Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Norme și sprijin financiar pentru planurile strategice PAC

Norme și sprijin financiar pentru planurile strategice PAC

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) 2021/2115 – norme privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul stabilește o nouă politică agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene (UE) pentru 2023-2027, care are obiectivul de a fi mai echitabilă, mai ecologică și mai bazată pe performanță. Acesta urmărește consolidarea poziției fermierilor în lanțul de aprovizionare și stimularea competitivității în sectorul agroalimentar. Noua PAC urmărește:

  • să consolideze contribuția agriculturii la obiectivele UE privind mediul și clima;
  • furnizarea de sprijin mai direcționat pentru fermele de dimensiuni mai mici; și
  • asigurarea unei flexibilități sporite pentru statele membre ale UE în ceea ce privește adaptarea măsurilor la condițiile locale.

40 % din bugetul PAC trebuie să fie relevant din punct de vedere climatic și să demonstreze sprijinul pentru angajamentul general de a aloca 10 % din bugetul UE obiectivelor în materie de biodiversitate până la sfârșitul cadrului financiar multianual 2021-2027 al UE.

ASPECTE-CHEIE

Regulamentul se aplică ajutoarelor UE finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru propunerile făcute de statele membre și aprobate de Comisia Europeana în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 decembrie 2027.

  • FEGA finanțează scheme de sprijinire a veniturilor pentru fermieri și măsuri de sprijinire a piețelor (măsuri care sprijină și stabilizează piețele agricole).
  • FEADR este o contribuție importantă a PAC la sprijinul UE pentru intervenția în dezvoltare rurală. Fondul finanțează măsuri pentru:
    • îmbunătățirea competitivității agricole;
    • promovarea gestionării durabile a resurselor și a acțiunilor climatice; și
    • realizarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a zonelor rurale.
  • Alocările financiare în temeiul cadrului financiar multianual 2021-2027 sunt:
    • 291,1 miliarde EUR pentru FEGA; și
    • 95,5 miliarde EUR pentru FEADR.

O PAC mai echitabilă și mai ecologică

Sprijinul din partea FEGA și FEADR ar trebui să contribuie la următoarele obiective specifice:

  • sprijinirea veniturilor viabile ale fermelor și a rezilienței sectorului agricol în întreaga UE pentru a spori diversitatea agricolă și securitatea alimentară pe termen lung, precum și pentru a asigura durabilitatea economică a producției agricole;
  • sporirea competitivității fermelor atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, incluzând o concentrare sporită asupra cercetării, tehnologiei și digitalizării;
  • îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric;
  • contribuția la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea captării și stocării carbonului și promovarea energiei durabile;
  • încurajarea dezvoltării durabile și gestionarea eficientă a resurselor naturale, cum ar fi apa, solul și aerul;
  • contribuirea la oprirea și inversarea declinului biodiversității, îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și conservarea habitatelor și a peisajelor;
  • atragerea și susținerea unei noi generații de fermieri și facilitarea dezvoltării durabile a întreprinderilor rurale;
  • promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen (inclusiv a femeilor care îsi exercită participarea la agricultură), a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv în bioeconomia circulară și în silvicultura durabilă;
  • îmbunătățirea răspunsului agriculturii UE la cerințele societății în materie de alimentație și sănătate, inclusiv prin furnizarea de alimente durabile, de înaltă calitate, sigure și nutritive, prin reducerea risipei alimentare, prin îmbunătățirea bunăstării animalelor și prin combaterea rezistenței antimicrobiene;
  • modernizarea agriculturii și a zonelor rurale prin intermediul unui schimb mai larg de cunoștințe, al inovării și al digitalizării, cu un acces îmbunătățit pentru agricultori la cercetare și formare;
  • reducerea sarcinii administrative și simplificarea punerii în aplicare a PAC.

Planurile strategice PAC

Pentru a putea oferi fermierilor și altor beneficiari sprijin din partea FEGA și FEADR, statele membre trebuie să elaboreze un plan strategic PAC la nivel național, care să combine o serie de intervenții specifice care să răspundă nevoilor specifice ale statului membru și care să poată contribui la obiectivele de la nivelul UE, inclusiv la Pactul verde european.

Odată ce planurile sunt prezentate, Comisia trebuie să le aprobe înainte de punerea lor în aplicare începând cu 1 ianuarie 2023.

Comisia evaluează dacă planurile contribuie și sunt în concordanță cu legislația și angajamentele UE în materie de climă și mediu, inclusiv cu strategia „de la fermă la consumator” și cu strategia privind biodiversitatea. Statele membre trebuie să își actualizeze planurile atunci când se modifică legislația privind clima și mediul.

