11/Volumul 38

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

214

L 033/8

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

La 6 februarie 2004, Irlanda și Regatul Unit au informat Comisia că evoluția importurilor de somon de crescătorie pare să facă necesară adoptarea unor măsuri de salvgardare în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 3285/94 și (CE) nr. 519/94. Acestea i-au prezentat informații cu privire la elemente de probă disponibile, determinate în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 3285/94 și al articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 519/94, și au solicitat Comisiei să adopte măsuri de salvgardare în temeiul respectivelor instrumente.

(2)

Irlanda și Regatul Unit au furnizat probe care atestau creșterea rapidă a importurilor de somon de crescătorie în Comunitatea Europeană, atât în termeni absoluți, cât și în raport cu producția și cu consumul în cadrul Comunității.

(3)

Acestea au susținut că respectiva creștere a volumului importurilor de somon atlantic de crescătorie a avut, inter alia, o incidență negativă asupra prețurilor produselor similare sau direct concurente din Comunitate, precum și asupra cotei de piață deținute de producătorii comunitari, cauzând un prejudiciu acestora din urmă.

(4)

Irlanda și Regatul Unit au declarat, de asemenea, că, având în vedere informațiile comunicate de producătorii comunitari, orice întârziere în adoptarea măsurilor de salvgardare de către Comunitatea Europeană ar determina un prejudiciu greu de reparat și că, prin urmare, este necesar să se adopte astfel de măsuri de urgență.

(5)

Comisia a informat toate statele membre despre situație și le-a consultat cu privire la condițiile și modalitățile de import, cu privire la evoluția importurilor și elementele de probă privind prejudiciul grav, precum și cu privire la diferitele aspecte ale situației economice și comerciale privind produsul comunitar în cauză.

(6)

La 6 martie 2004, Comisia a deschis o anchetă cu privire la prejudiciul sau la amenințarea cu un prejudiciu grav suferit de producătorii comunitari ai produsului similar sau direct concurent cu produsul importat, definit ca somon de crescătorie, file sau nu, proaspăt, refrigerat sau congelat (denumit în continuare „produs în cauză”) (5), după cum este explicat în continuare. Perioada de anchetă (PA) corespunde anului 2003, în timp ce perioada examinată în cadrul anchetei se întinde de la începutul anului 2000 până la sfârșitul anului 2003.

(7)

Comisia a informat oficial producătorii-exportatori și importatorii cunoscuți ca fiind în cauză, asociațiile reprezentative ale acestora, precum și reprezentanții țărilor exportatoare și producătorii comunitari cu privire la deschiderea anchetei. Comisia a trimis un chestionar tuturor părților menționate, asociațiilor reprezentative ale crescătorilor de somoni din Comunitate, precum și părților care s-au făcut cunoscute în termenele stabilite în avizul de deschidere. În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 519/94 al Consiliului și cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 3285/94 al Consiliului, Comisia a oferit, de asemenea, părților direct interesate posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere în scris și de a solicita o audiere.

(8)

Comisia a instituit măsuri de salvgardare provizorii la 13 august 2004. Aceste măsuri au fost înaintate Consiliului, în conformitate cu articolul 15 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 519/94 și cu articolul 16 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 3285/94 al Consiliului și au expirat la 6 decembrie 2004.

(9)

După publicarea măsurilor provizorii, Comisia și-a continuat ancheta pentru a formula concluzii definitive. Anumite guverne, anumiți producători-exportatori și asociațiile reprezentative ale acestora, precum și producătorii, furnizorii, operatorii și importatorii comunitari și asociațiile reprezentative ale acestora au formulat observații în scris. Observațiile prezentate oral și în scris de către părți au fost analizate în scopul stabilirii concluziilor definitive. S-au cercetat și verificat toate informațiile considerate necesare în scopul unei hotărâri definitive. Au fost efectuate vizite de verificare la sediile a opt producători comunitari.

(10)

Toate părțile care au cooperat au fost informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora s-a intenționat adoptarea unor măsuri de salvgardare definitive, precum și cu privire la forma acestora din urmă. Părțile respective au avut posibilitatea să formuleze observații care au fost analizate și, după caz, luate în considerare în constatările definitive.

(11)

Produsul cu privire la care a fost informată Comisia că evoluția importurilor pare să facă necesare măsuri de salvgardare este somonul atlantic de crescătorie, file sau nu, proaspăt, refrigerat sau congelat.

(12)

Cu toate acestea, se consideră că produsul în cauză ar trebui să cuprindă toți somonii de crescătorie. Restrângerea acestuia la somonul atlantic de crescătorie ar echivala cu o definire prea îngustă. Ținând seama de caracteristicile fizice ale diferitelor specii de somon (mărime, formă, gust etc.), de procesul de producție și de substituibilitatea, pentru consumator, a tuturor tipurilor de somon de crescătorie, se consideră că toți somonii de crescătorie constituie unul și același produs. De asemenea, deși somonul de crescătorie se comercializează sub diferite forme (pește întreg eviscerat, cu sau fără cap, sau file), toate au aceeași utilizare finală și pot, în consecință, să se substituie cu ușurință una alteia.

(13)

Anumite părți au susținut că somonul congelat este un produs diferit de somonul proaspăt și că nu trebuie inclus în definiția produsului în cauză. O parte a subliniat că nu aparține aceleiași poziții tarifare și a susținut că este destinat industriei de prelucrare alimentară și de afumare, unde este preferat, în timp ce consumatorii preferă somonul proaspăt. O altă parte a susținut că nu se pretează afumării. S-a afirmat, de asemenea, că operatorii au nevoie de infrastructuri diferite pentru somonul proaspăt față de cel congelat. De asemenea, s-a afirmat că piața somonului proaspăt ar fi total diferită de cea a somonului congelat, după cum o atestă absența corelării dintre prețurile acestora, dându-se ca exemplu profilurile specifice ale comercianților cu amănuntul, ale operatorilor și ale consumatorilor care au nevoie de o anumită formă de somon. O parte a declarat că prezentările obișnuite ale somonului congelat (pește întreg, file etc.) erau diferite de cele ale somonului proaspăt.

(14)

Cu toate acestea, s-a constatat că respectivele afirmații nu sunt fondate. Diferențele de clasificare tarifară nu constituie decât unul dintre factorii de luat în considerare și nu este hotărâtor în sine. Operatorii utilizează atât somon de crescătorie proaspăt, cât și congelat. Atât formele proaspete, cât și cele congelate se vând în mod obișnuit cu amănuntul, în general în aceleași puncte de desfacere (cu toate că unele nu vând decât somon proaspăt sau somon congelat), chiar dacă se confirmă o ușoară diferență de preț. Atât somonul proaspăt, cât și cel congelat sunt disponibili sub diferite prezentări și se consumă direct de către consumatori. Este un fapt constatat că anumiți consumatori preferă să cumpere produsul proaspăt/refrigerat, în timp ce alții îl preferă congelat și că anumite forme de somon sunt percepute ca fiind de mai bună calitate decât altele, dar respectivele preferințe și diferențe de percepție sunt nesemnificative. Cele două forme de somon sunt destinate aceleiași utilizări finale și sunt în concurență pe aceeași piață.

(15)

O parte a susținut că nu există nici o elasticitate încrucișată a cererii între somonul proaspăt și somonul congelat, făcând trimitere, în sprijinul acestei idei, la concluziile menționate în Regulamentul (CE) nr. 930/2003 al Consiliului. Cu toate acestea, respectivul regulament recunoștea existența unei concurențe între respectivele două produse manifestată prin prețuri.

(16)

Este necesar, prin urmare, să se respingă argumentul conform căruia somonul congelat ar fi un produs diferit de somonul proaspăt.

(17)

În consecință, se consideră că somonul de crescătorie (altul decât sălbatic) proaspăt, refrigerat sau congelat, sub diferitele forme de prezentare descrise, constituie unul și același produs. Acesta este încadrat la codurile NC ex 0302 12 00, ex 0303 11 00, ex 0303 19 00, ex 0303 22 00, ex 0304 10 13 și ex 0304 20 13.

(18)

S-a realizat o analiză pentru a se stabili dacă produsul obținut de producătorii comunitari – respectiv somonul de crescătorie (denumit în continuare „produs similar”) este similar sau direct concurent cu produsul în cauză importat.

(19)

Pentru a se ajunge la o concluzie, s-au avut în vedere, în special, următoarele constatări:

(20)

În consecință, se concluzionează că produsul importat și produsul comunitar sunt produse similare sau direct concurente.

(21)

S-a realizat o analiză pe baza datelor din perioada 2000-2003 privind, în principal, importurile cele mai recente pentru care existau date fiabile, pentru a se stabili dacă produsul în cauză se importa în Comunitate în cantități atât de crescute (în termeni absoluți sau în raport cu producția comunitară totală) și/sau în astfel de condiții sau modalități încât să producă sau să riște să producă un prejudiciu grav producătorilor comunitari. O parte a afirmat că creșterea importurilor rezultă din includerea importurilor de somon sălbatic în datele de import. Cu toate acestea, ancheta a arătat că, deși datele Eurostat nu diferențiază între somonul sălbatic și somonul de crescătorie, datele disponibile (statistici de export ale Statelor Unite și ale Canadei) indică faptul că, de fapt, importurile de somon sălbatic în Comunitate au scăzut din 2001. Ca urmare, includerea importurilor de toate tipurile de somon în datele Eurostat nu explică creșterea importurilor ilustrate de respectivele date. O parte a susținut, de asemenea, că anul 2000 nu este potrivit ca an de referință pentru analiza efectuată, pentru că prețurile somonului au fost neobișnuit de ridicate în respectivul an. Cu toate acestea, analiza se concentrează asupra evoluțiilor principale din cea mai recentă perioadă, iar utilizarea unui alt an, 1999 sau 2001, ca an de referință nu ar modifica concluziile acesteia.

(22)

În consecință, concluziile definitive prezentate în continuare se bazează pe datele din anul 2000 până în anul 2003.

(23)

Importurile au crescut de la 372 789 tone în 2000 la 455 948 tone în 2003, ceea ce corespunde unei creșteri de 22 %. Între 2002 și 2003, creșterea acestora a fost de 15 %.

(24)

În raport cu producția comunitară, acestea au scăzut de la 254 % în 2000 la 235 % în 2001, dar acestea au crescut din nou de atunci și s-au stabilit la 239 % în 2003. Chiar dacă aceasta reprezintă o diminuare în raport cu anul 2000, s-a observat că, după o cădere în 2001, importurile au crescut în raport cu producția în fiecare an de atunci. Mai mult, s-a reamintit că în 2003 importurile au crescut cu 15 % în mod absolut, ceea ce reprezintă ritm de creștere mai ridicat decât în anii precedenți.

