(1)

Spălarea banilor și finanțarea terorismului și a criminalității organizate legată de spălarea banilor rămân probleme semnificative la nivelul Uniunii, afectând astfel integritatea, stabilitatea și reputația sectorului financiar și amenințând piața internă și securitatea internă a Uniunii. Pentru a rezolva aceste probleme și pentru a completa și consolida aplicarea Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (2), prezenta directivă are ca obiectiv combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor, permițând o cooperare transfrontalieră mai eficientă și mai rapidă între autoritățile competente.

(2)

Măsurile adoptate exclusiv la nivel național sau chiar la nivelul Uniunii, fără luarea în considerare a coordonării și cooperării internaționale, ar produce efecte foarte limitate. Prin urmare, măsurile adoptate de Uniune în vederea combaterii spălării banilor ar trebui să fie compatibile cu alte acțiuni întreprinse în forurile internaționale și cel puțin la fel de stricte ca acestea.

(3)

Acțiunea Uniunii ar trebui să țină seama în continuare în mod special de recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI) și de instrumentele altor organizații și organisme internaționale active în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului. Actele juridice relevante ale Uniunii ar trebui, după caz, să fie aliniate în continuare la Standardele internaționale privind combaterea spălării banilor, a finanțării terorismului și a proliferării adoptate de GAFI în februarie 2012 (denumite în continuare „recomandările revizuite ale GAFI”). În calitate de semnatară a Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, Uniunea ar trebui să transpună cerințele acestei convenții în ordinea sa juridică.

(4)

Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului (3) stabilește cerințe privind incriminarea spălării banilor. Respectiva decizie-cadru nu este totuși îndeajuns de cuprinzătoare, iar actuala incriminare a spălării banilor nu este suficient de coerentă pentru a combate în mod eficace spălarea banilor în întreaga Uniune, și determină lacune în asigurarea respectării legii și obstacole în calea cooperării dintre autoritățile competente din diferite state membre.

(5)

Definirea activităților infracționale care constituie infracțiuni premise în domeniul spălării banilor ar trebui să fie suficient de uniformă în toate statele membre. Statele membre ar trebui să asigure faptul că toate infracțiunile care se pedepsesc cu închisoarea astfel cum se stabilește în prezenta directivă sunt considerate infracțiuni premise în domeniul spălării banilor. În plus, în măsura în care aplicarea acestor praguri ale pedepselor nu face deja acest lucru, statele membre ar trebui să includă o serie de infracțiuni în cadrul fiecărei categorii de infracțiuni enumerate în prezenta directivă. În acest caz, statele membre ar trebui să poată decide modalitatea de delimitare a seriei de infracțiuni din cadrul fiecărei categorii. În cazul în care o categorie de infracțiuni, cum ar fi terorismul sau infracțiunile împotriva mediului, includ infracțiuni prevăzute în acte juridice ale Uniunii, prezenta directivă ar trebui să facă trimitere la actele juridice respective. Statele membre ar trebui, totuși, să considere orice infracțiune prevăzută în respectivele acte juridice drept constituind o infracțiune premisă de spălare a banilor. Orice tip de participație penală în comiterea unei infracțiuni premise, astfel cum este incriminată în conformitate cu dreptul intern, ar trebui, de asemenea, să fie considerată o activitate infracțională în sensul prezentei directive. În cazurile în care dreptul Uniunii permite statelor membre să prevadă alte sancțiuni decât cele penale, prezenta directivă nu ar trebui să oblige statele membre să clasifice infracțiunile în aceste cazuri ca infracțiuni premise în sensul prezentei directive.

(6)

Utilizarea monedelor virtuale prezintă noi riscuri și provocări din perspectiva combaterii spălării banilor. Statele membre ar trebui să se asigure că aceste riscuri sunt gestionate corespunzător.

(7)

Având în vedere impactul infracțiunilor de spălare a banilor săvârșite de persoane care dețin funcții publice asupra sferei publice și asupra integrității instituțiilor publice, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a lua în considerare includerea unor pedepse mai severe pentru persoanele care dețin funcții publice în cadrele juridice naționale și în conformitate cu tradițiile lor juridice.

(8)

Infracțiunile fiscale legate de impozitele directe și indirecte ar trebui cuprinse în definiția activității infracționale, în concordanță cu recomandările revizuite ale GAFI. Întrucât diferite infracțiuni fiscale în fiecare stat membru pot constitui o activitate infracțională care se pedepsește cu pedepsele prevăzute în prezenta directivă, este posibil ca definițiile infracțiunilor fiscale să difere în dreptul intern. Cu toate acestea, obiectivul prezentei directive nu este să armonizeze definițiile infracțiunilor fiscale în dreptul intern.

