Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32024D1339

Decizia (PESC) 2024/1339 a Consiliului din 13 mai 2024 de modificare a Deciziei (PESC) 2017/2074 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela

ST/7543/2024/INIT

JO L, 2024/1339, 14.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1339/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1339/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/1339

14.5.2024

DECIZIA (PESC) 2024/1339 A CONSILIULUI

din 13 mai 2024

de modificare a Deciziei (PESC) 2017/2074 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 13 noiembrie 2017 Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/2074 (1).

(2)

La 10 noiembrie 2023 Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/2498 (2) prin care măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2017/2074 au fost reînnoite până la 14 mai 2024.

(3)

Pe baza unei reexaminări a Deciziei (PESC) 2017/2074 și având în vedere actuala criză politică, economică, socială și umanitară din Venezuela, precum și acțiunile persistente care subminează democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului, în absența unor progrese concrete, verificabile și durabile în ceea ce privește situația din Venezuela și pentru a consolida eforturile Venezuelei menite să mențină calea electorală și să extindă spațiul democratic din ţara respectivă, Consiliul consideră că măsurile respective prevăzute în decizia respectivă ar trebui să fie reînnoite până la 10 ianuarie 2025.

(4)

În vederea promovării organizării unor alegeri incluzive, credibile și competitive în Venezuela, în concordanță cu acordul politic condus de Venezuela din 17 octombrie 2023 din Barbados, și pentru a sprijini eforturile Venezuelei menite să mențină calea electorală și să extindă spațiul democratic din țară, restricțiile de călătorie aplicate unui număr de patru persoane fizice incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor prevăzută în anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074 ar trebui să fie suspendate.

(5)

În plus, rubricile referitoare la șase persoane fizice din anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074 ar trebui să fie actualizate.

(6)

Prin urmare, Decizia (PESC) 2017/2074 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia (PESC) 2017/2074 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 6 se introduce următorul alineat:

„(1a)   Alineatul (1) nu se aplică persoanelor fizice identificate cu un asterisc în anexă.”

2.

La articolul 13, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Prezenta decizie se aplică până la 10 ianuarie 2025.”

3.

Anexa I se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 13 mai 2024.

Pentru Consiliu

Președintele

B. DALLE


(1)  Decizia (PESC) 2017/2074 a Consiliului din 13 noiembrie 2017 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela (JO L 295, 14.11.2017, p. 60).

(2)  Decizia (PESC) 2023/2498 a Consiliului din 10 noiembrie 2023 de modificare a Deciziei (PESC) 2017/2074 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela (JO L, 2023/2498, 13.11.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2498/oj).


ANEXĂ

Anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074 se modifică după cum urmează:

1.

În „Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 6 alineatul (1) și la articolul 7 alineatul (1)”, rubricile 6, 9, 17, 18, 21, 23, 29, 48, 49 și 50 se înlocuiesc cu următoarele rubrici:

 

Numele

Informații de identificare

Expunere de motive

Data includerii pe listă

„6.

Tarek William SAAB HALABI

Data nașterii: 10 septembrie 1963

Locul nașterii: El Tigre, statul Anzoátegui, Venezuela

Sexul: masculin

Președinte al Consiliului Moral Republican din decembrie 2023. Procurorul general al Venezuelei numit de Adunarea Constituantă. În aceste funcții și în funcțiile precedente de avocat al poporului și de președinte al Consiliului Moral Republican, acesta a subminat democrația și statul de drept în Venezuela, sprijinind în mod public acțiuni împotriva opozanților guvernului Venezuelei și retragerea de competențe ale Adunării Naționale.

22.1.2018

9.

Sergio José RIVERO MARCANO

Data nașterii: 8 noiembrie 1964

Sexul: masculin

Inspector general al Forțelor Armate Naționale Bolivariene (FANB), comandant general al Gărzii Naționale Bolivariene până la 16 ianuarie 2018, plasat în «rezervă activă» în iulie2023. Implicat în reprimarea societății civile și a opoziției democratice din Venezuela și responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului comise sub comanda sa de Garda Națională Bolivariană, inclusiv folosirea excesivă a forței, detenții arbitrare și comiterea de abuzuri împotriva societății civile și a membrilor opoziției. Acțiunile și inițiativele sale în calitate de comandant general al Gărzii Naționale Bolivariene, inclusiv agresiunile comise de Garda Națională Bolivariană asupra unor membri ai Adunării Naționale alese în mod democratic și actele de intimidare a ziariștilor care relatau cu privire la fraudele comise în cadrul alegerilor pentru Adunarea Constituantă nelegitimă, au subminat democrația și statul de drept în Venezuela.