(25)

Datele trimestriale pentru anii 2002 și 2003 arată că, pentru același trimestru, importurile din anul 2003 au fost superioare celor din anul 2002 și că creșterile cele mai marcate (până la 20,8 %) s-au produs în cursul celui de-al doilea semestru al anului 2003.

(26)

Pe baza datelor privind importurile realizate în perioada cuprinsă între 2000 și 2003, se concluzionează că importurile au cunoscut o creștere recentă, bruscă și importantă, atât în termeni absoluți, cât și în raport cu producția.

(27)

Condițiile în care s-au efectuat importurile au fost examinate prin referire la datele Eurostat. Chiar dacă respectivele date privesc o cantitate mică de somon sălbatic, se consideră aceasta nu are un efect considerabil asupra prețurilor.

(28)

În această privință, este necesar să se noteze că între septembrie 1997 și mai 2003 o parte substanțială din importurile de somon de crescătorie din Norvegia (care deține aproximativ 55 % din piața comunitară) era supusă unor angajamente privind prețurile în cadrul măsurilor antidumping și antisubvenție atunci în vigoare. În cursul anului 2002, încălcarea respectivelor angajamente privind prețurile de către anumiți producători-exportatori norvegieni a început să compromită eficiența respectivei măsuri și a determinat scăderi de preț. Prin urmare, s-a propus, în decembrie 2002, să se abroge măsurile antidumping și antisubvenție aplicate importurilor din Norvegia, ceea ce s-a realizat în mai 2003. În 2002 și în cursul primului semestru al anului 2003, prețurile de import au înregistrat o scădere, datorată parțial încălcării sau retragerii voluntare a angajamentelor privind prețurile, de către anumiți exportatori norvegieni.

(29)

Prețurile importurilor au scăzut cu 28,5 % între 2000 și 2003. Se consideră că respectiva scădere nu corespunde unei fluctuații normale a prețurilor pe piață, din cauza amplorii sale în termeni absoluți și pentru că producătorii-exportatori nu realizau profituri excepționale în 2000 și pentru că între 2000 și 2003 costul de producție nu a scăzut considerabil.

(30)

Datele trimestriale permit o mai bună vizualizare a evoluției recente a prețurilor. După ce au rămas relativ stabile în 2002 (cuprinse între 2,83 și 2,93 euro), prețurile importurilor au scăzut de la 2,87 euro în primul trimestru al anului 2003 la 2,24 euro în cel de-al treilea trimestru, înainte de a se redresa parțial în al patrulea trimestru (2,48 euro).

(31)

Datele Eurostat pentru primul semestru al anului 2004 indică faptul că prețurile au început prin a crește, fără a atinge, cu toate acestea, media pe 2003, înainte de a prezenta o tendință de scădere. Din cele mai recente date disponibile reiese că prețurile continuă să scadă și sunt foarte scăzute. Previziunile de creșteri ale prețurilor estimate de unii nu sunt susținute și nivelul extrem de scăzut al prețurilor actuale este confirmat de către sursele industriale ale țărilor exportatoare.

(32)

Cota de piață a importurilor a scăzut mai întâi, de la 73,5 % în 2000 la 71,9 % în 2001, apoi aceasta s-a stabilizat în jurul respectivului nivel în 2002 (72 %). În 2003, aceasta a crescut de la 72 la 73,9 %, respectiv o creștere de 1,9 puncte procentuale, pentru a atinge nivelul său cel mai ridicat din perioada luată în considerare.

(33)

Practic, întreaga producție comunitară a produsului în cauză este concentrată în Scoția și în Irlanda, cu toate că există, de asemenea, doi producători în Franța și cel puțin unul în Letonia.

(34)

În 2003, producția comunitară totală a produsului în cauză s-a ridicat la 190 903 de tone, din care 85 231 (45 %) obținute de producătorii care au cooperat deplin în stadiul provizoriu al anchetei. Prin urmare, aceștia reprezintă o proporție majoră a producției comunitare totale, în sensul articolului 5 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 3285/94 și al articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 519/94. În consecință, se consideră că aceștia sunt producătorii comunitari.

(35)

Spre sfârșitul anului 2002, producătorii norvegieni estimau o producție totală de somon de aproximativ 446 000 de tone pentru anul 2003. În februarie 2003, Kontali Analyse (furnizor de informații privind industria pescuitului) anunța o producție de 475 000 de tone, respectiv cu 30 000 de tone mai mult decât în anul precedent, dar se prevedea că cea mare parte a respectivei creșteri ar fi destinată piețelor emergente (Rusia, Polonia) și Extremului Orient (Japonia, Hong Kong, Taiwan și China). Creșterea în Extremul Orient era negativă din 2000, dar Norvegia se baza pe deschiderea pieței chineze pentru a inversa respectiva tendință.

(36)

În 2003, producția norvegiană a atins, de fapt, 509 000 de tone, respectiv cu aproape 63 000 de tone mai mult decât ceea ce prevăzuse Guvernul norvegian, iar recolta a depășit cu 6 % previziunile Kontali. Producția a înregistrat, de asemenea, o creștere de 64 000 de tone (14 %) în raport cu anul precedent (2002). Totodată, departe de a se inversa, tendința în scădere a vânzărilor în Extremul Orient s-a accentuat de fapt (– 6,0 %). Pe de altă parte, și creșterea piețelor emergente a cunoscut o încetinire, de la 47 la 32 % în Rusia și de la 50 la 30 % în țările europene din afara Comunității. De fapt, consumul mondial global nu a crescut decât cu 6 %, în condițiile în care aceasta atingea 9 % în 2002 și 14 % în 2001. Nu se prevăzuse respectiva eroare în previziunile de producție și în evoluția consumului mondial.

(37)

În consecință, Norvegia a întâmpinat o problemă gravă de supraproducție, pe care se pare că a recunoscut-o. De fapt, în august 2003, în încercarea de a retrage de pe piață produsele în exces, anumiți producători norvegieni au intenționat congelarea a 30 000 de tone de somon de crescătorie. Cu toate acestea, respectiva idee a fost abandonată ulterior, iar piața a rămas excedentară.

(38)

Pe de altă parte, în decembrie 2002, Comisia își anunțase intenția de a abroga măsurile antidumping și antisubvenție aplicate importurilor provenind din Norvegia, ceea ce s-a realizat în mai 2003. Respectivele măsuri luau, în mare măsură, forma prețurilor minime de import, ceea ce garanta, de fapt, un preț de vânzare minim pentru producătorii-exportatori. Atunci când s-a anunțat propunerea de retragere a măsurilor, numeroși producători-exportatori norvegieni și-au retras în mod voluntar angajamentul sau au încetat, pur și simplu, să îl mai respecte. În ansamblul lor, producătorii norvegieni de somon sunt extrem de îndatorați față de băncile norvegiene. Datorită scăderii prețurilor și absenței prețurilor minime de import, acestea au început să ia măsuri pentru a își reduce riscurile de credit, cerând rambursarea împrumuturilor. S-a creat astfel un cerc vicios, care a condus la o creștere a producției, la o presiune sporită asupra prețurilor și la o presiune să se exporte mai mult. Cu toate că s-ar fi putut prevedea o ajustare temporară și limitată a prețurilor de import în urma abrogării măsurilor aplicate Norvegiei, amploarea scăderii prețurilor (accentuată de problema supraproducției) și cercul vicios instaurat de reacția sistemului bancar descrisă mai sus nu puteau fi prevăzute.

(39)

În cursul anului 2003, valoarea coroanei norvegiene a scăzut cu 13 % în raport cu euro, cu 12 % în raport cu coroana daneză și cu 14 % în raport cu coroana suedeză. Cu toate că sunt de prevăzut fluctuațiile monetare, acestea au fost relativ importante și durabile și au ieșit din limitele unei fluctuații normale. Deși euro s-a apreciat, de asemenea, în raport cu lira sterlină, aceasta nu a scăzut decât cu 6 %, ceea ce a accentuat diferența de preț, în zona euro, dintre somonul de crescătorie obținut în Regatul Unit (mai scump) și importurile norvegiene, în raport cu situația de la începutul aceluiași an. Principalii importatori de somon de crescătorie norvegian în Comunitate sunt Danemarca, Suedia, Germania și Polonia. Cu toate acestea, cea mai mare parte a respectivelor importuri se transportă direct spre țările zonei euro, precum Franța și Spania. Pe de altă parte, mai mult de jumătate din somonul de crescătorie importat în Danemarca și practic tot somonul importat în Polonia și în celelalte noi state membre este revândut în zona euro după procesare. În consecință, deprecierea coroanei norvegiene față de euro a avut un impact nu numai asupra importurilor directe din Norvegia în zona euro, dar și asupra importurilor în țări precum Danemarca și Polonia care procesează somonul de crescătorie pentru a-l revinde în zona euro. Respectivele fluctuații monetare au făcut ca ansamblul pieței Comunității Europene să devină mai atractiv pentru producătorii-exportatori norvegieni, protejându-i, într-o anumită măsură, de efectul unei scăderi a prețurilor acestora în euro și în coroane și permițându-le să își mențină nivelul veniturilor din export în moneda lor națională. Cu toate acestea, prețurile unitare au scăzut, chiar și în coroane norvegiene. Simultan, respectivele mișcări monetare au făcut ca somonul importat să fie mai ieftin în Comunitatea Europeană și mai atrăgător pentru importatori și utilizatori precum industria de prelucrare. În consecință, o mare parte a supraproducției norvegiene a fost exportată în Comunitatea Europeană.

(40)

O parte a declarat că o supraproducție în străinătate nu se manifestă neapărat printr-o creștere a importurilor în Comunitate. Deși acest lucru este adevărat în termeni absoluți, ancheta arată că, în speță, supraproducția a determinat într-adevăr o creștere a importurilor în Comunitate.

(41)

S-a afirmat, de asemenea, că abrogarea măsurilor de protecție comercială și fluctuațiile cursului de schimb sunt previzibile. Cu toate acestea, conjugarea abrogării măsurilor cu fluctuațiile monetare relativ importante și durabile a avut un efect profund, iar acesta nu era previzibil.

