—

pentru domnul Kqiku, de A. Heidegger, Rechtsanwalt;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul M. Wilderspin și de doamna S. Grünheid, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Deciziei nr. 896/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către statele membre a anumitor permise de ședere eliberate de Elveția și de Liechtenstein în scopul tranzitului pe teritoriul lor (JO L 167, p. 8, Ediție specială, 19/vol. 8, p. 52).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale declanșate în Germania împotriva domnului Kqiku, resortisant sârbo-muntenegrean, căruia i se reproșează intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania la 4 august 2006 și șederea pe acest teritoriu până la fără a fi în posesia unui permis de ședere, sub formă de viză, care îi era necesar.

3

În temeiul articolelor 10 și 11 din Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (JO 2000, L 239, p. 19, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 183), semnată la Schengen (Luxemburg) la , pentru persoanele care nu sunt resortisanți ai statelor membre ale Comunităților Europene, se introduce o viză uniformă de scurtă durată care poate fi eliberată pentru vizite care nu depășesc trei luni. Convenția face însă distincția între vizele de călătorie și vizele de tranzit. Acestea din urmă sunt eliberate pentru o durată de tranzit ce nu depășește cinci zile.

4

În temeiul articolului 1 alineatul (1) și al anexei I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 81, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 97), resortisanții Republicii Federale Iugoslavia (Serbia-Muntenegru) trebuie să dețină o viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre.

5

Articolul 2 din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„În sensul prezentului regulament, «viză» înseamnă o autorizație emisă de către un stat membru sau o decizie luată de respectivul stat care este solicitată în vederea:

6

Considerentele (2), (3), (6) și (7) ale Deciziei nr. 896/2006 au următorul cuprins:

[…]

7

Articolul 1 din Decizia nr. 896/2006 prevede:

„Prezenta decizie stabilește un regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către statele membre a permiselor de ședere eliberate de Elveția și Liechtenstein resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența obligativității vizelor în temeiul Regulamentului […] nr. 539/2001.

[…]”

8

Articolul 2 din această decizie precizează:

„Statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen recunosc unilateral permisele de ședere eliberate de Elveția și Liechtenstein enumerate în anexă.

[…]”

9

Articolul 3 primul paragraf din decizia menționată prevede:

„Perioada în care resortisantul unei țări terțe tranzitează teritoriul unuia sau al mai multor state membre nu depășește cinci zile.”

10

Între permisele de ședere eliberate de Confederația Elvețiană, prevăzute la articolul 2 din Decizia nr. 896/2006 și menționate pe lista care figurează în anexa la aceasta, se află documentul de identitate C pentru străini, asociat unui permis de ședere permanentă de tip C.

11

Dispozițiile aplicabile ale Legii germane privind șederea, munca și integrarea străinilor (Gesetz über den Aufenthalt, die Erwerbstätigkeit und die Integration von Ausländern im Bundesgebiet, BGBl. 2004 I, p. 1950, denumită în continuare „Legea privind străinii”) prevăd obligația resortisanților străini de a deține un permis de ședere, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii Europene sau un decret prevede altfel. Permisele de ședere se acordă, printre altele, sub formă de viză și de autorizație de ședere.

12

Potrivit instanței de trimitere, dacă un resortisant străin nu deține unul dintre permisele de ședere impuse prin această lege, intrarea sa pe teritoriul german este ilegală. În temeiul articolului 95 din legea menționată, șederea pe teritoriul german fără permisul de ședere corespunzător se pedepsește cu o pedeapsă cu închisoarea de până la un an sau cu amendă. Aceeași pedeapsă este prevăzută pentru străinul care intră pe teritoriul german fără pașaport sau fără a deține un permis de ședere valabil.

13

În decizia de trimitere, Oberlandesgericht Karlsruhe explică faptul că, potrivit dreptului național german, în analiza unei conduite reprobabile în sensul articolului 95 menționat, trebuie să se ia în considerare numai existența unei autorizații de intrare și de ședere valabile formal.

14

Domnul Kqiku, care, conform datelor din pașaportul său, este resortisant sârbo-muntenegrean, trăiește permanent în Elveția din luna iunie 1993. Din data de 27 martie 2006, domnul Kqiku este titularul unui document de identitate C pentru străini, eliberat de Confederația Elvețiană, asociat unui permis de ședere permanentă de tip C, al cărui„Kontrollfrist” expiră la . Toți membrii familiei sale sunt de asemenea deținători de documente de identitate pentru străini valabile sau, în cazul copiilor, de atestate corespunzătoare.

15

La 4 august 2006, domnul Kqiku, însoțit de soția sa și de cei trei copii, a părăsit Elveția pentru a merge în Germania. În cursul șederii lor pe teritoriul german, persoanele interesate și-au vizitat membri ai familiei la Köln și la Stuttgart.

