Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013D0204

    2013/204/UE: Decizia Comisiei din 25 aprilie 2013 privind neincluderea formaldehidei pentru tipul de produs 20 în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide [notificat cu numărul C(2013) 2284] Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 117, 27.4.2013, p. 18–19 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2013/204(1)/oj

    27.4.2013   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 117/18


    DECIZIA COMISIEI

    din 25 aprilie 2013

    privind neincluderea formaldehidei pentru tipul de produs 20 în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide

    [notificat cu numărul C(2013) 2284]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2013/204/UE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind introducerea pe piață a produselor biocide (1), în special articolul 16 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind comercializarea produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează să fie evaluate, în vederea unei posibile includeri a acestora în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE.

    (2)

    Formaldehida (Nr. CE 200-001-8, nr. CAS 50-00-0) este inclusă în respectiva listă pentru utilizarea, printre altele, la tipul de produs 20 – produse pentru protecția produselor alimentare sau a alimentelor pentru animale, conform definiției din anexa V la Directiva 98/8/CE.

    (3)

    Două companii (denumite în continuare „solicitanții”) au înaintat Germaniei un dosar pentru evaluarea utilizării formaldehidei în tipul de produs 20 până la 31 octombrie 2008, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007. În temeiul articolului 11 din Directiva 98/8/CE, dosarele fac trimitere la două produse care conțin formaldehidă (denumite în continuare „produsele de referință”).

    (4)

    Cu ocazia unor reuniuni și a unor scrisori, Comisia a informat solicitanții și statele membre că consideră că produsele de referință sunt incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (3) și, prin urmare, sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 98/8/CE în virtutea articolului 1 alineatul (2) litera (o) din respectiva directivă. Comisia a afirmat că nu intenționează să includă formaldehida la tipul de produs 20 în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE. Comisia a invitat solicitanții să își întrerupă participarea la programul de reexaminare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, și să solicite autorizarea produselor de referință în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, oferindu-se să sprijine concret acest demers și să depună toate eforturile pentru a se evita perturbarea pieței pe durata tranziției de la un regim reglementar la altul.

    (5)

    Ca urmare a îndrumărilor Comisiei, unul dintre solicitanți a informat Comisia cu privire la intenția sa de a-și întrerupe participarea la programul de reexaminare în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, la 10 septembrie 2009. Celălalt solicitant a optat să rămână în programul de reexaminare în pofida îndrumărilor primite.

    (6)

    Comisia și-a reiterat poziția în fața Germaniei și a solicitantului, într-o scrisoare datată 25 mai 2010. Prin scrisoarea datată 17 august 2010, Germania a răspuns că solicitantul respectiv refuză să-și întrerupă participarea la programul de reexaminare, nelăsând Germaniei decât posibilitatea de a continua evaluarea.

    (7)

    După cum s-a confirmat prin Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (4), produsele utilizate la conservarea alimentelor și hranei pentru animale fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 și al Regulamentului (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (5). Prin urmare, aceste produse sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 98/8/CE în virtutea articolului 1 alineatul (2) litera (o) din respectiva directivă. Prin urmare, în interesul securității juridice, trebuie să se decidă că formaldehida nu va fi inclusă în anexa I, IA sau IB la directivă pentru tipul de produs 20.

    (8)

    Formaldehida nu este cunoscută ca aditiv alimentar și nu este aprobată pentru o atare utilizare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.

    (9)

    În prezent se află în curs de evaluare două cereri de autorizare a formaldehidei ca conservant pentru hrana animalelor, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Perioada de eliminare treptată a produselor cu conținut de formaldehidă utilizate la conservarea hranei pentru animale și introduse pe piață ca produse biocide trebuie să includă perioada necesară pentru reglementarea acestor produse în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

    (10)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Formaldehida (Nr. CE 200-001-8, nr. CAS 50-00-0) nu se include în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE pentru tipul de produs 20.

    Articolul 2

    Produsele care conțin formaldehidă și sunt introduse pe piață ca produse biocide pentru utilizarea ca conservant pentru hrana animalelor nu se mai introduc pe piață începând cu 1 iulie 2015.

    Articolul 3

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 25 aprilie 2013.

    Pentru Comisie

    Janez POTOČNIK

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 123, 24.4.1998, p. 1.

    (2)  JO L 325, 11.12.2007, p. 3.

    (3)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

    (4)  JO L 167, 27.6.2012, p. 1.

    (5)  JO L 354, 31.12.2008, p. 16.


    Top