(9)

În cadrul procedurilor penale privind spălarea banilor, statele membre ar trebui să se asiste reciproc cât mai mult și să se asigure că informațiile sunt transmise în timp util și în mod eficace în conformitate cu dreptul intern și cu cadrul juridic existent al Uniunii. Diferențele între definițiile infracțiunilor premise din dreptul intern nu ar trebui să împiedice cooperarea internațională în cadrul procedurilor penale privind spălarea banilor. Cooperarea cu țările terțe ar trebui să fie intensificată, în special prin încurajarea și sprijinirea instituirii unor măsuri și mecanisme eficace de combatere a spălării banilor și prin asigurarea unei mai bune cooperării internaționale în acest domeniu.

(10)

Prezenta directivă nu se aplică spălării banilor care implică bunuri provenite din săvârșirea unor infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, care face obiectul unor norme specifice, astfel cum se prevede în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (4). Acest fapt nu aduce atingere posibilității statelor membre de a transpune prezenta directivă și Directiva (UE) 2017/1371 prin intermediul unui cadru cuprinzător unic la nivel național. În conformitate cu articolul 325 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre urmează să adopte aceleași măsuri de combatere a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii ca și cele pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.

(11)

Statele membre ar trebui să asigure faptul că anumite tipuri de activități de spălare a banilor se pedepsesc și atunci când sunt săvârșite de autorul activității infracționale care a generat bunurile respective (autospălare a banilor). În asemenea cazuri, atunci când activitatea de spălare a banilor nu constă doar în simpla posesie sau utilizare de bunuri, ci presupune și transferul, conversia, ascunderea sau disimularea de bunuri și duce la daune mai mari decât cele deja cauzate de activitatea infracțională, de exemplu prin punerea în circulație a bunurilor obținute din activitatea infracțională și, prin aceasta, ascunderea provenienței ilicite a acestora, respectiva activitate de spălare de bani ar trebui să fie pedepsită.

(12)

Pentru ca măsurile de drept penal să fie eficace împotriva spălării banilor, o condamnare ar trebui să fie posibilă fără a fi necesar să se stabilească în mod clar care activitate infracțională a generat bunurile sau fără existența unei condamnări prealabile sau simultane pentru activitatea infracțională respectivă, ținând cont totodată de toate circumstanțele și probele relevante. Ar trebui să fie posibil ca statele membre, în conformitate cu sistemele juridice naționale, să asigure acest lucru prin intermediul altor mijloace decât legislația. Urmărirea penală pentru spălarea banilor ar trebui, de asemenea, să nu fie îngreunată de faptul că activitatea infracțională a fost săvârșită într-un alt stat membru sau într-o țară terță, sub rezerva condițiilor stabilite de prezenta directivă.

(13)

Prezenta directivă are ca obiectiv incriminarea spălării banilor atunci când aceasta este săvârșită cu intenție și cunoscând că bunurile au provenit din activitate infracțională. În acest context, prezenta directivă nu are trebui să distingă între situațiile în care bunurile au provenit în mod direct dintr-o activitate infracțională și situațiile în care au provenit în mod indirect dintr-o activitate infracțională, în conformitate cu definiția în sens larg a noțiunii de „produse”, astfel cum este prevăzută în Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5). În fiecare caz, atunci când se analizează dacă bunurile provin dintr-o activitate infracțională și dacă persoana respectivă știa acest lucru, ar trebui să fie luate în considerare circumstanțele specifice ale cauzei, precum faptul că valoarea bunurilor este disproporționată în raport cu venitul legal al persoanei acuzate și că activitatea infracțională și achiziționarea bunurilor au avut loc în același interval de timp. Intenția și cunoașterea pot fi deduse din circumstanțe faptice obiective. Întrucât prezenta directivă prevede norme minime referitoare la definiția infracțiunilor și pedepselor în materia spălării banilor, statele membre pot adopta sau menține norme de drept penal mai severe în materie. Statele membre ar trebui să poată prevedea, de exemplu, că spălarea banilor săvârșită din imprudență sau din neglijență gravă constituie infracțiune. Trimiterile din prezenta directivă la spălarea banilor săvârșită din neglijență ar trebui înțelese ca atare pentru statele membre care incriminează astfel de comportamente.

(14)

Pentru a împiedica spălarea banilor pe teritoriul Uniunii, statele membre ar trebui să asigure faptul că aceasta este pedepsită cu închisoarea cu durată maximă de cel puțin patru ani. Această obligație nu aduce atingere individualizării și aplicării pedepselor și nici executării hotărârilor în conformitate cu circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte. Statele membre ar trebui să prevadă totodată pedepse sau măsuri suplimentare, cum ar fi amenzi, excluderea temporară sau permanentă de la accesul la fonduri publice, inclusiv la procedurile de achiziții publice, subvenții și concesiuni, interdicții temporare de exercitare a unei activități comerciale sau interdicții temporare de a candida pentru o funcție electivă sau publică. Această obligație nu aduce atingere puterii de apreciere a judecătorului sau a instanței de a stabili dacă aplică sau nu pedepse sau măsuri suplimentare, luând în considerare toate circumstanțele cazului concret.

