12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/10

1.

salută demersul prin care Comisia Europeană asociază Comitetul European al Regiunilor la exercițiul de analiză prospectivă privind PAC după 2020 și observă că agricultura, alimentația și regiunile rurale se confruntă cu provocări majore, care fac ca reformarea PAC să devină esențială;

2.

subliniază că PAC joacă – și trebuie să joace în continuare – un rol fundamental în construcția europeană; obiectivele stipulate la articolul 39 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene rămân în vigoare pe deplin în cadrul procesului de revizuire în care ne aflăm;

3.

observă că sectorul agricol este cel de al doilea mare sector de ocupare a forței de muncă în UE, asigurând locuri de muncă pentru 22 de milioane de agricultori și 44 de milioane de persoane în restul lanțului agroalimentar, care oferă unui număr de peste 500 de milioane de europeni alimente de cea mai bună calitate, la prețuri accesibile; efectele agriculturii asupra ocupării forței de muncă sunt și mai mari dacă se iau în considerare producția, reparația și comercializarea mașinilor agricole, precum și producerea și comercializarea factorilor de producție agricolă;

4.

solicită ca PAC să devină o politică agricolă justă, durabilă, solidară și de calitate, în serviciul agricultorilor, al regiunilor, al consumatorilor și al cetățenilor; consideră că doar o politică agricolă și alimentară europeană puternică și comună poate asigura securitatea alimentară europeană și teritorii rurale dinamice;

5.

semnalează că agricultorii și crescătorii de animale sunt principalii actori și beneficiari ai PAC. Fără colaborarea lor nu este posibilă punerea în aplicare a măsurilor care vizează realizarea obiectivelor dorite. PAC trebuie să țină cont de rolul și implicarea lor, în special de necesitatea ca exploatațiile agricole și de creștere a animalelor să fie sustenabile din punct de vedere economic, astfel încât acestea să poată asigura condiții de viață decente și menținerea unui mediu rural activ, cu un nivel adecvat de ocupare a forței de muncă;

6.

consideră că, la elaborarea viitoarei PAC, vor trebui implicați consumatorii europeni. Diseminarea beneficiilor PAC, securitatea alimentară și protecția mediului înconjurător reprezintă provocări care ar trebui abordate în comun de consumatorii europeni;

7.

este convins de faptul că, pentru ca agricultura să devină o meserie atractivă și pentru a garanta o agricultură europeană sigură și de calitate, existența unor piețe reglementate ar permite o mai bună remunerare a agricultorilor, utilizând instrumente și măsuri de gestionare publice și private care să stabilizeze prețurile agricole și să împiedice practicile comerciale neloiale, precum și de faptul că este necesară consolidarea poziţiei agricultorilor în raport cu cea a celorlalți actori din cadrul acestui sector;

8.

recunoaște că supraviețuirea PAC este condiționată de caracterul său legitim din punct de vedere economic, social, ecologic, teritorial și internațional. Sectorul agricol european dispune de importante calități, care formează temeiul competitivității sale, precum capacitatea de inovare, soliditatea logisticii și a infrastructurii, o mare diversitate, zone agricole cu importante atuuri naturale, culturale și istorice, numeroase exploatații familiale și un spirit antreprenorial foarte dezvoltat, dar și produse obținute cu respectarea unor norme stricte în materie de mediu și de sănătate. Toate aceste atuuri oferă un potențial care trebuie fructificat mai bine, printr-o PAC orientată, pentru a consolida în continuare agricultura și zonele rurale;

9.

este convins că PAC trebuie reformată urgent, pentru ca să răspundă în mai mare măsură așteptărilor cetățenilor și, într-un scenariu bazat pe resurse bugetare constante, să își poată justifica bugetul, într-un context în care acesta stârnește invidia tuturor;

10.

este convins că succesul PAC se bazează pe unitate și că, în viitor, ea nu ar trebui să evolueze spre renaționalizare, sperând totodată că regiunile vor fi consolidate, în conformitate cu principiul subsidiarității; menținându-și caracterul de politică comună, PAC trebuie să fie totuși flexibilă, pentru a se ține seama de diferitele realități agricole, în special ale regiunilor mediteraneene și ultraperiferice;

