EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31994R0114

Regulamentul (CE) nr. 114/94 al Comisiei din 24 ianuarie 1994 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1756/93 de stabilire a faptelor generatoare ale cursului de schimb agricol în sectorul laptelui și al produselor lactate

JO L 20, 25.1.1994, p. 2–3 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2006; abrogare implicită prin 32006R1913

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1994/114/oj

03/Volumul 14

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

176


31994R0114


L 020/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 114/94 AL COMISIEI

din 24 ianuarie 1994

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1756/93 de stabilire a faptelor generatoare ale cursului de schimb agricol în sectorul laptelui și al produselor lactate

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3813/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 privind unitatea de cont și cursurile de schimb aplicabile în cadrul politicii agricole comune (1), în special articolul 6 alineatul (2),

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 1756/93 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat de Regulamentul (CEE) nr. 2866/93 (3), stabilește cursul de schimb agricol care se aplică tuturor sumelor calculate în ECU în sectorul laptelui și al produselor lactate; întrucât, în acest scop, regulamentul menționat trebuie completat prin stabilirea faptelor care stau la baza sumelor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 2839/93 al Comisiei din 18 octombrie 1993 privind cazul special al vânzării untului din stocurile de intervenție pentru export în republicile fostei Uniuni Sovietice (4), astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 109/94 (5);

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 1756/93 nu precizează faptul generator al cursului de schimb agricol ce se va aplica în cazul ajutorului acordat pentru laptele degresat, în temeiul articolului 1 alineatul (1) punctul (b) din Regulamentul (CEE) nr. 1105/68 al Comisiei din 27 iulie 1968 privind normele detaliate de acordare a ajutorului pentru laptele utilizat în hrana animalelor (6), astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1723/93 (7); întrucât, prin urmare, acest regulament trebuie rectificat;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2167/83 al Comisiei din 28 iulie de stabilire a normelor detaliate de aplicare privind aprovizionarea cu lapte și anumite produse lactate a unităților școlare (8), astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1861/93 (9), a fost abrogat și înlocuit cu Regulamentul (CE) nr. 3392/93 (10); întrucât trimiterea din anexa la Regulamentul (CEE) nr. 1756/93 trebuie modificată în consecință;

întrucât Comitetul de gestionare a laptelui și a produselor lactate nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 1756/93 se modifică după cum urmează:

1.

La partea B.II din anexă se adaugă punctul 8:

Regulament

Valoare

Curs de schimb agricol

8.   (CEE) nr. 2839/93

Prețul ofertat acceptat în urma licitațiilor prevăzute în articolul 4 alineatul (2) litera (c)

Curs de schimb agricol aplicabil în ziua efectuării plății”

2.

Punctul 1 din partea C.III din anexă se înlocuiește cu punctul 1 următor:

Regulament

Valoare

Curs de schimb agricol

1.   (CEE) nr. 1105/68

A.   Ajutorul pentru laptele degresat utilizat în hrana animalelor, prevăzut la articolul 1

Curs de schimb agricol aplicabil:

(i)

în prima zi din luna în care are loc denaturarea laptelui degresat, prevăzută la articolul 2 sau în care se livrează fermierului laptele degresat

(ii)

în prima zi a lunii pentru care este stabilită taxa lunară pe baza utilizării laptelui degresat în conformitate cu dispozițiile articolului 5a

(iii)

în prima zi a lunii în care are loc fabricarea untului sau smântânii pentru laptele degresat utilizat în conformitate cu dispozițiile articolelor 6 și 8a

B.   Valoarea ajutorului pentru laptele degresat utilizat în hrana animalelor, prevăzut la articolul 1a alineatul (3)

Curs de schimb agricol aplicabil în prima zi din luna în care se efectuează denaturarea laptelui degresat, prevăzută în articolul 2 sau în ziua la care se livrează fermierului laptele degresat lichid”

3.

Punctul 4 din partea D din anexă se înlocuiește cu punctul 4 următor:

Regulament

Sumă

Curs de schimb agricol

4.   (CEE) nr. 3392/93

Valoarea ajutorului pentru laptele destinat unităților școlare, prevăzut la articolul 4 alineatul (1)

Cursul de schimb agricol aplicabil în prima zi a primei luni din perioada pentru care se depune cererea de ajutor prevăzută la articolul 7 alineatul (4)”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Cu toate acestea, articolul 1 alineatul (3) se aplică cu începere de la 1 ianuarie 1994.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 24 ianuarie 1994.

Pentru Comisie

René STEICHEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 387, 31.12.1992, p. 1.

(2)  JO L 161, 2.7.1993, p. 48.

(3)  JO L 262, 21.10.1993, p. 24.

(4)  JO L 260, 19.10.1993, p. 8.

(5)  JO L 19, 22.1.1994, p. 5.

(6)  JO L 184, 29.7.1968, p. 24.

(7)  JO L 159, 1.7.1993, p. 123.

(8)  JO L 206, 30.7.1983, p. 75.

(9)  JO L 170, 13.7.1993, p. 14.

(10)  JO L 306, 11.12.1993, p. 27.


Top