52008DC0360

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 17.6.2008

COM(2008) 360 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL SOCIAL ȘI ECONOMIC EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

PLAN STRATEGIC ÎN MATERIE DE AZIL O ABORDARE INTEGRATĂ A PROTECȚIEI ÎN ANSAMBLUL UE

{SEC(2008) 2029}{SEC(2008) 2030}

1. INTRODUCERE

1.1. Context

Activitățile pentru crearea unui sistem european comun de azil (SECA) au fost inițiate imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, în mai 1999, în baza orientărilor stabilite la Consiliul European de la Tampere. În cadrul primei faze a SECA (1999-2005), obiectivul a fost de a armoniza cadrele legislative ale statelor membre în temeiul unor standarde minime comune[1].

Obiectivele stabilite de Programul de la Haga pentru faza a doua a SECA au în vedere instituirea unei proceduri comune în domeniul azilului și a unui statut uniform pentru persoanele care beneficiază de azil sau protecție subsidiară, precum consolidarea cooperării practice între autoritățile naționale în materie de azil, precum și dimensiunea externă a azilului.

Înainte de propunerea oricărei noi inițiative, Comisia a considerat, de asemenea, că este necesară o reflecție aprofundată, precum și o dezbatere cu toate părțile interesate cu privire la viitoarea arhitectură a SECA. Prin urmare, în iunie 2007, Comisia a prezentat o carte verde având ca scop identificarea opțiunilor posibile pentru conturarea celei de-a doua faze a SECA. Răspunsul la consultația publică a cuprins 89 de contribuții provenite de la o un spectru amplu de părți interesate din domeniul azilului[2]. Problemele ridicate și sugestiile formulate în cadrul consultării au constituit fundamentul pentru pregătirea prezentului plan strategic.

În baza cadrului juridic existent și viitor, prezentul plan strategic definește o foaie de parcurs pentru următorii ani și enumeră măsurile pe care Comisia intenționează să le propună în vederea finalizării celei de-a doua faze a SECA.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (denumit, în continuare, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – „TFUE”) va aduce modificări cadrului juridic care definește politica azilului. Prin urmare, planul strategic va fi implementat în conformitate cu două cadre juridice diferite: prevederile existente ale tratatului și cele ale TFUE. Conform ambelor regimuri, Convenția de la Geneva[3] joacă un rol fundamental.

Această posibilă modificare a cadrului juridic va influența calendarul de prezentare a propunerilor menționate în prezentul plan strategic. Prin urmare, este posibil ca termenul stabilit pentru finalizarea celei de-a doua faze a SECA să fie prelungit, eventual până în 2012. O foaie de parcurs ce cuprinde inițiativele figurează în anexa I.

1.2. Tendințe

În urma analizei datelor statistice disponibile, pot fi identificate trei tendințe importante. Aceste tendințe și implicațiile lor asupra viitoarelor evoluții ale politicii azilului sunt analizate mai detaliat în cadrul evaluării de impact atașată prezentului plan strategic

În primul rând, din perspectivă istorică, nivelurile scăzute ale solicitărilor de azil introduse în majoritatea statelor membre reflectă faptul că în prezent, majoritatea sistemelor de azil ale statelor membre sunt supuse unei presiuni mai reduse decât în ultimii ani (cu toate că unele state de frontieră au cunoscut o creștere a fluxurilor de solicitanți de azil, în special ca urmare a poziției lor geografice). Se pare că acesta este momentul potrivit pentru concentrarea eforturilor pe îmbunătățirea calității acestor sisteme.

În al doilea rând, diferențele dintre deciziile de acordare sau respingere a cererilor de azil provenite de la solicitanți din aceleași țări de origine indică o deficiență majoră a actualului SECA. În pofida unei anumite armonizări legislative la nivelul UE, lipsa practicilor comune, tradițiile diferite și diversitatea surselor de informații privind țările de origine, reprezintă, printre altele, motive care conduc la rezultate divergente. Această situație creează fluxuri secundare și este contrară principiului egalității de acces la protecție în ansamblul UE.

