EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32007R0864

Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale ( Roma II )

OJ L 199, 31.7.2007, p. 40–49 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 19 Volume 006 P. 73 - 82

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 11/01/2009

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/864/oj

31.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/40


REGULAMENTUL (CE) NR. 864/2007 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

din 11 iulie 2007

privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale („Roma II”)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 61 litera (c) şi articolul 67,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 251 din tratat (2) având în vedere textul comun adoptat de Comitetul de conciliere la 25 iunie 2007,

întrucât:

(1)

Comunitatea şi-a stabilit obiectivul de a menţine şi de a dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Pentru stabilirea progresivă a unui astfel de spaţiu, Comunitatea trebuie să adopte măsuri cu impact transfrontalier privind cooperarea judiciară în materie civilă, în măsura necesară asigurării unei bune funcţionări a pieţei interne.

(2)

Conform articolului 65 litera (b) din tratat, aceste măsuri trebuie să le includă şi pe cele care promovează compatibilitatea normelor privind conflictul de legi şi de competenţe, aplicabile în statele membre.

(3)

Consiliul European întrunit la Tampere la 15 şi 16 octombrie 1999 a susţinut principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a altor hotărâri ale autorităţilor judiciare, ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă, şi a invitat Consiliul şi Comisia să adopte un program de măsuri în vederea punerii în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce.

(4)

La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat un program de măsuri comun al Comisiei şi al Consiliului, destinat punerii în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor în materie civilă şi comercială (3). Programul descrie măsurile privind armonizarea normelor care reglementează conflictul de legi ca facilitând recunoaşterea reciprocă a hotărârilor.

(5)

Programul de la Haga (4), adoptat de Consiliul European la 5 noiembrie 2004, a solicitat să se continue în mod activ lucrările privind normele care reglementează conflictul de legi privind obligaţiile necontractuale („Roma II”).

(6)

Pentru buna funcţionare a pieţei interne este necesar ca normele statelor membre care reglementează conflictul de legi să desemneze aceeaşi lege naţională, indiferent de ţara căreia îi aparţine instanţa în faţa căreia a fost depusă acţiunea, în scopul îmbunătăţirii previzibilităţii rezultatului litigiilor, a certitudinii privind dreptul aplicabil şi a liberei circulaţii a hotărârilor.

(7)

Domeniul de aplicare material şi dispoziţiile prezentului regulament ar trebui să fie conforme cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (5) („Bruxelles I”) şi instrumentele privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.

(8)

Prezentul regulament se aplică indiferent de natura instanţei sesizate.

(9)

Reclamaţiile rezultând din acta iure imperii ar trebui să includă reclamaţiile împotriva funcţionarilor care acţionează în numele statului şi răspunderea pentru actele emise de autorităţile publice, inclusiv răspunderea persoanelor numite în funcţii de demnitate publică. În consecinţă, aceste cazuri ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(10)

Relaţiile de rudenie includ filiaţia, căsătoria, afinii şi rudele colaterale. Relaţiile ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale căsătoriei şi ale altor relaţii de rudenie, menţionate la articolul 1 alineatul (2), trebuie interpretate în conformitate cu legislaţia statului membru în care este sesizată instanţa.

(11)

Conceptul de obligaţie necontractuală diferă de la un stat membru la altul. În consecinţă, în sensul prezentului regulament, obligaţia necontractuală trebuie înţeleasă ca un concept autonom. Normele privind conflictul de legi conţinute în prezentul regulament ar trebui să reglementeze, de asemenea, obligaţiile necontractuale rezultate din răspunderea obiectivă.

(12)

Legea aplicabilă ar trebui să reglementeze de asemenea situaţia persoanelor care răspund delictual.

(13)

Aplicarea unor norme uniforme, indiferent de legea desemnată, poate evita riscul de a se produce denaturări ale concurenţei între justiţiabili la nivel comunitar.

(14)

Cerinţa de a asigura securitatea juridică şi necesitatea de a face dreptate în cazuri individuale reprezintă elemente esenţiale ale unui spaţiu de justiţie. Prezentul regulament prevede punctele de legătură considerate a fi cele mai potrivite pentru a atinge aceste obiective. Prin urmare, prezentul regulament prevede o normă generală dar şi norme speciale, iar în anumite cazuri, o „clauză derogatorie” care permite o excepţie de la aceste norme atunci când este clar din toate circumstanţele cazului că fapta ilicită are în mod evident o legătură mai puternică cu o altă ţară. Acest set de norme creează astfel un cadru flexibil al normelor privind conflictul de legi. De asemenea, acesta permite instanţei sesizate să trateze fiecare cauză în parte în mod corespunzător.