11.

atrage atenția Comisiei Europene asupra interesului crescând al consumatorilor pentru alimente produse pe plan local, de calitate superioară și la prețuri echitabile, care respectă standardele privind protecția animalelor și au o înaltă valoare atât ecologică, cât și socială, favorizând totodată crearea de locuri de muncă și de valoare adăugată; acest lucru este evidențiat de creșterea cererii;

12.

consideră că trebuie sprijinită și consolidată trasabilitatea modurilor de producție a alimentelor, fiind vorba de o garanție de siguranță pentru consumatori și producători;

13.

subliniază că meseria de agricultor nu este atractivă din punct de vedere economic în numeroase sectoare și subsectoare de producție, ceea ce agravează structura demografică a forței de muncă, deja foarte nefavorabilă pentru reînnoirea exploatațiilor (1); consideră că lipsa tinerilor care să se dedice agriculturii reprezintă o ameninţare la adresa menținerii agriculturii familiale europene și a vitalității zonelor rurale; consideră că este esențial să se adopte măsuri de sprijin pentru intrarea în sector a tinerilor agricultori;

14.

constată că, în ciuda unui buget important, PAC cunoaște o scădere puternică a ocupării forței de muncă agricole (numărul de exploatații din UE a scăzut cu 20 % între 2007 și 2013); constată că bugetul PAC a scăzut în ultimii 30 de ani, de la 75 % la 40 % din bugetul UE;

15.

reamintește că producția agricolă trebuie promovată de PAC, așa cum prevede tratatul, punând la dispoziția agricultorilor mijloace prin care să poată obține venituri în principal prin intermediul pieței, la un cost rezonabil și justificat pentru cetățenii și consumatorii europeni; subliniază că, din numeroase studii, rezultă că PAC a contribuit la concentrarea producției agricole în unele regiuni în detrimentul altora, subminând obiectivele europene de coeziune teritorială;

16.

consideră că PAC trebuie să reflecte diversele realități agroclimatice din Europa, în special pe cele din zonele defavorizate, cum ar fi, de exemplu, agricultura de pajiște de deal, agricultura din zonele de munte, condițiile din bazinul mediteraneean, din regiunile boreale și din regiunile ultraperiferice; PAC trebuie să țină seama de funcțiile lor de protecție a teritoriului și solurilor, de sprijinire a menținerii comunităților rurale și a valorilor lor culturale, precum și de rolul lor în menținerea unui sistem social activ în aceste regiuni;

17.

reamintește că, în ciuda avertismentelor Curții de Conturi Europene, repartizarea fondurilor publice rămâne foarte inegală între exploatații și între statele membre; constată că atribuirea plăților directe pe baza suprafeței a dus la o puternică concentrare a terenurilor agricole și a plăților directe, deși acestea ar trebui să țină seama în mai mare măsură de diversitatea modelelor agricole, de nivelul veniturilor, de valoarea adăugată produsă, de locurile de muncă ocupate și să vegheze la menținerea activității agricole în toate regiunile;

18.

constată că un număr mare de agricultori au un venit foarte mic, sub pragul de sărăcie, și că acest lucru intră în contradicție cu obiectivul Tratatului de la Roma: „asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă” (articolul 39), fiind necesară securizarea veniturilor agricole (prețuri, ajutoare directe);

19.

consideră că ajutoarele din cadrul PAC ar trebui să fie alocate doar producătorilor angajați cu adevărat în activități agricole și că nu trebuie sprijinite exploatațiile inactive, în care venitul agricol este nesemnificativ pentru proprietarii lor;

20.

subliniază că agricultorii sunt prea adesea obligați să-și vândă produsele la prețuri inferioare costurilor de producție, intrând în spirala reducerea costurilor – scăderea prețurilor;

21.

susține concluziile Grupului operativ pentru piețele agricole al CE, din noiembrie 2016, și solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere legislativă pentru a combate practicile comerciale neloiale;

22.

