Gestionarea crizelor în sectorul financiar

ASPECTE-CHEIE

Domeniul de aplicare

Setul de norme pentru gestionarea crizelor în sectorul financiar vizează:

• toate instituțiile de credit;
• anumite firme de investiții, în special cele al căror colaps ar putea expune riscului sistemul financiar.

Obiective

Obiectivul acestor norme este să asigure că sistemul financiar este stabil, chiar în eventualitatea unui eșec în afaceri, precum și:

• să încurajeze prevenirea și pregătirea pentru reducerea riscurilor în sistemul financiar;
• să pregătească instrumente de soluționare credibile;
• să pună în aplicare mijloace rapide și eficiente de acțiune;
• să reducă riscul moral prin asigurarea contribuției acționarilor la costuri;
• să contribuie la o soluționare fără dificultăți în menținerea pieței interne de către grupurile transfrontaliere;
• să asigure certitudinea juridică;
• să limiteze denaturarea concurenței.

Domeniile de acțiune

Comunicarea identifică măsurile care ar trebui luate în următoarele domenii:

• autoritățile responsabile cu gestionarea crizelor – fiecare țară a UE trebuie să desemneze o autoritate de soluționare care să fie independentă de autoritatea de supraveghere;
• măsuri de pregătire și de prevenire – care să includă punerea în aplicare a unui program de supraveghere pentru fiecare instituție supravegheată și pentru verificările la fața locului;
• factori declanșatori – ar trebui instituită intervenția timpurie în cazul în care o bancă sau o firmă de investiții nu poate satisface cerințele Directivei privind cerințele de capital;
• intervenția timpurie – conferă extinderea și clarificarea competențelor autorităților de supraveghere. Băncile și firmele ar fi obligate să prezinte un plan care să permită instituției să se redreseze în cazul dificultăților financiare;
• reducerea datoriilor – care să permită unei instituții în dificultate să își continue activitățile sau să înceteze unele dintre acestea în scopul limitării riscurilor de „contagiune” față de alte instituții;
• soluționare – reformarea legislației în domeniul insolvenței bancare pentru ca băncile falimentare să poată beneficia de proceduri de lichidare.

Acțiuni întreprinse

1. Autoritățile de supraveghere

Au fost înființate 3 autorități europene de supraveghere în 2011:

• Autoritatea bancară europeană (ABE), care se ocupă de supravegherea bancară, inclusiv supravegherea recapitalizării băncilor;
• Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP), care se ocupă de supravegherea piețelor de capital și realizează supravegherea directă cu privire la agențiile de rating de credit și registrele de tranzacții; și
• Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO), care se ocupă de supravegherea sectorului asigurărilor.

Cele 28 de autorități de supraveghere de la nivel național sunt reprezentate în toate cele 3i autorități de supraveghere.

A fost înființat Comitetul european pentru risc sistemic pentru a monitoriza și evalua potențialele amenințări la adresa stabilității financiare care rezultă din evoluțiile macroeconomice și din evoluțiile din cadrul sistemului financiar privit în ansamblu.

1. Directiva privind redresarea și rezoluția băncilor

Această directivă (Directiva 2014/59/UE) a intrat în vigoare în toate țările UE în iulie 2014. Directiva prevede mai multe norme pentru armonizarea și îmbunătățirea instrumentelor destinate gestionării crizelor bancare în întreaga UE, inclusiv următoarele:

• băncile trebuie să pregătească planuri de recuperare pentru a depăși dificultățile financiare;
• autorităților li se acordă o serie de competențe pentru a interveni în operațiunile băncilor, pentru a se evita intrarea acestora în dificultate;
• de asemenea, autoritățile au competențe pentru punerea în aplicare a planurilor de soluționare a situației băncilor aflate în dificultate într-un mod în care acestea să își mențină funcțiile critice și să se evite necesitatea salvării acestora de către contribuabili;
• în 2016 a fost înființat un fond unic de soluționare pentru țările din zona euro; fondurile naționale separate rămân în vigoare pentru acele țări din UE din afara zonei euro;
• proceduri pentru îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile naționale.

1. Directiva privind schemele de garantare a depozitelor (SGD)

Această directivă (Directiva 2014/49/UE) a intrat în vigoare în 2014. Directiva consolidează sistemul existent al SGD-urilor naționale pentru a oferi o soluție la punctele slabe care au fost puse în evidență de criza financiară. Printre elementele sale esențiale se numără:

• garantarea universală a depozitelor până la 100 000 de euro;
• accesul mai ușor și mai rapid la rambursare – o reducere treptată a termenelor de rambursare de la 20 de zile lucrătoare la 7 zile lucrătoare;
• un regim de finanțare mai robust;
• o mai bună informare a deponenților.