31.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/40

(1)

Comunitatea şi-a stabilit obiectivul de a menţine şi de a dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Pentru stabilirea progresivă a unui astfel de spaţiu, Comunitatea trebuie să adopte măsuri cu impact transfrontalier privind cooperarea judiciară în materie civilă, în măsura necesară asigurării unei bune funcţionări a pieţei interne.

(2)

Conform articolului 65 litera (b) din tratat, aceste măsuri trebuie să le includă şi pe cele care promovează compatibilitatea normelor privind conflictul de legi şi de competenţe, aplicabile în statele membre.

(3)

Consiliul European întrunit la Tampere la 15 şi 16 octombrie 1999 a susţinut principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a altor hotărâri ale autorităţilor judiciare, ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă, şi a invitat Consiliul şi Comisia să adopte un program de măsuri în vederea punerii în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce.

(4)

La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat un program de măsuri comun al Comisiei şi al Consiliului, destinat punerii în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor în materie civilă şi comercială (3). Programul descrie măsurile privind armonizarea normelor care reglementează conflictul de legi ca facilitând recunoaşterea reciprocă a hotărârilor.

(5)

Programul de la Haga (4), adoptat de Consiliul European la 5 noiembrie 2004, a solicitat să se continue în mod activ lucrările privind normele care reglementează conflictul de legi privind obligaţiile necontractuale („Roma II”).

(6)

Pentru buna funcţionare a pieţei interne este necesar ca normele statelor membre care reglementează conflictul de legi să desemneze aceeaşi lege naţională, indiferent de ţara căreia îi aparţine instanţa în faţa căreia a fost depusă acţiunea, în scopul îmbunătăţirii previzibilităţii rezultatului litigiilor, a certitudinii privind dreptul aplicabil şi a liberei circulaţii a hotărârilor.

(7)

Domeniul de aplicare material şi dispoziţiile prezentului regulament ar trebui să fie conforme cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (5) („Bruxelles I”) şi instrumentele privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.

(8)

Prezentul regulament se aplică indiferent de natura instanţei sesizate.

(9)

Reclamaţiile rezultând din acta iure imperii ar trebui să includă reclamaţiile împotriva funcţionarilor care acţionează în numele statului şi răspunderea pentru actele emise de autorităţile publice, inclusiv răspunderea persoanelor numite în funcţii de demnitate publică. În consecinţă, aceste cazuri ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(10)

Relaţiile de rudenie includ filiaţia, căsătoria, afinii şi rudele colaterale. Relaţiile ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale căsătoriei şi ale altor relaţii de rudenie, menţionate la articolul 1 alineatul (2), trebuie interpretate în conformitate cu legislaţia statului membru în care este sesizată instanţa.

(11)

Conceptul de obligaţie necontractuală diferă de la un stat membru la altul. În consecinţă, în sensul prezentului regulament, obligaţia necontractuală trebuie înţeleasă ca un concept autonom. Normele privind conflictul de legi conţinute în prezentul regulament ar trebui să reglementeze, de asemenea, obligaţiile necontractuale rezultate din răspunderea obiectivă.

(12)

Legea aplicabilă ar trebui să reglementeze de asemenea situaţia persoanelor care răspund delictual.

(13)

Aplicarea unor norme uniforme, indiferent de legea desemnată, poate evita riscul de a se produce denaturări ale concurenţei între justiţiabili la nivel comunitar.

(14)

Cerinţa de a asigura securitatea juridică şi necesitatea de a face dreptate în cazuri individuale reprezintă elemente esenţiale ale unui spaţiu de justiţie. Prezentul regulament prevede punctele de legătură considerate a fi cele mai potrivite pentru a atinge aceste obiective. Prin urmare, prezentul regulament prevede o normă generală dar şi norme speciale, iar în anumite cazuri, o „clauză derogatorie” care permite o excepţie de la aceste norme atunci când este clar din toate circumstanţele cazului că fapta ilicită are în mod evident o legătură mai puternică cu o altă ţară. Acest set de norme creează astfel un cadru flexibil al normelor privind conflictul de legi. De asemenea, acesta permite instanţei sesizate să trateze fiecare cauză în parte în mod corespunzător.