(15)

Principiul lex loci delicti commissi reprezintă soluţia de bază privind obligaţiile necontractuale în cvasi-totalitatea statelor membre, dar există diferenţe în ceea ce priveşte punerea în practică a principiului, în cazul în care punctele de legătură în cauză provin din mai multe ţări. Această situaţie produce insecuritate în ceea ce priveşte legea aplicabilă.

(16)

Normele uniforme ar trebui să sporească previzibilitatea hotărârilor judecătoreşti şi ar asigura un echilibru rezonabil între interesele persoanei a cărei răspundere este invocată şi cele ale persoanei care a suferit un prejudiciu. O legătură cu ţara în care s-a produs prejudiciul direct (lex loci damni) creează un echilibru acceptabil între interesele persoanei a cărei răspundere este invocată şi cele ale persoanei care a suferit prejudiciul şi reflectă în acelaşi timp abordarea modernă asupra răspunderii civile şi dezvoltarea sistemelor de răspundere obiectivă.

(17)

Legea aplicabilă se stabileşte în funcţie de locul în care se produce prejudiciul, indiferent de ţara sau ţările în care ar putea apărea efectele lor indirecte. În consecinţă, în cazul unor vătămări corporale sau daune asupra bunurilor, ţara în care se produce prejudiciul trebuie să fie ţara în care s-au produs vătămarea şi respectiv daunele asupra bunurilor.

(18)

Norma generală în sensul prezentului regulament ar trebui să fie lex loci damni, prevăzută la articolul 4 alineatul (1). Articolul 4 alineatul (2) ar trebui văzut ca o excepţie de la acest principiu general, care creează o legătură particulară în cazul în care părţile îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară. Articolul 4 alineatul (3) trebuie înţeles ca o „clauză derogatorie” de la dispoziţiile articolului 4 alineatele (1) şi (2), atunci când reiese clar, din toate circumstanţele cauzei, că fapta ilicită are în mod evident legături mai strânse cu o altă ţară.

(19)

Ar trebui elaborate norme specifice pentru anumite fapte ilicite în cazul în care nu se poate obţine un echilibru acceptabil între interesele aflate în joc prin aplicarea normei generale.

(20)

Norma de conflict de legi în materie de răspundere pentru produse defectuoase ar trebui să îndeplinească obiectivele de împărţire echitabilă a riscurilor inerente unei societăţi moderne de înaltă tehnologie, de protejare a sănătăţii consumatorilor, de stimulare a inovaţiilor, de asigurare a unei concurenţe loiale şi de facilitare a comerţului. Crearea unui sistem de factori interconectaţi „în cascadă” reprezintă, alături de clauza previzibilităţii, o soluţie echilibrată cu privire la aceste obiective. Primul element de luat în considerare este legislaţia ţării în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în condiţiile în care produsul a fost comercializat în ţara respectivă. Celelalte elemente ale cascadei apar dacă produsul nu a fost comercializat în ţara respectivă, fără a se aduce atingere articolului 4 alineatul (2) şi independent de posibilitatea unei legături evident mai strânse cu o altă ţară.

(21)

Norma specială prevăzută la articolul 6 nu reprezintă o excepţie de la norma generală prevăzută la articolul 4 alineatul (1), ci mai degrabă o clarificare a acesteia. În materie de concurenţă neloială, norma de conflict de legi trebuie să protejeze concurenţii, consumatorii şi publicul larg şi să garanteze o funcţionare corectă a economiei de piaţă. Legătura cu legislaţia ţării în care sunt sau pot fi afectate relaţiile concurenţiale sau interesele colective ale consumatorilor permite, în general, îndeplinirea acestor obiective.

(22)

Obligaţiile necontractuale care decurg din restrângeri ale concurenţei, prevăzute la articolul 6 alineatul (3), ar trebui să includă încălcări atât ale dreptului naţional cât şi ale dreptului comunitar în materie de concurenţă. Legea aplicabilă acestor obligaţii necontractuale ar trebui să fie legea ţării în care piaţa este sau poate fi afectată. În cazul în care piaţa este sau poate fi afectată în mai multe ţări, reclamantul ar trebui să poată alege, în anumite circumstanţe, să îşi întemeieze acţiunea pe legea instanţei sesizate.