(42)

În consecință, se concluzionează că evoluția neprevăzută a situațiilor aflate la originea creșterii importurilor rezultă dintr-o supraproducție masivă în Norvegia (în ciuda unor previziuni mai mici), la care se adaugă faptul că industria norvegiană nu a reușit să-și crească exporturile spre alte piețe decât Comunitatea, după cum anticipase, amploarea neașteptată a efectelor abrogării măsurilor de protecție comercială aplicate Norvegiei și reacția sistemului bancar norvegian descrisă mai sus, conjugată cu o creștere a valorii euro care a făcut din piața comunitară o destinație excepțional de atrăgătoare pentru exporturile norvegiene.

(43)

Pentru a stabili dacă producătorii comunitari ai produsului similar au suferit un prejudiciu grav, s-a procedat la o evaluare a tuturor factorilor relevanți, obiectivi și cuantificabili care influențează situația acestora. În special, pentru produsul în cauză, s-au examinat evoluția datelor globale comunitare privind consumul, capacitățile de producție, producția, utilizarea capacităților, ocuparea forței de muncă, productivitatea, vânzările globale și cota de piață. Respectivele date se bazează pe statisticile culese de Regatul Unit și Irlanda pe baza studiilor realizate în cadrul industriei. Datele proprii societăților se bazează, în ceea ce le privește, pe informații furnizate de către producătorii comunitari cu privire la fluxul de trezorerie, randamentul capitalului angajat, stocurile, prețurile, subcotarea și rentabilitatea pentru anii 2000-2003.

(44)

Înainte de toate, este necesar să se semnaleze că, în industria comunitară a somonului de crescătorie, precum și în alte sectoare, ciclul de producție este lung și relativ puțin influențabil și, o dată recoltat, somonul trebuie vândut imediat, deoarece nu poate fi depozitat decât câteva zile în cazul în care nu se congelează. Congelarea este scumpă și, în orice caz, capacitățile comunitare de congelare sunt limitate. În consecință, nivelul de producție trebuie planificat cu cel puțin doi ani înainte și nu poate fi ulterior modificat decât în mică măsură. Din acest motiv, o ofertă excedentară are un efect întârziat asupra producției, dar are consecințe imediate și grave pentru prețuri.

(45)

Cifra consumului comunitar al produsului în cauză s-a obținut prin adunarea producției ansamblului producătorilor comunitari și a totalului importurilor produsului în cauză în Comunitate, după cum reiese din statisticile Eurostat, și scăzând exporturile comunitare din rezultatul obținut.

(46)

Între 2000 și 2003, consumul comunitar a crescut cu 21,7 % de la 507 705 la 618 038 tone.

(47)

Este necesar să se semnaleze că nivelul de elasticitate al prețului somonului este relativ ridicat, iar creșterea mult mai accentuată a consumului în 2003 se poate explica, cel puțin parțial, prin scăderea prețurilor cu ridicata.

(48)

În Comunitatea Europeană se limitează producția de somon de crescătorie prin licențele acordate de autoritățile publice, care prevăd cantitatea maximă de pești vii care poate fi deținută într-un loc la un moment dat. Capacitățile de producție corespund cantității totale de pește pentru care s-au acordat licențele, și nu capacității fizice de deținere ale bazinelor exploatate de către producătorii comunitari. Cheltuielile legate de solicitarea și păstrarea licențelor sunt relativ scăzute. Din acest motiv, și costul menținerii capacităților excedentare este scăzut.

(49)

Ancheta a arătat că, după ce au rămas stabile între 2000 și 2002, capacitățile de producție teoretice au crescut cu 2,2 % între 2002 și 2003.

(50)

Utilizarea acestor capacități (cantitatea de pești efectiv crescuți în raport cu cantitatea maximă autorizată) a crescut de la 43 % în 2000 la 48 % în 2001, apoi aceasta a crescut în continuare, ridicându-se până la 55 % în 2003. Această evoluție reflectă faptul că între 2000 și 2003, producția a crescut mai rapid decât cantitatea maximă autorizată care nu a crescut decât cu 2,2 %.

(51)

Între 2000 și 2003, producția (peștii recoltați) a înregistrat o creștere de 30 %, de la 146 664 la 190 903 de tone, respectiv o creștere anuală de 13,7 %.

(52)

Este necesar să se remarce că, din cauza duratei ciclului său, producția se planifică cu cel puțin doi ani înainte și că, o dată început un ciclu, nivelul producției nu poate fi modificat decât în mică măsură.

(53)

Între 2000 și 2003, ocuparea forței de muncă legată de produsul în cauză a scăzut cu 6 %, numărul de salariați ajungând de la 1 269 la 1 193 persoane, deși a cunoscut o evoluție neregulată marcată de o redresare parțială în 2002.

(54)

Productivitatea a crescut în mod constant în cursul perioadei examinate, de la 115 tone în 2000 la 160 de tone în 2003. Respectiva evoluție reflectă recurgerea din ce în ce mai frecventă la sisteme de alimentare automate și la alte echipamente care permit economisirea mâinii de lucru, precum și presiunea puternică de a reduce costurile în condițiile creșterii pierderilor financiare.

(55)

Între 2000 și 2002, vânzările producătorilor comunitari de produs similar au crescut cu 14,3 %, de la 134 916 la 154 171 de tone. Această creștere s-a înscris într-un context de creștere simultană a consumului (+ 8,5 %). Între 2002 și 2003, vânzările producătorilor comunitari au crescut cu 5,1 %, de la 154 171 la 162 090 de tone, și aceasta în ciuda unei creșteri a consumului de 10,3 % între 2002 și 2003.

(56)

Cota de piață a producătorilor comunitari a crescut de la 26,5 % în 2000 la 28,1 % în 2001, apoi a rămas stabilă la respectivul nivel în 2002, înainte de a pierde 1,9 puncte procentuale (sau 6,7 %) în 2003 și de a se stabili la 26,1 %, nivelul său cel mai scăzut în perioada examinată. Respectiva evoluție reflectă faptul că în 2003, importurile au crescut atât în termeni absoluți, cât și în raport cu consumul.

(57)

Nu s-au putut examina fluxurile de trezorerie decât la nivelul societăților care au cooperat și care produc produsul în cauză, și nu în raport doar cu produsul în cauză. În consecință, respectivul indicator a fost considerat mai puțin semnificativ decât ceilalți indicatori studiați. Cu toate acestea, din respectiva analiză rezultă că fluxurile de trezorerie au fost extrem de negative în 2001, 2002 și 2003.

(58)

Nici randamentul capitalului angajat nu s-a putut examina decât la nivelul societăților care au cooperat și care produc produsul în cauză, și nu în raport doar cu produsul în cauză. În consecință, și acest indicator a fost considerat mai puțin concludent decât ceilalți. Cu toate acestea, din respectiva analiză rezultă că randamentul capitalului angajat a scăzut de la 34 % în 2000 la practic zero în 2001 și 2002, înainte de a scădea puternic la – 20 % în 2003.

(59)

Prețul mediu al produsului similar a scăzut puternic cu 20,3 % între 2000 și 2003, prezentând o scădere constantă în cursul respectivei perioade. Prețurile au atins nivelul lor cel mai scăzut în 2003 (2,79 euro/kg).

(60)

Pentru primul trimestru al anului 2004, informațiile disponibile arată că prețul unitar mediu al vânzărilor realizate de producătorii comunitari a crescut ușor, urmând astfel evoluția prețurilor medii de import, înainte de a prezenta o tendință de scădere. Datele cele mai recente arată că prețurile continuă să scadă și sunt foarte scăzute.

(61)

O parte a susținut (referindu-se la cursurile de schimb anuale medii) că scăderile de preț sunt mai puțin importante în lire sterline. Cu toate acestea, în practica constantă a Comisiei se utilizează euro ca unitate monetară în cazurile de protecție comercială.

(62)

În afara evoluției prețurilor, s-a analizat, de asemenea, variația costurilor de producție. Între 2000 și 2003, respectivele costuri au fluctuat între 3,0 și 3,2 euro pe kilogram.

(63)

Rentabilitatea vânzărilor producătorilor comunitari în Comunitate a scăzut de la 7,3 % în 2000 la – 3,3 % în 2001. Pierderile au fost mai puțin accentuate în 2002 (– 2,5 %), dar acestea s-au agravat ulterior, atingând – 17,1 % în 2003. În același an, în timp ce importurile atingeau punctul culminant și prețul lor mediu atingea nivelul cel mai scăzut (2,54 euro/kg), prețul mediu al produsului comunitar a înregistrat, de asemenea, nivelul său cel mai redus (2,79 euro/kg). Scăderea rentabilității producătorilor comunitari între 2000 și 2003 a coincis cu scăderea prețului pe kilogram a produsului acestora, care a scăzut de la 3,50 la 2,79 euro.

(64)

În acest context, stocurile corespund peștilor vii, încă în apă. Producătorii comunitari, ca toți ceilalți, dețin stocuri neglijabile de pești recoltați, deoarece aceștia trebuie vânduți imediat. În consecință, scăderea nivelului stocurilor la sfârșitul exercițiului reflectă o scădere a cantității de pești vii crescuți, în vederea unei recolte viitoare. În consecință, în speță, scăderea nivelului stocurilor este un indicator al accentuării prejudiciului.

(65)

Nivelul stocurilor a crescut între 2000 și 2002, de la 36 332 la 53 178 tone, apoi a scăzut din nou la 43 024 de tone în 2003, ceea ce reprezintă o scădere de 19,1 % între 2002 și 2003.

(66)

Din anchetă rezultă că între 2000 și 2003, în special între 2002 și 2003, produsul în cauză a fost importat pe piața comunitară în cantități crescânde și în cantități importante.

(67)

În ceea ce privește situația producătorilor comunitari, între 2000 și 2002, capacitățile de producție teoretice au rămas mai mult sau mai puțin stabile, în timp ce producția a crescut cu 14,8 %. În consecință, utilizarea capacităților a crescut de la 43 la 50 % în cursul respectivei perioade. De asemenea, stocurile de pești vii au crescut. Ocuparea forței de muncă a scăzut puțin, în timp ce productivitatea a crescut, în special datorită automatizării sporite.

(68)

Volumul vânzărilor au crescut cu 14,3 % între 2000 și 2002 (în timp ce consumul a crescut cu 8,5 %) și producătorii comunitari au înregistrat o creștere a cotei lor de piață de la 26,5 la 28,0 %.

(69)

Cu toate acestea, chiar în timpul respectivei perioade, prețurile au scăzut cu 13,7 % între 2000 și 2002 și, în ciuda unei scăderi ușoare a costurilor în 2002 (în parte datorită unei mai bune utilizări a capacităților și unei creșteri a productivității), a rezultat o diminuare a rentabilității, care a scăzut de la 7,3 % în 2000 la o situație deficitară în 2001 (– 3,3 %) și 2002 (– 2,5 %). Randamentul capitalului angajat și fluxurile de trezorerie au înregistrat, de asemenea, o evoluție negativă în cursul acestei perioade.

