Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32004D0804

Decizia nr. 804/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 de stabilire a unui program de acțiune comunitară în vederea promovării unor acțiuni în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității (programul „Hercule”)

JO L 143, 30.4.2004, p. 9–14 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013; abrogat prin 32014R0250

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2004/804(2)/oj

02/Volumul 17

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

25


32004D0804


L 143/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 804/2004/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 21 aprilie 2004

de stabilire a unui program de acțiune comunitară în vederea promovării unor acțiuni în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității (programul „Hercule”)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 280 alineatul (4),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Curții de Conturi (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Comunitatea și statele membre au drept obiectiv combaterea fraudei și a oricărei activități ilegale care aduce atingere intereselor financiare ale Comunității. Este necesară punerea în aplicare a tuturor mijloacelor disponibile în vederea realizării acestui obiectiv, păstrându-se în același timp repartizarea și echilibrul actual între responsabilitățile la nivel național și cele la nivel comunitar.

(2)

Acțiunile care au drept scop realizarea unei mai bune informări, a unor studii, a unor forme de pregătire sau a unei asistențe tehnice sau științifice în domeniul luptei împotriva fraudei contribuie vizibil la ameliorarea protecției intereselor financiare ale Comunității.

(3)

Sunt, prin urmare, necesare promovarea unor acțiuni în acest domeniu, precum și susținerea organismelor active în acest domeniu prin acordarea unor subvenții de funcționare. Experiențele acumulate până în prezent arată că este important să fie prevăzut un sprijin la nivel comunitar, în raport cu activitățile de promovare întreprinse la nivel național.

(4)

Până în 2003, susținerea organismelor și a acțiunilor s-a efectuat prin credite înscrise în liniile A03600 și A03010 „Conferințe, congrese și reuniuni legate de activitățile Asociațiilor juriștilor europeni pentru protecția intereselor financiare ale Comunității”, precum și în linia B5-910 „Acțiuni generale de luptă împotriva fraudei” din bugetul general al Uniunii Europene.

(5)

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (3) prevede, la articolul 112, condiții stricte pentru acordarea de ajutoare financiare unor acțiuni deja inițiate, definite în actul juridic de bază.

(6)

Este, prin urmare, necesară adoptarea unui asemenea act de bază în scopul raționalizării și completării tuturor formelor de sprijin existente, prin adoptarea prezentei decizii de stabilire a unui program de acțiune comunitară structurat, specific, pluridisciplinar și de durată.

(7)

Este necesar ca acest program să fie deschis tuturor statelor membre și țărilor vecine, având în vedere că este important să se asigure o protecție efectivă și echivalentă a intereselor financiare ale Comunității care să nu se limiteze doar la statele membre.

(8)

Parlamentul European, Consiliul și Comisia și-au luat angajamentul, cu ocazia adoptării Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002, de a îndeplini obiectivul intrării în vigoare a acestui act de bază începând cu exercițiul financiar 2004.

(9)

Este, de asemenea, necesar ca, în cadrul modalităților de sprijin care vor fi adoptate, să se ia în considerare specificitatea organismelor care își desfășoară activitatea în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității.

(10)

Prezenta decizie stabilește, pentru întreaga durată a programului, un pachet financiar care constituie punctul de referință privilegiat, în sensul punctului 33 din acordul interinstituțional de la 6 mai 1999, încheiat între Parlamentul European, Consiliu și Comisie, cu privire la disciplina bugetară și la ameliorarea procedurii bugetare (4) pentru autoritatea bugetară în cadrul procedurii bugetare anuale.

(11)

Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport intermediar al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) privind executarea prezentului program, precum și un raport final al acestui Oficiu cu privire la realizarea obiectivelor programului respectiv.

(12)

Prezenta decizie respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

(13)

Prezenta decizie nu aduce atingere subvențiilor acordate, în baza unor programe privind aspectele judiciare legate de aplicarea legii, în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității,

DECID:

Articolul 1

Obiectivul programului

(1)   Prezenta decizie stabilește un program de acțiune comunitară pentru promovarea unor acțiuni în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității. Acest program este denumit programul Hercule.