25.6.2018

17.

Socorro Elizabeth HERNÁNDEZ*

Data nașterii:

11 martie 1952

Sexul: feminin

Membră a (rector al) Consiliului Electoral Național (CNE) până la 12 iunie 2020 și membră a Biroului Electoral Național (JNE). Responsabilă de activitățile CNE care au subminat democrația în Venezuela, inclusiv facilitarea instituirii Adunării Constituante nelegitime și manipularea procesului electoral în legătură cu anularea unui scrutin privind demiterea președintelui în 2016, amânarea alegerilor pentru posturile de guvernator în 2016 și reamplasarea secțiilor de votare cu scurt timp înaintea alegerilor pentru posturile de guvernator din 2017.

25.6.2018

18.

Xavier Antonio

MORENO REYES*

Sexul: masculin

Secretar general al Consiliului Național Electoral (CNE) din 2009 până în iunie 2020. În această funcție, Moreno Reyes a facilitat și a legitimat deciziile CNE, acordându-le totodată credibilitate, întrucât secretarul general al CNE are un rol în stabilirea ordinii de zi și în formalizarea deciziilor. Moreno Reyes a rămas în funcția de secretar general al CNE în perioada în care democrația a fost grav subminată, iar rolul independent al CNE în cadrul procesului electoral a fost compromis. Prin urmare, este responsabil de subminarea democrației în Venezuela, inclusiv de facilitarea instituirii Adunării Constituante nelegitime și de manipularea procesului electoral.

25.6.2018

21.

Carlos Alberto CALDERÓN CHIRINOS

Data nașterii: 3 iulie 1970

Numărul documentului de identitate: V-10352300

Sexul: masculin

Demnitar în cadrul comandamentului Poliției Naționale a Venezuelei (PNB/FAES). Numit director adjunct al Direcției pentru acțiuni strategice și tactice (DAET) a PNB în 2023. Fost titular al unei funcții înalte (denumit comisar general, director al El Helicoide și director al investigațiilor strategice) în cadrul Serviciului Național Bolivarian de Informații (SEBIN). Funcționarii din cadrul Direcției pentru investigații strategice, aflată sub supravegherea sa, au comis acte de detenție ilegală, tortură și alte rele tratamente, precum și acte de violență sexuală și bazată pe gen. Este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură, folosirea excesivă a forței și aplicarea de rele tratamente deținuților din centrele SEBIN. În special, a participat la acte de tortură și la aplicarea de tratamente crude, inumane sau degradante deținuților din El Helicoide, una dintre închisorile SEBIN, fiind responsabil de aceste acte.

27.9.2019

23.

Rafael Antonio FRANCO QUINTERO

Data nașterii: 14 octombrie 1973

Numărul documentului de identitate: V-11311672

Sexul: masculin

General de divizie al armatei Naționale Bolivariene a Venezuelei (FANB). Agent al Serviciului Național Bolivarian de Informații (SEBIN). Șeful Departamentului de Securitate al Aeroportului Internațional Maiquetía din august 2019. Șef al Direcției Speciale a Anchetelor Penale și de Criminalistică (DEIPC) din cadrul Direcției Generale de Contrainformații Militare [Dirección General de Contrainteligencia Militar (DGCIM)] în perioada noiembrie 2016-noiembrie 2018. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură, folosirea excesivă a forței și aplicarea de rele tratamente deținuților din centrele DGCIM, comise de membri ai DGCIM aflați sub comanda sa, mai ales în centrul de detenție Boleita. Funcționarii aflați sub comanda sa au fost implicați, de asemenea, în violențe sexuale împotriva deținuților. Responsabil, de asemenea, de reprimarea societății civile și a opoziției democratice de către membri ai DGCIM aflați sub comanda sa. Asociat decesului căpitanului Acosta Arévalo.

27.9.2019

29.

Elvis Eduardo HIDROBO AMOROSO*

Data nașterii: 4 august 1963

Locul nașterii: Caracas, Distrito Capital, Venezuela

Numărul documentului de identitate: V-7659695

Sexul: masculin

Președinte al Comisiei Naționale Electorale a Venezuelei de la 24 august 2023. Fost inspector general (între 23 octombrie 2018 și august 2023) și fost prim-vicepreședinte și vicepreședinte secund al Adunării Naționale Constituante (ANC) nerecunoscute. Acțiunile sale au subminat democrația și statul de drept în Venezuela, inclusiv prin faptul că le-a interzis membrilor opoziției să ocupe funcții publice timp de 15 ani și că a condus ANC nerecunoscută, a semnat «Legea împotriva urii», a justificat îndepărtarea unui guvernator al opoziției ales în mod legal și i-a interzis lui Juan Guaidó să candideze pentru orice funcție publică.

