Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010L0062

    Directiva 2010/62/UE a Comisiei din 8 septembrie 2010 de modificare, în scopul adaptării dispozițiilor lor tehnice, a Directivelor 80/720/CEE și 86/297/CEE ale Consiliului și a Directivelor 2003/37/CE, 2009/60/CE și 2009/144/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 238, 9.9.2010, p. 7–13 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2015; abrogat prin 32013R0167

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2010/62/oj

    9.9.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 238/7


    DIRECTIVA 2010/62/UE A COMISIEI

    din 8 septembrie 2010

    de modificare, în scopul adaptării dispozițiilor lor tehnice, a Directivelor 80/720/CEE și 86/297/CEE ale Consiliului și a Directivelor 2003/37/CE, 2009/60/CE și 2009/144/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora și a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele și unitățile lor tehnice separate și de abrogare a Directivei 74/150/CEE (1), în special articolul 19 alineatul (1) literele (a) și (b),

    întrucât:

    (1)

    Progresul tehnic permite finalizarea omologării de tip a întregului vehicul pentru tractoarele din categoria T4.3 (tractoare cu garda la sol joasă), astfel cum sunt definite în Directiva 2003/37/CE. Din acest motiv, Directiva 80/720/CEE a Consiliului din 24 iunie 1980 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la spațiul de manevră, la mijloacele de acces la postul de conducere, precum și la ușile și ferestrele tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (2), Directiva 2003/37/CE, Directiva 2009/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 cu privire la viteza maximă prin construcție și la platformele de încărcare ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți (3), precum și Directiva 2009/144/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind anumite componente și caracteristici ale tractoarelor agricole și forestiere pe roți (4) trebuie modificate pentru a ține cont de specificul tractoarelor cu garda la sol joasă.

    (2)

    Pentru a înregistra progrese în direcția realizării pieței interne și pentru a obține un grad mai mare de siguranță la locul de muncă, este necesar să se includă cerințele privind prizele de putere pentru toate categoriile de tractoare aflate sub incidența Directivei 2003/37/CE în Directiva 86/297/CEE a Consiliului din 26 mai 1986 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la prizele de putere ale tractoarelor agricole și ale tractoarelor forestiere pe roți și la protecția acestora (5).

    (3)

    Garda la sol necesară și dimensiunile scutului protector principal al prizelor de putere instituit prin Directiva 86/297/ CEE trebuie modificate în vederea obținerii armonizării la nivel mondial a unor astfel de zone și dimensiuni, fapt care ar facilita competitivitatea la nivel global a producătorilor Uniunii.

    (4)

    Norma ISO 500-1:2004 împreună cu corrigendumul tehnic 1:2005, precum și normele ISO 500-2:2004 și ISO 8759-1:1998 conțin cerințe global acceptate pentru prizele de putere ale tuturor tractoarelor care intră sub incidența Directivei 2003/37/CE. Prin urmare, este necesar să se facă trimitere la aceste norme ISO în Directiva 86/297/CEE.

    (5)

    Directiva 2003/37/CE ar trebui modificată pentru a reflecta aplicarea Directivei 86/297/CEE tractoarelor din categoria T5. De asemenea, Directiva 2003/37/CE ar trebui modificată pentru a reflecta aplicarea Directivei 2009/60/CE și a Directivei 80/720/CEE tractoarelor din categoria T4.3.

    (6)

    Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului instituit prin articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/37/CE,

    ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

    Articolul 1

    Directiva 80/720/CEE se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 1

    (1)   În sensul prezentei directive, prin «tractor» se înțelege un tractor astfel cum este definit la articolul 2 litera (j) din Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

    În sensul prezentei directive, se aplică categoriile de tractoare definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE.

    (2)   Prezenta directivă se aplică categoriilor de tractoare T1, T3 și T4 astfel cum sunt definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE.

    Prezenta directivă nu se aplică tractoarelor din categoria T4.3 atunci când punctul de referință al scaunului șoferului (denumit în continuare PRS), astfel cum este stabilit în anexa II la Directiva 2009/144/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), este situat la mai mult de 100 mm de planul vertical median longitudinal al tractorului.

    2.

    Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta directivă.

    Articolul 2

    Directiva 86/297/CEE se modifică după cum urmează:

    1.

    Titlul se înlocuiește cu următorul text:

    2.

    Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 1

    (1)   În sensul prezentei directive, prin «tractor» se înțelege un tractor astfel cum este definit la articolul 2 litera (j) din Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8).

    (2)   În sensul prezentei directive, se aplică categoriile de tractoare definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE.

    3.

    Anexele I și II se înlocuiesc cu textul din anexa II la prezenta directivă.

