EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Mali și Sahel: În vederea realizării stabilizării regiunii

Mali și Sahel: În vederea realizării stabilizării regiunii

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Decizia 2014/219/PESC privind misiunea politicii de securitate și apărare comună a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali)

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DECIZII?

Obiectivul deciziei este de a contribui la reinstaurarea și menținerea ordinii și a condițiilor unei păci durabile în Mali și în regiunea Sahel.

ASPECTE-CHEIE

G5 Sahel

  • În 2014, Burkina Faso, Ciad, Mali, Mauritania și Niger au instituit grupul de țări G5 Sahel pentru a favoriza cooperarea strânsă în regiune și a aborda provocările majore cu care se confruntă aceste țări, inclusiv terorismul și criminalitatea organizată transnațională.

Strategia UE

  • În 2021, Uniunea Europeană (UE) a adoptat o nouă strategie integrată în regiunea Sahel, care se bazează pe o strategie anterioară, elaborată în 2011. Deși se menține accentul pe cooperarea în materie de securitate cu țările din regiune, noua strategie urmărește să consolideze acțiunile la nivel politic. Acesta subliniază importanța bunei guvernanțe, a drepturilor omului și a colaborării cu societatea civilă și cu autoritățile locale.
  • UE a oferit sprijin financiar pentru crearea Forței comune a G5 Sahel, care include forțe armate din toate cele cinci țări și desfășoară operațiuni în fiecare dintre acestea.
  • UE este membră a Alianței pentru Sahel, lansată și semnată de UE, Germania și Franța în iulie 2017, care urmărește să ofere ajutor mai rapid și mai eficient în întreaga regiune.
  • Alianța are în prezent următorii membri: Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Spania, Suedia, Elveția, Regatul Unit, Statele Unite, UE, Banca Europeană de Investiții, Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare și Banca Mondială.
  • Alianța are, de asemenea, următorii membri observatori: Irlanda, Corporația Financiară Internațională, Fundația Bill și Melinda Gates, Institutul Tony Blair pentru Schimbări Globale și Organizația Internațională a Francofoniei.

Misiunea UE de consolidare a capacităților (EUCAP) în Mali

  • Decizia 2014/219/PESC asigură temeiul juridic pentru misiunea civilă din cadrul politicii de securitate și apărare comună a UE în Mali (EUCAP Sahel Mali).
  • Scopul său principal este gestionarea crizelor civile. Acesta își propune să ajute autoritățile din Mali:
    • să restabilească și să mențină o ordine constituțională și democratică, precum și condițiile unei păci durabile în Mali; și
    • să restabilească și să mențină autoritatea și legitimitatea statului pe întreg teritoriul prin redistribuirea efectivă a administrației sale.
  • Misiunea a început în 2015 și, în urma celei mai recente prelungiri, care modifică Decizia (PESC) 2023/96, urmează să se încheie la 31 ianuarie 2025.
  • Decizia a fost modificată în repetate rânduri pentru a majora sprijinul financiar acordat misiunii, pentru crearea unei celule regionale de consiliere și coordonare și pentru a autoriza Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să transmită anumite informații confidențiale Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.
  • Decizia de modificare (PESC) 2023/96 conferă EUCAP Sahel Mali o sarcină suplimentară: sprijinirea eforturilor de comunicare strategică pentru a încuraja valorile UE, a promova activitățile UE și a denunța încălcările și abuzurile în materie de drepturi ale omului și de drept internațional umanitar comise de forțele străine în Mali.
  • EUCAP Mali este completată de o operațiune militară, misiunea de instruire a UE în Mali (EUTM Mali), care oferă consiliere privind restructurarea forțelor armate maliene. Mandatul acesteia se derulează până în mai 2024.

DE CÂND SE APLICĂ DECIZIA?

Se aplică de la 15 ianuarie 2015. Valabilitatea deciziei a fost prelungită până la 31 ianuarie 2025.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Decizia 2014/219/PESC a Consiliului din 15 aprilie 2014 privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali) (JO L 113, 16.4.2014, pp. 21-26)

Modificările succesive aduse Deciziei 2014/219/PESC au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Decizia 2013/87/PESC a Consiliului din 18 februarie 2013 privind lansarea unei misiuni militare a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) (JO L 46, 19.2.2013, p. 27)

Decizia 2013/34/PESC a Consiliului din 17 ianuarie 2013 privind o misiune militară a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) (JO L 14, 18.1.2013, pp. 19-21)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 25.05.2023

Top