31.7.2007

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/1

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 861/2007 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

din 11 iulie 2007

de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 61 litera (c) și articolul 67,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Comunitatea și-a stabilit ca obiectiv să mențină și să dezvolte un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este garantată libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a unui astfel de spațiu, Comunitatea va adopta, printre altele, măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă cu incidență transfrontalieră, care sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)	În conformitate cu articolul 65 litera (c) din tratat, aceste măsuri sunt destinate să elimine obstacolele din calea bunei desfășurări a procedurilor civile, dacă este cazul prin promovarea compatibilității normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.

(3)

În această privință, Comunitatea a adoptat deja, printre alte măsuri, Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială (3), Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (4), Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială (5), Regulamentul CE nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate (6) și Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de creare a unei proceduri privind ordinul european de plată (7).

(4)

Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a invitat Consiliul și Comisia să stabilească norme procedurale comune în vederea simplificării și accelerării litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă în domeniul dreptului consumatorilor și în domeniul comercial.

(5)

La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat un program de măsuri, elaborat în comun de Comisie și Consiliu, privind punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie civilă și comercială (8). Programul prevede simplificarea și accelerarea soluționării litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă. Acesta a fost urmat de programul de la Haga (9), adoptat de către Consiliul European la 5 noiembrie 2004, care preconizează continuarea lucrărilor în cazul cererilor cu valoare redusă.

(6)

La 20 decembrie 2002, Comisia a adoptat Cartea verde privind crearea unei proceduri privind ordinul european de plată și adoptarea unor măsuri de simplificare și accelerare a soluționării litigiilor privind cererile cu valoare redusă. Cartea verde a lansat o consultare referitoare la măsurile de simplificare și accelerare a soluționării litigiilor privind cererile cu valoare redusă.

(7)

Mai multe state membre au introdus proceduri civile simplificate pentru cererile cu valoare redusă, având în vedere faptul că cheltuielile, întârzierile și complexitatea inerente procedurilor judiciare nu se reduc în mod obligatoriu proporțional cu valoarea cererii. Numărul obstacolelor în calea obținerii unei hotărâri judecătorești rapide și puțin oneroase crește în cauzele transfrontaliere. Prin urmare, este necesară stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă („procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă”). Obiectivul acestei proceduri ar trebui să fie facilitarea accesului la justiție. Din cauza faptului că regulile de concurență pe piața internă sunt distorsionate, ca rezultat al funcționării diferențiate a instrumentelor procedurale puse la dispoziția creditorilor în diferite state membre, este necesar să existe o legislație comunitară care să garanteze condiții identice, atât pentru creditori, cât și pentru debitori, pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Pentru stabilirea cheltuielilor de judecată în cadrul procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, ar trebui luate în considerare principiile de simplitate, rapiditate, proporționalitate. Detaliile privind cheltuielile ar trebui făcute publice, iar modalitățile de stabilire a acestor cheltuieli ar trebui să fie transparente.

(8)

Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă ar trebui să simplifice și să accelereze soluționarea litigiilor transfrontaliere privind cererile de valoare redusă și să reducă costurile, propunând un instrument facultativ care să completeze posibilitățile oferite de legislațiile statelor membre, fără să aducă atingere acestora. Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să faciliteze recunoașterea și executarea într-un stat membru a hotărârilor judecătorești pronunțate într-un alt stat membru, în cadrul procedurii europene cu privire la recuperarea creanțelor cu valoare redusă.

(9)

Prezentul regulament urmărește să promoveze drepturile fundamentale și respectă în special principiile recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Instanța judecătorească ar trebui să respecte dreptul la un proces echitabil și principiul contradictorialității, în special când optează pentru necesitatea unei dezbateri orale, precum și atunci când decide asupra mijloacelor de probă și a duratei obținerii acestora.

