EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 21999D1118(05)

Decizia nr. 116/98 a Comitetului mixt al SEE din 18 decembrie 1998 de modificare a anexei II (Norme tehnice, standarde, încercări și certificare) la Acordul SEE

JO L 297, 18.11.1999, p. 42–43 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/1998/116(2)/oj

11/Volumul 57

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

179


21999D1118(05)


L 297/42

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 116/98 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 18 decembrie 1998

de modificare a anexei II (Norme tehnice, standarde, încercări și certificare) la Acordul SEE

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,

întrucât anexa II la acord a fost modificată prin Decizia nr. 63/98 a Comitetului mixt al SEE din 4 iulie 1998 (1);

întrucât Decizia 97/523/CE a Comisiei din 9 iulie 1997 de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele generale de racordare aplicabile echipamentelor terminale în cazul standardului european de radiocomunicație digitală fără fir (DECT) (ediția 2) (2) trebuie să fie încorporată în acord;

întrucât Decizia 97/524/CE a Comisiei din 9 iulie 1997 de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele aplicațiilor de telefonie pentru racordarea la standardul european de radiocomunicație digitală fără fir (DECT) (ediția 2) (3) trebuie să fie încorporată în acord;

întrucât Decizia 97/525/CE a Comisiei din 9 iulie 1997 de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele de racordare pentru echipamentele terminale destinate aplicațiilor cu profil de acces generic (GAP) ale standardului european de radiocomunicație fără fir (DECT) (4) trebuie să fie încorporată în acord;

întrucât Decizia 97/523/CE abrogă, de la 10 ianuarie 1998, Decizia 94/471/CE a Comisiei de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele referitoare la aplicațiile de telefonie la standardul european de radiocomunicație digitală fără fir (DECT) (ediția 2) care este încorporată în acord și în consecință trebuie să fie abrogată;

întrucât Decizia 97/524/CE abrogă, de la 10 ianuarie 1998, Decizia 94/472/CE a Comisiei de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele referitoare la aplicațiile de telefonie la standardul european de radiocomunicație digitală fără fir (DECT) (ediția 2) care este încorporată în acord și în consecință trebuie să fie abrogată;

întrucât Decizia 97/525/CE abrogă, de la 10 ianuarie 1998, Decizia 94/525/CE a Comisiei de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele generale de racordare la echipamentele terminale pentru standardul european de radiocomunicație digitală fără fir (DECT) pentru aplicațiile PAP (profil acces public) care este încorporată în acord și, în consecință, trebuie să fie abrogată,

DECIDE:

Articolul 1

După punctul 4za, capitolul XVIII din anexa II la acord (Decizia 97/522/CE a Comisiei) se inserează următoarele puncte:

„4zb.

397 D 0523: Decizia 97/523/CE a Comisiei din 9 iulie 1997 de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele generale de racordare aplicabile echipamentelor terminale în cazul standardului european de radiocomunicație digitală fără fir (DECT) (ediția 2) (JO L 215, 7.8.1997, p. 48).

4zc.

397 D 0524: Decizia 97/524/CE a Comisiei din 9 iulie 1997 de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele referitoare la aplicațiile de telefonie la standardul european de radiocomunicație digitală fără fir (DECT) (ediția 2) (JO L 215, 7.8.1997, p. 50).

4zd.

397 D 0525: Decizia 97/525/CE a Comisiei din 9 iulie 1997 de stabilire a unei reglementări tehnice comune privind cerințele de racordare pentru echipamentele terminale destinate aplicațiilor cu profil de acces generic (GAP) ale standardului european de radiocomunicație fără fir (DECT) (profil acces generic) (JO L 215, 7.8.1997, p. 52).”

Articolul 2

Textele de la punctele 4d (Decizia 94/471/CE a Comisiei), 4e (Decizia 94/472/CE a Comisiei) și 4k (Decizia 95/525/CE a Comisiei) din capitolul XVIII din anexa II la acord se elimină.

Articolul 3

Textele deciziilor 97/523/CE, 97/524/CE și 97/525/CE în limbile islandeză și norvegiană, anexate la versiunile în limbile respective ale prezentei decizii, sunt autentice.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la 19 decembrie 1998 cu condiția transmiterii prealabile către Comitetul mixt al SEE a tuturor notificărilor prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord.

Articolul 5

Prezenta decizie se publică în Secțiunea SEE și în Suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 1998.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

N. v. LIECHTENSTEIN


(1)  JO L 100, 15.4.1999, p. 50.

(2)  JO L 215, 7.8.1997, p. 48.

(3)  JO L 215, 7.8.1997, p. 50.

(4)  JO L 215, 7.8.1997, p. 52.


Top