8.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 183/1

(1)

Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestuia, Uniunea trebuie să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)

În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), astfel de măsuri ar putea include măsuri menite să asigure compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi și de competență.

(3)

Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor hotărâri ale autorităților judiciare ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă și a invitat Consiliul și Comisia să adopte un program de măsuri destinate punerii în aplicare a acestui principiu.

(4)

La 30 noiembrie 2000 s-a adoptat un program de măsuri privind punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (3), comun pentru Comisie și Consiliu. Programul respectiv identifică măsuri legate de armonizarea normelor privind conflictul de legi menite să faciliteze recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și prevede elaborarea unui instrument în materia regimurilor matrimoniale.

(5)

Consiliul European reunit la Bruxelles la 4 și 5 noiembrie 2004 a adoptat un nou program, intitulat „Programul de la Haga: consolidarea libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană” (4). În cadrul acestui program, Consiliul a invitat Comisia să prezinte o carte verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, care să abordeze competența judiciară și recunoașterea reciprocă. Programul a subliniat, de asemenea, necesitatea adoptării unui instrument în acest domeniu.

(6)

La 17 iulie 2006, Comisia a adoptat Cartea verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, inclusiv competența judiciară și recunoașterea reciprocă. Această carte verde a deschis o amplă consultare cu privire la ansamblul dificultăților cu care se confruntă cuplurile în Europa în cazul lichidării bunurilor comune, precum și cu privire la instrumentele juridice de surmontare a acestor dificultăți.

(7)

Cu ocazia reuniunii sale de la Bruxelles din 10 și 11 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat un nou program multianual intitulat „Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora” (5). În programul respectiv, Consiliul European a considerat că recunoașterea reciprocă ar trebui extinsă la domenii care nu sunt încă incluse, dar care sunt esențiale pentru viața cotidiană, cum ar fi regimurile matrimoniale, ținând seama în egală măsură de sistemele juridice ale statelor membre, inclusiv de ordinea publică (ordre public) și de tradițiile naționale din acest domeniu.

(8)

În „Raportul privind cetățenia UE în 2010: eliminarea obstacolelor din calea drepturilor cetățenilor UE”, adoptat la 27 octombrie 2010, Comisia a anunțat adoptarea unei propuneri de instrument legislativ care să permită eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și, în special, a dificultăților cu care se confruntă cuplurile în ceea ce privește administrarea sau împărțirea bunurilor lor.

(9)

La 16 martie 2011, Comisia a adoptat o propunere de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și o propunere de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

(10)

În cadrul reuniunii sale din 3 decembrie 2015, Consiliul a concluzionat că nu s-a putut ajunge la un acord unanim pentru adoptarea propunerilor de regulamente referitoare la regimurile matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și că, prin urmare, obiectivele cooperării în acest domeniu nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său.

(11)

Din decembrie 2015 până în februarie 2016, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Finlanda și Suedia au comunicat Comisiei faptul că doresc să instituie o cooperare consolidată între ele în domeniul regimurilor patrimoniale ale cuplurilor internaționale și, mai precis, în ceea ce privește competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, solicitând Comisiei să prezinte Consiliului o propunere în acest sens. Printr-o scrisoare trimisă Comisiei în martie 2016, Cipru și-a exprimat intenția de a participa la instituirea unei cooperări consolidate; Cipru și-a reiterat această intenție pe durata lucrărilor Consiliului.

(12)

La 9 iunie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2016/954 de autorizare a unei astfel de cooperări consolidate.

(13)

În conformitate cu articolul 328 alineatul (1) din TFUE, de la data stabilirii lor, formele de cooperare consolidată sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiții de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rămân deschise oricând pe durata funcționării lor, sub rezerva respectării, pe lângă condițiile menționate anterior, și a actelor deja adoptate în cadrul lor. Comisia și statele membre participante la o formă de cooperare consolidată ar trebui să asigure promovarea participării unui număr cât mai mare de state membre. Prezentul regulament ar trebui să fie obligatoriu în toate elementele sale și să se aplice direct numai în statele membre care participă la cooperarea consolidată în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, în temeiul Deciziei (UE) 2016/954 sau în temeiul unei decizii adoptate în conformitate cu articolul 331 alineatul (1) al doilea sau al treilea paragraf din TFUE.

(14)

În conformitate cu articolul 81 din TFUE, prezentul regulament ar trebui să se aplice în contextul regimurilor matrimoniale cu implicații transfrontaliere.

(15)

Pentru a oferi cuplurilor căsătorite securitate juridică în privința bunurilor acestora și o anumită previzibilitate, toate normele aplicabile regimurilor matrimoniale ar trebui cuprinse într-un singur instrument.

(16)

Pentru a atinge obiectivele respective, prezentul regulament ar trebui să reunească dispozițiile privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea sau, după caz, acceptarea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare.

(17)

Prezentul regulament nu definește noțiunea de „căsătorie”, fiind aplicabilă definiția din dreptul național al statelor membre.

