Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010D0081

    2010/81/: Decizia Comisiei din 9 februarie 2010 de stabilire a claselor de performanță privind comportarea la foc pentru anumite produse pentru construcții în ceea ce privește adezivii pentru plăci ceramice [notificată cu numărul C(2010) 382] (Text cu relevanță pentru SEE)

    JO L 38, 11.2.2010, p. 9–10 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2010/81(1)/oj

    11.2.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 38/9


    DECIZIA COMISIEI

    din 9 februarie 2010

    de stabilire a claselor de performanță privind comportarea la foc pentru anumite produse pentru construcții în ceea ce privește adezivii pentru plăci ceramice

    [notificată cu numărul C(2010) 382]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2010/81/UE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de construcții (1), în special articolul 20 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    Directiva 89/106/CEE prevede că, pentru a lua în considerare diferitele niveluri de protecție la nivel național, regional sau local pentru lucrările de construcții, poate fi necesar să se stabilească în documentele interpretative clase corespunzătoare performanței produselor pentru fiecare cerință esențială. Aceste documente au fost publicate sub titlul „Comunicarea Comisiei cu privire la documentele interpretative ale Directivei 89/106/CEE” (2).

    (2)

    În ceea ce privește cerința esențială de siguranță în caz de incendiu, documentul interpretativ nr. 2 conține o listă a măsurilor interdependente care, împreună, definesc strategia privind siguranța în caz de incendiu care poate fi pusă în aplicare în mod diferit în statele membre.

    (3)

    Documentul interpretativ nr. 2 identifică una dintre măsurile menționate care constă în limitarea apariției și propagării focului și a fumului într-un spațiu dat prin limitarea contribuției posibile a produselor pentru construcții la extinderea incendiului.

    (4)

    Gradul de limitare se poate exprima numai prin diferitele niveluri de performanță a comportării la foc a produselor în condițiile utilizării lor finale.

    (5)

    Ca soluție armonizată, s-a adoptat un sistem de clase prin Decizia 2000/147/CE a Comisiei din 8 februarie 2000 de punere în aplicare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului referitor la clasificarea comportării la foc a materialelor de construcții (3).

    (6)

    În cazul adezivilor pentru plăci ceramice, este necesar să se folosească clasificarea stabilită în Decizia 2000/147/CE.

    (7)

    Pentru numeroase produse și/sau materiale de construcții, caracteristicile privind comportarea la foc în conformitate cu clasificarea instituită prin Decizia 2000/147/CE sunt bine definite și suficient de bine cunoscute de către autoritățile de reglementare în domeniul siguranței în caz de incendiu din statele membre, fără a fi necesară testarea pentru această caracteristică specifică.

    (8)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Produsele și/sau materialele de construcție care satisfac totalitatea cerințelor caracteristicii de performanță „comportare la foc”, fără a fi necesare testări suplimentare, sunt enumerate în anexă.

    Articolul 2

    Clasele specifice care se aplică diferitelor produse și/sau materiale de construcții în conformitate cu clasificarea privind comportarea la foc, stabilite prin Decizia 2000/147/CE, sunt definite în anexa la prezenta decizie.

    Articolul 3

    Produsele sunt luate în considerare avându-se în vedere utilizarea lor finală, acolo unde este cazul.

    Articolul 4

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 9 februarie 2010.

    Pentru Comisie

    Günter VERHEUGEN

    Vicepreședinte


    (1)  JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

    (2)  JO C 62, 28.2.1994, p. 1.

    (3)  JO L 50, 23.2.2000, p. 14.


    ANEXĂ

    Tabelul din prezenta anexă enumeră produsele și/sau materialele pentru construcții care îndeplinesc toate cerințele pentru caracteristica de performanță privind comportarea la foc, fără să fie necesară efectuarea de teste.

    Tabel

    Clase de performanță privind comportarea la foc pentru adezivii pentru plăci ceramice

    Produsul (1)

    Conținutul de materii organice

    (% în greutate)

    Grosimea maximă a stratului

    (mm)

    Clasa (2)

    Adezivi pe bază de ciment în conformitate cu EN 12004

    < 20

    20

    E

    Adezivi pe bază de dispersie în conformitate cu EN 12004

    < 40

    5

    Adezivi pe bază de rășini reactive în conformitate cu EN 12004

    < 50

    5


    (1)  Aplicat pe orice substrat care corespunde cel puțin clasei D-s2,d0 și prezintă o densitate ≥ 680 kg/m3.

    (2)  Clasă în conformitate cu tabelul 1 din anexa la Decizia 2000/147/CE.


    Top