29.6.2020

48.

Leonardo Enrique

MORALES POLEO*

Sexul: masculin

Fost vicepreședinte al Consiliului Național Electoral [Consejo Nacional Electoral (CNE)] și președinte al Comisiei pentru participarea și finanțarea politică (august 2020-mai 2021). Leonardo Enrique Morales Poleo a fost numit președinte al CNE și președinte al Comisiei pentru participarea și finanțarea politică la 7 august 2020 de către Curtea Supremă [Tribunal Supremo de Justicia (TSJ)], deși această prerogativă aparținea Adunării Naționale. Mai mult, chiar înainte de numirea sa fusese membru al Partidului Avansul Progresist (Avanzada progresista). În calitate de membru (rector) și vicepreședinte al CNE, a participat pe deplin la procesul decizional al CNE. A sprijinit și a facilitat supravegherea procesului electoral care a condus la alegerea nedemocratică a Adunării Naționale la 6 decembrie 2020. În consecință, acțiunile sale au subminat și mai mult democrația și statul de drept în Venezuela. Leonardo Enrique Morales Poleo a acceptat să fie numit în cadrul CNE și a rămas în funcția sa de vicepreședinte al CNE într-o perioadă în care democrația a fost grav subminată în Venezuela.

22.2.2021

49.

Tania D’AMELIO CARDIET

Data nașterii: 5 decembrie 1971

Locul nașterii: Italia

Cetățenie: venezueleană

Numărul documentului de identitate: V-11691429

Sexul: feminin

A doua vicepreședintă a Curții Supreme [Tribunal Supremo de Justicia (TSJ)] și președintă a Camerei Constituționale a respectivei curți din ianuarie 2024. Fostă membră a (rector al) Consiliului Electoral Național [Consejo Nacional Electoral (CNE)] în perioada 2016-2023. Fostă membră a (rector al) CNE în perioada 2010-2016. Tania d’Amelio Cardiet, în calitatea sa de rector începând cu 2010, a contribuit direct prin activitățile ei în funcția respectivă la subminarea democrației și a statului de drept în Venezuela, inclusiv prin pregătirea alegerilor nedemocratice pentru Adunarea Națională din 2020, participând la schimbarea normelor electorale la 30 iunie 2020 pentru alegerile respective și participând la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 2018. Mai mult, Tania d’Amelio Cardiet a acceptat numirea ei în 2016 la CNE de către Curtea Supremă, deși această prerogativă aparținea Adunării Naționale.

22.2.2021

50.

José Miguel DOMÍNGUEZ RAMÍREZ

Data nașterii: 17 octombrie 1979

Numărul documentului de identitate: V-14444352

Sexul: masculin

Director al Direcției pentru acțiuni strategice și tactice (DAET) din iulie 2022 și director adjunct al Poliției Naționale Bolivariene (PNB) din iulie 2023. Fost director al Forțelor Speciale de Acțiune [Fuerzas de Acciones Especiales (FAES)]. Fost comisar-șef al FAES în statul Táchira. În plus, José Miguel Domínguez Ramírez a fost director de operațiuni în cadrul FAES, care face parte din Poliția Națională Bolivariană a Venezuelei. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului și de reprimarea societății civile și a opoziției democratice în Venezuela comise de agenții FAES sub conducerea sa. FAES sunt cunoscute pentru execuțiile extrajudiciare și rolul lor violent în suprimarea acțiunilor de revoltă ale opozanților politici ai lui Maduro, ale opoziției și ale protestatarilor, fapt pentru care înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a cerut dizolvarea FAES. Mai mult, anterior, Domínguez Ramírez a fost membru al echipei de securitate venezuelene care a deschis focul asupra unor protestatari studenți neînarmați la 12 februarie 2014, ceea ce a dus la moartea a cel puțin unuia dintre studenți, Bassil Da Costa.

22.2.2021”.

2.

După tabel se adaugă următoarea propoziție:

*

Articolul 6 alineatul (1) nu se aplică rubricilor marcate cu un asterisc.”

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1339/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top