(23)

În sensul prezentului regulament, noţiunea de restrângere a concurenţei ar trebui să includă interdicţia acordurilor între întreprinderi, a deciziilor luate de asociaţii de întreprinderi şi a practicilor concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei într-un stat membru sau pe piaţa internă, precum şi interdicţia abuzului de poziţie dominantă într-un stat membru sau pe piaţa internă, în cazul în care astfel de acorduri, decizii, practici concertate sau abuzuri sunt interzise în temeiul articolelor 81 şi 82 din tratat sau prin legislaţia unui stat membru

(24)

Prin noţiunea de „daună adusă mediului” ar trebui să se înţeleagă schimbarea negativă a unei resurse naturale, cum ar fi apa, aerul sau solul, deteriorarea unei funcţii îndeplinite de acea resursă în beneficiul unei alte resurse naturale sau al publicului, sau deteriorarea variabilităţii între organismele vii.

(25)

Cu privire la prejudiciile aduse mediului, articolul 174 din tratat, care stipulează că trebuie să existe un nivel ridicat de protecţie, conform principiului precauţiei şi principiului acţiunii preventive, principiului priorităţii acţiunilor corective la sursă şi principiului poluatorul plăteşte, justifică pe deplin folosirea principiului discriminării în favoarea persoanei care a suferit prejudiciul. Condiţiile în care o persoană care solicită despăgubiri poate să aleagă legea aplicabilă ar trebui stabilite în conformitate cu dreptul statului membru în care este sesizată instanţa.

(26)

În ceea ce priveşte încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, ar trebui menţinut principiul universal recunoscut al lex loci protectionis. În sensul prezentului regulament, noţiunea „drepturi de proprietate intelectuală” trebuie interpretată ca însemnând, de exemplu, drepturi de autor, drepturi conexe, dreptul sui generis la protecţia bazelor de date şi drepturi de proprietate industrială.

(27)

Conceptul exact de acţiune sindicală, ca de exemplu dreptul la grevă sau greva patronală, diferă de la un stat membru la altul şi este reglementat de normele interne ale fiecărui stat membru. Prin urmare, prezentul regulament stabileşte, ca principiu general, aplicabilitatea legii ţării în care se recurge la acţiunea sindicală, cu scopul de a proteja drepturile şi obligaţiile lucrătorilor şi ale angajatorilor.

(28)

Norma specială cu privire la acţiunea sindicală prevăzută la articolul 9 nu aduce atingere condiţiilor referitoare la exercitarea acestui drept în conformitate cu legea naţională şi nu aduce atingere nici statutului juridic al sindicatelor sau al organizaţiilor reprezentative ale lucrătorilor, astfel cum este prevăzut în legislaţiile statelor membre.

(29)

Ar trebui elaborate norme speciale pentru situaţiile în care prejudiciul rezultă dintr-un act care nu constituie o faptă ilicită, ca de exemplu îmbogăţirea fără justă cauză, negotiorum gestio (gestiunea de afaceri) şi culpa in contrahendo.

(30)

În sensul prezentului regulament, culpa in contrahendo este un concept autonom care nu ar trebui interpretat în mod necesar în sensul legislaţiei naţionale. Acesta ar trebui să includă nerespectarea obligaţiei de informare şi întreruperea negocierilor contractuale. Articolul 12 include numai obligaţiile necontractuale care au legătură directă cu înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract. Aceasta înseamnă prin urmare că, dacă o persoană este vătămată corporal în timpul negocierii unui contract, ar trebui să fie aplicabile dispoziţiile articolului 4 sau alte dispoziţii relevante ale prezentului regulament.

(31)

Pentru a respecta principiul autonomiei părţilor şi pentru a spori securitatea juridică, ar trebui să li se permită părţilor să aleagă legea aplicabilă unei obligaţii necontractuale. Această alegere ar trebui să fie expresă sau să reiasă cu un grad rezonabil de certitudine din circumstanţele cazului. Atunci când constată existenţa acordului, instanţa trebuie să respecte intenţiile părţilor. Părţile defavorizate ar trebui protejate prin impunerea anumitor condiţii cu privire la această alegere.

(32)

Consideraţiile de interes public justifică acordarea posibilităţii instanţelor statelor membre de a aplica, în situaţii excepţionale, anumite excepţii justificate de raţiuni de ordine publică şi de anumite dispoziţii imperative derogatorii. În special, aplicarea unei prevederi a legii desemnate de prezentul regulament, care ar avea efectul de a acorda daune-interese non-compensatorii excesive cu caracter exemplificativ sau punitiv, poate fi considerată ca fiind contrară ordinii publice a instanţei competente, în funcţie de circumstanţele cazului şi de ordinea juridică a statului membru în care este sesizată instanţa.