(18)

Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil ale regimurilor matrimoniale, ce vizează atât administrarea curentă a bunurilor soților, cât și lichidarea regimului, în special ca urmare a separării cuplului sau a decesului unuia dintre soți. În sensul prezentului regulament, sintagma „regim matrimonial” ar trebui interpretată ca un concept autonom și ar trebui să includă nu numai normele de la care nu pot deroga soții, dar și orice alte norme opționale asupra cărora pot conveni soții, în conformitate cu legea aplicabilă, precum și orice norme implicite ale legii aplicabile. Aceasta include nu numai convențiile patrimoniale prevăzute în mod specific și exclusiv de anumite sisteme de drept naționale în cazul căsătoriei, ci și orice raporturi patrimoniale, atât între soți, cât și cu terți, care rezultă în mod direct din raportul matrimonial sau din desfacerea acestuia.

(19)

Din motive de claritate, o serie de aspecte care ar putea fi considerate ca având o legătură cu materia regimurilor matrimoniale ar trebui excluse în mod explicit din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(20)

Prezentul regulament ar trebui să nu se aplice aspectelor care privesc capacitatea juridică generală a soților; cu toate acestea, respectiva excludere nu ar trebui să vizeze competențele și drepturile specifice ale fiecăruia dintre soți sau ale ambilor soți cu privire la bunuri, fie în relațiile dintre ei, fie în relațiile cu terții, întrucât respectivele competențe și drepturi ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(21)

Prezentul regulamentul ar trebui să nu se aplice altor chestiuni prealabile, precum existența, valabilitatea sau recunoașterea căsătoriei, care intră în continuare sub incidența dreptului național al statelor membre, inclusiv a normelor acestora de drept internațional privat.

(22)

Întrucât obligațiile de întreținere între soți sunt reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului (6), acestea ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, ca și aspectele privind succesiunea la patrimoniul unui soț decedat, deoarece acestea sunt reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(23)

Aspectele ce țin de drepturile la transferul sau ajustarea între soți a drepturilor la pensia pentru limita de vârstă sau la pensia de invaliditate, indiferent de natura acestora, care au fost acumulate în timpul căsătoriei și care nu au dat naștere unui venit provenit din pensie în timpul căsătoriei sunt chestiuni care ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, ținându-se cont de sistemele specifice existente în statele membre. Cu toate acestea, această excludere ar trebui să fie de strictă interpretare. Așadar, prezentul regulament ar trebui să reglementeze în special clasificarea activelor cu titlu de pensii, sumele care au fost deja plătite unui soț pe durata căsătoriei și posibila compensație care ar urma să fie acordată în cazul unei pensii la care s-a contribuit cu active comune.

(24)

Prezentul regulament ar trebui să permită crearea sau transferul care decurge din regimul matrimonial al unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile, astfel cum prevede legea aplicabilă regimurilor matrimoniale. Totuși, regulamentul nu ar trebui să aducă atingere numărului limitat (numerus clausus) al drepturilor reale existente în dreptul intern al anumitor state membre. Unui stat membru nu ar trebui să i se solicite să recunoască un drept real referitor la bunuri situate în respectivul stat membru dacă dreptul real în cauză este inexistent în dreptul său.

(25)

Totuși, pentru a permite soților să beneficieze, într-un alt stat membru, de drepturile care au fost create sau care le-au fost transferate ca urmare a regimului matrimonial, prezentul regulament ar trebui să prevadă adaptarea unui drept real inexistent la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul dreptului respectivului alt stat membru. Atunci când se procedează la o astfel de adaptare, ar trebui luate în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia. În vederea determinării celui mai apropiat drept național echivalent, autoritățile sau persoanele competente din statul a cărui lege se aplică regimului matrimonial pot fi contactate pentru informații suplimentare asupra naturii și a efectelor dreptului respectiv. În acest scop, ar putea să se utilizeze rețelele existente în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială, precum și orice alte mijloace disponibile care facilitează înțelegerea dreptului străin.

(26)

Adaptarea drepturilor reale inexistente, astfel cum este prevăzută în mod explicit prin prezentul regulament, nu ar trebui să excludă alte forme de adaptare în contextul aplicării prezentului regulament.

(27)

Cerințele privind înscrierea într-un registru a unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Ar trebui deci ca legea statului membru în care este ținut registrul (pentru bunurile imobile, lex rei sitae) să fie aceea care stabilește în ce condiții juridice și în ce mod trebuie efectuată înscrierea și care sunt autoritățile, cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii, responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare. În special, autoritățile pot verifica dacă dreptul unui soț la bunurile menționate în documentul prezentat spre înregistrare este un drept înscris ca atare în registru sau altfel dovedit în conformitate cu legea statului membru în care este ținut registrul. Pentru a evita duplicarea documentelor, autoritățile responsabile cu înregistrarea ar trebui să accepte astfel de documente întocmite de către autoritățile competente din alt stat membru, a căror circulație este prevăzută în prezentul regulament. Acest lucru nu ar trebui să excludă posibilitatea ca autoritățile implicate în operația de înregistrare să îi ceară persoanei care solicită înscrierea să furnizeze astfel de informații sau documente suplimentare, necesare în temeiul legii statului membru în care este ținut registrul, de exemplu informații sau documente referitoare la plata obligațiilor fiscale. Autoritatea competentă poate indica persoanei care solicită înscrierea cum să furnizeze informațiile sau documentele lipsă.