(10)

Pentru a facilita calculul valorii unei cereri, nu ar trebui să se ia în considerare dobânzile, cheltuielile și alte costuri. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere nici competenței instanței judecătorești de a le acorda prin hotărâre, nici normelor de drept intern aplicabile privind calculul dobânzii.

(11)

În vederea facilitării inițierii procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamantul trebuie să intenteze acțiunea prin completarea unui formular de cerere tip pe care îl depune la instanța judecătorească. Formularul de cerere tip trebuie depus numai la o instanţă judecătorească competentă.

(12)	La formularul de cerere ar trebui anexat, dacă este cazul, orice document justificativ relevant. Cu toate acestea, acest fapt nu împiedică reclamantul să prezinte, dacă este cazul, alte probe în cursul procedurii. Același principiu ar trebui să se aplice și în cazul răspunsului pârâtului.

(13)	Noțiunile de „vădit nefondată” și „inadmisibilă”, folosite în contextul respingerii unei acțiuni, ar trebui să se stabilească în conformitate cu dreptul intern.

(14)

Procedura europeană cu privire la recuperarea creanțelor cu valoare redusă ar trebui să fie o procedură scrisă, cu excepția cauzelor în care instanța judecătorească consideră necesară o dezbatere orală sau în care una dintre părți solicită aceasta. Instanța judecătorească poate să refuze o astfel de solicitare. Refuzul nu poate fi atacat separat.

(15)	Părțile nu ar trebui să fie obligate să fie reprezentate de către un avocat sau de către un alt reprezentant al profesiei juridice.

(16)

Noțiunea de „cerere reconvențională” ar trebui înțeleasă în sensul articolului 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, și anume ca o cerere rezultată în urma aceluiași contract sau fapt pe care s-a bazat cererea principală. Articolele 2 și 4, precum și articolul 5 alineatele (3), (4) și (5) ar trebui să se aplice mutatis mutandis în cazul cererilor reconvenționale.

(17)

În cazul în care pârâtul invocă în cadrul procedurii un drept de compensare, această cerere nu ar trebui să constituie o cerere reconvențională în sensul prezentului regulament. Prin urmare, pârâtul nu ar trebui să fie obligat să utilizeze formularul tip A prevăzut în anexa I pentru invocarea unui astfel de drept.

(18)

În sensul aplicării articolului 6, „statul membru căruia i se adresează cererea” este statul membru în care are loc notificarea, comunicarea sau transmiterea documentului. În vederea reducerii costurilor și a termenelor, documentele trebuie notificate părților în primul rând prin poștă, cu confirmare de primire din care să reiasă data primirii.

(19)

Oricare dintre părți poate refuza să accepte un document în momentul notificării, comunicării sau transmiterii acestuia sau prin returnarea sa în termen de o săptămână, în cazul în care documentul nu este redactat sau însoțit de o traducere în limba oficială a statului membru căruia i se adresează cererea (sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului în care documentul este notificat sau în care documentul va fi transmis) ori într-o limbă înțeleasă de către destinatar.

(20)

În cadrul dezbaterilor orale și al obținerii probelor, statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea tehnologiei de comunicare moderne în condițiile dreptului intern al statului membru în care se află instanța. Instanța trebuie să opteze pentru cele mai simple și mai puțin oneroase mijloace de obținere a probelor.

(21)	Asistența practică ce trebuie oferită părților ar trebui să includă informații tehnice privind disponibilitatea și modul de completare a formularelor.

(22)	Instanța poate, de asemenea, să furnizeze informații de ordin procedural în conformitate cu dreptul intern.

(23)

Obiectivul prezentului regulament fiind acela de a simplifica și de a accelera soluționarea litigiilor transfrontaliere cu privire la cererile cu valoare redusă, instanța judecătorească ar trebui să își exercite atribuțiile în cel mai scurt termen, chiar și atunci când prezentul regulament nu precizează un termen pentru o anumită etapă a procedurii.

(24)	La calcularea termenelor prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se aplice Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor (10).