În al treilea rând, o analiză a deciziilor pozitive evidențiază că unui procentaj din ce în ce mai mare de solicitanți li se acordă protecție subsidiară sau alte forme de protecție în baza dreptului național, în loc să li se acorde statutul de refugiat, în conformitate cu Convenția de la Geneva. Probabil că această situație se datorează faptului că o parte din ce în ce mai mare din conflictele și persecuțiile actuale nu fac obiectul Convenției. Prin urmare, va fi important ca pe durata celei de-a doua faze a SECA să se acorde o atenție deosebită protecției subsidiare și altor forme de protecție.

2. OBIECTIVELE GENERALE ALE SECA

Un SECA cu adevărat coerent, cuprinzător și integrat ar trebui:

- să asigure celor care au nevoie accesul la protecție: azilul în UE trebuie să rămână accesibil. Măsurile legitime adoptate pentru combaterea migrației ilegale și protejarea frontierelor externe trebuie să evite împiedicarea accesului refugiaților la protecție și, în același timp, să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor migranților. Aceasta presupune, de asemenea, luarea de măsuri pentru facilitarea accesului la protecție în afara teritoriului UE.

- să prevadă o procedură comună unică, din motive de eficiență, rapiditate, calitate și echitate a deciziilor;

- să stabilească statuturi uniforme pentru azil și protecția subsidiară, care să aibă în comun majoritatea drepturilor și obligațiilor, și să permită, în același timp, diferențe justificate de tratament;

- să prevadă de considerente privind egalitatea de șanse între femei și bărbați , și să țină seama de nevoile speciale ale grupurilor vulnerabile ;

- să intensifice cooperarea practică pentru a dezvolta, printre altele, formarea comună, precum și analizarea în comun a informațiilor privind țările de origine și organizarea acțiunilor de sprijin pentru statele membre supuse unor presiuni speciale;

- să determine responsabilitățile și să sprijine solidaritatea: SECA trebuie să prevadă norme privind determinarea statului membru responsabil de analizarea unei cereri de azil și să prevadă mecanisme de solidaritate autentice, atât la nivelul UE, cât și în țările terțe;

- să asigure coerența cu alte politici cu impact asupra protecției internaționale, în special cele privind controlul frontierelor, lupta împotriva imigrației ilegale și politicile de returnare.

Pentru a atinge aceste obiective, Comisia propune în prezentul plan de acțiune o strategie structurată pe trei axe, bazată pe următoarele elemente:

- standarde de protecție mai ridicate și mai armonizate prin continuarea alinierii legilor în materie de azil ale statelor membre (secțiunea 3);

- cooperare practică eficace și dotată cu resursele necesare (secțiunea 4) precum și

- un grad mai ridicat de solidaritate și responsabilitate între statele membre, precum și între UE și țările terțe (secțiunea 5).

Prevederile Convenției de la Geneva, jurisprudența în dezvoltare a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și respectul deplin al Cartei drepturilor fundamentale vor constitui în permanență elemente de referință ale prezentei strategii.

3. SPRE O CALITATE MAI RIDICATă șI O CONSOLIDARE A ARMONIZăRII STANDARDELOR DE PROTECțIE INTERNAțIONALă

În general, instrumentele legislative din cadrul primei faze a SECA pot fi considerate o realizare importantă, acestea constituind fundamentul pe care trebuie să se construiască cea de-a doua fază a acestuia. Cu toate acestea, au fost identificate deficiențe și este evident că standardele minime comune convenite nu au creat nivelul așteptat de egalitate. Prin urmare, Comisia intenționează să propună modificări ale legislației existente și să ia în considerare elaborarea de noi instrumente legislative. În același timp, Comisia va continua să monitorizeze punerea în aplicare și respectarea dispozițiilor existente.