ia notă de faptul că exportul de resurse genetice europene, în special al unor rase de animale, contribuie la eroziunea genetică a raselor autohtone importante, în special în țările terțe, și contravine obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 15 al ONU privind conservarea biodiversității, îndeosebi a resurselor genetice cu implicații în materie de securitate alimentară;

23.

consideră că reglementarea piețelor, așa cum a demonstrat studiul COR privind programul de responsabilizare a piețelor din sectorul produselor lactate, este – pentru multe sectoare – mai eficientă și mai puțin costisitoare decât luarea de măsuri după declanșarea unei crize, permițând, ca atare, o mai bună utilizare a bugetului PAC;

24.

consideră că sistemele de asigurare a venitului ar putea să fie mai avantajoase pentru societățile de asigurare decât pentru agricultori, costându-i mult pe contribuabili în caz de scădere puternică a prețurilor, dacă nu se abordează volatilitatea acestora; solicită efectuarea unui studiu și a unei evaluări a sistemului de asigurare introdus în SUA; ar trebui analizată situația specifică a regiunilor ultraperiferice, în condițiile de piață specifice;

25.

consideră că este necesar să se dispună de un cadru legislativ clar și stabil, care să le garanteze agricultorilor și crescătorilor de animale securitatea juridică necesară pentru a putea lua decizii de ordin economic pe termen mediu și lung;

26.

subliniază că UE, care a devenit primul importator și exportator de alimente la nivel mondial, și-a sporit dependența de țările terțe, desfășurând o politică comercială în contradicție cu propriile obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră;

27.

constată că o parte tot mai mare de produse agricole care, în trecut, erau produse în Europa, sunt importate din țări care practică costuri scăzute ale forței de muncă, ceea ce reprezintă un dezavantaj concurențial important, având în vedere prețul de producție din UE;

28.

ia notă, de asemenea, de aspectele pozitive pentru economie ale exporturilor europene, când este vorba despre produse agricole și alimentare cu mare valoare adăugată, care generează venituri și creează locuri de muncă în sectorul agricol și agroalimentar european;

29.

observă că cooperativele, organizațiile de producători și anumite forme de integrare a producătorilor pot juca un rol esențial în sectoarele agroalimentare, permițând agricultorilor să-și concentreze oferta, să micșoreze costurile, să furnizeze o serie de servicii și să-și consolideze poziția în cadrul lanțului alimentar;

30.

constată că exporturile europene de excedente (lapte praf, pui de găină, concentrat de tomate etc.) la prețuri mai mici decât costurile de producție din Europa și la costurile de producţie din Africa micșorează capacitățile de producție ale țărilor africane și favorizează emigrarea populației rurale, contrar angajamentului UE de a ține seama de obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) adoptate de Organizația Națiunilor Unite în 2015, în contextul „coerenței politicilor în favoarea dezvoltării”; constată, de asemenea, că UE este cel mai mare importator de alimente din țările în curs de dezvoltare, fapt ce determină crearea de locuri de muncă în sectorul agroalimentar din aceste țări; remarcă totuși că importurile europene (fructe, legume, carne de miel etc.) la prețuri mai mici decât costurile de producție din Europa determină scăderea capacităților de producție din UE și pot comporta riscuri din punctul de vedere al siguranței alimentare;

31.

observă că prețurile agricole din Europa sunt tot mai legate de cel mai mic preț oferit pe piața mondială și că agricultorii europeni sunt, ca atare, supuși unei concurențe crescânde, deși trebuie să respecte standarde de mediu și de sănătate mai stricte;

32.

subliniază că valoarea adăugată a muncii de producție agricolă s-a concentrat în mare parte în amonte și în aval, deseori poziţia producătorilor agricoli fiind prea slabă față de a agroindustriei și a distribuției; o mai bună concertare în cadrul lanțului de aprovizionare, între sectorul agricol, industria agroalimentară și sectorul comercial trebuie să conducă la o mai bună repartizare a marjelor;

33.