    Articolul 3

    Anexa II la Directiva 2003/37/CE se modifică în conformitate cu anexa III la prezenta directivă.

    Articolul 4

    Directiva 2009/60/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 1

    (1)   În sensul prezentei directive, prin «tractor» se înțelege un tractor astfel cum este definit la articolul 2 litera (j) din Directiva 2003/37/CE.

    (2)   În sensul prezentei directive, se aplică categoriile de tractoare definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE.

    (3)   Prezenta directivă se aplică numai tractoarelor care sunt echipate cu cauciucuri pneumatice și care au prin construcție o viteză maximă de cel mult 40 km/h.”

    2.

    Anexa I se modifică în conformitate cu anexa IV la prezenta directivă.

    Articolul 5

    Directiva 2009/144/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 1

    (1)   În sensul prezentei directive, prin «tractor» se înțelege un tractor astfel cum este definit la articolul 2 litera (j) din Directiva 2003/37/CE.

    (2)   În sensul prezentei directive, se aplică categoriile de tractoare definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE.

    (3)   Prezenta directivă se aplică categoriilor de tractoare T1, T2, T3 și T4.”

    2.

    Anexa II se modifică în conformitate cu anexa V la prezenta directivă.

    Articolul 6

    (1)   Pentru categoriile de tractoare T1, T2, și T3, astfel cum sunt definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE, statele membre aplică dispozițiile menționate la articolul 7 alineatul (1) din prezenta directivă pentru noi tipuri de vehicule începând cu 29 septembrie 2011, iar pentru vehicule noi începând cu 29 septembrie 2012.

    (2)   Pentru categoria T4.3 de tractoare, astfel cum sunt definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE, statele membre aplică dispozițiile menționate la articolul 7 alineatul (1) din prezenta directivă pentru noi tipuri de vehicule începând cu 29 septembrie 2013, iar pentru vehicule noi începând cu 29 septembrie 2016.

    (3)   Pentru categoriile de vehicule T4.1, T4.2, T5, C, R și S, astfel cum sunt definite în anexa II la Directiva 2003/37/CE, statele membre aplică dispozițiile menționate la articolul 7 alineatul (1) din prezenta directivă pentru noi tipuri de vehicule și pentru vehicule noi începând cu datele prevăzute la articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2003/37/CE.

    Articolul 7

    (1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 29 septembrie 2011. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte, precum și un tabel de corespondență între respectivele acte și prezenta directivă.

    Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

    (2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

    Articolul 8

    Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Articolul 9

    Prezenta directivă se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 8 septembrie 2010.

    Pentru Comisie

    Președintele

    José Manuel BARROSO


    (1)  JO L 171, 9.7.2003, p. 1.

    (2)  JO L 194, 28.7.1980, p. 1.

    (3)  JO L 198, 30.7.2009, p. 15.

    (4)  JO L 27, 30.1.2010, p. 33.

    (5)  JO L 186, 8.7.1986, p. 19.

    (6)  JO L 171, 9.7.2003, p. 1.

    (7)  JO L 27, 30.1.2010, p. 33.”

    (8)  JO L 171, 9.7.2003, p. 1.”


    ANEXA I

    Punctul I.2 din anexa I la Directiva 80/720/CEE se înlocuiește cu următorul text:

    „I.2.

    Pentru toate tractoarele, cu excepția celor înguste având ecartamentul ≤ 1 150 mm și a celor din categoria T4.3, lățimea spațiului de manevră trebuie să fie de cel puțin 900 mm la o înălțime cuprinsă între 400 și 900 mm deasupra punctului de referință și pe o lungime de 450 mm în fața punctului de referință (a se vedea figurile 1 și 3).

    Pentru tractoarele din categoria T4.3, spațiul de manevră, deasupra zonei mergând până la 450 mm în fața punctului de referință, trebuie să aibă o înălțime de 400 mm deasupra punctului de referință, o lățime totală de cel puțin 700 mm și, la o înălțime de 900 mm deasupra punctului de referință, o lățime totală de cel puțin 600 mm.”


    ANEXA II

    ANEXA I

    Dispoziții generale și cerințe pentru prizele de putere

    1.   Definiții și domeniu de aplicare

    1.1.   «Priză de putere» (PDP) înseamnă un arbore extern al tractorului destinat să furnizeze energie de rotație unor echipamente.

    1.2.   Dispozițiile prezentei directive nu se aplică decât prizelor de putere definite la punctul 1.1 și situate în fața sau în spatele tractorului.

    2.   Cererea pentru omologarea CE de tip

    2.1.   Cererea de omologare CE pentru un tip de tractor în ceea ce privește priza de putere și protecția acesteia trebuie prezentată de către constructorul tractorului sau de către reprezentantul autorizat al acestuia, folosind documentul informativ, al cărui model este prezentat în anexa II partea 1.

