—

anularea Deciziei (PESC) 2016/850 a Consiliului din 27 mai 2016 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei;

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/840 al Consiliului din 27 mai 2016 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria;

—

anularea Deciziei (PESC) 2017/917 a Consiliului din 29 mai 2017 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei;

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/907 al Consiliului din 29 mai 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria;

—

anularea Deciziei de punere în aplicare (PESC) 2017/1245 a Consiliului din 10 iulie 2017 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei;

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1241 al Consiliului din 10 iulie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria;

—

anularea Deciziei (PESC) 2018/778 a Consiliului din 28 mai 2018 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria;

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/774 al Consiliului din 28 mai 2018 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria;

—

anularea Deciziei (PESC) 2019/806 a Consiliului din 17 mai 2019 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei;

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/798 al Consiliului din 17 mai 2019 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria;

—

în consecință,

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare care decurge din articolul 296 al doilea paragraf TFUE. Reclamantul reproșează Consiliului Uniunii Europene că s-a limitat la considerații vagi și generale, fără să menționeze, în mod concret și specific, motivele pentru care consideră, în exercitarea puterii sale de apreciere discreționare, că reclamantul trebuie să facă obiectul măsurilor restrictive în cauză. Astfel, Consiliul nu ar fi evocat niciun element concret și obiectiv care să fie reproșat reclamantului și care să poată justifica măsurile în cauză.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității într-o atingere adusă drepturilor fundamentale. Reclamantul susține că măsura în litigiu trebuie să fie lipsită de validitate întrucât este disproporționată prin raportare la obiectivul urmărit și constituie o ingerință disproporționată în libertatea de a desfășura o activitate comercială și în dreptul de proprietate, consacrate la articolele 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Disproporția ar decurge din împrejurarea că măsura vizează orice activitate economică influentă, fără alt criteriu.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe lipsa de probe. Potrivit unei jurisprudențe constante, efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din cartă impune printre altele ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane determinate pe listele de persoane vizate de sancțiuni, instanța Uniunii să se asigure că această decizie se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Potrivit reclamantului, afirmațiile Consiliului referitoare atât la „legături strânse cu regimul”, cât și cele care se raportau la un pretins rol de intermediar, în cadrul tranzacțiilor petroliere dintre regim și ISIL, trebuie să fie respinse în mod definitiv, pe motiv că ar fi lipsite de orice temei și că ar suferi de lipsa oricărei baze factuale care să le susțină.

4.

Al patrulea motiv, referitor la cererea în despăgubire, în măsura în care imputarea anumitor fapte grave nedovedite ar expune reclamantul și familia sa la pericole, ceea ce ar ilustra importanța prejudiciului suferit și ar justifica cererea sa în despăgubire.