constată că zonele rurale rămân în urma zonelor urbane și că acest decalaj este cu atât mai îngrijorător cu cât continuă să se adâncească, mai ales din cauza accelerării pe care a cunoscut-o dezvoltarea marilor orașe și a capitalelor (2);

34.

regretă dispariția accelerată a biodiversității agricole și sălbatice, care pune în pericol reziliența sistemelor noastre agricole și a spațiilor noastre naturale;

35.

este preocupat de eroziunea și degradarea solurilor (din cauza unor practici agricole prea puțin durabile, care le pun în pericol fertilitatea) și de artificializarea crescândă a solurilor agricole, care fac să dispară spații necesare pentru securitatea alimentară europeană;

36.

constată poluarea de către agricultură a anumitor pânze freatice și râuri, ca și exploatarea lor, uneori exagerată, în scopuri de irigații;

37.

subliniază că încălzirea globală are deja efecte însemnate pentru agricultură, care sporesc urgența reorientării modurilor de producție;

38.

subliniază necesitatea realizării de investii în inovarea digitală, ceea ce poate avea un impact pozitiv asupra unor aspecte precum durabilitatea, siguranța alimentară, utilizarea eficientă a resurselor, reducerea cantității de deșeuri, lanțurile scurte de aprovizionare etc.; subliniază, în același timp, că ar trebui analizate cu atenție efectele economice și sociale ale acestor evoluții asupra agriculturii familiale; își exprimă îngrijorarea cu privire la potențiala utilizare a volumelor mari de date (big data) de către întreprinderile private, care riscă să pună exploatațiile agricole într-o situație de supraveghere tehnică și financiară;

39.

constată că decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană poate duce la reducerea resurselor pentru PAC, precum și la pierderea unor piețe ale UE în Regatul Unit; cere Regatului Unit și UE să mențină relații strânse de cooperare comercială în sectoarele agricol și alimentar;

40.

subliniază că proporția din bugetul UE alocată agriculturii – deși stabilită la doar 0,70 % din PIB-ul european în 2014 – poate doar sprijini o adevărată politică europeană comună de importanță strategică pentru securitatea alimentară, însă, în ce privește dezvoltarea rurală şi al doilea pilon, resursele nu ating un nivel suficient într-o serie de domenii, fiind necesară luarea în considerare a noilor obiective ale PAC în noul buget;

41.

respinge ideea cofinanțării primului pilon al PAC, care ar pune sub semnul întrebării faptul că singura politică integrată a UE este PAC, ar renaționaliza în practică PAC și ar defavoriza agricultorii din cele mai sărace state membre ale UE, cu o mai mare rată de dependență de finanțările europene;

42.

constată că costul pentru sănătatea publică al anumitor regimuri alimentare ce favorizează obezitatea, diabetul etc. și al anumitor practici agricole (utilizarea excesivă de antibiotice în anumite ferme de animale, amestecuri de pesticide etc.) este mult mai mare decât bugetul PAC; solicită o corelare mai strânsă a politicilor agricole cu cele alimentare;

43.

recomandă să se disemineze și să se încurajeze consumul de produse alimentare care sunt parte a unei alimentații sănătoase, cum ar fi cea mediteraneană, prin programe specifice de sprijin pentru vin, fructe și legume, produse apicole, îmbunătățind calitatea și valoarea adăugată ale producției;

44.

reamintește caracteristicile regiunilor ultraperiferice și, având în vedere că este de neconceput ca modelul agricol european să fie transpus în regiunile ultraperiferice, articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) autorizează în mod explicit Consiliul să adopte dispoziții specifice pentru adaptarea legislației UE, inclusiv a PAC, în contextul aplicării ei în regiunile ultraperiferice. În acest context, PAC după 2020 trebuie să mențină un tratament diferențiat pentru regiunile ultraperiferice, concretizat în realizarea adaptărilor necesare ale FEADR, POSEI, ajutoarelor de stat și ale celorlalte instrumente care urmează să fie instituite;

45.

propune ca viitoarea politică agricolă europeană după 2020 să se structureze în jurul următoarelor obiective, acceptate în mare măsură:

46.