(28)

Efectele înscrierii unui drept într-un registru ar trebui, de asemenea, excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Prin urmare, legea statului membru unde este ținut registrul ar trebui să fie cea care determină dacă înregistrarea are, de exemplu, efect declarativ sau constitutiv. Prin urmare, atunci când, de exemplu, dobândirea unui drept asupra unor bunuri imobile determină înscrierea într-un registru în temeiul legii statului membru pe teritoriul căruia este ținut registrul, pentru garantarea efectului erga omnes al registrelor sau pentru protejarea tranzacțiilor juridice, momentul în care are loc dobândirea ar trebui să fie determinat de legea respectivului stat membru.

(29)

Prezentul regulament ar trebui să respecte diferitele sisteme de abordare a materiei regimurilor matrimoniale aplicate în statele membre. În sensul prezentului regulament, termenul „instanță judecătorească” ar trebui, în consecință, să aibă un sens larg, pentru a include nu numai instanțe judecătorești în sensul strict al cuvântului, care exercită atribuții judiciare, ci, de exemplu, și notari din unele state membre care, în anumite chestiuni în materia regimurilor matrimoniale, exercită atribuții judiciare asemenea instanțelor judecătorești, precum și notari și profesioniști din domeniul juridic care, în anumite state membre, exercită atribuții judiciare în cazul unui anumit regim matrimonial prin delegarea de competențe de către o instanță judecătorească. Toate instanțele judecătorești, astfel cum sunt definite în prezentul regulament, ar trebui să intre sub incidența normelor în materie de competență stabilite în prezentul regulament. În schimb, termenul „instanță judecătorească” nu ar trebui să includă autoritățile extrajudiciare dintr-un stat membru competente în materia regimurilor matrimoniale în temeiul legii naționale, cum ar fi notarii, care, în majoritatea statelor membre, cum este de obicei cazul, nu exercită atribuții judiciare.

(30)

Prezentul regulament ar trebui să permită tuturor notarilor care sunt competenți în materia regimurilor matrimoniale în statele membre să exercite astfel de prerogative. Dacă notarii dintr-un anumit stat membru intră sau nu sub incidența normelor în materie de competență stabilite în prezentul regulament ar trebui să depindă de intrarea acestora sub incidența definiției termenului „instanță judecătorească” în sensul prezentului regulament.

(31)

Actele emise de notari în materia regimurilor matrimoniale în statele membre ar trebui să circule în conformitate cu prezentul regulament. Atunci când notarii exercită atribuții judiciare, aceștia ar trebui să intre sub incidența normelor în materie de competență din prezentul regulament, iar hotărârile pe care le pronunță ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament privind recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești. Atunci când notarii nu exercită atribuții judiciare, aceștia ar trebui să nu intre sub incidența normelor respective în materie de competență, iar actele autentice pe care le emit ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament privind actele autentice.

(32)

Pentru a reflecta mobilitatea în creștere a cuplurilor pe durata căsătoriei acestora și pentru a facilita administrarea corectă a justiției, normele privind competența din prezentul regulament ar trebui să le permită cetățenilor să beneficieze de posibilitatea ca diferitele proceduri conexe care îi vizează să se deruleze în fața instanțelor judecătorești din același stat membru. În acest scop,prezentul regulament ar trebui să concentreze competența referitoare la regimurile matrimoniale în statul membru ale cărui instanțe sunt chemate să dezbată succesiunea unui soț în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 650/2012, sau să se pronunțe în legătură cu divorțul, separarea de drept sau anularea căsătoriei în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului (8).

(33)

Prezentul regulament ar trebui să dispună că, în cazul în care procedurile privind succesiunea unui soț sunt pendinte în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, sesizată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 650/2012, instanțele judecătorești din respectivul stat ar trebui să fie competente să se pronunțe cu privire la aspectele legate de regimurile matrimoniale care apar în legătură cu respectiva cauză succesorală.

(34)

În mod similar, aspectele ce țin de regimurile matrimoniale care au legătură cu procedurile pendinte în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru sesizate cu o cerere de divorț, separare de drept sau anulare a căsătoriei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 ar trebui soluționate de instanțele judecătorești din statul membru respectiv, cu excepția cazului în care competența în materie de divorț, separare de drept sau anulare a căsătoriei se poate baza exclusiv pe temeiuri specifice de competență. În astfel de cazuri, concentrarea competenței nu ar trebui permisă fără acordul soților.

(35)

În cazul în care aspectele ce țin de regimurile matrimoniale nu au legătură cu procedurile pendinte în fața instanței judecătorești dintr-un stat membru referitoare la succesiunea unui soț sau la divorț, separarea de drept sau anularea căsătoriei, prezentul regulament ar trebui să prevadă o ierarhie a factorilor de legătură pentru stabilirea competenței, începând cu reședința obișnuită a soților în momentul sesizării instanței judecătorești. Acești factori de legătură sunt stabiliți având în vedere mobilitatea în creștere a cetățenilor și pentru a asigura existența unui factor de legătură veritabil între soți și statul membru în care se exercită competența.