În aceste planuri, statele membre trebuie, printre altele, să facă următoarele.

  • Să evalueze nevoile de venit ale fermierilorr și să elaboreze o strategie de redistribuire care să răspundă acestor nevoi. Acestea pot mobiliza o serie de norme și intervenții, cum ar fi o schemă de sprijin specific pentru micii fermieri, un sprijin redistributiv pentru venit sau degresivitate/plafonare.
  • Să evalueze modul în care pot crește participarea femeilor în agricultură, să abordeze provocările în acest sens și să includă măsuri, după caz.
  • Să includă un sistem de condiționalitate prin care fermierii și beneficiarii care primesc plăți directe și care beneficiază de anumite măsuri de dezvoltare rurală să fie penalizați în cazul în care nu respectă cerințele legale de gestionare sau standardele privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (GAEC) stabilite în planurile strategice care acoperă:
    • clima și mediul, inclusiv apa, solul și biodiversitatea ecosistemelor;
    • sănătatea publică și sănătatea plantelor;
    • bunăstarea animalelor.
  • Să precizeze că, până la 1 ianuarie 2025, fermierii și alți beneficiari de plăți directe vor fi supuși unei sancțiuni administrative în cazul în care nu asigură condiții de muncă echitabile în conformitate cu legislația UE.

Comisia sprijină statele membre pe parcursul procesului de elaborare a planului lor strategic, astfel încât:

  • să profite pe deplin de noua PAC și de instrumentele sale pentru a-și sprijini fermierii în tranziția către o sustenabilitate sporită a sistemelor alimentare;
  • fiecare plan include o strategie de intervenție care explică modul în care fiecare stat membru va utiliza instrumentele PAC pentru a atinge obiectivele PAC, în conformitate cu ambițiile Pactului verde.

Tipuri de intervenții care fac obiectul plăților directe FEGA

Există norme detaliate cu privire la următoarele aspecte.

  • Plăți directe decuplate
    • Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității, sub forma unei plăți anuale pentru fiecare hectar eligibil declarat de un fermier activ. În cazul în care un stat membru optează pentru acordarea de sprijin pentru micii fermieri, acesta poate face acest lucru prin intermediul unei sume forfetare sau al unei anumite sume pe hectar. Plățile anuale pentru micii fermieri nu ar trebui să depășească 1 250 EUR.
    • Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității – cel puțin 10 % din plățile directe trebuie să fie alocate instrumentului de sprijin redistributiv pentru venit, pentru a răspunde mai bine nevoilor de venit ale fermelor mici și mijlocii. Statele membre pot face excepții dacă pot demonstra că nevoile lor sunt mai mici sau că mobilizează alte intervenții pentru a răspunde acestor nevoi de venit.
    • Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, acordat pe o durată maximă de cinci ani. Sprijinul poate fi acordat fie sub forma unei plăți anuale decuplate pe hectar eligibil, fie sub forma unei sume forfetare pentru fiecare tânăr fermier. Statele membre vor trebui să distribuie cel puțin 3 % din bugetul de plăți directe către tinerii fermieri, sub formă de sprijin pentru venit, sprijin pentru investiții sau ajutor la înființarea de întreprinderi.
    • Eco-scheme pentru fermierii care se angajează să respecte practici agricole benefice pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor, precum și să combată rezistența antimicrobiană; cel puțin 25 % din bugetul pentru plăți directe este alocat eco-schemelor.
  • Plăți directe cuplate
    • Sprijin cuplat pentru venit sub forma unei plăți anuale, pe hectar sau pe animal, în anumite sectoare sau tipuri de agricultură de importanță socioeconomică sau de mediu.
    • O plată specifică pentru cultura de bumbac în Bulgaria, Grecia, Portugalia și Spania.

Intervenția în anumite sectoare de piață

Există norme detaliate privind tipurile de intervenție în următoarele sectoare:

  • fructe și legume;
  • produse apicole;
  • vin;
  • hamei;
  • ulei de măsline și măsline de masă;
  • alte sectoare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și sectoarele enumerate în anexa VI la acest regulament, Regulamentul (UE) 2021/2115.

Pentru fiecare sector, regulamentul stabilește obiectivele și enumeră tipurile de intervenții eligibile. În funcție de sector, sprijinul poate lua oricare dintre următoarele forme:

  • rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de către beneficiar;
  • costuri unitare;
  • sume forfetare;
  • finanțare la rate forfetare.