(2)   Programul este destinat să contribuie la protecția intereselor financiare ale Comunității prin promovarea unor acțiuni și susținerea unor organisme în conformitate cu criteriile generale prezentate în anexă și detaliate în fiecare program anual de subvenții. Acesta ține seama de aspectele transnaționale și pluridisciplinare. În mod prioritar, programul vizează asigurarea unei convergențe în conținutul acțiunilor pentru a garanta, pe baza unei reflecții pe marginea celor mai bune practici, o protecție efectivă și echivalentă respectând în același timp particularitățile tradițiilor din fiecare stat membru.

Articolul 2

Accesul la program

(1)   Pentru a putea beneficia de o subvenție comunitară în vederea unei acțiuni în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității, beneficiarul unei astfel de subvenții trebuie să respecte dispozițiile din anexă. Acțiunea trebuie să fie realizată în conformitate cu principiile care stau la baza activității comunitare din domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității și trebuie să ia în considerare criteriile specifice stabilite în cererile de ofertă, în conformitate cu prioritățile prevăzute în programul anual de subvenții, detaliind criteriile generale cuprinse în anexă.

(2)   Pentru a putea beneficia de o subvenție comunitară de funcționare în cadrul programului de activitate permanentă al unui organism care urmărește un scop de interes general european în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității, organismul respectiv trebuie să respecte criteriile generale cuprinse în anexă.

(3)   Cererile de subvenții comunitare de funcționare trebuie să conțină toate informațiile necesare astfel încât Comisia să poată selecta beneficiarii în funcție de:

natura organismului;

măsurile de protecție a intereselor financiare ale Comunității;

costurile estimative de punere în aplicare a acestor măsuri;

totalitatea caracteristicilor menționate la punctul 4 din anexă.

Articolul 3

Participarea țărilor din afara Comunității

Pe lângă beneficiarii și organismele situate în statele membre, programul de acțiune comunitară este deschis participării beneficiarilor și organismelor situate:

(a)

în statele aderente care au semnat, la 16 aprilie 2003, tratatul de aderare;

(b)

în țările membre AELS/SEE, în conformitate cu condițiile stabilite de acordul SEE;

(c)

în Bulgaria și în România, în conformitate cu condițiile stabilite de acordurile europene, protocoalele adiționale ale acestora și deciziile respectivelor consilii de asociere;

(d)

în Turcia, condițiile acestei participări fiind hotărâte în conformitate cu Decizia 2002/179/CE a Consiliului din 17 decembrie 2001 privind încheierea unui Acord-cadru între Comunitatea Europeană și Republica Turcia privind principiile generale de participare a Republicii Turcia la programele comunitare (5).

Articolul 4

Selectarea beneficiarilor

(1)   Programul reglementează un tip de procedură de acordare prin intermediul unei cereri de ofertă pentru toți beneficiarii.

(2)   Selectarea organismelor care vor beneficia de subvenții pentru acțiuni este rezultatul unei cereri de ofertă, în conformitate cu prioritățile prevăzute în programul anual de subvenții, prin detalierea criteriilor generale cuprinse în anexă. Acordarea unei subvenții pentru o acțiune care face parte din prezentul program respectă criteriile generale care sunt cuprinse în anexă.

(3)   Selectarea organismelor care vor beneficia de subvenții de funcționare este rezultatul unei cereri de ofertă. Acordarea unei subvenții de funcționare în cadrul programului de activitate permanentă a unui organism beneficiar respectă criteriile generale prevăzute în anexă. Pe baza cererii de ofertă, Comisia aprobă, în conformitate cu articolul 116 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002, lista organismelor beneficiare și sumele stabilite.

Articolul 5

Acordarea subvenției

(1)   Subvenția pentru acțiuni nu poate finanța toate cheltuielile eligibile. Valoarea unei subvenții pentru o acțiune acordată în cadrul prezentului program nu poate depăși următoarele rate:

(a)

50 % din cheltuielile eligibile pentru asistență tehnică;

(b)

80 % din cheltuielile eligibile pentru formare, promovarea schimburilor de personal calificat și organizarea de seminarii sau conferințe, cu condiția să se adreseze beneficiarilor menționați la punctul 2 prima liniuță din anexă;

(c)

90 % din cheltuielile eligibile pentru organizarea unor seminarii, conferințe sau alte manifestări, cu condiția să se adreseze beneficiarilor menționați la punctul 2 a doua și a treia liniuță din anexă.