(15)

Principiul lex loci delicti commissi reprezintă soluţia de bază privind obligaţiile necontractuale în cvasi-totalitatea statelor membre, dar există diferenţe în ceea ce priveşte punerea în practică a principiului, în cazul în care punctele de legătură în cauză provin din mai multe ţări. Această situaţie produce insecuritate în ceea ce priveşte legea aplicabilă.

(16)

Normele uniforme ar trebui să sporească previzibilitatea hotărârilor judecătoreşti şi ar asigura un echilibru rezonabil între interesele persoanei a cărei răspundere este invocată şi cele ale persoanei care a suferit un prejudiciu. O legătură cu ţara în care s-a produs prejudiciul direct (lex loci damni) creează un echilibru acceptabil între interesele persoanei a cărei răspundere este invocată şi cele ale persoanei care a suferit prejudiciul şi reflectă în acelaşi timp abordarea modernă asupra răspunderii civile şi dezvoltarea sistemelor de răspundere obiectivă.

(17)

Legea aplicabilă se stabileşte în funcţie de locul în care se produce prejudiciul, indiferent de ţara sau ţările în care ar putea apărea efectele lor indirecte. În consecinţă, în cazul unor vătămări corporale sau daune asupra bunurilor, ţara în care se produce prejudiciul trebuie să fie ţara în care s-au produs vătămarea şi respectiv daunele asupra bunurilor.

(18)

Norma generală în sensul prezentului regulament ar trebui să fie lex loci damni, prevăzută la articolul 4 alineatul (1). Articolul 4 alineatul (2) ar trebui văzut ca o excepţie de la acest principiu general, care creează o legătură particulară în cazul în care părţile îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară. Articolul 4 alineatul (3) trebuie înţeles ca o „clauză derogatorie” de la dispoziţiile articolului 4 alineatele (1) şi (2), atunci când reiese clar, din toate circumstanţele cauzei, că fapta ilicită are în mod evident legături mai strânse cu o altă ţară.

(19)

Ar trebui elaborate norme specifice pentru anumite fapte ilicite în cazul în care nu se poate obţine un echilibru acceptabil între interesele aflate în joc prin aplicarea normei generale.

(20)

Norma de conflict de legi în materie de răspundere pentru produse defectuoase ar trebui să îndeplinească obiectivele de împărţire echitabilă a riscurilor inerente unei societăţi moderne de înaltă tehnologie, de protejare a sănătăţii consumatorilor, de stimulare a inovaţiilor, de asigurare a unei concurenţe loiale şi de facilitare a comerţului. Crearea unui sistem de factori interconectaţi „în cascadă” reprezintă, alături de clauza previzibilităţii, o soluţie echilibrată cu privire la aceste obiective. Primul element de luat în considerare este legislaţia ţării în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în condiţiile în care produsul a fost comercializat în ţara respectivă. Celelalte elemente ale cascadei apar dacă produsul nu a fost comercializat în ţara respectivă, fără a se aduce atingere articolului 4 alineatul (2) şi independent de posibilitatea unei legături evident mai strânse cu o altă ţară.

(21)

Norma specială prevăzută la articolul 6 nu reprezintă o excepţie de la norma generală prevăzută la articolul 4 alineatul (1), ci mai degrabă o clarificare a acesteia. În materie de concurenţă neloială, norma de conflict de legi trebuie să protejeze concurenţii, consumatorii şi publicul larg şi să garanteze o funcţionare corectă a economiei de piaţă. Legătura cu legislaţia ţării în care sunt sau pot fi afectate relaţiile concurenţiale sau interesele colective ale consumatorilor permite, în general, îndeplinirea acestor obiective.