3.1. Directiva privind condițiile de primire (DCP)

Raportul de evaluare al Comisiei privind DCP identifică un număr de aspecte problematice cauzate, în mare parte, de marja amplă de apreciere lăsată statelor membre într-o serie de domenii esențiale. Instrumentul legislativ modificat ar trebui să contribuie la atingerea unui nivel mai ridicat de armonizare și a unor standarde superioare de primire care să limiteze probabilitatea ca asemenea probleme să determine fluxuri secundare.

În acest scop, în cursul anului 2008 Comisia va propune modificări, astfel încât:

- să cuprindă persoanele care caută protecție subsidiară, asigurând astfel coerența cu restul acquis-ului comunitar în materie de azil;

- să asigure o egalitate sporită și standarde mai ridicate de tratament în ceea ce privește nivelul și forma condițiilor materiale de primire;

- să permită un acces simplificat și mai bine armonizat la piața muncii, astfel încât accesul efectiv la un loc de muncă să nu fie împiedicat de restricții administrative suplimentare care nu sunt necesare, fără a aduce atingere competențelor statelor membre;

- să încorporeze garanțiile procedurale privind detenția și

- să garanteze că nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile, precum copiii, femeile, victimele actelor de tortură sau persoanele care au nevoie de îngrijire medicală, sunt identificate imediat și că li se acordă asistența corespunzătoare.

3.2. Directiva privind procedurile de azil (DPA)

Ca urmare a diversității regimurilor procedurale și a condițiilor aferente garanțiilor, aplicarea criteriilor comune de identificare a persoanelor care au într-adevăr nevoie de protecție internațională are rezultate divergente. Aceasta poate afecta chiar atingerea obiectivului principal al directivei, și anume de a asigura accesul la protecție în condiții de egalitate în ansamblul UE. În plus, atât programul de la Haga, cât și TFUE fac apel pentru instituirea unei proceduri comune în materie de azil, fapt ce necesită, în mod fundamental, un nivel de apropiere mai ridicat între procedurile în materie de azil ale statelor membre, astfel cum se confirmă prin consultarea privind cartea verde.

Pentru a atinge acest obiectiv, modificările la directiva privind procedurile de azil (care va fi propusă în 2009) vor viza, în principal, următoarele:

- instituirea unei proceduri comune unice de azil care să nu permită proliferarea unor regimuri procedurale disparate în statele membre, care să prevadă o analiză cuprinzătoare a nevoilor de protecție atât prin prisma Convenției de la Geneva, cât și a regimului UE privind protecția subsidiară;

- stabilirea unor garanții procedurale obligatorii, precum și a unor noțiuni și mecanisme comune, care vor consolida procesul de azil și vor asigura accesul la proceduri în condiții de egalitate în ansamblul UE;

- luarea de măsuri pentru a face față situației speciale a sosirilor mixte, inclusiv atunci când persoanele care solicită protecție internațională se află la frontierele externe ale Uniunii, și

- consolidarea egalității de șanse dintre femei și bărbați în cadrul procedurii de azil și prevederea unor măsuri suplimentare în materie de protecție pentru solicitanții aflați în situații de vulnerabilitate.

3.3. Directiva privind standardele minime (DSM)

Directiva privind standardele minime a asigurat o aliniere minimă atât a criteriilor de acordare a protecției internaționale[4], cât și a conținutului statutelor de protecție în ansamblul UE. Efectul pozitiv al directivei fost evident în multe state membre. Cu toate acestea, există date care indică faptul că recunoașterea nevoilor de protecție ale solicitanților provenind din aceleași țări de origine încă diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul. Într-o anumită măsură, la originea acestui fenomen se află modul de formulare a anumitor dispoziții ale DSM.

Pentru a realiza o interpretare cu adevărat comună și pentru a atinge obiectivul de a introduce statuturi uniforme (conform cerințelor Programului de la Haga și TFUE), Comisia va propune, în cursul anului 2009, următoarele:

- modificarea standardelor minime de acordare a protecției internaționale prevăzute de această directivă. În acest sens, ar putea fi necesară, printre altele, clarificarea mai detaliată a condițiilor de eligibilitate pentru acordarea protecției subsidiare, întrucât modul de formulare a dispozițiilor relevante actuale permite diferențe substanțiale în ceea ce privește interpretarea și aplicarea acestui concept în statele membre.