(70)

Între 2002 și 2003, situația producătorilor comunitari s-a degradat considerabil. Deși capacitățile de producție și producția au crescut, creșterea capacităților de producție a fost modestă (2,2 %) în raport cu creșterea concomitentă a consumului. Având în vedere durata ciclului de producție, nivelurile producției s-au stabilit cu cel puțin doi ani înainte, iar producția a crescut în conformitate cu planurile de producție stabilite anterior. În sine, această creștere nu ar trebui considerată un semn că producătorii comunitari s-ar fi aflat într-o situație favorabilă în 2003. Creșterea producției a condus la o mai bună utilizare a capacităților și la o îmbunătățire a productivității.

(71)

Toți ceilalți indicatori au cunoscut o evoluție negativă. Stocurile de pești vii au scăzut cu 19,1 %. În ciuda creșterii consumului (+ 10,3 %), vânzările producătorilor comunitari nu au crescut decât cu 5,1 % în timp ce cota lor de piață a scăzut cu 6,7 %. Mai mult, respectiva scădere a cotei de piață s-a înscris într-un context de scădere a prețurilor care a forțat producătorii comunitari să scadă prețurile pentru a-și vinde produsul. Prețurile au continuat să scadă cu 7,6 % în raport cu anul 2002 (atingând un nivel mai mic cu 20,3 % decât cel din 2000), în timp ce costurile au crescut până au atins din nou nivelul lor mediu pe perioada de patru ani studiată. Din aceasta a rezultat o puternică scădere a rentabilității, iar producătorii comunitari au înregistrat pierderi (– 17,1 %). Respectivele pierderi se reflectă printr-un randament global al capitalului angajat de – 20 %. În timp ce fluxurile de trezorerie păreau să se amelioreze, acestea reflectau, de fapt, o diminuarea a stocurilor de pești vii și o incapacitate de a reinvesti.

(72)

S-a afirmat că marii producători nu suferă nici un prejudiciu. Cu toate acestea, s-a reamintit că printre producătorii comunitari pentru care s-a stabilit existența unui prejudiciu grav se numără mai mulți mari producători.

(73)

Ținând seama de toți factorii respectivi, s-a concluzionat că producătorii comunitari au suferit un prejudiciu grav care s-a reflectat printr-o deteriorare generală și marcată a situației acestora.

(74)

Pentru a determina existența unei legături de cauzalitate între creșterea importurilor și prejudiciul grav și pentru a garanta că prejudiciul cauzat de alți factori nu se impută creșterii importurilor, s-a făcut o distincție între efectele prejudiciabile ale factorilor despre care s-a considerat că provocau un prejudiciu, aceste efecte prejudiciabile au fost atribuite factorilor care le-au cauzat și, după ce s-a atribuit prejudiciul tuturor factorilor de cauzalitate prezenți, s-a stabilit dacă creșterea importurilor constituie o cauză „reală și substanțială” a prejudiciului grav.

(75)

După cum s-a arătat anterior, între 2000 și 2003, în special între 2002 și 2003, produsul în cauză a fost importat pe piața comunitară în cantități crescânde și importante.

(76)

Somonul de crescătorie fiind prin esență un produs de bază, concurența între produsul în cauză și produsul similar se manifestă, în principal, la nivelul prețurilor. Cu toate că o parte a susținut că prețurile sunt determinate de importurile din Chile, s-a admis, în general, că importurile din Norvegia sunt cele care domină piața și determină nivelul prețurilor. În consecință, chiar niveluri scăzute ale subcotării determină o depreciere a prețurilor pentru producătorii comunitari.

(77)

În speță, cel mai prejudiciabil efect al creșterii importurilor s-a reflectat în pierderile financiare considerabile pentru producătorii comunitari. Din cauza influenței predominante a importurilor asupra pieței și asupra prețurilor, creșterea acestora a determinat o scădere a prețurilor în întreaga Comunitate. În cazul în care importurile ar fi crescut într-o măsură mai mică, respectiva presiune asupra prețurilor ar fi fost, de asemenea, mai redusă. Dacă cererea pe piața comunitară ar fi permis să se absoarbă o astfel de creștere a importurilor la prețuri mult mai ridicate, chiar în detrimentul vânzărilor și al cotei de piață a producătorilor comunitari, aceștia din urmă n-ar fi suferit, poate, un prejudiciu grav.

(78)

Între 2000 și 2002, prețurile importurilor au scăzut cu 19 %, iar prețurile practicate de producătorii comunitari au urmat îndeaproape această evoluție. Cota de piață a producătorilor comunitari pe piața comunitară a crescut, cu siguranță, în respectiva perioadă, însă respectiva creștere reflecta decizii de producție luate în anii precedenți și, atât în 2001, cât și în 2002, vânzările producătorilor comunitari s-au realizat în pierdere.

(79)

Între 2002 și 2003, importurile au crescut cu 15 %. Cota de piață a acestora a crescut de la 72 la 73,9 % în timp ce aceea a producătorilor comunitari s-a redus de la 28 la 26,1 %. În aceeași perioadă, exprimate în procente din producția comunitară, importurile au crescut de la 236 la 239 %. Se constată, în consecință, că acestea au crescut atât în raport cu producția, cât și cu consumul comunitar, în detrimentul producătorilor comunitari.

(80)

Cu toate acestea, aspectul cel mai important al creșterii importurilor a fost efectul asupra prețurilor și asupra rentabilității producătorilor comunitari. După cum s-a indicat anterior, se recunoaște, în general, că importurile (și în special cele din Norvegia) determină nivelul prețurilor pe piața somonului de crescătorie în Comunitate. În consecință, s-a examinat existența unei subcotări pentru a stabili dacă, de fapt, importurile la preț scăzut au determinat o scădere a prețurilor practicate de către producătorii comunitari.

(81)

Pentru a stabili nivelul subcotării, au fost examinate datele privind prețurile în perioade comparabile, la același nivel comercial și pentru vânzări efectuate unor clienți similari. Dintr-o comparație între prețurile medii franco Glasgow, ale producătorilor comunitari, pe de o parte, și prețurile medii practicate de producătorii-exportatori față de importatorii comunitari (CIF frontieră comunitară, după vămuire), pe de altă parte, a rezultat că prețurile interne au fost subcotate de la 3,1 la 7,1 % în cursul ultimilor trei ani. Respectiva situație pare să fi avut drept consecință o scădere a prețurilor producătorilor comunitari, deoarece, datorită faptului că importurile dețin o mare cotă de piață, acestea determină nivelul prețurilor. În special, se constată că creșterea importurilor la prețuri tot mai scăzute până în cel de-al treilea trimestru al anului 2003 i-a obligat pe producătorii comunitari să își reducă în mod constant prețurile, ceea ce a determinat pierderile pe care le-au suferit în acel an.

(82)

O comparație directă între prețurile de import și prețurile practicate de către producătorii comunitari au confirmat această analiză. Prețurile importurilor au scăzut cu 28,5 % între 2000 și 2003, de la 3,62 la 2,59 euro/kg, după vămuire. Simultan, prețul mediu al produsului similar a scăzut cu 20 %, ajungând de la 3,5 la 2,79 euro/kg la finalul unui declin constant.

(83)

Între 2002 și 2003, prețul unitar mediu al importurilor a scăzut de la 2,93 la 2,59 euro/kg, după vămuire. În timp ce importurile atingeau nivelul lor cel mai ridicat și prețul lor mediu era cel mai scăzut (2,59 euro/kg după vămuire), prețurile producătorilor comunitari au înregistrat o scădere și prețul mediu al produsului comunitar a atins nivelul său cel mai scăzut (2,79 euro/kg). Prețul unitar mediu al produsului comunitar (după ajustare la nivelul franco Glasgow) a scăzut de la 3,02 la 2,79 euro/kg, ceea ce reprezintă o scădere de 8 %.

(84)

Scăderea prețurilor producătorilor comunitari pare să fi fost cauza principală a unei scăderi marcate a rentabilității. În 2000, în timp ce costurile pe kilogram se ridicau la 3,1 euro, iar prețurile lor de vânzare (după ajustare la nivelul franco Glasgow) se situau la 3,50 euro, producătorii comunitari realizau un profit de 7,3 %. În 2001 și 2002, în ciuda unei creșteri a utilizării capacităților de producție, a productivității, a stocurilor de pești vii, a vânzărilor și a cotei de piață, aceștia au înregistrat pierderi financiare, o scădere a randamentului global al capitalului angajat și a fluxurilor de trezorerie în ansamblu negative, prețurile de vânzare ale acestora (după ajustare la nivelul franco Glasgow) au scăzut de la 3,23 la 3,02 euro/kg, iar costurile acestora au înregistrat o ușoară creștere înainte de a scădea și de a ajunge la 3,2 euro în 2001, apoi la 3 euro în 2002. Pe de altă parte, a scăzut și ocuparea forței de muncă.

(85)

În 2003, atunci când prețurile (după ajustare la nivelul franco Glasgow) au scăzut la 2,79 euro sub presiunea importurilor la preț scăzut și în timp ce costurile atingeau din nou nivelul din 2000 (3,1 euro), producătorii comunitari au înregistrat o pierdere de 17,1 %, care s-a reflectat prin evoluția negativă a randamentului global a capitalului angajat și a fluxurilor de trezorerie. Simultan, volumul vânzărilor acestora nu a crescut decât cu 5,1 %, în timp ce consumul înregistra o creștere de 10,3 % și cota lor de piață a scăzut cu 1,9 puncte procentuale, în timp ce volumul și cota de piață a importurilor au crescut. Capacitățile, utilizarea acestora, producția și productivitatea au crescut, desigur, iar ocuparea forței de muncă a rămas stabilă, dar creșterea importurilor la preț scăzut are un efect întârziat asupra utilizării capacităților, a producției și a ocupării forței de muncă. Scăderea stocurilor de pești vii observată în 2003 arată că se poate prevedea scăderea producției din cauza creșterii importurilor.

(86)

Din motivele menționate anterior, se concluzionează că există o corelație între creșterea importurilor la preț scăzut și prejudiciul grav suferit de producătorii comunitari și că importurile la preț scăzut au avut efecte prejudiciabile manifestate, în special, printr-o presiune de scădere exercitată asupra prețurilor practicate pe piața comunitară, ceea ce a determinat pierderi financiare considerabile pentru producătorii comunitari.

