Recurs introdus la 9 august 2022 de Aeris Invest Sàrl împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 1 iunie 2022 în cauza T-628/17, Aeris Invest/Comisia și SRB

(Cauza C-535/22 P)

(2022/C 380/09)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Recurentă: Aeris Invest Sàrl (reprezentanți: R. Vallina Hoset, E. Galán Burgos și M. Varela Suárez, avocați)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Comitetul unic de rezoluție (SRB), Regatul Spaniei, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Banco Santander, SA

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

Motivele și principalele argumente

Recurenta invocă opt motive în susținerea casării hotărârii atacate.

Prin intermediul primului motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și articolul 296 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”), în măsura în care precizează că motivarea deciziei de rezoluție ar fi suficientă și nu ar fi contradictorie.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă articolul 47 din cartă, întrucât precizează: (i) că recurenta ar fi un terț, (ii) că confidențialitatea deciziei de rezoluție, a evaluării 1 și a evaluării 2 ar fi justificată, (iii) că expunerea de motive poate fi divulgată după introducerea acțiunii și (iv) că textul integral al deciziei de rezoluție nu este relevant pentru soluționarea litigiului.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă articolul 18 din Regulamentul 806/2014 (denumit în continuare „RMUR”), obligația de diligență și articolul 296 TFUE, întrucât nu s-a ținut seama de elemente pertinente și de faptul că existau soluții alternative.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în aplicarea articolelor 14 și 20 din RMUR, a obligației de diligență și a articolului 296 TFUE, întrucât (i) maximizarea prețului de vânzare este legată de principiile concurenței și transparenței, (ii) procedura nu a respectat cerințele prevăzute și (iii) în orice caz, interesul public nu justifică o încălcare a articolului 14 RMUR.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă obligația de diligență, articolul 17 din cartă, articolul 14 din RMUR și dreptul la apărare, în măsura în care: (i) reproșează recurentei că nu a stabilit modul în care obiectivele de rezoluție ar fi fost realizate atunci când acestea erau confidențiale, (ii) Comitetul unic de rezoluție nu ar fi fost pregătit în mod adecvat și (iii) rezoluția ar fi fost disproporționată, întrucât entitatea era solvabilă.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă articolul 47 din cartă, articolul 6 din convenție și principiul contradictorialității, în măsura în care: (i) documentele solicitate de Tribunal în Ordonanța din 12 mai 2021 nu au fost comunicate recurentei, (ii) administrarea probelor necesare în vederea exercitării dreptului la apărare a fost refuzată și (iii) recurentei nu i s-a permis să consulte documentele pe care se întemeiază argumentele intimaților și să le discute.

Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă dreptul de proprietate prin respingerea excepției de nelegalitate invocată de recurentă, întrucât: (i) există o ingerință în dreptul de proprietate, (ii) amortizarea capitalului unei bănci solvabile este contrară condiției privind necesitatea și interzicerii caracterului arbitrar, (iii) rambursarea datoriei și a capitalului unei bănci solvabile este disproporționată și (iv) nu există o compensație adecvată.

Prin intermediul celui de al optulea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă articolele 17 și 52 din cartă și articolul 5 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, întrucât (i) în legătură cu noțiunea de ingerință în dreptul de proprietate, nu a fost analizată procedura și nici dacă măsura a fost arbitrară și (ii) nu a existat o compensație adecvată.

(1)  Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 – JO 2014, L 225, p. 1.