- definirea cu mai mare precizie a situațiilor în care entitățile nestatale pot fi considerate actori în procesul de acordare a protecției. În special, Comisia va lua în considerare necesitatea de a preciza mai detaliat criteriile care for fi folosite de autoritățile statelor membre pentru a analiza capacitatea unui potențial actor în domeniu de a acorda o protecție eficace, accesibilă și durabilă.

- clarificarea condițiilor de aplicare a noțiunii de alternativă prin refugiere internă, și anume a condițiilor în care se poate considera că un solicitant de azil are o alternativă de protecție autentică într-o anumită regiune a țării de origine, având în vedere evoluțiile recente ale jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

- și

- revizuirea nivelului drepturilor și beneficiilor care trebuie asigurate beneficiarilor protecției subsidiare, pentru a consolida accesul acestora la drepturile sociale și economice care sunt esențiale pentru buna lor integrare, asigurând respectarea principiului unității familiei în ansamblul UE.

În plus, posibilitatea stabilirii unui mecanism eficace de transfer al protecției va fi analizat fie ca o parte a modificărilor directivei privind standardele minime, sau ca un instrument separat.

În fine, va fi lansat un studiu privind posibila aliniere a formelor naționale de protecție care, în prezent, nu fac obiectul regimului de protecție internațională al UE.

4. COOPERAREA PRACTICă

Statele membre sunt în prezent obligate de un important acquis în domeniul azilului. Cu toate acestea, încă există diferențe considerabile între deciziile luate în materie de azil (chiar în cazuri similare). Această situație rezultă, pe de o parte, ca urmare a standardelor scăzute de armonizare prevăzute în legislația actuală și, pe de altă parte, ca urmare a practicilor diferite ale administrațiilor naționale. Prin urmare, este necesar ca armonizarea juridică să fie însoțită de măsuri eficace de cooperare practică.

Unul din obiectivele principale ale cooperării practice este de a crește convergența decizională a statelor membre, în contextul cadrului legislativ european. În ultimii ani au fost desfășurate deja un număr considerabil de activități de cooperare practică, în special legate de adoptarea unei abordări comune în domeniul informațiilor privind țara de origine și de stabilirea unui curriculum european al azilului. Răspunsurile la cartea verde au reflectat un sprijin larg pentru intensificarea activităților de cooperare practică și pentru ideea creării unei structuri speciale care să sprijine și să coordoneze asemenea activități, sub forma unui Birou European de Sprijin pentru Azil (BESA).

Pentru a asigura sprijinul necesar desfășurării acestor activități și pentru a extinde cadrul cooperării, Comisia a lansat un studiu de fezabilitate privind instituirea unui mecanism structural pentru susținerea cooperării practice în domeniul azilului. Rezultatele acestui studiu vor fi disponibile în iulie 2008. Pe baza concluziilor acestui studiu și conform mandatului Programului de la Haga și concluziilor Consiliului JAI adoptate la 18 aprilie 2008, Comisia va prezenta în 2008 o propunere legislativă pentru crearea BESA. Acesta va acorda asistența practică statelor membre în luarea deciziilor privind solicitările de azil. Între timp, se va asigura în continuare sprijinul necesar desfășurării activităților existente.

5. PROMOVAREA RESPONSABILITățII șI SOLIDARITățII

În TFUE, „solidaritatea și distribuirea echitabilă a responsabilităților” reprezintă un principiu care guvernează implementarea a numeroase politici comune, inclusiv SECA. În plus, unul din elementele SECA enumerate în TFUE este „parteneriatul și cooperarea cu țările terțe pentru gestionarea fluxurilor de persoane care solicită drept de azil, protecție subsidiară sau temporară”.

Prin urmare, a treia componentă a strategiei structurate pe trei axe ar trebui să se bazeze pe responsabilitate și solidaritate, atât în interiorul UE, cât și între UE și țările terțe.

