This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32011R0193
Commission Regulation (EU) No 193/2011 of 28 February 2011 implementing Regulation (EC) No 1445/2007 of the European Parliament and of the Council as regards the system of quality control used for Purchasing Power Parities Text with EEA relevance
Regulamentul (UE) nr. 193/2011 al Comisiei din 28 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul de control al calității folosit pentru paritățile puterii de cumpărare Text cu relevanță pentru SEE
Regulamentul (UE) nr. 193/2011 al Comisiei din 28 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul de control al calității folosit pentru paritățile puterii de cumpărare Text cu relevanță pentru SEE
JO L 56, 1.3.2011, pp. 1–2
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
In force
|
1.3.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 56/1 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 193/2011 AL COMISIEI
din 28 februarie 2011
de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul de control al calității folosit pentru paritățile puterii de cumpărare
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2007 de stabilire a unor norme comune pentru furnizarea de informații de bază privind paritățile puterii de cumpărare și pentru calculul si diseminarea acestora (1), în special articolul 7 alineatul (4),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1445/2007 stabilește norme comune pentru furnizarea unor informații de bază privind paritățile puterii de cumpărare și pentru calculul și diseminarea acestora. |
|
(2) |
Standardele minime de calitate pentru informațiile de bază care urmează a fi furnizate de către statele membre, standardele minime de calitate pentru validarea rezultatelor anchetelor privind prețurile, precum și cerințele în materie de raportare și evaluare sunt specificate în secțiunea 5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1445/2007. |
|
(3) |
Este necesar să fie definite în continuare criteriile comune de calitate și structura rapoartelor de calitate. |
|
(4) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Criteriile comune de calitate și structura rapoartelor de calitate în ceea ce privește paritățile puterii de cumpărare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1445/2007 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 28 februarie 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
ANEXĂ
Criteriile comune de calitate și structura rapoartelor de calitate
1. Inventarul surselor și metodelor folosite în cadrul exercițiului PPC Eurostat („inventarul PPC”)
Pentru a îndeplini cerințele de la punctul 5.3.1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1445/2007, fiecare stat membru furnizează un inventar al surselor și metodelor folosite în cadrul exercițiului PPC Eurostat (denumit în continuare „inventar PPC”).
Structura inventarului PPC se bazează pe diversele elemente ale informațiilor de bază furnizate în contextul Regulamentul (CE) nr. 1445/2007, după cum urmează:
1. Organizarea exercițiului PPC național și informații generale
2. Bunuri de consum și servicii
2.1. Anchete privind prețurile bunurilor de consum
|
— |
Cuprinde informații privind organizarea anchetelor, eșantionarea, reprezentativitatea, validarea, factorii de ajustare temporală și spațială |
2.2. Servicii locative
|
— |
Cuprinde informații privind sursele datelor și calitatea acestora, conformitatea lor cu definițiile, orice ajustări efectuate |
3. Servicii guvernamentale (numai ancheta privind salariile)
|
— |
Cuprinde informații privind sursele datelor și calitatea acestora, conformitatea lor cu definițiile, orice ajustări efectuate |
4. Bunuri de capital și servicii
4.1. Bunuri de echipare
|
— |
Cuprinde informații privind organizarea anchetei, eșantionarea, reprezentativitatea, validarea |
4.2. Construcții
|
— |
Cuprinde informații privind organizarea anchetei, sursele datelor și calitatea acestora, reprezentativitatea, validarea |
5. Cheltuieli finale PIB
|
— |
Cuprinde informații privind sursele datelor și calitatea acestora, conformitatea lor cu definițiile, orice ajustări efectuate |
Fiecare stat membru furnizează o actualizare a inventarului PPC în fiecare an în luna ianuarie, ori de câte ori au avut loc schimbări ale surselor sau metodelor utilizate în decursul anului precedent.
2. Rapoarte referitoare la anchetele privind prețurile bunurilor de consum
În vederea îndepliniri cerințelor menționate la punctul 5.3.3 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1445/2007, fiecare stat membru prezintă un raport pentru fiecare anchetă privind prețurile bunurilor de consum. Structura raportului este următoarea:
|
1. |
Preancheta |
|
2. |
Colectarea prețurilor |
|
3. |
Validarea la scară națională |
|
4. |
Validarea la scară internațională |
Rapoartele referitoare la anchete conțin informații care completează inventarele PPC.
3. Criterii de calitate
Criteriile utilizate pentru evaluarea calității informațiilor de bază furnizate sunt cele menționate la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (1), împreună cu standardele minime enumerate în secțiunea 5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1445/2007.