Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012R1029

    Regulamentul (UE) nr. 1029/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de introducere a unor preferințe comerciale autonome de urgență pentru Pakistan

    JO L 316, 14.11.2012, p. 43–53 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/1029/oj

    14.11.2012   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 316/43


    REGULAMENTUL (UE) NR. 1029/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

    din 25 octombrie 2012

    de introducere a unor preferințe comerciale autonome de urgență pentru Pakistan

    PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

    hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

    întrucât:

    (1)

    Relația dintre Uniunea Europeană (denumită în continuare „Uniunea”) și Republica Islamică Pakistan (denumită în continuare „Pakistan”) se bazează pe Acordul de cooperare care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2004 (2). Unul dintre obiectivele sale principale este de a asigura condițiile pentru și de a promova creșterea și dezvoltarea comerțului dintre părțile la acordul de cooperare. Respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, și a principiilor democratice constituie, de asemenea, un element esențial al acestui acord.

    (2)

    În iulie și august 2010, în urma ploilor musonice abundente, inundații devastatoare au afectat regiuni extinse din Pakistan, și anume regiunile Balochistan, Khyber Pakhtunkhwa, Punjab, Sindh și Gilgit-Baltistan. Conform surselor Organizației Națiunilor Unite, inundațiile au afectat aproximativ 20 milioane de oameni și 20 % din teritoriul Pakistanului, echivalent cu cel puțin 160 000 de kilometri pătrați, ceea ce a avut drept rezultat faptul că aproape 12 milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar urgent.

    (3)

    Bineînțeles, ajutorul umanitar este instrumentul principal în situații de acest tip, iar Uniunea s-a situat în prima linie în acest domeniu, de când s-a declanșat situația de urgență, oferind peste 423 milioane EUR ca ajutor de urgență pentru Pakistan.

    (4)

    Va fi importantă utilizarea tuturor mijloacelor disponibile pentru a sprijini redresarea Pakistanului din această situație de urgență, inclusiv a măsurilor comerciale excepționale propuse în vederea stimulării exporturilor pakistaneze pentru a contribui la dezvoltarea sa economică viitoare, garantând, în același timp, menținerea consecvenței și a coerenței la toate nivelurile în vederea elaborării unei strategii sustenabile pe termen lung.

    (5)

    Gravitatea acestui dezastru natural impune o reacție imediată și consistentă, care să țină seama de importanța geostrategică a parteneriatului Pakistanului cu Uniunea, în special de rolul-cheie al acestei țări în lupta împotriva terorismului și de contribuția sa la dezvoltarea, securitatea și stabilitatea generală a regiunii.

    (6)

    Ar trebui ca efectele preferințelor comerciale autonome să poată fi măsurate prin indicatori concreți cum ar fi locurile de muncă create, eradicarea sărăciei și dezvoltarea sustenabilă în rândul lucrătorilor și al populației sărace din Pakistan.

    (7)

    Consiliul European, într-o declarație referitoare la Pakistan atașată Concluziilor sale din 16 septembrie 2010, a hotărât să îi împuternicească pe miniștri să ajungă urgent la un acord asupra unui pachet cuprinzător de măsuri pe termen scurt, mediu și lung care vor contribui la susținerea redresării și dezvoltării viitoare a Pakistanului și care cuprind, între altele, măsuri comerciale ambițioase esențiale pentru redresarea și creșterea economică.

    (8)

    Consiliul European a subliniat, în special, angajamentul ferm pe care și l-a asumat de a acorda, numai Pakistanului, acces extins la piața Uniunii, prin intermediul reducerii imediate și limitate în timp a taxelor asupra principalelor importuri din Pakistan. În lumina acestei declarații, Comisia a propus un pachet în care a identificat 75 de linii tarifare specifice sectoarelor principale de export din Pakistan concentrate în zonele cel mai grav afectate de inundații, afirmând că o creștere anuală a valorii exporturilor pakistaneze către Uniune de 100 de milioane EUR sau mai mult ar aduce un ajutor real, substanțial și important pentru regiunile respective.