(25)	În vederea accelerării recuperării creanțelor cu valoare redusă, hotărârea judecătorească ar trebui să fie executorie, independent de existența unei eventuale căi de atac și fără obligația constituirii unei garanții, cu excepția cazurilor prevăzute în prezentul regulament.

(26)	Orice trimitere la o cale de atac în cuprinsul prezentului regulament ar trebui înțeleasă în sensul unei trimiteri la toate căile de atac posibile prevăzute de dreptul intern.

(27)	În compunerea instanței trebuie să intre o persoană calificată să exercite funcția de judecător în conformitate cu dreptul intern.

(28)	În toate cazurile în care instanței i se cere să stabilească un termen, partea interesată ar trebui să fie informată cu privire la consecințele nerespectării acestui termen.

(29)

Partea care cade în pretenții ar trebui să suporte cheltuielile de judecată. Cheltuielile de judecată ar trebui să fie stabilite în conformitate cu dreptul intern. Având în vedere obiectivele de simplitate și de eficacitate, instanța ar trebui să oblige partea care cade în pretenții numai la plata cheltuielilor de judecată – inclusiv cheltuieli cum ar fi cele care decurg din faptul că cealaltă parte a fost reprezentată de un avocat sau de un reprezentant legal sau orice alte cheltuieli care decurg din notificarea, comunicarea, transmiterea sau traducerea documentelor –, care sunt proporționale cu valoarea cererii sau care au fost necesare.

(30)

Pentru a facilita recunoașterea și executarea, o hotărâre pronunțată într-un stat membru în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă ar trebui să fie recunoscută și executorie într-un alt stat membru, fără să fie necesară o hotărâre de constatare a caracterului executoriu și fără să existe vreo posibilitate de a se opune recunoașterii sale.

(31)	Ar trebui să se prevadă standarde minime pentru controlul jurisdicțional al unei hotărâri în situațiile în care pârâtul a fost în imposibilitate de a contesta cererea.

(32)

Având în vedere obiectivele de simplitate și de eficacitate, nu ar trebui să se impună părții care solicită executarea unei hotărâri să aibă un reprezentant autorizat sau o adresă poștală în statul membru în care se execută hotărârea, cu excepția a agenților de a căror competență ține procedura de executare, în conformitate cu dreptul intern al statului membru respectiv.

(33)	Capitolul III din prezentul regulament ar trebui să se aplice pentru stabilirea costurilor și a cheltuielilor angajate de reprezentanții instanței ca urmare a unei hotărâri pronunțate în conformitate cu procedura menționată în prezentul regulament.

(34)	Dispozițiile de aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (11).

(35)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte măsurile necesare pentru a actualiza sau a aduce modificări tehnice formularelor prevăzute în anexe. Întrucât măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament și/sau să îl completeze prin adăugarea de elemente noi neesențiale, acestea ar trebui să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(36)

Deoarece obiectivele prezentului regulament, în special stabilirea unei proceduri vizând simplificarea și accelerarea soluționării litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă și diminuarea costurilor, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, acestea pot fi mai bine realizate la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii acestor obiective.

(37)	În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit și Irlanda au notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.

(38)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament și, prin urmare, nu are nici o obligație în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

OBIECTUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

Obiectul

Prezentul regulament stabilește o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă (denumită în continuare „procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă”), în vederea simplificării și accelerării soluționării litigiilor privind cererile cu valoare redusă și diminuării costurilor în cauzele transfrontaliere. Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este pusă la dispoziția justițiabililor ca o alternativă la procedurile prevăzute de legislațiile statelor membre.

Prezentul regulament elimină, de asemenea, procedurile intermediare necesare recunoașterii și executării într-un stat membru a hotărârilor pronunțate într-un alt stat membru în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială în cauzele transfrontaliere, indiferent de natura instanței, atunci când valoarea cererii, fără să se ia în considerare dobânzile, cheltuielile și alte costuri, nu depășește 2 000 EUR în momentul primirii formularului de cerere de către instanța competentă. Acesta nu se aplică în special în materie fiscală, vamală sau administrativă, nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice (acta iure imperii).