(33)

În conformitate cu reglementările naţionale aplicabile pentru despăgubirile acordate victimelor accidentelor rutiere, în cazul în care accidentul are loc în alt stat decât cel în care victima îşi are reşedinţa obişnuită, la cuantificarea despăgubirilor pentru vătămările corporale instanţa sesizată ar trebui să ia în considerare toate circumstanţele relevante referitoare la fiecare victimă în parte la momentul respectiv şi, în special, prejudiciul real şi costurile tratamentului medical şi de recuperare ulterior.

(34)

Pentru a se crea un echilibru acceptabil între părţi, trebuie luate în considerare în mod corespunzător normele de siguranţă şi comportament aplicabile în ţara în care s-a comis faptul cauzator de prejudicii, chiar şi în cazul în care obligaţia necontractuală este reglementată de legea altei ţări. Noţiunea „norme de siguranţă şi comportament” trebuie interpretată ca făcând referire la toate reglementările care au legătură cu siguranţa şi comportamentul, inclusiv, de exemplu, normele privind siguranţa circulaţiei în cazul unui accident rutier.

(35)

Trebuie evitată situaţia în care normele privind conflictul de legi sunt dispersate sub forma mai multor instrumente şi în care există diferenţe între aceste norme. Cu toate acestea, prezentul regulament nu exclude posibilitatea includerii în dispoziţiile dreptului comunitar a normelor care reglementează conflictul de legi privind obligaţiile necontractuale, în anumite materii.

Prezentul regulament nu trebuie să aducă atingere aplicării altor instrumente prin care se stabilesc dispoziţii menite să contribuie la funcţionarea corectă a pieţei interne, în măsura în care acestea nu pot fi aplicate în coroborare cu legea desemnată prin normele prezentului regulament. Aplicarea dispoziţiilor legii desemnate ca fiind aplicabilă în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să restrângă libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, astfel cum este reglementată de dreptul comunitar cum ar fi Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă („Directiva privind comerţul electronic”) (6).

(36)

Respectarea angajamentelor internaţionale asumate de statele membre impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere convenţiilor internaţionale la care unul sau mai multe state membre sunt părţi la momentul adoptării prezentului regulament. Pentru ca aceste norme să fie mai accesibile, Comisia ar trebui să publice lista convenţiilor relevante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe baza informaţiilor furnizate de statele membre.

(37)

Comisia va face o propunere Parlamentului European şi Consiliului cu privire la procedurile şi condiţiile în conformitate cu care statele membre vor putea negocia şi încheia, în nume propriu, acorduri cu ţări terţe, în cazuri particulare şi excepţionale, privind aspecte sectoriale, conţinând dispoziţii referitoare la legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale.

(38)

Având în vedere că obiectivul prezentului regulament nu poate fi îndeplinit în suficientă măsură de statele membre şi că, prin urmare, poate fi îndeplinit mai bine la nivel comunitar, din cauza dimensiunii şi efectelor prezentului regulament, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, aşa cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. Conform principiului proporţionalităţii enunţat în articolul menţionat anterior, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(39)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda participă la adoptarea şi aplicarea prezentului regulament.

(40)

În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu este obligată de acesta şi nu face obiectul aplicării sale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică obligaţiilor necontractuale în materie civilă şi comercială, în situaţii care implică un conflict de legi. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce priveşte răspunderea statului privind acte sau omisiuni efectuate în exercitarea autorităţii statului (acta iure imperii).

(2)   Următoarele aspecte sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

(a)

obligaţiile necontractuale rezultate din relaţiile de rudenie sau din relaţii care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte comparabile, inclusiv obligaţii de întreţinere;

(b)

obligaţiile necontractuale care decurg din regimurile matrimoniale, din regimurile patrimoniale ale relaţiilor care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte comparabile cu căsătoria, precum şi obligaţiile necontractuale care decurg din testamente şi succesiune;

(c)

obligaţiile necontractuale rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care rezultă din astfel de instrumente negociabile decurg din caracterul lor negociabil;

(d)

obligaţiile necontractuale care derivă din dreptul societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, cu privire la aspecte precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, personalitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, răspunderea personală a asociaţilor şi membrilor pentru obligaţiile societăţii comerciale sau organismului, precum şi răspunderea personală a cenzorilor faţă de o societate comercială sau faţă de membrii acesteia în efectuarea controalelor legale ale documentelor contabile;

(e)

obligaţiile necontractuale care decurg din relaţiile dintre fondatorii, membrii consiliului de administraţie şi beneficiarii unui trust creat în mod voluntar;

(f)

obligaţiile necontractuale care decurg din producerea daunelor nucleare;

(g)

obligaţiile necontractuale care decurg din atingeri aduse vieţii private şi ale drepturilor referitoare la personalitate, inclusiv calomnia.