(36)

Pentru a spori securitatea juridică, previzibilitatea și autonomia părților, prezentul regulament ar trebui să permită, în anumite împrejurări, ca părțile să încheie un acord de alegere a forului în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă sau în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru în care s-a încheiat căsătoria.

(37)

În sensul prezentului regulament și pentru a acoperi toate situațiile posibile, statul membru în care s-a încheiat căsătoria ar trebui să fie statul membru al autorităților în fața cărora s-a încheiat căsătoria.

(38)

Instanțele judecătorești dintr-un stat membru pot dispune că, în temeiul dreptului lor internațional privat, căsătoria respectivă nu poate fi recunoscută în sensul procedurilor referitoare la regimul matrimonial. Într-un astfel de caz, ar putea fi necesară, în mod excepțional, declinarea competenței în temeiul prezentului regulament. Instanțele judecătorești acționează rapid și ar trebui ca partea vizată să aibă posibilitatea de a intenta acțiunea în orice alt stat membru care are un factor de legătură care conferă competență, indiferent de ordinea temeiurilor de competență, respectând totodată autonomia părților. De asemenea, ar trebui ca, în mod excepțional, orice instanță judecătorească sesizată după o declinare de competență, alta decât instanțele judecătorești din statul membru în care s-a încheiat căsătoria, să își poată declina competența în aceleași condiții. Combinația diferitelor norme privind competența ar trebui, cu toate acestea, să garanteze faptul că părțile dispun de toate posibilitățile de a sesiza instanțele judecătorești dintr-un stat membru care vor accepta competența în scopul punerii în aplicare a regimului lor matrimonial.

(39)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice părțile să soluționeze aspectele legate de regimul matrimonial pe cale amiabilă printr-o tranzacție extrajudiciară, de exemplu în fața unui notar, într-un stat membru ales de acestea, în cazul în care acest lucru este posibil în temeiul legii statului membru respectiv. Acest lucru ar trebui să fie valabil chiar dacă legea aplicabilă regimului matrimonial nu este legea statului membru respectiv.

(40)

Pentru a asigura faptul că instanțele judecătorești din toate statele membre pot să invoce aceleași temeiuri juridice pentru a-și exercita competența referitoare la regimul matrimonial al soților, prezentul regulament ar trebui să prevadă în mod exhaustiv temeiurile în care poate fi exercitată o astfel de competență subsidiară.

(41)

Pentru a se remedia în special situațiile de denegare de dreptate, în prezentul regulament ar trebui să se prevadă un forum necessitatis prin care să se permită unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, în cazuri excepționale, să se pronunțe cu privire la un regim matrimonial care prezintă o legătură strânsă cu un stat terț. Un astfel de caz excepțional ar putea fi considerată situația în care o acțiune se dovedește a fi imposibil de realizat în statul terț respectiv, de exemplu din cauza unui război civil, sau situația în care, în mod rezonabil, nu se poate aștepta ca un soț să inițieze sau să efectueze o acțiune în acel stat. Cu toate acestea, competența întemeiată pe forum necessitatis ar trebui să fie exercitată doar în cazul în care cauza prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței judecătorești sesizate.

(42)

În interesul funcționării armonioase a justiției, ar trebui evitată pronunțarea de hotărâri contradictorii în state membre diferite. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme generale de procedură similare celor proprii altor instrumente ale Uniunii din domeniul cooperării judiciare în materie civilă. O astfel de normă procedurală este norma privind litispendența, care va fi aplicată dacă aceeași cauză privind regimul matrimonial este introdusă înaintea unor instanțe judecătorești diferite din state membre diferite. Prin norma respectivă se va stabili care instanță judecătorească ar trebui să continue soluționarea cauzei privind regimul matrimonial.

(43)

Pentru a le permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită soților cunoașterea din timp a legii aplicabile regimului lor matrimonial. Prin urmare, ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Norma principală ar trebui să asigure reglementarea regimului matrimonial de o lege previzibilă, cu care acesta are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea regimului matrimonial, legea aplicabilă acestuia ar trebui să reglementeze regimul în ansamblul său, adică toate bunurile care intră sub incidența respectivului regim, indiferent de natura acestora și indiferent dacă ele sunt situate într-un alt stat membru sau într-un stat terț.

(44)

Legea stabilită prin prezentul regulament ar trebui să se aplice indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru.

(45)

Pentru a facilita administrarea de către soți a bunurilor lor, prezentul regulament ar trebui să le permită acestora să desemneze legea aplicabilă regimului lor matrimonial, indiferent de natura sau de situarea bunurilor, dintre legile care au o legătură strânsă cu soții, în virtutea reședinței obișnuite sau a cetățeniei acestora. Această alegere poate fi făcută în orice moment, anterior căsătoriei, în momentul încheierii căsătoriei sau pe durata acesteia.