(2)   Prezentul regulament nu se aplică aspectelor referitoare la:

(a)	starea civilă sau capacitatea juridică a persoanelor fizice;

(b)	drepturile patrimoniale născute din regimurile matrimoniale, testamente și succesiuni și obligațiile de întreținere;

(c)	faliment, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, proceduri de concordate și alte procedurile similare;

(d)	asigurări sociale;

(e)

arbitraj;

(f)	dreptul muncii;

(g)	închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani;

(h)	atingeri aduse dreptului la viață privată sau drepturilor care privesc personalitatea, inclusiv calomnia.

(3)   În prezentul regulament, noțiunea de „stat membru” se referă la statele membre, cu excepția Danemarcei.

Articolul 3

Cauzele transfrontaliere

(1)   În sensul prezentului regulament, o cauză are caracter transfrontalier atunci când cel puțin una dintre părți își are domiciliul sau reședința obișnuită într-un stat membru, altul decât cel în care se află instanța judecătorească sesizată.

(2)   Domiciliul se stabilește în conformitate cu articolele 59 și 60 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

(3)   Momentul care servește drept bază pentru stabilirea caracterului transfrontalier al unei cauze este data la care instanța judecătorească competentă primește formularul de cerere.

CAPITOLUL II

PROCEDURA EUROPEANĂ CU PRIVIRE LA CERERILE CU VALOARE REDUSĂ

Articolul 4

Inițierea procedurii

(1)   Reclamantul inițiază procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere, utilizând formularul de cerere tip A prevăzut în anexa I și, prin depunerea sau trimiterea acestuia în mod direct la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru în care s-a inițiat procedura, cum ar fi prin fax sau e-mail. Formularul de cerere include o descriere a probelor care susțin cererea și este însoțit, dacă este cazul, de orice documente justificative relevante.

(2)   Statele membre informează Comisia care sunt mijloacele de comunicare acceptate. Această informație este făcută publică de către Comisie.

(3)   Atunci când cererea nu se circumscrie domeniului de aplicare a prezentului regulament, instanța judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens. În cazul în care reclamantul nu își retrage cererea, instanța o examinează în conformitate cu normele procedurale relevante din statul membru în care se desfășoară procedura.

(4)   În cazul în care instanța judecătorească consideră că informațiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate sau că formularul de cerere nu a fost completat corect, aceasta – cu excepția situațiilor în care cererea este vădit nefondată sau inadmisibilă – îi acordă reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul, sau să furnizeze informații sau documente suplimentare, sau să își retragă cererea în termenul stabilit de aceasta. Instanța folosește în acest scop formularul tip B prevăzut în anexa II.

În cazul în care cererea este în mod vădit nefondată sau dacă aceasta este inadmisibilă, sau dacă reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit, acțiunea este respinsă.

(5)   Statele membre iau măsurile necesare pentru ca formularul de cerere să fie disponibil la toate instanțele în care se poate iniția o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.

Articolul 5

Derularea procedurii

(1)   Procedura europeană cu privire la recuperarea creanțelor cu valoare redusă este scrisă. Instanța dispune organizarea unei dezbateri orale, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar, sau la solicitarea uneia dintre părți. Instanța poate să refuze o astfel de solicitare, în cazul în care consideră că, ținând cont de circumstanțele cauzei, nu este necesară o dezbatere orală pentru desfășurarea corectă a procesului. Acest refuz este motivat în scris. El nu poate fi contestat separat.

(2)   După primirea formularului de cerere completat corect, instanța completează partea I a formularului de răspuns tip C, prevăzut în anexa III.

În conformitate cu articolul 13, instanța transmite pârâtului o copie a formularului de cerere și, după caz, a documentelor justificative, însoțită de formularul de răspuns completat corespunzător. Aceste documente se transmit în termen de 14 zile de la primirea formularului de cerere completat corect.