(3)   Prezentul regulament nu se aplică în materie probatorie şi procedurală, fără a aduce atingere articolelor 21 şi 22.

(4)   În sensul prezentului regulament, prin „stat membru” se înţelege orice stat membru cu excepţia Danemarcei.

Articolul 2

Obligaţiile necontractuale

(1)   În sensul prezentului regulament, „prejudiciu” reprezintă orice consecinţă a unei fapte ilicite, a îmbogăţirii fără justă cauză, a negotiorum gestio (gestiunea de afaceri) sau a culpa in contrahendo.

(2)   Prezentul regulament se aplică de asemenea şi obligaţiilor necontractuale care pot surveni în viitor.

(3)   Orice referire în prezentul regulament la:

(a)

un fapt cauzator de prejudicii, include acele fapte în urma cărora se pot produce prejudicii; şi

(b)

prejudiciu, include prejudiciul care este probabil să se producă în viitor.

Articolul 3

Aplicarea universală

Orice lege menţionată în textul prezentului regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru.

CAPITOLUL II

FAPTELE ILICITE

Articolul 4

Norma generală

(1)   Cu excepţia dispoziţiilor contrare din cadrul prezentului regulament, legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită este legea ţării în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce ţară are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de ţara sau ţările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt.

(2)   Cu toate acestea, în cazul în care persoana a cărei răspundere este invocată şi persoana care a suferit prejudiciul îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară în momentul producerii prejudiciului, se aplică legea respectivei ţări.

(3)   În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea menţionată la alineatul (1) sau la alineatul (2), se aplică legea acelei alte ţări. O legătură vădit mai strânsă cu o altă ţară se poate întemeia, în special, pe o relaţie pre-existentă între părţi, ca de pildă un contract, care este în strânsă legătură cu respectiva faptă ilicită.

Articolul 5

Răspunderea pentru produse defectuoase

(1)   Fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (2), legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din prejudicii cauzate de un produs este:

(a)

legea ţării în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în condiţiile în care produsul a fost comercializat în ţara respectivă; sau, dacă nu este cazul,

(b)

legea ţării în care s-a achiziţionat produsul, dacă produsul a fost comercializat în ţara respectivă; sau, dacă nu este cazul,

(c)

legea ţării în care a fost cauzat prejudiciul, dacă produsul a fost comercializat în ţara respectivă.

Cu toate acestea, legea aplicabilă este legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită persoana a cărei răspundere este invocată, dacă această persoană nu putea să prevadă, în mod rezonabil, comercializarea produsului respectiv sau a unui produs de acelaşi tip în ţara a cărei legislaţie este aplicabilă în temeiul literei (a), (b) sau (c).

(2)   În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea menţionată la alineatul (1), se aplică legea celeilalte ţări. O legătură vădit mai strânsă cu o altă ţară se poate baza, în special, pe o relaţie preexistentă între părţi, ca de pildă un contract, care este în strânsă legătură cu respectiva faptă ilicită.

Articolul 6

Concurenţa neloială şi actele care îngrădesc libera concurenţă

(1)   Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-un act de concurenţă neloială este legea ţării în care sunt sau pot fi afectate relaţiile concurenţiale sau interesele colective ale consumatorilor.

(2)   Dacă un act de concurenţă neloială afectează exclusiv interesele unui anumit concurent, se aplică dispoziţiile articolului 4.

(3)

(a)

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din restrângerea concurenţei este legea ţării în care piaţa este sau poate fi afectată.

(b)

În cazul în care piaţa este sau poate fi afectată în mai multe ţări, reclamantul care solicită despăgubiri în faţa instanţei de la domiciliul pârâtului poate alege de asemenea să îşi întemeieze cererea pe legea instanţei sesizate, cu condiţia ca piaţa din respectivul stat membru să fie printre cele afectate direct şi substanţial de restrângerea concurenţei din care decurge obligaţia necontractuală pe care se întemeiază cererea; în cazul în care reclamantul cheamă în justiţie în faţa acelei instanţe mai mulţi pârâţi, în conformitate cu normele aplicabile privind competenţa, reclamantul îşi poate întemeia cererea numai pe legea respectivei instanţe dacă restrângerea concurenţei pe care se întemeiază acţiunea împotriva fiecăruia dintre pârâţi afectează de asemenea în mod direct şi substanţial piaţa statului membru al instanţei respective.

(4)   Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu prezentul articol printr-un acord încheiat în temeiul articolului 14.