5.1. Distribuirea echitabilă a responsabilității și solidarității în interiorul UE

După cum precizează Programul de la Haga, unul dintre obiectivele CESA este de a sprijini acele state membre care, în special datorită poziției lor geografice, se confruntă cu o presiune deosebită asupra sistemelor de azil naționale. Este responsabilitatea Uniunii de a găsi un răspuns comun, bazat pe principiul solidarității, la provocările cu care se confruntă anumite state membre.

Trebuie subliniat faptul că alinierea în continuare a procedurilor naționale în materie de azil, a standardelor juridice, a condițiilor de recepție, precum și intensificarea cooperării practice, astfel cum se preconizează în prezentul plan strategic, trebuie să reducă acele fluxuri secundare de solicitanți de azil care rezultă, în principal, în urma diferențelor de aplicare a normelor. Prin urmare, aceasta ar putea avea ca efect o distribuire generală mai echitabilă a solicitărilor de azil între statele membre.

În plus, propunerea de extindere a prevederilor directivei privind rezidenții pe termen lung pentru a include beneficiarii protecției internaționale, precum și transferul mecanismelor de protecție prevăzute la secțiunea 3.3, ar putea avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra statelor membre suprasolicitate.

5.1.1. Modificările sistemului Dublin

Comisia a decis să adopte o abordare în două direcții, prin separarea evaluării tehnice și a celei strategice a sistemului Dublin. Raportul de evaluare publicat la 6 iunie 2007 a reprezentat evaluarea tehnică, în timp ce consultarea pe baza cărții verzi a constituit evaluarea strategică.

Evaluarea a confirmat că obiectivele sistemului au fost atinse în mare măsură, în special cel privind stabilirea unui mecanism operativ și clar de determinare a responsabilității privind solicitările de azil. În timpul consultării, statele membre și-au exprimat sprijinul general pentru menținerea sistemului actual și au acceptat, în același timp, că anumite aspecte trebuie îmbunătățite.

Comisia consideră ca principiile fundamentale ale sistemului Dublin trebuie respectate în continuare și că, pe termen lung, standardele de protecție comune mai ridicate care vor rezulta după finalizarea SECA vor elimina majoritatea preocupărilor legate de funcționarea sistemului actual, prin asigurarea accesului la protecție în condiții de egalitate pentru persoanele care sunt transferate în alte state membre.

Recunoscând totodată necesitatea unui sistem care să atribuie în mod clar responsabilitatea pentru examinarea unei anumite solicitări de azil, în vederea evitării fenomenului „asylum shopping” (introducerea unor cereri multiple de azil), Comisia se angajează să evalueze aplicarea regulamentului Dublin la intervale regulate și, odată ce a doua fază a SECA este finalizată, principiile care stau la baza acestuia.

Pe termen scurt și pentru a remedia deficiențele identificate în raportul de evaluare, Comisia va propune, în 2008, modificarea regulamentelor Dublin și Eurodac. În primul rând, domeniul de aplicare al acestora va fi extins pentru a include protecția subsidiară, în vederea asigurării coerenței cu evoluția acquis-ului în materie de azil.

În ceea ce privește modificările specifice aduse regulamentului Dublin, Comisia va propune următoarele:

- consolidarea și clarificarea anumitor prevederi pentru a se asigura o mai bună conformare și o aplicare uniformă de către statele membre (în special a dispozițiilor privind clauza umanitară și cea de solidaritate, precum și a celor privind unitatea familiei), și

- introducerea unor modificări pentru consolidarea eficienței sistemului (în special în ceea ce privește termenele).

În ceea ce privește modificarea regulamentului Eurodac, după cum s-a precizat deja în evaluarea sistemului Dublin, Comisia va propune următoarele:

- deblocarea datelor privind refugiații recunoscuți, astfel încât să devină accesibile pentru autoritățile naționale în materie de azil, pentru a evita situația în care un refugiat recunoscut într-un stat membru solicită protecție în alt stat membru;

- clarificarea termenelor de transmitere a datelor și a normelor privind ștergerea acestora pentru a se îmbunătăți eficiența sistemului și

- introducerea unor informații suplimentare în sistem în vederea stabilirii statului membru responsabil.