(22)

Obligaţiile necontractuale care decurg din restrângeri ale concurenţei, prevăzute la articolul 6 alineatul (3), ar trebui să includă încălcări atât ale dreptului naţional cât şi ale dreptului comunitar în materie de concurenţă. Legea aplicabilă acestor obligaţii necontractuale ar trebui să fie legea ţării în care piaţa este sau poate fi afectată. În cazul în care piaţa este sau poate fi afectată în mai multe ţări, reclamantul ar trebui să poată alege, în anumite circumstanţe, să îşi întemeieze acţiunea pe legea instanţei sesizate.

(23)

În sensul prezentului regulament, noţiunea de restrângere a concurenţei ar trebui să includă interdicţia acordurilor între întreprinderi, a deciziilor luate de asociaţii de întreprinderi şi a practicilor concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei într-un stat membru sau pe piaţa internă, precum şi interdicţia abuzului de poziţie dominantă într-un stat membru sau pe piaţa internă, în cazul în care astfel de acorduri, decizii, practici concertate sau abuzuri sunt interzise în temeiul articolelor 81 şi 82 din tratat sau prin legislaţia unui stat membru

(24)

Prin noţiunea de „daună adusă mediului” ar trebui să se înţeleagă schimbarea negativă a unei resurse naturale, cum ar fi apa, aerul sau solul, deteriorarea unei funcţii îndeplinite de acea resursă în beneficiul unei alte resurse naturale sau al publicului, sau deteriorarea variabilităţii între organismele vii.

(25)

Cu privire la prejudiciile aduse mediului, articolul 174 din tratat, care stipulează că trebuie să existe un nivel ridicat de protecţie, conform principiului precauţiei şi principiului acţiunii preventive, principiului priorităţii acţiunilor corective la sursă şi principiului poluatorul plăteşte, justifică pe deplin folosirea principiului discriminării în favoarea persoanei care a suferit prejudiciul. Condiţiile în care o persoană care solicită despăgubiri poate să aleagă legea aplicabilă ar trebui stabilite în conformitate cu dreptul statului membru în care este sesizată instanţa.

(26)

În ceea ce priveşte încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, ar trebui menţinut principiul universal recunoscut al lex loci protectionis. În sensul prezentului regulament, noţiunea „drepturi de proprietate intelectuală” trebuie interpretată ca însemnând, de exemplu, drepturi de autor, drepturi conexe, dreptul sui generis la protecţia bazelor de date şi drepturi de proprietate industrială.

(27)

Conceptul exact de acţiune sindicală, ca de exemplu dreptul la grevă sau greva patronală, diferă de la un stat membru la altul şi este reglementat de normele interne ale fiecărui stat membru. Prin urmare, prezentul regulament stabileşte, ca principiu general, aplicabilitatea legii ţării în care se recurge la acţiunea sindicală, cu scopul de a proteja drepturile şi obligaţiile lucrătorilor şi ale angajatorilor.

(28)

Norma specială cu privire la acţiunea sindicală prevăzută la articolul 9 nu aduce atingere condiţiilor referitoare la exercitarea acestui drept în conformitate cu legea naţională şi nu aduce atingere nici statutului juridic al sindicatelor sau al organizaţiilor reprezentative ale lucrătorilor, astfel cum este prevăzut în legislaţiile statelor membre.

(29)

Ar trebui elaborate norme speciale pentru situaţiile în care prejudiciul rezultă dintr-un act care nu constituie o faptă ilicită, ca de exemplu îmbogăţirea fără justă cauză, negotiorum gestio (gestiunea de afaceri) şi culpa in contrahendo.

(30)

În sensul prezentului regulament, culpa in contrahendo este un concept autonom care nu ar trebui interpretat în mod necesar în sensul legislaţiei naţionale. Acesta ar trebui să includă nerespectarea obligaţiei de informare şi întreruperea negocierilor contractuale. Articolul 12 include numai obligaţiile necontractuale care au legătură directă cu înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract. Aceasta înseamnă prin urmare că, dacă o persoană este vătămată corporal în timpul negocierii unui contract, ar trebui să fie aplicabile dispoziţiile articolului 4 sau alte dispoziţii relevante ale prezentului regulament.