Articolul 7

Daune aduse mediului

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din prejudicii aduse mediului sau din prejudicii suferite de persoane sau bunuri, ca urmare a unor prejudicii aduse mediului, este legea stabilită în conformitate cu articolul 4 alineatul (1), cu excepţia cazurilor în care persoana care pretinde despăgubiri pentru aceste prejudicii doreşte să-şi întemeieze acţiunea pe legea ţării în care a avut loc faptul cauzator de prejudiciu.

Articolul 8

Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală

(1)   Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept de proprietate intelectuală este legea ţării pentru care se solicită protecţie.

(2)   În cazul obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept de proprietate intelectuală unitar la nivel comunitar, legea aplicabilă este legea ţării în care s-a produs încălcarea, în orice materie care nu este reglementată de instrumentul comunitar relevant.

(3)   Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu prezentul articol printr-un acord încheiat în temeiul articolului 14.

Articolul 9

Acţiunile sindicale

Fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (2), legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale ce decurg din răspunderea unei persoane în calitatea sa de lucrător sau angajator, sau din răspunderea organizaţiilor care reprezintă interesele profesionale ale acestora, pentru prejudicii cauzate printr-o acţiune sindicală, în curs de desfăşurare sau terminată, este legea ţării în care va fi sau a fost întreprinsă acţiunea respectivă.

CAPITOLUL III

ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ, NEGOTIORUM GESTIO ŞI CULPA IN CONTRAHENDO

Articolul 10

Îmbogăţirea fără justă cauză

(1)   Dacă o obligaţie necontractuală care decurge din îmbogăţirea fără justă cauză, inclusiv plata nedatorată, se referă la un raport existent între părţi, precum cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strâns legat de respectiva îmbogăţire fără justă cauză, acesta este reglementat de legea care reglementează raportul vizat.

(2)   Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alineatului (1) iar părţile îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară în momentul producerii faptului cauzator al îmbogăţirii fără justă cauză, se aplică legea respectivei ţări.

(3)   Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alineatului (1) sau (2), legea aplicabilă este legea ţării în care s-a produs îmbogăţirea fără justă cauză.

(4)   În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală rezultată din îmbogăţirea fără justă cauză are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea menţionată în alineatele (1), (2) şi (3), se aplică legea acelei alte ţări.

Articolul 11

Negotiorum gestio

(1)   Dacă o obligaţie necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri se referă la un raport existent între părţi, cum ar fi cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strâns legat de respectiva obligaţie necontractuală, obligaţia necontractuală este reglementată de legea care reglementează raportul în cauză.

(2)   Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alineatului (1), iar părţile îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară în momentul producerii actului sau faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivei ţări.

(3)   Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alineatului (1) sau (2), legea aplicabilă este legea ţării în care are loc gestiunea de afaceri.

(4)   În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea menţionată în alineatele (1), (2) şi (3), se aplică legea acelei alte ţări.

Articolul 12

Culpa in contrahendo

(1)   Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat sau nu, este legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost aplicabilă contractului dacă acesta ar fi fost încheiat.

(2)   Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alineatului (1), atunci legea aplicabilă este:

(a)

legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce ţară are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de ţara sau ţările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt; sau

(b)

în cazul în care părţile îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară în momentul producerii faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivei ţări; sau

(c)

în cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală rezultată din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea prevăzută la literele (a) şi (b), se aplică legea acelei alte ţări.

Articolul 13

Aplicabilitatea articolului 8

În sensul prezentului capitol, articolul 8 se aplică obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept de proprietate intelectuală.

CAPITOLUL IV

LIBERTATEA DE ALEGERE

Articolul 14

Libertatea de alegere

(1)   Părţile au posibilitatea de a alege, de comun acord, legea care să reglementeze obligaţiile necontractuale născute între ele:

(a)

printr-un acord încheiat ulterior producerii faptului cauzator de prejudicii;

sau

(b)

în cazul în care toate părţile implicate desfăşoară o activitate comercială, alegerea poate avea loc, de asemenea, printr-un acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de prejudicii.

Alegerea făcută trebuie să fie explicită sau să reiasă cu un grad rezonabil de certitudine din circumstanţele referitoare la caz şi nu poate aduce atingere drepturilor terţilor.

(2)   În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în altă ţară decât aceea a cărei lege a fost aleasă, alegerea făcută de părţi nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor imperative ale legii acelei alte ţări, de la care nu se poate deroga prin acord.

(3)   În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în unul sau mai multe state membre, alegerea de către părţi a unei legi aplicabile, alta decât cea a unui stat membru, nu poate aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative ale dreptului comunitar de la care nu se poate deroga prin acord, astfel cum au fost puse în aplicare în statul membru al instanţei competente.