Tipuri de intervenție pentru dezvoltarea rurală în cadrul FEADR

Există norme detaliate privind plățile sau sprijinul pentru:

  • angajamente în materie de mediu și de climă și alte angajamente în materie de gestionare;
  • constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice anumitor zone;
  • dezavantaje specifice anumitor zone, generate de anumite cerințe obligatorii;
  • investiții, inclusiv investiții în irigații;
  • instalarea tinerilor fermieri și a noilor fermieri și înființarea de întreprinderi rurale;
  • instrumente de gestionare a riscurilor;
  • cooperare (inclusiv parteneriate europene pentru inovare și inițiativa Leader);
  • Schimbul de cunoștințe și diseminarea informațiilor.

Cel puțin 35 % din contribuția totală a FEADR la planul strategic al PAC trebuie să fie rezervată intervențiilor care sprijină obiective specifice legate de mediu și climă, inclusiv bunăstarea animalelor.

Pentru a promova dezvoltarea locală, o alocare minimă de cel puțin 5 % din FEADR trebuie să fie făcută pentru inițiativa Leader.

Performanța, monitorizarea și evaluarea

Regulamentul introduce un set comun de indicatori ca parte a unui nou cadru de performanță, monitorizare și evaluare. Indicatorii sunt monitorizați prin intermediul rapoartelor anuale de performanță și al unei revizuiri bianuale a performanței planurilor strategice ale PAC, pentru a evalua progresele înregistrate de statele membre în atingerea țintelor și a obiectivelor PAC.

Rezerva financiară

Regulamentul include o rezervă financiară pentru intervenția în situații de criză, în valoare de cel puțin 450 de milioane EUR pe an.

Legislația complementară

  • Un act delegat, Regulamentul (UE) 2022/126, completează Regulamentul (UE) 2021/2115 cu cerințe suplimentare pentru anumite tipuri de intervenție specificate de statele membre în planurile lor strategice privind PAC. Acesta include, de asemenea, norme privind raportul pentru standardul GAEC 1 (privind stabilirea de zone tampon de-a lungul cursurilor de apă).
  • Regulamentul delegat (UE) 2022/648 modifică anexa XI în ceea ce privește cuantumul sprijinului UE pentru tipurile de intervenție pentru dezvoltare rurală pentru exercițiul financiar 2023.
  • Un act de punere în aplicare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1317, prevede excepții în ceea ce privește aplicarea standardelor GAEC 7 (privind rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă) și 8 (privind ponderea minimă a suprafeței agricole dedicată suprafețelor sau elementelor neproductive) pentru anul de cerere 2023.

Abrogarea actelor legislative anterioare

Regulamentul abrogă Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 privind dezvoltarea rurală și Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 privind plățile directe către fermieri.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Regulamentul se aplică de la 7 decembrie 2021. Planurile strategice PAC se aplică de la 1 ianuarie 2023.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 (JO L 435, 6.12.2021, pp. 1-186).

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) 2021/2115 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1475 al Comisiei din 6 septembrie 2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește evaluarea planurilor strategice PAC și furnizarea de informații pentru monitorizare și evaluare (JO L 232, 7.9.2022, pp. 8-36).

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1317 al Comisiei din 27 iulie 2022 de stabilire a unor derogări de la Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aplicarea standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (standardele GAEC) 7 și 8 pentru anul de cerere 2023 (JO L 199, 28.7.2022, pp. 1-4).

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/129 al Comisiei din 21 decembrie 2021 de stabilire a unor norme pentru tipurile de intervenții privind plantele oleaginoase, bumbacul și subprodusele vitivinicole, în temeiul Regulamentului (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și pentru cerințele privind informarea, publicitatea și vizibilitatea legate de sprijinul din partea Uniunii și de planurile strategice PAC (JO L 20, 31.1.2022, pp. 197-205).

Regulamentul delegat (UE) 2022/126 al Comisiei din 7 decembrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului cu cerințe suplimentare referitoare la anumite tipuri de intervenții specificate de statele membre în planurile lor strategice PAC pentru perioada 2023-2027 în temeiul regulamentului respectiv, precum și cu norme privind raportul pentru standardul GAEC 1 (bune condiții agricole și de mediu) (JO L 20, 31.1.2022, pp. 52-94).

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2289 al Comisiei din 21 decembrie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește prezentarea conținutului planurilor strategice PAC și sistemul electronic pentru schimbul securizat de informații (JO L 458, 22.12.2021, pp. 463-485).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2290 al Comisiei din 21 decembrie 2021 de stabilire a normelor referitoare la metodele de calculare a indicatorilor de realizare și de rezultat comuni stabiliți în anexa I la Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 (JO L 458, 22.12.2021, pp. 486-493).

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O strategie „De la fermă la consumator” pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic [COM(2020) 381 final, 20.5.2020]

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre [COM(2020) 380 final, 20.5.2020].

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Pactul ecologic european [COM(2019) 640 final, 11.12.2019].

Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, pp. 671-854)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 01.01.2023

Top