Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62023TN0156

    Cauza T-156/23: Acțiune introdusă la 23 martie 2023 – Polonia/Comisia Europeană

    JO C 173, 15.5.2023, p. 36–36 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    15.5.2023   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 173/36


    Acțiune introdusă la 23 martie 2023 – Polonia/Comisia Europeană

    (Cauza T-156/23)

    (2023/C 173/47)

    Limba de procedură: polona

    Părțile

    Reclamantă: Republica Polonă (reprezentanți: B. Majczyna și S. Żyrek, agenți)

    Pârâtă: Comisia Europeană

    Concluziile

    Reclamanta solicită Tribunalului:

    anularea deciziei Comisiei Europene cuprinsă în scrisoarea din 13 ianuarie 2023 (1) privind compensarea creanțelor rezultate din penalitățile cu titlu cominatoriu zilnice aplicate prin Ordonanța vicepreședintelui Curții din 27 octombrie 2021 (Comisia/Polonia, C-204/21 R, EU:C:2021:878) pentru perioada cuprinsă între 30 august și 28 octombrie 2022;

    obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    În susținerea acțiunii, reclamanta invocă motive întemeiate pe încălcarea articolelor 101 și 102, precum și a articolului 98 din Regulamentul 2018/1046 (2) întrucât Comisia a aplicat o procedură de recuperare prin compensare, deși prin Ordonanța din 27 octombrie 2021 a fost aplicată o penalitate cu titlu cominatoriu zilnică până la data executării Ordonanței din 14 iulie 2021, Comisia/Polonia (C-204/21 R, EU:C:2021:593), iar dispozițiile în privința cărora Ordonanța din 14 iulie 2021 a dispus suspendarea au încetat să se aplice începând de la 15 iulie 2022.


    (1)  Scrisoarea Comisiei Europene din 13 ianuarie 2023, ref. ARES(2023)240070.

    (2)  Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1).


    Top