(31)

Pentru a respecta principiul autonomiei părţilor şi pentru a spori securitatea juridică, ar trebui să li se permită părţilor să aleagă legea aplicabilă unei obligaţii necontractuale. Această alegere ar trebui să fie expresă sau să reiasă cu un grad rezonabil de certitudine din circumstanţele cazului. Atunci când constată existenţa acordului, instanţa trebuie să respecte intenţiile părţilor. Părţile defavorizate ar trebui protejate prin impunerea anumitor condiţii cu privire la această alegere.

(32)

Consideraţiile de interes public justifică acordarea posibilităţii instanţelor statelor membre de a aplica, în situaţii excepţionale, anumite excepţii justificate de raţiuni de ordine publică şi de anumite dispoziţii imperative derogatorii. În special, aplicarea unei prevederi a legii desemnate de prezentul regulament, care ar avea efectul de a acorda daune-interese non-compensatorii excesive cu caracter exemplificativ sau punitiv, poate fi considerată ca fiind contrară ordinii publice a instanţei competente, în funcţie de circumstanţele cazului şi de ordinea juridică a statului membru în care este sesizată instanţa.

(33)

În conformitate cu reglementările naţionale aplicabile pentru despăgubirile acordate victimelor accidentelor rutiere, în cazul în care accidentul are loc în alt stat decât cel în care victima îşi are reşedinţa obişnuită, la cuantificarea despăgubirilor pentru vătămările corporale instanţa sesizată ar trebui să ia în considerare toate circumstanţele relevante referitoare la fiecare victimă în parte la momentul respectiv şi, în special, prejudiciul real şi costurile tratamentului medical şi de recuperare ulterior.

(34)

Pentru a se crea un echilibru acceptabil între părţi, trebuie luate în considerare în mod corespunzător normele de siguranţă şi comportament aplicabile în ţara în care s-a comis faptul cauzator de prejudicii, chiar şi în cazul în care obligaţia necontractuală este reglementată de legea altei ţări. Noţiunea „norme de siguranţă şi comportament” trebuie interpretată ca făcând referire la toate reglementările care au legătură cu siguranţa şi comportamentul, inclusiv, de exemplu, normele privind siguranţa circulaţiei în cazul unui accident rutier.

(35)

Trebuie evitată situaţia în care normele privind conflictul de legi sunt dispersate sub forma mai multor instrumente şi în care există diferenţe între aceste norme. Cu toate acestea, prezentul regulament nu exclude posibilitatea includerii în dispoziţiile dreptului comunitar a normelor care reglementează conflictul de legi privind obligaţiile necontractuale, în anumite materii.

Prezentul regulament nu trebuie să aducă atingere aplicării altor instrumente prin care se stabilesc dispoziţii menite să contribuie la funcţionarea corectă a pieţei interne, în măsura în care acestea nu pot fi aplicate în coroborare cu legea desemnată prin normele prezentului regulament. Aplicarea dispoziţiilor legii desemnate ca fiind aplicabilă în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să restrângă libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, astfel cum este reglementată de dreptul comunitar cum ar fi Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă („Directiva privind comerţul electronic”) (6).

(36)

Respectarea angajamentelor internaţionale asumate de statele membre impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere convenţiilor internaţionale la care unul sau mai multe state membre sunt părţi la momentul adoptării prezentului regulament. Pentru ca aceste norme să fie mai accesibile, Comisia ar trebui să publice lista convenţiilor relevante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe baza informaţiilor furnizate de statele membre.

(37)

Comisia va face o propunere Parlamentului European şi Consiliului cu privire la procedurile şi condiţiile în conformitate cu care statele membre vor putea negocia şi încheia, în nume propriu, acorduri cu ţări terţe, în cazuri particulare şi excepţionale, privind aspecte sectoriale, conţinând dispoziţii referitoare la legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale.

(38)

Având în vedere că obiectivul prezentului regulament nu poate fi îndeplinit în suficientă măsură de statele membre şi că, prin urmare, poate fi îndeplinit mai bine la nivel comunitar, din cauza dimensiunii şi efectelor prezentului regulament, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, aşa cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. Conform principiului proporţionalităţii enunţat în articolul menţionat anterior, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(39)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda participă la adoptarea şi aplicarea prezentului regulament.