    (9)

    Schimburile comerciale ale Pakistanului cu Uniunea sunt compuse în principal din textile și articole de îmbrăcăminte care, în 2009, au reprezentat 73,7% din exporturile pakistaneze în UE. Pakistanul exportă, de asemenea, etanol și articole de pielărie, care, pe lângă textile și articolele de îmbrăcăminte, sunt produse industriale sensibile în anumite state membre, unde locurile de muncă din sectoarele respective au fost deja grav afectate de recesiunea globală. Respectivele sectoare se zbat să se adapteze la un nou mediu comercial mondial.

    (10)

    Sectorul textilelor are o importanță primordială pentru economia pakistaneză, dat fiind că reprezintă 8,5 % din produsul intern brut, iar 38 % din forța de muncă lucrează în acest sector, jumătate din care este reprezentat de femei.

    (11)

    Având în vedere greutățile prin care a trecut populația pakistaneză în urma inundațiilor devastatoare, se cuvine, prin urmare, să se extindă preferințele comerciale autonome excepționale la Pakistan, prin suspendarea, pentru o perioadă de timp limitată, a tuturor tarifelor pentru anumite produse pe care Pakistanul este interesat să le exporte. Acordarea acestor preferințe comerciale ar trebui să aibă doar efecte adverse limitate pentru piața internă a Uniunii și nu ar trebui să afecteze în mod negativ membrii cel mai puțin dezvoltați ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

    (12)

    Măsurile respective sunt propuse ca parte a unui pachet excepțional, ca reacție la situația specifică din Pakistan. Ele nu ar trebui, în niciun caz, să constituie un precedent în politica comercială a Uniunii față de alte țări.

    (13)

    Preferințele comerciale autonome se vor prezenta fie sub forma unei scutiri de la taxele vamale asupra importurilor în Uniune, fie sub forma unor contingente tarifare.

    (14)

    Dreptul de a beneficia de preferințele comerciale autonome excepționale este condiționat de respectarea de către Pakistan a regulilor relevante privind originea produselor și procedurile aferente, precum și de implicarea în cooperarea administrativă eficientă cu Uniunea în scopul prevenirii oricărui risc de fraudă. Încălcările serioase și sistematice ale condițiilor de acordare a regimurilor preferențiale, frauda sau lipsa cooperării administrative pentru verificarea originii mărfurilor ar trebui să constituie motive pentru suspendarea temporară a preferințelor.

    (15)

    În sensul definirii conceptului de produse originare, certificării originii și procedurilor de cooperare administrativă, ar trebui să se aplice partea I titlul IV capitolul 2 secțiunea 1 și secțiunea 1A din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (3), cu excepția articolelor 68-71, 90-97i și 97j alineatul (2) din aceste secțiuni. Cu toate acestea, în ceea ce privește cumulul referitor la origine, ar trebui să se permită, în aceste scopuri, numai utilizarea materialelor originare din Uniune. Cumulul regional și alte tipuri de cumuluri, cu excepția celui cu materiale originare din Uniune, nu ar trebui să se aplice în legătură cu determinarea caracterului de produs originar pentru produsele care fac obiectul preferințelor comerciale autonome stabilite în temeiul prezentului regulament, în scopul de a garanta că, în Pakistan, are loc o transformare suficientă.

    (16)

    Extinderea preferințelor comerciale autonome la Pakistan necesită o derogare de la obligațiile Uniunii, în conformitate cu articolele I și XIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT), în temeiul articolului IX din Acordul de instituire a OMC. Consiliul General al OMC a acordat o astfel de derogare la 14 februarie 2012.

    (17)

    În scopul de a garanta un impact imediat și durabil asupra redresării economice a Pakistanului în urma inundațiilor și în conformitate cu derogarea acordată de OMC, se recomandă să se limiteze durata preferințelor comerciale autonome până la 31 decembrie 2013.

    (18)

    Pentru a reacționa cu rapiditate și pentru a asigura integritatea și buna funcționare a preferințelor comerciale autonome pentru Pakistan și în vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în ceea ce privește suspendarea temporară datorată nerespectării procedurilor și obligațiilor vamale, încălcărilor grave și sistematice ale principiilor fundamentale ale drepturilor omului, democrației și statului de drept de către Pakistan sau datorată nerespectării de către Pakistan a condiției de a se abține, începând cu 1 iulie 2012, de la introducerea unor noi drepturi sau taxe vamale cu efect echivalent, sau majorarea celor existente, sau a oricăror restricții ori interdicții asupra exportului sau vânzării pentru export a oricăror materiale utilizate la producerea produselor care fac obiectul prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de a adopta acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când acest lucru este impus din motive de extremă urgență. Competențele respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (4).