În plus, Comisia va analiza în continuare fezabilitatea și condițiile în care va permite accesul la Eurodac de către autoritățile statelor membre și Europol, în scopuri de aplicare a legii, în conformitate cu comunicarea Comisiei privind interoperabilitatea și concluziile Consiliului din 12-13 iunie 2007[5].

5.1.2. Mecanisme de solidaritate

Cu toate că sistemul Dublin nu a fost conceput ca un instrument de distribuire a sarcinilor, funcționarea acestuia poate genera, de facto , responsabilități suplimentare pentru statele membre care dețin capacități limitate de primire și de absorbție și care se confruntă cu mari presiuni exercitate de migrație, ca urmare a poziției lor geografice.

Comisia consideră că cea mai bună cale de a asigura un grad ridicat de solidaritate nu constă în adoptarea unui instrument general, ci în punerea la dispoziția statelor membre a unei serii de mecanisme care le vor ajuta să răspundă diferitelor provocări cu care se confruntă.

În acest scop, Comisia va propune:

- lansarea unui studiu pentru analizarea posibilității de prelucrare în comun a anumitor cereri de azil în cadrul UE, conform cerințelor Programului de la Haga, precum și modului în care prelucrarea în comun ar putea atenua presiunea exercitată asupra anumitor state membre suprasolicitate;

- crearea unui mecanism comunitar care ar permite, în situații excepționale și bine precizate, posibilitatea suspendării temporare a aplicării normelor Dublin pentru transferul solicitanților de azil într-un stat membru al cărui sistem de primire nu poate rezolva în mod corespunzător situația persoanelor transferate;

- crearea unor echipe de experți în domeniul azilului care ar fi coordonate de BESA și la care s-ar putea apela, cu titlu temporar, pentru a sprijini statele membre suprasolicitate în stabilirea profilurilor inițiale ale solicitanților de azil. Aceste echipe de experți ar putea oferi sprijin, în special, prin servicii de interpretare, precum și prin prelucrarea de dosare și cunoștințele de care dispun în domeniul țărilor de origine;

- facilitarea redistribuirii interne, pe baze voluntare, dintr-un stat membru în altul, a beneficiarilor protecției internaționale, în situații de presiune excepțională exercitată de solicitările de azil, prin acordarea de asistență financiară comunitară, printre altele, în cadrul instrumentelor financiare existente.

În fine, problema sarcinii financiare impuse asupra resurselor statelor membre de numărul ridicat de solicitanți de azil ar trebui abordată din perspectiva mai largă a presiunilor generale exercitate de migrație. În cursul anului 2009, Comisia va lansa un studiu pentru a analiza metodele posibile de îmbunătățire a impactului solidarității financiare a UE, inclusiv Fondul european pentru refugiați, precum și pentru a stabili dacă instrumentele financiare existente sprijină în mod eficace statele membre în confruntarea acestora cu dificultățile create de presiunile intense și variabile exercitate de migrație. Se va lua în considerare elaborarea unor propuneri pe baza rezultatelor studiului.

5.2. Solidaritatea externă

În anii următori se va pune un accent din ce în ce mai ridicat pe dimensiunea externă a azilului. UE trebuie să partajeze responsabilitatea privind gestionarea refugiaților cu țările terțe și cu primele țări de azil, acestea primind un procentaj mult mai ridicat decât Europa de refugiați din întreaga lume. În acest sens, vor fi puse la dispoziție resurse financiare suplimentare, pentru a se consolida capacitatea de protecție a țărilor terțe. Pentru perioada 2007-2013, o sumă totală de 384 milioane este disponibilă în cadrul programului tematic privind cooperarea cu țările terțe în domeniile migrației și azilului. Una din prioritățile cheie ale acestuia este azilul și protecția internațională.