16

Cu această ocazie și până la întoarcerea în Elveția la 6 august 2006, domnul Kqiku deținea un pașaport valabil, documentul de identitate C pentru străini, precum și un permis de conducere, de asemenea valabil, eliberat de autoritățile elvețiene. Toții membrii familiei sale care îl însoțeau dețineau de asemenea pașapoarte și documente de identitate pentru străini valabile sau, în cazul copiilor, atestate corespunzătoare.

17

În vederea acestei călătorii pe teritoriul german și spre deosebire de cele întreprinse cu ocazia precedentelor vizite de scurtă durată ale domnului Kqiku în Germania, acesta nu a depus o cerere de obținere a vizei pentru el sau pentru membrii familiei sale.

18

Împotriva domnului Kqiku s-a dispus urmărirea penală pentru intrarea și șederea între 4 și pe teritoriul german fără a fi în posesia permisului de ședere, sub formă de viză, necesar în calitatea sa de resortisant sârbo-muntenegrean.

19

Prin decizia din 29 noiembrie 2006, Amtsgericht Singen (Germania) l-a achitat pe domnul Kqiku cu privire la capătul de acuzare de intrare și de ședere ilegală în sensul Legii privind străinii, deoarece conduita sa nu constituie o infracțiune, din perspectiva Deciziei nr. 896/2006. Ministerul public a declarat recurs împotriva acestei decizii. Oberlandesgericht Karlsruhe este chemat să se pronunțe asupra acestui recurs în calitatea sa de instanță de ultim grad.

20

Considerând că, pentru a stabili dacă domnul Kqiku poate fi sancționat pentru intrare și ședere ilegală pe teritoriul german, în sensul articolului 95 alineatul (1) punctul 3 și alineatul (2) din Legea privind străinii, trebuie interpretate normele privind recunoașterea unilaterală a permiselor de ședere prevăzute de Decizia nr. 896/2006, Oberlandesgericht Karlsruhe a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 1 și 2 din Decizia nr. 896/2006 […] trebuie interpretate în sensul că permiselor de ședere eliberate de Elveția și de Liechtenstein prevăzute în anexa [la această decizie] li se conferă direct, prin recunoașterea unilaterală de către statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, a caracterului echivalent cu vizele uniforme sau naționale ale acestora, efectul unui permis de ședere care permite tranzitul prin spațiul comun

sau

articolele 1 și 2 din Decizia nr. 896/2006 […] trebuie interpretate în sensul că resortisanții statelor terțe care sunt titulari ai unui permis de ședere prevăzut în anexă, eliberat de Elveția și de Liechtenstein și recunoscut unilateral de statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, sunt exonerați de obligația vizei în scopul tranzitului prin spațiul comun, prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul […] nr. 539/2001?”

21

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere ridică, în esență, problema sferei recunoașterii permiselor de ședere vizate de Decizia nr. 896/2006, în lumina obligativității vizei prevăzute de Regulamentul nr. 539/2001.

22

Domnul Kqiku susține că Decizia nr. 896/2006 vizează recunoașterea permiselor de ședere eliberate de Confederația Elvețiană și de Principatul Liechtenstein în scopul tranzitului prin spațiul Schengen sau al șederii de scurtă durată în acest spațiu. Domnul Kqiku arată că documentul său de identitate C pentru străini este unul dintre permisele de ședere eliberate de Confederația Elvețiană care figurează în anexa la decizia menționată, că acest document de identitate nu are drept efect scutirea de obligativitatea vizei prevăzute de Regulamentul nr. 539/2001 și că documentul de identitate menționat constituie o autorizație de intrare și de ședere valabilă.

23

Comisia Comunităților Europene subliniază că sfera echivalenței prevăzute de Decizia nr. 896/2006 se limitează la scopul tranzitului prin spațiul Schengen. Aceasta consideră că un permis de ședere, precum cel în cauză în acțiunea principală, nu poate fi asimilat unei „vize Schengen” decât în ceea ce privește tranzitul și că recunoașterea unui permis de ședere eliberat de Confederația Elvețiană sau de Principatul Liechtenstein înseamnă o scutire de viza prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 539/2001 doar în scop de tranzit.

24

Mai întâi, trebuie amintit că regimul stabilit prin Decizia nr. 896/2006 este, potrivit articolului 1 din aceasta din urmă, bazat pe recunoașterea unilaterală de către statele membre a permiselor de ședere eliberate de Confederația Elvețiană și de Principatul Liechtenstein resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența obligativității vizelor în temeiul Regulamentului nr. 539/2001 ca fiind echivalente ale vizelor lor uniforme sau naționale în scopul tranzitului.

25

Astfel cum reiese, în special, din articolul 2 din Regulamentul nr. 539/2001, acquis-ul Schengen face distincția între două categorii principale de vize, și anume vizele de scurtă ședere și vizele de tranzit. Prima categorie se referă la o ședere pentru o durată care nu depășește trei luni în total, în timp ce a doua categorie se referă la un tranzit prin spațiul comun a cărui durată nu poate depăși cinci zile.