(3)   După comunicarea sau notificarea formularului de cerere și a formularului de răspuns, pârâtul are la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde prin completarea părții a II-a din formularul de răspuns tip C sau în orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, precum și retransmiterea acestuia la instanță, împreună cu alte documente justificative relevante, dacă este cazul.

(4)   În termen de 14 zile de la data de primire a răspunsului din partea pârâtului, instanța judecătorească comunică reclamantului o copie a acestui răspuns și a documentelor justificative relevante.

(5)   În cazul în care, în răspunsul său, pârâtul susține că valoarea unei cereri neevaluabile în bani depășește limita stabilită la articolul 2 alineatul (1), instanța hotărăște, în termen de 30 de zile de la transmiterea răspunsului către reclamant, dacă cererea se circumscrie domeniului de aplicare a prezentului regulament. Această hotărâre nu poate fi contestată separat.

(6)   În conformitate cu articolul 13, se comunică reclamantului toate cererile reconvenționale care au fost depuse prin utilizarea formularului tip A, precum și documentele justificative relevante. Aceste documente se transmit în termen de 14 zile de la primire.

Reclamantul dispune de un termen de 30 de zile de la data notificării sau comunicării acesteia pentru a răspunde unei cereri reconvenționale.

(7)   În cazul în care cererea reconvențională depășește valoarea menționată la articolul 2 alineatul (1), cererea principală și cererea reconvențională nu sunt examinate în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, ci în conformitate cu normele procedurale din statul membru în care se desfășoară procedura.

Articolele 2 și 4, precum și alineatele (3), (4) și (5) din prezentul articol se aplică mutatis mutandis în cazul cererilor reconvenționale.

Articolul 6

Regimul lingvistic

(1)   Formularul de cerere, răspunsul, cererea reconvențională, răspunsul la aceasta și descrierea actelor justificative relevante sunt prezentate în limba sau într-una dintre limbile de procedură ale instanței judecătorești.

(2)   În cazul în care orice alt act primit de instanță este redactat într-o altă limbă decât limba de procedură, instanța judecătorească poate solicita traducerea actelor respective numai dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea hotărârii judecătorești.

(3)   În cazul în care una dintre părți refuză să accepte un act, pe motiv că nu este redactat:

(a)	în limba oficială a statului membru căruia i se adresează cererea sau – dacă statul membru în cauză are mai multe limbi oficiale – în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului unde se transmite actul, sau

(b)	într-o altă limbă înțeleasă de destinatar,

instanța aduce aceasta la cunoștința celeilalte părți, pentru ca aceasta să furnizeze o traducere a actului.

Articolul 7

Încheierea procedurii

(1)   În termen de 30 de zile de la primirea răspunsului de la pârât sau de la reclamant, în termenele stabilite la articolul 5 alineatul (3) sau (6), instanța pronunță o hotărâre sau:

(a)	solicită părților să furnizeze mai multe informații privind cererea într-un termen specificat, care nu poate depăși 30 de zile;

(b)	administrează probele în conformitate cu articolul 9; ori

(c)	citează părțile să se prezinte la o dezbatere orală, care trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la citare.

(2)   Instanța pronunță o hotărâre în termen de 30 de zile de la dezbaterea orală sau după ce a primit toate informațiile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri. Hotărârea se comunică părților în conformitate cu articolul 13.

(3)   În cazul în care nu se primește nici un răspuns din partea părții în cauză, în termenul stabilit la articolul 5 alineatul (3) sau la alineatul (6), instanța se pronunță cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională.

Articolul 8

Dezbaterea orală

Instanța poate organiza o dezbatere orală prin videoconferință sau prin intermediul altor tehnici de comunicare, atunci când sunt disponibile mijloacele tehnice corespunzătoare.