(46)

Pentru a asigura securitatea juridică a tranzacțiilor și a împiedica orice schimbare a legii aplicabile regimului matrimonial fără notificarea soților, nu ar trebui să se facă nicio schimbare a legii aplicabile regimului matrimonial decât la cererea expresă a părților. O astfel de schimbare hotărâtă de soți nu ar trebui să aibă efect retroactiv, cu excepția cazului în care aceștia au stipulat în mod expres acest lucru. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților.

(47)

Ar trebui să fie stabilite norme privind condițiile de fond și de formă ale unui acord privind alegerea legii aplicabile, astfel încât să fie facilitată alegerea informată a soților, iar consimțământul lor să fie respectat, pentru a se asigura securitatea juridică, precum și un acces mai bun la justiție. În ceea ce privește condițiile de formă, ar trebui introduse anumite garanții pentru a se asigura faptul că soții sunt conștienți de consecințele alegerii lor. O condiție minimă ar fi ca acordul privind alegerea legii aplicabile să fie încheiat în scris, datat și semnat de ambele părți. Cu toate acestea, în cazul în care legea statului membru în care ambii soți își au reședința obișnuită în momentul încheierii acordului prevede condiții de formă suplimentare, acestea ar trebui respectate. Dacă, la data încheierii acordului, soții își au reședința obișnuită în state membre diferite care prevăd condiții de formă diferite, ar trebuie să fie suficientă respectarea cerințelor de formă ale unuia dintre aceste state. Dacă, la data încheierii acordului, numai unul dintre soți își are reședința obișnuită într-un stat membru care prevede condiții de formă suplimentare, condițiile respective ar trebui respectate.

(48)

Convenția matrimonială reprezintă un acord privind bunurile soților, a cărui admisibilitate și acceptare variază în rândul statelor membre. Pentru ca drepturile de proprietate dobândite ca urmare a unei convenții matrimoniale să fie mai ușor acceptate în statele membre, ar trebui definite condițiile de formă ale unei astfel de convenții. Ca o condiție minimă, convenția matrimonială ar trebui încheiată în scris, datată și semnată de către ambele părți. Cu toate acestea, convenția matrimonială ar trebui să îndeplinească și condițiile de formă suplimentare prevăzute în legea aplicabilă regimului matrimonial, astfel cum este determinată prin prezentul regulament, și în legea statului membru în care soții își au reședința obișnuită. Prezentul regulament ar trebui să determine și legea care ar urma să reglementeze condițiile de fond ale unei astfel de convenții.

(49)

În situația în care nu este aleasă o lege aplicabilă și în scopul de a concilia previzibilitatea și securitatea juridică cu luarea în considerare a vieții pe care cuplul o are în mod concret, prezentul regulament ar trebui să introducă norme armonizate în materia conflictului de legi care să permită stabilirea legii aplicabile tuturor bunurilor soților pe baza unei ierarhii a factorilor de legătură. Astfel, prima reședință obișnuită comună a soților la scurt timp după căsătorie ar trebui să fie primul criteriu, înainte de legea cetățeniei comune a soților din momentul căsătoriei. În cazul în care niciunul dintre aceste criterii nu se aplică sau în absența unei prime reședințe obișnuite comune în caz de dublă cetățenie comună a soților în momentul încheierii căsătoriei, ar trebui să se aplice, ca al treilea criteriu, legea statului cu care soții au legăturile cele mai strânse. În aplicarea celui de al treilea criteriu, toate circumstanțele ar trebui avute în vedere, și ar trebui să se precizeze faptul că aceste legături ar trebui luate în considerare astfel cum se prezentau în momentul încheierii căsătoriei.

(50)

Atunci când prezentul regulament face referire la cetățenie ca factor de legătură, chestiunea referitoare la modul în care trebuie considerată o persoană având cetățenie multiplă constituie o chestiune prealabilă care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și ar trebui reglementată de legea națională, inclusiv, după caz, de convențiile internaționale, cu respectarea deplină a principiilor generale ale Uniunii. Acest lucru nu ar trebui să afecteze valabilitatea unei alegeri a legii făcute în conformitate cu prezentul regulament.

(51)

În ceea ce privește stabilirea legii aplicabile regimului matrimonial în lipsa unei alegeri a legii și a unei convenții matrimoniale, autoritatea judiciară dintr-un stat membru, la solicitarea oricăruia dintre soți, ar trebui, în cazuri excepționale – atunci când soții s-au mutat pentru o perioadă îndelungată în statul reședinței lor obișnuite – să poată ajunge la concluzia că se poate aplica legea statului respectiv, dacă soții s-au bazat pe aceasta. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților.

(52)

Legea determinată ca fiind legea aplicabilă regimului matrimonial ar trebui să reglementeze regimul matrimonial, de la aspecte precum clasificarea bunurilor unuia sau ambilor soți în categorii diferite pe durata căsătoriei și după desfacerea acesteia, până la lichidarea bunurilor și ar trebui să includă efectele regimului matrimonial asupra raportului juridic dintre un soț și terți. Cu toate acestea, legea aplicabilă regimului matrimonial poate fi invocată de către un soț împotriva unui terț ca reglementând astfel de efecte numai când raporturile juridice dintre soț și terț s-au constituit într-un moment în care terțul cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască respectiva lege.