    2.2.   Aceasta trebuie să fie însoțită de desene, în trei exemplare, la o scară adecvată și suficient de detaliată, ale componentelor tractorului menționate în cerințele din prezenta directivă.

    2.3.   Un tractor reprezentativ pentru tipul care urmează să fie omologat sau componenta (componentele) tractorului considerată (considerate) ca fiind esențială (esențiale) pentru efectuarea controalelor prevăzute de prezenta directivă trebuie prezentate serviciului tehnic însărcinat cu omologarea.

    3.   Certificat de omologare CE de tip

    O fișă conformă cu modelul prevăzut în anexa II partea 2 se completează pentru fiecare omologare acordată sau refuzată.

    4.   Dispoziții generale

    Atunci când tractoarele sunt echipate cu prize de putere, acestea trebuie să fie conforme cu cerințele din prezenta anexă.

    În sensul prezentei directive, se aplică definițiile din normele menționate la punctele 4.1 și 4.2.

    4.1.   Dispoziții pentru prizele de putere posterioare

    Specificațiile din norma ISO 500-1:2004 împreună cu corrigendumul tehnic 1:2005 și norma ISO 500-2:2004 se aplică tractoarelor cu priză de putere posterioară în conformitate cu tabelul 1 de mai jos.

    Tabelul 1

    Aplicarea normelor pentru prizele de putere posterioare ale diferitelor categorii de tractoare

    Norma aplicabilă

    T1

    C1

    T2

    C2

    T3

    C3

    T4.1

    C4.1

    T4.2

    C4.2

    T4.3

    C4.3

    T5

    C5

    ISO 500-1:2004 (1)  (3)

    X

    --

    X1)

    X1)

    X1)

    X

    X1)

    ISO 500-2:2004 (2)

    --

    X

    X2)

    X2)

    X2)

    --

    X2)

    X

    Normă aplicabilă.

    --

    Norma nu se aplică.

    X1)

    Normă aplicabilă tractoarelor cu un ecartament mai mare de 1 150 mm.

    X2)

    Normă aplicabilă tractoarelor cu un ecartament de 1 150 mm sau mai mic.

    4.2.   Dispoziții pentru prizele de putere anterioare

    Specificațiile din norma ISO 8759-1:1998 se aplică tractoarelor echipate cu prize de putere anterioare în conformitate cu tabelul 2 de mai jos.

    Tabelul 2

    Aplicarea normelor pentru prizele de putere anterioare ale diferitelor categorii de tractoare

    Norma aplicabilă

    T1

    C1

    T2

    C2

    T3

    C3

    T4.1

    C4.1

    T4.2

    C4.2

    T4.3

    C4.3

    T5

    C5

    ISO 8759-1:1998

    X

    X

    X3)

    X4)

    X

    X4)

    X

    X

    Normă aplicabilă.

    X3)

    Normă aplicabilă atunci când tractorul este echipat cu prize de putere prevăzute în această normă.

    X4)

    Normă aplicabilă cu excepția clauzei 4.2.

    ANEXA II

    Partea 1

    FIȘĂ DE INFORMAȚII NR. […]

    în conformitate cu anexa I la Directiva 2003/37/CE privind omologarea CE de tip a unui tractor în ceea ce privește prizele de putere ale tractoarelor

    Următoarele informații sunt furnizate, după caz, în trei exemplare și sunt însoțite de o listă a elementelor incluse.

    Desenele sunt furnizate la o scară corespunzătoare și cu suficiente detalii, în format A4. Fotografiile, după caz, sunt suficient de detaliate.

    0.   DISPOZIȚII GENERALE

    0.1.

    Marcă (mărci) comercială (comerciale) [înregistrată (înregistrate) de producător]:

    0.2.

    Tip (a se specifica toate variantele și versiunile):

    0.3.

    Modalități de identificare a tipului, în cazul în care este marcat pe vehicul:

    0.3.1.

    Plăcuța de identificare a producătorului (amplasare și modalitate de aplicare):

    0.4.

    Categoria vehiculului (4):

    0.5.

    Denumirea și adresa constructorului:

    0.8.

    Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare:

    4.12.

    Priză (prizele) de putere (rotații pe minut și raportul dintre această valoare și cea a motorului) (număr, tip și poziție)

    4.12.1.

    Priză (prize) principală (principale) de putere:

    4.12.2.

    Alta (altele):

    4.12.3.