    (19)

    Pentru a face adaptările tehnice necesare ale listei de bunuri care fac obiectul preferințelor comerciale autonome și pentru a elimina produse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, în cazul în care volumul importurilor vizate de acesta depășește un anumit nivel, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor I și II, pentru a reflecta schimbările din Nomenclatura combinată și pentru a elimina produse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Este deosebit de important ca, în etapa pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor pertinente către Parlamentul European și Consiliu.

    (20)

    Pentru a aborda, fără întârziere, creșterea semnificativă a importurilor de produse scutite de taxe vamale la importul în Uniune și care poate avea un impact negativ asupra producătorilor din Uniune, Comisia ar trebui să adopte acte delegate prin care să se elimine produse din domeniul de aplicare al prezentului regulament în conformitate cu procedura de urgență.

    (21)

    La cel mult doi ani de la expirarea prezentului regulament, Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la efectele acestor preferințe comerciale autonome. Raportul respectiv ar trebui să includă o analiză detaliată a efectelor acestor preferințe asupra economiei Pakistanului și impactul lor asupra comerțului și a veniturilor Uniunii provenite din tarife, precum și asupra economiei și locurilor de muncă din Uniune. În cadrul raportului, Comisia ar trebui să ia în considerare, în special, efectele preferințelor comerciale autonome în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, eradicarea sărăciei și dezvoltarea sustenabilă a lucrătorilor și persoanelor sărace din Pakistan,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Regimuri preferențiale

    (1)   Produsele originare din Pakistan incluse în anexa I sunt scutite de taxe vamale la importul în Uniune.

    (2)   Produsele originare din Pakistan și incluse în anexa II sunt admise la import în Uniune, sub rezerva dispozițiilor speciale stabilite la articolul 3.

    Articolul 2

    Condițiile de acordare a regimurilor preferențiale

    (1)   Acordarea beneficiului regimurilor preferențiale introduse la articolul 1 este supusă:

    (a)

    respectării regulilor privind originea produselor și a procedurilor aferente în conformitate cu partea I titlul IV capitolul 2 secțiunea 1 și secțiunea 1A subsecțiunile 1 și 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, cu excepția articolelor 68-71, 90-97i și articolului 97j alineatul (2) din aceste secțiuni. Cu toate acestea, în ceea ce privește cumulul referitor la origine în scopul determinării caracterului de produs originar pentru produsele care fac obiectul regimurilor introduse la articolul 1 din prezentul regulament, se permite numai cumulul cu materiale originare din Uniune. Nu se permit cumulul regional și alte tipuri de cumuluri, cu excepția celui cu materiale originare din Uniune;

    (b)

    respectării metodelor de cooperare administrativă în conformitate cu partea I titlul IV capitolul 2 secțiunea 1 subsecțiunea 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93;

    (c)

    condiției ca Pakistanul să nu comită încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului, precum și ale drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, principiilor fundamentale ale democrației și statului de drept;

    (d)

    angajamentului Pakistanului, cu efect de la 1 iulie 2012, de a nu introduce noi drepturi sau taxe vamale sau majora pe cele existente, cu efect echivalent, sau orice alte restricții ori interdicții impuse la exportul sau la vânzarea pentru export a oricăror materiale utilizate îndeosebi la producerea oricăruia dintre produsele care fac obiectul acestor regimuri preferențiale și destinate teritoriului Uniunii.

    (2)   Certificatele de origine „formularul A” eliberate de autoritățile competente din Pakistan în temeiul prezentului regulament trebuie să conțină următoarea avizare la rubrica 4 „Autonomous measure – Regulation (EU) No 1029/2012 (5)” [„Măsură autonomă – Regulamentul (UE) nr. 1029/2012”].

    Articolul 3

    Contingente tarifare

    (1)   Produsele menționate în anexa II pot fi importate în Uniune cu scutire de taxe vamale, în limitele contingentelor tarifare din Uniune, în conformitate cu anexa respectivă.