(87)

O parte a susținut că în 2003 consumul ar fi scăzut în Regatul Unit și că acest lucru a cauzat un prejudiciu producătorilor comunitari. Cu toate acestea, piața britanică nu poate fi izolată de restul pieței Comunității, iar consumul comunitar a crescut cu 21,7 % între 2000 și 2003 și cu 12,2 % între 2002 și 2003. În consecință, se constată că pierderile financiare considerabile înregistrate de către producătorii comunitari în 2003 își găsesc originea principală mai degrabă în nivelul scăzut al prețurilor practicate decât într-o pretinsă scădere a consumului.

(88)

S-a examinat, de asemenea, efectul variațiilor nivelului exporturilor. Exporturile au crescut pe durata întregii perioade examinate și s-au dublat între 2002 și 2003, atunci când, confruntați cu situația dezastruoasă de pe piața comunitară, producătorii comunitari au urmărit să își crească exporturile. În consecință, s-a concluzionat, chiar dacă o parte a afirmat contrariul, că evoluția nivelului exporturilor nu constituie o cauză a prejudiciului grav suferit de către producătorii comunitari. În orice caz, datele privind rentabilitatea se bazează pe datele privind numai vânzările în Comunitate.

(89)

S-a examinat, de asemenea, dacă existența capacităților excedentare printre producătorii comunitari poate să fi avut efecte prejudiciabile. În cursul perioadei analizate, capacitățile teoretice au crescut cu 2,2 % între 2000 și 2003, adică mult mai puțin decât producția și consumul. Pe de altă parte, după cum s-a remarcat anterior, capacitățile teoretice corespund cantității maxime de pești vii care pot fi deținuți pe baza licențelor acordate de către autoritățile publice. Cheltuielile legate de solicitarea și păstrarea licențelor sunt mici. De fapt, principalele elemente care determină costul producției sunt costurile puietului, ale hranei și ale mâinii de lucru. În consecință, s-a concluzionat că respectiva creștere a capacităților teoretice nu a avut un efect prejudiciabil pentru producătorii comunitari.

(90)

Anumiți exportatori au susținut că motivul scăderii prețurilor somonului pe piața comunitară l-a constituit o ofertă excedentară din partea producătorilor comunitari. Cu toate acestea, importurile au crescut cu 15 % în 2003, în timp ce vânzările producătorilor comunitari în Comunitate nu au crescut decât cu 5,1 %. Pe de altă parte, importurile sunt cele care determină nivelul prețurilor pe respectiva piață, și nu producătorii comunitari. De fapt, o examinare a comportamentului tuturor părților în materie de preț în 2002 și 2003 a arătat clar că importurile se vindeau în mod constant la prețuri mai mici decât cele practicate de către producătorii comunitari, care urmează evoluția de scădere a prețurilor importurilor. Efectele concurenței între producătorii comunitari se echilibrează, pierderile suferite de un producător fiind compensate de câștigurile realizate de un altul, ceteris paribus. În consecință, s-a concluzionat că respectiva concurență între producătorii comunitari nu constituie o cauză a prejudiciului grav constatat.

(91)

O parte a susținut că ratele de mortalitate a peștilor mai mari decât rata normală în Irlanda și epidemiile apărute în Regatul Unit și Irlanda în 2002 și 2003 ar fi putut determina o creștere a costurilor de producție și ar fi putut întrerupe ciclul normal de producție în cazul anumitor producători. Cu toate acestea, respectivele fenomene nu privesc decât un număr mic de ferme. Pe de altă parte, după cum se arată în tabelul de mai jos, în 2002, costurile de producție ale producătorilor comunitari au scăzut și, în 2003, acestea erau aproape de nivelul lor mediu pe perioada de patru ani studiată. În consecință, s-a concluzionat că ratele de mortalitate a peștilor mai mari decât cea normală nu sunt cauza unor prejudicii grave.

(92)

S-a susținut că industria norvegiană a avut costuri de producție mai mici decât cele ale producătorilor comunitari și că trebuie să se vadă în acest fapt, precum și în incapacitatea producătorilor comunitari de a reduce costurile de producție un motiv al creșterii importurilor și al prejudiciului grav. Informațiile disponibile sugerează că, dacă Norvegia este avantajată în ceea ce privește anumite costuri, producătorii comunitari sunt, de asemenea, avantajați în privința altora. În ansamblu, s-a observat că, dacă producătorii comunitari suferă pierderi financiare considerabile pe piață în momentul de față, acesta este și cazul producătorilor norvegieni. După cum s-a indicat la punctul 8.2.12, producătorii comunitari au înregistrat pierderi care s-au ridicat la – 17,1 % în 2003. Datele furnizate de către Guvernul norvegian arată că în 2003, pentru un eșantion de 148 de ferme de creștere a somonului și a păstrăvilor curcubeu, pierderile s-au ridicat la – 12,1 %. Pe de altă parte, producătorii norvegieni operau sub presiunea unei datorii considerabile, care reprezenta o parte importantă a costurilor totale ale acestora. Suma totală a respectivei datorii (în afara capitalurilor proprii și a provizioanelor) s-a ridicat la 6,3 miliarde NOK, la o cifră de faceri totală de 5,6 miliarde (9) (ceea ce este egal cu 750 și, respectiv, 670 milioane de euro). În anumite cazuri, respectiva situație a făcut ca băncile norvegiene să devină efectiv proprietarii anumitor ferme. În consecință, s-a concluzionat că, deși pot exista ușoare diferențe, eventuala diferență dintre costul de producție mediu al producătorilor comunitari și cel al producătorilor-exportatori nu constituie o cauză importantă a prejudiciului grav suferit.

(93)

O parte a susținut că zonele retrase ale Scoției posedă infrastructuri mai puțin dezvoltate și că acest lucru mărește costurile, putând constitui un prejudiciu pentru producătorii comunitari. În această privință, este necesar să se remarce că în Norvegia, care domină piața comunitară a peștelui, fermele piscicole sunt adesea situate în locuri retrase care dispun de infrastructuri de transport relativ limitate.

(94)

Cheltuielile de transport nu reprezintă o parte importantă din costul total al producției de somon de crescătorie și acestea variază în funcție de originea mărfurilor și de destinația acestora. În ansamblu, nu se consideră că există o diferență enormă între Norvegia, Regatul Unit și Irlanda, în ceea ce privește costurile de transport spre piața comunitară. Pe de altă parte, producătorii-exportatori (care, prin definiție, sunt stabiliți în afara Comunității Europene) sunt, în general, susceptibili de a suporta cheltuieli de transport mai mari atunci când își vând produsele pe piața comunitară. În consecință, nu se consideră că la prejudiciul suferit de către producătorii comunitari ar fi putut contribui costurile de transport mai ridicate din Scoția.

(95)

Pe de altă parte și în orice caz, nu a fost adus nici un element de probă care să arate că în cursul ultimilor ani cheltuielile de transport ar fi crescut în Scoția; în consecință, nu este posibil să se explice recenta agravare a pierderilor financiare suferite de către producătorii comunitari printr-o creștere a costurilor de transport.

(96)

S-a afirmat că reglementările de mediu și sanitare mai stricte în vigoare în Comunitate, restricțiile la import aplicate de către țările terțe, rapoartele științifice privind somonul și presa nefavorabilă cu privire la acest subiect au contribuit la prejudiciul suferit de către producătorii comunitari. Nu s-a furnizat nici un element de probă în sprijinul respectivelor argumente, care de altfel nu au fost dezvoltate. În astfel de circumstanțe, respectivii factori nu pot fi considerați cauze reale ale prejudiciului grav suferit de către producătorii comunitari. Nu s-a identificat nici un alt posibil factor de cauzalitate în stadiul definitiv al anchetei.

(97)

Creșterea importurilor nu a avut decât un efect limitat asupra cantităților vândute de către producătorii comunitari, cu toate că vânzările acestora și cota lor de piață au scăzut puțin în 2003. În schimb, se constată în special că aceasta a avut un efect devastator asupra rentabilității acestora, ținând seama de scăderea prețurilor care a însoțit-o. Dat fiind că importurile (care reprezintă între 70 și 75 % din piață) determină prețurile, spirala descendentă a prețurilor acestora a avut un efect de depreciere considerabil asupra prețurilor producătorilor comunitari, care au înregistrat pierderi enorme. Nu s-a identificat nici un alt factor, în afară de creșterea importurilor la prețuri scăzute, susceptibil de a fi contribuit la prejudiciu.

(98)

În consecință, stabilindu-se că nu rezultă nici un efect prejudiciabil grav din alți factori cunoscuți, se concluzionează că există o legătură reală și substanțială între creșterea importurilor la prețuri scăzute și prejudiciul grav suferit de către producătorii comunitari.

(99)

Analiza concluziilor anchetei confirmă existența unui prejudiciu grav și necesitatea instituirii unor măsuri de salvgardare definitive pentru a remedia prejudiciul grav suferit de către producătorii comunitari și pentru a evita agravarea acestuia.

(100)

Producția comunitară de somon de crescătorie este insuficientă pentru a răspunde cererii și, în consecință, este necesar să se asigure faptul că măsurile luate nu împiedică accesul producătorilor-exportatori la piața comunitară. În măsura în care principala cauză a prejudiciului suferit de producătorii comunitari constă în mărimea volumului importurilor, care a condus la prețuri scăzute și care este la originea unei depresiuni și a unui blocaj al prețurilor, măsurile ar trebui să fie concepute pentru a repara prejudiciul grav și pentru a facilita ajustarea. În acest scop, acestea ar trebui să determine o stabilizare temporară a prețurilor care să nu restrângă inutil oferta și care să lase producătorilor comunitari timpul necesar pentru a se adapta concurenței crescânde exercitate de produsele importate la prețuri scăzute.