(15)

Deși nu există o obligație de a majora pedepsele, statele membre ar trebui să se asigure că judecătorul sau instanța are posibilitatea de a lua în considerare circumstanțele agravante stabilite în prezenta directivă cu ocazia condamnării autorilor infracțiunilor. Rămâne la aprecierea judecătorului sau a instanței să stabilească dacă majorează pedeapsa datorită unor circumstanțe agravante specifice, luând în considerare toate faptele cazului concret. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să prevadă circumstanțe agravante în cazul în care dreptul intern prevede că infracțiunile stabilite în Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (6) sau infracțiunile comise de persoane fizice care acționează ca entități obligate în exercitarea activităților lor profesionale sunt pedepsite ca infracțiuni separate, iar acest lucru poate atrage pedepse mai severe.

(16)

Indisponibilizarea și confiscarea instrumentelor și produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni înlătură stimulentele financiare care motivează comiterea de infracțiuni. Directiva 2014/42/UE stabilește norme minime privind indisponibilizarea și confiscarea instrumentelor și produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni. De asemenea, directiva respectivă prevede raportarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea sa în aplicare și de a formula propuneri adecvate, dacă este necesar. Statele membre ar trebui să asigure, ca o cerință minimă, indisponibilizarea și confiscarea instrumentelor și produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni în toate cazurile prevăzute de Directiva 2014/42/UE. Statele membre ar trebui să ia în considerare, de asemenea, prevederea confiscării în toate cazurile în care nu pot fi inițiate sau încheiate proceduri penale, inclusiv în cazurile în care autorul infracțiunii a decedat. Astfel cum au solicitat Parlamentul European și Consiliul în declarația care a însoțit Directiva 2014/42/UE, Comisia va prezenta un raport care analizează fezabilitatea și posibilele beneficii ale introducerii unor norme comune suplimentare privind confiscarea bunurilor care provin din activități de natură infracțională, inclusiv în lipsa unei condamnări a unei/unor anumite persoane pentru aceste activități. Această analiză va lua în considerare diferențele existente între tradițiile juridice și sistemele de drept ale statelor membre.

(17)

Având în vedere mobilitatea autorilor și a produselor provenite din săvârșirea unor activități infracționale, precum și complexitatea investigațiilor transfrontaliere necesare pentru combaterea spălării banilor, ar trebui ca toate statele membre să își determine competența pentru a le permite autorităților competente să investigheze și să urmărească penal astfel de activități. Statele membre ar trebui, prin urmare, să se asigure că în competența lor intră situațiile în care o infracțiune este săvârșită prin mijloace de tehnologie a informației și comunicațiilor de pe teritoriul lor, indiferent dacă această tehnologie se află sau nu pe teritoriul lor.

(18)

În temeiul Deciziei-cadru 2009/948/JAI a Consiliului (7) și al Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului (8), autoritățile competente a două sau mai multe state membre care desfășoară proceduri penale concomitente cu privire la aceleași fapte ale aceleiași persoane urmează să desfășoare, cu sprijinul Eurojust, consultări directe între ele, în special pentru a se asigura că toate infracțiunile reglementate de prezenta directivă sunt urmărite penal.

(19)

Pentru a asigura succesul investigațiilor și al urmăririi penale în cazul infracțiunilor de spălare a banilor, persoanele responsabile cu investigarea sau urmărirea penală a acestor infracțiuni ar trebui să aibă posibilitatea de a se servi de instrumente de investigare eficace, inclusiv cele utilizate la combaterea criminalității organizate sau a altor infracțiuni grave. Astfel, ar trebui să se asigure faptul că sunt disponibile personal suficient și formare specifică, resurse și capacitate tehnologică actualizată. Utilizarea unor astfel de instrumente, în conformitate cu dreptul intern, ar trebui să fie orientată, să țină seama de principiul proporționalității, precum și de natura și gravitatea infracțiunilor investigate și să respecte dreptul la protecția datelor cu caracter personal.

(20)

Prezenta directivă înlocuiește anumite dispoziții ale Deciziei cadru 2001/500/JAI pentru statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive.

(21)

Prezenta directivă respectă principiile recunoscute de articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), respectă drepturile și libertățile fundamentale, precum și principiile recunoscute, în special, de Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv cele stabilite la titlurile II, III, V și VI din aceasta, care includ, printre altele, dreptul la respectarea vieții private și de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, care includ și cerința privind precizia, claritatea și caracterul previzibil în dreptul penal, prezumția de nevinovăție, precum și drepturile persoanelor suspectate și acuzate de a avea acces la un avocat, dreptul de a nu se autoincrimina și dreptul la un proces echitabil. Prezenta directivă trebuie să fie pusă în aplicare în conformitate cu respectivele drepturi și principii, luând în considerare, în același timp, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și alte obligații privind drepturile omului în temeiul dreptului internațional.

(22)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume aplicarea în toate statele membre a unor sancțiuni penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare în cazul spălării banilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele prezentei directive, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(23)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Regatul Unit și Irlanda nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru statele membre respective și nu li se aplică.

(24)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Decizia-cadru 2001/500/JAI continuă să fie obligatorie pentru Danemarca și să i se aplice acesteia,