    (2)   Contingentele tarifare menționate la alineatul (1) și enumerate în anexa II sunt gestionate de Comisie în conformitate cu articolele 308a, 308b și 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

    Articolul 4

    Eliminarea de produse din domeniul de aplicare al prezentului regulament

    (1)   În cazul în care, în anul calendaristic 2012 sau 2013, volumul importurilor pe baza datelor vamale de import pentru un produs originar din Pakistan și inclus în anexa I crește cu 25 % sau mai mult în raport cu media anilor 2009-2011, produsul respectiv este eliminat din sfera de aplicare a prezentului regulament pentru restul anului. În sensul prezentului alineat, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 6, să modifice anexa I pentru a elimina produsul respectiv din domeniul de aplicare al prezentului regulament pentru restul anului.

    (2)   La intrarea în vigoare a actului delegat, importurile produsului menționat la alineatul (1) sunt supuse clauzei „națiunii celei mai favorizate” sau altor taxe vamale aplicabile.

    Articolul 5

    Modificări cu caracter tehnic ale anexelor

    Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 6, în scopul modificării anexelor pentru a încorpora modificări și adaptări tehnice devenite necesare în urma modificărilor aduse Nomenclaturii combinate și subdiviziunilor TARIC.

    Articolul 6

    Exercitarea delegării de competențe

    (1)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolele 4 și 5 este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

    (2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolele 4 și 5 se conferă Comisiei pentru perioada de aplicare a prezentului regulament.

    (3)   Delegarea de competențe menționată la articolele 4 și 5 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilității actelor delegate care sunt deja în vigoare.

    (4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

    (5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolelor 4 și 5 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Această perioadă se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

    Articolul 7

    Procedura de urgență

    (1)   Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră imediat în vigoare și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecțiune în conformitate cu alineatul (2). Notificarea unui act delegat transmisă Parlamentului European și Consiliului prezintă motivele pentru care s-a recurs la procedura de urgență.

    (2)   Parlamentul European sau Consiliul poate formula obiecțiuni cu privire la un act delegat în conformitate cu procedura menționată la articolul 6 alineatul (5). Într-un astfel de caz, Comisia abrogă actul fără întârziere, în urma notificării deciziei Parlamentului European sau a Consiliului de a formula obiecțiuni.

    Articolul 8

    Procedura comitetului

    (1)   Comisia este asistată de Comitetul Codului vamal instituit prin articolele 247a alineatul (1) și 248a alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (6). Acest comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011. Comitetul poate examina orice chestiune referitoare la aplicarea prezentului regulament ridicată de Comisie sau la cererea unui stat membru.

    (2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, coroborat cu articolul 5 din același regulament.

    Articolul 9

    Suspendarea temporară

    (1)   Atunci când Comisia constată că există suficiente dovezi care indică nerespectarea condițiilor stabilite la articolul 2, poate, pentru a răspunde acestei situații de urgență, prin intermediul unor acte de punere în aplicare aplicabile imediat, suspenda, total sau parțial, regimurile preferențiale prevăzute în prezentul regulament, pentru o perioadă de cel mult șase luni, cu condiția ca, în primul rând:

    (a)

    să fi informat comitetul menționat la articolul 8 alineatul (1);

    (b)

    să fi invitat statele membre să ia măsurile de precauție necesare pentru a asigura apărarea intereselor financiare ale Uniunii sau respectarea articolului 2 de către Pakistan;

    (c)

    să fi publicat un anunț în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene declarând că există o îndoială rezonabilă privind aplicarea regimurilor preferențiale sau respectarea articolului 2 de către Pakistan, capabilă să pună în discuție dreptul său de a continua să beneficieze de avantajele acordate prin prezentul regulament;

    (d)

    să fi informat Pakistanul cu privire la orice decizie luată în conformitate cu prezentul alineat, înainte de intrarea în vigoare a acesteia.

    (2)   La sfârșitul perioadei de suspendare temporară, Comisia decide, prin acte de punere în aplicare, fie să înceteze suspendarea, fie să prelungească perioada de aplicare a acesteia.

    (3)   Actele de punere în aplicare menționate în alineatele (1) și (2) se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 8 alineatul (2).

