Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Drepturile omului

Drepturile omului sunt definite de Organizația Națiunilor Unite ca „principii sau norme morale care descriu anumite standarde de comportament uman și sunt protejate în mod regulat în dreptul municipal și internațional”.

În cadrul Uniunii Europene (UE), termenul „drepturi fundamentale” este utilizat pentru a exprima conceptul de „drepturi ale omului”. Aceste drepturi, care sunt fundamentale pentru persoanele care trăiesc în UE, sunt stabilite în Carta drepturilor fundamentale a UE. Carta a dobândit un caracter juridic obligatoriu în întreaga UE odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în decembrie 2009.

Respectarea drepturilor omului și a demnității umane este una dintre valorile esențiale ale UE. Împreună cu principiul libertății, al democrației, al egalității și al statului de drept, aceasta orientează acțiunile UE atât în interiorul frontierelor sale, cât și dincolo de acestea. UE utilizează termenul „drepturile omului” pentru a desemna aceste drepturi dincolo de frontierele sale, cum ar fi în contextul relațiilor sale externe sau al politicilor sale de cooperare pentru dezvoltare.

Articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede posibilitatea de a suspenda drepturile de membru al UE (cum ar fi dreptul de vot în cadrul Consiliului) în cazul în care o țară încalcă în mod grav și persistent principiile pe care se întemeiază UE (libertatea, democrația, respectarea drepturilor umane și a libertăților fundamentale și statul de drept).

A SE VEDEA, DE ASEMENEA:

Top