CAPITOLUL V

DISPOZIŢII COMUNE

Articolul 15

Domeniul legii aplicabile

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale în temeiul prezentului regulament reglementează în special:

(a)

temeiul şi întinderea răspunderii, inclusiv identificarea persoanelor care pot răspunde delictual pentru faptele lor;

(b)

motivele de exonerare de răspundere, de limitare şi de partajare a răspunderii;

(c)

existenţa, natura şi evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor solicitate;

(d)

în limitele competenţei conferite instanţei prin codul său de procedură, măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanţă pentru a preveni sau înceta vătămarea sau prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri;

(e)

posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de a invoca prejudiciul sau a pretinde despăgubiri, inclusiv prin succesiune;

(f)

persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale;

(g)

răspunderea pentru fapta altuia;

(h)

modalităţi de stingere a obligaţiilor şi normele care reglementează prescripţia şi decăderea, inclusiv regulile cu privire la începerea, întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripţie şi decădere.

Articolul 16

Dispoziţii imperative derogatorii

Nicio dispoziţie din prezentul regulament nu restrânge aplicarea normelor imperative din legea instanţei competente, indiferent de legea aplicabilă celorlalte obligaţii necontractuale.

Articolul 17

Normele de siguranţă şi comportament

În evaluarea comportamentului unei persoane a cărei răspundere este invocată, se ţine cont, în fapt şi în mod corespunzător, de normele de siguranţă şi comportament în vigoare în locul şi în momentul producerii faptului care angajează răspunderea persoanei respective.

Articolul 18

Acţiunile directe împotriva asiguratorului persoanei responsabile

Persoana care a suferit un prejudiciu poate introduce o acţiune direct împotriva asiguratorului persoanei răspunzătoare pentru acordarea despăgubirilor, dacă această posibilitate este prevăzută în legea aplicabilă obligaţiei necontractuale sau în legea aplicabilă contractului de asigurare.

Articolul 19

Subrogarea

În cazul în care o persoană („creditorul”) are o creanţă faţă de altă persoană („debitorul”), iar un terţ are obligaţia de a-l despăgubi pe creditor sau l-a despăgubit în fapt pe creditor, ducând la stingerea obligaţiei respective, legea care reglementează obligaţia terţului de a-l despăgubi pe creditor determină dacă şi în ce măsură terţul are dreptul de a-şi exercita, faţă de debitor, drepturile pe care creditorul le avea faţă de debitor, în temeiul legii aplicabile raportului dintre debitor şi creditor.

Articolul 20

Răspunderea multiplă

În cazul în care un creditor are creanţe faţă de mai mulţi debitori care răspund în comun pentru aceeaşi obligaţie, iar unul dintre debitori l-a despăgubit deja, în tot sau în parte, pe creditorul respectiv, dreptul acelui debitor de a solicita despăgubiri din partea celorlalţi debitori este reglementat de legea aplicabilă obligaţiei necontractuale a acelui debitor faţă de creditor.

Articolul 21

Validitatea formală

Un act unilateral privind o obligaţie necontractuală, destinat să producă efecte juridice, este considerat a fi formal valid dacă satisface cerinţele de formă impuse de legea care reglementează obligaţia necontractuală în cauză sau de legea din ţara în care este efectuat actul respectiv.

Articolul 22

Sarcina probei

(1)   Legea care reglementează o obligaţie necontractuală în temeiul prezentului regulament se aplică în măsura în care cuprinde, în materie de obligaţii necontractuale, norme care instituie unele prezumţii legale sau care stabilesc sarcina probei.

(2)   Actele destinate să producă efecte juridice pot fi dovedite prin orice mijloc de probă recunoscut de legea instanţei competente sau de către oricare dintre legile menţionate la articolul 21 conform cărora actul respectiv este formal valid, cu condiţia ca acest mijloc de probă să poată fi administrat în faţa instanţei competente.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII DIVERSE

Articolul 23

Reşedinţa obişnuită

(1)   În înţelesul prezentului regulament, reşedinţa obişnuită a societăţilor comerciale sau a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, se stabileşte la sediul lor administrativ central.

În cazul în care faptul cauzator de prejudicii sau prejudiciul însuşi are loc în cadrul activităţii unei sucursale, agenţii sau a oricărei alte unităţi, locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză este considerat locul reşedinţei obişnuite.

(2)   În sensul prezentului regulament, reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice pentru activitatea sa în timpul programului de lucru este locul principal unde aceasta îşi desfăşoară activitatea profesională.

Articolul 24

Excluderea trimiterii

Aplicarea legii oricărei ţări menţionate în prezentul regulament înseamnă aplicarea normelor de drept în vigoare în ţara respectivă, cu excepţia normelor sale de drept internaţional privat.