În plus, Comisia va continua să integreze dezvoltarea capacităților în materie de azil în cadrul cooperării pentru dezvoltare cu țările terțe, punând accent pe o abordare cuprinzătoare, pe termen lung. Azilul nu trebuie considerat un instrument de gestionare a crizelor, ci o parte integrantă a agendei de dezvoltare în domeniile guvernării, migrației și protecției drepturilor omului.

În plus, Comisia consideră că, pentru a garanta eficiența angajamentului de solidaritate față de țările terțe, UE ar trebui să se concentreze pe trei tipuri de măsuri diferite, dar interconectate, pentru a promova protecția refugiaților, acestea fiind descrise în continuare.

5.2.1. Programele de protecție regională (PPR)

În răspuns la cartea verde, numeroși actori au subliniat importanța PPR ca mijloc de consolidare a dimensiunii externe a azilului.

În prezent, Comisia lucrează în strânsă cooperare cu statele membre, țările de primire ICNUR și alte părți interesate cheie pentru dezvoltarea în continuare a PPR, pentru a avea un impact substanțial asupra îmbunătățirii sistemelor de protecție și de azil în anumite regiuni ale lumii. În acest scop și pe baza evaluării care va fi realizată în 2008, PPR vor fi transformate în planuri de acțiune regionale multianuale, urmând a fi complet corelate cu planurile de acțiune naționale și regionale, precum și cu programul tematic, care vor identifica deficiențele în materie de protecție și activitățile concrete care trebuie desfășurate.

PPR actuale, desfășurate în Tanzania (ca parte a regiunii Marilor Lacuri), Ucraina, Belarus și Moldova, vor fi dezvoltate și în 2009.

Comisia va analiza – în conformitate cu comunicarea din 2005 – dacă PPR pot fi dezvoltate și în alte regiuni, precum nordul Africii, Cornul Africii, Afganistan și Orientul Mijlociu și, eventual, va face noi propuneri în această direcție. Pentru selectarea noilor regiuni care să beneficieze de un PPR, vor fi luate în considerare o serie de factori, inclusiv evaluarea unor situații speciale ale refugiaților, oportunitățile financiare disponibile în contextul fondurilor UE, precum și relațiile și cadrele de cooperare existente între Uniune și anumite țări sau regiuni.

5.2.2. Reinstalarea

Reinstalarea joacă un rol important în cadrul politicilor externe ale Uniunii în materie de azil. O cooperare mai intensă în acest domeniu între statele membre, ICNUR și ONG-uri poate aduce beneficii importante.

Acest fapt a beneficiat de o recunoaștere generală în răspunsurile la cartea verde. Prin urmare, reinstalarea va fi dezvoltată în continuare și extinsă în cadrul unui instrument de protecție efectivă care să fie folosit de UE pentru a răspunde nevoilor de protecție ale refugiaților din țările terțe și pentru a-și manifesta solidaritatea în raport cu prima țară de azil.

În cursul anului 2009, Comisia va prezenta propuneri privind dezvoltarea unui sistem de reinstalare al UE care să definească criterii comune și mecanisme de coordonare, în cadrul căruia statele membre vor participa în mod voluntar. Cooperarea privind aspectele practice și logistice va conduce la o mai bună eficacitate din punct de vedere financiar și calitativ (privind organizarea misiunilor, controlul medical și de securitate, organizarea călătoriilor, pregătirea și prezentarea cazurilor de către ICNUR). Comisia va coopera cu statele membre și cu alte părți interesate, precum ICNUR și ONG-urile, pentru a discuta structura și funcțiile sistemului european de reinstalare.

5.2.3. Facilitarea sosirii gestionate ordonat și eficient a persoanelor care au nevoie de protecție

O dată cu dezvoltarea unor regimuri integrate și mai sofisticate de control al frontierelor, problema accesului solicitanților de azil la teritoriul UE a fost din ce în ce mai mult în centrul atenției. Filierele ilegale reprezintă o cale de acces importantă la siguranța pe care o oferă UE, persoanele care facilitează trecerea frauduloasă fiind intermediari cheie pentru a intra în UE. Prin urmare, este esențial ca UE să-și concentreze eforturile pe facilitarea unei primiri pe teritoriul statelor membre care să fie ordonată și eficient gestionată, în cazul tuturor persoanelor care solicită azil în mod justificat, în vederea asigurării accesului legal la protecție, în condiții de siguranță și descurajând, în același timp, persoanele care facilitează trecerea frauduloasă sau traficanții de migranți.

