest principiu în același articol și folosind aceiași termeni pentru mișcările de capitaluri care au loc în interiorul Comunității și cele care privesc relațiile cu țările terțe. În plus, din ansamblul dispozițiilor introduse în tratat în capitolul privind capitalurile și plățile reiese că, pentru a ține seama de faptul că obiectivul și contextul juridic al liberalizării circulației capitalurilor sunt diferite după cum este vorba despre relații între statele membre și țările terțe sau despre libera circulație a capitalurilor între statele membre, acestea au considerat necesar să prevadă clauze de salvgardare și derogări care se aplică în mod specific circulației capitalurilor având ca destinație sau provenind din țări terțe.

   (a se vedea punctele 31, 32 și 38)

3.  Noțiunea de restricție aflată în vigoare la 31 decembrie 1993, astfel cum este prevăzută la articolul 57 alineatul (1) CE, presupune că, de la acea dată, cadrul juridic în care se integrează restricția în cauză a făcut parte din ordinea juridică a statului membru respectiv în mod neîntrerupt. În această privință, o măsură națională adoptată ulterior acestei date nu este, numai pentru acest motiv, în mod automat exclusă de la regimul derogatoriu prevăzut la alineatul menționat, această posibilitate trebuind să fie înțeleasă ca înglobând dispozițiile care sunt, în esența lor, identice cu reglementarea anterioară sau care se limitează la reducerea sau eliminarea unui obstacol în calea exercitării drepturilor și a libertăților comunitare prevăzut în reglementarea anterioară. Dimpotrivă, sunt excluse de la regimul derogatoriu menționat dispozițiile care se bazează pe o logică diferită de cea a reglementărilor anteriore și care instituie proceduri noi. Astfel, nu sunt vizate dispozițiile care, deși sunt, în esență, identice cu o legislație care exista la 31 decembrie 1993, au reintrodus un obstacol privind libera circulație a capitalurilor care, ca urmare a abrogării legislației anterioare, nu mai exista.

   (a se vedea punctele 48 și 49)

4.  Articolele 56 CE și 58 CE trebuie interpretate în sensul că nu se opun legislației unui stat membru în temeiul căreia scutirea de impozit pe venitul din dividende, distribuite sub formă de acțiuni ale unei filiale, nu poate fi acordată decât dacă societatea care face distribuirea este stabilită într-un stat membru al Spațiului Economic European (SEE) sau într-un stat cu care a fost încheiată de către statul membru de impunere o convenție fiscală care prevede schimbul de informații, atunci când această scutire este supusă unor condiții a căror respectare nu poate fi verificată de autoritățile competente ale acestui stat membru decât prin obținerea de informații de la statul în care este stabilită societatea care face distribuirea.

   Cu toate că o astfel de legislație implică o restricție privind circulația capitalurilor între statele membre și țările terțe, prin aceea că are ca efect descurajarea contribuabililor rezidenți în statul membru respectiv de la a-și investi capitalurile în societăți stabilite în afara SEE, aceasta poate totuși să fie justificată prin necesitatea de a garanta eficacitatea controalelor fiscale, cu condiția respectării principiului proporționalității, în sensul că trebuie să fie adecvată pentru a garanta realizarea obiectivului pe care îl urmărește și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv. Desigur, un stat membru nu poate invoca imposibilitatea de a solicita colaborarea unui alt stat membru pentru a efectua cercetări sau pentru a primi informații cu scopul de a justifica refuzul unui avantaj fiscal. Totuși, acest principiu, care se referă la restricții privind exercitarea libertăților de circulație în cadrul Comunității, nu poate fi transpus în întregime în cazul circulației capitalurilor între statele membre și țările terțe, astfel de mișcări de capitaluri înscriindu-se într-un context juridic diferit de cel al circulației capitalurilor între statele membre. Prin urmare, atunci când reglementarea unui stat membru face ca beneficiul unui avantaj fiscal să depindă de îndeplinirea condițiilor a căror respectare nu poate fi verificată decât prin obținerea de informații de la autoritățile competente dintr-o țară terță, este, în principiu, legitim pentru acest stat membru să refuze acordarea acestui avantaj dacă, în special din cauza lipsei unei obligații convenționale a acestei țări terțe de a furniza informații, se dovedește imposibilă obținerea acestor informații de la respectiva țară.

   (a se vedea punctele 42, 43, 55, 56, 58, 60, 63 și 67 și dispozitivul)