    (4)   Statele membre comunică Comisiei toate informațiile relevante care pot justifica suspendarea temporară a regimurilor preferențiale sau prelungirea acesteia.

    Articolul 10

    Raport

    Până la 31 decembrie 2015, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului privind funcționarea și efectele prezentului regulament.

    Articolul 11

    Intrarea în vigoare și aplicarea

    (1)   Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    (2)   Se aplică de la data intrării sale în vigoare a până la 31 decembrie 2013.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Strasbourg, 25 octombrie 2012.

    Pentru Parlamentul European

    Președintele

    M. SCHULZ

    Pentru Consiliu

    Președintele

    A. D. MAVROYIANNIS


    (1)  Poziția Parlamentului European din 13 septembrie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 octombrie 2012.

    (2)  Decizia 2004/870/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind încheierea Acordului de cooperare dintre Comunitatea Europeană și Republica Islamică Pakistan (JO L 378, 23.12.2004, p. 22).

    (3)  JO L 253, 11.10.1993, p. 1.

    (4)  JO L 55, 28.2.2011, p. 13

    (5)  JO L 316, 14.11.2012, p. 43.

    (6)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


    ANEXA I

    PRODUSE SCUTITE DE TAXA VAMALĂ

    Produsele cărora li se aplică măsurile se identifică după codul lor NC format din opt cifre. Descrierea acestor coduri se poate găsi în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1). Descrierea codurilor NC este dată numai cu scop informativ.

    Cod NC

    Descriere

    0712 39 00

    Ciuperci și trufe, uscate, chiar tăiate în bucăți sau în felii sau chiar sfărâmate sau pulverizate, dar nepreparate altfel (altele decât ciupercile din genul Agaricus, Auricularia spp. și Tremella spp.)

    5205 12 00

    Fire simple, din bumbac din fibre nepieptănate care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, măsurând maximum 714,29 decitex, dar nu mai puțin de 232,56 decitex (peste 14 numere metrice, dar maximum 43 numere metrice), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    5205 22 00

    Fire simple, din bumbac din fibre pieptănate care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, măsurând maximum 714,29 decitex, dar nu mai puțin de 232,56 decitex (peste 14 numere metrice, dar maximum 43 numere metrice), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    5205 32 00

    Fire răsucite sau cablate din bumbac, din fibre nepieptănate, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, măsurând maximum 714,29 decitex, dar nu mai puțin de 232,56 decitex (peste 14 numere metrice, dar maximum 43 numere metrice pe fir simplu), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    5205 42 00

    Fire răsucite sau cablate din bumbac, din fibre pieptănate, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, măsurând maximum 714,29 decitex pe fir simplu, dar nu mai puțin de 232,56 decitex (peste 14 numere metrice, dar maximum 43 numere metrice pe fir simplu), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    5208 11 90

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de maximum 100 g/m2, excluzând tifonul pentru pansamente

    5208 12 16

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de minimum 100 g/m2, dar maximum 130 g/m2, cu lățimea de maximum 165 cm

    5208 12 19

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de minimum 100 g/m2, dar maximum 130 g/m2, cu lățimea de peste 165 cm

    5208 13 00

    Țesături din bumbac, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, cu legătură diagonală sau încrucișată, al cărei raport de legătură este maximum 4

    5208 19 00

    Alte țesături din bumbac cu legătură pânză, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate

    5208 21 90

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, albite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de maximum 100 g/m2, excluzând tifonul pentru pansamente

    5208 22 19

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, albite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de minimum 100 g/m2, dar maximum 130 g/m2, cu lățimea de peste 165 cm

    5208 22 96

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, albite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de minimum 130 g/m2, cu lățimea de maximum 165 cm

    5208 29 00

    Alte țesături din bumbac cu legătură pânză, albite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate

    5208 51 00

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, imprimate, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de maximum 100 g/m2

    5208 52 00

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, imprimate, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de peste 200 g/m2

    5208 59 90

    Alte țesături din bumbac cu legătură pânză, imprimate, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate

    5209 11 00

    Țesături din bumbac cu legătură pânză, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de peste 200 g/m2

    5209 12 00

    Țesături din bumbac, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de peste 200 g/m2, cu legătură diagonală sau încrucișată, al cărei raport de legătură este maximum 4