(2)   Valoare unei subvenții de funcționare, acordată în cadrul prezentului program, nu poate depăși 70 % din cheltuielile eligibile ale organismului pentru anul calendaristic pentru care se acordă subvenția.

În conformitate cu articolul 113 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002, în cazul reînnoirii, subvenția de funcționare acordată astfel se va diminua progresiv. În cazul acordării unei subvenții unui organism care a beneficiat deja în anul precedent de o astfel de subvenție de funcționare, procentul de cofinanțare comunitară pe care îl reprezintă noua subvenție este mai mic cu cel puțin 10 puncte față de procentul de cofinanțare comunitară pe care îl reprezenta subvenția în anul precedent.

Articolul 6

Dispoziții financiare

(1)   Prezentul program începe la 1 ianuarie 2004 și se încheie la 31 decembrie 2006.

(2)   Pachetul financiar pentru executarea prezentului program, pentru perioada 2004-2006, este de 11 775 000 EUR.

(3)   Creditele anuale sunt autorizate de către autoritatea bugetară în limita perspectivelor financiare.

Articolul 7

Monitorizare și evaluare

Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului:

(a)

până la 30 iunie 2006, un raport al OLAF privind punerea în aplicare a programului și oportunitatea continuării acestuia;

(b)

până la 31 decembrie 2007, un raport al OLAF privind realizarea obiectivelor prezentului program. Acest raport se bazează pe rezultatele obținute de beneficiarii subvențiilor și evaluează mai ales eficacitatea de care dau dovadă în ceea ce privește realizarea obiectivelor definite la articolul 1 și în anexă.

Articolul 8

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Strasburg, 21 aprilie 2004.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

D. ROCHE


(1)  JO C 318, 30.12.2003, p. 5.

(2)  Avizul Parlamentului European din 9 martie 2004 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 5 aprilie 2004.

(3)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Rectificare la JO L 25, 30.1.2003, p. 43.

(4)  JO C 172, 18.6.1999, p. 1, Acord astfel cum a fost modificat prin decizia 2003/429/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 147, 14.6.2003, p. 25).

(5)  JO L 61, 2.3.2002, p. 27.


ANEXĂ

1.   ACTIVITĂȚILE SUSȚINUTE

Obiectivul general definit la articolul 1 vizează consolidarea acțiunilor comunitare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Comunității și al combaterii fraudei, promovând acțiunile în acest domeniu, precum și funcționarea entităților care își desfășoară activitatea în acest domeniu.

Acțiunile organismelor care pot contribui la consolidarea și la creșterea eficienței activității comunitare, în conformitate cu articolul 2, sunt următoarele:

organizarea de seminarii și conferințe;

promovare unor studii științifice și a unor dezbateri privind politicile comunitare în domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității;

coordonarea unor activități privind protecția intereselor financiare ale Comunității;

formarea și sensibilizarea;

promovarea unor schimburi de personal calificat;

difuzarea unor cunoștințe de ordin științific privind acțiunile comunitare;

dezvoltarea și furnizarea unor instrumente informatice specifice;

asistența tehnică;

promovarea și intensificarea schimburilor de date.

2.   PUNEREA ÎN APLICARE A ACTIVITĂȚILOR SUSȚINUTE

Activitățile puse în aplicare de entitățile care pot primi o subvenție comunitară în cadrul programului țin în special de acțiunile referitoare la consolidarea măsurilor comunitare în domeniul protecției intereselor financiare și vizează obiective de interes general european în acest domeniu sau un obiectiv care se înscrie în cadrul politicii Uniunii Europene în acest domeniu.

În conformitate cu articolul 2, la program are acces:

orice administrație națională sau regională a unui stat membru sau a unei țări din afara Comunității, astfel cum se prevede la articolul 3, care promovează consolidarea activităților Comunității în domeniul protecției intereselor financiare comunitare;

orice institut de cercetare și educație, cu personalitate juridică de cel puțin un an, situat și activând într-un stat membru sau într-o țară din afara Comunității, astfel cum se prevede la articolul 3, care promovează consolidarea acțiunii Comunității în cadrul protecției intereselor financiare comunitare;

orice organism nonprofit, cu personalitate juridică de cel puțin un an și constituit legal într-un stat membru sau într-o țară din afara Comunității, astfel cum se prevede la articolul 3, care promovează consolidarea acțiunii Comunității în cadrul protecției intereselor financiare comunitare.