Articolul 25

Statele cu mai multe sisteme juridice

(1)   În cazul în care un stat cuprinde mai multe unităţi teritoriale, fiecare având propriile sale norme de drept în materie de obligaţii necontractuale, fiecare unitate teritorială se consideră ca fiind o ţară în scopul identificării legii aplicabile în temeiul prezentului regulament.

(2)   Un stat membru în care diferitele unităţi teritoriale au propriile lor norme de drept privind obligaţiile necontractuale nu este obligat să aplice dispoziţiile prezentului regulament pentru conflictele de legi care apar exclusiv între aceste unităţi.

Articolul 26

Ordinea publică a instanţei competente

Aplicarea unei dispoziţii din legea oricărei ţări menţionate în prezentul regulament poate fi refuzată numai dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a instanţei competente.

Articolul 27

Raporturile cu alte dispoziţii de drept comunitar

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor dreptului comunitar care reglementează, în domenii specifice, conflictul de legi privind obligaţiile necontractuale.

Articolul 28

Raporturile cu convenţiile internaţionale existente

(1)   Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării convenţiilor internaţionale la care unul sau mai multe state membre sunt părţi la momentul adoptării prezentului regulament şi care reglementează conflictul de legi privind obligaţiile necontractuale.

(2)   Cu toate acestea, între statele membre, prezentul regulament prevalează faţă de convenţiile încheiate exclusiv între două sau mai multe state membre în măsura în care aceste convenţii privesc domeniul de reglementare al prezentului regulament.

CAPITOLUL VII

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 29

Lista convenţiilor

(1)   Până la 11 iulie 2008, statele membre informează Comisia cu privire la convenţiile menţionate în articolul 28 alineatul (1). După această dată, statele membre informează Comisia cu privire la orice denunţări ale unor astfel de convenţii.

(2)   Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în termen de şase luni de la primirea acestora:

(i)

lista convenţiilor menţionate la alineatul (1);

(ii)

denunţările menţionate la alineatul (1).

Articolul 30

Clauza de revizuire

(1)   Până cel târziu la 20 august 2011, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament. După caz, raportul este însoţit de propuneri în vederea adaptării prezentului regulament. Raportul include:

(i)

o analiză a efectelor modului în care este tratat dreptul străin în diferite jurisdicţii şi a măsurii în care instanţele statelor membre aplică în practică dreptul străin în temeiul prezentului regulament;

(ii)

o analiză a efectelor articolului 28 al prezentului regulament cu privire la Convenţia de la Haga din 4 mai 1971 privind legea aplicabilă accidentelor rutiere.

(2)   Până cel târziu la 31 decembrie 2008, Comisia va prezenta Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European o analiză a situaţiei în domeniul legii aplicabile obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcări ale vieţii private şi ale drepturilor referitoare la personalitate, ţinând cont de normele privind libertatea presei şi libertatea de exprimare în mass-media, precum şi de aspectele de conflict de legi legate de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (7).

Articolul 31

Aplicarea în timp

Prezentul regulament se aplică faptelor cauzatoare de prejudicii care au loc ulterior intrării sale în vigoare.

Articolul 32

Data intrării în vigoare

Prezentul regulament se aplică începând cu 11 ianuarie 2009, cu excepţia articolului 29, care se aplică începând cu 11 iulie 2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

Adoptat la Strasbourg, 11 iulie 2007.

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Preşedintele

M. LOBO ANTUNES


(1)  JO C 241, 28.9.2004, p. 1.

(2)  Avizul Parlamentului European din 6 iulie 2005 (JO C 157 E, 6.7.2006, p. 371), Poziţia comună a Consiliului din 25 septembrie 2006 (JO C 289 E, 28.11.2006, p. 68) şi Poziţia Parlamentului European din 18 ianuarie 2007 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 10 iulie 2007 şi Decizia Consiliului din 28 iunie 2007.

(3)  JO C 12, 15.1.2001, p. 1.

(4)  JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

(5)  JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(6)  JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(7)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.


Declaraţia Comisiei cu privire la clauza de reexaminare (articolul 30)

Comisia, la invitaţia Parlamentului European şi a Consiliului şi în temeiul articolului 30 din Regulamentul „Roma II” va prezenta, cel târziu în decembrie 2008, un studiu cu privire la situaţia din domeniul legii aplicabile obligaţiilor necontractuale rezultate din atingerile aduse vieţii private şi drepturilor personalităţii. Comisia va ţine cont de toate aspectele situaţiei şi va lua măsurile corespunzătoare în caz de necesitate.


Top