    5209 19 00

    Alte țesături din bumbac cu legătură pânză, nealbite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate

    5209 22 00

    Țesături din bumbac, albite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de peste 200 g/m2, cu legătură diagonală sau încrucișată, al cărei raport de legătură este maximum 4

    5209 29 00

    Alte țesături din bumbac cu legătură pânză, albite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate

    5209 32 00

    Țesături din bumbac, vopsite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de peste 200 g/m2, cu legătură diagonală sau încrucișată, al cărei raport de legătură este maximum 4

    5211 12 00

    Țesături din bumbac, nealbite, care conțin bumbac sub 85 % din greutate, amestecate în principal sau numai cu fibre sintetice sau artificiale, având o greutate de peste 200 g/m2, cu legătură diagonală sau încrucișată, al cărei raport de legătură este maximum 4

    5407 81 00

    Țesături din fire care conțin sub 85 % din greutate filamente sintetice și amestecate în principal sau numai cu bumbac, albite sau nealbite, inclusiv țesături din monofilamente sintetice având minimum 67 decitex, care au cea mai mare dimensiune a secțiunii transversale de maximum 1 mm

    5407 82 00

    Țesături din fire care conțin sub 85 % din greutate filamente sintetice și amestecate în principal sau numai cu bumbac, vopsite, inclusiv țesături din monofilamente sintetice având minimum 67 decitex, care au cea mai mare dimensiune a secțiunii transversale de maximum 1 mm

    5513 11 20

    Țesături din fibre discontinue de poliester care conțin sub 85 % din greutate astfel de fibre, amestecate în principal sau numai cu bumbac, având o greutate de maximum 170 g/m2, cu legătură pânză, nealbite sau albite, cu o lățime de maximum 165 cm

    5513 21 00

    Țesături din fibre discontinue de poliester care conțin sub 85 % din greutate astfel de fibre, amestecate în principal sau numai cu bumbac, având o greutate de maximum 170 g/m2, cu legătură pânză, vopsite

    5513 41 00

    Țesături din fibre discontinue de poliester care conțin sub 85 % din greutate astfel de fibre, amestecate în principal sau numai cu bumbac, având o greutate de maximum 170 g/m2, imprimate

    6101 20 90

    Hanorace pentru bărbați sau pentru băieți (inclusiv jachete de schi), bluzoane de vânt și articole similare din bumbac, tricotate sau croșetate

    6112 12 00

    Treninguri din fibre sintetice, tricotate sau croșetate

    6116 10 20

    Mănuși, impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu cauciuc, tricotate sau croșetate

    6116 10 80

    Mitene și mănuși cu un deget, impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu materiale plastice sau cauciuc, tricotate sau croșetate și mănuși, impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu materiale plastice, tricotate sau croșetate

    6116 92 00

    Mănuși, mitene și mănuși cu un deget din bumbac, tricotate sau croșetate

    6116 93 00

    Mănuși, mitene și mănuși cu un deget din fibre sintetice, tricotate sau croșetate

    6201 93 00

    Hanorace pentru bărbați sau pentru băieți, bluzoane de vânt și articole similare din fibre sintetice sau artificiale

    6203 43 19

    Pantaloni și pantaloni scurți pentru bărbați sau băieți, din fibre sintetice (excluzând îmbrăcămintea de lucru)

    6204 22 80

    Ansambluri pentru femei și fete, din bumbac (excluzând îmbrăcămintea de lucru)

    6204 62 90

    Șorturi din bumbac pentru femei și fete

    6207 91 00

    Bluze de corp pentru bărbați sau pentru băieți, halate de baie, halate de casă și articole similare din bumbac

    6208 91 00

    Bluze de corp și cămăși de zi, chiloți, dezabieuri, halate de baie și articole similare, din bumbac, pentru femei sau fete

    6211 43 10

    Șorțuri, bluze și altă îmbrăcăminte de lucru pentru femei sau fete, din fibre sintetice sau artificiale

    6216 00 00

    Mănuși, mitene și mănuși cu un deget

    6303 91 00

    Transperante, inclusiv perdele și storuri de interior; draperii și garnituri de pat, din bumbac, excluzând cele tricotate sau croșetate