Pentru susținerea realizării activităților permanente ale unui astfel de organism, poate fi acordată o subvenție anuală de funcționare.

3.   SELECTAREA BENEFICIARILOR

Organismele care beneficiază de o subvenție pentru o acțiune sau de o subvenție de funcționare în temeiul punctului 2 sunt selectate pe baza unor cereri de ofertă.

4.   CARACTERISTICILE PE BAZA CĂRORA SUNT EVALUATE CERERILE DE SUBVENȚII

Cererile de subvenții pentru acțiuni sau, după caz, cererile de subvenții de funcționare sunt evaluate pe baza:

conformității acțiunii propuse cu obiectivele prezentului program;

complementarității acțiunii propuse cu alte activități subvenționate;

fezabilității acțiunii propuse, adică posibilitățile concrete de realizare a acesteia cu mijloacele propuse;

proporționalității dintre costurile și beneficiile acțiunii propuse;

valorii adăugate a acțiunii propuse;

dimensiunii publicului vizat de acțiunea propusă;

aspectelor transnaționale și pluridisciplinare ale acțiunii propuse;

întinderii geografice a acțiunii propuse.

5.   CHELTUIELI ELIGIBILE

În temeiul punctului 2, nu sunt luate în considerare pentru stabilirea valorii subvenției decât cheltuielile eligibile necesare realizării în bune condiții a acțiunii prevăzute.

Sunt eligibile, de asemenea, și cheltuielile privind participarea reprezentanților țărilor din Balcani care iau parte la procesul de stabilizare și de asociere pentru țările din Europa de Sud-Est (1) și pentru anumite țări din Comunitatea Statelor Independente (2).

6.   CONTROALE ȘI AUDITURI

6.1.   Beneficiarul unei subvenții de funcționare păstrează și pune la dispoziția Comisiei, pentru o perioadă de cinci ani începând cu plata finală, toate documentele justificative pentru cheltuielile efectuate în cursul anului pentru care a fost acordată această subvenție, în special situația verificată a conturilor. Beneficiarul unei subvenții se ocupă de punerea la dispoziția Comisiei, după caz, a documentelor justificative care se află în posesia partenerilor sau a membrilor.

6.2.   Comisia are dreptul să efectueze, fie direct prin intermediul agenților săi, fie prin intermediul oricărui alt organism extern calificat ales de ea, un audit privind utilizarea subvenției. Aceste audituri pot fi realizate pe toată durata convenției, precum și pe o perioadă de cinci ani începând cu data plății soldului subvenției. Rezultatele acestor audituri pot duce, după caz, la anumite decizii de recuperare din partea Comisiei.

6.3.   Pentru a realiza aceste audituri, personalul Comisiei, precum și persoanele din exterior împuternicite de către Comisie au drept de acces, în special la birourile beneficiarilor, precum și la toate informațiile necesare, inclusiv sub formă electronică.

6.4.   Curtea de Conturi, precum și OLAF dispun de aceleași drepturi, în special de dreptul de acces, ca și persoanele menționate la punctul 6.3.

6.5.   Pentru a proteja interesele financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri, Comisia efectuează, de asemenea, în cadrul prezentului program, controale și inspecții la fața locului, în conformitate cu Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 din 11 noiembrie 1996 al Consiliului privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (3). După caz, aceste anchete sunt efectuate de către OLAF și reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

7.   GESTIONAREA PROGRAMULUI

Pe baza unei analize bazate pe raportul cost/eficacitate, Comisia poate recurge la experți, precum și la orice altă formă de asistență tehnică și administrativă care nu implică misiuni de competență publică, inclusă în cadrul unor contracte de prestări punctuale de servicii. De asemenea, aceasta poate finanța studii și poate organiza reuniuni de experți, care să faciliteze punerea în aplicare a programului și poate întreprinde acțiuni de informare, de publicare și de difuzare, legate direct de realizarea obiectivului programului.


(1)  Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Albania, Serbia și Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Croația.

(2)  Belarus, Republica Moldova, Federația Rusă, Ucraina.

(3)  JO L 292, 15.11.1996, p. 2.

(4)  JO L 136, 31.5.1999, p. 1.


Top