Articolul 9

Obținerea probelor

(1)   Instanța stabilește mijloacele de obținere a probelor și întinderea probelor necesare pentru pronunțarea hotărârii, în conformitate cu prevederile privind admisibilitatea probelor. Instanța poate încuviința probele sub formă de depoziții scrise ale martorilor, ale experților sau ale părților. Instanța poate încuviința, de asemenea, obținerea de probe prin videoconferință sau prin intermediul altor tehnici de comunicare, atunci când sunt disponibile mijloacele tehnice corespunzătoare.

(2)   Instanța poate încuviința expertiza sau proba cu martori doar în cazul în care acestea sunt necesare pentru pronunțarea hotărârii. În acest caz, instanța ține cont de costurile pe care le presupune acest lucru.

(3)   Instanța trebuie să opteze pentru cele mai simple și mai puțin oneroase mijloace de obținere a probelor.

Articolul 10

Reprezentarea părților

Reprezentarea de către un avocat sau un alt reprezentant al profesiei juridice nu este obligatorie.

Articolul 11

Acordarea de asistență părților

Statele membre asigură faptul că părțile pot primi asistență practică pentru completarea formularelor.

Articolul 12

Rolul instanței

(1)   Instanța nu solicită părților să efectueze nici o calificare juridică a acțiunii.

(2)   Instanța informează părțile cu privire la aspectele procedurale, dacă este necesar.

(3)   Ori de câte ori este cazul, instanța încearcă să determine părțile să ajungă la o înțelegere.

Articolul 13

Comunicarea sau notificarea actelor

(1)   Documentele se comunică sau notifică prin intermediul serviciilor de curierat, cu confirmare de primire din care reiese data primirii.

(2)   În cazul în care nu este posibilă comunicarea sau notificarea în conformitate cu alineatul (1), aceasta poate fi efectuată prin oricare dintre metodele prevăzute la articolul 13 sau 14 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004.

Articolul 14

Termene

(1)   În cazul în care instanța stabilește un termen, partea interesată este informată despre consecințele nerespectării acestui termen.

(2)   În situații excepționale, instanța poate proroga termenele prevăzute la articolul 4 alineatul (4), articolul 5 alineatele (3) și (6) și articolul 7 alineatul (1), dacă acest lucru este necesar pentru garantarea drepturilor părților.

(3)   În cazul în care, în situații excepționale, instanța nu poate respecta termenele prevăzute la articolul 5 alineatele (2)-(6) și la articolul 7, aceasta ia măsurile prescrise de aceste dispoziții cât mai curând posibil.

Articolul 15

Forța executorie a hotărârii judecătorești

(1)   Hotărârea judecătorească este executorie, independent de existența unei eventuale căi de atac. Nu este necesară constituirea unei garanții.

(2)   Articolul 23 se aplică și în cazul în care hotărârea trebuie executată în statul membru în care a fost pronunțată.

Articolul 16

Cheltuieli de judecată

Partea care cade în pretenții suportă cheltuielile de judecată. Cu toate acestea, instanța nu acordă părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau cele având o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii.

Articolul 17

Căi de atac

(1)   Statele membre informează Comisia dacă normele lor de procedură prevăd o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul unei proceduri europene privind cererile cu valoare redusă, precum și termenul în care trebuie formulată o astfel de cale de atac. Această informație este făcută publică de către Comisie.

(2)   Articolul 16 se aplică în cazul tuturor căilor de atac.

Articolul 18

Standarde minime pentru controlul jurisdicțional al hotărârii

(1)   Pârâtul are dreptul să solicite controlul jurisdicțional al hotărârii pronunțate în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă înaintea instanței judecătorești competente din statul membru unde a fost pronunțată hotărârea, atunci când:

(a)

(i) formularul de cerere sau citația la dezbatere orală i-au fost comunicate sau notificate printr-o metodă fără dovada primirii de către el personal, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 și (ii) comunicarea sau notificarea nu au fost efectuate în timp util pentru a-i permite pârâtului să-și pregătească apărarea sau

(b)	pârâtul nu a putut să conteste cererea din motive de forță majoră sau ca urmare a unor circumstanțe extraordinare survenite independent de voința acestuia,

cu condiția ca, în oricare dintre aceste cazuri, el să acționeze în mod prompt.