    6303 92 90

    Transperante, inclusiv perdele și storuri de interior; draperii și garnituri de pat, din fibre sintetice, excluzând cele nețesute, tricotate sau croșetate

    6303 99 90

    Transperante, inclusiv perdele și storuri de interior; draperii și garnituri de pat, excluzând cele din bumbac și fibre sintetice sau cele nețesute, tricotate sau croșetate

    6304 92 00

    Alte articole de amenajări interioare, din bumbac, altele decât tricotate sau croșetate

    6307 10 90

    Pânze groase pentru spălat podeaua, cârpe de vase, piele de căprioară și cârpe de curățat similare (excluzând cele tricotate sau croșetate și cele nețesute)

    6307 90 99

    Alte articole textile confecționate, inclusiv tipare de îmbrăcăminte, altele decât tricotate sau croșetate sau din pâslă


    (1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.


    ANEXA II

    PRODUSE CARE FAC OBIECTUL CONTINGENTELOR TARIFARE ANUALE SCUTITE DE TAXE VAMALE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 3

    Produsele cărora li se aplică măsurile se identifică după codul lor NC format din opt cifre. Descrierea acestor coduri se poate găsi în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87. Descrierea codurilor NC este dată numai cu scop informativ.

    Nr. de ordine

    Cod NC

    Descriere

    De la intrarea în vigoare până la sfârșitul lui 2012

    1.1.2013-31.12.2013

    09.2401

    2207 10 00

    Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic real de minimum 80 %

    18 750 tone

    75 000 tone

    09.2409

    4107 92 10

    Șpalt de față din piele de bovine (inclusiv de bivoli) epilată, cu alte prelucrări după tăbăcire sau semifinisare, altele decât piei întregi

    89 tone

    356 tone

    09.2410

    4107 99 10

    Piele de bovine (inclusiv de bivoli) epilată, cu alte prelucrări după tăbăcire sau semifinisare, altele decât piei întregi, altele decât piele față naturală (exterioară) neșpăltuită; șpalt de față

    90,25 tone

    361 tone

    09.2411

    4203 21 00

    Mănuși, mitene și mănuși cu un deget din piele naturală sau reconstituită, special destinate pentru practicarea sporturilor

    361,75 tone

    1 447 tone

    09.2412

    4203 29 10

    Mănuși, mitene și mănuși cu un deget din piele naturală sau reconstituită, de protecție pentru toate meseriile, special destinate pentru practicarea sporturilor

    1 566,5 tone

    6 266 tone

    09.2413

    4203 29 90

    Mănuși, mitene și mănuși cu un deget din piele naturală sau reconstituită, pentru bărbați și băieți (altele decât mănușile special destinate pentru practicarea sporturilor, altele decât mănușile de protecție pentru toate meseriile)

    62,75 tone

    251 tone

    09.2414

    4203 29 90

    Mănuși, mitene și mănuși cu un deget din piele naturală sau reconstituită (altele decât mănușile special destinate pentru practicarea sporturilor, altele decât mănușile de protecție pentru toate meseriile, altele decât pentru bărbați și băieți)

    135,5 tone

    542 tone

    09.2415

    5205 23 00

    Fire simple, din bumbac din fibre pieptănate care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, măsurând maximum 232,56 decitex, dar nu mai puțin de 192,31 decitex (peste 43 de numere metrice, dar maximum 52 numere metrice), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    1 790 tone

    7 160 tone

    09.2416

    5205 24 00

    Fire simple, din bumbac din fibre pieptănate care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, măsurând maximum 192,31 decitex, dar nu mai puțin de 125 decitex (peste 52 numere metrice, dar maximum 80 numere metrice), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    1 276,25 tone

    5 105 tone

    09.2417

    5208 39 00

    Alte țesături din bumbac cu legătură pânză, vopsite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate

    421,25 tone

    1 685 tone

    09.2418

    5209 39 00

    Alte țesături din bumbac cu legătură pânză, vopsite, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate și au o greutate de peste 200 g/m2

    689,25 tone

    2 757 tone

    09.2419

    5509 53 00

    Fire (altele decât ața de cusut) din fibre discontinue de poliester, amestecate în principal sau numai cu bumbac, necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    3 061 tone