În acest scop, Comisia va analiza modalitățile și mecanismele care să permită diferențierea persoanelor care au nevoie de protecție de alte categorii de migranți, înainte de a ajunge la frontiera statelor de primire potențiale, precum procedurile de acces protejat sau aplicarea unui regim al vizelor mai flexibil, justificat de considerente legate de securitate.

După cum evidențiază un studiu al Comisiei efectuat în 2003, anumite state membre aplică aceste mecanisme ori au experimentat în trecut anumite forme ale acestora, însă numărul lor este restrâns. Prin urmare, există posibilitatea inițierii de acțiuni comune în acest domeniu, care să permită un acces îmbunătățit la protecție și reducerea traficului de migranți.

În plus, în 2009, Comisia va lansa un studiu în strânsă consultare cu ICNUR, privind avantajele, pertinența și fezabilitatea prelucrări în comun a cererilor de azil în afara teritoriului UE. Concluziile acestui studiu vor contribui la viitoarele dezbateri și evoluții ale politicii UE în domeniu, în vederea îmbunătățirii accesului în Uniune, complementar sistemului european comun de azil și în conformitate cu standardele internaționale.

6. CONCLUZIE

Comisia este pe deplin angajată să atingă obiectivele ambițioase stabilite în Programul de la Haga și în TFUE prin prezentarea măsurilor identificate în prezentul plan strategic și prin monitorizarea implementării corecte a măsurilor existente și viitoare.

În următorii ani, următoarele principii vor ghida acțiunile UE în domeniul azilului:

- respectarea tradiției Uniunii în domeniile ajutorului umanitar și securității și asigurarea respectului drepturilor fundamentale în implementarea SECA: asigurarea unei protecții accesibile celor care au nevoie, în contextul unei lumi în continuă schimbare, în care migrația și fluxurile de persoane au loc cu o frecvență mult mai mare decât înainte și pentru motive mult mai variate;

- stabilirea unor condiții de egalitate: EU trebuie să arate ambiție în a construi un sistem în care toți solicitanții de azil vor beneficia de același tratament, de aceleași standarde ridicate și proceduri similare, indiferent de locul unde introduc solicitarea de azil;

- consolidarea eficienței sistemului de azil: SECA trebuie să ofere statelor membre o serie de standarde și norme juridice uniforme, de instrumente comune și mecanisme de cooperare care să garanteze existența unor standarde de protecție ridicate pe durata întregii proceduri de azil, din momentul primirii solicitanților de azil până la integrarea deplină a celor cărora li s-a acordat protecție, menținându-se, totodată, integritatea sistemului de azil prin prevenirea abuzurilor; și

- promovarea solidarității în interiorul și în afara Uniunii: Uniunea ar trebui să continue și să intensifice sprijinul acordat statelor sale membre în materie de protecție. Solidaritatea trebuie arătată, de asemenea, în raport cu țările din afara UE, pentru a crește capacitatea acestora de a oferi o protecție eficace și soluții durabile, garantând, în același timp, că Uniunea este gata să-și asume o parte echitabilă a responsabilităților.

[1] Toate instrumentele legislative şi documentele de politică sunt enumerate în anexa II.

[2] Disponibil la http://ec.europa.eu/justice_home/news/consulting_public/gp_asylum_system/news_contributions_asylum_system_en.htm

[3] Toate trimiterile la Convenţia de la Geneva sunt înţelese ca fiind trimiteri la Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor şi la protocolul acesteia din 1967

[4] Protecţia internaţională are ca obiect atât statutul de refugiat, cât şi cel privind protecţia subsidiară.

[5] Acest amendament va fi propus în 2009.