subliniază că, din cauza complexității PAC, este dificil și chiar riscant pentru întreprinzători și agricultori să solicite subvenții. Pentru ca PAC să fie în continuare acceptată și să rămână atractivă, simplificarea sa este imperios necesară. Este de dorit să se simplifice și să se accelereze procesul, în special pentru operațiunile de mică valoare, inclusiv prin simplificarea sarcinilor administrative;

47.

speră că bugetul PAC va fi menținut la un nivel suficient de ridicat, în conformitate cu principiile definite în tratatele europene și pe măsura statutului său de unică politică integrată a Uniunii Europene, pentru a răspunde nevoilor agriculturii europene și ale zonelor și comunităţilor rurale, precum și pentru a răspunde cerințele formulate de societate;

48.

observă că agricultura poate face față unor probleme precum cele menționate mai sus, legate de climă, energie, producție alimentară și biodiversitate. Pentru aceasta însă este nevoie de o susținere financiară a inițiativelor tehnice și a abordărilor inovatoare de natură antreprenorială sau cooperativă, în vederea accelerării tranziției;

49.

atrage atenția asupra necesității, în ceea ce privește plățile directe și plățile pe suprafață, de a concentra resursele în special pe exploatațiile agricole mici și pe cele familiale, dând, în același timp, întâietate soluțiilor financiare în cazul exploatațiilor mari afectate de plafonarea ajutoarelor;

50.

cere Comisiei Europene să prezinte o evaluare precisă a rezultatelor aplicării PAC actuale în raport cu aplicarea obiectivelor care i-au fost atribuite în tratatele europene în materie de venituri agricole și de stabilizare a piețelor;

51.

recomandă combaterea volatilității prețurilor agricole, oferind agricultorilor perspectiva unor venituri determinate de piață, astfel încât lanțurile alimentare să devină mai echitabile (3);

52.

solicită continuarea tratamentului acordat agriculturii în regiunile ultraperiferice în temeiul articolului 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin programele POSEI, astfel cum a recunoscut însăși Comisia Europeană în raportul său către Parlamentul European și Consiliu [COM(2016) 797 din 15 decembrie 2016];

53.

solicită să se acorde mai mult sprijin viticulturii, cultivării măslinelor și creșterii animalelor practicate pe terenuri în pantă abruptă sau de munte și în zonele defavorizate, cu randament scăzut, precum regiunile ultraperiferice, dar și modalităților de gestionare agricolă care contribuie la îmbunătățirea biodiversității pajiștilor și pășunilor de munte;

54.

solicită ca, în calitatea sa de cel mai mare importator și exportator de alimente la nivel mondial, UE să își folosească toată influența pentru a modifica regulile comerțului internațional cu produse agricole introduse de OMC în 1994, astfel încât relațiile comerciale să devină mai echitabile și mai solidare; ia notă de faptul că volatilitatea prețurilor este o provocare pentru agricultura europeană și îndeamnă Comisia Europeană să conceapă măsuri de atenuare a riscurilor ce apar în urma unei expuneri crescute la piața mondială;

55.

este de părere că, în ceea ce privește veniturile din agricultură, o abordare bazată mai degrabă pe piață decât pe subvenții poate spori nivelul de recunoaștere economică a meseriei de agricultor și deci atractivitatea acesteia; în acest sens, recomandă UE să își reglementeze piețele agricole pentru a preveni eventualele deficite sau excedente și să stabilizeze prețurile agricole la niveluri satisfăcătoare;

56.

propune să se introducă un sistem anual de economisire precauționară, cu posibilitatea reportării de la an la an, în cazul utilizării parțiale (4);

57.

cere UE să garanteze condiții echitabile în acordurile comerciale și în parteneriatele bilaterale încheiate cu țările terțe; în acest scop, consideră obligația de a înceta exporturile de produse agricole și alimentare la prețuri mai mici decât costurile medii de producție europene grație ajutoarelor publice acordate ca fiind legată de dreptul de a proteja producția europeană de importuri prea ieftine, care subminează capacitatea sa de producție sau nu se aliniază la standardele de producție europene;

58.