(2)   Dacă instanța judecătorească respinge calea de atac, invocând faptul că nici unul dintre motivele menționate la alineatul (1) nu se aplică, hotărârea rămâne în vigoare.

Dacă instanța judecătorească hotărăște că exercitarea căii de atac este întemeiată pe unul dintre motivele menționate la alineatul (1), hotărârea pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este nulă și neavenită.

Articolul 19

Dreptul procedural aplicabil

Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului regulament, procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de normele de drept procedural din statul membru în care se desfășoară procedura.

CAPITOLUL III

RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA ÎNTR-UN ALT STAT MEMBRU

Articolul 20

Recunoașterea și executarea

(1)   O hotărâre pronunțată într-un stat membru în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este recunoscută și executată într-un alt stat membru fără să fie necesară o hotărâre de recunoaștere a caracterului executoriu și fără să existe vreo posibilitate de a se opune recunoașterii sale.

(2)   La cererea uneia dintre părți, instanța emite un certificat pentru o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, utilizând formularul tip D, prevăzut în anexa IV, fără costuri suplimentare.

Articolul 21

Procedura de executare

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului capitol, procedura de executare se aplică în conformitate cu legislația statului membru în care aceasta are loc.

Orice hotărâre pronunțată în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă este executată în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru în care are loc executarea.

(2)   Partea care solicită executarea unei hotărâri prezintă:

(a)	o copie a hotărârii, care să îndeplinească condițiile necesare stabilirii autenticității acesteia; și

(b)

o copie a certificatului menționat la articolul 20 alineatul (2) și, în cazul în care este necesar, o traducere a acestuia în limba oficială a statului membru care execută hotărârea sau – în cazul în care în respectivul stat membru există mai multe limbi oficiale – în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale de procedură ale instanței judecătorești situate în locul în care se urmărește executarea, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, sau într-o altă limbă acceptată de către statul membru care execută hotărârea. Fiecare stat membru poate indica limba oficială (limbile oficiale) a (ale) instituțiilor Uniunii Europene, alta (altele) decât cea proprie, pe care o (le) poate accepta în cadrul procedurii europene cu privire la recuperarea creanțelor cu valoare redusă. Traducerea conținutului formularului D se efectuează de către un traducător autorizat într-unul dintre statele membre.

(3)   Partea care solicită executarea unei hotărâri pronunțate în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă în alt stat membru nu este obligată să aibă:

(a)	un reprezentant autorizat; sau

(b)	o adresă poștală

în statul membru care execută hotărârea, cu excepția executorilor judecătorești.

(4)   Constituirea unei cauțiuni sau garanții, indiferent de moneda de referință, nu intră în obligațiile unei părți care solicită executarea într-un stat membru a unei hotărâri pronunțate în alt stat membru în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, pe motiv că este cetățean străin sau că nu își are domiciliul sau reședința în statul în care se solicită executarea hotărârii.

Articolul 22

Refuzul executării

(1)   La cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, instanța competentă din statul membru în care se solicită executarea refuză executarea, în cazul în care hotărârea pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă nu este compatibilă cu o hotărâre anterioară pronunțată într-un stat membru sau într-un stat terț, atunci când sunt întrunite următoarele condiții:

(a)	hotărârea anterioară a implicat aceleași părți, într-un litigiu cu aceeași cauză;

(b)	hotărârea anterioară a fost pronunțată în statul membru în care se solicită executarea sau îndeplinește condițiile necesare pentru recunoașterea în statul membru în care se solicită executarea; şi

(c)	incompatibilitatea hotărârilor nu a putut și nu ar fi putut fi invocată ca obiecție în cadrul procedurii judiciare din statul membru în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

(2)   Hotărârea judecătorească pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă nu poate face, sub nici o formă, obiectul unei reexaminări pe fond, în statul membru în care se solicită executarea ei.