(53)

Considerații de interes public, precum protecția organizării politice, sociale sau economice a unui stat membru, ar trebui să dea instanțelor judecătorești și altor autorități competente din statele membre posibilitatea, în cazuri excepționale, de a aplica excepții în temeiul normelor de aplicare imediată. În acest sens, conceptul de „norme de aplicare imediată” ar trebui să includă normele cu caracter imperativ, precum cele referitoare la protecția locuinței familiale. Totuși, această excepție de la aplicarea legii aplicabile regimurilor matrimoniale necesită o interpretare strictă, pentru a păstra compatibilitatea cu obiectivul general al prezentului regulament.

(54)

În circumstanțe excepționale, considerații de interes public ar trebui să dea posibilitatea, de asemenea, instanțelor judecătorești și altor autorități competente în materia regimurilor matrimoniale din statele membre de a nu ține seama de anumite dispoziții dintr-o lege străină atunci când, într-un anumit caz, aplicarea unor astfel de dispoziții ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică (ordre public) a statului membru în cauză. Cu toate acestea, instanțele judecătorești sau celelalte autorități competente nu ar trebui să poată invoca excepția de ordine publică pentru a nu aplica legea unui alt stat sau pentru a refuza să recunoască ori, după caz, să accepte sau să execute o hotărâre, un act autentic sau o tranzacție judiciară dintr-un alt stat membru, dacă în felul acesta ar încălca dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), în special articolul 21 privind principiul nediscriminării.

(55)

Având în vedere că există state în care coexistă două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament, ar trebui prevăzut în ce măsură dispozițiile prezentului regulament se aplică în diferitele unități teritoriale ale respectivelor state.

(56)

Având în vedere obiectivul său general, care este recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești pronunțate în statele membre în materia regimurilor matrimoniale, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme cu privire la recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești similare celor din alte instrumente ale Uniunii în domeniul cooperării judiciare în materie civilă.

(57)

Pentru a se ține seama de diferitele modalități de soluționare a aspectelor legate de regimurile matrimoniale în statele membre, prezentul regulament ar trebui să garanteze recunoașterea și forța executorie, în toate statele membre, a actelor autentice în materia regimurilor matrimoniale.

(58)

Actele autentice ar trebui să aibă în alt stat membru aceeași forță probantă pe care o au în statul membru de origine sau o forță cât mai apropiată. Atunci când se stabilește forța probantă sau forța cât mai apropiată a unui anumit act autentic într-un alt stat membru, ar trebui să se facă trimitere la natura și amploarea forței probante ale actului autentic în statul membru de origine. În consecință, legea statului membru de origine va fi cea care va stabili ce forță probantă ar trebui să aibă un anumit act autentic într-un alt stat membru.

(59)

Caracterul „autentic” al unui act autentic ar trebui să fie un concept autonom care să se refere la elemente cum ar fi autenticitatea actului, cerințele de formă ale actului, competențele autorității care întocmește actul și procedura utilizată pentru întocmirea actului. Acesta ar trebui să privească, de asemenea, elementele de fapt înscrise în actul autentic de autoritatea implicată, precum faptul că părțile indicate s-au înfățișat la data indicată în fața autorității respective și că acestea au făcut declarațiile indicate. Partea care dorește să conteste caracterul autentic al unui act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanței judecătorești competente din statul membru de origine al actului autentic în temeiul dreptului statului membru respectiv.

(60)

Sintagma „actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic” ar trebui interpretată ca o trimitere la conținutul pe fond înregistrat în actul autentic. O parte care dorește să conteste actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanțelor judecătorești competente în temeiul prezentului regulament, care ar trebui să soluționeze contestarea în temeiul legii aplicabile regimurilor matrimoniale.

(61)

Dacă o chestiune legată de actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic este invocată ca o chestiune incidentală înaintea unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, instanța judecătorească respectivă ar trebui să fie competentă cu privire la acea chestiune incidentală.

(62)

Un act autentic care este contestat nu ar trebui să aibă forță probantă într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Dacă acțiunea de contestare se referă numai la o chestiune specifică cu privire la actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic, actul autentic contestat ar trebui să fie lipsit de forță probantă în ceea ce privește chestiunea contestată într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Un act autentic care, ca urmare a unei acțiuni de contestare, este declarat nul ar trebui să înceteze să mai aibă forță probantă.

(63)

O autoritate căreia, în aplicarea prezentului regulament, i s-ar prezenta două acte autentice incompatibile ar trebui să evalueze dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, luând în considerare împrejurările cazului particular. În cazul în care, din aceste circumstanțe nu reiese clar dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, chestiunea ar trebui să fie soluționată de instanțele judecătorești competente în temeiul prezentului regulament sau, în cazul în care chestiunea este invocată ca o chestiune incidentală în cursul unei acțiuni, de instanța sesizată cu respectiva acțiune. În cazul unei incompatibilități între un act autentic și o hotărâre, ar trebui să se ia în considerare motivele de nerecunoaștere a hotărârilor în temeiul prezentului regulament.