    12 244 tone

    09.2420

    6103 32 00

    Jachete și blazere pentru bărbați și băieți, din bumbac, tricotate sau croșetate

    249,75 tone

    999 tone

    09.2421

    6103 42 00

    Pantaloni pentru bărbați sau pentru băieți, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi, din bumbac, tricotate sau croșetate (excluzând costumele de baie)

    568,75 tone

    2 275 tone

    09.2422

    6107 21 00

    Cămăși de noapte și pijamale pentru bărbați și băieți, din bumbac, tricotate sau croșetate

    167,5 tone

    670 tone

    09.2423

    6108 31 00

    Cămăși de noapte și pijamale pentru femei și fete, din bumbac, tricotate sau croșetate

    374,5 tone

    1 498 tone

    09.2424

    6109 90 20

    Tricouri (t-shirts) și maiouri de corp, din lână sau din păr fin de animale ori din fibre sintetice sau artificiale, tricotate sau croșetate

    297,5 tone

    1 190 tone

    09.2425

    6111 20 90

    Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, din bumbac, tricotate sau croșetate, pentru sugari (excluzând mănușile, mitenele și mănușile cu un deget)

    153,5 tone

    614 tone

    09.2426

    6115 95 00

    Ciorapi-chilot, dresuri, ciorapi, șosete și alte articole similare, inclusiv încălțăminte fără talpă aplicată, din bumbac, tricotate sau croșetate (excluzând ciorapii cu compresie progresivă, ciorapii-chilot și dresurile, ciorapii lungi și ciorapii trei-sferturi de damă, având finețea firului simplu sub 67 decitex)

    2 263 tone

    9 052 tone

    09.2427

    6204 62 31

    Pantaloni și pantaloni scurți din bumbac, din țesături „denim”, pentru femei și fete (excluzând îmbrăcămintea de lucru)

    1 892,75 tone

    7 571 tone

    09.2428

    6211 42 90

    Obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și fete, din bumbac

    96,5 tone

    386 tone

    09.2429

    6302 60 00

    Lenjerie de toaletă sau de bucătărie, din țesături buclate tip buret („éponge”), din bumbac

    9 602 tone

    38 408 tone

    09.2430

    6302 91 00

    Lenjerie de toaletă și de bucătărie, din țesături buclate tip buret („éponge”), din bumbac

    2 499,25 tone

    9 997 tone

    09.2431

    6403 99 93

    Încălțăminte care nu poate fi identificată a fi pentru bărbați sau pentru femei, cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic sau piele reconstituită și cu fețe din piele, cu tălpi interioare de o lungime de minimum 24 cm, excluzând încălțămintea pentru sport și cu un bombeu de protecție din metal la partea anterioară; excluzând încălțămintea care acoperă glezna, excluzând încălțămintea cu talpă de lemn (fără tălpi interioare), excluzând încălțămintea cu căpută confecționată din benzi sau din una sau mai multe bucăți decupate, excluzând papucii de casă

    60,5 tone

    242 tone

    09.2432

    6403 99 96

    Încălțăminte pentru bărbați, cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic sau piele reconstituită și cu fețe din piele, cu tălpi interioare de o lungime de minimum 24 cm, excluzând încălțămintea pentru sport și cu un bombeu de protecție din metal la partea anterioară; excluzând încălțămintea care acoperă glezna, excluzând încălțămintea cu talpă de lemn (fără tălpi interioare), excluzând încălțămintea cu căpută confecționată din benzi sau din una sau mai multe bucăți decupate, excluzând papucii de casă

    363,25 tone

    1 453 tone

    09.2433

    6403 99 98

    Încălțăminte pentru femei, cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic sau piele reconstituită și cu fețe din piele, cu tălpi interioare de o lungime de minimum 24 cm, excluzând încălțămintea pentru sport și cu un bombeu de protecție din metal la partea anterioară; excluzând încălțămintea care acoperă glezna, excluzând încălțămintea cu talpă de lemn (fără tălpi interioare), excluzând încălțămintea cu căpută confecționată din benzi sau din una sau mai multe bucăți decupate, excluzând papucii de casă

    172,75 tone

    691 tone


    Top