    Protecție a prizei (prizelor) de putere (descriere, dimensiuni, desene, fotografii):

    Partea 2

    DOCUMENTE DE OMOLOGARE

    MODEL

    [formatul maxim: A4 (210 × 297 mm)]

    CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP

    Comunicare privind:

    omologarea de tip (5)

    prelungirea omologării de tip (5)

    refuzul omologării (5)

    retragerea omologării (5)

    unui tip de tractor în temeiul Directivei 86/297/CEE

    Numărul omologării de tip: …

    Motivul prelungirii: …

    Secțiunea I

    0.1.

    Marca (denumirea comercială a constructorului):

    0.2.

    Tip de tractor:

    0.3.

    Modalități de identificare a tipului de tractor, în cazul în care este marcat pe tractor (6):

    0.3.1.

    Amplasarea mărcii respective:

    0.4.

    Categoria vehiculului (7):

    0.5.

    Denumirea și adresa constructorului:

    0.8.

    Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare:

    Secțiunea II

    1.

    Informații suplimentare (după caz): a se vedea addendumul

    2.

    Autoritatea de inspecție tehnică responsabilă cu efectuarea încercărilor:

    3.

    Data raportului de încercare:

    4.

    Numărul raportului de încercare:

    5.

    Observații (după caz): a se vedea addendumul

    6.

    Locul:

    7.

    Data:

    8.

    Semnătura:

    9.

    Se anexează indexul setului de documente depus la autoritatea de omologare, care poate fi obținut la cerere.


    (1)  La norma ISO 500-1:2004, ultima propoziție din secțiunea 6.2 nu se aplică.

    (2)  În sensul prezentei directive, această normă se aplică, de asemenea, tractoarelor având o priză de putere a cărei putere depășește 20 kW, măsurată în conformitate cu norma ISO 789-1:1990.

    (3)  Pentru prizele de putere de tipul 3 și atunci când este posibil să se reducă dimensiunea deschiderii apărătorii de protecție în vederea adaptării elementelor de cuplare ce urmează a fi folosite, manualul utilizatorului trebuie să conțină următoarele informații:

    avertizare privind consecințele și riscurile provocate de dimensiunea redusă a apărătorii de protecție;

    instrucțiuni și avertizări specifice legate de cuplarea și decuplarea prizelor de putere;

    instrucțiuni și avertizări specifice legate de utilizarea uneltelor sau a mașinilor cuplate la priza de putere posterioară.

    (4)  După cum este prevăzut în anexa II la Directiva 2003/37/CE.

    (5)  A se șterge mențiunile inutile.

    (6)  Dacă modul de identificare a tipului de tractor conține caractere care nu sunt relevante pentru descrierea tipurilor de tractoare reglementate prin acest certificat de omologare, aceste caractere sunt reprezentate în documentație prin simbolul «?» (de exemplu, ABC?123?).

    (7)  După cum este prevăzut în anexa II la Directiva 2003/37/CE.


    ANEXA III

    Anexa II la Directiva 2003/37/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    În capitolul B partea I, în lista directivelor speciale, la linia 18.1, în coloana T5, figura „(X)” se înlocuiește cu figura „X”.

    2.

    În capitolul B, partea II din apendicele 1 se modifică după cum urmează:

    (a)

    la linia 2.2, în coloana T4.3, figura „(X)” se înlocuiește cu figura „X”;

    (b)

    la linia 17.1, în coloana T4.3, figura „(X)” se înlocuiește cu figura „X”.


    ANEXA IV

    În anexa I la Directiva 2009/60/CE, la punctul 2.2 se adaugă următorul paragraf:

    „În cazul tractoarelor din categoria T4.3, lungimea platformei nu va fi mai mare de 2,5 ori ecartamentul maxim anterior sau posterior al tractorului, reținându-se cea mai mare dintre cele două valori.”


    ANEXA V

    Anexa II la Directiva 2009/144/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    Punctul 2.3.2.11 se înlocuiește cu următorul text:

    „2.3.2.11.

    Tractoare cu ecartament îngust și tractoare din categoria T4.3.”

    2.

    Punctul 2.3.2.11.1 se înlocuiește cu următorul text:

    „2.3.2.11.1.

    În cazul tractoarelor cu ecartament îngust, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 87/402/CEE a Consiliului (1), și al tractoarelor din categoria T4.3, astfel cum sunt definite în anexa II capitolul B apendicele 1 partea I din Directiva 2003/37/CE, dispozițiile de la punctul 2.3.2.9 nu se aplică zonei situate sub un plan înclinat la 45° către spate, transversal pe direcția de mers și trecând printr-un punct situat la 230 mm sub punctul de poziționare al scaunului (a se vedea figura 7). Dacă în această zonă există puncte periculoase de orice natură, se amplasează pe tractor avertismente corespunzătoare.


    (1)  JO L 220, 8.8.1987, p. 1.”


    Top