(101)

Măsurile de salvgardare provizorii s-au prezentat numai sub forma unor contingente tarifare. Chiar și atunci când acestea erau în vigoare, importurile de somon de crescătorie au continuat să intre în Comunitate la prețuri semnificativ mai mici decât costul de producție al producătorilor comunitari. În consecință, este necesar să se adopte măsuri care să determine creșterea prețurilor la un nivel care să permită producătorilor comunitari să își recupereze cel puțin totalitatea costurilor. Astfel de măsuri ar trebui să faciliteze ajustarea asigurând, pe durata de aplicare a acestora, faptul că producătorii comunitari încetează să sufere pierderi care i-ar împiedica să obțină capitalurile necesare măsurilor de ajustare și de restructurare care se impun. S-a examinat dacă un regim de contingente tarifare care nu autorizează decât volume foarte scăzute fără plata dreptului de salvgardare ar permite să se influențeze majorarea prețurilor. Deși susceptibil, în mod rezonabil, de a influența prețurile, s-a considerat că respectivul tip de regim este neadaptat în măsura în care este necesar să nu se restrângă în mod necorespunzător piața somonului de crescătorie, în prezent în plină creștere. În consecință, este necesar să se introducă un element de preț pentru toate importurile de somon de crescătorie în Comunitate. S-a constatat că în 2003 costul de mediu producție al producătorilor comunitari era de 3,10 euro/kg. Cu toate acestea, produsul comunitar beneficiază, în general, de un suprapreț de ordinul a 10 % în raport cu produsul importat. Prin urmare, se concluzionează că prețul de import ar trebui stabilit la 2 850 euro pe tonă de somon proaspăt, preț care, deși mic, ar trebui să permită producătorilor comunitari să atingă, mai mult sau mai puțin, pragul de rentabilitate. S-a susținut că nu s-au respectat angajamentele privind prețurile acceptate în cadrul procedurilor anterioare. Acest lucru este, desigur, posibil, dar, în speță, nu este vorba de angajamente, ci de stabilirea unui nivel al prețului de import sub care se aplică dreptul și a cărui eludare face obiectul fraudei vamale. Pe de altă parte, anumite părți au exprimat o preferință pentru un drept specific sau pentru un drept ad valorem mai degrabă decât pentru un preț minim de import. Cu toate acestea, respectivul tip de drept ar determina o retragere de bani de pe piață, astfel încât un preț minim de import este considerat cea mai bună soluție pe termen mediu. Cu toate acestea, pentru a facilita ajustarea, s-a considerat adecvat să se aplice un drept specific în timpul fazei de introducere progresivă descrise în continuare.

(102)

S-a susținut că aplicarea aceluiași preț de import somonului congelat, care se vinde mai ieftin decât somonul proaspăt datorită unei ușoare diferențe în structura costului de producție, ar însemna excluderea efectivă a acestuia de pe piața comunitară. Astfel, s-a susținut că ar trebui stabilit un preț de import mai mic pentru somonul congelat, astfel încât să se țină seama de diferențele din elementele de cost și de faptul că orice element de preț trebuie să fie mai mic pentru somonul congelat în raport cu somonul proaspăt. Deoarece se observă că există o diferență de preț de aproximativ 4 % pe piață, este necesar să se stabilească, pentru somonul congelat, un preț de import mai mic care să reflecte respectiva diferență, respectiv 2 736 euro.

(103)

O parte a declarat că existența în paralel a două niveluri de preț ar determina complicații pentru autorități și ar crește riscul de fraudă la punctul de intrare, dar, în practică, respectivele afirmații nu sunt fondate, deoarece frauda vamală se sancționează. Pe de altă parte, s-a afirmat că somonului de crescătorie trebuie să i se aplice un regim de prețuri diferențiate în funcție de destinația finală a acestuia (după cum este destinat prelucrării sau, în stadiul final, vânzării cu amănuntul). Această soluție ar fi mult mai dificil de controlat, astfel că, din motive practice, s-a considerat că nu este aplicabilă în speță.

(104)

Fiind mai mare decât prețurilor actuale, elementul de preț va trebui introdus progresiv, astfel încât să se evite orice perturbare a pieței, mai ales pentru sectorul de prelucrare. Acest lucru va permite pieței să se adapteze treptat la prețul de import stabilit. În acest sens, unii au susținut că trebuie să se prevadă o lungă perioadă de introducere pentru ca operatorii să poată să se adapteze la creșterea prețurilor, în timp ce alții au afirmat că, având în vedere situația dificilă a producătorilor comunitari, se impune o perioadă scurtă. Se consideră că perioada de introducere ar trebui să înceapă de la data de intrare în vigoare a măsurilor definitive până la 15 aprilie 2005. În cursul respectivei perioade, ar trebui să se aplice un preț minim de import de 2 700 euro pe tonă pentru somonul proaspăt și 2 592 euro pentru somonul congelat.

(105)

Se consideră că în stadiul definitiv elementul de preț va trebui să ia forma unui drept variabil. Nu se va aplica nici un drept importurilor efectuate la un preț CIF la frontiera comunitară egal sau mai mare decât prețul de import stabilit. În cazul în care s-au efectuat importuri la un preț mai mic, se va datora diferența dintre prețul real și prețul minim de import stabilit. Acest preț minim va fi aplicabil în orice moment, atât în limitele contingentului tarifar definit în continuare, cât și dincolo de acesta.

(106)

Pentru a se asigura respectarea elementului de preț de către importatori, ar trebui să li se ceară să furnizeze autorităților vamale, într-un termen dat, o dovadă suficientă a prețului la tonă plătit efectiv pentru somonul de crescătorie importat. Pentru a se asigura că toți se conformează respectivei obligații în termenele stabilite, ar trebui să li se ceară să constituie, în momentul importului, o garanție suficientă la autoritățile vamale. Având în vedere elementul de preț propus, atât pentru faza de introducere progresivă, cât și pentru faza definitivă, se consideră oportun să se solicite o garanție de 290 euro pe tonă (EPÎ) de somon de crescătorie importat, proaspăt sau congelat (grupa 1 – 320 euro/tonă, grupa 2 – 450 euro/tonă). S-a susținut că această garanție ar fi prea ridicată și ar cântări greu asupra importatorilor. Cu toate acestea, s-a considerat că, având în vedere diferența dintre prețurile actuale ale pieței și prețul de import stabilit, o garanție mai mică nu și-ar atinge obiectivul. Având în vedere natura informației solicitate și din comoditate administrativă, este necesar să se stabilească termenul de prezentare a dovezii suficiente la un an de la data acceptării declarației vamale. Garanția va fi liberată la prezentarea acestei dovezi, cu condiția ca termenul să fie respectat. În cazul în care importatorul nu furnizează proba suficientă în termenul prescris, garanția va fi percepută definitiv sub forma drepturilor de import.

(107)

Pentru a se garanta că producătorii comunitari pot să atingă un nivel de rentabilitate rezonabil peste nivelul tradițional al importurilor, păstrând în același timp deschiderea pieței Comunității și asigurând o ofertă suficientă pentru a acoperi cererea, este necesar să se stabilească contingente tarifare care să reflecte nivelurile de import tradiționale. Peste respectivele contingente se va aplica importurilor un drept suplimentar. În limitele nivelurilor tradiționale, importurile de somon de crescătorie care respectă elementul de preț stabilit pot, în consecință, continua fără aplicarea dreptului suplimentar; se pot importa astfel cantități nelimitate, cu condiția plății dreptului suplimentar, atunci când este necesar.

(108)

Pentru a menține fluxul schimburilor tradiționale și pentru a asigura că piața comunitară rămâne la fel de deschisă micilor comercianți, contingentul tarifar ar trebui să fie repartizat între țările/regiunile care au un interes semnificativ în ceea ce privește aprovizionarea cu produsul în cauză, rezervând o parte din acesta pentru celelalte țări. În urma consultațiilor cu Norvegia, Chile și Insulele Feroe care au un astfel de interes semnificativ și de unde provine o parte considerabilă a importurilor, se consideră oportună atribuirea unui contingent tarifar specific fiecăreia dintre respectivele țări. În principiu, contingentul ar trebui să fie stabilit în mod proporțional cu cantitatea totală a produsului furnizată de fiecare țară în cursul a trei ani din 2001 până în 2003. Cu toate acestea, s-a remarcat că, din motive tehnice de control la frontieră, importurile din Chile au scăzut în cursul celui de-al doilea semestru al anului 2003, partea acestora din importurile comunitare ajungând la mai puțin de 3 %, respectiv aproximativ la jumătate din nivelul obișnuit. În consecință, importurile efectuate din Chile în 2003 nu sunt reprezentative, astfel încât, pentru a nu perturba fluxul schimburilor tradiționale, contingentul specific alocat respectivei țări ar trebui să se bazeze mai degrabă pe media stabilită pe baza importurilor realizate în 2001 și 2002 și a cifrei adaptate pentru 2003 (importurile din 2002 majorate cu rata de creștere medie a importurilor observată în 2003, exclusiv Chile). Pentru a se evita sarcinile administrative inutile, contingentele ar trebui să fie administrate după criteriul „primul sosit, primul servit”.

(109)

Se constată că, în condiții normale, consumul comunitar de somon de crescătorie crește de la 4 la 5 % pe an, ținând seama de ratele de creștere remarcate în noile state membre. Cu toate acestea, datele privind primul semestru al anului 2004 indică faptul că creșterea pieței europene a somonului este din ce în ce mai puternică și, cu toate că piața noilor state membre este de o dimensiune relativ redusă în comparație cu piața UE 15, anumite elemente atestă faptul că ratele de creștere anuale (care au fost de aproximativ 30 %) au crescut în respectivele țări în urma extinderii și sunt azi net mai ridicate (cu aproximativ 50 %). Pentru a nu neglija respectiva evoluție, contingentele tarifare (stabilite pe baza importurilor medii realizate între 2001 și 2003) ar trebui să crească cu 10 %. Deoarece piața somonului este sezonieră și caracterizată prin importuri și vânzări superioare celui de-al doilea semestru, contingentele tarifare ar trebui, de asemenea, să facă obiectul unei ajustări sezoniere. Contingentele au fost calculate pe bază de echivalent pești întregi (EPÎ) și ratele de conversie aplicate produsului importat file sau altfel decât file sunt de 1 la 0,65 și, respectiv, de 1 la 0,9. În cazul în care, în perioada de aplicare a măsurilor se constată că rata de conversie pentru un alt produs decât file (1:0,9) încetează a mai fi corespunzătoare ținând seama de forma somonului de crescătorie importat, care în prezent ia forma de somon eviscerat cu cap, măsurile ar putea fi revizuite.

(110)

Dreptul suplimentar ar trebui stabilit la un nivel suficient pentru remedierea situației producătorilor comunitari, dar, în același timp, aceasta nu ar trebui să constituie o povară financiară inutilă pentru importatori și utilizatori. Un drept ad valorem este considerat inadecvat, deoarece aceasta ar acționa ca un stimulent de scădere a prețurilor de import fără plata dreptului și ar crește, în termeni reali, în caz de creștere a prețurilor. În consecință, ar trebui să se stabilească o valoare fixă a dreptului.