(40)

În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu este obligată de acesta şi nu face obiectul aplicării sale,

(a)

obligaţiile necontractuale rezultate din relaţiile de rudenie sau din relaţii care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte comparabile, inclusiv obligaţii de întreţinere;

(b)

obligaţiile necontractuale care decurg din regimurile matrimoniale, din regimurile patrimoniale ale relaţiilor care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte comparabile cu căsătoria, precum şi obligaţiile necontractuale care decurg din testamente şi succesiune;

(c)

obligaţiile necontractuale rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care rezultă din astfel de instrumente negociabile decurg din caracterul lor negociabil;

(d)

obligaţiile necontractuale care derivă din dreptul societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, cu privire la aspecte precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, personalitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, răspunderea personală a asociaţilor şi membrilor pentru obligaţiile societăţii comerciale sau organismului, precum şi răspunderea personală a cenzorilor faţă de o societate comercială sau faţă de membrii acesteia în efectuarea controalelor legale ale documentelor contabile;

(e)

obligaţiile necontractuale care decurg din relaţiile dintre fondatorii, membrii consiliului de administraţie şi beneficiarii unui trust creat în mod voluntar;

(f)

obligaţiile necontractuale care decurg din producerea daunelor nucleare;

(g)

obligaţiile necontractuale care decurg din atingeri aduse vieţii private şi ale drepturilor referitoare la personalitate, inclusiv calomnia.

(a)

un fapt cauzator de prejudicii, include acele fapte în urma cărora se pot produce prejudicii; şi

(b)

prejudiciu, include prejudiciul care este probabil să se producă în viitor.

(a)

legea ţării în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în condiţiile în care produsul a fost comercializat în ţara respectivă; sau, dacă nu este cazul,

(b)

legea ţării în care s-a achiziţionat produsul, dacă produsul a fost comercializat în ţara respectivă; sau, dacă nu este cazul,

(c)

legea ţării în care a fost cauzat prejudiciul, dacă produsul a fost comercializat în ţara respectivă.

(3)

(a)

legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce ţară are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de ţara sau ţările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt; sau

(b)

în cazul în care părţile îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară în momentul producerii faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivei ţări; sau

(c)

în cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală rezultată din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea prevăzută la literele (a) şi (b), se aplică legea acelei alte ţări.

(a)

printr-un acord încheiat ulterior producerii faptului cauzator de prejudicii;

sau

(b)

în cazul în care toate părţile implicate desfăşoară o activitate comercială, alegerea poate avea loc, de asemenea, printr-un acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de prejudicii.

(a)

temeiul şi întinderea răspunderii, inclusiv identificarea persoanelor care pot răspunde delictual pentru faptele lor;

(b)

motivele de exonerare de răspundere, de limitare şi de partajare a răspunderii;

(c)

existenţa, natura şi evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor solicitate;

(d)

în limitele competenţei conferite instanţei prin codul său de procedură, măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanţă pentru a preveni sau înceta vătămarea sau prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri;

(e)

posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de a invoca prejudiciul sau a pretinde despăgubiri, inclusiv prin succesiune;

(f)

persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale;

(g)

răspunderea pentru fapta altuia;

(h)

modalităţi de stingere a obligaţiilor şi normele care reglementează prescripţia şi decăderea, inclusiv regulile cu privire la începerea, întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripţie şi decădere.

(i)

lista convenţiilor menţionate la alineatul (1);

(ii)

denunţările menţionate la alineatul (1).

(i)

o analiză a efectelor modului în care este tratat dreptul străin în diferite jurisdicţii şi a măsurii în care instanţele statelor membre aplică în practică dreptul străin în temeiul prezentului regulament;

(ii)

o analiză a efectelor articolului 28 al prezentului regulament cu privire la Convenţia de la Haga din 4 mai 1971 privind legea aplicabilă accidentelor rutiere.