subliniază importanța lanțurilor scurte locale și regionale, pentru că, pe de o parte, sunt mai durabile din punct de vedere ecologic deoarece transportul generează mai puțină poluare, și, pe de altă parte, pentru că promovează o agricultură ce consacră o calitate tipică, tradiția și patrimoniul economic și cultural;

59.

invită UE să revizuiască capitolele despre agricultură din acordurile bilaterale de „liber schimb” sau de „parteneriat” economic cu țările terțe, care să beneficieze de resurse adecvate și să acorde prioritate fermelor familiale cu utilizare intensivă a forței de muncă și axate cu precădere pe piețele locale și regionale și pe lanțurile scurte de aprovizionare; totodată, cere UE ca, în acordurile comerciale, să țină seama cum se cuvine de interesele sectorului său agricol, pentru a reduce la minimum riscurile pentru producția europeană, identificând o listă strategică de produse care ar putea fi vulnerabile la presiuni excesive. Solicită ca produsele care pot fi vulnerabile la liberalizare să beneficieze de un tratament special și diferențiat în acordurile comerciale;

60.

propune revizuirea legislației UE în materie de concurență pentru a permite tuturor actorilor unei filiere, inclusiv consumatorilor și autorităților publice, să distribuie echitabil valoarea adăugată și marjele de-a lungul întregului lanț valoric, permițându-le agricultorilor să progreseze către o poziție mai echitabilă în lanțul alimentar și să-și întărească poziția pe piață;

61.

solicită revizuirea legislației UE privind atribuirea contractelor de achiziții publice în sectorul alimentației colective, care să includă o clauză privind aprovizionarea locală cu alimente, și invită autorităţile locale şi regionale să intensifice schimburile de bune practici, pentru a favoriza o alimentație din surse locale, o piață locală pentru producția agricolă ecologică și prelucrarea artizanală, care să creeze locuri de muncă în mediul rural;

62.

cere ca activitățile de cercetare finanțate din bugetele UE și de către BEI, desfășurate în context agricol și rural, să urmărească mai ales:

63.

solicită trecerea de la un model de plăți directe pe hectar la plăți directe pe hectar modulate pe activ agricol (acesta fiind un agricultor activ) cu stabilirea unui plafon, pentru:

64.

solicită, în contextul înverzirii, consolidarea treptată a practicilor benefice pentru climă și mediu, prin:

65.

recomandă ca, pentru a respecta drepturile lucrătorilor agricoli, în viitor să se reducă plățile directe alocate unei exploatații agricole care nu a respectat standardele sociale în vigoare în propriul stat membru;

66.

solicită o consolidare a celui de al doilea pilon al PAC și sporirea bugetelor alocate dezvoltării rurale; pledează și pentru mai multă subsidiaritate, astfel încât statele membre să poate transfera fonduri de la primul pilon către cel de al doilea;

67.

atrage atenția asupra contribuției majore pe care o au abordarea denumită „dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității” (CLLD) și abordarea LEADER la realizarea obiectivelor PAC la nivel local și regional, recomandând, prin urmare, ca, în cadrul programelor naționale și regionale de punere în aplicare a PAC, acestora să li se aloce un procent de până la 20 % din resursele prevăzute pentru punerea în aplicare a celui de al doilea pilon;

68.

reiterează faptul că statele membre și regiunile ar trebui să dispună de mai multe competențe în materie de reglementare a terenurilor și de impunere de restricții în acest sens, în special pentru a combate fenomenul de acaparare a terenurilor și concentrare funciară din Europa, care limitează posibilitățile tinerilor agricultori de a înființa o exploatație agricolă (5);

69.

solicită insistent să se rezerve dezvoltării zonelor rurale un procent suficient din fonduri, consolidând Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), pentru a se asigura dezvoltarea armonioasă și integrată a zonelor respective, inclusiv prin crearea unei infrastructuri locale, sprijinirea IMM-urilor, reînnoirea satelor și o diversificare economică cât mai largă;

70.