(111)

După cum s-a explicat anterior, un preț minim se va aplica întotdeauna pentru a le permite producătorilor comunitari să atingă pragul de rentabilitate. După cum s-a indicat deja, acest preț minim se stabilește la un nivel inferior costului de producție al producătorilor comunitari, însă, cum aceștia din urmă au putut obține un suprapreț de ordinul a 10 % în trecut, se estimează că aceasta va fi mereu situația și că aceștia vor putea, astfel, să își acopere costurile de producție. În cazul în care nivelurile schimburilor tradiționale ar ajunge să fie depășite și în cazul în care un drept suplimentar ar deveni, în consecință, aplicabil, se consideră oportun, în conformitate cu abordarea „subcotării prețurilor indicative” adoptată în mod normal de către instituțiile europene, să se stabilească respectivul drept suplimentar la nivelul diferenței dintre prețul indicativ neprejudiciabil al producătorilor comunitari și prețul minim. Această diferență, care reflectă măsura în care prețul produsului importat este inferior prețului pe care se estimează că producătorii comunitari ar putea să îl obțină în absența prejudiciului, după ajustare, pentru a ține seama de diferențele de preț existente între produsul importat și produsul comunitar, se consideră, în consecință, o bază rezonabilă pentru stabilirea nivelului dreptului. Respectiva diferență a fost calculată pe baza prețului mediu ponderat neprejudiciabil, pe tonă, al produsului comunitar, stabilit la rândul lui pe baza costului de producție din Comunitate, majorat cu o marjă de profit de 14 %. Aceasta din urmă corespunde marjei considerate necesare în cadrul cazurilor anterioare de protecție comercială privind somonul și ține seama de riscurile meteorologice și biologice, precum și de riscurile de scăpare cu care se confruntă sectorul. Acest preț neprejudiciabil a fost comparat cu prețul minim. Diferența dintre aceste două prețuri oferă un drept inițial de 330 euro/tonă (EPÎ), respectiv, pe baza ratelor de conversie stabilite anterior, 366 euro/tonă pentru alte prezentări decât file și 508 euro/tonă pentru file.

(112)

Va trebui să se prevadă o reexaminare a măsurilor de către Comisie în cazul în care circumstanțele s-ar schimba. Pentru a ține seama în mod corespunzător de orice evoluție a pieței după instituirea măsurilor prezente de salvgardare, se preconizează asigurarea unei monitorizări a pieței, precum și a evoluției prețurilor. În cazul în care datele sau celelalte informații culese indică faptul că este inadaptat un preț de import definitiv de 2 850 euro sau 2 736 euro, după caz, se va proceda la o reexaminare anticipată în scopul modificării nivelului prețului de import definitiv înainte de intrarea acestuia în vigoare. Sunt prevăzute ședințe periodice cu părțile interesate. Acestea vor avea loc la fiecare șase luni sau la cererea părților pe baza elementelor de probă susținute.

(113)

În conformitate cu legislația comunitară și cu obligațiile internaționale ale Comunității, măsurile de salvgardare definitive nu ar trebui să se aplice nici unui produs originar dintr-o țară în curs de dezvoltare, cât timp partea acestei țări în importurile comunitare ale produsului în cauză nu depășește 3 %. În acest sens, situația specială a statului Chile, țară în curs de dezvoltare, a fost special luată în considerare în Regulamentul (CE) nr. 1447/2004. Din acesta a rezultat că importurile din respectiva țară nu au fost supuse măsurilor provizorii deoarece în al doilea semestru al anului 2003 acestea se situau sub pragul de 3 %. Regulamentul prevedea o monitorizare riguroasă a respectivelor importuri pentru a se asigura durabilitatea tendinței de scădere observate. Cu toate acestea, continuarea anchetei a arătat că importurile din Chile au revenit la aproximativ 6 % din importule comunitare, iar scăderea constatată în cel de-al doilea semestru al anului 2003 a fost numai temporară. Prin urmare, dat fiind faptul că totalul importurilor din Chile în anul 2003 depășește pragul menționat de 3 %, se aplică măsurile de salvgardare definitive. Țările în curs de dezvoltare cărora nu li se aplică respectivele măsuri sunt menționate la anexa 2.

(114)

Măsurile definitive nu ar trebui să dureze mai mult de patru ani, inclusiv perioada de aplicare a măsurilor provizorii. Acestea ar trebui să intre în vigoare la 6 februarie 2005 și să se aplice până la 13 august 2008.

(115)

Pentru a induce ajustarea, măsurile vor trebui să fie liberalizate la intervale regulate după instituirea acestora, astfel încât să îi stimuleze puternic pe producătorii comunitari să ia, în mod treptat, măsurile de restructurare și de ajustare necesare. Se consideră că această liberalizare ar trebui să înceapă la un an de la instituirea măsurilor provizorii și să continue pe o bază anuală.

(116)

Liberalizarea ar trebui să fie concepută astfel încât să permită importul fără plata dreptului suplimentar a unor cantități crescânde de somon de crescătorie respectând elementul de preț, ceea ce va crește presiunea concurențială la care vor fi supuși producătorii comunitari în cursul perioadei de aplicare a măsurilor. Pe de altă parte, pentru a reduce treptat dreptul la care vor fi supuse importurile care depășesc contingentul tarifar, nivelul dreptului suplimentar ar trebui să fie scăzut în mod treptat. De asemenea, liberalizarea trebuie să țină seama de previziunile de creștere a pieței. Aceasta ar trebui asociată, de asemenea, cu o creștere a contingentului tarifar și o scădere a nivelului dreptului suplimentar aplicabil peste limitele contingentului. Contingentul tarifar ar trebui să crească de fiecare dată cu 10 %, iar dreptul suplimentar să scadă cu 5 %, însă aceasta s-ar putea revizui pe baza unor motive întemeiate.

(117)

Măsurile de salvgardare definitive au drept scop acordarea unei perioade de timp limitate producătorilor comunitari pentru a se restructura și pentru a putea astfel să facă față concurenței importurilor în mod eficient. În acest sens, se face referire la articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul CE nr. 3285/94 al Comisiei care interzice orice prelungire a măsurilor în absența elementelor care atestă că producătorii comunitari procedează la ajustări.

(118)

Producătorii comunitari s-au angajat deja într-un proces de restructurare. Pierderile enorme i-au înlăturat pe anumiți operatori din industrie, în timp ce falimentele și punerile sub sechestru i-au constrâns pe alții să închidă. Productivitatea și eficiența s-au îmbunătățit considerabil în ultimii ani. Cu toate acestea, industria are nevoie de timp pentru a pune în aplicare un plan de restructurare organizat care i-ar permite să evolueze și să își maximizeze competitivitatea atât în prezent, cât și în viitor.

(119)

Elementele principale ale strategiei de restructurare elaborate de către autoritățile naționale competente în colaborare cu industria includ: 1. punerea în aplicare a unui plan de optimizare a fermelor având ca scop mutarea sau fuzionarea fermelor piscicole pentru a mări dimensiunea acestora în următorii doi sau trei ani, pentru o mai bună eficiență și o reducere a costurilor; 2. diversificarea în favoarea altor specii, de exemplu cod și halibut, înspre care piscicultura începe să se îndrepte, anumite ferme producând pește alb și moluște a căror creștere se dezvoltă (cu toate că, datorită situației financiare actuale a producătorilor, respectivele schimbări sunt puternic compromise prin lipsa de fonduri); 3. dezvoltarea de instrumente mai perfecționate de evaluare a capacității de încărcare a mediului care să permită o mai bună stabilire a biomasei maxime care poate fi autorizată conservând ecosistemul marin, ceea ce va facilita evoluția către ferme mai mari și către economii de scară mai importante; 4. recurgerea frecventă la retragerea sincronizată din circuitul agricol a fermelor piscicole în zonele racordate hidrologic, asociată cu un tratament coordonat împotriva păduchelui de mare, ceea ce va contribui la o mai bună protecție a fermelor împotriva unei infestări cu respectivul parazit și a îmbolnăvirii și să îmbunătățească ratele de supraviețuire a puietului, permițând astfel reducerea costurilor; și 5. punerea în aplicare a unei coordonări între organizațiile de producători din Irlanda, Regatul Unit și din Norvegia pentru a evita problemele unei supraproducții masive în viitor.

(120)

S-au realizat deja unele progrese în punerea în aplicare a anumitor părți din această strategie, în special în ceea ce privește scoaterea sincronizată din circuitul agricol și în ceea ce privește coordonarea tratamentului împotriva păduchelui de mare. Se preconizează noi progrese majore în cursul perioadei de aplicare a prezentelor măsuri. În cazul în care ajustarea nu se dezvoltă suficient în respectiva perioadă, Comisia ar putea să vadă în acest eșec o schimbare a circumstanțelor în sensul articolului 1 alineatul (6) din prezentul regulament, ceea ce ar determina o reexaminare a necesității de menținere a măsurilor.

(121)

În afara evoluției neprevăzute a circumstanțelor, a creșterii importurilor, a prejudiciului grav, a legăturii de cauzalitate și a existenței unei situații critice, s-a examinat dacă există motive imperative care pot duce la concluzia că nu este în interesul Comunității să se instituie măsuri definitive. În acest sens, efectele măsurilor asupra tuturor părților interesate și consecințele posibile ale adoptării sau ale neadoptării respectivelor măsuri au fost examinate pe baza elementelor de probă disponibile după luarea legăturii cu producătorii comunitari, cu ceilalți producători de somoni de crescătorie din Comunitate, cu importatorii și cu operatorii.

(122)

Producătorii comunitari realizează o cifră de afaceri anuală cumulată mai mare de 500 milioane de euro și, în afara locurilor de muncă directe pe care le generează (aproximativ 1 450), s-a estimat că întrețin indirect alte 8 000 de locuri de muncă, în sectorul de prelucrare sau în alte sectoare. Aceștia fac parte dintr-o industrie aflată în creștere puternică și a cărei producție s-a dublat între 1995 și 2001. Aceștia dobândesc o eficacitate crescândă în ceea ce privește obținerea unui produs pentru care există o piață în expansiune atât în Comunitate, cât și în restul lumii. Aceștia sunt viabili și competitivi în condiții de piață normale și prezintă o productivitate în creștere.