26

Or, finalitatea Deciziei nr. 896/2006, astfel cum reiese din titlul acesteia și din cuprinsul articolelor 1 și 2, este stabilirea unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe limitat la scopul tranzitului prin teritoriul statelor membre. Prin urmare, articolele menționate prevăd doar că permisele de ședere eliberate de Confederația Elvețiană sau de Principatul Liechtenstein resortisanților țărilor terțe ar fi echivalente ale vizelor lor uniforme sau naționale în scopul tranzitului. Potrivit articolului 3 din decizia menționată, durata unui tranzit este limitată și nu poate depăși cinci zile.

27

Dat fiind că recunoașterea unilaterală a anumitor permise de ședere eliberate de Confederația Elvețiană și de Principatul Liechtenstein în cadrul regimului simplificat de control instituit prin Decizia nr. 896/2006 se limitează la intrările în spațiul Schengen în scopul tranzitului, se impune constatarea că permisele de ședere eliberate de aceste state și enumerate în anexa la această decizie sunt recunoscute doar ca fiind echivalente ale unei vize uniforme sau naționale în scopul tranzitului.

28

Această interpretare este confirmată de considerentele (3) și (7) ale Deciziei nr. 896/2006, care enunță obiectivul acesteia, și anume de a oferi resortisanților unor țări terțe, între care Serbia și Muntenegru, deținători de permise de ședere eliberate de Confederația Elvețiană sau de Principatul Liechtenstein, posibilitatea de a se întoarce în țara lor de origine prin tranzitarea spațiului comun, fără a solicita o viză de tranzit. Considerentul (7) al acestei decizii menționează în mod expres că recunoașterea permiselor respective ar trebui limitată la scopul tranzitului și nu ar trebui să afecteze posibilitatea statelor membre de a elibera vize de scurtă ședere.

29

Pe de altă parte, regimul simplificat instituit prin Decizia nr. 896/2006 nu urmărește nici să extindă, nici să restrângă cercul resortisanților țărilor terțe care sunt scutiți de obligativitatea vizei prevăzute de Regulamentul nr. 539/2001.

30

Această interpretare este confirmată de temeiurile juridice ale Regulamentului nr. 539/2001 și de cele ale Deciziei nr. 896/2006. Regulamentul nr. 539/2001 se întemeiază pe articolul 62 punctul 2 litera (b) (i) CE, care se referă la măsurile cu privire la trecerea frontierelor externe care stabilesc reglementările privind vizele și, în special, lista țărilor terțe ai căror resortisanți sunt obligați să prezinte o viză și a țărilor ai căror resortisanți sunt scutiți de această obligație, în timp ce Decizia nr. 896/2006 se întemeiază pe articolul 62 punctul 2 litera (a) CE, care se referă la măsurile cu privire la normele și condițiile cărora trebuie să li se conformeze statele membre pentru efectuarea controalelor asupra persoanelor la frontierele externe.

31

Prin urmare, rezultă că un permis de ședere eliberat de Confederația Elvețiană sau de Principatul Liechtenstein resortisanților țărilor terțe supuși obligaţiei de a deţine viză este un document care trebuie considerat ca fiind echivalent al unei vize de tranzit prin teritoriul statelor membre. În cadrul procedurii simplificate instituite prin Decizia nr. 896/2006, nu se impune, așadar, persoanelor menționate în această decizie să dețină o viză de tranzit la trecerea frontierelor externe în scopul tranzitului prin teritoriul statelor membre, cu condiția ca durata tranzitului să nu depășească cinci zile.

32

Având în vedere considerațiile de mai sus și conform distincției dintre vizele de tranzit și vizele de scurtă ședere stabilite prin Regulamentul nr. 539/2001, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că Decizia nr. 896/2006 trebuie interpretată în sensul că permisele de ședere enumerate în anexa la această decizie, eliberate de Confederația Elvețiană și de Principatul Liechtenstein resortisanților țărilor terțe supuși obligaţiei de a deţine viză, sunt considerate doar ca fiind echivalente ale unei vize de tranzit. Pentru o intrare pe teritoriul statelor membre în scopul tranzitului, este suficient, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 2 din Regulamentul nr. 539/2001, ca persoana vizată de respectiva decizie să dețină un permis de ședere eliberat de Confederația Elvețiană sau de Principatul Liechtenstein și menționat în anexa la aceeași decizie.

33

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Decizia nr. 896/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către statele membre a anumitor permise de ședere eliberate de Elveția și de Liechtenstein în scopul tranzitului pe teritoriul lor trebuie interpretată în sensul că permisele de ședere enumerate în anexa la această decizie, eliberate de Confederația Elvețiană și de Principatul Liechtenstein resortisanților țărilor terțe supuși obligaţiei de a deţine viză, sunt considerate doar ca fiind echivalente ale unei vize de tranzit. Pentru o intrare pe teritoriul statelor membre în scopul tranzitului, este suficient, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație, ca persoana vizată de respectiva decizie să dețină un permis de ședere eliberat de Confederația Elvețiană sau de Principatul Liechtenstein și menționat în anexa la aceeași decizie.