(64)

Recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești privind regimurile matrimoniale în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să presupună sub nicio formă recunoașterea căsătoriei care stă la baza regimului matrimonial care a condus la pronunțarea hotărârii judecătorești.

(65)

Ar trebui precizată relația dintre prezentul regulament și convențiile bilaterale sau multilaterale în materia regimurilor matrimoniale la care sunt parte statele membre.

(66)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre care sunt parte la Convenția din 6 februarie 1931 dintre Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia conținând dispoziții de drept internațional privind căsătoria, adopția și încredințarea copiilor, astfel cum a fost revizuită în 2006, la Convenția din 19 noiembrie 1934 dintre Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia cuprinzând dispoziții de drept internațional privat privind succesiunile, testamentele și administrarea succesiunii, astfel cum a fost revizuită în iunie 2012 și la Convenția din 11 octombrie 1977 dintre Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă să aplice în continuare anumite dispoziții ale respectivelor convenții, în măsura în care acestea prevăd proceduri simplificate și mai rapide pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale.

(67)

Pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, este oportun să se prevadă obligația statelor membre de a comunica anumite informații privind propriile legislații și proceduri referitoare la regimurile matrimoniale în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, înființată prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului (9). Pentru a permite publicarea la timp în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a tuturor informațiilor relevante pentru aplicarea practică a prezentului regulament, statele membre ar trebui, de asemenea, să comunice Comisiei aceste informații înainte de data aplicării prezentului regulament.

(68)

Tot pentru a facilita aplicarea prezentului regulament și pentru a permite utilizarea tehnologiilor moderne de comunicații, ar trebui prevăzute formulare-tip pentru atestatele care trebuie furnizate în ceea ce privește cererea de încuviințare a executării unei hotărâri, a unui act autentic sau a unei tranzacții judiciare.

(69)

Pentru calcularea perioadelor și a termenelor stabilite prin prezentul regulament, ar trebui să se aplice dispozițiile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (10).

(70)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare în ceea ce privește crearea și modificarea ulterioară a atestatelor și formularelor referitoare la încuviințarea executării hotărârilor judecătorești, a tranzacțiilor judiciare și a actelor autentice. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(71)

Ar trebui să se folosească procedura de consultare pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a atestatelor și a formularelor prevăzute în prezentul regulament.

(72)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume libera circulație a persoanelor în Uniune, posibilitatea ca soții să își organizeze raporturile patrimoniale între ei și față de terți pe durata existenței cuplului și în momentul lichidării bunurilor lor, precum și o mai mare previzibilitate și securitate juridică, nu pot fi realizate în mod satisfăcător la nivelul statelor membre, însă, datorită amplorii și efectelor prezentului regulament, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, după caz prin intermediul unei cooperări consolidate între statele membre. În conformitate cu principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea are, prin urmare, competența de a acționa. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(73)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Cartă, în special la articolele 7, 9, 17, 21 și 47, referitoare la respectarea vieții private și de familie, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie în conformitate cu legile interne, dreptul de proprietate, principiul nediscriminării și, respectiv, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil. Prezentul regulament ar trebui aplicat de instanțele judecătorești și de alte autorități competente din statele membre cu respectarea respectivelor drepturi și principii,

(a)

capacitatea juridică a soților;

(b)

existența, valabilitatea sau recunoașterea unei căsătorii;

(c)

obligațiile de întreținere;

(d)

succesiunea la patrimoniul unui soț decedat;

(e)

securitatea socială;

(f)

dreptul la transferul sau ajustarea între soți, în cazul divorțului, al separării de drept sau al anulării căsătoriei, a drepturilor la pensia pentru limita de vârstă sau la pensia de invaliditate care au fost acumulate în timpul căsătoriei și care nu au dat naștere unui venit provenit din pensie în timpul căsătoriei;

(g)

natura drepturilor reale asupra unui bun și

(h)

orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.

(a)

„regim matrimonial” înseamnă un set de norme privind raporturile patrimoniale dintre soți și dintre soți și terți, ca rezultat al căsătoriei sau al desfacerii acesteia;

(b)

„convenție matrimonială” înseamnă orice acord între soți sau viitori soți prin care aceștia își organizează regimul matrimonial;

(c)

„act autentic” înseamnă un document în materia regimurilor matrimoniale care a fost întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:

(d)

„hotărâre judecătorească” înseamnă orice hotărâre în materia regimurilor matrimoniale pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, indiferent de denumirea hotărârii, inclusiv o hotărâre privind stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată;

(e)

„tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție în materia regimurilor matrimoniale care a fost aprobată de o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unei acțiuni;

(f)

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească, s-a întocmit actul autentic sau s-a încuviințat ori s-a încheiat tranzacția judiciară;

(g)

„stat membru de executare” înseamnă statul membru în care se solicită recunoașterea și/sau executarea hotărârii judecătorești, a actului autentic sau a tranzacției judiciare.