(123)

Situația producătorilor comunitari este amenințată în mod clar în cazul în care nu se face nimic pentru remedierea nivelului actual al importurilor la preț scăzut, după cum o dovedește numărul de falimente iminente semnalate în mod sistematic. Măsurile propuse se vor aplica tuturor importurilor produsului în cauză, altele decât cele din țările în curs de dezvoltare ale căror exporturi în Comunitatea Europeană nu depășesc 3 % din importurile comunitare. În consecință, acestea se vor aplica la mai mult de 95 % din importuri. S-a susținut că elementul de preț al măsurilor riscă să fie dificil de aplicat având în vedere experiența trecută în materie de angajamente privind prețul somonului de crescătorie, însă se reamintește că respectivul element de preț nu se bazează pe angajamente, ci pe un drept variabil care va fi perceput de către autoritățile vamale naționale. În consecință, se poate estima că măsurile vor fi eficace și vor permite creșterea prețurilor producătorilor comunitari până la un nivel rezonabil.

(124)

Zonele unde se practică creșterea somonilor sunt, în general, retrase (în principal, pe coastele de vest și nord ale Scoției și pe coasta de vest a Irlandei). Posibilitățile de încadrare în muncă sunt limitate în aceste zone, iar activitatea economică generată de creștere intervine în mare măsură în economia locală. Fără această contribuție, un mare număr de întreprinderi locale mici care furnizează bunuri și servicii producătorilor comunitari și angajaților acestora ar înceta să mai fie viabile. În consecință, luarea de măsuri eficiente definitive este în interesul industriilor dependente.

(125)

Cu toate că o parte a afirmat contrariul, este clar în interesul principalilor furnizori ai producătorilor comunitari (crescători de puiet de somon și de furaje) ca cererea privind produsele acestora să fie puternică și previzibilă, la un preț care să le permită să realizeze un profit rezonabil.

(126)

Pentru a evalua consecințele adoptării sau ale neadoptării măsurilor privind importatorii, operatorii și utilizatorii, s-au trimis chestionare importatorilor, operatorilor și utilizatorilor cunoscuți ai produsului în cauză de pe piața comunitară. Importatorul/operatorul/utilizatorul sunt, în mod normal, unul și același comerciant și, de fapt, un mare număr dintre aceștia au legătură cu producătorii-exportatorii din afara Comunității, în special din Norvegia. Au răspuns șase importatori/operatori/utilizatori și o asociație de operatori. Pe de altă parte, un anumit număr de asociații de operatori și-au transmis observațiile Comisiei și s-au stabilit contacte cu anumiți operatori și asociațiile acestora.

(127)

Unii au afirmat că nu este necesar să se ia măsuri, deoarece prețurile somonului de crescătorie n-au suferit decât o ușoară scădere temporară în cursul celor două sau trei luni care au urmat de la abrogarea măsurilor antidumping împotriva Norvegiei în 2003 și, între timp, prețurile au ajuns la nivelul normal. Operatorii au subliniat că orice creștere a prețurilor ar determina creșterea costurilor lor de producție, le-ar afecta vânzările și rentabilitatea și ar determina suprimarea unor locuri de muncă, chiar delocalizări; aceștia au insistat, de asemenea, asupra faptului că ocuparea forței de muncă în sectorul de prelucrare a peștelui este în mod considerabil superioară celei din sectorul de creștere a peștilor. În anumite cazuri, respectivul sector furnizează locuri de muncă în regiunile cu o ocupare a forței de muncă scăzută.

(128)

Cu toate acestea, este evident că prețurile nu au crescut în cursul primului semestru al anului 2004. Prețurile de import au crescut între cel de-al patrulea trimestru al anului 2003 și începutul primului trimestru al anului 2004, însă nu au încetat să scadă la sfârșitul primului și în cursul celui de-al doilea trimestru al anului 2004. Prețurile producătorilor comunitari au avut aceeași tendință și rămân net inferioare prețului neprejudiciabil. Pe de altă parte, datele cele mai recente arată că prețurile continuă să prezinte o tendință de scădere.

(129)

Principalele costuri suportate de operatori sunt costul materiei prime și costurile mâinii de lucru; în consecință, este adevărat că o creștere a prețurilor materiei prime se va repercuta asupra costurilor operatorilor. Cu toate acestea, pe baza informațiilor furnizate de către operatori, costul materiei prime a scăzut cu 10 % între 2002 și 2003, după ce scăzuse deja cu 18 % între 2000 și 2002. În 2003, acesta a fost mai mic cu 26 % față de nivelul său din 2000. Simultan, aceleași informații arată că prețurile de vânzare au rămas în mare parte aceleași în 2002 și 2003. Toți operatorii care au furnizat informații privind rentabilitatea activității lor de prelucrare a somonului au avut o activitate rentabilă și se consideră că pot să absoarbă o ușoară creștere a costurilor fără ca aceasta să determine eliminarea de locuri de muncă sau delocalizări. Este evident că nivelurile prețurilor actuale ale somonilor de crescătorie nu sunt viabile pe termen mediu sau lung. Prin urmare, orice s-ar întâmpla, industria de prelucrare va trebui să facă față unei creșteri a costului materiilor prime pe termen lung și mediu.

(130)

În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, sectorul comunitar al prelucrării peștelui asigură locuri de muncă pentru 100 000 de persoane, din care numai un procent mic este afectat prelucrării somonului de crescătorie. Nimic nu indică faptul că eventualele măsuri ar duce la o scădere a ocupării forței de muncă în Comunitate.

(131)

Operatorii au subliniat, de asemenea, că este foarte important pentru comercianții de pe principalele piețe europene și pentru consumatori să continue să aibă acces la un produs de bună calitate la preț scăzut. Aceștia s-au arătat îngrijorați în special de eventualitatea achizițiilor speculative imediat după introducerea unui contingent tarifar și au susținut că va trebui să își înceteze producția în cazul în care se atinge contingentul tarifar. În cele din urmă, aceștia au arătat că, în cazul în care ar trebui luate măsuri, acestea ar trebui să permită menținerea unei oferte suficiente și să contribuie la stabilizarea prețurilor pe piață pentru a face mai previzibile costurile acestora. În acest sens, dacă unii s-au arătat total împotriva oricărei formă de măsuri, alții au arătat că, în cazul în care ar trebui institute măsuri, preferința lor se va îndrepta spre un sistem de contingente tarifare, unii preferând un regim de licențe.

(132)

Este necesar să se remarce că măsurile constau într-un element de preț corespunzător acoperirii costurilor de către producătorii comunitari și în contingente tarifare al căror nivel este calculat pe baza importurilor medii în Comunitate (inclusiv noile state membre) realizate între 2001 și 2003 majorate cu 10 %, peste care se aplică un drept suplimentar. În consecință, industria de prelucrare ar trebui să continue să se bucure de o aprovizionare suficientă cu materii prime, în întreaga Comunitate. Cu toate că anumite părți au susținut că măsurile ar reprezenta o grea povară administrativă pentru operatorii comunitari, afirmațiile acestora nu au fost susținute și se consideră că măsurile implică un minim de formalități necesare pentru a asigura aplicarea eficientă a acestora.

(133)

În consecință, eventualele inconveniente pentru operatori/utilizatori și importatori nu pot fi considerate de natură să fie disproporționat de mari față de beneficiile pe care ar trebui să le obțină producătorii comunitari ca urmare a măsurilor definitive, despre care se consideră că se limitează la minimumul necesar pentru remedierea prejudiciului grav și prevenirea oricărei deteriorări suplimentare grave a situației acestora.

(134)

Produsul în cauză fiind un produs de consum, Comisia a informat diferite organizații ale consumatorilor despre începerea anchetei. O parte a afirmat că efectele benefice ale somonului sunt larg recunoscute și că creșterea în mod artificial a prețului acestuia ar face mai dificile alegerile nutriționale bune pentru consumatori și ar dăuna viabilității economice a importatorilor, a operatorilor și a vânzătorilor cu amănuntul de somon de crescătorie. O altă parte a afirmat că măsurile riscă să îi împiedice să continue să importe și să vândă somon de crescătorie congelat. Unii și-au exprimat temerea că eventualele creșteri de preț ar face somonul de crescătorie mai puțin acceptabil și că ar bloca creșterea pieței în statele membre în care produsul intern brut pe cap de locuitor (PIB) este mai mic decât media.

(135)

Cu toate acestea, după cum s-a precizat anterior, se consideră că prețul actual al pieței este prea scăzut pentru a fi viabil pe termen mediu și lung, iar comercianții economici vor continua să aibă acces la cantități nelimitate de importuri supuse elementului de preț și, peste limitele contingentului tarifar, la un drept suplimentar. Mai mult, ținând seama de amploarea diferenței dintre prețul peștilor întregi franco crescătorie și prețul de vânzare cu amănuntul a produselor prelucrate obținute din somon, se consideră că este puțin probabil ca măsurile să aibă un efect concret asupra prețurilor cu amănuntul și, în consecință, se consideră că efectul asupra consumatorilor este neglijabil. Cu toate acestea, Comisia va supraveghea cu strictețe efectele măsurilor privind accesibilitatea somonului de crescătorie și creșterea pieței în statele membre în care PIB este mai mic decât media,

(a)

prezentării unui certificat de origine eliberat de către autoritățile naționale competente ale țării în cauză, în conformitate cu condițiile menționate la articolul 47 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, și

(b)

condiției ca produsul să fi fost transportat direct, în sensul articolului 6, din respectiva țară în Comunitate.

(a)

produsele al căror transport se efectuează fără traversarea teritoriului unei țări terțe;

(b)

produsele al căror transport se efectuează cu traversarea teritoriului uneia sau al mai multor țări, altele decât țara de origine, cu sau fără transbordare sau antrepozitare temporară în respectivele țări, cu condiția ca traversarea acestora din urmă să fie justificată de motive geografice sau care țin exclusiv de necesitățile de transport și cu condiția ca produsele:

(a)

un document de transport unic eliberat în țara de origine și pe baza căruia s-a efectuat traversarea țării sau a țărilor de tranzit;

(b)

un certificat eliberat de către autoritățile vamale ale țării sau țărilor de tranzit care să conțină:

—

în cazul în care acestea au părăsit țara de origine înainte de data punerii în aplicare a prezentului regulament și

—

în cazul în care acestea sunt expediate din locul de încărcare din țara de origine spre locul de descărcare în Comunitate sub acoperirea unui document de transport valabil eliberat înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament.

—

în cazul unui transport pe cale maritimă, conosamentul atestând că încărcarea s-a efectuat înaintea respectivei date;

—

în cazul unui transport pe calea ferată, scrisoarea de trăsură acceptată de administrația căilor ferate ale țării de origine înaintea respectivei date;

—

în cazul unui transport rutier, scrisoarea de transport rutier pentru transportul mărfurilor sau orice alt document de transport eliberat în țara de origine înaintea acestei date;

—

în cazul unui transport pe calea aerului, scrisoarea de transport care demonstrează că produsele au fost preluate de către compania aeriană înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.