recomandă UE să acorde o atenție deosebită regiunilor ultraperiferice, în care sectorul agricol este esențial pentru crearea de locuri de muncă și de bunăstare, precum și pentru promovarea dezvoltării industriei agroalimentare, cercetării și inovării, pentru protecția și promovarea unor teritorii amenajate de calitate, precum și pentru lupta împotriva schimbărilor climatice;

71.

propune ca fondurile din cel de al doilea pilon să fie direcționate în primul rând către:

72.

propune să se treacă de la o abordare de tip „ghișeu” la una de tip „convenție” între anumite tipuri de întreprinderi, de sectoare și zone; pornind de la un număr mic de obiective (calitate, productivitate, durabilitate), propune sprijinirea unor proiecte de inovare construite în acest sens și care pot avea un impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă;

73.

propune consolidarea sprijinului financiar al UE destinat dezvoltării rurale, care a fost redus în mod semnificativ în comparație cu perioada de programare anterioară, menținând destule fonduri disponibile pentru primul pilon;

74.

propune sprijinirea consistentă și fermă a investițiilor durabile pentru menținerea exploatațiilor agricole familiale, în special în cadrul producției, distribuției și diversificării;

75.

recomandă adoptarea unei strategii rurale, astfel încât toate politicile UE să contribuie în mai mare măsură la inovare și colaborare pentru dezvoltarea zonelor rurale, în conformitate cu obiectivele de coeziune teritorială (6);

76.

propune simplificarea integrării resurselor diverselor fonduri de finanțare a dezvoltării rurale neagricole, pentru a sprijini:

77.

pledează cu convingere și pentru fructificarea potențialului mai amplu al zonelor agricole și forestiere – în special în zonele periurbane – în scopuri economice, ecologice, climatice, energetice și recreative, cum ar fi producerea la nivel local a alimentelor și a energiei și turismul rural. Prin urmare, PAC nu ar trebui să se concentreze numai pe operatorii agricoli. Inițiativele LEADER sunt și trebuie să rămână o oportunitate de colaborare și inovare pentru actorii din zonele rurale și periurbane;

78.

solicită o evaluare mai temeinică a fondurilor structurale, sprijinind dezvoltarea zonelor rurale și promovând strategii globale, pentru consolidarea acestor zone prin îmbunătățirea conectivității atât pentru transporturi, cât și pentru banda largă digitală, și asigurând în același timp protecția mediului, prin punerea în aplicare a „testului rural”, așa cum se recomandă în Declarația de la Cork 2.0 (7);

79.

subliniază că o dezvoltare teritorială echilibrată trebuie să ofere un sprijin adecvat zonelor rurale și periurbane interioare, precum și zonelor dezavantajate (de exemplu, regiunile montane, de frontieră, sau alte regiuni caracterizate de handicapuri naturale sau demografice), pentru a face posibile investițiile necesare pentru creșterea economică, crearea de locuri de muncă, incluziunea socială și durabilitatea mediului;

80.

solicită îmbunătățirea legăturilor dintre mediul rural și cel urban, implicând pe deplin orașele mai mici și localitățile rurale, astfel încât politicile UE să nu încurajeze o relație de concurență între dimensiunile urbană, costieră și rurală;

81.

salută inițiativa Comisiei Europene destinată „satelor inteligente” și contribuția Parlamentului European la reușita procesului, și propune extinderea acestei noțiuni la cea de „zone rurale inteligente”; solicită, de asemenea, să i se acorde posibilitatea de a juca un rol cât mai important în discuțiile privind instituirea unui cadru de acțiune la nivel local și regional cu privire la această inițiativă;

82.

subliniază că trebuie continuată armonizarea regulilor de funcționare a fondurilor structurale prin intermediul cadrului strategic comun, pentru a facilita programarea și gestionarea dezvoltării rurale și pentru a favoriza abordările integrate și adaptate la nivel local (8);

83.

propune consolidarea abordării fondurilor principale în vederea armonizării gestiunii proiectelor finanțate din mai multe fonduri;

84.

propune lansarea unei dezbateri privind integrarea diverselor fonduri de dezvoltare regională care nu se referă la sectorul agricol.