Articolul 23

Limitarea sau suspendarea executării

În cazul în care una dintre părți a atacat o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă sau o astfel de cale de atac este încă posibilă, sau partea a formulat o cale de atac în sensul articolului 18, instanța sau autoritatea competentă din statul membru în care se solicită executarea poate, în temeiul unei solicitări a părții împotriva căreia se solicită executarea:

(a)	să limiteze procedura de executare la măsuri asigurătorii;

(b)	să condiționeze executarea de constituirea unei garanții care urmează a fi stabilită de către instanță; sau

(c)	în condiții excepționale, să suspende procedura de executare.

CAPITOLUL IV

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 24

Informații

Statele membre cooperează, în special prin intermediul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială înființată prin Decizia 2001/470/CE, pentru a pune la dispoziția publicului larg și a cercurilor profesionale informații cu privire la procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, inclusiv costurile aferente acesteia.

Articolul 25

Informații privind instanțele competente, mijloacele de comunicare și căile de atac

(1)   Statele membre informează Comisia, până la 1 ianuarie 2008, cu privire la:

(a)	instanțele competente să pronunțe o hotărâre în cadrul unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă;

(b)	mijloacele de comunicare autorizate în sensul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă și care se află la dispoziția instanțelor judecătorești, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1);

(c)	posibilitatea exercitării unei căi de atac în temeiul normelor de drept procedural în conformitate cu articolul 17 și, respectiv, în fața cărei instanțe judecătorești trebuie introdusă calea de atac;

(d)	limbile acceptate, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (b);

(e)	autoritățile competente pentru punerea în executare a hotărârii și autoritățile competente pentru punerea în aplicare a articolului 23.

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

(2)   Comisia face publice informațiile primite în conformitate cu alineatul (1), prin publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și prin orice alte mijloace corespunzătoare.

Articolul 26

Dispoziții de aplicare

Măsurile destinate să modifice elementele neesențiale ale prezentului regulament, inclusiv cele necesare pentru a completa, a actualiza sau a aduce modificări tehnice formularelor din anexe, inclusiv prin completarea sa, sunt adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 27 alineatul (2).

Articolul 27

Comitetul

(1)   Comisia este asistată de un comitet.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 28

Revizuirea

Până la 1 ianuarie 2014, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport detaliat privind funcționarea procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, inclusiv plafonul valorii cererii prevăzute la articolul 2 alineatul (1). Acest raport conține o evaluare a funcționării procedurii, precum și un studiu de impact extins pentru fiecare stat membru.

În acest scop și mai ales pentru a asigura faptul că cele mai bune practici din cadrul Uniunii Europene sunt pe deplin luate în considerare și reflectă principiile unei legislații mai bune, statele membre furnizează Comisiei informații privind funcționarea la nivel transfrontalier a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă. Aceste informații trebuie să vizeze cheltuielile de judecată, rapiditatea procedurii, eficiența, simplitatea și procedurile interne privind cererile cu valoare redusă din statele membre.

Raportul Comisiei este însoțit, acolo unde este cazul, de propuneri de modificare.

Articolul 29

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2009, cu excepția articolului 25, care se aplică de la 1 ianuarie 2008.

---

(1)  JO C 88, 11.4.2006, p. 61.

(2)  Avizul Parlamentului European din 14 decembrie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 13 iunie 2007.

(3)  JO L 160, 30.6.2000, p. 37.

(4)  JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(5)  JO L 174, 27.6.2001, p. 25.

(6)  JO L 143, 30.4.2004, p. 15. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1869/2005 al Comisiei (JO L 300, 17.11.2005, p. 6).

(7)  JO L 399, 30.12.2006, p. 1.

(8)  JO C 12, 15.1.2001, p. 1.

(9)  JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

(10)  JO L 124, 8.6.1971, p. 1.

(11)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

---

---

---

---

---