(a)

să poată face obiectul unei căi de atac sau al unui control de către o autoritate judiciară; și

(b)

să aibă o forță și un efect similare cu cele ale unei hotărâri a unei autorități judiciare privind aceleași aspecte.

(a)

este instanța judecătorească dintr-un stat membru în care reclamantul își are reședința obișnuită și în care reclamantul a locuit cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) a cincea liniuță din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003;

(b)

este instanța judecătorească dintr-un stat membru a cărui cetățenie o deține reclamantul, în care acesta își are reședința obișnuită și în care a locuit cel puțin șase luni imediat înaintea introducerii cererii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) a șasea liniuță din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003;

(c)

este sesizată în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 în cazurile de transformare a separării de drept în divorț; sau

(d)

este sesizată în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 în cazurile de competență reziduală.

(a)

pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită în momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,

(b)

pe teritoriul căruia soții își aveau ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre aceștia să locuiască acolo în momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,

(c)

pe teritoriul căruia pârâtul își are reședința obișnuită în momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,

(d)

al cetățeniei comune a soților în momentul sesizării instanței judecătorești.

(a)

în momentul în care actul de sesizare a instanței judecătorești sau un alt act echivalent a fost depus la instanța judecătorească, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie comunicat sau notificat pârâtului;

(b)

în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanța judecătorească, în momentul primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanța judecătorească; sau

(c)

dacă procedurile sunt inițiate de instanța judecătorească din oficiu, în momentul adoptării deciziei de inițiere a acțiunii de către instanța judecătorească sau, în cazul în care o astfel de decizie nu este necesară, în momentul înregistrării dosarului de către instanța judecătorească.

(a)

legea statului în care soții sau viitorii soți sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului; sau

(b)

legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre soți sau viitorii soți în momentul încheierii acordului.

(a)

în care soții își au prima reședința obișnuită comună după încheierea căsătoriei; sau, în lipsă,

(b)

a cărui cetățenie comună este deținută de soți în momentul încheierii căsătoriei; sau, în lipsă,

(c)

cu care soții au împreună legătura cea mai strânsă în momentul încheierii căsătoriei, ținându-se cont de toate circumstanțele.

(a)

soții au avut ultima lor reședință obișnuită comună în celălalt stat o perioadă semnificativ mai lungă decât în statul desemnat în temeiul alineatului (1) litera (a); și

(b)

ambii soți s-au bazat pe legea respectivului alt stat la stabilirea sau planificarea raporturilor lor patrimoniale.

(a)

clasificarea bunurilor aflate în proprietatea fiecăruia dintre soți sau a ambilor soți în diferite categorii în cursul căsătoriei și după căsătorie;

(b)

transferul bunurilor aflate în proprietatea soților dintr-o categorie în alta;

(c)

responsabilitatea unui soț pentru pasivele și datoriile celuilalt soț;

(d)

prerogativele, drepturile și obligațiile fiecăruia dintre soți sau ale ambilor soți cu privire la bunuri;

(e)

încetarea regimului matrimonial și împărțirea, distribuirea sau lichidarea bunurilor;

(f)

efectele regimului matrimonial asupra raportului juridic dintre un soț și terți; și

(g)

condițiile de fond ale convenției matrimoniale.

(a)

legea respectivă este:

sau

(b)

oricare dintre soți a îndeplinit cerințele aplicabile privind publicitatea sau înregistrarea regimului matrimonial prevăzute de:

(a)

de legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacției dintre un soț și terț; sau

(b)

în situațiile în care sunt implicate bunuri imobile sau bunuri ori drepturi înregistrate, de legea statului în care sunt situate bunurile sau în care sunt înregistrate bunurile ori drepturile.

(a)

orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind reședința obișnuită a soților, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care își au reședința obișnuită soții;

(b)

orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind cetățenia soților, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale cu care soții au legătura cea mai strânsă;

(c)

orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul oricăror altor dispoziții privind alte elemente ca factori de legătură, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care se situează elementul relevant.

(a)

dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru în care se solicită recunoașterea;

(b)

în cazul în care a fost pronunțată în lipsă, dacă actul de sesizare a instanței judecătorești sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului în timp util și într-un mod care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, cu excepția cazului în care pârâtul nu a demarat proceduri prin care să atace hotărârea atunci când a avut posibilitatea să o facă;

(c)

dacă este contradictorie cu o hotărâre pronunțată în cadrul unei acțiuni între aceleași părți în statul membru în care se solicită recunoașterea;

(d)

dacă este contradictorie cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți, într-o acțiune având același obiect, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru în care se solicită recunoașterea.

(a)

o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale;

(b)

atestatul eliberat de instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de origine utilizând formularul stabilit în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 67 alineatul (2), fără a aduce atingere articolului 46.

(a)

instanțele judecătorești sau autoritățile competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) și în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor privind astfel de cereri în conformitate cu articolul 49 alineatul (2);

(b)

procedura menționată la articolul 50 de contestare a hotărârii pronunțate ca urmare a exercitării căii de atac.